Am semnalat recent pe canalul de Telegram vestea trecerii la Domnul a cărturarului Dan Zamfirescu, intelectual fanion al naţionalismului românesc, cel căruia îi datorăm în cea mai mare măsură restituirea adevărului privitor la autoratul Învăţăturilor Sfântului Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, autorat care în trecut a fost puternic pus sub semnul întrebării din pricina profunzimii duhovniceşti a operei, în primul rând.
S-a crezut mult timp că nu este posibilă o atât de luminată intuiţie duhovnicească împletită cu un mănunchi atât de pragmatic şi de aplicat de sfaturi în conducerea politică şi militară, împrejurare care ar fi pledat pentru ideea unei compilaţii scrisă simultan de un monah şi de către un sfetnic de curte cu experienţă politică, în numele Măriei Sale. Această teză a fost definitiv şi categoric infirmată în urma studiilor filologice publicate de Dan Zamfirescu, victorie care a deschis mai apoi drumul spre canonizarea Măriei Sale, Sfântul Neagoe Basarab.
Plecarea dintre noi a lui Dan Zamfirescu obligă la o evocare a activităţii sale intelectuale, care nu s-a mărginit doar la fixarea adevărului istoric şi filologic privind opera Sfântului Neagoe Basarab. După cum vor observa cei care vor parcurge portretul lui Dan Zamfirescu publicat în anul 2017 de Mihail Diaconescu (el însuşi unul dintre cei mai importanţi intelectuali ortodocşi contemporani), activitatea sa a jalonat cele mai însemnate repere ale naţionalismului românesc.
Privind cronologic, eforturile sale s-au centrat pe Învăţăturile Sfântului Neagoe Basarab, pe recuperarea, studierea şi publicarea Cazaniilor Sfântului Mitropolit Varlaam (limba vechilor cazanii, vorba poetului Alexie Mateevici), pe reînnoirea spirituală adusă de Sfântul Paisie de la Neamţ (cu efectele sale culturale şi naţionale), pe fermentul intelectual interbelic şi pe activitatea lui Nae Ionescu, pe efortul aducerii la lumină a Volumului X din Opera integrală a lui Mihai Eminescu, pe afirmarea spiritului naţional românesc în perioada postdecembristă, pe recuperarea prin editura Roza Vânturilor a unor titluri greu accesibile.
Dan Zamfirescu a propus şi a produs fundamentul unei infrastructuri intelectuale solide pentru cei care se încăpăţânează să vadă, să proiecteze şi să viseze la un viitor românesc. Cărţile sale, uneori redactate cu o tuşă polemică excesivă, furnizează fără îndoială ştiinţă şi conştiinţă naţională de absolută necesitate pentru corecta şi utila înţelegere a civilizaţiei româneşti.
Îmi exprim amărăciunea de a nu-l fi cunoscut şi de a nu fi comunicat niciodată cu Dan Zamfirescu, deşi l-am citit în cea mai mare parte, deşi mi-ar fi fost foarte la îndemână acest privilegiu. Mă apasă gândul că am tratat cu prea mare uşurinţă posibilitatea şi bucuria unei aşa întâlniri, protejându-mi neutralitatea de a îl putea evoca cu recunoştinţă excesivă, fără să fiu suspectat de coterii oportuniste. Totodată, nu am reuşit să-mi sistematizez în timp util problematica morală de abordat în urma relaţiei lui Dan Zamfirescu cu Securitatea comunistă, chestiune pe care astăzi o văd cu alţi ochi şi o înţeleg prin lentila războiului dus împotriva României, cu episodul la vedere din decembrie 1989.
Acum, la trecerea lui Dan Zamfirescu la Domnul îmi pare rău că nu i-am comunicat direct recunoştinţa ce i-o port pentru imensa bogăţie ce ne-a lăsat-o în urma unei lungi vieţi de studii şi strădanii editoriale. Simt că mi-am încălcat una dintre cele mai de seamă îndatoriri ale intelectualului de condiţie medie, aceea de a căuta prilej de întâlnire, sfătuire şi mai ales de slujire cu abnegaţie a mai marilor noştri. Nădăjduiesc să-mi şterg din vină prin adăugarea lui Dan şi a lui Mihail pe pomelnicul celor adormiţi.
În continuare, redau portretul redactat cu generozitatea specifică stilului literar al evocării, portret pe care l-am regăsit în cartea Icoane din trecut şi de azi. Portrete, evocări, mărturii, Editura Magic Print, 2017, p.438-450, publicată de enciclopedistul ortodox Mihail Diaconescu, şi el plecat la Domnul, cu mult prea multă discreţie, în anul 2020.
Dumnezeu să le odihnească sufletele celor doi prieteni şi să ne dăruiască nouă, celor mici şi neputincioşi, tăria şi luminarea întâlnirii cu operele lor!
PROFESORUL DAN ZAMFIRESCU
Unul dintre marii scriitori şi savanţi care ilustreazǎ cultura română contemporană este medievistul, filologul, criticul şi istoricul literar, profesorul universitar Dan Zamfirescu.
L-am cunoscut în redacția revistei Luceafǎrul, care, în plinǎ epocă a aşa-zisului socialist victorios, a adunat în jurul ei importanți scriitori, cugetători și erudiți de orientare patriotică și naționalistă.
Înalt, bine legat la trup, elegant, cu o vorbă categorică, tǎioasǎ dacă era cazul, Dan Zamfirescu își domina interlocutorii când se discuta despre diverse creații teologice, istorice şi literare produse nu numai în cuprinsul culturii române, ci în tot Răsăritul Ortodox.
Toţi cei care erau de faţă când dialoga el cu redactorii de la Luceafărul îl ascultau cu interes și cu mare încântare. Avea un aer didactic şi categoric. Informațiile ştiințifice din monologul său erau supraabundente. Ştia să prezinte faptele de cultură în primul rând sub latura lor spirituală. Avea un mod neobișnuit de a discuta într-o epocă în care ideologia marxist-leninistă și ateismul zis „științific” erau politică oficială de stat, promovată cu cele mai variate mijloace.
La un moment dat am aflat că Dan Zamfirescu este licenţiat şi în teologie, și în filologie. În anii formării sale intelectuale el beneficiase de autoritatea și îndrumarea unor mari învăţați precum Alexandru Elian, strălucit savant bizantinolog, profesor sever, dar drept, specializat în paleografie greacă și romană, în cultura epocii brâncovenești și în relațiile istorice româno-elene; Teodor M. Popescu, eminent patrolog şi specialist în istoria Bisericii universale; Dan Simonescu, cu care își pregătise un strălucit doctorat în filologie.
Ca să-l cunosc mai bine, i-am citit câteva cărți: Studii și articole de literaturǎ românǎ veche (1967), România – pǎmânt de civilizaţie şi sintezǎ (1969), Atitudini (1970), Spre noi înşine (1971), Neagoe Basarab şi Învǎţǎturile cǎtre fiul sǎu Theodosie. Problemele controversate (1973), una dintre marile realizări ale istoriei noastre literare, Istorie și cultură (1975).
Am descoperit un autor paradoxal. Pe de o parte, scrisul său este sec în expunere, fondat pe un mare număr de date istorice precise, pe fapte de studiul Evului Mediu, de filologie, de literatura comparată, de bizantinologie și de teologia dogmatică, liturgică şi patristică ortodoxă.
Pe de alta, se simte în studiile, articolele şi eseurile lui Dan Zamfirescu o forţă expozitivă aparte, un ton categoric, numeroase accente apăsate, întemeiate pe energia unor convingeri profunde, intens trăite, şi pe tentaţii polemice dominate cu greu.
Cine citeşte magnifica sintezǎ Neagoe Basarab și Învǎţǎturile cǎtre fiul său Theordosie.Probelemele controversate, volum apărut în prestigioasa colecţie „Universitas” a Editurii Minerva, poate constata nu numai erudiţia studiilor medievale, bizantinologiei, slavisticii și filologiei, ci şi plăcerea cu care îi executǎ pe medieviştii A.D. Xenopol, Leandros Vranussis și Demostene Russo, autori ai unor teze eronate cu privire la capodopera teologică și literară neagoeană.
Argumentarea lui Dan Zamfirescu este zdrobitoare. Totul este expus însă calm, la obiect, sec, demonstrativ.
Dar dincolo de datele seci ale demonstrației filologice, istorice şi comparatiste, vocația de polemist a lui Dan Zamfirescu se manifestă în toată splendoarea ei.
Bineînțeles, în aceste condiții, puterea de atracția a scrisului său acționează excepțional de puternic asupra lectorului. Bucuria lecturii și a descoperirii se transformă astfel într-o mare sărbătoare a spiritului.
Pentru că sunt fiu de preot și revistele teologice ale tatei, cu studiile lor de dogmatică, liturgică, patrologie, istorie bisericească, artă sacră, muzicologie psaltică, bizantinologie și filosofie medievală și modernă de orientare spiritualistă mi-au fost un îndreptar sigur în multe dintre demersurile mele intelectuale, m-am angajat de mai multe ori, acolo, în redacție la Luceafărul, în convorbiri cu Dan Zamfirescu. Când el evoca teme culturale, văzute dintr-o perspectivă spiritualistă, eram amândoi, cum se spune, pe aceeași lungime de undă.
Când discutam despre cultura română în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, el îmi era însă net superior. Nimic din ceea ce spunea el nu era banal sau deja cunoscut. Erudiţia lui se manifesta firesc, totdeauna la obiect, fără nimic arogant sau ostentativ în ea. Poate şi de aceea îl ascultam cu atâta interes.
De câteva ori discuțiile de la Luceafărul s-au prelungit în afara redacției, pe trotuarul bulevardului care duce spre Arcul de Triumf.
Am aflat astfel că se trage dintr-un neam de intelectuali și oameni politici liberali din Argeş şi că tatăl său a fost inginer agronom.
Când i-am spus că părinții mei au fost cununați de Bădiţă Zamfirescu de la Negreşti, un bărbat erudit, posesor al trei licenţe – în litere, drept şi filosofie – şi al unei biblioteci imense, distruse de politruci la puţin timp, mi-a precizat că acela este unchiul său după tată.
Bădiţă Zamfirescu de la Negreşti era fratele lui Ion Zamfirescu, inginer agronom, tatăl istoricului literar Dan Zamfirescu, cunoscut de mine în redacția revistei Luceafǎrul.
Datorită dialogului, am ajuns să fim ceva mai apropiaţi sufleteşte. Şi, pentru a-mi demonstra că apreciază calitățile mele de interlocutor, într-una din zile Dan Zamfirescu m-a invitat la el acasă.
Locuia atunci în plin centrul Bucureştilor, pe lângă Grădina Icoanei, la mansardă, într-o casă splendidă, un mic palat, o bijuterie arhitectonicǎ în stilul eclectic de la începutul secolului al XX-lea, adoptat de mulți boieri şi bogătaşi români.
Nu pot să uit camera lui de primire cu pereții acoperiți de rafturile unei biblioteci pline de tratate științifice, de enciclopedii române şi străine, de lucrări științifice de referinţă cu coperţile legate în piele.
Camera era dominată de o icoană frumoasă cu Maica Domnului. Icoana era pusă în spațiul alb dintre două rafturi cu cărți, în peretele de la răsărit. Lumina venea printr-o fereastră tăiată direct în acoperiş.
Icoana, lumina intensă a zilei de vară și cărțile pe rafturi dădeau laolaltă o atmosferă stranie, de autoritate intelectuală, dar și de mister. Dan Zamfirescu locuia acolo ca un ascet dedicat cercetărilor sale ştiințifice.
M-a poftit să iau loc și m-a îmbiat cu un coniac de Focşani de cea mai bună calitate.
Pe masa de lucru erau puse frumos exemplare ale cărților sale, pentru care, de fapt, venisem. Le-am răsfoit. Pe toate am găsit frumoase dedicații adresate mie.
Când i-am spus că am unele dintre aceste cărți și că le citisem cu mare atenție, cu creionul în mână, ca să-mi fac extrase și însemnări, Dan Zamfirescu mi-a spus că pot să le țin în biblioteca mea pe cele cu dedicații, iar pe cele cumpărate mai înainte să le fac cadou oricui doresc.
Am discutat despre unele dintre aceste cărți. La un moment dat, nu știu ce mi-a venit, l-am întrebat unde își petrece timpul cel mai mult: prin bibliotecile Bucureştilor sau la masa de lucru, acolo, în mansarda plină de cărți de mare valoare.
Atunci s-a petrecut un lucru extraordinar. Pur și simplu extraordinar. Dan Zamfirescu m-a invitat să-i văd ,,comorile”.
A deschis uşa mansardei. Am ieşit amândoi într-un coridor. Apoi a deschis o altă uşă care dădea spre adevărata lui bibliotecă, plasată într-un mare spațiu, pe toată întinderea clădirii, între acoperiș și grinzile de beton ce susțineau pereții acelui mic palat, unde îşi găsise el locuință. Erau acolo, puse într-o ordine perfectă, pe rafturi de fier sau de lemn, pe toată întinderea podului, printre grinzile de beton armat care asigura rezistenţa acelui mic palat eclectic, câteva mii de volume, frumos legate, şi ele, diverse colecții de reviste mai vechi sau mai noi, numeroase bibliorafturi cu felurite înscrisuri sau cu articole tăiate de prin ziare.
O masă de scris potrivită în lumina puternică a altei ferestre, tăiată cu unele dintre cǎrţile lui Dan Zamfirescu, dar fără dedicaţii. Şi pe acelea mi le-a făcut cadou.
Am întârziat mult printre rafturile acelea. Cărți rare, obținute fără îndoială pe bani grei de la anticariatele din Bucureşti, colecţii de reviste pentru care la Biblioteca Academiei Române trebuia să obții aprobări speciale. Diverse comori apte să ilustreze cea mai rafinată şi mai pătimaşă bibliofilie se aflau acolo într-o ordine perfectă, aranjate fie pe autori, fie pe teme, fie pe diverse criterii cronologice.
Umblând printre rafturi și cărți am trecut atunci de la curiozitate, la uimire și încântare, apoi la stări de exaltare. Îl admiram și îl invidiam pe Dan Zamfirescu pentru comorile sale. Niciodată până atunci nu mai trăisem ceva asemănător în fața cărţilor.
Dan Zamfirescu răspundea la întrebările mele, îmi explica unele chestiuni care îl pasionau, se entuziasma sau se încânta în funcție de temele abordate. Vorbea într-o manieră explicativă, aşezat, pedant, sau, din contră, cu pasiune. Indiferența îi era străină. Înțelegeam că pasiunea îl poate înălța pe om pe cele mai înalte culmi ale spiritului.
La plecare am pus într-o plasă mare cărțile pe care mi le dăruise.
Eram copleșit de impresii, de idei noi, de precizia, dar şi de ardoarea demonstrată de Dan Zamfirescu.
Ca să mă liniştesc m-am aşezat pe o bancă în Grădina Icoanei. M-am gândit insistent la sutele de cărți de o excepțională valoare ştiințifică pe care Dan Zamfirescu le adunase. El trăia printre cărți și pentru ideile nobile care i-au direcţionat viața.
Am înțeles acest fapt și mi-am dat seama că întâlnirea noastră acolo, în podul acela larg, transformat în bibliotecă, a marcat definitiv memoria mea intelectuală și afectivă.
Peste ani, utilizând alte nume și modificând unele amănunte ale impresiilor, dar fără să trădez spiritul lor, am evocat întâlnirea mea cu Dan Zamfirescu în romanul Nopţi și nelinişti. Pseudojurnal metafizic. Am scris despre el cu profundǎ admirație.
O caracteristică importantă a scrierilor lui Dan Zamfirescu este înțelegerea justă a dimensiunii bizantine a culturii române.
Eu însumi am scris despre ea în eseul ,,Dimensiunea bizantinǎ”, publicat ca editorial în Argeş, serie nouă, Piteşti, anul II (36), nr. 5 (236),februarie 2002, pp. 1-2.
Eseul publicat ca editorial, afirmând deci nu numai punctul meu de vedere, ci al întregii grupări de intelectuali constituite în jurul revistei, începea cu următoarele afirmații:
,,În fiecare dintre numerele care au apărut până acum din seria a doua a revistei Argeş am publicat articole, studii, fotografii și eseuri care amintesc dimensiunea bizantină a existenţei noastre istorice, naţionale, religioase şi spirituale. Vom face aceasta şi în viitor.
