La un moment ulterior de evaluare, se va fi constatat că toţi vom fi fost complici la desăvârşirea acestui mare abuz, simultan circ şi genocid, în buna şi nedezminţita tradiţie comunistă a Reeducării, probabil cea mai relevantă axiomă societală a vremurilor noastre.
Conspiraţionismul de care suntem acuzaţi constant nu pare a fi rodul unor greşeli aleatorii de judecată care ajung să se recompună şi să se viralizeze de la sine natură ci par plăsmuite anume să alimenteze acest joc timp/contratimp care conduce, implacabil, la marginalizare socială.
Începând de vineri, 13 august, pentru trecerea frontierelor de stat, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR, doar certificatele digitale COVID.
Spunem: STOP măsurilor nebunești și disproporționate care au fost luate de la începutul luptei cu SARS-CoV-2 (închidere, blocarea economiei și a educației, distanțarea socială, purtarea măștilor pentru toți etc.) deoarece sunt total nejustificate, nu sunt bazate pe dovezi științifice și încalcă principiile de bază ale medicinii bazate pe mărturii. În orice caz, desigur că sprijinim măsurile rezonabile cum ar fi recomandările pentru spălarea mâinilor, strănutul și tușitul în cot, folosirea șervețelelor de unică folosință etc.