de Vlad-Mihai Agache | 6 nov. 2019 | Petiții |
Semnalăm o inițiativă civică a salariaților SMURD Iași care vine în apărarea doctorului Raed Arafat, una dintre personalitățile de seamă ale societății noastre şi un reprezentant autentic al elitelor statului român. Sunt puţini românii care se pot lăuda cu activităţi de întemeiere care să fi avut un impact atât de profund în evoluţia unui sistem public precum este cel al medicinei de urgenţă.
Acest succes incontestabil pare însă că i-a atras şi mulţi
adversari, doctorul Raed Arafat fiind una dintre personalităţile constant
vizate de atacuri de presă şi de campanii de compromitere. Recent, împotriva
domniei sale a fost formulată şi o plângere penală pentru faptul că
înregistrări video din timpul intervenţiei la incendierea de la Colectiv nu ar
fi ajuns la organele de urmărire penală.
Plângerile penale se formulează atunci când denunţătorul
consideră că persoana vizată a săvârşit o infracţiune, o faptă prevăzută de
legea penală într-atât de gravă încât să impună o sancţiune penală (închisoare
sau amendă penală). Cei care au formulat plângerea penală împotriva doctorului
Raed Arafat au considerat că suntem în prezenţa unei fapte atât de grave încât depăşeşte
sfera răspunderii disciplinare de dreptul muncii, depăşeşte sfera dreptului
civil, acolo unde trebuie să se facă dovada unui prejudiciu şi, prin urmare, că
ne aflăm în sfera dreptului penal.
Modalitatea aceasta complet imorală şi disproporţionată de
folosire a plângerilor penale în scop tracasator sau vindicativ este, din
păcate, generalizată în societatea noastră şi vorbeşte mai mult despre
caracterul denunţătorilor decât despre cel al persoanei denunţate.
Reacţie contrară de adeziune, de apărare a reputaţiei, de
solidarizare, de documentare a împrejurărilor reale şi a circumstanţelor
atenuante este singurul mod în care publicul poate media costurile reale ale
faptului că cineva este subiectul unei plângeri penale formulată în scop
imoral. Aceste reacţii nu înlătură prejudiciul material sau moral suferit în
urma plângerilor penale formulate abuziv, dar reprezintă un element esenţial de
sprijin.
Acesta este motivul pentru care exemplificăm concret o
astfel de reacţie de susţinere şi de solidarizare, mai mult decât lăudabilă, a
salariaţilor SMURD Iaşi, care dau mărturie atât despre circumstanţele şi mizele
reale în joc cât şi despre caracterul şi persoana doctorului Raed Arafat.
Considerăm că avem de-a face cu un exemplu de bună practică civică pe care creştinii ortodocşi trebuie să şi-o asume şi pe care să o generalizeze. În subsidiar, reamintim că, din punctul nostru de vedere, rostul principal al intelectualităţii mijlocii este acela de a fi sprijin pentru cei înzestraţi de Dumnezeu cu însuşiri folositoare celor mulţi. Mai considerăm că suntem supuşi unei obligaţii morale neîntrerupte de a căuta în mod activ în jurul nostru persoane pe care să le admirăm, să le susţinem nu doar în mod reactiv, ci chiar anticipând şi venind în întâmpinarea iniţiativelor promiţătoare.
În cele ce urmează preluăm un articol din presa locală şi textul integral al scrisorii deschise, iar apoi petiţia iniţiată de angajaţii SMURD.
Ziarul de Iaşi: Scrisoare de susţinere pentru Arafat din partea personalului SMURD Iaşi
Personalul medical de la unităţile de primire urgenţe şi cele de la UPU-SMURD au transmis o scrisoare deschisă şi au iniţiat o petiţie online de susţinere a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
„Scrisoarea pe care am iniţiat-o este în proces de strângere de semnături. Deja au semnat atât scrisoarea, cât şi petiţia mii de colegi din toată ţara“, a declarat dr. Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi.
Iniţiativa angajaţilor SMURD a pornit după ce, recent, grupul civic Reset a făcut o plângere penală împotriva acestuia şi a doi dintre şefii din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Plângerea a fost formulată după ce în presa centrală au apărut imagini nedifuzate până acum de la incendiul de la clubul Colectiv, soldat cu 64 de morţi, imagini care arată modul haotic în care autorităţile au intervenit în primele minute.
În acelaşi timp, Raed Arafat a afirmat că, în spatele tuturor acuzelor aduse, există interese ascuse, şi anume privatizarea SMURD. De altfel, şi în scrisoarea deschisă de susţinere a secretarului de stat, semnatarii subliniază voalat acelaşi lucru.
