În urma deciziei de a recunoaște autocefalia Bisericii din Macedonia de Nord, Patriarhia noastră a simțit nevoia să aducă unele precizări, probabil pentru a mai îmbuna orgoliile rănite ale Fanarului și în general ale grecilor. Deși nu este semnată Precizarea-Comunicat de mai jos, care ar trebui să fie a Sinodului și care a apărut pe portalul oficial Basilica, aceasta ar trebui să liniștească pe moment îngrijorările că în Biserica Română s-ar putea strecura o nouă erezie, cea a primatului papist fanariot:
În data de 9 februarie 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat recunoașterea autocefaliei acordată Bisericii Ortodoxe din Republica Macedonia de Nord de către Patriarhia Serbiei prin tomosul sinodal emis în data de 5 iunie 2022.
În cadrul ședinței sinodale, a fost luată în considerare decizia Patriarhiei Ecumenice din data de 9 mai 2022 de restabilire a comuniunii canonice și euharistice cu Biserica Ortodoxă din Republica Macedonia de Nord, condusă de Arhiepiscopul Ștefan. De asemenea, Patriarhia Ecumenică a încredințat Bisericii Serbiei reglementarea aspectelor administrative care privesc organizarea noii Biserici din Macedonia de Nord.
Un alt subiect luat în considerare de ierarhii români a fost tema autocefaliei și a modului său de acordare și recunoaștere, care a fost analizată pe parcursul a mai multor întâlniri de lucru ale Comisiei interortodoxe de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
Punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române privitor la autocefalie, care a fost prezentat și la Întâlnirea Comisiei de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod de la Chambesy (2011), este următorul:
„Sfântul Sinod al Bisericii-mamă este autoritatea canonică ce poate acorda autocefalia unei Biserici-fiică printr-un tomos sinodal semnat de Întâistătătorul Bisericii-mamă împreună cu toți episcopii acelui Sfânt Sinod. Recunoașterea noii autocefalii aparține întregii Biserici Ortodoxe, realizată printr-un tomos de recunoaștere al autocefaliei semnat, fără nicio distincție, de toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale, în ordinea Dipticelor, în cadrul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe”.
Date fiind aceste informații, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a respectat hotărârile Patriarhiei Ecumenice de a primi în comuniune euharistică ierarhii, clericii, monahii și credincioșii păstoriți de Arhiepiscopul Ștefan și de a lăsa în seama Patriarhiei Serbiei să reglementeze aspectele administrative dintre cele două Biserici.
După ce a recunoscut tomosul sinodal inițial, emis în data de 5 iunie 2022 de Patriarhia Serbiei, privind acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Republica Macedonia de Nord, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române așteaptă ca Patriarhia Ecumenică să inițieze (consultări) și să emită un Tomos final de autocefalie pentru a exprima un consens panortodox pe această temă a recunoașterii autocefaliei.
Propunerea părții române cu privire la acordarea autocefaliei la Comisia de la Chambesy
Pentru a înțelege și mai bine contextul, este util de știut că, potrivit unor relatări indirecte ale IPS Ierotheos Vlachos, la Comisia de la Chambesy din 2009 (înainte de cea din 2011, care este invocată în precizarea de pe Basilica), PS Ciprian Câmpineanul, reprezentantul de atunci al Bisericii Române, a avut o propunere distinctă despre modul acordării autocefaliei. Ea a fost a treia după cea a Constantinopolului și a rușilor. Aceasta a fost similară în mare parte cu cea a Moscovei, dar a stârnit și dezbateri ample.
Fanarul, prin Mitropolitul Ioannis Ziziulas, a susținut că Patriarhia Ecumenică este cea care emite un Tomos de autocefalie, pe care îl semnează singură după ce s-a asigurat de consensul celorlalte Biserici Locale. Biserica Rusă, prin Mitropolitul Ilarion de Volokalamsk, s-a opus, cerând ca Tomosul să fie semnat de toate Bisericile. Iar românii au cerut „să fie adăugat un paragraf care să prevadă posibilitatea ca o Biserică să facă apel la o organizație pan-ortodoxă în cazul unui ‘refuz nejustificat’ din partea Bisericii-mamă de a consimți la acordarea autocefaliei”.
