Vătămarea electorală

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale ne-a adus un moment al adevărului care a spulberat ultimele speranțe în realitatea regimului politic democratic, bazat pe drepturi şi libertăţi.

Eliminarea din cursa electorală a celor trei candidaţi, a Dianei Şoşoacă, a doctorului Răzvan Constantinescu şi a părintelui Ciprian Mega, şi modalitatea folosită în fiecare caz în parte reprezintă o devoalare fără precedent a regimului totalmente dirijat prin care este guvernat statul român şi controlată societatea noastră.

Excluderea nelegală, nelegitimă şi ostentativă a trei candidaţi din cursa pentru prezidenţiale reprezintă un abuz (infracţiune chiar!) comis asupra electoratului în primul rând şi abia apoi unul comis asupra candidaţilor. În esenţă, puterea care gestionează funcţionarea statului român a decis deposedarea cetăţenilor români de „dreptul a alege” şi substituirea acestuia cu „dreptul de a alege dintre cei pe care i-am ales noi”.

„Dreptul de a alege dintre cei aleşi mai întâi de noi” este o simplă convenţie de comunicare şi un mod de a ilustra absurdul. Nu putem discuta în mod serios despre aşa ceva, întrucât am renunţa la ideea de suveranitate personală şi la democraţie ca formă de afirmare a voinţei poporului. Când voinţa liberă şi autentică a cetăţeanului nu-şi găseşte reprezentare, ci este gestionată, filtrată şi denaturată, atunci operăm cu un regim oligarhic care exercită puterea (la vedere sau în mod ocult).

Alegerile prezidenţiale sunt cele mai importante, de departe, atât prin prestigiul şi puterea funcţiei, cât şi în raport de viabilitatea principiului democratic. Libertatea de a-ţi alege deputatul, primarul preferat, consilierul local sau judeţean preferat reprezintă o amară butaforie cât timp alegerea preşedintelui este transformată într-o coparticipare forţată la capturarea statului de forţe adversare cetăţenilor. Degeaba ni se promit alegeri libere şi corecte pentru Consiliul Local Iaşi (nici măcar asta), cât timp etajele superioare ale puterii sunt inaccesibile celor care poartă fanionul unor idei nealiniate.

Cinicii şi laşii vor spune greşit că aşa au stat lucrurile mereu şi că nu-i nimic de făcut. Realiştii vor sesiza însă că se produce o degradare sesizabilă a cadrului normativ obiectiv, de la an la an, şi că această degradare trebuie oprită.

Mergem la vot?

Nu sunt deloc puţini cei care ignoră minciuna multistratificată a regimului politic de azi, cei care uită că alegerile nu sunt corecte, că rezultatele sunt măsluite pe faţă, că puterea se exercită în mod ocult în lojele masonice şi în unităţile militare ale securităţii, sub supravegherea puterii evreieşti. Modalitatea în care cei mai mulţi dintre formatorii de opinie sprijină regimul politic de azi este vecină cu nebunia.

Spectacolul electoral este gestionat minut cu minut pe baza unui calendar de amorsare a emoţiilor şi de control al agendei care produce o caricaturizare a vieţii publice. De la penibilul discuţiilor despre diplome de bac şi despre cine ar fi „omul ruşilor” şi până la ideea scremută de a organiza un referendum în capitală în urma unui scandal regizat cu mult prea puţin talent, totul are menirea de stoarce, căznit, participare electorală pe care, mai apoi, regimul oligarhic să o invoce ca legitimare şi achiesare publică. Niciuna dintre temele politice de esenţă nu-şi găseşte tratarea responsabilă, nici măcar când suntem deja împinşi într-un inevitabil război distrugător.

În acest context, participarea la vot reprezintă o complicitate asumată, o cauţionare nepermisă a minciunii auto-revelată. Vă îndemn să nu mai votaţi niciodată cât timp va subzista acest regim politic!

Nu îndemn la #boicotvot înţeleasă ca opţiune de a refuza pe moment o participare electorală inoportună în aşteptarea apariţiei unei opţiuni mai bune. Spre deosebire de anii trecuţi, opţiunile electorale pentru profilul nostru politic sunt astăzi ceva mai ofertante, mai ispititoare chiar dacă ineficiente. Dar îndrăznesc să afirm că sunt aşa tocmai pentru că ispita ne cere la schimb să acceptăm minciuna „democratică”, a „statului de drept”, „european”, „bazat pe drepturi şi libertăţi” şi „pe principii constituţionale”.