„Proiectele nu pot fi duse la final dacă sistemul este dezasamblat, dacă cel ce îl coordonează, şi prin el, noi toţi, suntem acuzaţi pe nedrept, suntem împroşcaţi cu noroi şi aruncaţi către o instabilitate instituţională şi personală. Atunci când există suspiciunea unor greşeli, organismele profesionale şi justiţia vor analiza, evalua obiectiv şi profesional şi vor lua decizii. (…) Dacă această structură cu rol strategic, al cărei scop este salvarea de vieţi omeneşti, îşi pierde vreun element, se poate ajunge la un dezechilbru funcţional, iar siguranţa cetăţeanului român ar avea de suferit“, se mai arată în scrisoare.
Textul integral al scrisorii deschise:
”În calitate de profesioniști care reprezintă principalele servicii medicale de urgență din România, spitalicești și prespitalicești (Structuri Primiri Urgențe și SMURD) observăm că în ultima perioadă, Sistemul Național de Asistență Medicală de Urgență și Prim Ajutor Calificat este ținta unor atacuri, punctate intenționat în momente de criză, atacuri ce subminează încrederea populației în structurile sistemului de urgență și sunt dureroase pentru medici, asistenti medicali, paramedici, piloți, salvatori, ofițeri ISU, toți cei care muncesc serioși și dăruiți pentru sănătatea semenilor lor.
Rezultatele sondajelor privind încrederea populației în diverse categorii socio-profesionale, arătau, în februarie 2018, că românii au cea mai multă încredere în pompieri și personalul medical care deservesc SMURD, dar și unitățile de primiri urgențe. Afirmațiile din ultimele zile ne fac să reacționăm și să vă reamintim, că toți acești oameni, fac zi de zi totul “pentru ca alții să trăiască” sub o coordonare unică a Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Secretarul de Stat, Dr. Raed Arafat.
Există evenimente tragice (accidente, incendii) care zguduie întreaga țară și care uneori duc chiar la schimbări majore în plan politic.
Pentru noi însă fiecare caz este unul dramatic, fiecare pacient care accesează sistemul de urgență are o durere, iar noi, la fel ca dr. Raed Arafat, trebuie să-i ascultăm și să-i ajutăm necondiționat pe toți: “asistența medicală de urgență este un drept al cetățeanului și o datorie a statului” și credem că nimeni nu și-ar imagina că atunci când cade din picioare pe stradă, salvatorii s-ar gândi dacă să înceapă sau nu manevrele de resuscitare, în funcție de posibilitățile de decontare financiară a acelui caz. Doar pe criterii medicale sunt efectuate și intervențiile echipajelor aeriene și cele ale echipelor medicale din Unitățile Primire Urgențe, UPU-SMURD.
Pentru ca fiecare om să aibă o șansă la viață am creat din 2006 Titlul IV din Legea 95, legislație primară și secundară în domeniul urgenței, au existat și există programe de dotare cu echipamente și formare a personalului, muncim în permanență, măsurăm calitatea muncii noastre și ne preocupăm să o îmbunătățim mereu.
În 2018 au fost 5.382.178 pacienți tratați în Unitățile Primiri Urgențe, 436.001 intervenții ale ISU (359.305 cazuri SMURD), 2.979.089 ale serviciilor de ambulanță, toate realizate cu doar 0,57% din PIB. IGSU, structură aflată în coordonarea DSU, a atras cele mai multe fonduri nerambursabile din MAI, fonduri destinate dotării autospecialelor de intervenție și perfecționării personalului la nivel european.
Dorim să putem continua ceea ce am început, iar printre prioritățile DSU pentru 2019 se numără consolidarea rolului de responsabil privind coordonarea integrată, dezvoltarea și extinderea competențelor și a capabilităților în gestionarea situațiilor de urgență, perfecționarea mecanismelor de cooperare interinstituțională și de ajutor reciproc în caz de dezastre, dezvoltarea relațiilor internaționale în domeniul situațiilor de urgență.
Însă proiectele nu pot fi duse la final dacă sistemul este dezasamablat, dacă cel ce îl coordonează și prin el, noi toți suntem acuzați pe nedrept, suntem împroșcați cu noroi și aruncați către o instabilitate instituțională și personală. Atunci când există suspiciunea unor greșeli, organismele profesionale și justiția vor analiza, evalua obiectiv și profesional și vor lua decizii. Pînă atunci nu trebuie să uităm şi insistăm pe acest aspect, că SMURD a început ca o activitate de voluntariat și a ajuns în timp una dintre cele mai performanțe structuri de acest gen la nivel european.