Dezbaterile care au urmat au fost ample pe ambele chestiuni. Rușii au fost dispuși să dea înapoi și să nu ceară să fie semnat Tomosul de toate Bisericile, ci măcar de Biserica-mamă pe lângă Patriarhia Ecumenică. Pe de altă parte, tot ei s-au opus prin veto propunerii românești ca o viitoare Biserică să-și poată dobândi autocefalia fără acordul celei din care se desprinde. Discuțiile nu au fost finalizate și, drept urmare, tema a fost retrasă chiar și de pe lista subiectelor abordate la Sinodul din Creta de mai târziu.
Ca o observație personală, propunerea reprezentantului român mi se pare cea mai corectă. Bineînțeles că interesele fiecărei Biserici influențează și se reflectă în propunerile lor, dar realitatea ne arată că trebuie luate în calcul mai multe situații și variabile. Spre exemplu, rușii nu doresc să permită ucrainenilor să se desprindă de ei, dar în situația de astăzi aceștia ar trebui să aibă această posibilitate reală nu în mod arbitrar, ci prin acordul tuturor celorlalte Biserici. În felul acesta, sobornicitatea ar fi exprimată în modul cel mai deplin. Dacă stăpânirea unei Biserici (Constantinopolul) duce la erezia primatului de tip papal, dominația samavolnică asupra celor din subordine (cum ar fi a Moscovei asupra Kievului sau Chișinăului sau în orice altă situație) erodează duhul ecumenic/sobornicesc/catolic autentic.
a) Tomosul să fie semnat de Patriarhul Ecumenic, care să adauge cu mâna lui cuvântul „declară” și apoi de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe, care adaugă cuvântul „declară de asemenea”; b) Tomosul să fie semnat ca mai sus cu adaosul care are un sens identic cu termenul „declară de asemenea” sau fără adaos; c) Tomosul să fie semnat ca mai sus, dar adăugând o declarație în document cu privire la egala considerație a tuturor Întâistătătorilor; d) Tomosul să fie semnat de Patriarhul Ecumenic, care să adauge la ea c propria mână cuvintele „declară cu toți Întâistătătorii Preasfintelor Biserici Ortodoxe”.
Reacția publicațiilor grecești la precizările Patriarhiei Române
Revenind la Comunicatul oficial al Patriarhiei noastre de zilele trecute, el a fost luat în discuție de presa greacă. După ce au criticat decizia de recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Macedonia de Nord, cei de la OrthodoxTimes se arată mulțumiți, de data aceasta, și declară că noua informare de la București schimbă clima din jurul discuțiilor despre autocefalie. Ei trag concluzia că Biserica Română „așteaptă de la Patriarhia Ecumenică să emită Tomosul de autocefalie Arhiepiscopiei de Ahrida”. Totodată consideră că ea „este singura – din cele care au recunoscut până acum ‘autocefalia’ Arhiepiscopiei de Ahrida – care recunoaște că ultimul cuvânt pentru începerea consultărilor îl are Patriarhia Ecumenică”. Adică „Patriarhia Ecumenică are competența să cerceteze în ce măsură cererea de acordare a autocefaliei unei Biserici îndeplinește condițiile (dacă această Biserică poate să fie autarhică/autosuficientă, să aibă Sfânt Sinod cu cel puțin 12 membri, să aibă nevoi pastorale ca să justifice autocefalia șamd) și în continuare să cheme pe Întâistătători și să declare că acordă Tomosul autocefaliei”.
Aceeași poziție de apărare a pretențiilor fanariote a fost exprimată și de revista tipărită „Chivotul Ortodoxiei”, în care este criticată în plus Biserica Cehiei și Slovaciei că desconsideră deciziile Patriarhiei Ecumenice și folosește termenul «Macedonia de Nord» în denumirea noii Biserici.
Înțelegerea corectă a comunicatului românesc și contextualizarea lui
O mult mai bună înțelegere a precizărilor Patriarhiei Române a arătat-o portalul Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși din Ucraina, în stilul deja consacrat.
