Marius Marian Şolea: Scrisoare deschisă către parohia Sfântul Spiridon din Oradea şi neamul meu

Preluăm scrisoarea deschisă a domnului Marius Marian Şolea, consilier superior în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, scrisoare publicată de portalul Cotidianul.ro.

După câte cunoaştem, aceasta este prima angajare frontală a unor teme considerate până curând de netratat cu privire la modalitatea prin care Biserica Ortodoxă Română a fost pusă în genunchi prin contraselectarea unor ierarhi compromişi moral şi legal.

În ciuda adevărurilor dureroase expuse aici, facem menţiunea că scrisoarea doar tatonează respectivele teme, fără a intra efectiv în fondul problemelor, şi că Administraţia Bisericească a fost adusă într-un grad de putrefacţie cu greu de conceput de către credincioşii neinformaţi.

Nădăjduim că această scrisoare redactată cu grijă dar şi cu durere, să reprezinte doar primul pas spre curăţirea şi vindecarea acestui sepsis generalizat şi că va da trezire acelei părţi a clerului apt să pună bun început.

În acelaşi timp, în sarcina mirenilor cade obligaţia de a destructura sistemul instituţional securist de dominaţie a Bisericii prin infiltrarea şi amplasarea în rândul clerului a unor suflete atât de chinuite.

Scrisoare deschisă, adresată credincioșilor Parohiei cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon din Oradea și neamului meu

Situațiile care generează tot absurdul cu care suntem nevoiți să ne confruntăm, fie că sunt în domeniul religios, în cel politic ori în cel economic nu sunt decât corespondențe logice ale nivelului nostru de permisivitate, ca popor. De fapt, toate sunt urmările dezinteresului nostru profund față de țară, egoismului și lașității, dezinteresului față de noi înșine. Biserica este singura instituție care a mai rămas, în mod real, națională. Însă, pentru a fi pervertită și ținută captivă, proiectată unui alt interes decât celui care urmează condiției ei de existență, i s-a tolerat și, uneori, i s-au impus ierarhi homosexuali, nicidecum abstinenți. Și tocmai pe acest criteriu au fost create structuri de putere în Biserica Ortodoxă Română. În degradarea lumii, în ultimii aproximativ 50 de ani, acest rebut al biologiei a putut fi impus ca normalitate diferitelor națiuni așa-zis civilizate. „Normalitatea” cu pricina este tocmai ceea ce, până nu demult, era socotit a fi infracțiune de legea penală și, totodată, boală psihică în manualele de psihiatrie, evident, cu tot evantaiul de manifestări. Indiferent de „evoluția” lumii și de convențiile care sunt impuse prin legi, realitatea faptică, precum și adevărul vor rămâne mereu foarte simple…

Între timp, la nivelul existenței de zi cu zi, oamenii au început să se obișnuiască, indiferent de scârba și de obida resimțite, cu acest aspect caricatural al vieții în ipostazele ei sociale. Românii au cedat pe fondul unei presiuni exercitate pe multiple canale: mass-media, școală, societate etc. Însă, deși acum totul a devenit legal, existența homosexualilor în ierarhia Bisericii și în cler, în general, nu poate fi încă acceptată. Pentru asta, ei ar trebui, mai înainte, să schimbe Biblia, Învățătura, sfinții mărturisitori, religia. Chiar și pe Dumnezeu. Firește, acest lucru nu poate fi făcut la vedere fără pierderea identității. Le rămâne doar satanizarea în ascuns a bisericii, satanizare făcută extrem de banal, prin împătimire, prin corupere și prin supunerea demnității creștinilor, a monahilor și a preoților pe care aceștia îi au în subordine. În Biserică, fie aceasta, în viziunea lor, și doar o organizație în care ei, homosexualii, acced fără nici un fel de cenzură și în care au o putere de neimaginat cu foarte puțini ani în urmă, se vorbește, diversionist, despre creștinism, respectiv despre familia creștină. Acest lucru este numai un exercițiu de camuflare, familia este, mai degrabă, o entitate pe care o exploatează financiar și o manipulează ideologic.