Iniţiatorul acestui sistem de intervenţie a pornit cu o mașină, cu multă muncă și dragoste de medicină și de semeni, cu câţiva voluntari și a reuşit să genereze un curent de opinie şi un sistem care este model multor ţări din Uniunea Europeană și din lume.
Urgența din România, SMURD-ul nu este doar o instituţie, este o mare familie, ai căror membri sunt ultima speranţă pentru cineva aflat în suferinţă: fie prietenul nostru, fie tatăl unui politician, fie un om fără adăpost, fie un turist străin.
Prin ceea ce se întâmplă acum la nivel mediatic şi declarativ din partea unor reprezentați ai presei și ai statului, această mare şi încă frumoasă familie este în pericol.
Prin această scrisoare deschisă, dorim să afirmăm public susținerea față de Sistemul Public de Urgență și de Șeful DSU, Doctorul și Omul Raed Arafat, tocmai pentru a nu ajunge în situația în care românii să își piardă încrederea în cei care zi de zi le salvează viața.
Dacă această structură cu rol strategic, al cărei scop este salvarea de vieți omenești, își pierde vreun element, se poate ajunge la un dezechilbru funcțional, iar siguranța cetățeanului român ar avea de suferit.”
Spunem NU demisiei și/sau demiterii lui Raed Arafat!
Noi, semnatarii acestei petiții, îi solicităm Domnului Doctor Raed Arafat să nu demisioneze și, în același timp, ne opunem total demiterii sale nejustificate!
De 29 de ani, în România, RAED ARAFAT înseamnă FAPTE, NU VORBE!
FAPTE care astăzi, pentru milioane de Români, fac diferența dintre viață și moarte!
Mai mult decât oricare dintre noi, Doctorul Raed Arafat ne arată constant că, prin muncă asiduă și onestă, perseverență, curaj, viziune şi determinare totul este posibil. Indiferent de domeniu sau context. Ne arată că putem să construim în România, să ne urmăm visurile și să credem în realizarea lor, ne insuflă încredere în ţara noastră şi în oamenii onești care încă îi slujesc instituţiile.
Pentru milioane de Români, reducerea timpului de așteptare a ambulanței de la câteva ore la câteva minute (8 minute în mediul urban și sub 20 de minute în rural), a realizat-o sistemul creat de către Doctorul Raed Arafat – S.M.U.R.D.!
Ce înseamnă astăzi SMURD pentru România?
– 985 de cazuri pe zi (1 caz la fiecare 90 de secunde), adică un total de 335.221 de adulţi şi 32.152 de copii cărora li s-a acordat prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă (numai în anul 2018);
– Peste 300 echipaje de prim ajutor calificat, peste 30 de echipaje de terapie intensivă mobilă şi 8 echipaje de terapie intensivă neo-natologică se află zilnic în intervenţie;
– 8 baze aeriene de salvare deservite de elicopterele SMURD.
Sistemul de urgență reformat la nivel național de către Doctorul Arafat împreună cu Pompierii Români, Aviația, SALVAMONT-ul și Direcția medicală de urgență înseamnă astăzi:
– 3.100 de apeluri de urgență gestionate zilnic (media anului 2018);
– Protecție pentru bunuri în valoare de 5,36 miliarde lei (numai în anul 2018);
– 20.016 de acţiuni pentru protecţia comunităţilor și peste 3.400 de exerciții și simulări de dezastre (numai în anul 2018);
– Peste 1.200 de voluntari ISU care participă, în teren, alături de salvatorii profesioniști;
– Informarea și instruirea a peste 100.000 de persoane (până la finalul anului 2018) în acordarea primului ajutor prin programe precum Caravana SMURD ”Fii Pregătit!” sau cele din școli și universități;
– Sute de milioane de euro din fonduri UE atrase prin proiecte ale IGSU și DSU și investite în echipamente și autospeciale de ultimă tehnologie, precum și numeroase acorduri de asistență de urgență cu organisme NATO și UE.
Din nefericire, până în 2017, peste 15.000 de medici români au părăsit România (*), iar alți 10.000 li s-au adăugat în ultimii 2 ani (**), lucru care a dus la o criză de medici fără precedent și o imensă presiune asupra personalului medical rămas în țară.
Din fericire, în zona de pre-spital, echipajele SMURD au preluat și suplinesc astăzi o parte importantă lăsată descoperită de plecarea medicilor români. Din acest motiv, demiterea doctorului Raed Arafat și, implicit, distrugerea sistemului integrat de urgență și a SMURD, pentru mulți dintre români va însemna condamnarea la lipsa asistenței medicale, iar, în cazul urgențelor majore, poate echivala cu o condamnare la moarte.
Pentru că noi alegem SĂNĂTATEA și VIAȚA, îi cerem doctorului Arafat să NU demisioneze și NE OPUNEM demiterii sale nejustificate!
