Nu ca și cum s-ar fi slăbit vreo clipă prigonirea celor care au întrerupt pomenirea, dar plângerea penală care i s-a făcut recent este un episod care reliefează bine situația din teren.
Mesajul Părintelui legat de atacul pe care l-a primit:
„Către Protopopiatul Urziceni, ESC
Hristos a înviat!
Mă bucură nespus faptul că vă îngrijiți de buna rânduială în Biserică lui Hristos, însă deplâng faptul că ați ales să o slujiți după chipul și asemănarea lumii acesteia. Ați apelat la autoritățile statului și mi-ați făcut plângere penală pentru că mi-am îngropat creștinește un fiu duhovnicesc aflat pe calea îngrădirii de erezia ecumenismului. Întreaga familie a ales această cale a nepomenirii și nu există niciun regret în alegerea făcută.
Cum credeți că puteți să-i constrângeți pe credincioșii îngrădiți de erezie după minciuno-sinodul din Creta să vă urmeze, să vă pomenească la Sfânta Liturghie, când se vede limpede lucrarea voastră de trădare a credinței?! Nici măcar legile statului nu le cunoașteți, ce să mai spunem de cele bisericești! Oare nu ați citit în Constituția României că libertatea credinței nu poate fi îngrădită în niciun chip?
,,Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (Constituția României, Art. 29, 1).
Eu ar trebui să vă fac plângere penală, dar nu mă cobor la nivelul vostru, folosindu-mă de legile omenești. Sunteți vrednici de milă și vă iert din toată inima!
Nu voi mai deschide Pidalionul, la Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol, pentru a vă arată că voi, propovăduitorii ereziei ecumeniste, faceți schismă în Biserică. L-am deschis degeaba la Consistoriul bisericesc, fiindcă ați ales capetele de acuzare după voia stăpânului „Învinge”! Este trist faptul că pe teritoriul județelor Sloboziei și Călărașilor, singura instituție care își judecă propria cauză este „Sfânta” Episcopie! Nu ai șanse de câștig în instanța bisericească, chiar dacă probele pe care le prezinți sunt de netăgăduit. Episcopul, devenit pseudoepiscop, își judecă propria cauză! Protopopiatele se supun orbește pentru a duce nedreptatea și sfidarea mai departe, spre vătămarea celor docili și manipulați.
Vă compătimesc și vă spun sincer, cu durere, că mă îngrijorează drumul pe care ați ales să mergeți. Eu rămân fiu al Bisericii Ortodoxe Române, chiar dacă voi spuneți că am ieșit din Biserică. Credeți-mă că nicicând nu am stat mai bine altoit pe Trupul Bisericii lui Hristos, întru mărturisirea Adevărului. Treziți-vă și veniți la Ortodoxie, întru adevărul lui Hristos!”
Reflecțiile noastre: Ar trebui să existe o reflectare mai profundă asupra prigonirii constante asupra celor care combat ecumenismul la modul relevant. Coroborat cu faptul că există mișcări oficiale de inducere a unirii și recunoașterii celorlalte „Biserici”, cine mai poate afirma că ceea ce s-a semnat în Creta este doar un foc de paie, nu o erezie în toată regula?
În loc de combateri dogmatice și canonice, este ciudat că mereu conducătorii Bisericii apelează la subterfugii și utilizarea forței autorităților civile acolo unde sunt epuizate silniciile intra-bisericești. Este adevărat că nepomenitorii îi deranjează, însă cei care au provocat dezbinarea sunt chiar ierarhii.
Foarte posibil că nici episcopii să nu fie ecumeniști convinși. Totuși ei se fac instrumente ale parcursului ecumenist actual. Sunt la mijloc între directivele mondialiste și credincioșii ortodocși, dar fac jocul celor dintâi atunci când sunt puși să aleagă.
Fără să încalce el vreo lege, nu este normal să se înregistreze acest atac asupra Pr. Claudiu. După toate celelalte procese bisericești nedrepte, acțiunea de acum mai trasează un contur nefast portretului trădător al ierarhiei.