Este răspunsul nostru la atacurile indecente şi iresponsabile ale celor ce încearcă să acrediteze ideea că apartenenţa românilor la lumea Răsăritului este o cauză a închistării, a exclusivismului şi a lipsei noastre de comunicare cu alții, un fapt incompatibil cu valorile europene, în general, şi cu cele occidentale, în special.
De fapt, aceste atacuri nu sunt ceva nou. De mai bine de două secole, intelectualii din Europa ortodoxă trăiesc în regimul unei duble solicitări, care echivalează pentru unii cu o sfâșiere lăuntrică profundă. Pe de o parte, ei aparţin Răsăritului, atmosferei specifice instituite de istoria, splendorile artistice, tradițiile, cultura și spiritualitatea bizantină.
Pe de alta, în mod firesc, ei sunt atenţi la valorile create de Occidentul european, pe care le cunosc, le imită şi le însuşesc, şi le resimt uneori ca valori proprii, fără să uite însă că aparţin Răsăritului.
Când tensiunea dintre cele două solicitări creşte nemăsurat, una din ele cedează. Echilibrul se rupe. Apar, astfel, atitudini pro-occidentale fanatice sau, din contră, manifestări vehemente, care accentuează diferenţele, contradicţiile şi incompatibilitatea spirituală fundamentală dintre Răsăritul și Apusul Europei.
În cultura română, un prim exces pro-occidental s-a produs după revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu la 1821. Din cauza repulsiei profunde și justificate provocate de fostul regim fanariot, unii intelectuali au ajuns să spună că tot ceea ce este mai rău la noi vine din Orient, inclusiv din…Bizanţ.
Printre cei care şi-au manifestat repulsia profundă faţă de fanariotismul politic, economic și, mai ales, moral, se numără şi Mihai Eminescu. El n-a fost însă niciodată un pro-occidental fanatic. În plus, Eminescu a fost un apologet consecvent al Ortodoxiei şi al Bisericii noastre strămoşesti.
Ideile despre răul care ne vine din Orient, inclusiv din Bizanţ, au făcut carieră și au fost reluate adeseori în diverse contexte.
Cine citeşte memoriile răposatului arhiepiscop catolic al Bucureştilor, elveţianul Raymund Netzhammer, altminteri un istoric erudit și un filoromân sincer (întronizat la 7 decembrie 1905 şi rămas în funcţie până la 3 februarie 1927, când, la insistenţele Papei Pius al XI-lea, şi-a dat demisia), constată cu uimire că ideea de a-i converti la catolicism pe unii conducători politici şi bisericeşti din România a trecut prin capetele înfierbântate ale unor cardinali de la Vatican de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. O componentă principală a propagandei catolice în România a fost antibizantinismul.
În perioada interbelică, reacţia drastică la excesele occidentalizanţilor, catolicizanţilor şi, în general, la inepţiile celor care echivalau moştenirea noastră bizantină cu fanariotismul, cu tot ceea ce este relict-oriental în moravuri, cu decăderea şi cu înapoierea, a venit din partea şi a celor care scriau la Gândirea condusǎ de Nichifor Crainic. Reacţia lor identitară a fost foarte puternică.
Îndeosebi Nae Ionescu, continuator spiritual al lui Vasile Pârvan şi al lui Nicolae Iorga, cel care a creat forma mentis generaţiei intelectuale interbelice, creator de şcoală în filosofie şi ştiinţă, a fost necruţător cu toţi cei care au negat dimensiunea bizantină şi ortodoxă a existenţei noastre naționale, istorice și spirituale.”
În încheierea eseului (editorialului) meu afirmam:
,,Bizanțul, cu normele sale de viaţă, cu dimensiunea sa metafizicǎ, cu tradiția sa artisticǎ şi esteticǎ, dar mai ales cu strǎlucirea sa spiritualǎ intensǎ trǎieşte puternic şi deosebit de activ în fiecare dintre noi şi în întregul neam românesc.
Identitatea spirituală românească nu poate fi înţeleasă fără să ne raportăm la Bizanţ -creație istorică și instituţională măreaţă a strămoşilor noştri.
Discutăm despre dimensiunea bizantină a existenţei noastre etnice, istorice și religioase, a unor creații culturale de mare prestigiu capabile să ne reprezinte în timp și în lume, pentru a ne întelege mai bine pe noi înşine, într-o epocă plină de mari prefaceri, dar şi de tensiuni teribile şi de ameninţări de tot felul, în care tocmai principiul sacru al identităţii naţionale este negat.”
Am reprodus aceste fragmente (m-am autocitat) pentru că lui Dan Zamfirescu i se spune, mai în glumă, mai în serios, Bizantinul. Alții îi spun Marele Bizantin. Alţii îi spun noul Nae Ionescu sau Fantoma lui Nae Ionescu, sau Bizanţul ofensiv, sau Uraganul antimodernist, sau în alte feluri.
Sunt nume care arată modul cum este receptată opera lui Dan Zamfirescu în cultura română de azi. Această operă provoacă adeziuni profunde sau respingeri. Dar indiferent nu-l lasă pe niciunul dintre cei care o cunosc.
Dan Zamfirescu a lucrat la un moment dat în redacţia revistelor editate de Patriarhie. Ca redactor i-a cunoscut personal pe toţi ierarhii Bisericii din vremea noastră, pe toţi profesorii de teologie de la Bucureşti şi Sibiu, pe toţi savanţii medievişti, slavişti, bizantinologi şi filologi dedicaţi literaturii noastre în epoca feudalǎ.
A lucrat, de altfel, şi la Asociaţia Slaviştilor (între 1961 şi 1968), unde a participat la zeci de seminarii, sesiuni ştinţifice, simpozioane naționale sau internaționale pe teme de o mare diversitate.
Informat mereu, la zi, cu cele mai diverse cuceriri ale domeniului său predilect – literatura şi cultura română în epoca feudală -, el a adus în studiile dedicate acestor perioade istorice, lumina puternică a unor demonstraţii şi concluzii impuse definitiv în ştiinţa românească şi europeană.
Sunt studii despre documentele greceşti emanate de cancelariile domnilor români, despre Sfântul Domnitor Neagoe Basarab, marea pasiune a vieții sale, despre unele aspecte ale artei cuvântului în textele noastre din epoca feudală, dar și despre probleme precum opera Sfântului Simeon Noul Teolog, despre difuzarea Filocaliei în spațiul ortodox, despre relația dintre local, național și universal în actele de culturǎ.
Cele mai importante eforturi ştiințifice au fost dedicate de Dan Zamfirescu Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.
Citim volumele sale exegetice despre creaţia teologica, literarǎ şi sapiențială neagoeană şi înțelegem câtă erudiție, precizie documentară şi acribie filologică aduce Dan Zamfirescu în tot ce scrie.
Aceleași calități dominante le găsim în paginile pe care le-a dedicat Sfântului Paisie de la Neamț, Filocaliei sau rolului pe care viaţa monahală românească l-a avut în evoluția culturii europene, îndeosebi acelei din aria ortodoxiei.
Studiul său Paisianismul – un moment românesc în istoria spiritualității europene (1996) este, în acest sens, un model și un reper inconturnabil pentru toți cei interesați de raporturile dintre cultura noastră și alte culturi.
De altfel, Dan Zamfirescu a tipărit în 1990 într-un volum masiv, copleşitor, pur și simplu, Dobrotoliubie, o ediție anastatică a Filocaliei în limba slavonă pe care teologia ortodoxă o datorează Sfântului cuvios Paisie de la Neamt.
Metoda comparativă, consecvent utilizată de Dan Zamfirescu ca medievist, bizantinolog, slavist, filolog și istoric literar, ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce el însuşi numește ,,esenţa istoriei şi destinului spiritual românesc”. În acest sens, protocronismul său este nu numai consecvent şi clar afirmat, ci și puternic și convingător argumentat. De altfel, după cunoștințele mele, nimeni n-a îndrăznit până acum să polemizeze cu Dan Zamfirescu pe teme filologice, istorico-literare sau medievistice. Sunt sigur că dacă un nesăbuit ar avea tupeul să iniţieze o astfel de polemică, erudiţia, rigoarea demonstraţiilor şi logica expunerii practicate de Dan Zamfirescu l-ar strivi.
Rigoare documentară, fineţe exegetică, erudiţie istorică şi comparatistă, forţă demonstrativă şi o severă acribie filologică găsim şi în recenta recenta reeditare a capodoperei pe care Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1585-1657), a intitulat-o atât de frumos Carte românească de învăţătură (Cazania) tipărită la Iaşi în anii 1641-1643.
Noua ediţie, realizată în două impresionante tomuri (vol. I studiul, vol.II textul), a fost tipărită la Bucureşti în anii 2011-2012 în 1500 de pagini.
În raport cu această nouă, splendidă ediţie a Cazaniei lui Varlaam, cea publicată de J.Byck la Bucureşti în 1943, este, pur şi simplu, doar un exerciţiu minor de popularizare. Byck nu are totdeauna rigoare filologică.
Pe Dan Zamfirescu, oratorul, capabil să stârnească în auditori mari energii sufleteşti, l-am întâlnit în mai multe împrejurări, când a luat cuvântul la Piteşti, la Brăila sau la Bucureşti. Puterea cu care îi fascina pe auditori era extraordinară. În mod sigur, şi pentru arta şi forţa oratoriei sale lui Dan Zamfirescu i se spunea discipol al lui Nae Ionescu.
Aici trebuie spus că în multe dintre scrierile care îl reprezintă pe Dan Zamfirescu în ipostaza de discipol spiritual al lui Nae Ionescu există o importantă dimensiune filosofică. Discutând unele dintre creaţiile reprezentative ale culturii noastre, el trece de la comentarii şi demonstraţii la concluzii teoretice care țin de filosofia culturii și filosofia ştiinţei (epistemologie).
Studiile sale fac trimiteri la logica evoluției istorice (Hegel, care nu este numai filosof, ci și teolog, a teoretizat relația dintre istoric, spiritual şi logic; noi, ortodocşii, îi spunem acestei relații Pronie Dumnezeiască), la criteriile incluse de sociologia culturii, la principiile epistemologiei, îndeosebi la relațiile complicate dintre descriere, interpretare şi explicaţie. Metodele sale de abordare a faptelor culturale din trecut ţin cont, de asemenea, de contextul lor și de paradigmele descoperirii şi ale justificării ştiinţifice.
O importantă dimensiune filosofică au mai ales cărțile pe care Dan Zamfirescu le-a intitulat Ortodoxie și romano-catolicism în specificul existenţei lor istorice (1992), Rǎzboiul împotriva poporului român (1993), lucrare care trebuie să fie pusă la loc de cinste în biblioteca fiecǎrui intelectual demn de acest nume, Lucian Blaga şi condiţia culturii româneşti (1995), Cultura românǎ – o mare culturǎ cu destin universal (1996), Cultura românǎ – sintezǎ europeanǎ (2002).
Rezultatele cercetării istorice concrete îl duc pe Dan Zamfirescu la concluzii de ordin general. Logica expunerilor sale este de tip inductiv: partea vorbeşte despre întreg.
Dar filosofia istoriei pe care o practică nu urmăreşte să rezolve aceste probleme de ordin general, ci doar să clarifice din punct de vedere teoretic, originea, respectiv fundamentele lor. Este inevitabil ca practica investigaţiei istorice, filologice şi comparatiste să-l ducă pe autorul studiilor la reflecţii de ordin general. Pentru că orice domeniu al practicii intelectuale poate duce, în anumite condiţii, la evaluări logico-filosolfice şi metodologice, la generalizări necesare.
În acest sens, disponibilitatea reflecţiei filosofice ne apare ca o prelungire firească a practicii şi experienţei intelectuale.
Ca discipol în spirit al lui Nae Ionescu, istoricul literar şi filologul Dan Zamfirescu a vorbit întotdeauna despre Ortodoxia noastră nu numai dintr-o perspectivă analitică sau istorică, ci, mai ales, teologică, respectiv filosofică şi apologetică.
Este cunoscut faptul cǎ Nae Ionescu a scris articole precum „Ortodoxia românească şi pancreştinismul”, „Tineretul şi ortodoxia”, „Sufletul mistic”, „Pentru reintrarea în ortodoxie”, „Ortodoxia”, „Ce e predania”, „Vremea teologilor”, „Justa crucem” şi altele asemănătoare.
Ca apologet al Ortodoxiei, Nae Ionescu s-a manifestat însă nu numai în scris, ci şi în cursurile sale de filosofie ţinute la Universitatea din Bucureşti, în modul de a-şi selecta și promova discipolii, în numeroase situații care impuneau atitudini clare, tranşante.
Despre calitatea de apologet al Ortodoxiei, pe care Nae Ionescu şi-a asumat-o în tot ceea ce a înfăptuit ca dascăl de filosofie, dar mai ales de simțire şi conştiință românească, Mircea Eliade a scris cuvinte de neuitat.
Încercând să-l evocăm pe Dan Zamfirescu într-o schiţă de portret, cum dorim să fie aceste rânduri, cred că este bine să ne amintim de modul cum Mircea Eliade l-a caracterizat pe marele său dascăl Nae Ionescu. Că doar nu degeaba lui Dan Zamfirescu i se spune spiritul reîntrupat al lui Nae Ionescu.
În volumul Nae Ionescu, Roza vânturilor, 1926-1933, culegere îngrijită de Mircea Eliade, apărut în 1933 la Editura Cultura Națională din Bucureşti, găsim, la paginile 421-444, eseul pe care autorul capodoperei Maitreyi l-a intitulat ,,…Şi un cuvânt al editorului”.
Iatǎ câteva afirmații extrase din eseul lui Mircea Eliade:
,,Acum, la sfârşitul acestei cărţi bogate – a cărei tipărire a însemnat una dintre cele mai neaşteptate bucurii din câte mi-a dăruit tinereţea -, îmi este foarte greu să scriu aşa cum se cuvine despre gândirea şi fapta învăţătorului meu, profesorul Nae Ionescu, despre intervenţia sa hotărâtoare în cultura şi viaţa civilă a României de după războiu. Nădăjduiesc s-o fac într-o zi – cât de curând – şi pe îndelete. Prezenţa lui Nae Ionescu a fost, şi continuǎ sǎ fie, atât de copleşitoare, încât numele sǎu s-a întins de-a lungul ţării transfigurat în mit sau însângerat de veninul magnific al urii. Pretutindeni unde se vorbeşte de Nae Ionescu e prezentă legenda sau ura; şi una şi alta mărturisind, cu aceeaşi prisosinţă, tăria de poveste a acestui om care de cincisprezece ani reface şi clădeşte o ţară.
Puţini bărbaţi se pot mândri că au fost cinstiţi cu atâta ură câtă au adunat gândul şi fapta profesorului Nae Ionescu.
Dar, de asemenea, niciun cărturar – de la Nicolae Iorga încoace – n-a mai întâlnit aderenţa maselor şi a intelectualilor deopotrivă, în măsura în care ea s-a dovedit avută de Nae Ionescu.
Noi, care trăim astăzi în preajma lui Nae Ionescu, anevoie ne putem da seama de statura spirituală şi de măreţia acestui îndrumător frăţesc al tineretului. Opera sa scrisă, ca şi gândirea şi fapta sa, s-au topit atât de firesc în plămada istoriei vii a timpului nostru, încât cercetătorului de mai târziu va fi nevoit să le judece laolaltă. Rareori o epocă a împrumutat cu mai multă bucurie şi mai firesc , idei, sugestii, formule şi lozinci de la un singur om, care nici măcar nu s-a ostenit să ţină socoteală de ele” (pp.421-422).
Iată ce scria Mircea Eliade despre apologetul Ortodoxiei Nae Ionescu:
,,În anii când domina problema fiinţei, în aceeaşi ani Nae Ionescu dezbătea în faţa studenţilor drama mântuirii. Ontologie, soterie, primat al spiritului. Era momentul cǎutǎrii cu orice preţ al fiinţei, al realului, al vieții spirituale autohtone.
Problema mântuirii, adică autonomia şi plinătatea fiinţei umane, trebuia să urmeze cu necesitate problemei ontologice (…).
Să vorbeşti despre «mântuire», «sfinţenie», «ortodoxism», «erezie» înseamnă să te abați de la o tradiție bine stabilită de idealism şi pozitivism.
Problemele de metafizică şi filosofie religioasă fuseseră de mult excluse din preocupările universitare. Profesorul Nae Ionescu a pus cel dintâi – cu competenţă și originalitate – aceste probleme în centrul lecţiilor sale.
