Ministerul Afacerilor Interne lansează o invitaţie publică la dezbaterea organizată în temeiul legii transparenţei decizionale în data de 26.03.2025, privitor la proiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul evidenței persoanelor și al stării civile.
Se discută modificarea dispoziţiilor OUG nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români ca urmare a pronunţării hotărârii CJUE C-491/21 din data de 22 februarie 2024 (vizând dreptul de a obţine un act de identitate cu valoare de document de călătorie deşi un resortisant şi-a stabilit domiciliul în alt stat membru), precum şi ca urmare a operaţionalizării Sistemului informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă (SIIEASC).
Dezbaterea publică nu(!) vizează dispoziţiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate şi nici eventuale iniţiative ale autorităţilor statului român în scopul modificării Regulamentului (UE) 2019/1.157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație.
Pe cale de consecinţă, proiectul pus în dezbatere nu aduce modificări semnificative cadrului legal existent, cel prin care credincioşilor ortodocşi care refuză primirea actelor electronice le-a fost anulat dreptul constituţional la liberă circulaţie în afara ţării (pentru motive turistice) ca urmare a faptului că nu mai este permisă eliberarea paşapoartelor simple temporare pentru motive turistice, nici adulţilor şi nici minorilor.
Eliminând alternativa non-biometrică, statul lipseşte un contingent numeros de cetăţeni de posibilitatea de a-şi exercita dreptul fundamental prevăzut de Art. 25 din Constituţie:
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
Se constată că, pentru acea categorie de cetăţeni care refuză actele biometrice, reglementarea în vigoare stabileşte condiţii care împiedică exercitarea liberă a unui drept constituţional garantat explicit.
Această situaţie nu este întâmplătoare, dimpotrivă!
Statul român a fost sezizat în numeroase ocazii, sub diferite guvernări, despre existenţa unui contingent numeros de români ale căror convingeri nu concordă cu ideologia tehnocrată şi transumanistă ce animă legislaţia vizând actele biometrice şi digitalizarea vieţii umane lato sensu.
Politicile adoptate de statul român în materia evidenţei populaţiei, dar şi a controlului sau supravegherii populaţiei şi facilitării exercitării drepturilor constituţionale, au fost mereu orientate în direcţia restrângerii marjei libertăţilor cetăţeneşti fie prin bariere birocratice şi limite administrative, fie, recent, direct prin legiferare explicită.
Începând cu anul 2009, au fost organizate numerose dezbateri publice similare celei de mâine iar din partea credincioşilor ortodocşi au fost formulate numeroase petiţii cuprinzând majoritatea argumentelor legale şi legitime ce se pot formula pe acest subiect, petiţii însoţite de peste un milion de semnături în susţinere şi, cu toate acestea, statul român nu doar că a refuzat constant recunoaşterea intereselor legitime ale majorităţii cetăţenilor români de religie ortodoxă, ci a şi acţionat în sensul marginalizării şi discriminării la vedere a românilor cu opţiuni neconvenabile.
Titlul pe care l-am dat acestui articol vine să sublinieze crunta realitate şi să adapteze semnificaţia dezbaterii de mâine la contextul politic actual. Credincioşii ortodocşi riscă să eşueze într-o stare de autoamăgire cu privire la semnele vremurilor care se află deja în derulare, dar pe care, din temere sau din naivitate, unii dintre noi refuzăm să le conştientizăm actualitatea, anticipându-le într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.
Dispoziţia prevăzută în art. 25 din Constituţie nu este nici pe departe singura libertate cetăţenească fundamentală anulată explicit de legislaţia adoptată de statul român sau de Uniunea Europeană, ori de interpretările oficiale ale instituţiilor româneşti, ori de modalitatea imediată de aplicare a acestora în răspăr cu sensul lor primar.
Insistenţa cu care credincioşii ortodocşi continuă rutina gesturilor birocratice fără impact denotă o gravă neînţelegere privitor la stadiul actual de implementare a lagărului biometric şi digital.
Participarea la aşa-zisele dezbateri organizate de instituţii publice reprezintă o simplă supapă de defulare emoţională a unor tensiuni niciodată recunoscute de stat ca legitime şi întemeiate. Experienţa sesiunilor anterioare dovedeşte o atitudine instituţională consecventă în batjocură şi în declasarea participanţilor care au solicitat menţinerea unor alternative non-biometrice, invocând motive de ordin religios.