Nepomenirea ca reacție față de Sinodul din Creta poate părea o cauză deranjantă și irelevantă, după cum insinua aseară Pr. Dan Bădulescu. Vina ar fi doar a ierarhilor și responsabilitatea noastră ar fi una insignifiantă, care ar trebui redusă la simpla păstrare la nivel personal a dreptei credințe pentru că nu ni s-a impus nimic. Este adevărat acest lucru pentru cei mai puțin intăriți credință și mai nefamiliarizați cu dogmele și canoanele, dar nu este o limită obligatorie pentru toți. Deși s-ar fi impus o condamnare la nivel oficial a ecumenismului și a Sinodului din Creta care l-a legiferat, este lăudabilă reacția celor de rând în contextul paraliziei conștiinței ierarhiei. Cugetul ortodox autentic nu poate să rămână impasibil la toate aceste trădări fără să devină sterp, rațional sau mort și apostat. Dimpotrivă, ar trebui ca și credincioșii de rând să-i sprijine pe cei care au ales să dea lupta cea bună. Bine, asta în tot iureșul care s-a creat.
Și totuși Sinodul din Creta nu este un subiect ca celelalte pentru că reprezintă o depășire a liniei roșii, o abatere de la credință. Spre exemplu, cazul Corneanu din 2008 a fost unul punctual și personal, nu unul dogmatic, nu a implicat doctrina Bisericii. La fel, restricțiile din pandemie nu au atins esența Bisericii, până la urmă, precum nici propunerile recente de revizuire a calendarului. Cu totul altceva este ecumenismul semnat în Creta, care reprezintă o lovitură încă nevindecată pentru că nu există o retractare și nu poate rămâne așa.
“Va felicit Pr. Claudiu,
Ceea ce constat eu în calitate de mirean, după ce am început sa analizez acest fenomen despre care vorbiți Sfinția Voastră, sunt câteva puncte pe care voi încerca să le prezint mai jos:
1) Lipsa de preocupare și de solidaritate a preoților în fata mărturisirii adevărului de credință care se manifesta în mod practic astfel:
“Observ ca un confrate de-al meu, preot, este persecutat, prigonit și apoi caterisit de chiar reprezentantii acestui sistem bisericesc din care fac si eu parte, pt ca încearcă sa asculte mai mult de poruncile Lui Hristos decât de mai marii lumii acesteia. Dar ce sa fac? Sa iau atitudine, sa ma solidarizez cu el și astfel sa propovăduiesc și sa mărturisesc cuvântul lui Dumnezeu? Nu, nu voi face asta, pentru că nu mai am încredere ca Dumnezeu lucrează, caci daca voi face astfel voi rămâne și eu la rândul meu singur, voi fi persecutat și în cele din urmă caterisit de acest sistem bisericesc. Deci, am și eu familie, am copii, am “responsabilitati”, nu pot să mărturisesc Adevărul, cu alte cuvinte mai draga îmi este viata aceasta, imaginea, poziția socială, influenta pe care o am asupra oamenilor din poziția de preot, decât sa fiu (chiar pe nedrept) renegat de un sistem bisericesc corupt care promovează altceva (ecumenismul) decât ne-a cerut Hristos.
2) Lipsa catehezei profunde si continue – cu timp si fara timp – din partea preoților către popor prin care s-ar putea sublinia și aprofunda astfel care este invatatura autentica a Bisericii si a Sf. Parinti în problemele cu care se confrunta azi Biserica cu preponderenta pe anumite teme (erezia, schisma, ecumenismul, mărturisirea Adevărului de credinta) de teamă că vor fi “luați în vizor” de episcopii lor ecumenisti și astfel vor putea ajunge sa fie caterisiti (a se vedea spre ex. cazul recent la Pr. Laurențiu Iacob care doar a mărturisit Ortodox și a fost oprit de la slujire, trimis în consistoriul de judecată în vederea caterisirii). Din nou vedem aceeași abordare a preotilor care se tem ca nu cumva sa-si piardă poziția și avantajele materiale ale lumii acesteia, dar nu se mai gândesc la faptul ca ei vor da răspuns la dreapta judecata nu numai pt viata lor dar și pt viețile tuturor celor din parohie/mănăstire cărora Dumnezeu le-a încredințat sufletele lor spre pastorire și aducerea în Împărăția Cerurilor.