Mai întâi este descrisă pe scurt istoria bisericească a teritoriului macedonean, care a existat din sec. al XI-lea până în al XVIII-lea în cadrul Arhiepiscopiei de Ohrida, iar în secolul trecut a făcut parte alternativ din Patriarhiile Sârbă și Bulgară. Apoi este subliniată diferența importantă dintre schisma provocată de ierarhia macedoneană în 1967, când s-a declarat unilateral autocefală, și cea ucraineană, anume canonicitatea hirotoniilor. Mai precis, înainte de a primi de la sârbi acordul pentru autocefalie, s-au împăcat cu ei și au fost reintegrați oficial în sânul Ortodoxiei canonice.
Patriarhia Română, deși vorbește despre un Tomos final emis la inițiativa Constantinopolului, nu anulează pe cel emis de sârbi deja, ci îl consideră primul pas în procesul de acordare a autocefaliei. El ar trebui urmat de alți doi, anume de inițiativa Fanarului de a consulta toate Bisericile Locale și a ajunge la un consens pan-ortodox, încheiată cu semnarea finală „fără nicio distincție” a autocefaliei.
Un punct important este rolul Constantinopolului. Este unul de primat al puterii, decizional, sau doar onorific și coordonator? Sugestia românească tinde spre a doua variantă. În această situație, notează UJO, Fanarul poate fi eludat și procesul de acordare a autocefaliei să meargă înainte fără implicarea sa. practic, Tomosul final va fi constituit de adeziunea în parte a Bisericilor Locale la decizia sârbilor de a ridica la nivel de autocefalie Biserica Macedoneană.
Demn de remarcat este faptul că jurnaliștii ucraineni tratează expres subiectul autocefaliei drept unul secundar față de pericolul unirii cu catolicii prognozată în 2025. Cei care vor rămâne în dreapta credință vor rezolva mult mai ușor toate celelalte disensiuni.
Patriarhia Georgiei intră în comuniune cu macedonenii, iar Biserica Cehiei și Slovaciei le recunoaște și autocefalia
În ședințele sinodale periodice de primăvară, și alte Biserici au luat poziție față de noua structură din Macedonia de Nord.
Sinodul georgian a decis că „Biserica Georgiei ar trebui să intre în unitate euharistică cu Biserica Ortodoxă din Macedonia de Nord, condusă de Preafericirea Sa, Arhiepiscopul Ștefan”. Aceasta după ce a fost dezbătută comunicarea din partea Bisericii Sârbe despre încetarea schismei de decenii cu BOM și despre ridicarea ei la statutul de autocefalie.
Biserica Cehiei și Slovaciei a hotărât sinodal să ia act de scrisorile primite de la Patriarhia Ecumenică și de la cea a Serbiei prin care sunt informați de către prima despre restabilirea comuniunii euharistice și de a doua despre reintegrarea „Bisericii Ortodoxe din Macedonia de Nord” și acordarea autocefaliei. „Aceste decizii canonice ale Bisericilor Ortodoxe surori au fost adoptate cu mulțumiri către Dumnezeu pentru înlăturarea schismei îndelungate.”
Autocefalia macedonenilor – un exercițiu al sobornicității
Dintre toate poziționările de până acum, cea mai corectă pare a fi decizia din toamna anului trecut a Bisericii Antiohiei, care a intrat în comuniune cu macedonenii și și-a exprimat așteptarea ca statutul și denumirea lor să întrunească un consens general ortodox cât de curând posibil.
Celelalte Biserici Locale care au recunoscut statutul de autonomie și au trecut în diptice deja pe Arhiepiscopul Ștefan (Rusia, Ucraina, Polonia, Bulgaria, România și Cehia-Slovacia, pe lângă Serbia) au acționat forțând puțin nota înainte de un consens pan-ortodox. Această acțiune este justificată dacă se are în vedere opoziția neîntemeiată a „ecumenicilor din Istanbul” și devine, din păcate, o obișnuință, pentru că tot la fel s-a procedat și în cazul altor autocefalii recente (poloneză, ceho-slovacă, albaneză).
Pretenția Fanarului de a dicta singur termenii autocefaliei, sprijinit de greci, nu consider că se înscrie în tradiția ortodoxă.
