Una dintre sursele de inspirație pentru acest blog a fost și apariţia la începutul anului 2017 a Asociației Culturale Matricea Românească, ce reprezintă un proiect al Societății Civile de Avocați “Bulboacă şi Asociaţii” Bucureşti:
“Asociaţia Culturală Matricea Românească, proiect cultural al Bulboacă şi Asociaţii SCA, este un demers de responsabilitate civică, în spiritul perioadei antebelice, când avocaţii erau implicaţi în bunul mers al vieţii naţionale şi în cultura românească. În 1918, pe biroul avocatului orădean Aurel Lazăr, s-a semnat declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, crucială în perspectiva Unirii. Azi, avocaţii au din nou, prin Statutul profesiei lor, dar mai ales prin vocaţia lor publică, obligaţia de a contribui la binele social, economic și cultural al României“
Puteţi afla mai multe despre această iniţiativă aici.
Deşi civismul ortodox ar trebui să cuprindă o paletă mult mai largă de preocupări şi activităţi, considerăm că Matricea Românească are caracter reprezentativ pentru menirea culturală pe care trebuie să şi-o asume diferitele categorii profesionale, atât pentru sporirea prestigiului corpului profesional, cât şi pentru exprimarea propriilor individualităţi în interiorul aceluiaşi cerc social.
Nu doar din rândul avocaţilor, ci şi din rândul altor categorii profesionale, cu cadre active sau aflate la pensie, trebuie să izvorască iniţiative similare, energii culturale noi, prilejuri noi de reîndrăgostire de ţară şi de neam.
Ne folosim de acest prilej de a prelua un material despre un text al lui Sextil Puşcariu (biografie Wikipedia) despre Sfântul nostru Voievod Neagoe Basarab, identificat de Matricea Românească într-un manuscris aflat la Biblioteca Naţională:
Într-un discurs păstrat pe câteva coli scrise cu tocul acum peste un secol, Sextil Pușcariu vorbește despre un glorios domnitor al românilor, Neagoe Basarab. Marele filolog și pedagog este într-o admirație bine argumentată față de Neagoe, iar discursul face o legătură delicată între personalitatea lui și figura distinsă a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). Un text inedit, pe care Matricea Românească l-a citit și din care publică unele fragmente prin transliterație de pe manuscrisul MS28517 de la Biblioteca Națională.
- Neagoe este înconjurat de o curte care arată distincție și eleganță, iar cărțile tipărite de el ”se disting printr-o splendoare nemaiîntâlnită până atuncea”. Sextil Pușcariu observă deci că avem de-a face cu un domnitor cu mentalitate nobilă și semeață, diferită de ce ne-am aștepta de la conducătorul unei țări mici, așa cum era Țara Românească.
- Despre pompa curții domnești: ”Această tendință de întărire a prestigiului exterior nu se aseamănă întru nimic cu lucrul unui parvenit, care voește să ascundă în aur sclipitor lipsa unor însușiri strălucite. La Neagoe ea izvorea dintr-o convingere, și se manifestă printr-o deosebită pricepere pentru frumosul artistic.”
- Autorul manuscrisului este foarte preocupat să noteze că Neagoe nu era un simplu imitator al modei constantinopolitane și nici al tendințelor occidentale. Atât în arhitectură, cât și în tipărituri el este în avangarda europeană prin inovația tehnică și sinteza artistică.
- Despre Evanghelia tipărită în 1512: ”atunci când arta tipografică era în fașă și când ea lipsește încă în cele mai multe țări, (…) ea ajunse atunci în Țările române la o perfecțiune fără asemănare în Orient.”
- Despre Mănăstirea Curtea de Argeș, construită tot de către Neagoe: ”…el a dat o direcție nouă arhitecturii noastre, emancipând-o de subt jugul tradițional, unind cu stilul convențional bizantin elemente nouă, detalii artistice aduse din Veneția apuseană.”
- Cine vine să participe la sfințirea Mănăstirii Curtea de Argeș? Neagoe a făcut din capitala sa centrul cultural și religios al Europei de la est de Viena: era acolo ”toată lumea clerului oriental, veniseră să asiste la acest act de deosebită solemnitate Patriarhul Teolept al Constantinopolei, patru mitropoliți ai Răsăritului și tot clerul înalt al Atosului, cu Protosul Gavriil în frunte.”
- Dar Neagoe știe că edificiile se năruie, iar peste fapte se așterne colbul, așa încât, din acest motiv ”scrie el însuși opere de artă mai trainice decât uitarea pe care-o poate așterne timpul peste cele trecute”.
- Din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, mintea atentă poate contura portretul sufletesc al marelui domnitor: ”o inimă dreaptă și cinstită, un caracter ferm și decis, o minte înțeleaptă, mândrie superioară și o fire poetică, precum numai la cei puțini aleși o aflăm”.
Transliterație: Damian Anfile; documentare: Andrei Ispas
Vă recomandăm situl matricea.ro, acolo unde puteţi regăsi încă un articol despre Măria Sa Neagoe Basarab, împreună cu o formulare deosebit de simpatică a autorului care, vorbind despre primul principe isihast al neamului românesc, arată că Măria Sa “s-a restras în liniște și a meditat” 🙂
Articolul despre care facem vorbire:
Nu doar partea cu meditaţia Sfântului nostru Voievod este simpatică ci şi modul general de formulare a textului, inclusiv a celui preluat în corpul articolului nostru. De pildă, scrie domnul Nicolae Dima (autorul Matricea.ro) că:
Mai departe, şi în comentariu dar şi în discursul lui Sextil Puşcariu se face vorbire despre “pompa curţii domneşti” sau despre “mândrie superioară” dar cei care au lecturat Învăţăturile vor afla acolo dimensiunea strict funcţională a opulenţei care are menirea de a spori prestigiul conducătorului ţării, nu pe cel personal. În Învăţături, Măria Sa face deseori trimitere la imaginea domnitorului îmbrăcat (sufleteşte) în zdrenţe, aşa cum trebuie să se simtă orice conducător lumesc înaintea lui Dumnezeu.
Despre “mândria superioară” a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, “diferită de ce ne-am aștepta de la conducătorul unei țări mici, așa cum era Țara Românească”, cred că ne putem edifica dintr-un fragment esenţial al Învăţăturilor:
Acesta este fragmentul esenţial, lentila prin care am reuşit să citesc cu totul altfel Psalmul 105, aşa cum scriam la Năzuinţe.
Este şi o lecţie de istorie pentru că putem înţelege într-o cu totul altă cheie, pe de o parte, acceptarea tributului de către domnitorii noştri, iar pe de altă parte, intransigenţa acestora cu privire la apărarea dreptei credinţe. Această învăţătură prin care suntem îndemnaţi să cedăm din “vânat” şi să recunoaştem “măreţia vulturului” ca fiind îngăduită de Dumnezeu şi să nu ne împotrivim ordinii Sale, a reprezentat o mare piatră de poticnire pentru mulţi dintre oamenii învăţaţi ai neamului nostru, de la AD Xenopol, până la HR Patapievici şi acel fragment, totuşi citat în afara contextului, în care scrie cam ce au făcut turcii pe noi ori de câte ori au vrut.
Dacă am pătrunde însă în duhul Măriei Sale cu totul altfel i-am citi şi învăţăturile şi lucrarea sa de conducător.