După cum menționam într-un articol precedent, situația dramatică și apostată din Biserica Ortodoxă, în special din cea Română, pornește îndeosebi de la trădările dogmatice semnate la Sinodul din Creta cu privire la ecumenism, dar și de la alte subiecte. Însă nimeni nu îndrăznește să abordeze serios această chestiune. O poziționare interesantă, dar nemulțumitoare a arătat IPS Teodosie de la Constanța în contextul discuțiilor aprinse cu privire la închiderea bisericilor de Paști pe motiv de coronavirus.
Într-o emisiune la postul de Radio local al Arhiepiscopiei Tomisului, IPS Teodosie dovedește un spirit mărturisitor cu privire la problemele provocate de coronavirus, dar și pe alte subiecte sensibile. Neagă validitatea Tainelor la catolici, nu recunoaște căsătoriile mixte și alte practici greșite, îndeamnă stăruitor la respectarea Postului Mare și multe alte poziționări foarte bune. Totuși face câteva afirmații interesante cu privire la subiectul Creta, pe care îl consideră o simplă adunare, o conferință cu care nu dorește să fie asociat, dar de care nu se poate dezice, fiind într-o postură ingrată. Rămâne în continuare un subiect încins, un șarpe pe care nu s-a găsit nimeni cu mâna căruia să fie scos din groapă:
Pr. Eugen Tănăsescu: Ce ne puteţi spune despre Sinodul din Creta (râzând)? ÎPS Teodosie: Sinodul din Creta… (zâmbind) a fost o adunare, aşa-zis pan-ortodoxă, dar nu chiar pan-ortodoxă.. dacă Rusia nu a participat, care are cea mai numeroasă ortodoxie.. dar nu discutăm asta. Pr. Eugen Tănăsescu: Da… ÎPS Teodosie: Pot să spun că sinodul din Creta nu a adus învăţături noi, atât pot să spun, n-a schimbat nimic. Eu, personal, ce pot să spun? Că se tot vehiculează că ni s-au impus de la sinodul din Creta nişte învăţături noi. Nu s-a impus nimic, absolut nimic. S-a făcut o dare de seamă, n-am semnat niciun document că aderăm la sinodul din Creta, deci Sinodul din Creta… Pr. Eugen Tănăsescu: A fost doar o trecere în revistă… ÎPS Teodosie: A fost un eveniment, care a trecut… Pr. Eugen Tănăsescu: Un fel de congres, aşa, să-i zicem mai mare? ÎPS Teodosie: Sigur… a produs nişte răni, din neînţelegere; au ieşit unii din Biserică, de sub ierarhii canonici absolut nejustificat, au intrat în schismă! Aceia nu-s preoţi adevăraţi. Preoţii care n-au ierarh nu sunt preoţi! Pentru că ei nu mai au preoţi! Şi, trebuie să spun, că la Sfântul nostru Sinod, după sinodul din Creta, ni s-a dat o autonomie eparhială parcă mai clară. De aceea, iată, după sinodul din Creta era un obicei, rămas de pe timpul regimului comunist: să facem cununii mixte, să facem mirungerea la eterodocşi dacă au botezul. Eu nu fac nici cununii mixte şi nici doar mirungere la un catolic sau un protestant. Eu fac botezul din nou, după cum spun Sfintele Canoane! Şi nimeni nu mă opreşte, pentru că aşa este învăţătura canonică!
Există câteva inadvertențe importante care ar trebui explicate de către IPS Sa sau de către tot Sinodul Bisericii Române:
1. IPS-ul afirmă că nu au fost aduse învățături noi, că nu ni s-a impus nimic. Totuși nu au fost date răspunsuri convingătoare la criticile care au fost aduse, ci doar la un nivel precar, de manipulare a credincioșilor care nu stăpânesc subiectul și pot fi lesne amăgiți.
2. Deși există hotărâri publice ale Sinodului BOR prin care deciziile luate în Creta sunt receptate, IPS Teodosie afirmă în răspăr că „s-a făcut o dare de seamă, nu am semnat nici un document că aderăm la Sinodul din Creta…”. Este foarte posibil să aibă dreptate, să nu fi fost semnate de sinodali deciziile cu privire la recunoașterea lui, ci să fi fost redactate de Biroul de presă. Această variantă ar fi plauzibilă pentru că, în mod surprinzător, în data de 29.10.2016 au existat două hotărâri ale Sinodului BOR în loc de una, cea cu privire la adunarea din Creta fiind separată. Totuși nici așa nu se explică tăcerea complice a ierarhilor, care validează prin atitudinea lor tot ce s-a parafat în Colimbari.