Avem deplină încredere și suntem solidari cu doctorul Raed Arafat, îndeosebi în aceste zile în care efortul și sacrificiile făcute, în ciuda încercărilor repetate de a fi oprit, pentru realizarea sistemul românesc de urgență, sunt răsplătite cu acuzații lansate în spațiul public în mod agresiv și injurios, fără fundament, expertiză sau legătură cu întâmplările reale.
Pentru fiecare viață salvată de către SMURD în ultimii 29 de ani, Domnule Doctor Raed Arafat, VĂ MULȚUMIM!
Cei care doresc să semneze petiţia o pot face accesând următoarea adresă online: https://www.petitieonline.com/spunem_nu_demisiei_isau_demiterii_lui_raed_arafat
de Vlad-Mihai Agache | 30 mai 2019 | Petiții |
Petiția „Maica acestui neam este Biserica Ortodoxă Română” a fost prezentată în lectură publică la 1 mai 2019, în cadrul Sinaxei interortodoxe de la Botoșani, fiind una dintre cele mai serioase luări de poziție din partea pliromei ortodoxe în fața evenimentului ecumenist desfășurat sub sloganul prozelitist „Să mergem împreună!”.
Petiția, semnată de aproximativ 300 de participanți la acea întâlnire, a fost depusă, alături de celelalte documente ale sinaxei, la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și la cabinetele tuturor episcopilor membri ai sinodului BOR.
Ne așteptăm ca episcopii Bisericii noastre să adopte cel puțin comportamentul pe care l-au avut omologii din sudul Dunării, din Biserica Ortodoxă Bulgară.
De Mihai-Silviu Chirilă
Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre,
Preasfințiile Voastre,
Am luat notă cu deosebită îngrijorare de comunicatul Patriarhiei Române prilejuit de anunțul venirii papei Francisc în țara noastră, prin care purtătorul de cuvânt își exprima bucuria prilejuită de această vizită și făcea afirmații care plasează Biserica noastră într-o poziție de ecumenism militant: Iată textul comunicatului:
Ne bucurăm că vizita a fost confirmată şi în virtutea vechilor şi bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică, relaţii întărite de vizita Papei Ioan Paul al II-lea din anul 1999 şi reînnoite acum prin apropiata vizită a Papei Francisc. Acesta va fi primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul unei întâlniri al cărei program urmează să fie anunţat. Bunele relaţii dintre cele două Biserici au fost şi sunt manifestate inclusiv prin ospitalitatea de care se bucură comunităţile de români din multe ţări, mai ales din Italia, unde multe dintre parohiile româneşti îşi oficiază slujbele religioase în biserici puse la dispoziţie de comunitatea catolică locală…[1]
Comunicatul Patriarhiei Române vorbește despre „Biserica Romano-Catolică” și despre „bunele relații dintre cele două Biserici”, de parcă „Biserica Romano-Catolică” ar fi o Biserică locală a lumii ortodoxe, cu care Biserica Ortodoxă Română întreține relații frățești, când, în realitate, ceea ce comunicatul numește „Biserica Romano-Catolică” și „Biserică” este o erezie care s-a separat de Biserica Ortodoxă în urmă cu o mie de ani, din pricina unor grave greșeli dogmatice: Filioque, pretențiile de primat asupra întregii Biserici ale papei de la Roma, folosirea azimelor la liturghie etc.
De la momentul separării de Ortodoxie, papismul și-a continuat căderea, dezvoltând alte învățături eretice precum: purgatoriul, indulgențele, pretenția papei de a fi vicarius Filii Dei, adică înlocuitorul Fiului lui Dumnezeu pe pământ, „Imaculata Concepțiune” și altele, culminând cu căderea cea mai gravă, pe care Sfântul Iustin Popovici o numește „a treia cădere a omului”, după cea a lui Adam și Iuda, „reînvierea păgânismului și idolatriei” și „răzvrătire contra lui Dumnezeu”[2] – principiul infailibilității papale, prin care, același sfânt sârb spune că Dumnezeu a fost înlocuit în „Biserica Romano-Catolică” cu un om, căruia i s-au atribuit calitățile divinității.
Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate considera „Biserica Romano-Catolică” egala sa, cu atât mai puțin superioara sa, și nu o poate trata ca o parte a Bisericii lui Hristos.
Afirmațiile purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române vin în contextul în care, în urmă cu trei ani, Patriarhia a făcut eforturi uriașe pentru a convinge populația ortodoxă de faptul că sinodul din Creta, la care tocmai participase, nu a acceptat în niciun fel caracterul eclesiologic al ereziilor și schismelor de inspirație creștină.