Îndemnul pe care îl lansez aici este de a înceta orice participare la parodiile organizate de instituţiile statului român, instituţii care, de altfel, cunosc foarte bine atât dezideratele cât şi argumentele noastre, precum şi împrejurarea că acestea sunt întemeiate constituţional şi legitime sub aspect social şi politic.
Împrejurarea că statul român refuză să asigure exercitarea drepturilor constituţionale, după 15 ani de demersuri consecvente, nu poate fi trecută cu vederea de către credincioşii trezvitori şi, mai ales, nu poate fi interpretată ca o inaptitudine instituţională remediabilă prin instrumentele de transparenţă decizională.
Participarea la dezbaterile MAI, văzând şi evenimentele politice recente, reprezintă o fugă de realitate şi o cauţionare per ansamblu a statului român în politica sa explicit discriminatorie şi anti-românească/anti-creştinească. Nu îi condamn pe cei care încă văd oportună participarea, dar îi previn că riscă să se facă părtaşi unei minciuni extrem de costisitoare sufleteşte.
Îi încurajez pe toţi aceştia să îşi reamintească itinerariul acestui eşec (link) şi să privească evenimentul de mâine ca pe ultima şi cea din urmă dezbatere publică despre actele biometrice, forma şi semnificaţia sa instituţională fiind demult stricată de funcţionarea defectuoasă a statului român.
Mă număr printre cei care, recent fiind în nevoie, nu am putut părăsi ţara întrucât copiilor mei minori nu li eliberează paşaport simplu (temporar) şi nici un alt document recunoscut cu valoare de document de călătorie. Inclusiv această împrejurare m-a convins că orice atitudine de continuare a tratării subiectului actelor electronice în cheia acceptării ca autentice a unor gesturi instituţionale făţarnice reprezintă o gravă greşeală.
Este necesar ca această nedreptate să fie recunoscută ca atare, ca un gest de persecuţie religioasă ce prefigurează declanşarea prigoanei ce se întrezăreşte, şi să fie acceptată cu calm, cu demnitate şi cu inimă uşoară. Este cel mai mic dintre paşii făcuţi împotriva noastră şi nu pasul în sine este grăitor cât intenţia sa vădită şi direcţia sa descoperită.
Cei care astăzi nu se simt vătămaţi de atitudinea şi comportamentul statului român pe acest subiect (între altele) este probabil să nu-şi fi însuşit pe deplin şi în profunzime valorile şi drepturile nesocotite, fie ale lor, fie ale fraţilor.
Întrucât statul român s-a compromis grav sub aspect instituţional, îndatorirea creştinului este de a răbda îndelung nedreptatea şi de a continua să caute binele şi deschiderea la acele persoane care manifestă bună credinţă şi care încă se mai află în activitate în interiorul instituţiilor compromise. Chiar dacă expresia instituţională este necinstită, credincioşii ortodocşi trebuie să epuizeze şi căile de a afla înţelegere la acele persoane (funcţionari, experţi, directori etc) care pot influenţa, din interior, minimal sau nu, mersul instituţiilor lor.
Această etapă în străduinţele noastre nu trebuie să fie deloc ignorată sau desconsiderată, căci este sigur să ne pună la încercare atât smerenia cât şi îngăduinţa faţă de neputinţele aproapelui.
În spatele formelor moarte ale dezbaterilor necinstite trebuie căutate conştiinţele vii care încă mai populează respectivele instituţii, trebuie sprijinite şi încurajate pe calea jertfei şi adevărului, căci în mod cert nu mai există alte soluţii (uşoare).
Abia după epuizarea acestui din urmă pas, făcut cu sinceritate şi inimă bună, putem pune cruce statului român.
Ei nu se lasă cu nici un chip
Într-adevăr, tot ce ne rămâne este să facem apel la conștiințele celor implicați în aparatul de funcționare al acestor instituții. De salvat istoria, probabil e prea târziu. Însă a salva suflete este o luptă ce merită dusă până în ultimul moment.
Mult succes în dezbaterea de mâine!