Religia mai fusese menţionată de pe catedra de Filosofie, fără îndoială. Dar fusese menţionată ca etapă de mult trecută a cunoaşterii omeneşti, ca o «falsă sau imperfectă filosofie». Vasile Pârvan, singur, a vorbit despre istoria religiilor cu simpatie, căldură și înţelegere. Ca un adevǎrat precursor, profesorul Nae Ionescu nu s-a sfiit însă, să-şi deschidă cel dintâi curs universitar cu o lecţie despre dragoste (…).
Este drept, numai profesorul Nae Ionescu îşi putea permite libertatea de a vorbi despre religie, creştinism, mistic şi dogmatică de pe catedra de metafizică. Pentru că era în acelaşi timp un temut logician şi făcea cursuri de filosofie a ştiinţei, şi-şi trecuse teza de doctorat cu o problemă matematică. Solida sa pregătire ştiinţifică nu i-o putea contesta nimeni. Nu putea fi bănuit de patetism, de «misticism», de diletantism” (pp.439-440).
Nu întâmplător am pus în acest text fragmentele extrase din evocarea pe care Mircea Eliade a dedicat-o lui Nae Ionescu.
Cine citeşte cărţile lui Dan Zamfirescu poate uşor constata faptul că, la fel ca în cazul lui Mircea Eliade, ele sunt profund impregnate de atitudinile şi gândirea lui Nae Ionescu.
De altfel, în ipostaza de fondator şi director al Editurii Roza Vânturilor, Dan Zamfirescu şi-a început activitatea publicând în 1990 în ediţie anastasică tocmai volumul cu articolele lui Nae Ionescu îngrijit de Mircea Eliade.
În eseul „La început de drum” pus în deschiderea ediţiei anastatice, Dan Zamfirescu și-a justificat astfel demersul:
,,Am ales pentru această inaugurare cartea lui Nae Ionescu deoarece suntem convinşi că nicio altă carte românească nu se cere mai urgent cunoscută şi valorificată, şi anume într-o direcţie vitală pentru existenţa naţională: învăţarea metodei de a gândi cu mintea proprie, cu priză la real și cu înţelegerea acelui lucru esențial, care este viața, ipostaza vie a realului (…).
Ca dascăl de gândire, și anume de gândire și exprimare logică în coordonatele «realismului organic» românesc, Nae Ionescu este unic şi, cine nu l-a citit și recitit de zeci și sute de ori în capodoperele sale ziaristice ( amintind prin bogăţia lor şi prin perfecţiunea formală capodoperele poeziei sau prozei) nu poate aspira la un veritabil destin ziaristic în cultura română.”
Dan Zamfirescu nu s-a mărginit însă la reluarea cărții lui Nae Ionescu într-o ediție anastaticǎ.
El a acționat, a dialogat cu diverse personalități, a insistat pentru ca lui Nae Ionescu să-i fie dedicată o sesiune ştiințifică specială la Brăila. Că doar nu degeaba lui Dan Zamfirescu i se spune ,,Noul Nae Ionescu”.
La 3 iunie 1995, la Brăila, în cuprinzătoarea sală a Inspectoratului Judeţean pentru Cultură s-au desfășurat lucrările Simpozionului Naţional ,,Nae Ionescu”.
Manifestarea a fost pusǎ sub autoritatea Societății Culturale ,,Lamura” și a Inspectoratului Județean pentru Cultură Brăila. Eu sunt convins însă că fără acţiunea organizatorică a lui Dan Zamfirescu simpozionul nu ar fi fost realizat.
Invitaţi de onoare la această manifestare ştiinţifică au fost Preasfințitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, care a binecuvântat lucrările și a rostit un cuvânt inaugural de o înaltă ținută teologică, filosofică şi apologetică ortodoxă, un adevărat regal intelectual, criticul şi istoricul literar Mihai Ungheanu, ministru secretar de stat la Ministerul Culturii, Ilie Lascu, prefectul judeţului Brăila, şi Veronica Dobrin, inspector-şef la Inspectoratul Judeţean pentru Culturǎ Brǎila.
Au prezentat comunicări Prof.Univ.Dr. Ilie Bădescu, şeful catedrei de sociologie a Universitǎţii Bucureşti („Nae Ionescu. O concepţie asupra partidelor politice”) Lector Univ. Adrian Bouaru de la Academia de Arte Bucuresti („Nae Ionescu şi filosofia românǎ interbelicǎ”), Prof. Ionel Cândea, Directorul Muzeului de Istorie Brăila („Nae Ionescu şi revista de culturǎ regionalǎ Analele Brailei”), Conf. Univ. Dr. Mihail Diaconescu de la Universitatea „Spiru Haret” din Bucurşti („Posteritatea lui Nae Ionescu”), Dan Dungaciu, student la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti („Realism organic şi cauzalitate în opera lui Nae Ionescu. O viziune antropologică”), Prof. Mariana Marțian de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila („Nae Ionescu şi metafizica iubirii”), Prof. Valentin Popa, inspector de filosofie la Inspectoratul Școlar al Judeţului Brăila (,,Heracliteism şi eleatism în gândirea lui Nae Ionescu„) şi Dr. Dan Zamfirescu, directorul Editurii Roza Vânturilor (,,Nae Ionescu și destinul mondial al spiritului românesc”).
Nu pot sublinia îndeajuns importanta excepţională a reuniunii ştiințifice desfășurate la Brăila. Simpozionul Național „Nae Ionescu” a fost prima manifestare ştiinţifică din istoria culturii române dedicată marelui filosof.
Politrucii de obedienţă marxist-leninistă, care au înfăptuit holocaustul culturii române în anii sumbri de după cel de-al Doilea Război Mondial, l-au urât pe Nae Ionescu.
L-au urât pentru naționalismul său puternic spiritualizat, pentru activitatea lui de apologet al Ortodoxiei noastre, pentru faptul că a creat forma mentis a strălucitei generații care în perioada interbelică a dus realizările noastre culturale pe culmile cele mai înalte ale universalității, pentru că moştenirea pe care el a lăsat-o este total incompatibilă cu balivernele ideologiei marxist-leniniste și cu crimele socialismului real.
Odraslele lor ticăloase îl mai urăsc și azi, de parcă un fel de sifilis ideologic ereditar ar rămâne intact, ca o moştenire stabilă, de la o generație la alta.
După decenii de interzicere severă și ponegrire sistematică, plină de ură delirantă, a operei sale, simpozionul de la Brăila a avut semnificația unei restitutio științifice mai mult decât necesare.
Pentru mine a fost unul dintre cele mai reușite simpozioane ştiințifice la care am participat. A fost, mai ales un moment important în acțiunea de recuperare a operei lui Nae Ionescu.
La finele programului, când trebuia să vorbească, deși venise cu un text scris, Dan Zamfirescu a preferat să-şi rostească intervenția în mod liber.
A fost un moment magnific, de neuitat. Calităţile de orator ale lui Dan Zamfirescu s-au revărsat din plin. Tonul său era calm şi ferm. Era tăios uneori. Era categoric, întemeiat pe o erudiţie şi o ireproşabilă logică a demonstraţiei. Era revelator şi emoţionant. Era ceva cu totul şi cu totul deosebit.
M-am gândit atunci că Dan Zamfirescu are o solidă pregătire teologică. În cadrul acestei pregătiri, omiletica, catehetica şi apologetica au o pondere importantă.
Numai cine și-a însușit sistematic, temeinic, normele şi severele exigenţe ale cateheticii ca disciplină ce studiază şi expune dogmele şi învăţăturile morale ale credinţei ortodoxe, poate fi atât de clar şi de convingător în exprimare.
Omiletica, disciplină teologică privitoare la regulile şi principiile predicilor bisericeşti (ale retoricii bisericeşti) completează stilul sistematic al cateheticii.
Şi numai cine înţelege că apologetica este un act de justificare a unor idei, convingeri şi principii de acţiune fondat pe o mare diversitate de argumente valabile poate fi de acord cu un orator care ne solicită adeziunea sufletească.
Intervenția lui Dan Zamfirescu m-a bucurat mai mult decât pot eu să spun. A fost ca un fel de finale maestoso într-o simfonie de idei. Datoritǎ lui am descoperit aspecte nebănuite ale operei lui Nae Ionescu.
De altfel, în raport cu cărțile lui Dan Zamfirescu mi se întâmplă ceva foarte interesant. Dacă reiau lectura lor descopăr mereu ceva nou, ceva incitant, de parcă nu le-aş fi citit. Polivalența scrisului său este inepuizabilă.
Acelaşi sentiment al descoperirii îl au toți cei care au citit sau au recitit cărțle lui Dan Zamfirescu. Este unul dintre motivele pentru care, ca şi în cazul lui Nae Ionescu, modelul său intelectual, civic și moral, Dan Zamfirescu s-a impus drept una dintre cele mai înalte autorități ale culturii române de azi și de mâine.
O veste tristă străbate astăzi întreaga comunitate conservator-ortodoxă din România, aceea a trecerii la Domnul a scriitorului, poetului şi publicistului Răzvan Codrescu, o figură reprezentativă a intelectualităţii conservatoare din România, a cărui activitate a constituit, o perioadă îndelungată, un element de coagulare civică ce îşi aşteaptă încă momentul afirmării şi asumării.
Blogul îngrijit de acesta începând cu anul 2007, ce poate fi accesat la adresa: http://razvan-codrescu.blogspot.com/, constituie un martor deosebit de util celor ce vor să urmărească traseul civic şi intelectual al multor iniţiative din tabăra ortodoxă, ale laicatului ortodox aşa cum era prefigurat în urmă cu mai mult de un deceniu, unele care s-ar dori reluate astăzi. Însemnările scriitorului Răzvan Codrescu dau imaginea multor străduinţe menite să recupereze adevăruri istorice sensibile şi să pună în valoare o perspectivă formal ortodoxă asupra vieţii cetăţii.
Sub acest aspect, cărţile scrise dar şi opiniile exprimate pe blogul personal, pot constitui un foarte bun punct de plecare pentru însuşirea unor învăţăminte necesare, mai curând de factură teoretică, despre participarea creştinului la viaţa civică şi politică a cetăţii. În plan practic, din păcate, scriitorul Răzvan Codrescu nu a fost întotdeauna inspirat, partizanatele sale politice şi adversităţile pe care le-a cultivat riscând să conducă la părăsirea şi lăsarea nevalorificată a veritabilului tezaur intelectual pe care ni-l lasă moştenire.
Nădăjduim însă ca cei care i-au fost apropiaţi în activitatea desfăşurată în calitate de director literar al Editurii Christiana și de redactor-şef la revista „Lumea Credinţei” să îşi asume un proiect de sistematizare şi de repunere în circulaţie a creaţiei sale, adaptat vremurilor curente.
În plan personal, îi datorez domnului Răzvan Codrescu punerea (indirectă) în contact, cu ani în urmă, cu doamna Valentina Gafencu, sora Sfântului Valeriu Gafencu, în scopul cristalizării unei năzuinţe esenţiale ce ţine de proiectul theodosie.ro, vizând canonizarea Sfinţilor Închisorilor.
Totodată, mă simt personal îndatorat prezenţei sale în calitate de intelectual public în societatea noastră, opiniile sale (cu care am fost mai degrabă în dezacord) reprezentând un reper de primă importanţă în dezvoltarea unui spaţiu al ideilor creştin-conservatoare, mai cu seamă a acelor idei care nu au fost nici ieri şi nici astăzi bine-primite în prim-planul societăţii româneşti. Creaţia sa reprezintă o cartografiere fidelă a mizelor sociale, culturale, civice şi politice, în raport de care reprezentanţii intelectualităţii mijlocii de factură ortodoxă s-au/ne-am putut orienta cu uşurinţă. Mărturie rămâne bibliografia sa, pe care o reluăm în cele ce urmează, astfel cum a fost actualizată şi prezentată de Răzvan Codrescu însuşi, pe blogul său.
Dumnezeu să-l ierte!
RĂZVAN CODRESCU: BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ (VOLUME)
VOLUME ORIGINALE * Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997 (debut editorial) Volumul cuprinde: „În loc de prefaţă”; Dimensiunea spirituală: “Icoana Europei creştine”, „Doi «nebuni» exemplari”, „Eşecul «omului autonom»“, „Religie şi cultură”, „Gîlceava dracului cu lumea”, „Criza lăuntrică”, „«Descătuşarea sexului»“, „Creştinism şi feminism”, „Înţelesul evanghelic al iubirii”, „Redescoperirea vredniciei creştine”, „Viaţa întru înviere”, „Sensul unităţii creştine”; Dimensiunea politică: „Distincţii necesare”, „Adevăratul temei al naţionalismului”, „Ipostaze ale naţionalismului românesc”, „Cum se cuvine înţeleasă «Doina» lui Eminescu”, „Naţionalismul faţă cu «antisemitismul»“, „Demagogia toleranţei”, „Taina jertfei”, „Dreptatea d-lui Pleşu”, „Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, „Un om necăjit…”, „O reacţie a d-lui Patapievici”, „Raţiunile unei drepte actuale”.
* Răzvan Codrescu, Exerciţii de “reacţionarism”. Între zóon politikón şi homo religiosus, Editura Dacia [Col. “Politica”], Cluj-Napoca, 1999. Volumul cuprinde: “Notă preliminară”; “Criza modernă a autorităţii”, “Sensul unei resurecţii. De la idealismul materialist la realismul spiritual”, “Modelul aristocratic”, “Tradiţii şi «apucături»“, “Ortodoxie şi ortodoxism”, “În căutarea Europei pierdute”, “A fi european”, “Lupta cu temeiurile”, “Oboseala de Eminescu”, “O ratare morală”, “Naţiunile şi bunul Dumnezeu”, “Realităţile împotriva ideologiilor”, “«Pieirea ta prin tine, Israele!»“, “Triumful lui Yigal Amir”, “Demagogia toleranţei”, “Război şi pace”, “Ofensiva Islamului”, “Taina jertfei”, “Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”, “Religie şi cultură”, “O perspectivă integratoare”, “Ne-mîngîierile filosofiei”, “Sensul creştin al istoriei”, “Creştinism şi democraţie”, “De la democraţie la demofilie”, “Sensul unităţii creştine. Lumea creştină la răscruce de milenii”; “Notă editorială”.
* Răzvan Codrescu, De la Eminescu la Petre Ţuţea. Pentru un model paideic al dreptei româneşti, Editura Anastasia [Col. “Dreapta europeană”], Bucureşti, 2000. Volumul cuprinde: “Pre-text”; “Oboseala de Eminescu”, “Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”, “Eminescu şi creştinismul”, “Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse”, “Nichifor Crainic – schiţă de portret”, “Pentru dreapta înţelegere a lui Nae Ionescu”, “Radiografia unei calomnii: Marta Petreu împotriva lui Nae Ionescu”, “Ieşirea din legendă. Stadiul editării textelor lui Nae Ionescu” (cu două anexe: “Al dracu’ Nae!” şi “Cursurile universitare ale profesorului Nae Ionescu ajunse pînă la noi. Lista cronologică a ediţiilor: 1941-1999”), “Lucian Blaga şi creştinismul”, “Centenar Vasile Băncilă. Redescoperirea unei personalităţi exemplare”, “Codreanu şi «fenomenul legionar»“, “Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea”; Addenda: “Gîlceava dracului cu lumea”, “Fenomenul românesc al bancului”; “Sursele textelor”.
* Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea [Col. “Fapte, Idei, Documente”], Bucureşti, 2001. Volumul cuprinde: “Argument”; I. Repere istorice: “Codreanu şi fenomenul legionar”, “Taina jertfei: Moţa şi Marin”, “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”, “În căutarea Legiunii pierdute: un istoric al dreptei postcomuniste”, “Istorie şi istoriografie: o altfel de docta ignorantia”); II. Polemici actuale: “Scrisoare deschisă către bătrînii legionari”, “Dreptatea d-lui Pleşu”, “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, “Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici”, “O reacţie a d-lui Patapievici”); III. Dosar bibliografic: “1. Literatura legionara” (“1.1. Literatura clasică”, “1.2. Literatura exilului”, “1.3. Literatura de sertar şi postcomunistă”), “2. Referinţe româneşti”, “3. Referinţe străine”; “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis. O mărturisire cu care eram dator”.