Mai sunt așteptate deciziile sinodale ale Ierusalimului, care a intrat neoficial cu macedonenii în comuniune euharistică, și ale Alexandriei, Ciprului și Albaniei, care nu s-au pronunțat încă în nici un fel.
Desigur că problema denumirii, ridicată de greci și bulgari, este una justă, numai să fie însoțită de disponibilitatea sinceră spre o dezbatere și o soluție acceptabilă.
Pe 25 august 2022, pe parcursul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost transmis mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia în legătură cu acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ahrida de către Biserica Ortodoxă Sârbă.
Sinodul a decis să mulțumească Domnului Dumnezeu pentru soluționarea chestiunii statutului Bisericii Ortodoxe a Macedoniei de Nord – Arhiepiscopia de Ohrida ca Biserică soră autocefală, înscriind în sfintele diptice numele Întâistătătorului ei, Preafericitului Arhiepiscop Ștefan de Ahrida și Macedonia.
Membrii Sinodului și-au exprimat nădejdea că cei mai noi în familia Bisericilor Ortodoxe autocefale, Biserica Ortodoxă Macedoneană, Arhiepiscopia de Ahrida, vor păzi statornic sfânta credință ortodoxă în curăție și neprihănire și vor fi fideli tradiției canonice ortodoxe.
Participanții au decis, de asemenea, să aducă la cunoștința Sanctității Sale, Patriarhul Porfirie al Serbiei și Preafericitului Arhiepiscop Ștefan de Arhida și Macedonia decizia Sfântului Sinod.
Nu doar recunoașterea autocefaliei este pusă spre aprobare, ci și numele viitoarei Biserici. Grecii nu doresc să accepte ca în titulatura oficială termeni ce ar deriva din numele țării „Macedonia”. În această conjunctură, este posibil ca Moscova să fi urmărit prin decizia sa să rănească orgoliile elene, ca un răspuns la recunoașterea de către aceștia a schismaticilor ucraineni. În plus, recunoașterea aceasta este o contrabalansare corectă a modului papist în care Fanarul a intervenit în Ucraina și a făcut pe schismaticii de acolo autocefali, provocând o rană gravă în trupul Ortodoxiei.
Președintele Stevo Pentarovski l-a primit pe Arhiepiscopul Ștefan vineri, 13 mai 2022.
Dl. Pentarovskia a felicitat Patriarhia Ecumenică pentru recunoașterea care permite crearea unității duhovnicești cu lumea ortodoxă și a estimat că este un act de recunoaștere a continuității istorice cu vechea Arhiepiscopie de Ahrida.
Din partea sa, Arhiepiscopul Ștefan l-a informat pe Președintele Pentarovski despre următorii pași care sunt ceruți până la autocefalia Arhiepiscopiei de Ahrida.
Ierarhii Bisericii Ortodoxe Sârbe, adunați în Sinodul Ierarhiei la Sremski Karlovci, au hotărât să primească înapoi în comuniune Biserica Ortodoxă Macedoneană-Arhiepiscopia de Ohrida, schismatică anterior.
Potrivit declarației Bisericii Sârbe, ierarhii Bisericii Macedonene erau dispuși să accepte statutul lor canonic anterior de corp autonom în Patriarhia Sârbă și, astfel, li se oferă „o independență internă deplină”, dăruită inițial în 1959.
Această decizie fericită vine la doar o săptămână după ce Sinodul Patriarhiei de Constantinopol a hotărât să intre în comuniune cu Biserica Macedoneană. Doar câteva zile înainte de asta, se făcuse cunoscut faptul că delegația Bisericii Sârbe avusese o discuție foarte roditoare cu delegația Bisericii Macedonene. […]
În vreme ce Sinodul Constantinopolului a stipulat că Biserica Macedoneană trebuie să fie cunoscută drept Arhiepiscopia de Ohrida, Sinodul sârb al Ierarhiei declară că numele oficial va fi hotărât în „dialog direct frățesc cu Biserica Locală Greacă și alte Biserici Locale”. În plus, în timp ce Sinodul Constantinopolului stipulează că Biserica Macedoneană are jurisdicție doar în statul Macedonia de Nord, ierarhii sârbi declară că nu au nici o intenție să limiteze jurisdicția în diaspora. Biserica Macedoneană deja a întemeiat episcopii în America de Nord, Europa și Australia.