Pentru că zeci de preoți din toată Patriarhia s-au opus documentelor semnate în Creta, aceștia au fost caterisiți, prigoniți cumplit, batjocoriți, considerați „schismatici”, pentru ca acum să aflăm de la cea mai înaltă autoritate a Patriarhiei că papismul este „Biserică” și că Biserica Ortodoxă Română are „vechi și bune relații” cu această erezie antropolatră, pe care toată apologetica patristică a mileniului al II-lea creștin o respinge.
Unul dintre motivele invocate ale acestei prietenii cu papismul este cel al „ospitalității” de care au dat dovadă catolicii în Occident, unde i-au primit pe ortodocși să slujească în lăcașele lor de cult.
Argumentul este folosit de foarte mulți apărători ai minciunosinodului din Creta, care spun că acceptarea „denumirii istorice de biserici” este o formă de recunoștință față de „ospitalitatea” dovedită de către papiști în Occident.
O simplă analiză ne demonstrează că această „ospitalitate” invocată insistent a fost extrem de scump plătită de către ortodocși. Catolicii au oferit zidurile unor lăcașe pe care ei nu mai sunt în stare să le umple cu propriii credincioși, deoarece aceștia au priceput că acolo nu mai lucrează de mult Harul dumnezeiesc și le-au părăsit, preferând sectele, ateismul, consumerismul, masoneria, „meditația” extrem-orientală sau orice altă rătăcire teologică apărută în ultimele secole în acel spațiu odinioară creștin.
În schimb, ortodocșii le fac „ospitalierilor” „frați” din „Biserica-soră” concesii dogmatice grave: acceptarea denumirii de „biserică”, acceptarea primatului papal (documentele de la Ravenna și Chieti), primirea papei de la Roma ca și când ar fi un episcop ortodox, acceptarea ca el să conducă pelerinaje prin vetre ale Ortodoxiei etc.
În fața unui asemenea aranjament extrem de păgubos pentru sufletele ortodocșilor români, ne reamintim cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, care spune: „să stai departe de comuniunea cu ereticii, căci, să știi, în aceste privințe nepăsarea nimicește libertatea de vorbire pe care trebuie să o avem în Hristos”[3].
Sfântul Vasile, al cărui tron de Cezareea Capadociei este ocupat în calitate de locțiitor de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, avertiza că nepăsarea față de comuniunea cu ereticii predispune tocmai către „ospitalitatea” pe care o propun catolicii, care, la un moment dat, se cere recompensată, iar cei ce au primit-o își pierd libertatea de vorbire pe care le-o dă rostirea adevărului în Hristos și încep să dea din colț în colț și să creeze scuze inacceptabile pentru comportamentul lor neortodox.
Din același motiv sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe interzic slujirea în lăcașurile eretice: can. 45, 64 ap., 6, 9, 33, 37 Laod., 9 Tim. Alex. Astfel, „ospitalitatea” catolică s-a manifestat în primul rând ca o invitație la încălcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe de către preoții și credincioșii care au acceptat-o.
Odată călcată porunca Sfinților Părinți, „ospitalitatea” a continuat cu ștergerea conștiinței dogmatice a credincioșilor ortodocși, aceștia fiind învățați să aprecieze „valorile” papismului și dezvoltând, în locul acriviei cu care au plecat de acasă, din satele lor ortodoxe, o (in)conștii(e)nță a „unității în diversitate”.
„Ospitalitatea” papistașă și-a atins scopul la Creta, unde erezia a fost recunoscută „biserică”, și, în teren, în atitudini ale unor ierarhi români, precum ÎPS Serafim Joantă, care a ajuns să sărute mâna[4] celui care se pregătește să viziteze teritoriul canonic al Bisericii noastre, pe care, prin gestul său, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Germania îl recunoaște nu doar ca pe un episcop ortodox, ci ca pe un superior ierarhic.
Iată-ne astfel, printr-o politică bine calculată a pașilor mărunți, având „ospitalitatea” și „ecumenismul lucid” drept nave-amiral, în plină uniație, de data aceasta fără edictele împăraților habsburgi, fără tunurile generalului Bukov, fără temnița Kunfstein, unde martirii ardeleni au apărat cu viața Ortodoxia transilvană.