* Răzvan Codrescu, Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire [poezii], Editura Christiana, Bucureşti, 2002. Volumul, antologic, are trei secţiuni: Amurgalia. Sonete şi false sonete (pp. 11-50), Mirele şi pelerinul. Icoane imnice (pp. 53-104), Rost de doină. Cîntece fără stăpîn (pp. 107-148), urmate de o „Scurtă lămurire editorială”.
* Răzvan Codrescu, Recurs la Ortodoxie, Editura Christiana, Bucureşti, 2002. Volumul cuprinde: “Scurte lămuriri preliminare”; Piatra din capul unghiului: “Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”, “Înţelesul evanghelic al iubirii”, “«Domnul meu şi Dumnezeul meu!»“, “Viaţa întru înviere”; Vămile istoriei: “Sensul creştin al istoriei”, “«Război» şi «pace»“, “Taina jertfei”, “Demagogia toleranţei”; Fiecare în rîndul cetei sale: “Neamurile şi bunul Dumnezeu”, “Realităţile împotriva ideologiilor”, “Neam şi Biserică”, “Pentru o înţelegere ortodoxă a problemei naţionale”; În căutarea Europei pierdute: “Homo europaeus între ontologie şi ideologie”, “Icoana Europei creştine”, “Doi «nebuni» exemplari”, “De la «Draculaland» la «Thailanda Europei»“; Cultură şi spiritualitate: “Teologia mistică a energiilor necreate”, “Religie şi cultură”, “O perspectivă integratoare”, “Ne-mîngîierile filosofiei”; Crizele modernităţii: “Criza lăuntrică”, “Emancipare şi perversiune”, “Criza modernă a autorităţii”, “Revolta «omului recent»“; Pariul cu Tradiţia: “Tradiţii şi «apucături»“, “Ortodoxie şi ortodoxism”, “Gîlceava dracului cu lumea”, “Redescoperirea vredniciei creştine”); “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis”.
* Răzvan Codrescu, Teologia sexelor şi Taina Nunţii. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, urmată de Acatistul Sfîntului Arhanghel Rafail, Editura Christiana, Bucureşti, 2002. Volumul cuprinde: “Scurt cuvînt introductiv”; Teologia sexelor şi Taina Nunţii: o introducere ortodoxă în antropologia conjugală: “I. O radiografie incomodă (1): cadrul general”, “II. O radiografie incomodă (2): cadrul autohton”, “III. «Povestea» Duhului Sfînt”, “IV. Între tradiţie şi actualitate”, “V. Posibilitatea unei «teologii a sexelor»“, “VI. Creaţia”, “VII. Căderea”, “VIII. Cîteva locuri dificile [Facerea 1, 27; Facerea 1, 28; Facerea 3, 21]”, “IX. Răscumpărarea”, “X. Taina Nunţii”); Addenda: “«Dracul cu cărţi»“, “Marginalii la o lege a fărădelegii”; Repere bibliografice; Acatistul Sfîntului Arhanghel Rafail.
* Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor. O perspectivă creştină asupra politicului, Editura Christiana, Bucureşti, 2004. Volumul cuprinde: „Cuvînt introductiv”; În căutarea rectitudinii pierdute: „Simbolistica tradiţională a dreptei. Pentru o fenomenologie a rectitudinii”, „Noţiunile politice de dreapta şi stînga. O redefinire critică din perspectivă creştină”, „Uite dreapta, nu e dreapta! Pseudomorfozele contemporane ale dreptei” (cu o anexă: „Tentative de dreapta în România postcomunistă”); Dreptatea neamurilor: „Neamul în Biserică. O perspectivă teologică asupra naţionalului”, „Povestea unei vorbe proaste. «Antisemitismul» din perspectiva dreptei creştine” (cu o anexă: „Cum am devenit «antisemit»”), „Naţionalismul românesc în context european. Ipostaze istorice şi provocări actuale”; Addenda: „Drepţii de lîngă noi. Mărturisitori ai dreptei credinţe sub prigoana comunistă”; „În loc de postfaţă: Ortodoxie şi naţiune. O mărturie testamentară a Părintelui Galeriu”.
* Răzvan Codrescu, Gîlceava dracului cu lumea. Mic tratat de demonologie aplicată, Editura Nemira [Col. “Alfa şi Omega”], Bucureşti, 2005. Volumul cuprinde: “Scurtă lămurire preliminară”; Dracul de lîngă noi: “Uite dracul, nu e dracul!”, “Cunoaşte ca să re-cunoşti!”; Şi dracul a fost înger de lumină: “Obîrşia duhurilor slujitoare”, “Ierarhiile cereşti”, “Ceata voievozilor”, „Cînd îngerul se face drac”; Numele nu stă degeaba pe drac: “Dracul cu chip de şarpe”, “De la daimon-ul antic la demonul medieval”, “Diavolul – principiu al dezbinării”, “Cohorta lui Satan”, “Lucifer şi luciferismele”, “Între Hristos şi Antihrist”; Recurs la limba română: “Despre dracul… pe ocolite”, “Urît ca dracu’!”, “În loc de «Piei, drace!»”, “Dracul nu-i chiar de capul lui…”; Dracul luat peste picior: “Aş plînge, dar nu pot de rîs!”, “Scaraoţchi şi Irodiadele”, “Mai în glumă, mai în serios…”, “Diavolul de ambe sexe”, “Frumosul din umbră”; Cu dracul, totuşi, nu e de glumit…: “Sindromul lui Aghiuţă”, “De ce nu te poţi face frate cu dracul”; Addenda: “Cînd îşi bagă dracul coada… Păţaniile omului între «chip» şi «asemănare»” (“I. Asemănarea adevărată sau omul înveşmîntat în har”, “II. Asemănarea mincinoasă sau omul acoperit cu frunze”, “III. Asemănarea pierdută sau omul în «haine de piele»”, “IV. Asemănarea regăsită sau omul în «haină de nuntă»”).
* Răzvan Codrescu, Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete, Editura Christiana, Bucureşti, 2008.Volumul cuprinde: cele o sută de sonete şi false sonete (numerotate cu cifre romane); Addenda: Două poeme neptice („Plîngerea lui Agapie Sketul”, „Stihuirea sihastrului bătrîn”); „Nota autorului”.
* Răzvan Codrescu, Ghid pascal, cu binecuvîntarea şi cuvîntul înainte al P. S. Lucian [Mic], Episcopul Caransebeşului, Editura Christiana/ Editura Sf. Siluan [Sf. Mănăstire Nera], Bucureşti, 2009.Volumul cuprinde: „Cuvînt înainte” de P. S. Lucian Mic; „Paştele la creştini şi la evrei”; „Sfîntul şi Marele Post”; „Îndrumar pentru Săptămîna Mare”; „Via Dolorosa sau Drumul Crucii”; „Cele şapte rostiri de pe Cruce”; „Viaţa întru înviere”; „Înţelesul numelor Celui Înviat”; „Duminica Tomii sau Paştele cel mic„; „Icoane pascale”; „Tradiţii populare legate de ciclul pascal”; Addenda: „Cele 12 Evanghelii din Joia Mare”, „Prohodul Domnului” [text revizuit şi necenzurat], „Învierea Domnului în Sfintele Evanghelii”, „Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17)” [în greacă, latină şi trei versiuni româneşti].
* Răzvan Codrescu, În jurul lui Eminescu, ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucureşti, 2009.Volumul cuprinde: „Argument editorial” de Gabriela Moldoveanu; „De ce Eminescu? (Lupta cu temeiurile)”; „Oboseala de Eminescu”; „Noua singurătate a lui Eminescu”; „Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”; „Eminescu şi creştinismul”; „Despre pietatea oarbă şi analfabetismul isterizat”; „Eminescu n-a murit”; Addenda: „Doina lui Eminescu”, „Din gîndirea politică eminesciană”, „Naţionalismul românesc în context european”, „Două poezii închinate Eminescului”, „Recurs la cadavrul din debara„; „Supliment bibliografic”.
* Răzvan Codrescu, Crucile pustiei. Poeme neptice, Editura Christiana, Bucureşti, 2010. Volumul cuprinde: 24 de poeme neptice („Plîngerea lui Agapie Sketul”, „Legămîntul tăcerii”, „Nimic şi nimeni cîntă în pustie”, „Ispitirea Cuviosului Pahomie”, „Legenda celui singur”, „Cap de vedenie”, „Recviem pentru avva Efrem”, „De la avva Antonie citire”, „Cruce şi zapis”, „Rost de moarte”, „Înainte-vedere”, „Fără de urmă”, „Avva şi îngerii”, „La avva-n prag”, „Ars diaboli”, „Akedia”, „Cîntec de nuntă”, „Îngerul pustiei”, „Măştile pustiei”, „Punct şi de la capăt”, „Floare de păcat”, „Bătrînul care nu mai moare…”, „A-sfinţire”, „Poveste fără sfîrşit”); „Nota autorului”; „Postfaţă editorială” de Gabriela Moldoveanu.
* Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2012. Volumul cuprinde: “Cuvînt înainte la ediţia a doua”, “Argument”; I. Repere istorice: “Codreanu şi fenomenul legionar”, “Taina jertfei: cazul Moţa-Marin”, “O tragedie perpetuă: cazul Nicolae Iorga”, “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”, “Petre Ţuţea: o consemnare”, “Intermezzo: mic eseu despre duel”, “Claudio Mutti, legionarismul şi cazul Mircea Eliade”, “Istorie şi istoriografie: o altfel de docta ignorantia”, “Naţionalismul românesc în context european: ipostaze istorice şi provocări actuale”); II. Polemici actuale: “Scrisoare deschisă către bătrînii legionari (1992)”, “Dreptatea d-lui Pleşu”, “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, “Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici”, “O reacţie a d-lui Patapievici”), “Întoarcerea Marelui Inchizitor”, “Cum am devenit antisemit!”, “Legionarism şi creştinism: note pe marginea unei polemici”, “Pseudomorfozele contemporane ale dreptei”; III. Dosar bibliografic: “1. Literatura legionară” (“1.1. Literatura clasică”, “1.2. Literatura exilului”, “1.3. Literatura de sertar şi postcomunistă”), “2. Referinţe româneşti”, “3. Referinţe străine”; IV. Anexe. Două întîlniri la Casa Verde: “Întîlnirea David Şafran – Corneliu Codreanu”, “Întîlnirea Julius Evola – Corneliu Codreanu”; “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis. O mărturisire cu care eram dator”.
* Răzvan Codrescu, Rost de doină. Cîntece fără stăpîn, Editura Christiana, Bucureşti, 2012. Volumul cuprinde: 80 de doine şi “Nota autorului”.
* Răzvan Codrescu (pentru conformitate), Sonetele lui Dionis, Editura Timpul, Iaşi, 2013.Volumul cuprinde: “Lămurire editorială”; “În loc de prolog [Mihai către Dionis]”; XCIX de sonete; “În loc de epilog”.
* Răzvan Codrescu, Eminescu şi credinţa, cu o prefaţă de Radu Preda, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.Volumul cuprinde: „Prefaţă” de Radu Preda; „Notă asupra ediţiei”; „Eminescu şi credinţa”; „De ce Eminescu? (Lupta cu temeiurile)”; „Oboseala de Eminescu”; „2000: Anul Eminescu”; „Odihna de Eminescu”; „Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”; „Eminescu şi creştinismul”; „Despre pietatea oarbă şi analfabetismul isterizat”; „Noua singurătate a lui Eminescu”; „Eminescu n-a murit”; Addenda: „Doina lui Eminescu”, „Din gîndirea politică eminesciană”, „Naţionalismul românesc în context european”, „Trei poezii închinate Eminescului”, „Recurs la cadavrul din debara„; „Eminescu vs Patapievici”; „Supliment bibliografic”.
* Răzvan Codrescu, Sic credo. Mărturisiri dialogale, cu un cuvînt înainte de Costion Nicolescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2014. Volumul cuprinde: „Cuvînt înainte (Costion Nicolescu)”; „Notă editorială”; „În loc de introducere: «Am simţit tot timpul mîna lui Dumnezeu asupra mea»” [interviu realizat de Claudiu Târziu]; Repere spirituale: „Biserica este bastionul nostru de permanenţă într-o istorie atît de vitregă şi de schimbătoare” (Claudiu Târziu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), „Tradiţionalismul osificat şi ecumenismul ideologizat sînt două extreme păguboase…” (Mihnea Măruţă întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), „Maica Domnului este fiinţa creată care a atins cel mai înalt grad de desăvîrşire” (Cristina Pop întreabă, Răzvan Codrescu răspunde); Repere seculare: „Dreapta este trăirea Tradiţiei în actualitate” (Gabriel Stănescu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), „Martirii din închisori ar trebui să fie reperele sau pilonii renaşterii naţionale” (Tudor Petcu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), „Una este evaluarea corectă a Legiunii şi alta este reînvierea ei…” (Claudiu Târziu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde); „În loc de încheiere: «Persistă un anumit divorţ păgubos între religie şi cultură»” [interviu realizat de Ciprian Chirvasiu];Addenda: „Răspunsuri la o anchetă a revistei Origini„, „Crezul meu naţional (O epistolă lămuritoare)”; „Cărţi publicate de Răzvan Codrescu”.