Tot ceea ce i se întâmplă preotului Ciprian Mega în aceste zile este un exercițiu de putere și de ură, pe care un alt ierarh pidosnic îl face, sfidând în mod demonic chiar creștinii cărora ar trebui să le fie păstor. Și asta doar pentru că, legal, în acest moment, în România se incrimineză doar pedofilia și hărțuirea sexuală. Firește, nici acestea pentru mult timp. Puteți constata singuri viteza cu care nebunia devine normalitate… Este de neacceptat ca homosexualii să conducă și/sau controleze Biserica lui Hristos, așa cum este de neimaginat să ne așteptăm ca ei să facă vreodată ordine, incriminând tocmai păcatul care i-a adus împreună sau/și prin care au putut să fie urcați în scaunele arhierești. Situațiile de acest tip au loc pentru că în societatea românească discuția despre homosexualii ascunși în Biserică nu a avut niciodată loc în mod real. Motivele sunt felurite: cei interesați doresc să o obstaculeze. Cei care sunt în această situație vor să nu fie denunțați pentru a-și duce la capăt „lucrarea”, pentru că, da, au și ei o lucrare… Cei care nu știu despre ce este vorba preferă să rămână la stadiul de ignoranță confortabilă. Celor care sunt credincioși sau foarte credincioși le este pur și simplu frică de această realitate și de urmările ei. Preoții și călugării drepți în Hristos nu au suficient curaj sau vor să evite o atare separare a apelor, pentru a nu fi vizibilă, în mocirla rezultată, realitatea absolut catastrofală din Biserică. Iar cei în cauză nu au minima onoare și nici demnitatea de a înțelege cât rău produc chiar instituției pe care o reprezintă în plan lumesc și pe care o parazitează într-un exercițiu profund bolnav, profund corupător, exercițiu de normalizare a unui păcat absolut incompatibil teologic, liturgic și existențial cu Dumnezeul pe care pretind că îl mărturisesc.

M-am întrebat mereu cum de este posibil ca acești indivizi să nu aibă o dimensiune umană simplă, să nu fie nicidecum atașați de Biserică, fie aceasta și privită doar ca instituție pământeană, care le oferă totul, lor și protejațior lor, insituție de care se folosesc într-un mod profund inuman, profund pervers, pentru a beneficia de confort material și de o viață lipsită de consecințele propriilor fapte, o instituție cu organizare feudală, în care exercițiul responsabilizării să nu îi tenteze vreodată. Biserica, așa cum o avem noi astăzi, a fost instituită prin jertfă, au urmat sfinții mărturisitori, martiri și mari cuvioși, părinți și mireni cu inimi îndumnezeite, anonimi sau cunoscuți, care s-au luptat cu nebunia lumii, care au rezistat și au fost suflete vii și cruci înalte ale Bisericii lui Hristos. Așa i-am cunoscut pe mulți, în chiliile lor, ferestre înspre Dumnezeu.

Știu prea bine cât de mulți sunt acei oameni drepți, care cunosc aceste lucruri și care, oricând, pot fi biruitori fricilor și contextului în care se găsesc. Ei au tăcut sau au fugit de adevăr când au auzit de asemenea întâmplări sau chiar atunci când au fost ei înșiși abuzați de aceste infernale viețuitoare. Știu prea bine și câți se refugiază în continuare într-o falsă ascultare, de care se sprijină într-un fals exercițiu al mințirii propriei conștiințe. Nu mulți sunt conștienți de faptul că ascultarea este ascultare doar atunci când este în Hristos, nicidecum pentru a colabora concupiscent sau pentru a înlesni un exercițiu de putere demonic, în toate aspectele sale.