3. „Au ieșit unii de sub ierarhii canonici dintr-o neînțelegere. Aceia nu sunt preoți adevărați pentru că nu au episcop.” Da, există și unii care au procedat astfel, dar nu e corect să fie arătați doar ei cu degetul, ignorând problema reală. Pentru că sunt și Părinți care au întrerupt pomenirea prin respectarea canonului 15 I-II. Aceștia nu au părăsit Biserica și nu sunt fără episcop, ci doar contestă pe ierarhul locului prin atitudinea lor; nu-l consideră caterisit sau că nu ar fi episcopul lor, ci doar că nu merită să fie pomenit la slujbe din cauza abaterilor săvârșite, semnalând prin aceasta că există o problemă gravă provocată de arhiereu, care trebuie remediată pentru ca și Biserica să nu-și piardă unitatea și integritatea ei. Gestul acesta nu este dintr-o neînțelegere, ci dimpotrivă, din conștientizarea exactă a situației. Scoaterea în evidență a unor derapaje nu acoperă greșelile de netolerat ale ierarhiei superioare.
4. După Sinodul din Creta nu a fost dată o autonomie mai mare episcopiilor de a proceda corect cu privire la botezarea ereticilor și refuzarea cununiilor mixte, ci hotărârile lui prevăd tocmai contrariul. Că IPS Sa aplică în practică altfel (corect) la nivel declarativ, acest lucru nu este meritul deciziilor din Creta. În plus, nu putem ignora alte declarații publice contrare, prin care valida tocmai căsătoriile mixte discutate în contextul acestui Sinod.
Cu astfel de abordări imprecise și manipulatorii nu ne putem aștepta ca Biserica să fie condusă bine pe calea adevărului, ci să fie lăsată în derivă și bântuită de tot felul de învățături mincinoase. O temă de o așa importanță nu este permis să fie tratată în derâdere. Dacă în emisiune mai există inadvertențe minore, acelea pot fi înțelese și tolerate, dar nu și acest subiect capital. Spre exemplu, mențiunea că lingurița pentru Împărtășanie a fost simbolizată într-o vedenie a unui prooroc care a văzut cum Maica Domnului a fost curățită de un cărbune de foc luat de un clește ce preînchipuia lingurița nu este o eroare atât de gravă. De fapt, Proorocul Isaia a primit de la un înger un cărbune luat cu un clește prin care a fost curățit el de păcate. Într-un discurs liber, sunt admise astfel de scăpări, dar cele dogmatice nu-și au locul.
Ar fi de așteptat ca subiectul Sinodului din Creta, care iată că rămâne în continuare actual și nerezolvat, să fie tratat cum se cuvine, cu rigoarea și seriozitatea maximă sau să ne lămurim odată pentru totdeauna că ierarhii noștri joacă la cacialma și sunt niște impostori demni de evitat. Din păcate, prima variantă, cea dorită, se lasă așteptată dincolo de orice limită admisibilă și provoacă vulnerabilități pe mai departe, cum vedem cu ochiul liber.
Dumnezeu să limpezească lucrurile prin cei mandatați să facă aceasta!
Atât pentru informarea noastră, a românilor, cât și ca document important probatoriu în dezbaterile care au loc cu privire la modul de definire și acordare a autocefaliei unei Biserici Locale, publicăm tomosul prin care am primit statutul de Biserică autocefală în anul 1885, pe când încă Transilvania nu era încă alipită la trupul țării, dar când deja era instaurată monarhia, după domnia lui A.I. Cuza. Menționăm că statutul de Patriarhie l-am primit ulterior, în anul 1925.
† În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,
„Nimeni nu poate pune o altă temelie”, grăiește marele Apostol al neamurilor, „decât cea așezată, care este Iisus Hristos”[1]. Astfel, Biserica lui Hristos cea una, sfântă, sobornicească și apostolică, fiind întemeiată pentru totdeauna pe această unică și singură, neclintită și trainică temelie, păstrează neîntrerupt unitatea credinței întru legătura păcii[2]. Prin urmare, aceasta unitate, ramânând nemicșorată și nestrămutată în toți vecii, este îngăduit, prin cercetare bisericească, să fie schimbate lucrurile care privesc administrația Bisericilor și ordinea demnității, potrivit normelor hotărâte mai înainte.
Drept aceea, și
Preasfânta Marea Biserică a lui Hristos, binecuvântând cu multă bunăvoință și în
duh de pace și dragoste schimbările pe care le-a considerat ca necesare pentru
administrarea duhovnicească a Bisericilor Locale, hotărăște acestea pentru o
mai bună zidire a pliromei credincioșilor.
Deci, de vreme
ce Înaltpreasfințitul și Preacinstitul Mitropolit al Ungrovlahiei, Domn
Calinic, în numele Sfintei Adunări a sfinților arhierei din România și cu
încuviințarea Majestății Sale, Regele României și a Guvernului său Regal, a
cerut de la Biserica Noastră, cu îndreptățite și legitime cuvinte, prin
mijlocirea scrisorii trimise și recomandate de Excelența sa, Ministrul Cultelor
și Instrucțiunii Publice a României, Domnul Dimitrie Sturza, binecuvântarea și recunoașterea
Bisericii din Regatul României ca autocefală, Smerenia Noastră a considerat
această cerere și vrednicie ca fiind dreaptă și în acord cu legile bisericești.