Pr. Nikolai Balașov, Șeful adjunct al Departamentului de Relații Externe bisericești al Bisericii Ruse a spus presei că Biserica Rusă întâmpină cu bunăvoință această decizie.
„După ce am primit actul Sfântului Sinod al Ierarhiei «Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ohrida» prin care acceptă regimul general canonic recunoscut care i-a fost acordat în 1959 de către Sfântul Sinod al Ierarhiei al Bisericii Ortodoxe Sârbe, nădăjduiește că Biserica Ortodoxă Sârbă va soluționa regimul canonic care trebuie să fie urmat de o confirmare și acceptare panortodoxă a acestui regim, Sfântul Sinod al Ierarhiei a decis:
– Cu recunoștință față de Domnul și cu bucurie, Sinodul salută acceptarea regimului canonic general recunoscut, care este regimul unei autonomii puternice lărgite, adică o independență internă deplină, care i-a fost acordat în 1959;
– De vreme ce acest fapt a eliminate motivele întreruperii comuniunii liturgice și canonice care a fost provocată de către proclamarea unilateral a autocefaliei în 1967, este conferită o comuniune deplină liturgică și canonică:
– prin instaurarea unității și în condițiile tăriei rânduielii canonice pe întreg cuprinsul Bisericii Ortodoxe Sârbe, dialogul despre viitorul și regimul final al episcopilor din Macedonia de Nord este nu numai posibil, ci și oportun, legal și realist;
– la dialogul despre regimul canonic viitor și eventual final al lor, Biserica Ortodoxă Sârbă se va conduce numai și exclusiv de principiile, criteriile și normele canonice-ecleziologice, bisericești și pastorale, fără să fie interesată de datele «geopolitice», «bisericești-politice» și alte date sau de inițiative unilaterale și nu este supusă influenței sau constrângerii nimănui;
– și, în final, Sfântul Sinod al Ierarhiei nu intenționează să facă dependentă noua Biserică soră de clauze limitative cu privire la amploarea jurisdicției ei în patrie și în diasporă după soluționarea regimului ei, cu recomandarea ei să soluționeze chestiunea denumirii oficiale printr-un dialog frățesc cu Biserica Greacă și cu celelalte Biserici Ortodoxe Locale.”
Nota noastră: Nu este limpede, cel puțin deocamdată, care a fost rolul Patriarhiei Ecumenice în acest proces de stingere a schismei macedonene. Deși acum câteva zile Arhiepiscopul macedonean Ștefan vorbea președintelui țării de pașii spre autocefalie, acum sunt mulțumiți cu autonomie în cadrul Bisericii Sârbe. Este foarte probabil că dreptul de a avea diasporă a înclinat balanța spre condițiile oferite de sârbi, deși acesta este punctul sensibil de la care se spune că a pornit în trecut ruptura.
Patriarhia Ecumenică a recurs zilele trecute la un gest la fel de controversat ca recunoașterea schismaticilor ucraineni de acum câțiva ani. De data aceasta, a intrat în comuniune cu structura bisericească a schismaticilor din Macedonia de Nord. Acest teritoriu ține canonic de Biserica Sârbă. De altfel, deja existau în ultimul timp tratative de împăcare între sârbi și macedoneni, fapt ce subliniază momentul total inoportun al intervenției fanariote. Totuși, fiind vorba de țări mult mai mici decât Ucraina și Rusia, impactul este la o scară mult redusă. Dar, pe fondul deja existent, atacul la adresa sârbilor nu face decât să sporească discordia în interiorul Bisericii.