* Răzvan Codrescu, Cartea mărturisitorilor.Pentru o istorie a învrednicirii româneşti, Editura Rost / Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Bucureşti – Piteşti, 2014. Volumul cuprinde: Cuvînt înainte;Constantin Brâncoveanu (1654-1714):„Viaţa şi mucenicia unui voievod al Crucii”;„Constantin Brâncoveanu între Ortodoxie şi… masonerie”;Dimitrie Cantemir (1673-1723):„Gîlceava tradiţiei cu modernitatea”;Mihai Eminescu (1850-1889):„Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”;„Oboseala de Eminescu”;„Eminescu şi credinţa”;„Eminescu şi creştinismul”; „Două «pietre de poticnire»”;„Eminescu n-a murit”;Simion Mehedinţi (1868-1962): „Simion Mehedinţi şi creştinismul românesc”;Nicolae C. Paulescu (1869-1931): „Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa lui Scio Deum esse„; Nicolae Iorga (1871-1940): „O tragedie perpetă: cazul Nicolae Iorga”; Octavian Goga (1881-1938) / Aron Cotruş (1891-1961): „Doi poeţi mesianici: Octavian Goga şi Aron Cotruş”; Marcu Beza (1882-1949): „Marcu Beza şi Răsăritul ortodox”; Nichifor Crainic (1889-1972): „«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire”; „Nichifor Crainic (schiţă de portret)”; Nae Ionescu (1890-1940): „Pentru dreapta înţelegere a lui Nae Ionescu”; „Radiografia unei calomnii”; „Ieşirea din legendă. Stadiul editării lui Nae Ionescu” (2010); „«Al dracu’ Nae!»”; Lucian Blaga (1895-1961): „Lucian Blaga şi creştinismul”; Daniil Sandu Tudor (1896-1962): „Sandu Tudor în pragul canonizării”; Vasile Băncilă (1897-1979): „Redescoperirea unei personalităţi exemplare”; Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938): „Codreanu şi «fenomenul legionar»”; „«De ce-am mai vorbi astăzi despre Codreanu?»”; Ion I. Moţa (1902-1937) / Vasile Marin (1904-1937): „Taina jertfei: cazul Moţa-Marin”; „Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie”; Vladimir Dumitrescu (1902-1991): „Vladimir Dumitrescu sau spovedania unui neînvins”; Petre Ţuţea (1902-1991): „Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea”; „Petre Ţuţea: o consemnare”; „La 20 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea”; Alexandru Ghyka (1903-1982): „Prinţul Ghyka, o legendă a închisorilor”; George Manu (1903-1961): „Geniul în zeghe”; Pan M. Vizirescu (1903-2000): „«Ultimul gândirist»”; Dumitru Stăniloae (1903-1993): „Anul Stăniloae: toamna patriarhului”; Mircea Vulcănescu (1904-1952): „Un haiduc împotriva uitării româneşti”; Benedict Ghiuş (1904-1990): „Un mucenic al rugăciunii: părintele Benedict Ghiuş”; Radu Gyr (1905-1975): „Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”; Mircea Eliade (1907-1986): „M. Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?”; „Claudio Mutti, legionarismul şi cazul Mircea Eliade”; Petre (Petrache) Lupu (1907-1994): „A fost odată, la Maglavit…”; Ion V. Georgescu (1909-1976): „Patimile unui cărturar”; Constantin Noica (1909-1987): „Noica şi Cuminţenia Pămîntului”; Ilariu Dobridor (1909-1968): „Un interbelic uitat: Ilariu Dobridor”; Ilie Lăcătuşu (1909-1983): „Sfinţii de lîngă noi: cazul preotului Ilie Lăcătuşu”; Ana-Maria Marin (1910-2001): „Mărturii în amurg”; Traian Popescu (1910-2002): „Veşti triste din Spania”; Arsenie Boca (1910-1989) / Teofil Părăian (1929-2009): „Două piscuri duhovniceşti: părintele Arsenie şi părintele Teofil”; Zosim Oancea (1911-2005): „Între Sibiu şi Sibiel: icoana părintelui Zosim”; Alexandru Ciorănescu (1911-1999): „Alexandru Ciorănescu, ultimul mare «român universal»”; Vasile Netea (1912-1989): „Un cruciat al Ardealului românesc”; Aureliu Răuţă (1912-1995): „Don Aurelio”; Elisabeta Rizea (1912-2003): „«Viteaza din Nucşoara»”; N. Steinhardt (1912-1989) / Mina Dobzeu (n. 1921): „Părintele Mina Dobzeu: cu Steinhardt şi dincolo de Steinhardt”; „Între Caragiale şi Steinhardt”; „Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”; Corneliu Coposu (1914-1995): „«Seniorul» între realitate şi legendă”; Arsenie Papacioc (1914-2011): „Părintele Arsenie Papacioc, lamură întru Hristos”; Mihaela (Marieta) Iordache (1914-1963): „Mucenicia Maicii Mihaela”; Radu Mărculescu (1915-2011): „Radu Mărculescu la capăt de drum”; Vintilă Horia (1915-1992): „Memento Vintilă Horia”; Ilie-Vlad Sturdza (1916-2009): „La capătul pribegiei”; Dumitru (Tache) Funda (1916-1999): „O conştiinţă mărturisitoare”; Teodosia (Zorica Laţcu) (1917-1990): „Poeta Vladimireştilor”; Constantin Galeriu (1918-2003): „Savanţi şi mărturisitori în predania părintelui Galeriu: Nicolae C. Paulescu şi Alexandru Mironescu”; „Părintele Galeriu: de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte”; Ioan Ianolide (1919-1986): „Pariul întoarcerii la Hristos”; Iustin Pârvu (1919-2013): „Între inima Moldovei şi inima Ardealului”; „Pretextul Petru-Vodă”; „La trecerea în veşnicie a părintelui Iustin Pârvu”; Alexandru Paleologu (1919-2005): „O figură seniorială: Al. Paleologu”; Nicolae Pora (1919-2002): „Românul cu statuie la Ottawa”; Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) (1920-2006): „Benedicta sit„; Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011): „În jurul unei neînţelegeri”; „Un patriarh al rostirii româneşti”; „Leul în iarnă al Ardealului ortodox”; Aurel State (1921-1983): „Un drum al crucii”; Constantin Oprişan (1921-1958): „Un poet-martir”; Zaharia (Zahu) Pană (1921-2001): „Ecce poeta!„; Gabriel Constantinescu (1921-2010) / Maria Constantinescu (n. 1929): „Gabriel Constantinescu şi reconstrucţia Dreptei”; Valeriu Gafencu (1921-1952): „Pe urmele lui Valeriu Gafencu”; „Bătaie pe sfinţenie?”; Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006): „Ion Gavrilă povestaşul”; Dumitru Bacu (1923-1997): „Radiografia «experimentului Piteşti»”; Ilie Tudor (n. 1923): „Amintiri dintr-o altă lume”; Traian Popescu («Macă») (1923-2009): „Un fost «piteştean» între Calvar şi Înviere”; Monica Lovinescu (1923-2008)/ Virgil Ierunca (1920-2006): „A tăcut şi Monica Lovinescu…”; Aspazia Oţel Petrescu (n. 1923): „Eroismul feminin românesc în secolul XX”; Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006): „Un portret biografic al părintelui Calciu”; „Un interviu cu părintele Calciu”; „Psihoza moaştelor: de la pietate la sminteală”; Andrei (André) Scrima (1925-2000): „Taina Rugului Aprins”; Flor Strejnicu (1926-2006): „Recviem pentru dr. Flor Strejnicu”; Octavian Paler (1926-2007): „Don Quijote în Est, de la stînga la dreapta…”; Vasile-Jacques Iamandi (n. 1927): „Un senior pentru neliniştea noastră”; Paul Caravia (1927-2002): „Cruciadă împotriva uitării”; Demostene Andronescu (n. 1927): „Demostene Andronescu sau vocaţia mărturisirii”; Paul Barbăneagră (1929-2009): „Un reacţionar sui generis„; Ion Piso (n. 1929): „Un epistolar paideic românesc: tenorul Ion Piso şi cîntecul vîrstelor”; Marcel Petrişor (n. 1930): „Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste”; Indice de persoane.
* Răzvan Codrescu, Erosstihuri, Editura Christiana, Bucureşti, 2016. Volumul cuprinde 152 de sonete distribuite în trei secţiuni și numerotate cu cifre romane – De ziori (I-XX), De amiază (XXI-XCV), De amurg (XCVI-CL), încadrate între un Prolog (p. 7) și un Epilog (p. 167) – și „Nota autorului” (pp. 168-169).
* Răzvan Codrescu, O introducere în creștinism, Editura Christiana, Bucureşti, 2016. Volumul cuprinde: Ce este religia: „Etimologie și definiție”, „Origine”, „Finalitate”, „Structură”, „Esența actului religios: credința”, „Manifestări parareligioase”, „Religia în raport cu mitologia”, „Religia în raport cu magia”, „Religia în raport cu superstițiile”, „Religia în raport cu «științele oculte»”, Religia în raport cu filosofia”, „Religia și cultura în cadrul spiritualității”; Universul religiilor: „Diversitatea manifestărilor religioase”, „Fondul comun al religiilor”, Revelația naturală și revelația divină”, „Tipuri de religii”, „Cele trei monoteisme: iudaismul, creștinismul, islamismul”, „Homo religiosus și starea spirituală a lumii moderne”; Temeiurile și izvoarele creștinismului: „De la iudaism la creștinism”, „Iisus Hristos”, „Biblia sau Sfînta Scriptură: Vechiul Testament, Noul Testament”, „Sfînta Tradiție”; Teologia mistică și dogmatică: „Teologie și mistică”, „Teologie și dogmă”, „Dumnezeu – Sfînta Treime”, „Dumnezeu – Creatorul și Proniatorul lumii”, „Energiile necreate”, „Creația (I). Lumea nevăzută”, „Creația (II). Lumea văzută”, „Creația (III). Omul – sinteză a Creației”, „«Chipul» și «asemănarea» lui Dumnezeu în om”, „Omul «paradisiac» și omul «căzut»”, „Istoria din perspectivă creștină”, „Iisus Hristos sau mîntuirea dinspre Dumnezeu”, „Urmarea lui Hristos sau mîntuirea dinspre om”, „Viață, moarte și înviere”, „Eshatologia creștină”; Addenda: „Înțelesul numelor Domnului”, „Maica Domnului în slove și icoane”; „Crucea și semnificațiile ei”, „Despre post”, „Despre rugăciune”, „Pomelnice, acatiste, sărindare”, „Despre doliu”, „Scurte lămuriri despre Sfintele Taine ale Bisericii”, „Perspectiva creștină asupra familiei”, „«Luptători împotriva lui Dumnezeu»?”, „Ortodoxia românească și rezistența anticomunistă”, „Problema iertării”, „Erezii și secte contemporane: mic ghid de pază ortodoxă”, „Sinaxar românesc”, „Două acatiste: Acatistul Sfîntului Arhanghel Gavriil, Acatistul Sfîntului Arhanghel Rafail”; În loc de postfață; Repere bibliografice; Indice de sfinți; Indice de autori moderni (selectiv).
* Răzvan Codrescu, Gîlceava dracului cu lumea sau de ce este dracul chiar așa de negru cum pare, Editura Christiana, Bucureşti, 2017. Volumul cuprinde: „Scurtă lămurire preliminară”; Dracul de lîngă noi: „Uite dracul, nu e dracul!”, „Cunoaşte ca să re-cunoşti!”; Şi dracul a fost înger de lumină: „Obîrşia duhurilor slujitoare”, „Ierarhiile cereşti”, „Ceata voievozilor”, „Cînd îngerul se face drac”; Numele nu stă degeaba pe drac: „Dracul cu chip de şarpe”, „De la daimon-ul antic la demonul medieval”, „Diavolul – principiu al dezbinării”, „Cohorta lui Satan”, „Lucifer şi luciferismele”, „Intermezzo: Lucifesrismul în țara lui Caragiale”, „Între Hristos şi Antihrist”; Recurs la limba română: „Despre dracul… pe ocolite”, „Urît ca dracu’!”, „În loc de «Piei, drace!»”, „Dracul nu-i chiar de capul lui…”; Dracul luat peste picior: „Aş plînge, dar nu pot de rîs!”, „Scaraoţchi şi Irodiadele”, „Mai în glumă, mai în serios…”, „Diavolul de ambe sexe”, „Frumosul din umbră”; Cu dracul, totuşi, nu e de glumit…: „Sindromul lui Aghiuţă”, „De ce nu te poţi face frate cu dracul”; Addenda: „Cînd îşi bagă dracul coada… Păţaniile omului între «chip» şi «asemănare»” („I. Asemănarea adevărată sau omul înveşmîntat în har”, „II. Asemănarea mincinoasă sau omul acoperit cu frunze”, „III. Asemănarea pierdută sau omul în «haine de piele»”, „IV. Asemănarea regăsită sau omul în «haină de nuntă»”), „Luciferismul de larg consum”, „Cazul Tanacu”, „Remember: Tragedia de la «Colectiv»”.
* Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate, ediție definitivă, Editura Christiana, Bucureşti, 2018. Volumul cuprinde: „Notă asupra ediției”; „În loc de prefaţă”; Dimensiunea spirituală: “Icoana Europei creştine”, „Doi «nebuni» exemplari”, „Eşecul «omului autonom»“, „Religie şi cultură”, „Gîlceava dracului cu lumea”, „Criza lăuntrică”, „«Descătuşarea sexului»“, „Creştinism şi feminism”, „Înţelesul evanghelic al iubirii”, „Redescoperirea vredniciei creştine”, „Viaţa întru înviere”, „Sensul unităţii creştine”; Dimensiunea politică: „Distincţii necesare”, „Adevăratul temei al naţionalismului”, „Ipostaze ale naţionalismului românesc”, „Cum se cuvine înţeleasă «Doina» lui Eminescu”, „Naţionalismul faţă cu «antisemitismul»“, „Demagogia toleranţei”, „Taina jertfei”, „Dreptatea d-lui Pleşu”, „Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, „Un om necăjit…”, „O reacţie a d-lui Patapievici”, „Raţiunile unei drepte actuale”; Addenda: „Simbolistica tradițională a dreptei. Pentru o fenomenologie a rectitudinii”, „Noțiunile politice de dreapta și stînga. O redefinire critică din perspectivă creștină”, „Neamul în Biserică. O perspectivă teologică asupra naționalului”; În loc de postfață: Dan Stanca întreabă, Răzvan Codrescu răspunde”; „Cărți publicate de Răzvan Codrescu”.
* Răzvan Codrescu, Cartea mărturisitorilor.Pentru o istorie a învrednicirii româneşti, ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Manuscris, Piteşti, 2018. Volumul cuprinde: „Cuvînt înainte la ediția întîi (2014)”;Constantin Brâncoveanu (1654-1714):„Viaţa şi mucenicia unui voievod al Crucii”;„Constantin Brâncoveanu între Ortodoxie şi… masonerie”;Dimitrie Cantemir (1673-1723):„Gîlceava tradiţiei cu modernitatea”;Mihai Eminescu (1850-1889):„Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”;„Oboseala de Eminescu”;„Eminescu şi credinţa”;„Eminescu şi creştinismul”; „Două «pietre de poticnire»”;„Eminescu n-a murit”;Simion Mehedinţi (1868-1962): „Simion Mehedinţi şi creştinismul românesc”;Nicolae C. Paulescu (1869-1931): „Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa lui Scio Deum esse„; Nicolae Iorga (1871-1940): „O tragedie perpetă: cazul Nicolae Iorga”; Octavian Goga (1881-1938) / Aron Cotruş (1891-1961): „Doi poeţi mesianici: Octavian Goga şi Aron Cotruş”; Marcu Beza (1882-1949): „Marcu Beza şi Răsăritul ortodox”; Nichifor Crainic (1889-1972): „«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire”; „Nichifor Crainic (schiţă de portret)”; Nae Ionescu (1890-1940): „Pentru dreapta înţelegere a lui Nae Ionescu”; „Radiografia unei calomnii”; „Ieşirea din legendă. Stadiul editării lui Nae Ionescu” (2010); „«Al dracu’ Nae!»”; Lucian Blaga (1895-1961): „Lucian Blaga şi creştinismul”; Daniil Sandu Tudor (1896-1962): „Sandu Tudor în pragul canonizării”; Vasile Băncilă (1897-1979): „Redescoperirea unei personalităţi exemplare”; Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938): „Codreanu şi «fenomenul legionar»”; „«De ce-am mai vorbi astăzi despre Codreanu?»”; Ion I. Moţa (1902-1937) / Vasile Marin (1904-1937): „Taina jertfei: cazul Moţa-Marin”; „Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie”; Vladimir Dumitrescu (1902-1991): „Vladimir Dumitrescu sau spovedania unui neînvins”; Petre Ţuţea (1902-1991): „Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea”; „Petre Ţuţea: o consemnare”; „La 20 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea”; Alexandru Ghyka (1903-1982): „Prinţul Ghyka, o legendă a închisorilor”; George Manu (1903-1961): „Geniul în zeghe”; Pan M. Vizirescu (1903-2000): „«Ultimul gândirist»”; Dumitru Stăniloae (1903-1993): „Anul Stăniloae: toamna patriarhului”; Mircea Vulcănescu (1904-1952): „Un haiduc împotriva uitării româneşti”; Benedict Ghiuş (1904-1990): „Un mucenic al rugăciunii: părintele Benedict Ghiuş”; Radu Gyr (1905-1975): „Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”; Mircea Eliade (1907-1986): „M. Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?”; „Claudio Mutti, legionarismul şi cazul Mircea Eliade”; Petre (Petrache) Lupu (1907-1994): „A fost odată, la Maglavit…”; Ion V. Georgescu (1909-1976): „Patimile unui cărturar”; Constantin Noica (1909-1987): „Noica şi Cuminţenia Pămîntului”; Ilariu Dobridor (1909-1968): „Un interbelic uitat: Ilariu Dobridor”; Ilie Lăcătuşu (1909-1983): „Sfinţii de lîngă noi: cazul preotului Ilie Lăcătuşu”; Ana-Maria Marin (1910-2001): „Mărturii în amurg”; Traian Popescu (1910-2002): „Veşti triste din Spania”; Arsenie Boca (1910-1989) / Teofil Părăian (1929-2009): „Două piscuri duhovniceşti: părintele Arsenie şi părintele Teofil”; Zosim Oancea (1911-2005): „Între Sibiu şi Sibiel: icoana părintelui Zosim”; Alexandru Ciorănescu (1911-1999): „Alexandru Ciorănescu, ultimul mare «român universal»”; Vasile Netea (1912-1989): „Un cruciat al Ardealului românesc”; Aureliu Răuţă (1912-1995): „Don Aurelio”; Elisabeta Rizea (1912-2003): „«Viteaza din Nucşoara»”; N. Steinhardt (1912-1989) / Mina Dobzeu (n. 1921): „Părintele Mina Dobzeu: cu Steinhardt şi dincolo de Steinhardt”; „Între Caragiale şi Steinhardt”; „Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”; Corneliu Coposu (1914-1995): „«Seniorul» între realitate şi legendă”; Arsenie Papacioc (1914-2011): „Părintele Arsenie Papacioc, lamură întru Hristos”; Mihaela (Marieta) Iordache (1914-1963): „Mucenicia Maicii Mihaela”; Radu Mărculescu (1915-2011): „Radu Mărculescu la capăt de drum”; Vintilă Horia (1915-1992): „Memento Vintilă Horia”; Ilie-Vlad Sturdza (1916-2009): „La capătul pribegiei”; Dumitru (Tache) Funda (1916-1999): „O conştiinţă mărturisitoare”; Teodosia (Zorica Laţcu) (1917-1990): „Poeta Vladimireştilor”; Constantin Galeriu (1918-2003): „Savanţi şi mărturisitori în predania părintelui Galeriu: Nicolae C. Paulescu şi Alexandru Mironescu”; „Părintele Galeriu: de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte”; Ioan Ianolide (1919-1986): „Pariul întoarcerii la Hristos”; Iustin Pârvu (1919-2013): „Între inima Moldovei şi inima Ardealului”; „Pretextul Petru-Vodă”; „La trecerea în veşnicie a părintelui Iustin Pârvu”; Alexandru Paleologu (1919-2005): „O figură seniorială: Al. Paleologu”; Nicolae Pora (1919-2002): „Românul cu statuie la Ottawa”; Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) (1920-2006): „Benedicta sit„; Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011): „În jurul unei neînţelegeri”; „Un patriarh al rostirii româneşti”; „Leul în iarnă al Ardealului ortodox”; Aurel State (1921-1983): „Un drum al crucii”; Constantin Oprişan (1921-1958): „Un poet-martir”; Zaharia (Zahu) Pană (1921-2001): „Ecce poeta!„; Gabriel Constantinescu (1921-2010) / Maria Constantinescu (n. 1929): „Gabriel Constantinescu şi reconstrucţia Dreptei”; Valeriu Gafencu (1921-1952): „Pe urmele lui Valeriu Gafencu”; „Bătaie pe sfinţenie?”; Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006): „Ion Gavrilă povestaşul”; Dumitru Bacu (1923-1997): „Radiografia «experimentului Piteşti»”; Ilie Tudor (n. 1923): „Amintiri dintr-o altă lume”; Traian Popescu («Macă») (1923-2009): „Un fost «piteştean» între Calvar şi Înviere”; Monica Lovinescu (1923-2008)/ Virgil Ierunca (1920-2006): „A tăcut şi Monica Lovinescu…”; Aspazia Oţel Petrescu (n. 1923): „Eroismul feminin românesc în secolul XX”; Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006): „Un portret biografic al părintelui Calciu”; „Un interviu cu părintele Calciu”; „Psihoza moaştelor: de la pietate la sminteală”; Andrei (André) Scrima (1925-2000): „Taina Rugului Aprins”; Flor Strejnicu (1926-2006): „Recviem pentru dr. Flor Strejnicu”; Octavian Paler (1926-2007): „Don Quijote în Est, de la stînga la dreapta…”; Paul Caravia (1927-2002): „Cruciadă împotriva uitării”; Demostene Andronescu (n. 1927): „Demostene Andronescu sau vocaţia mărturisirii”; Vasile-Jacques Iamandi (n. 1928): „Un senior pentru neliniştea noastră”; Ion Piso (n. 1928): „Un epistolar paideic românesc: tenorul Ion Piso şi cîntecul vîrstelor”; Paul Barbăneagră (1929-2009): „Un reacţionar sui generis„; Marcel Petrişor (n. 1930): „Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste”; Addenda: Boris Răduleanu (1905-1990), Galina Răduleanu (n. 1933): „Despre iertare, pornind de la Repetiție la moarte…”; Dumitru Cristea (1927-2000): „Dumitru Cristea sau poezia ca destin”; „Ortodoxia românească și rezistența anticomunistă”; „«Dracul are atîta putere cîtă îi dăm noi» (cazul Mircea Vulcănescu)”; „Postfață la ediția a doua”; „Indice de persoane”; „Volume publicate de Răzvan Codrescu”.