Prin urmare,
după ce am deliberat împreună cu Sfântul Sinod și cu iubiții noștri frați întru
Duhul Sfânt și împreună slujitori, hotărâm ca Biserica Ortodoxă din România să
existe și să fie numită și să fie recunoscută de către toți independentă și autocefală,
fiind administrată de propriul Sfânt Sinod, având ca Întâistătător pe actualul
Înaltpreasfințit și preaonorat Mitropolit al Ungrovlahiei și exarh al întregii
Românii, nerecunoscând în propria sa administrație internă nici o altă
autoritate bisericească decât pe Capul Bisericii Ortodoxe celei una, sfinte, sobornicești
și apostolice, pe Dumnezeu-Omul Răscumpărătorul, Care este singura temelie,
piatra din capul unghiului, Cel dintâi, Preaînaltul, Veșnicul Arhiereu și Arhipăstor.
Așadar, Biserica Ortodoxa a Regatului României, fiind întemeiată pe piatra cea din capul unghiului a credinței noastre și a învățăturii neamestecate, pe care Părinții noștri ne-au transmis-o nealterată și lipsită de inovații, o intitulăm, prin acest sfânt tomos patriarhal, autocefală și autoadministrată întru toate și proclamăm pe Sfântul ei Sinod frate iubit întru Hristos, bucurându-se de toate privilegiile și de toate drepturile chiriarhale care însoțesc autocefalia unei Biserici, astfel încât, în toate cele ce privesc buna rânduială, ordinea și toate ale iconomiei bisericești, să se administreze și să se rânduiască de sine, neîmpiedicat, în toată libertatea și potrivit tradiției neîncetate și neîntrerupte a Bisericii Sobornicești și Ortodoxe și, în acest mod, să fie recunoscut și numit de către celelalte Biserici Ortodoxe ale lumii cu numele de „Sfântul Sinod al Bisericii României”.
Dar, pentru ca legătura unității duhovnicești și a legăturii Sfintelor lui Dumnezeu Biserici să rămână nemicșorată întru toate și pentru că am fost învățați să păstrăm unitatea Duhului întru legătura păcii, Sfântul Sinod al Bisericii României este dator a pomeni în sfintele diptice, conform celor lăsate de către Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți, pe Preasfântul Patriarh Ecumenic și pe ceilalți Preasfinți Patriarhi și pe toate Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe și să se pună de acord, în mod nemijlocit, cu Preasfântul Patriarh Ecumenic și cu ceilalți Preasfinți Patriarhi și cu toate Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe, în toate problemele importante, canonice și dogmatice, care necesită o cercetare mai generală și mai comună, conform sfântului obicei al Părinților de la început.
De asemenea,
este îndreptățită a cere și a primi de la Marea Noastră Biserică a lui Hristos
toate cate și celelalte Biserici autocefale sunt îndreptățite a le cere și a le
primi de la aceasta. Iar Întâistătătorul Sfântului Sinod al Bisericii României,
la întronizare, este dator să trimită scrisorile sinodale necesare către Preasfântul
Patriarh Ecumenic, către ceilalți Preasfinți Patriarhi și către toate
Bisericile Ortodoxe autocefale, pe care și acesta este îndreptățit să le primească
de la acelea.
Așadar, prin toate acestea, Marea Noastră Biserică a lui Hristos binecuvintează din adâncul sufletului pe iubita sa soră în Hristos, Biserica autocefală a României, și invocă din belșug asupra evlaviosului popor cel din de Dumnezeu păzitul Regat al României darurile și harurile dumnezeiești din nesecatele tezaure ale Părintelui ceresc, rugându-se pentru ei și pentru copiii lor, din neam în neam, pentru tot binele și pentru desăvârșita lor mântuire. „Iar Dumnezeul păcii, Cel ce a ridicat din morți pe Marele Păstor al oilor, prin sângele Testamentului celui veșnic, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să desăvârșească această Sfântă Biserică în toată fapta cea bună spre împlinirea voinței Lui, săvârșind prin aceasta ceea ce este bine-plăcut în fața Lui, prin Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.”
În anul mântuirii,
una mie opt sute optzeci și cinci, luna aprilie, Indictionul 13.
† Ioachim,
din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh
Ecumenic, aprobă.
† Nicodim al Cizicului
† Calinic al Calcedonului
† Neofit al Adrianopolului
† Sofronie al Amasiei
† Procopie al Melenicului
† Nichifor al Metimnei
† Chesarieal Moglenei
† Antim al Debrei și al Velizei
† Gavriilal Samosului
† Ignatie al Litizei
* Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 78/1885, f. 22v-24; Biserica Ortodoxă Română, IX (1885), 5, pp. 344-345 (original grecesc); Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Acte privitoare la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, București, Tipografia Carților Bisericești, 1885, pp. 17-19 (original grecesc); extras din: Autocefalia: libertate și demnitate, Bucuresti, Ed. Basilica, 2010, pp. 583-587.