Ne putem aștepta la aceleași evoluții ca în cazul ucrainenilor, adică la acordarea unei autocefalii restrânse, și la riposta Bisericii Sârbe prin ruperea comuniunii cu Fanarul. Se conturează un conflict etnic bisericesc între greci (Constantinopol, Grecia, Cipru, Alexandria) și slavi (Rusia și Serbia), provocat la vedere de cei dintâi. Pretențiile fanariote la un primat de putere în raport cu celelalte Biserici Locale sunt vizibile, precum și acțiunile sale în răspăr cu tradiția ortodoxă prin promovarea ecumenismului îndeosebi și a intereselor geo-politice americane. Deja Patriarhia Moscovei a dat un comunicat pe această poziționându-se de partea sârbilor, în dezacord față de Constantinopol.
Cu toate că recunoașterea schismaticilor ucraineni a stârnit suspiciuni că vor urma și alte acțiuni similare, Patriarhia Ecumenică a dat dezmințiri la vremea respectivă, însă acum nu s-a ținut de cuvânt. Există mai multe ipoteze ale unei astfel de acțiuni unilaterale, fără consultare inter-ortodoxă: 1. interesele geo-politice au dictat un atac asupra sârbilor, 2. Fanarul dorește să-și afirme tot mai răspicat supremația de tip papal pentru a dicta cursul întregii Ortodoxii, 3. impunerea unui trend nou de recunoaștere a structurilor rupte de Biserică pentru a ne obișnui cu astfel de acțiuni și a clătina ordinea statornicită. În orice caz, tulburările de ordine bisericească nu sunt decât de rău augur și ar trebui să apară o reacție mult mai fermă la adresa Constantinopolului, care devine tot mai mult un cal troian în trupul Ortodoxiei.
Declarațiile relevante de până acum pe această temă, care foarte probabil va evolua în următoarele zile, fiind așteptat răspunsul Bisericii Sârbe, sunt următoarele:
Patriarhul sârb Porfirie și „Mitropolitul” macedonean Ștefan (Foto: Orthochristian)
Sfântul Sinod, întrunit astăzi, marți, 9 mai 2022, sub președinția Sanctității sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a cercetat pe larg subiectul bisericesc al Skopje și, validând apelul de ultimă instanță depus Bisericii Mame de către Biserica de acolo, precum și apelurile succesive ale guvernului Macedoniei de Nord, a decis următoarele:
1) Primește în comuniune euharistică ierarhia, clerul și poporul acestei Biserici de sub Arhiepiscopul Ștefan, tămăduind leziunea schismei și revărsând pe rana fraților noștri ortodocși de acolo „ulei și vin”. Pentru aceasta este emis și Actul Patriarhal și Sinodal.
2) Lasă pe seama Preasfintei Biserici a Serbiei reglarea temelor administrative dintre ea și Biserica Macedoniei de Nord, desigur în cadrul rânduielii canonice și al tradiției bisericești.
3) Recunoaște ca nume al acestei Biserici „de Ahrida” (înțelegându-se teritoriul jurisdicției ei numai în granițele stăpânirii statului Macedonia de Nord), după cum a pledat în scris către Patriarhia Ecumenică și Întâistătătorul ei, fiind exclus termenul „Macedoneană” și orice alt derivat al cuvântului „Macedonia”.
Patriarhia Ecumenică continuă să fie interesată de creșterea, progresul și buna stare a acestei entități bisericești de Ahrida, după cum a făcut-o de-a lungul veacurilor pentru toate Bisericile Ortodoxe Locale, ca „o casă de oaspeți a dragostei, izvorul bunei-credințe a neamului creștinilor ortodocși” (Pavel de Drama).
La Patriarhie, 9 mai 2022
Din partea Secretariatului General al Sfântului Sinod
Decizia Patriarhiei Ecumenice de a accepta drept canonică biserica de la Skopje a devenit subiect de prim rang în mass-media țării. Guvernul Macedoniei de Nord și-a exprimat satisfacția.
Biserica Ortodoxă Rusă recunoaște drepturile exclusive canonice ale Bisericii Ortodoxe Sârbe în Macedonia de Nord și pe tema Bisericii de Ohrida, pe care a recunoscut-o Patriarhia de Constantinopol, a declarat vice-președintele Secției de Relații Externe a Patriarhiei Moscovei, Protoiereul Igor Iakimțiuk.