Sufletele ortodocșilor români alungați din țara lor de un regim politic antinațional au fost cumpărate pe nimic, iar acum „cumpărătorul” vine în țara de proveniență a lor să vadă dacă nu cumva ar putea încheia o tranzacție prin care să poată achiziționa, în regim de vrac, toate sufletele ortodoxe care s-au încăpățânat să nu își caute „fericirea” în „pământul făgăduinței” Occidentului apostat și au rămas să continue acest popor prin istorie, și, dacă se poată, să ia în stăpânire canonică și pământul sfânt al Ortodoxiei românești, în care își au rădăcina aceste suflete, la un preț la fel de modic: o vizită la catedrala mântuirii neamului, o vizită la Președinția României, o plimbare cu papamobilul prin inima Ortodoxiei Românești, capitala noastră culturală, Iașul nostru, al tuturor românilor, nu doar al primarului de acolo, însoțit de vreo 200.000 de pelerini catolici care „să arate lumii întregi că papa este la Iași”, o „beatificare” la Blaj…
Cu riscul de a fi acuzați din nou de contrazicere a poziției oficiale a Bisericii Ortodoxe Române suntem datori să respingem astfel de „ospitalitate”, întemeiată pe doctrina eretică a Conciliului II Vatican a „Bisericilor nedepline”, care spune că locul în care se află Biserica lui Hristos este „Biserica Romei”, dar că în afara ei se află alți creștini, care au taine valide, lucrare a Harului mântuitoare, dar nu sunt deplini creștini, pentru că nu sunt în uniune deplină cu papa, acesta din urmă fiind „motivul” și chiar „locul” însuși în care cred catolicii că se află Biserica deplină. Deplângem faptul că acestei erezii cumplite i-au căzut victime chiar și teologi de geniu din spațiul ortodox.
Conștiința dogmatică ne obligă să refuzăm „ospitalitatea” „Bisericilor nedepline”, prin care frații noștri ortodocși din Occident sunt „împliniți” printr-o anumită formă de comuniune cu papa Romei, „gazda” care oferă „ospitalitatea”, iar acum suntem așteptați „să ne împlinim” și noi, ceilalți, din patrie, măcar și prin nepăsarea față de această vizită a papei în România, despre care am văzut că Sfântul Vasile ne spune că, odată manifestată, ne ia libertatea de a vorbi în Adevărul care este Hristos.
Aceeași „ospitalitate” se pare că animă și alte acțiuni ale Patriarhiei, despre care aflăm de data aceasta din presa laică, neconfirmate încă oficial de aceasta. Se spune (în presă) că „cei doi conducători ai Bisericilor Ortodoxă Română și Catolică vor rosti o rugăciune comună în Catedrala Neamului, momentul fiind deschis publicului”[5], că „clopotele catedralei mântuirii neamului vor fi trase pentru prima dată cu ocazia venirii papei Francisc”[6], că aceste clopote vor duce vestea intrării papei eretic în catedrala care se presupune că este a „mântuirii neamului” pe o distanță de 15 km.
Dacă se confirmă acest program, vom asista la o rugăciune în comun cu ereticii, interzisă sub pedeapsa caterisirii clericilor și afurisirii mirenilor de către canoanele 45 și 46 apostolice și alte canoane ale Bisericii Ortodoxe, dar și la o primire a papei ca un episcop ortodox într-o catedrală simbol național al Ortodoxiei. Să nu fie!
Programul acestei vizite include un pelerinaj catolic în inima Ortodoxiei moldave, la Iași, unde 200.000 de catolici se vor revărsa pe străzile orașului, într-o manifestare despre care organizatorii catolici ne spun că „…să vedem… câţi vor dori să participe la întâlnirea cu Sfântul Părinte, …care să nu presupună doar prezenţa catolicilor, ci şi a ortodocşilor şi a persoanelor de alte confesiuni care doresc să asiste”[7].
Am adresat o scrisoare Înaltpreasfințitului Teofan al Moldovei și Bucovinei, în care îl rugam să ne spună ce are de gând să facă mitropolia în fața acestui act prozelitist de o amploare nemaivăzută în România modernă. Până în acest moment, Mitropolia Moldovei nu ne-a dat nici un răspuns și nici nu pare a avea vreun plan misionar pentru credincioșii săi cu privire la poziția corectă față de această manifestare.
În tot acest timp, în care impresia este că Biserica Ortodoxă Română nu are niciun fel de prezență în orașul moldav, poporul, lăsat de izbeliște și orbit de propaganda sufocantă a mass-media, care prezintă venirea papei ca pe un eveniment epocal, a uitat că orașul lor și Moldova noastră se află sub patronajul sfintei noastre Cuvioase Maicii Parascheva, cea care l-a salvat și ne-a salvat de nenumărate ori, și se organizează să îl primească pe papa, nefăcând, ca urmare a decenii de „relații vechi și bune cu Biserica Romano-Catolică” nicio distincție de ordin teologic între sfințenie și erezie.