Voi fi până la ultima suflare și mereu după aceea un apărător al preoților și al călugărilor lui Hristos. Preotul Ciprian Mega nu este nici pe departe primul caz în care mă implic, apărându-l de bestiile ascunse în Biserică și acceptate de un popor uluitor de tolerant. De-a lungul timpului, mi-au cerut ajutorul alți trei preoți din județul Vaslui, între care unul, Mihai Botez, fusese șef de promoție la Sibiu. Au mai fost doi călugări din sudul țării, un stareț de mănăstire din Iași, o maică stareță din Episcopia Râmnicului, vânată inițial de un așa-zis pustnic, care și-a construit în Rezervația Naturală din Masivul Buila o comunitate de oameni dezaxați, în afara ascultării Bisericii. Nici în acest caz, Biserica Ortodoxă Română nu are un mecanism de autoreglare, presiunile fiind îndreptate tot împotriva maicii mărturisitoare pentru a tăcea și pentru a ascunde cel puțin o crimă (constatată inclusiv de autorităție statului român) și câteva dispariții de călugări, bineînțeles, cel mai probabil omorâți, de la o mănăstire din apropierea respectivei rezervații naturale. Și au mai fost alte câteva cazuri, cu rezolvări mai simple, doar prin implicare personală. Așadar, am o anumită experiență și foarte multe metode. Însă, în toate aceste cazuri, rezolvarea nu a adus după sine și curațarea locului de cel sau de cei care au produs mizeria.

În urma daunelor corespondente, acel mecanism intern de autocurățare lipsește în Biserica Ortodoxă Română. Există însă și o excepție, ar fi cu atât mai nedrept să nu o evidențiez: aducerea la Huși a Preasfințitului Ignatie Trif, o minune de om. Nu îl știu în mod direct, nu am vorbit vreodată, dar cunosc foarte bine câte obligații reparatorii are acum, atât din punct de vedere spiritual, cât și din punct de vedere material. Cunosc foarte bine ce a fost la Huși, acea zonă a Moldovei a fost pentru foarte mult timp în responsabilitatea mea în ceea ce înseamnă alocarea fondurilor de la instituția unde lucrez, Secretariatul de Stat pentru Culte. De pildă, puțini știu faptul că fostul episcop homosexual și pedofil continuă să își primească salariul de ministru, deși faptele sale sunt dovedite și nici episcop nu mai este. De ce este posibil acest lucru? E doar un alt secret bisericesc, departe de a fi o taină… Cornilă Poponilă, deja condamnat la opt ani de închisoare, pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la Seminarul din Huși, doar a greșit mai mult decât ceilalți, a fost mai nevolnic intelectual, mai imprudent, mai neatent sau doar a uitat că doar câteva luni transformă homosexualitatea (inclusiv din protectoarea Biserică) din banală deprindere legală în infracțiune.

Români, în această nebunie care s-a întins în mai toate domeniile vieții, nu uitați de Biserica noastră, ea a însoțit în istorie poporul și în acest parcurs a lăsat sfinți și martiri. Apărați-vă și mărturisitorii din prezent! Ei vă pot aduce victoriile și vă pot mărturisi înfrângerile. Dacă din fire vă lipsește curajul, înțelegeți că Hristos este însuși curajul de care aveți nevoie! Și eu, și preotul Ciprian Mega suntem conștienți cât de greu va fi, știind exact câte capete încor(n)onate are acest balaur care ne ține Biserica în captivitate. Pentru mărturisirea lui Hristos se plătește doar prețul adevărului, viața nu contează.

Credincioși ai parohiei cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon, apărați-vă, la rândul vostru, biserica, implicit preotul paroh și pe ceilalți preoți coslujitori, părinții Tudor Matei, Darius Herlaș și Cristian Hulber, care, foarte probabil, dacă nu vor trăda sau nu vor ceda presiunilor, vor fi la fel de vânați. Aceea este biserica voastră, pe care ați construit-o singuri, în doar nouă luni, pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Altfel, rodul mâinilor voastre va fi dat anturajului satanelor, destinat a fi doar altă sursă de venituri pentru un desfrâu spurcat.

Preoți ai Episcopiei Oradiei, fiți alături de fratele vostru în Hristos, nu îl lasați singur, robia erorii nu este a lui. Mergeți și slujiți lângă el, biserica lui este Biserica voastră! Puterea acestor arătări, care își permit să defileze în Biserică întocmai cum o fac cei asemena lor pe marile bulevarde, au putere doar când vouă nu vă mai pasă. Acțiunile acestea de forță, de care voi vă temeți, fac parte din parada lor, vă obligă, astfel, să îi considerați a fi conducătorii Bisericii, făcând uz, chiar împotria voastră, de puterea pe are o au. Repet, asta e parada diversității lor. Vă obligă, astfel, să îi respectați, vă obligă să-i acceptați drept capi ai Bisericii. Puterea lor crește numai în minciună și se împuținează în adevăr. Este nevoie de un singur pas în față și ei vor rămâne total izolați, în spatele istoriei pe care vor să o impună. Ei trebuie alungați din Sfintele Altare și de la Sfintele Mese. Acest lucru nu îl pot face decât oamenii pe care îi păstoriți.