Abordările Bisericii Sârbe «Poziția Bisericii Ortodoxe Ruse va lua în considerare întâi de toate abordările acestei probleme de către Biserica Sârbă, căreia continuăm să-i recunoaștem dreptul canonic exclusiv față de Macedonia de Nord», a declarat Igor Iakimțiuk portalului rusesc de știri RIA Novosti. […]
Pe 6 mai 2022, într-o predică, Episcopul Fotie de Zvornic-Tuzla (BOS) a spus că Biserica Sârbă și așa-numita Biserică Macedoneană au reluat dialogul după o lungă pauză, relatează religija.mk.
Întâlnirea s-a ținut în orașul Niš la începutul lui mai într-un format închis în prezența Patriarhului Porfirie.
[…] În mai 2019, Sinodul Sârb al Ierarhiei a decretat să reia negocierile pe rezoluția statutului BOM, deși astfel de negocieri nu s-au materializat niciodată.
Potrivit (reporterului bisericesc nord macedonean) Nikolovski, Patr. Porfirie a propus ținerea unor întâlniri la nivel primațial și sinodal, „ceea ce nu a fost caracteristic până acum”.
În răspunsul său, BOM nu a exclus posibilitatea unei întâlniri, dar, după cum remarcă jurnalistul, procesul cererii medierii Patriarhiei de Constantinopol deja a început, așa că BOM va aștepta ca o astfel de întâlnire să aibă loc prin medierea Constantinopolului.
Patriarhul Bartolomeu a scris și Patr. Porfirie despre o întâlnire la Istanbul, notează Nikolovski.
El a primit și o delegație mare din partea BOM în decembrie pentru a discuta procesul de autocefalie. Ierarhii BOM și-au exprimat în mod repetat încrederea că Patr. Bartholomeu le va acorda autocefalia.
De amintit că BOM s-a separat de Biserica Ortodoxă Sârbă în anii 1960 (un proces care a durat din 1960 până pe 19 iulie 1967) și a fost considerată schismatică de lumea ortodoxă de atunci, deși, nu ca în cazul din Ucraina, unde Biserica Ortodoxă canonică este cea mai mare confesiune și schismaticii sunt împărțiți între ei, BOM unește majoritatea covârșitoare a populației Macedoniei de Nord.
Pe final de an 2017, BOM s-a adresat Bisericii Bulgare pentru a o ajuta să devină Biserică Ortodoxă canonică. Biserica Bulgară a fost de acord să ajute BOM, fapt care a supărat Biserica din Serbia și Grecia și, de asemenea, Patriarhia de Constantinopol, dar a clarificat faptul că nu va provoca o schismă în Biserică pe această chestiune.
După ce s-a adresat Bisericii Bulgare, BOM a apelat apoi la Patriarhia de Constantinopol.
Sfântul Sinod a acordat deosebită atenție evenimentelor în curs cu privire la comuniunea euharistică a Bisericii și poporului cu Bisericile Locale, precum și regimului de autocefalie.
De asemenea, Sfântul Sinod și-a exprimat mulțumiri din inimă Patriarhului Ecumenic Bartolomeu pentru Actul Patriarhal și Sinodal de comuniune euharistică a ierarhiei, în care acceptarea se face cu denumirea bisericească care întărește ordinea bisericească de veacuri.
În final, Sfântul Sinod informează poporul că vor continua convorbirile cu Biserica Ortodoxă Sârbă până când va fi reglat regimul definitiv al Bisericii.
Schisma bisericească macedoneană, preliminarii: După cum se poate observa, există câteva nuanțe în ce privește situația bisericească a macedonenilor. Deși aparțin de sârbi canonic, există și sensibilități grecești la mijloc (denumirea de Macedonia fiind revendicată de ei pentru partea de Nord a Greciei), dar mai ales sunt angrenate ambițiile de întâietate ale Fanarului. Această primire în comuniune vine pe fondul unor negocieri concrete, care sunt forțate astfel să meargă mai departe în direcția dată de Constantinopol.