Aflăm de asemenea din presă că după ce va fi primit ca episcop ortodox la București, după ce va conduce un pelerinaj catolic la Iași, la Blaj papa va „beatifica” șapte „episcopi” greco-catolici, ajunși „sfinți” pentru că „refuzul episcopilor greco-catolici de a trece la Biserica Ortodoxă s-a soldat cu persecuţii şi, în cazul unora dintre ei, moartea în temniţele comuniste”[8].
În fața acestei informații, nu putem să nu ne crucim și să ne întrebăm:Poate exista umilință mai mare pentru Biserica noastră Ortodoxă, aflată pe aceste meleaguri de pe vremea apostolilor, decât să asistăm la premierea unor „episcopi” pentru că au refuzat să devină membri ai Bisericii Ortodoxe?
În ce cheie ar trebui să înțelegem noi, ortodocșii, această „beatificare” a celor care au părăsit Biserica Ortodoxă în secolul al XVIII-lea, primind „ospitalitatea” papisto-cezaro-crăiască a habsburgilor, pentru care au plătit cu locurile lor în Împărăția Cerurilor?
Cum să înțelegem sloganul ecumenist al vizitei „Să mergem împreună!”, adresat de papa Francisc catolicilor și „oamenilor de bunăvoință”[9] (adică ortodocșilor cu conștiința dogmatică ștearsă de propaganda ecumenistă), când la Blaj vor fi premiați cei care au preferat să moară decât să revină la Biserica Ortodoxă, de unde au fost scoși prin viclenie, amenințare și exterminare cu câteva generații înainte?
Și, nu în ultimul rând, cum credeți că vor reacționa ortodocșii români când vor vedea „beatificarea” de la Blaj și își vor aminti că adevărații sfinți pe care i-au dat închisorile comuniste, cei crescuți în Biserica Ortodoxă a neamului, pe jertfa cărora este clădită continuitatea în istorie a Bisericii noastre, sunt batjocoriți de ierarhie, care i-a folosit în 2017 pentru a-și ascunde greșeala cumplită din Creta, refuzând ulterior să facă vreun demers pentru canonizarea lor, de frica organizațiilor neomarxiste ale „corectitudinii politice”?
Este, desigur, dreptul credincioșilor cultului catolic să facă orice gest liturgic conform credinței lor, însă Sinodul Bisericii noastre are datoria de a informa poporul ortodox, pentru risipirea confuziei teologice în care acesta trăiește și gândește viața sa bisericească și raportarea față de cei din afara Bisericii, că, potrivit tradiției și teologiei Bisericii Ortodoxe din veacuri, la Blaj nu se va produce o canonizare reală a unor sfinți reali, pentru că Sfintele Canoane (9, 34 Laodiceea) ne spun că „martirii” ereticilor nu sunt sfinți, chiar dacă au trăit în cucernicie și au murit pentru credința lor.
„Episcopii” greco-catolici au murit pentru credința în statutul papei de „locțiitor al lui Hristos pe pâmânt” și „infailibil”. Pentru acest motiv i-a persecutat regimul comunist, pentru „credința lor catolică”, în mijlocul căreia se află papa, care, pentru catolici, „ține locul lui Hristos pe pământ”.
De ce ar fi trecuți în rândul sfinților pentru acest lucru? În mod ironic, singura șansă a acestor prelați de a vedea sfințenia ar fi fost revenirea la Biserica Ortodoxă și, eventual, suferința în închisori pentru Hristos, alături de ortodocșii care au fost persecutați pentru că nu s-au lepădat de Acesta.
Sinodul BOR are datoria să spună acest adevăr inconturnabil în primul rând poporului ortodox, apoi lumii întregi, chiar și celor ce aparțin de cultul catolic și cărora, din dragoste reală creștină, motivată și ancorată în Adevărul Hristos, trebuie să li se spună care este realitatea, prin această luare de poziție nedorindu-se jignirea compatrioților care aparțin cultului catolic, ci informarea lor corectă teologic, pentru ca la Judecata de Apoi să nu ne fie amarnici acuzatori pentru că am știut și nu le-am spus.
Sinodul BOR, din păcate, nu a luat nicio atitudine față de această manifestare de la Blaj, care dorește un fel de consfințire a triumfului simbolic al greco-catolicismului în fața Ortodoxiei și cimentează mesajul „mai bine murim în erezie decât să revenim în comuniune cu Biserica adevărată”.
Cel mai plauzibil motiv pentru această nepăsare este că, urmare a nefastului ecumenism, conducătorii Bisericii Ortodoxe Române au pierdut cu totul dimensiunea adevăratei sfințenii și granița pe care sinodul de la Laodiceea o trasează între aceasta și aspirația deșartă spre ea, golită de semnificație datorită poziționării celor care suferă „martirajul” în afara Bisericii, unde, contrar celor afirmate de corifeii Conciliului II Vatican și ai Declarației de la Toronto nu există mântuire, așa cum știm de la Sfântul Ciprian de Cartagina de mai bine de 1800 de ani.