* Răzvan Codrescu, Acatistele Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, cu o predoslovie despre îngeri, Editura Christiana, Bucureşti, 2018. Volumul cuprinde: „Predoslovie despre îngeri”; „Îngerii. Repere bibliografice”; „Lămurire editorială”; Acatistul Sfîntului Arhanghel Mihail; Acatistul Sfântului Arhanghel Gavriil; Acatistul Sfîntului Arhanghel Rafail; „Un întreit epilog liric”.
* Răzvan Codrescu, Tentative de dreapta în România postcomunistă, Editura Christiana, Bucureşti, 2019. Volumul cuprinde: „Prolog”; „În căutarea Legiunii pierdute”; „Nostalgii legionare și iluzii creștin-democrate”; „Epigonism neolegionar și imixtiuni național-comuniste”; „Emanciparea de legionarism și pariul liberal-conservator”; „Dreapta intelectuală în haine europene”; „Punct și de la capăt?”; „Epilog”; Addenda: „Simbolistica tradițională a dreptei: pentru o fenomenologie a rectitudinii”; „Noțiunile politice de dreapta și stînga: o redefinire critică din perspectivă creștină”; „Indice de nume”.
* Răzvan Codrescu, Povești de ocazie sau cum m-am ispitit să devin narator, Editura Christiana, Bucureşti, 2020. Volumul cuprinde: „Prolog”; „Fenomenul Omega”; „Adio fără de sfîrșit”; „Ion Te-leagă”; Addenda: „Toți arabii se numesc Hassan”; „Poveste pentru blonde”; „În loc de încheiere: Cine sînt eu?”.
VOLUME TRADUSE * Claudio Mutti, Mircea Eliade şi Garda de Fier, ediţie îngrijită şi traducere de Adolf Crivăţ-Vasile [Răzvan Codrescu], Editura Puncte Cardinale, Sibiu, 1995. * San Juan de la Cruz/ Sfîntul Ioan al Crucii, Noche oscura del alma/ Noaptea întunecată a sufletului (Poeme), ediţie îngrijită şi prefaţă de Anca Crivăţ-Vasile, versiuni româneşti de Anca Crivăţ-Vasile şi Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. „Psalm”], Bucureşti, 1997. * Claudio Mutti, Mircea Eliade, Legiunea şi noua inchiziţie, ediţie îngrijită, traducere şi cuvînt înainte de Răzvan Codrescu, Editura Vremea [Col. “Fapte, Idei, Documente”], Bucureşti, 2001. * Sfîntul Ioan al Crucii, Integrala operei poetice, cu textul spaniol original şi cu fragmente din comentariile teologice în proză, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Anca Crivăţ, versiuni româneşti de Anca Crivăţ şi Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2003. * Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune românească, note, comentarii, postfaţă şi repere bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2006.
VOLUME ÎNGRIJITE (SELECTIV) * Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică: Instincte sociale. Patimi şi conflicte. Remedii morale, text îngrijit, introducere, repere bio-bibliografice, note şi comentarii de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Elita interbelică”], Bucureşti, 1995. * Pr. Gheorghe Calciu, Şapte cuvinte către tineri, ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Omiletica”], Bucureşti, 1996. * Claudio Mutti, Penele Arhanghelului. Intelectualii români şi Garda de Fier (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu), cu o prefaţă de Philippe Baillet, traducere de Florin Dumitrescu, ediţie îngrijită şi postfaţă de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997. * I. L. Caragiale, Nimic fără Dumnezeu (articole & notiţe critice), cu o prefaţă de Alexandru Paleologu, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997, pp. 15-21. * Fericitul Augustin, Retractationes/ Revizuiri, traducere de Nicolae I. Barbu, postfaţă de Ioan G. Coman, Editura Anastasia [Col. “Dogmatica”], Bucureşti, 1997 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu] * Alexandru Mironescu, Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins, cu un cuvînt înainte de Virgil Cândea, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Elita interbelică”], Bucureşti, 1998. * Julius Evola, Naţionalism şi asceză. Reflecţii asupra fenomenului legionar, cu un studiu introductiv de Claudio Mutti, traducere de Florin Dumitrescu, ediţie îngrijită de Vasile A. Marian [Răzvan Codrescu], F.R.O.N.D.E., Alba Iulia-Paris, 1998. * Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică: Noţiunile de “suflet” şi “Dumnezeu” în fiziologie, ediţie îngrijită, prefaţă şi repere bio-bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999. * Arhimandrit Mina Dobzeu, Trei strigări împotriva lui Antihrist. Istoria adevărată a pustnicului de la Bradiceşti, ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pustiei”], Bucureşti, 1999. * Sfîntul Vasile cel Mare, Despre Botez, traducere şi studiu introductiv de Pr. Dumitru V. Georgescu, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pustiei”], Bucureşti, 1999. * Sfîntul Atanasie cel Mare, Viaţa Sfîntului Antonie cel Mare, urmată de cele mai frumoase predici, traducere şi studiu introductiv de Şt. Bezdechi, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pustiei”], Bucureşti, 2000. * Sfîntul Grigorie Palama, Omilii – volumul 1, apărut cu binecuvîntarea şi cuvîntul înainte al Î. P. S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, cu o introducere de Părintele Galeriu, traducere din limba greacă de Dr. Constantin Daniel, revăzută de Laura Pătraşcu şi stilizată de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Luminătorii Lumii”], Bucureşti, 2000. *** Întîlnirea românilor de pretutindeni: Romfest 2000, Bucureşti/Sibiu, 11-15 octombrie 2000 – Rostul românilor la 2000 de ani de la Naşterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, conferinţe şi comunicări tipărite cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volum apărut sub egida Asociaţiei Române pentru Cultură şi Ortodoxie, cu sprijinul publicaţiilor Scara (Revistă de oceanografie ortodoxă) şi Puncte cardinale (Periodic independent de orientare naţional-creştină), Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie, Bucureşti, 2000 [redactor coordonator: Răzvan Codrescu]. * Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, “Războiul întru Cuvînt”. Cuvintele către tineri şi alte mărturii, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, Editura Nemira [Col. “Alfa şi Omega”], Bucureşti, 2001. * Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Homo americanus. O radiografie ortodoxă, ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2002 (ediţia a doua: 2007). *** Occidentali convertiţi la Ortodoxie. Şase ipostaze mărturisitoare, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Christiana [Col. “Tainele credinţei”], Bucureşti, 2002. *** Taina jertfei. Dosar istoric Moţa-Marin, alcătuit, prefaţat şi adnotat de Răzvan Codrescu, Editura Puncte Cardinale [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Sibiu, 2002. *** Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, crestomaţie, note şi tablou bio-bibliografic de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Apologii contemporane”], Bucureşti, 2002 (ediţia a doua, revizuită şi adăugită: 2009; ediția a treia: 2019). * Gabriel Constantinescu, Gîlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (1991-2001), ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2002. * Ilie-Vlad Sturdza, Pribeag printr-un secol nebun. De la Legiunea Arhanghelul Mihail la Legiunea Straină, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu şi Mihai Ghyka, cu un cuvînt înainte de Mihai Ghyka, Editura Vremea, Bucureşti, 2002. *** “Biserica de acasă”. Rugăciuni şi rînduieli pentru căsătorie şi binele familiei, texte alese şi îngrijite de Răzvan Codrescu, volum apărut sub îndrumarea şi cu binecuvîntarea P. S. Dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului, Editura Christiana, Bucureşti, 2003 (ediţia a doua: 2004; ediţia a treia: 2006). *** “Fiecare în rîndul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, ediţie îngrijită, introducere şi note de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2003. * Costion Nicolescu, Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Editura Christiana, Bucureşti, 2003 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu]. * Părintele Zosim Oancea, Închisorile unui preot ortodox, ediţie îngrijită, cuvînt înainte şi note de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2004. * Arhim. Antipa Dinescu, Ierom. Petroniu Tănase, Prodromu. Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2004. *** Părintele Galeriu – Astăzi, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu] * Părintele Galeriu, Tîlcuiri: Rugăciunea Tatăl nostru. Cartea celor nouă Fericiri, apărute cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [texte îngrijite de Răzvan Codrescu şi diac. Cristian Galeriu]. Cf. şi Cartea celor nouă Fericiri. Tîlcuiri de Părintele Galeriu, tiparită cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [coordonatori: Răzvan Codrescu, Ion Mircea]. *** Acatistele Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail şi al Sfîntului Înger Păzitor, Editura Christiana, Bucureşti, 2004 (ediţia a doua: 2006) [volum alcătuit şi prefaţat de Răzvan Codrescu] *** Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeşti. Alcătuirea Înalt Prea Sfinţitului Gurie Grosu, Mitropolitul Basarabiei, adaugită şi actualizată, Editura Christiana [Col. “Învăţături şi rînduieli ortodoxe”], Bucureşti, 2004 (ediţia a doua: 2006) [adaosuri şi diortosire de Gabriela Moldoveanu şi Răzvan Codrescu]. *** Părintele Galeriu astăzi. Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului, Editura Harisma, Bucureşti, 2006 [coordonator: Răzvan Codrescu]. * Vasile M. Popescu, Un martir al Crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu, ediţie îngrijită de Gabriela Moldoveanu şi Răzvan Codrescu, cu un documentar din arhivele Securităţii alcătuit şi comentat de Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS, Editura Christiana [Col. “Ortodoxia luptătoare”], Bucureşti, 2006. *** Testamentul Părintelui Calciu (1925-2006). Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări, volum alcătuit de Răzvan Codrescu, Lucian D. Popescu şi Claudiu Târziu, Editura Christiana, Bucureşti, 2007.*** Tezaur duhovnicesc. Pagini de şi despre Părintele Dometie de la Rîmeţ, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2007.* Părintele Galeriu, Ortodoxia şi sufletul românesc, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura ASA, Bucureşti, 2007. * Demostene Andronescu, Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric. Memorii și versuri din închisoare, cu o prefață de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, București, 2009.* Constantin Oprişan, Cărţile Spiritului şi alte poezii, ediţie îngrijită de Pr. Gheorghe Calciu, Marcel Petrişor, Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Poezia închisorilor comuniste”], Bucureşti, 2009.*** Seminţe duhovniceşti. Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2009 [ediţie îngrijită şi notă editorială de Răzvan Codrescu]. * Dumitru Bacu, Piteşti – centru de reeducare studenţească, cu o prefaţă de Pr. Gheorghe Calciu, ed. a IV-a, îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2011.* Marcel Petrişor, Cumplite încercări, Doamne! (Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste,ediţie îngrijită şi postfaţă de Răzvan Codrescu, cu o postfaţă de Lucian D. Popescu, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2011.* Demostene Andronescu, De veghe la cumpăna vremilor. Articole, cronici, mărturii, Editura Christiana, Bucureşti, 2011 [ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Răzvan Codrescu].* Preot Gheorghe Calciu, «Fiţi jertfelnici!». De la cuvintele către tineri la mărturiile testamentare, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, cu o postfaţă de Lucian D. Popescu, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2012.*** Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în “Lumea Credinţei”, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2012.*** Occidentali convertiţi la Ortodoxie. Drumuri spre Adevăr, ediţia a doua revăzută şi adăugită, sub îngrijirea lui Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Preot Gheorghe Calciu, Editura Lumea Credinţei [Col. “Orientale lumen”], Bucureşti, 2012.* 10 predici de Părintele Galeriu la 10 ani de la mutarea sa la Cer, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Preot Prof. Dr. Vasile Gordon, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.*** Actorii şi credinţa. Interviuri şi evocări, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu o prefaţă de Răzvan Bucuroiu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.* Ilie Tudor, Un an lîngă Căpitan. Amintiri sfinte din lumea legionară, ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, cu o prefaţă de Răzvan Codrescu, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Piteşti, 2013.*** Dezgroparea Părintelui Calciu. Dosarul unui abuz, Mic documentar îngrijit de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Învăţături şi rînduieli ortodoxe”], Bucureşti, 2014. *** Sfinţii închisorilor în “Lumea Credinţei”. Din rezistenţa României creştine împotriva ateismului comunist, texte alese, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Părintele Profesor Gheorghe I. Drăgulin, fost deţinut politic, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2014. *** Pe urmele Maicii Domnului. Din viaţa, cultul şi minunile Născătoarei de Dumnezeu, texte apărute în revista Lumea Credinţei, alese şi îngrijite de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014. * Părintele Gheorghe Calciu, Cuvintele către tineri, ediţie îngrijită și postfaţă de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2015. * Radu Preda, Jurnal cu Petre Țuțea, ediţie îngrijită și postfaţă de Răzvan Codrescu, cu un interviu editorial de Răzvan Bucuroiu, Editura “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2015.*** Sfinții români în “Lumea Credinţei”, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2015.*** Arsenie Boca pe drumul sfințeniei. O carte a minunilor de lîngă noi, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2015. *** Cartea Crăciunului, culegere de texte îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2016. * Dumitru Cristea, Testamentul unui cruciat. Poezii de dincolo și de dincoace de gratii, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, ilustrații de Andrei Mănescu, interviuri de Constantin Mustață și Alina Urs, Editura Manuscris, Pitești, 2017. * Marcel Petrișor, Cumplite încercări, Doamne! Din Casimca Jilavei în Zarca Aiudului, ediție îngrijită și postfață de Răzvan Codrescu, studiu introductiv și note de Lucian Vasile, interviu de Claudiu Târziu, postfață de Lucian D. Popescu, Editura Manuscris, Pitești, 2017. *** Cartea Paștelui, culegere de texte îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2018. * Demostene Andronescu, Reeducarea de la Aiud. O radiografie memorialistică, ediția a doua, îngrijită și prefațată de Răzvan Codrescu, Editura Manuscris, Pitești, 2018. * Marcel Petrișor, Petre Țuțea: sacerdotul fără parohie, cu un prolog editorial de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, București, 2019. * „Nemuritorul Jacques” (Vasile-Jacques Iamandi) iscodit de Moise Monahul, ediție îngrijită și prefațată de Răzvan Codrescu, cu o postfață de Claudiu Târziu, Editura Christiana, București, 2020. * Preot Corneliu-Mihail Militaru, Testament. Eseu despre moarte & Jurnal de Amzei, ediție îngrijită de Decebal Becea și Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de preot Alin Sandu, Editura Christiana, București, 2020.