3) Ultimul punct dar nu cel mai putin important (căci mai marii acestei lumi și chiar din sistemul bisericesc se pare ca nu se mai tem de Dumnezeu dar încă se tem de popor) este atitudinea de nepăsare, de delăsare, de complicitate, etc, a poporului credincios și a aproape tuturor monahilor și monahilor din mănăstiri, care fie nu cunosc voia lui Dumnezeu, fie nu o aplica dacă o cunosc din frica de puterea lumeasca, iar dacă vrei sa le-o aduci aminte, sa le-o faci cunoscută prin învățături de la Sf. Parinti, prin Sf. Canoane care au fost lăsate de aceștia sub influenta Duhului Sfânt, atunci aceștia fie se îndepărtează de tine fără un motiv binecuvântat, fie îți spun sa nu le mai spui lucruri care ii “tulbura”, căci ei au încredere în “popa Costică” al lor sfânt și astfel refuza chiar sa mai afle care este invatatura autentica a Bisericii, adoptând sub principiul “ascultarii” în fapt o atitudine de obedienta fata de mai marii lor, transformandu-i pe aceștia în idoli, în infailibili și abatundu-se astfel de la invatatura ortodoxă după modelul altor erezii (papismul).
Acesta se pare ca nu este doar rodul unei activități recente ci este se pare rodul unei activități îndelungate în timp, acest blestemat de ecumenism, care după cum spunea Pr. Dumitru Staniloae este erezia ereziilor.
Domnul sa va dea putere să duceți aceasta mărturisire corect si pana la capăt, iar noua celorlalți crestini din pleroma, mireni, monahi, diaconi, preoți și episcopi, sa înțelegem ca acum se “joaca” mântuirea sufletelor noastre, și drept urmare sa nu ne ferim, sa nu ne rușinam, ci să ajungem sa cunoaștem, sa înțelegem, sa mărturisim și sa trăim cu adevărat doar pe Hristos, Cel pe care ni-l propovaduieste Biserica de la începuturi asa cum va fi și pana la a
doua Lui venire.
Doamne ajută și săptămâna Luminată cu bucurie și dragoste de Dumnezeu și de oameni.”Liviu Mihai
Oare tovarășul Grifoni altă treabă nu are? Cu ceva ani in urma in mun Călărași a fost ridicată o moschee, nicio atitudine din partea acestui Grifoni
Sinodalitatea, ca modalitate sfântă duhovnicească de marturisire si exprimare a hotarelor dogmatice, a Credinței și Vieții Bisericii și a pozitilor ei teologice.
Dimitrios I. Tseleggidis,
profesor la Școala Teologică a Universității Aristotel din Salonic Seminarul Sfintei Manastiri din Glyfada,
17-10-2016
(…)
Într-un context, Sfantul Paisie Aghioritul a spus:
„Biserica nu este corabia fiecărui Episcop care să facă ce vrea” (Isaac ierom., Viața Sfantului Paisie din Muntele Athos, Sfântul Munte, 2004, p. 691).
După ce cităm cuvintele Sfântului Paisie, să ne întoarcem la evenimentele ecleziastice actuale.
Recenta comisie ecleziastică a „Sinodului” din Creta a demonstrat, încă o dată, ceea ce este deja consemnat în istoria noastră ecleziastică.
Cu alte cuvinte, a arătat că sistemul sinodal singur nu asigură mecanicistic corectitudinea credinței ortodoxe.
Acest lucru se întâmplă numai atunci când Episcopii Sinodali au în ei lucrator pe Duhul Sfânt și Calea Apostolica, pe Hristos, atunci când Sinodalii (adică cei care merg la Biserica care este Hristos, împreună cu Hristos) sunt ravnitori în implinirea poruncilor lui Hristos și „urmează pe Sfintii Părinti”.
După cum s-a dovedit, din păcate, acest lucru nu este deloc evident în zilele noastre.
De aceea, argumentul invocat atât de credincioși, cât și de Episcopi că vom face „ceea ce spune Biserica” sau „așteptăm decizia Bisericii” este greșit, deoarece există o distincție clară între Biserica însăși – Trupul Dumnezeu-Omenesc al lui Hristos – și Administrația Bisericii, care exprimă cu adevărat Biserica. Dar numai în condiții specifice și clare.