#boicotvot face greşeala de a recunoaşte votului o importanţă de ordin politic care a încetat să mai existe. Votul nu este un act de învestire cu putere a unui reprezentant ci doar consimţământul de a participa la spectacolul pus în scenă.

Nimeni nu neagă că spectacol acesta are şi va avea consecinţe reale, grave, directe, imediate asupra binelui nostru individual şi comun, dar lecţia pe care prea mulţi dintre noi refuzăm să o învăţăm este că nu se poate schimba nimic substanţial din interiorul unui sistem creat să mulgă energia colectivă şi să o deturneze.

Dislocarea vechii clase politice, promisiune lansată la precedentul scrutin de unul dintre politicienii pe care îi respect, nu poate avea loc prin participarea la vot şi nici prin activitatea politică formală, în interiorul unui partid politic axat pe obiective electorale.

Soluţii?

Unii dintre prietenii care mă îndeamnă totuşi „să votez cu patrioţii” îmi spun că votul este cel mai neînsemnat act de sprijin care ne este cerut de cei care s-au ridicat la luptă şi că refuzul participării politice produce consecinţe dăunătoare mai degrabă în tabăra noastră decât în cea a adversarilor şi vrăjmaşilor noştri. Cu alte cuvinte, chiar şi în situaţia aceasta în care regimul politic se vădeşte a fi un fiasco de la un capăt la altul, refuzul de a răspunde unui apel electoral vatămă mai mult pe fraţi decât pe vrăjmaşi, întrucât miza votului nu ar fi victoria ci manifestarea sprijinului de masă către o direcţie politică conservatoare, (cvasi) creştină, suveranistă etc.

Îmi este oferit exemplul lui Donald Trump, căruia sistemul i-a permis finalmente revenirea la putere de teama pierderii stabilităţii regimului politic, diluarea sub minim a legitimităţii şi încrederii în stat şi aruncarea ţării în război civil. Dar, trecând peste faptul că Donald Trump este tot un element de recuzită politică a sistemului antihristic cu care cred mulţi că se luptă, nu este exclus să îl vedem şi noi pe George Simion în turul doi ori chiar victorios, dacă se va considera că este necesar acest deznodământ electoral. În lumina dezvăluirilor recente, ce anume ar schimba asta? Nu ar mai fi vorba despre acelaşi George Simion de până acum? Nu ar opera el sub comanda aceluiaşi sistem care o propteşte fals pe doamna Diana Şoşoacă drept fanionul opoziţiei, exclusă din cursă de comun acord?

Soluţia pe care o propun este: răbdarea în adevăr şi pregătirea pentru suferinţă. Nu pasivitate, nu indiferenţă, ci răbdarea şi adâncirea în adevărul dureros al timpului nostru. Este nevoie de o agregare, dar nu în scopul obţinerii unui vot în cadrul unui proces electoral falsificat, ci în scopul edificării spiritului de sacrificiu şi al înfăptuirii reale, nemincinoase. Este nevoie şi de un război întru cuvânt pe care, din păcate, nu avem încă nici capacitatea intelectuală şi nici puterea sufletească să îl purtăm de unii singuri.

Vindecarea ţării şi poporului presupun o reîntemeiere care fie va aduce, fie va urma unor mari vărsări de sânge şi mari şi dure pedepsiri, declasări sociale, epurări profesionale, deposedări materiale pentru clanuri întregi şi ai lor urmaşi, reconstituiri culturale, abandonări de sisteme legislative şi judiciare, expulzări şi întemniţări, desfiinţări de instituţii şi birocraţii şi multe altele. Din nefericire, doar aceasta este calea istorică de revenire la realităţile politice primare şi nu sunt puţini cei care o vor refuza.

Dar votul teologic începe prin a respinge atât cinismul cât şi starea de înşelare şi prin acceptarea vieţuirii în afara sistemului politic în care am existat până acum. Convingerea mea este că îndemnul la participarea politică în condiţiile actuale reprezintă un act de vătămare de sine şi a aproapelui.