În antologii sau volume colective (selectiv):
Cazul Eminescu. Polemici, atitudini, reacţii din presa anului 1998, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1999 (“Oboseala de Eminescu” – p. 200); Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, Ed. Christiana, Bucureşti, 2002 (“Doctorul Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse” – p. 17); “Fiecare în rîndul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucureşti, 2003 (“Neamul în Biserică” – p. 175; “Ipostaze ale naţionalismului românesc” – p. 188; “Homo europaeus între ontologie şi ideologie” – p. 199); Alexandru Mironescu. Centenarul naşterii: 1903-2003, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003 (“Savantul şi scriitorul creştin Alexandru Mironescu” – p. 162); Plagiatul la români, Ed. Arc, Chişinău, 2004 (“Împotriva lui Nae Ionescu” – p. 192); Vlad Hogea, Antologia pamfletului românesc, 2 vols., Samizdat, f. l., 2005 (“Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici” – vol. 2, p. 376); Părintele Galeriu astăzi. Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului, Ed. Harisma, Bucureşti, 2006 (“Savanţi şi mărturisitori în predania Părintelui Galeriu” – p. 49); Testamentul Părintelui Calciu. Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007 (“Părintele Gheorghe Calciu: un portret biografic” – p. 9); În căutarea rostului pierdut. 20 de călăuze în cultura naţională, Ed. Timpul, Iaşi, 2007 (“Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea” – p. 15; “Demistificarea trecutului legionar al lui Mircea Eliade” – p. 53; “Lucian Blaga şi creştinismul” – p. 69; “Cum se cuvine înţeleasă «Doina» lui Eminescu” – p. 90; “Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse” – p. 99; “Redescoperirea unei personalităţi exemplare [Vasile Băncilă]”; p. 173, “Nichifor Crainic – schiţă de portret” – p. 185; “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii” – p. 217; “Părintele Galeriu: de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte” – p. 277; “Un cruciat al secolului XX: Părintele Gheorghe Calciu” – p. 321); Din temniţe spre sinaxare. Despre mucenicii prigoanei comuniste, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2008 (“Jertfelnicia ortodoxă în anii comunismului” – p. 29); Preot Dr. Mihai Petian, 7 zile, 7 convorbiri, Ed. Vremi, Cluj-Napoca, 2009 (“Credinţă şi viaţă” – p. 60); Cînd cuvintele sînt de la Cuvîntul. Ce şi cum vorbesc creştinii între ei şi unii despre alţii, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009 (“A doua scrisoare” – p. 133); Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în “Lumea Credinţei”, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2012 (“Două piscuri duhovniceşti: Părintele Arsenie şi Părintele Teofil” – p. 13; “Părintelui Arsenie/Zian Boca, la centenar” – p. 53); Părintele Adrian Făgeţeanu şi crucea Rugului Aprins. Omagiu la un secol de la naşterea sa, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2012 (“Sandu Tudor în pragul canonizării” – p. 66); Actorii şi credinţa. Interviuri şi evocări, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2013 (“Maestrul Dan Puric şi demnitatea mărturisirii” – p. 91); Dezgroparea Părintelui Calciu. Dosarul unui abuz, Ed. Christiana, Bucureşti, 2014 (“Psihoza moaştelor: de la pietate la sminteală” – p. 33; “Despre cultul moaştelor (cu părintele Calciu şi nu numai…)” – p. 49; “Viaţa de mucenicie a părintelui Calciu” – p. 105); Sfinţii închisorilor în “Lumea Credinţei”. Din rezistenţa României creştine împotriva ateismului comunist, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Aiud: Rîpa Robilor – Monumentul-biserică al suferinţei româneşti” – p. 25; “Martirologiul temniţelor comuniste din România” – p. 35; “Primul simpozion de martirologie” – p. 55; “Leul în iarnă al Ardealului ortodox” – p. 90; “Călugărul de foc” –p. 104; “Părintelui Arsenie, la centenar [poezie]” –p. 122; “Părintele Calciu – 21 de ani după gratii [prezentare şi interviu]” –p. 128; “La înveşnicirea Părintelui Calciu” – p. 135; “«Cred şi mărturisesc că Gafencu este un sfînt». Un interviu neterminat cu Părintele Gheorghe Calciu” –p. 138; “Întrecere în arena sfinţeniei?” –p. 191; “Părintele Galeriu – de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte” – p. 210; “Ion Gavrilă Ogoranu s-a frînt fără să se îndoiască” –p. 216; “Omul cu «trăistuţa»” –p. 217; “Un mucenic al rugăciunii: Benedict Ghiuş” –p. 220; “Trupul de dincolo de moarte. Cazul Părintelui Ilie Lăcătuşu” – p. 259; “Radu Mărculescu la capăt de drum” –p. 263; “Eroi sub aurore boreale [sonet]” – p. 266; “Părintele Arsenie Papacioc: lamură întru Hristos” – p. 286; “Părintele Iustin Pârvu între inima Moldovei şi inima Ardealului” –p. 292; “La Poarta Albă – Galeşu, spre pururea pomenire” –p. 300; “La trecerea în veşnicie a Părintelui Iustin” –p. 303; “Priceasna ochilor albaştri” – p. 306; “Destine pe drumul crucii” –p. 307; “Rugă pentru eroul Aurel State” – p. 309; “Vis pentru doi” –p. 357; “Sandu Tudor în pragul canonizării” –p. 362; “50 de ani de la martiriul ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor. Răspuns unei cititoare anonime” – p. 366; “La 20 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea” – p. 369); Bucureşti, 21 mai 2014: Întoarcerea Brâncovenilor. Cronica ilustrată a unei procesiuni, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Viaţa şi mucenicia unui voievod al Crucii” – p. 8); Pe urmele Maicii Domnului. Din viaţa, cultul şi minunile Născătoarei de Dumnezeu, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Maria din Nazaret de la naştere la adormire” – p. 15; “Icoana Bunei Vestiri” – p. 23; “Betleem – leagănul lui Dumnezeu” – p. 30; “Adormirea Maicii Domnului în Sfînta Tradiţie şi în iconografia ortodoxă” – p. 59; “Preacinstirea Maicii Domnului în Răsărit şi în Apus [interviu]” – p. 77; “Între Sfînta Maria mare şi Sfînta Maria mică” – p. 241; “În loc de 8 Martie” – p. 243);Sfinții români în „Lumea Credinţei”, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Ed. „Lumea Credinţei”, București, 2015 („Introducere generală: Sfinți români sau legați de ortodoxia românească” – p. 7; „Canonizarea Mitropolitului Simion Ștefan” – p. 76; „Viața și mucenicia unui voievod al Crucii” – p. 130; „Constantin Brâncoveanu între Ortodoxie și… masonerie” – p. 152; „Un sfînt dăruit neamului nostru” – p. 180; „Canonizarea Mitropolitului Andrei Șaguna” – p. 212; „Sfînta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Răsăritului” – p. 233; „Tandem ceresc: cei doi Dimitrie” – p. 258); Educație și diversitate culturală. Personalități ale vieții științifice, artistice și spirituale în dialog cu Matei Georgescu, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2015 („Mărturisindu-i pe mărturisitori, cu scriitorul Răzvan Codrescu” – p. 97); Cartea Crăciunului, Ed. „Lumea Credinţei”, București, 2016 („Prolog editorial” – p. 3; „Sărbătorile de iarnă în tradiția populară” – p. 7; „Crăciunul – tradiții și etimologii” – p. 17; „Personajele Crăciunului” – p. 31; „Betleem – leagănul lui Dumnezeu” – p. 36; „«Moșu’ și cu caltaboșu’»! În căutarea Crăciunului pierdut” – p. 65; „Cum să întîmpinăm Crăciunul” – p. 71; „Colindul lui Crăciun” – p. 93); Cartea Paștelui, Ed. „Lumea Credinței”, București, 2018 („Prolog editorial” – p. 5; „Paști și… Paști” – p. 7; „Sfîntul și Marele Post” – p. 17; „Îndrumar pentru Săptămîna Mare” – p. 30; „Via Dolorosa sau Drumul Crucii” – p. 39; „Cele șapte rostiri de pe Cruce” – p. 47; „Viața întru înviere” – p. 51; „Săptămîna Luminată” – p. 60; „Icoane pascale” – p. 63); Preotul ortodox în veacul XXI. Schițe pentru un portret, Editura „Lumea Credinței”, București, 2019 („Preotul și sfințenia vieții” – p. 69); Cristian Curte, Șocul referendumului. Interviuri, Ed. Rost, București, 2019 („Două idei fundamentale au mobilizat românitatea de-a lungul istoriei: ideea națională și ideea creștină. Amîndouă sînt astăzi într-o criză letală” – p. 67).
Este puţin probabil să fi rămas cineva care să nu fi intuit că aici se va ajunge, chiar şi în momentele când tensiunea mediatică era la apogeu şi când fereastra de sacrificiu cerută de autorităţi părea temporară şi una foarte îngustă. Nu cred că greşesc prea mult când afirm că am ştiut toţi că vom ajunge aici şi că #eDespreLibertate.
Astăzi este deplin evidentă transformarea ireversibilă a lumii şi societăţilor, mai cu seamă sub aspectul aservirii persoanei umane care nu mai este considerată liberă necondiţionat. Instrumentele folosite nu sunt deloc unele noi, ci sunt aceleaşi folosite din veac pentru fiecare cucerire umană, pentru menţinerea învinşilor într-o stare de incapacitate continuă (permanentă?) de apărare, de emancipare, de propăşire spirituală.
Folosim termeni precum aservire întrucât ierarhia drepturilor şi libertăţilor individuale a fost perturbată şi falsificată prin abuzarea sensului şi conţinutului acestor drepturi, dar şi prin pervertirea mincinoasă a întregului eşafodaj al principiilor de drept. Statul de drept a fost spart în multiple componente care, aparent, inerţial, continuă să funcţioneze insularizat. Însă principiile de drept care trebuie să creeze dreptatea socială au fost răstălmăcite şi abuzate până la desfiinţare, în scopul deposedării societăţii de putere individuală şi colectivă. De aceea, nu greşim dacă, în loc de aservire, vom putea reveni la termenul mai cunoscut nouă, cel de înrobire.
Despre înrobire şi dezrobire este plină istoria de lecţii utile!
Astăzi parcurgem traseul politic şi cultural al înrobirii noastre. Suntem acum în plin proces de normalizare a acestor împrejurări de fapt, care sunt cimentate prin promulgarea realităţilor de drept. În unele ţări, precum S.U.A. sau Franţa, avem deja vaccinare obligatorie formală, legiferată. Discuţia despre punerea în executare a acestor dispoziţii legale este şi ea una importantă, dar este subsidiară. În alte ţări, precum Australia, observăm totalitarismul legalist deja în funcţiune, în răspăr total cu conţinutul juridic al drepturilor omului unanim recunoscute. De pildă, dreptul forţelor de ordine de a pătrunde în orice spaţiu, fără mandat judecătoresc şi sancţionarea cu detenţie pentru încălcarea dispoziţiilor pandemice, lasă puţin loc de echivoc în privinţa caracterului totalitar al regimului politic.
Aşadar, prin puterenemijlocită şi nemărginită de principiile de drept se crează o stare de fapt a abuzului, care mai apoi este legiferată ca decurgând dintr-o realitate socială. Cei care înţeleg acest mecanism pot anticipa traseul transformărilor ce vor veni. Totodată, pot observa cum procesul de normalizare a stării de înrobire este condus mediatic prin influenţarea atitudinilor şi comportamentelor. Sub acest aspect, segregarea pe criterii vaccinale reprezintă şi sancţiune şi instrument de descurajare de la acţiune civică.
Emanciparea de sub înrobire presupune, istoric, aceiaşi paşi. Cel iniţial este al adunării/regăsirii sub acelaşi steag.
Sunt multe iniţiative anti-totalitare care se desfăşoară în aceste momente, mai toate minore, din motive care ar trebui discutate (în secţiunea de comentarii). Sunt însă puţine persoane credibile, capabile să avanseze o viziune coerentă şi apte vocaţional să reprezinte un „steag” sub care să acţionăm. Căci „acţiune” este termenul cheie. Dezrobirea nu se produce de la sine.
Întrucât organizarea socială presupune o formă de coagulare din aproape în aproape, prezint mesajele doamnei avocat Elena Radu şi domnului avocat Gheorghe Piperea, persoane care îmi inspiră încredere şi care cred cu tărie că trebuie învestite cu capitalul de sprijin civic şi politic pe care îl deţinem fiecare.
Cu referire la acest concept, capital de sprijin, am scris că reprezintă suma resurselor şi energiilor pe care suntem dispuşi să le jertfim pentru un ţel şi că această sumă trebuie să fie cât mai precis determinată (ex: 10 ore pe lună dedicat iniţiativelor, 2 deplasări la Bucureşti, 500 de lei/lunar, activitate sincronizată pe platforme de socializare, semnare petiţii etc). Este esenţială delimitarea clară a resurselor pe care le rezervăm scopului propus şi verificarea atentă a viabilităţii acestor iniţiative pentru a ne putea elibera de confuzia emoţională şi de şantajul moral prin care se urmăreşte menţinerea noastră în stare de pasivitate.
Publicăm opinia Avocatului General al CJUE referitor la cauza pe rol în care Ungaria a fost reclamată de Comisia Europeană privitor la adoptarea legislației prin care este reglementat domeniul asociațiilor și fundațiilor civile. Concret, în anul 2017, imitând un curent legislativ inițiat de Federația Rusă, Ungaria a impus ONG-urilor care sunt finanțate din afara ţării obligația de transparentizare a surselor de finanțare și a sprijinului material primit din sursă externă.
Deși legislația propusă nu a
fost adoptată, în cercurile conservatoare și mai ales în blogosfera ortodoxă, aceste
idei sunt în continuare vehiculate ca o posibilă soluție pentru a se obține marginalizarea
ONG-urilor seculariste și ale celor deschis anti-creștine. Se consideră că prin
scoaterea la lumină a surselor de finanțare și a afilierilor ideologice ONG-urilor
active în România vor fi șubrezite în plan moral și vor pierde din
legitimitatea participării publice.
Întrucât ne dorim să ne aducem contribuţia la regândirea modalității de participare civică a ortodocșilor la viața cetății, suntem direct interesați să aducem clarificări despre cadrul juridic care reglementează funcționarea societății civile și să combatem direcțiile greșite spre care pare că se orientează civismul ortodox. Opinia noastră este că modalitatea propusă prin acest tip de legislaţie pentru combaterea ONG-urilor finanțate extern, prin transparentizare forțată și stigmatizare implicită, nu este posibilă în actualul cadru juridic existent la nivel european, este păguboasă pentru obiectivele pe care ni le-am putea asuma, este înjositoare și nedemnă din punct de vedere moral.
Mai mult, considerăm că această abordare se înscrie în curentul discursiv (pe care îl dezaprobăm) de a considera participarea ortodocșilor la viața cetății ca fiind nu o mărturisire ci o luptă și o confruntare continue, animate de un spirit reacționar, negativ în toate elementele sale, care este în mod cert cultivat și încurajat de adversari interesați de perpetuarea stării de fapt.