Administrarea Bisericii este reprezentată de Episcopii din Eparhiile lor și de Sinoadele Episcopilor la nivel local sau panortodox.
Episcopii, împreună cu preotii Bisericii locale și cu oamenii credincioși, alcătuiesc Biserica lui Hristos.
În consecință, Episcopul nu poate ignora preotii și plinătatea (pliroma) Bisericii. Cele de mai sus sunt, de asemenea, dovedite istoric.
La Primul Sinod Apostolic – unde Apostolul Petru nu era președinte, ci Iacov – Adevărul Sinodal a fost exprimat „întregii Biserici”: „Parutu-S-a Duhului Sfânt și noua”. „Amin” nu au fost doar Apostolii, ci și „Sinodul (Soborul) lor”, adică preotii, „întreaga Biserică”. Și întreaga Biserică este, de asemenea, poporul credincios simplu. Dar chiar și în cazul Primului Sinod Ecumenic, poziția teologică a unui tânăr diacon, Marele Athanasie, a exprimat întreaga Biserică.
În consecință, această corectitudine și natură ecumenică a unui Sinod Panortodox este judecată greșit după plenitudinea membrilor Bisericii și mai ales prin conștiința dogmatică a delegatiei fidela Bisericii, care în Biserica Ortodoxă este singura „cheie” interpretativă pentru a stabili autenticitatea credinței sale ortodoxe. Și când spunem conștiință dogmatică, ne referim la cunoașterea duhovnicească, care se naște – harismatic – în inima credincioșilor prin Harul Duhului Sfânt necreat al lucrarii Tainele Mirungerii. Este experiența duhovnicească concentrată în Biserică, adică Duhul Sfânt care lucrează în noi, pe care am primit-o. Și aceasta lucrare este unica, egalitatea între oameni în Trupul lui Hristos, unde toate celelalte diferențe – instituționale sau personale – au o importanță secundară.
Prin urmare, conștiința dogmatică a credincioșilor este complet independentă de educația lor lumească și de posibila lor preocupare intelectuală sau non-intelectuală.
Prin urmare, când această conștiință dogmatică a membrilor întregii Biserici este vie, ea devine criteriul suprem al adevărului.
Un fapt care izvorăște din însăși natura Bisericii și este mărturisit în mod incontestabil de Istoria noastră ecleziastică este că au existat nu numai Patriarhi, Mitropoliți și Episcopi eretici, ci și Sinoade Panortodoxe, care – deși au constituit organul administrativ suprem al Bisericii și au avut toate cerințele exterior-formale ale Sinoadelor Ecumenice, ele au fost respinse de conștiința plinătății Bisericii și au fost caracterizate ca Sinoade False sau SinoadeTalharesti.
Acest lucru se datorează faptului că, în chestiuni dogmatice, adevărul nu se regăsește în marturisirea majoritatii episcopilor din sinod.
Adevarul in sine este majoritar.
Pentru că Adevărul în Biserică nu este o idee, nu este o opinie.
Este static. El este același Hristos. De aceea, chiar și cei care nu sunt de acord cu Hristos sunt alungați din Biserică, deoarece sunt caterisiti și excomunicați, după caz.
Adevărul este Însuși Duhul Adevărului, care funcționează și este exprimat în persoane in partasie cu lucrarea sfinteniei harului.
De exemplu, Sfântul Grigorie Teologul, cu sfințenia sa și cu Cuvantarile sale teologice de la Constantinopol, a răsturnat literalmente climatul eretic al capitalei Imperiului și s-a pregătit duhovnicește pentru biruinta Bisericii prin Sinodul al II-lea Ecumenic.
Cu toate acestea, acest proiect a fost demonstrat în mod caracteristic de Istorie în persoana Sfântului Maxim Marturisitorul, care – trebuie remarcat – a avut partasie cu întreaga Biserică Ortodoxă de atunci cu Papa Ortodox. Dar a arătat-o și în mileniul al doilea, în persoana Sfântului Marcu al Efesului, la pseudo-sinodul de la Florența. Sfinții erau uniți împotriva dominației majorității.