Într-un articol de prezentare a „calendarului ecumenic ortodox-romano-catolic pe anul 2006”, publicat pe siteul patriarhal Basilica[10], se scrie: „În ce constă noutatea atât de firească a acestui calendar? În fiecare zi calendaristică sunt trecuți atât sfinții romano-catolici, cât și cei ortodocși, la fel sărbătorile, cu denumirile și semnificația lor, care nu coincid totdeauna”.
Cum să fie informat poporul ortodox că „sfinții” romano-catolici nu sunt cu adevărat sfinți, când ei sunt recunoscuți ca egali ai sfinților reali, ortodocși, și sunt numiți astfel chiar de către siteul Patriarhiei, care elogiază această manifestare ecumenistă desfășurată în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, despre care putem spune că este una cu desăvârșire catolică, din pricina angajamentului ecumenist al întâistătătorului său?
Cum să facă distincție credinciosul ortodox între adevăr și aparența acestuia, când i se spune de la același nivel patriarhal că sărbătorile papistașe și cele ortodoxe „dincolo de sonoritatea fonetică diferită, au aceeași semnificație teologică”? În „calendarul ortodox-catolic” pe 2019, editat în același loc, vedem puse alături „sărbătoarea” papistașă „Neprihănita zămislire” și sărbătoarea ortodoxă „Zămislirea Sfintei Fecioare Maria”, adică erezia alături de adevărul de credință. Cum să înțeleagă credinciosul ortodox distincțiile, când acest „calendar” este promovat de către conducerea centrală a Bisericii?
Cum să înțeleagă credinciosul distincțiile necesare între adevărul de credință și erezie, când cugetarea „părintelui Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului XX” este alternată cu „citate tulburătoare din Maica Tereza”?
Cum să priceapă arta bisericească ortodoxă, când, în acel „calendar” promovat de siteul patriarhal, „În cel mai frumos spirit ecumenic, fiecare lună este însoțită de o imagine semnificativă, într-o succesiune care alternează icoane bizantine cu reprezentări picturale romano-catolice și lăcașe de cult ortodoxe”, iar autorul articolului numește această amestecare nepermisă de către sfintele canoane a sacrului cu profanul în arta bisericească „sugestie puternică a unității credinței în același Dumnezeu”?
Dacă acest calendar ecumenist reprezintă, așa cum spune siteul Basilica, „un gest responsabil al iubirii creștine care unifică, o invitație practică la unitatea creștinilor de pretutindeni”, oare credincioșii ortodocși nu ar putea fi tentați să creadă, în cazul în care Patriarhia nu le explică cum trebuie, că și vizita papei în general și momentele de îngenunchere a Bisericii noastre în special reprezintă tot „un gest responsabil al iubirii creștine care unifică”?
La începutul lunii aprilie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a decis că, cu ocazia viitoarei vizite a papei în Bulgaria, nu poate fi vorba despre vreo formă de rugăciune sau slujire în comun cu papa Francisc, deoarece aceasta este strict interzisă de către sfintele canoane. Sinodul a interzis și corului patriarhal să cânte papei, chiar și diaconilor care fac traduceri să se pună la dispoziția acestuia[11].
Într-o declarație remisă nunțiului papal din Bulgaria, Sinodul BOB spune: „Nu se dă binecuvântare clericilor Bisericii Ortodoxe Bulgare-Patriarhia Bulgariei, să participe la nici un eveniment inclus în programul vizitei Papei Francisc în Bulgaria”.
Din toate motivele menționate, respectuos Vă solicităm să vă poziționați față de vizita papei Francisc conform sfintelor canoane și să refuzați orice formă de colaborare liturgică cu acesta; să protestați măcar formal față de evenimentul de la Blaj; să informați poporul ortodox cu privire la adevărul despre romano-catolicism și Ortodoxie și să nu acordați binecuvântarea credincioșilor ortodocși de a participa la evenimentele organizate, în disprețul legii cultelor, care interzice favorizarea unuia dintre cultele oficial recunoscute, de către autoritățile centrale și locale ale României în cele patru centre, unde papa va fi primit.
În felul acesta, poporul ortodox și papa însuși vor înțelege că pe aceste pământuri continuă să existe Biserica adevărată a lui Hristos, care face, astfel, un pas important pe calea vindecării de erezia cumplită a ecumenismului.
Cu deosebit respect,
1 mai 2019
Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Sursa: MărturisireaOrtodoxă.ro