Lăsați-i să-și desăvârșească animalele pe care le întruchipează, să-și consolideze „mântuirile” în patru labe! Altfel, veți continua să vă împărtășiți din același Potir cu ei. Nu vreau să vă scriu aici ce înseamnă acest lucru pentru voi, pentru Biserică și pentru viață. Nu există varianta în care noi să nu fim responsabili chiar de nimic din ceea ce ni se întâmplă…

Înaltpreasfințiți mitropoliți din interiorul granițelor țării, Andrei, Ioan, Irineu, Laurențiu și Teofan, știți la fel de bine că nu se poate continua așa. După înalpreasfințiile voastre, structura lor de putere va putea avansa nestingherit. Și vor veni vremuri grele pentru Biserică, s-au dus deceniile de huzur și de confort instituțional. Biserica va trebui să își apere poporul, țara și condiția de existență.

Cu fiască supunere, vă mărturisesc faptul că învățătura de credință și părinții Bisericii au fost și sunt pentru mine bucuria minții și a sufletlui, că nu este săptămână în care să nu întreprind ceva pentru binele Bisericii sau a slujitorilor ei, că viața mea a fost jertfită de foarte mult timp vieții ei. Dacă veți considera în continuare că nu este nimic de făcut, pur și simplu cei din partea cealaltă vă vor sufoca, vă vor domina atât ca număr, cât și ca influență și, în cele din urmă, vor acapara cu totul Biserica Ortodoxă Română. Poporul știe despre acest pericol și vă va urma în Hristos. Trecerea timpului nu va rezolva această problemă, prin simpla dispariție biologică a anumitor pederaști, ci, din contră, o va amplifica tocmai prin neimplicare, precum nici tăcerea despre un rău care se întâmplă nu elimină și consecințele acelui rău. Nu mai îngăduiți să avanseseze în ierarhia Bisericii oameni care scufundă corabia aceasta în cea mai gravă dintre haznalele lumii! Și care nu poate fi justificată în nici un fel, nici îngăduită. Animalul din om are destul spațiu al libertății, se poate manifesta în afara Sfintelor Altare…

Crucile pe care le purtați pe frunte și în inimă sunt vii, ridicați-le pentru a se vedea acest lucru!

P.S. Sunt botezat ortodox într-un sat al Gorjului, apropiat, în urma Războiului din Transnistria, de Biserica Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, trimis în 1994 la Facultatea de Teologie din Iași de Mănăstirea Putna, după ce am absolvit ultima clasă de liceu în apropiere, la Vicovu de Sus. Această opțiune rămăsese singura după ce statul român a refuzat să îmi aprobe actele necesare transferului la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri din Chișinău, chiar dacă acesta fusese cerut de intelectualii de atunci ai Basarabiei. Sunt cel care a făcut Radio Trinitas și sunt primul director al acestuia, renunțând la acea vreme la colaborări bine plătite la TVR Iași, Radio Iași, Radio Contact pentru a lucra în mod gratuit pentru Biserică și asta ca student. Am înființat acest radio alături de părintele arhimandrit Vitalie Danciu, starețul de atunci al Mănăstirii Golia. De la palat nu am primit nici un fel de aport finaciar pentru costurile necesare, nici măcar un singur leu, simbolic, ci doar o binecuvântare, care, însă, după cum se vede, ne-a fost amândurora, pentru o vreme, de ajuns. De la un moment anume, nici el și nici eu nu mai apărem în această relație de creatori ai acelui radio, care, ulterior, a stat la baza instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Fiecare din motive diferite. Pe părintele Vitalie l-am adus, între timp, ca stareț al unei mănăstiri noi, la mine, în Gorj, mănăstire creată în jurul vechii biserici a familiei lui Gherghe Magheru, general și revoluționar. Acest excurs de după semnătură l-am considerat a fi necesar, tocmai pentru a nu fi demersul greșit înțeles.