Se dovedeste ca un sfant a dat raspunsul Bisericii si a fost justificat de istoria ecleziastica in raport cu toti ceilalti, imparatul, Patriarhul si toti cei care au participat si care nu au exprimat adevarul.
Acum, nu este o chestiune de număr, ci o chestiune de Adevăr sau Neadevăr.
Această problemă nu trebuie uitată, pentru că este diferența calitativă dintre Ortodoxie și heterodoxie (erezie), în practică. În Biserica Ortodoxă, lucrurile nu funcționează papal. Nu este „Patriahul” deasupra Sinoadelor Ecumenice, ca în papalitate, și nici, desigur, nu există vreun Întâistătător sau Papă individual care să fie așezat deasupra Eparhiei Bisericii noastre.
Dar criteriul în Biserică nu este că întreaga Biserică Ortodoxă s-a reunit și a decis ceva cu o majoritate de voturi. Teoretic, ar putea fi toți Episcopii, iar unul, doi, trei sau cel puțin unul dintre ei ar spune ceva impotriva. Aceasta nu înseamnă că ceea ce marea majoritate a Episcopilor va spune este o garanție a Adevărului, și că ar trebui să fie acceptat de către Sinod. Nu, nu este cazul în Biserică. Criteriul Adevărului este dacă se confirma ce se spune cu invatatura Sinoadelor Bisericii.
Depinde de întreaga Biserică să evalueze în viitor, în Sinod, teologic și definitiv, deciziile „Congresului” din Creta.
Criteriile sigure ale acestei conștiințe dogmatice sunt rezumate în conținutul sfintei ziceri patristice: „Urmându-i pe Sfintii Părinti”.
Iar acest citat este crucial atât pentru forma Sinoadelor, cât și pentru învățătura lor dogmatica.
Cu alte cuvinte, dacă plinătatea devotată a Bisericii – purtătoarea conștiinței sale dogmatice – confirmă corectitudinea hotărârilor Sinoadelor Bisericii sau anulează hotărârile Sinoadelor Panortodoxe, pe care le consideră a fi pseudo-sinoade, atunci este evident că are dreptul și obligația de a se exprima cu frică de Dumnezeu și cu ravna dumnezeiasca.
http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/11/blog-post.html
,,De aceea,argumentul invocat atât de credincioși,cât și de Episcopi că vom face ,,ceea ce spune Biserica ” sau ,,așteptăm decizia Bisericii” ESTE GREȘIT,deoarece există o distincție clară între Biserica însăși-Trupul Dumnezeu-Omenesc al lui Hristos – și Administrația Bisericii , care exprimă cu adevărat Biserica. DAR NUMAI IN CONDIȚII SPECIFICE ȘI CLARE.”
Sfântul Iustin Popovici:
,,Iar din nemuritoarea bună vestire a Sfântulului Ioan Damaschin răsună mărturisirea sobornicească a tuturor de Dumnezeu proslăviților Părinți:,, Toate câte ne-au fost predanisite-prin Lege,și Prooroci,și Apostoli și Evangheliști,le primim,le cunoaștem și le cinstim,nimic căutând în afară de acestea.Pe acestea noi le vom iubi și în ele vom rămâne,netrecând hotarele cele veșnice,nici stricând Dumnezeiasca Predanie.
Pt. aceasta,fraților,să stăm pe piatra credinței și pe Predania Bisericii, nepărăsind hotarele pe care le-au pus Sfinții Părinți ai noștri,nedând prilej celor ce vor să izvodească și să strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu sobornicești și apostolești Biserici.Căci dacă s-ar da voie oricui ar voi,după puțin tot trupul Bisericii se va strica.
Sfânta Tradiție este toată de la Dumnezeu-Omul,toată de la Sfinții Apostoli, toată de la Sfinții Părinți, toată de la Biserică, în Biserică, prin Biserică. Sfinții Părinți nu sunt altceva decât,, păzitorii predaniilor apostolești”.Ei toți,ca și Sfinții Apostoli, sunt numai ,,martori” ai unui singur adevăr=a-tot-adevăr:Dumnezeu-Omul Hristos.”
Da, o traducere mai fidelă: https://theodosie.ro/2021/09/24/prof-tselenghidis-sinodalitatea-si-constiinta-dogmatica-a-bisericii-posibilitatea-ingradirii/