Așa cum ne-am propus în secțiunea de Năzuințe, considerăm că laicatul ortodox are nevoie să-și delimiteze un repertoriu de interese civice și politice, pe care să îl transpună în propuneri de politici publice și în inițiative de ordin politic, potrivit jocului democratic și mecanismului statului de drept. Comunicarea publică vizând aceste interese necesită un consens minimal și consolidarea unui cerc moral al chestiunilor puse în discuție. Considerăm că în contextul existent în societate și în raport de gravele probleme cu care se confruntă Biserica, propunerile noastre sunt, în același timp, și foarte îndepărtate dar și surprinzător de la îndemână.
Revenind la materialul pe care îl prezentăm, facem mențiunea că opinia Avocatului General al CJUE nu este obligatorie pentru aceasta, are rol consultativ și se apropie de rolul magistratului raportor din sistemul nostru de drept; însă, față de argumentația propusă, este previzibilă condamnarea de către CJUE a statului maghiar, anularea legislației care face obiectul sesizării precum și închiderea definitivă a acestei direcții de acțiune civică, nejustificat de populară în mediile conservatoare de la noi și printre creștinii ortodocși.
Ne exprimăm satisfacția în privința acestei soluții juridice și considerăm că rămânem răspunzători să ne străduim, după putere, să dăm sens și conținut unor eforturi pozitive, de construcție socială, culturală și politică autentice, jertfitoare, cu inimă ușoară și cu nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Avocatul General Campos Sánchez-Bordona: restricțiile impuse de Ungaria privind finanțarea organizațiilor civile (O.N.G.) din străinătate nu sunt compatibile cu legislația UE întrucât sunt încalcate principiul liberei circulații a capitalurilor și o serie de drepturi fundamentale
În 2017, Ungaria a adoptat o lege pentru a asigura transparența mijloacelor de finanțare ale organizațiile civile care primesc donații din străinătate. Conform acestei legi, astfel de organizații trebuie să se înregistreze la autoritățile maghiare ca „organizații care primesc sprijin din străinătate”, în cazul în care valoarea donațiilor primite într-un an atinge un anumit prag.
La înregistrare, organizațiile civile trebuie să indice și numele donatorilor al căror sprijin atinge sau depășește 500 000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 1500 EUR) precum și prestația concretă în care constă sprijinul acordat. Aceste informații sunt publicate ulterior pe o platformă electronică gratuită, accesibilă publicului. În plus, organizațiile civile respective trebuie să menționeze pe paginile online de start și în documentele emise sau în publicațiile lor că sunt o „organizație care primește sprijin din străinătate”.
Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii europene cu o „acțiune pentru neîndeplinirea obligațiilor” împotriva Ungariei. Susține Comisia că legea privind transparența organizațiilor civile finanțate din străinătate încalcă atât principiul liberei circulații a capitalurilor, cât și o serie de alte drepturi protejate de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”), respectiv: dreptul la respectarea vieții private, protecția datelor cu caracter personal, precum și libertatea de asociere.
În opinia exprimată astăzi, Avocatul General Manuel Campos Sánchez-Bordona consideră că transferul unei donații din străinătate în favoarea unei organizații civile maghiare este o mișcare a capitalului protejată de dreptul de liberă circulație a capitalurilor în spațiul european. În Ungaria, aceste modalități de transfer ale capitalului având destinatar organizațiile civile sunt supuse unor condiționări precum obligația de a se înregistra ca „organizații care primesc sprijin din străinătate” și obligația de publicare a anumitor date despre sprijinul obținut din străinătate. Însă aceste condiționări se aplică numai în cazul donațiilor venite din străinătate, ceea ce înseamnă că aceste măsuri legale sunt mult mai susceptibile să afecteze pe resortisanții din alte state membre decât pe resortisanții maghiari.
În aceste condiții, Avocatul General este de părere că aceste condiționări reprezintă o restricție a principiului liberei circulații a capitalurilor, atât în ceea ce privește organizațiile civile afectate, care ar trebui să facă față dificultăților de finanțare și a căror exercitare a dreptului la libertatea de asociere poate fi inhibată, cât și în privința donatorilor străini, care pot fi descurajați să realizeze donații ca urmare a plauzibilului efect stigmatizant al publicării detaliilor tranzacțiile respective, întrucât acestea exprimă o afinitate ideologică care ar putea fi compromițătoare în contextul național ungar.
În ceea ce privește, în
special, dreptul la libertatea de asociere, efectele financiare ale legislației
în cauză poate afecta viabilitatea și supraviețuirea organizațiilor civile
afectate, subminând atingerea obiectivelor lor sociale. În plus, prin îngreunarea
contribuțiilor financiare din partea potențialilor donatori, legislația maghiară
aduce atingere în mod direct exercitării libertății de asociere.
În ceea ce privește protejarea vieții private și a datelor cu caracter personal, Avocatul General afirmă că simpla divulgare a numelui donatorului este suficientă, prin ea însăși, pentru a identifica respectivul donator și a plasa această dezvăluire în sfera de aplicare a dispozițiilor legislației UE privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Faptul că numele donatorului este indisolubil legat de o donație în beneficiul unei organizații civile constituie o legătură care dezvăluie, de la sine, o afinitate între donator și organizația respectivă, care poate contribui la profilarea ideologică al donatorului.
Avocatul General adaugă faptul că datele publicate care permit astfel de profilări îi pot descuraja pe donatori sau îi pot descuraja să sprijine organizații civile. În acest context, Avocatul General consideră că publicarea acestor date într-un registru ce face accesibile publicului identitatea persoanelor fizice care fac donații din străinătate către anumite asociații înființate în Ungaria și sumele acestor donații constituie o ingerință în viața privată a acestor persoane în ceea ce privește prelucrarea datelor lor personale.
În consecință, Avocatul General consideră că publicarea acestor date este o interferență atât cu drepturile referitoare la protejarea vieții private, cât și a datelor cu caracter personal, dar și cu dreptul la libertatea de asociere, toate acestea fiind protejate de Cartă. În ceea ce privește existența unei justificări pentru această ingerință, Avocatul General admite că unele obiective de interes general invocate de statul maghiar – cum ar fi protecția ordinii publice și lupta împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului – pot justifica, în principiu, ingerințe în exercitarea acestor drepturi, dar constată că, în vreme ce obiectivul protejării ordinii publice ar putea legitima măsurile impuse organizațiilor civile suspectate de încălcare ordinii publice, totuși, această obligație nu legitimează legislația generală care impune, ex ante, obligații pentru toate organizațiile civile. Mai mult, Avocatul General consideră că prevederile legislative ale UE privind lupta împotriva spălării banilor și împotriva finanțării terorismului sunt suficiente pentru a garanta o protecție adecvată a intereselor publice.
Finalmente, Avocatul General constată că măsurile puse în discuție sunt disproporționate deoarece, în primul rând, pragul de 500 000 de forinți maghiari (HUF) este excesiv de scăzut, având în vedere gravitatea ingerințelor rezultate; în al doilea rând, donațiile provenite din alte state membre sunt tratate la fel ca cele care provin din afara UE și, în al treilea rând, nerespectarea obligațiilor legale poate conduce la lichidarea organizației care le încalcă.
În aceste condiții, Avocatul General propune CJUE să declare că legislația maghiară în cauză restricționează în mod necorespunzător libera circulație a capitalurilor, că include dispoziții care constituie o ingerință nejustificată în drepturile fundamentale precum respectarea vieții private, protecția datelor cu caracter personal și libertatea de asociere, toate fiind protejate de Cartă.
Semnalăm o solicitare de sprijin pentru republicarea de către Editura Manuscris a memoriilor scrise de Petru Cojocaru și Mihai Buracu, supraviețuitori ai „fenomenului Pitești” . Finanţarea se desfăşoară prin metoda crowdfunding (obţinerea sumelor necesare de la publicul interesat), fiind utilizată platforma online sprijină.ro
„Cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” – astfel descria scriitorul Aleksander Soljenițîn, laureat al premiului Nobel, acțiunea violentă petrecută între 1949-1951 la închisoarea Pitești. Peste 600 de tineri au fost torturați, obligați să își renege valorile, familia și prietenii și, în cele din urmă, să-și lovească colegii de detenție. Doi dintre cei care au trecut prin această cumplită experiență – cunoscută drept „fenomenul Pitești” – au fost Petru Cojocaru și Mihai Buracu.
După căderea comunismului, cei doi foști deținuți politic au avut puterea să își înfrunte trecutul și să își aștearnă pe hârtie amintirile despre unul dintre cele mai negre momente din istoria recentă a României. Iar astăzi avem șansa de a le face cunoscute tinerilor și publicului larg, pentru ca suferințele lui Petru Cojocaru și Mihai Buracu să nu fie niciodată uitate.
Cu ajutorul fiecăruia dintre voi, volumele vor fi publicate de Editura Manuscris, în condiții grafice foarte bune, și vor întregi colecția de memorialistică de detenție. Din 2016 până în acest moment, Editura Manuscris a publicat atât memoriile unor foști deținuți politic – precum Galina Răduleanu, Marcel Petrișor, Demostene Andronescu sau Nicolae Purcărea –, cât și sinteze de istorie a perioadei comuniste, dintre care amintim volumul lui Alin Mureșan: „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate”, care este cea mai amplă lucrare dedicată acțiunii violente căreia i-au căzut victime și Petru Cojocaru și Mihai Buracu.
Editura Manuscris a fost creată de Fundația Memorialul Închisoarea Pitești care administrează o parte din fostul penitenciar Pitești, inclusiv camera 4 Spital – locul unde s-au petrecut cele mai grave atrocități în cadrul „fenomenului Pitești”. Astăzi, spațiile sunt transformate într-un memorial dedicat victimelor și pot fi vizitate în mod gratuit.
Dintre cei peste 600 de tineri care au fost torturați în închisoarea Pitești între 1949-1951, numai o parte a cunoscut căderea regimului comunist în decembrie 1989, iar dintre aceștia din urmă puțini și-au scris memoriile. De aceea, fiecare mărturie este esențială pentru cunoașterea și înțelegerea trecutului nostru. Iar prin publicarea celor două volume putem contribui la educarea publicului larg cu privire la efectele unui sistem totalitar și vom păstra memoria suferințelor celor ce au avut curajul să se împotrivească comunismului.
Sumele obținute prin această campanie vor acoperi costurile de editare, grafică și tipar ale volumelor. Astfel, dorim tipărirea volumelor în tiraje care să asigure un preț accesibil și promovarea celor două titluri către un public cât mai larg.
Deşi nu avem nicio implicare directă în acest proiect, alegem să îl promovăm cu entuziasm întrucât completează imaginea publică a victimelor regimului comunist. Este îndeobşte recunoscut faptul că scopul regimului comunist a fost acela de a „distruge elitele româneşti” pentru a pregăti terenul noii orânduiri sociale. Cu toate acestea, este evident că prin dimensiunea politicii represive, bazată pe crime individuale dar şi pe genocid, în fapt s-a urmărit mutilarea sufletească a omului de rând, a intelectualităţii mijlocii, a celor ce reprezintă pilonii de sprijin ai societăţii.
Literatura de detenţie recentă vădeşte limpede această intenţie criminală, auxiliară eliminării elitelor româneşti, constând în eliminarea unei întregi categorii sociale care, oricât de generos am califica-o, nu poate fi caracterizată sau asociată elitelor culturale, politice, economice.
Conchidem deci că sutele de mii de victime ale comunismului pledează de la sine atât pentru o reconsiderare a rolului elitelor în societate, cât mai ales pentru o reaşezare a românilor de rând în matca firească a vieţuirii curajoase, energice, mărturisitoare.
Una dintre sursele de inspirație pentru acest blog a fost și apariţia la începutul anului 2017 a Asociației Culturale Matricea Românească, ce reprezintă un proiect al Societății Civile de Avocați „Bulboacă şi Asociaţii” Bucureşti:
„Asociaţia Culturală Matricea Românească, proiect cultural al Bulboacă şi Asociaţii SCA, este un demers de responsabilitate civică, în spiritul perioadei antebelice, când avocaţii erau implicaţi în bunul mers al vieţii naţionale şi în cultura românească. În 1918, pe biroul avocatului orădean Aurel Lazăr, s-a semnat declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, crucială în perspectiva Unirii. Azi, avocaţii au din nou, prin Statutul profesiei lor, dar mai ales prin vocaţia lor publică, obligaţia de a contribui la binele social, economic și cultural al României„
Deşi civismul ortodox ar trebui să cuprindă o paletă mult mai largă de preocupări şi activităţi, considerăm că Matricea Românească are caracter reprezentativ pentru menirea culturală pe care trebuie să şi-o asume diferitele categorii profesionale, atât pentru sporirea prestigiului corpului profesional, cât şi pentru exprimarea propriilor individualităţi în interiorul aceluiaşi cerc social.
Nu doar din rândul avocaţilor, ci şi din rândul altor categorii profesionale, cu cadre active sau aflate la pensie, trebuie să izvorască iniţiative similare, energii culturale noi, prilejuri noi de reîndrăgostire de ţară şi de neam.
Ne folosim de acest prilej de a prelua un material despre un text al lui Sextil Puşcariu (biografie Wikipedia) despre Sfântul nostru Voievod Neagoe Basarab, identificat de Matricea Românească într-un manuscris aflat la Biblioteca Naţională:
Fragment din discursul lui Sextil Pușcariu. Manuscris aflat la Biblioteca Națională. Sursă imagine: Matricea.ro
Într-un discurs păstrat pe câteva coli scrise cu tocul acum peste un secol, Sextil Pușcariu vorbește despre un glorios domnitor al românilor, Neagoe Basarab. Marele filolog și pedagog este într-o admirație bine argumentată față de Neagoe, iar discursul face o legătură delicată între personalitatea lui și figura distinsă a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). Un text inedit, pe care Matricea Românească l-a citit și din care publică unele fragmente prin transliterație de pe manuscrisul MS28517 de la Biblioteca Națională.
Neagoe este înconjurat de o curte care arată distincție și eleganță, iar cărțile tipărite de el ”se disting printr-o splendoare nemaiîntâlnită până atuncea”. Sextil Pușcariu observă deci că avem de-a face cu un domnitor cu mentalitate nobilă și semeață, diferită de ce ne-am aștepta de la conducătorul unei țări mici, așa cum era Țara Românească.
Despre pompa curții domnești: ”Această tendință de întărire a prestigiului exterior nu se aseamănă întru nimic cu lucrul unui parvenit, care voește să ascundă în aur sclipitor lipsa unor însușiri strălucite. La Neagoe ea izvorea dintr-o convingere, și se manifestă printr-o deosebită pricepere pentru frumosul artistic.”
Autorul manuscrisului este foarte preocupat să noteze că Neagoe nu era un simplu imitator al modei constantinopolitane și nici al tendințelor occidentale. Atât în arhitectură, cât și în tipărituri el este în avangarda europeană prin inovația tehnică și sinteza artistică.
Despre Evanghelia tipărită în 1512: ”atunci când arta tipografică era în fașă și când ea lipsește încă în cele mai multe țări, (…) ea ajunse atunci în Țările române la o perfecțiune fără asemănare în Orient.”
Despre Mănăstirea Curtea de Argeș, construită tot de către Neagoe: ”…el a dat o direcție nouă arhitecturii noastre, emancipând-o de subt jugul tradițional, unind cu stilul convențional bizantin elemente nouă, detalii artistice aduse din Veneția apuseană.”
Cine vine să participe la sfințirea Mănăstirii Curtea de Argeș? Neagoe a făcut din capitala sa centrul cultural și religios al Europei de la est de Viena: era acolo ”toată lumea clerului oriental, veniseră să asiste la acest act de deosebită solemnitate Patriarhul Teolept al Constantinopolei, patru mitropoliți ai Răsăritului și tot clerul înalt al Atosului, cu Protosul Gavriil în frunte.”
Dar Neagoe știe că edificiile se năruie, iar peste fapte se așterne colbul, așa încât, din acest motiv ”scrie el însuși opere de artă mai trainice decât uitarea pe care-o poate așterne timpul peste cele trecute”.
Din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, mintea atentă poate contura portretul sufletesc al marelui domnitor: ”o inimă dreaptă și cinstită, un caracter ferm și decis, o minte înțeleaptă, mândrie superioară și o fire poetică, precum numai la cei puțini aleși o aflăm”.
Transliterație: Damian Anfile; documentare: Andrei Ispas
Vă recomandăm situl matricea.ro, acolo unde puteţi regăsi încă un articol despre Măria Sa Neagoe Basarab, împreună cu o formulare deosebit de simpatică a autorului care, vorbind despre primul principe isihast al neamului românesc, arată că Măria Sa „s-a restras în liniște și a meditat” 🙂