Conflictul din Macedonia de Nord este unul etnic la bază, între populația locală care dorește să se disocieze de statul și națiunea sârbă. A existat un proiect de acord la Nis în 2002, dar care nu s-a materializat. Atunci Biserica Sârbă a propus o autonomie lărgită, precum cea din Ucraina, dar neacceptată partea cealaltă. Odată cu intruziunea Constantinopolului în Kiev, s-a inflamat și problema aceasta, care comportă multe similitudini. Astfel a ajuns să fie implicat și Fanarul în chestiune.
Conform unui istoric al faptelor făcut de Mitropolitul Iovan, care ține de Biserica Sârbă, în anii ’60 macedonenii, care se simt diferiți de slavi, s-au revoltat și și-au format o structură bisericească separată. Dar aceste pretenții au apărut și s-au manifestat începând cu anul 1945, odată cu instalarea regimului comunist, când a fost întrunit un Sinod laic, la care nu a participat nici un episcop, dar au fost prezenți oameni politici și de alte religii, 300 în total. Comitetul de atunci a cerut clerului să nu mai pomenească la slujbe numele nici unui episcop, fapt care a transformat structura în una ne-episcopală, ne-canonică. Ulterior, pe 4 octombrie 1958 episcopul vicar Dositei a fost forțat de autorități să fie ales Arhiepiscop de Ohrida și Skopje și Mitropolit al Macedoniei. Anul următor, la presiunea regimului comunist, Sinodul Sârb a oficializat această situație cu opoziția doar a doi episcopi, Pavel, viitorul Patriarh, și Simon de Șabac și Valjevo. Astfel, este acordată autonomie Macedoniei. Scopul urmărit de autorități a fost înființarea de unități bisericești în diaspora pentru a controla pe cei de acolo, care erau opozanți ai regimului, deși acest fapt încălca regimul de autonomie, diferit de autocefalie.
Sinodul Sârb refuză să acorde autocefalie macedonenilor în 1967 la presiunea comuniștilor, drept urmare Consiliul mirenilor Bisericii din 19 iulie 1967 a decis să proclame autocefalia în prezența a doar patru episcopi din 34. Sesiunea extraordinară a Sinodului Sârb din 14 sept. același an a decretat Biserica din Macedonia schismatică. În decizia finală este specificat faptul, printre altele, că Arhiepiscopia de Ohrida nu a fost niciodată autocefală și nici Biserică națională a poporului macedonean. Pentru această divizare a Bisericii, tovarășul Tito, președintele Iugoslaviei de atunci, i-a acordat Mitropolitului Dositei o medalie cu panglică.
Din 1968 până în 1977 au existat doar discuții formale pentru depășirea schismei, mimate de comuniști. Abia în 1978 a avut loc o întâlnire a unor comisii din partea sârbilor și macedonenilor în Mănăstirea Sf. Prohor Pcinjski, la cererea celor din urmă. O a doua întâlnire a avut loc pe 17 și 19 septembrie 1979 în Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Kalișta, dar macedonenii nu au obținut autocefalia dorită, nici nu s-au pocăit de schisma provocată.
În 1981 a murit Arhiepiscopul Dositei și a fost ales în locul său Angelarios, dar împăcarea nu a intervenit.
Odată cu inițiativele Mitropolitului macedonean Iovan, care a cerut ajutorul Arhiepiscopului grec Hristodulos, s-a ajuns la noi negocieri, semnate într-un acord final de delegațiile prezente la Nis în 2002, dar abandonate ulterior de reprezentanții macedoneni la presiunile jurnaliștilor. Atunci Biserica Sârbă a trimis un apel individual episcopilor de a intra în comuniune cu ea, dar, deși au existat mai multe promisiuni, doar Episcopul Iovan a răspuns pozitiv. Fiind eliberat din funcție de „Sinodul” macedonean, a instituit o structură care depinde canonic de Biserica Sârbă. Statul macedonean l-a scos cu forța din reședința mitropolitană și și-a impus voința de separare.
Se poate remarca faptul că disputele sunt de natură politică, duse de cercuri profane, iar Patriarhia Ecumenică, prin decizia sa, exclude pocăința și intrarea în normalitatea bisericească. Astfel, sunt validate valori profane, exterioare, pe considerente politice. Acest aspect reprezintă un atac la adresa conștiinței evanghelice a Bisericii și o deraiere pe o direcție lumească, seculară.
