Eu nu sunt un tălmaci al teologiei. Nu sunt nici un vorbitor iscusit pentru a filozofa cu înțelepciune în astfel de vremuri. Nu sunt la curent cu grozava realitate în care ne aflăm nici pe departe ca un bun jurnalist. Nu sunt vreun bun lider vizionar peste curentul care ne îngenunchiază acum supraviețuirea. Nu sunt nici o persoană politică, socială, educațională de vreo mare importanță în societate.
Eu sunt doar un povestitor pentru copii și un artist. Înțelepciunea mea de viață cu care cunoașterea mă poate învrednici este Frumusețea. De aceea, nu vă voi scrie aceste cuvinte decât ca un simplu creator de povești. Dar îndrăznesc a vă scrie deoarece îmi este greu a tăcea. Așa cum un preot sau un cunoscător al Lui Dumnezeu va dori să vă vorbească din canoane și scripturi pentru a vă îndrepta și încuraja în această perioadă grea în care ne aflăm, așa cum un medic va avea reacția de a vă trata de răni sau boli, așa cum un profesor va dori să vă descopere științe de tot felul pentru a vă înțelepți, așa cum un bun judecător va dori să vă facă dreptate când sunteți nedreptățiți, așa cum un bun reporter va dori să vă aducă informațiile cele mai corecte, așa, ca mulți alții cu care putem interacționa, și un artist are reacția lui de a umple inimile celor din jur cu frumusețe. E un instinct, la fel precum instinctele celorlalți menționați mai sus. Și se dorește a fi dăruită și ea, frumusețea, atunci când începe a lipsi mai mult și oriunde va simți sufletul celui înzestrat că e nevoie.
Dar cu ce ne poate ajuta o poveste acum?
Iată cu ce: nu este oare viața fiecăruia dintre noi ca o poveste în mâinile Marelui Scriitor al veacurilor? Nu este oare Dumnezeu Cel care știe cum a fost începutul existenței noastre a fiecăruia și nu ne cunoaște El fiecare clipă pe care am traversat-o de atunci? Să nu ne mai cunoască El acum? De ce să ne fie teamă?
Nu există niciun erou al vreunei povești care să nu fi trebuit să treacă prin apă și prin foc pentru a câștiga în lupta în care s-a pornit.
Această perioadă care urmează va fi ca un cuptor de încercări și pentru noi. Suntem fiecare dintre noi personajul principal al unei povești personale și, totodată, suntem personaje secundare, episodice, colective, într-o poveste a unui erou comun pentru noi toți – Iisus Hristos.
Care erou să se fi plâns oare și să fi
vrut să nu aibă parte de cuptorul lui de încercări?
Eu am adunat mult fân, multă paie și multă trestie în inima mea. Acum, deci, în fața acestui viitor care se arată, nu pot să am altă stare decât de bucurie. Va fi absurd, va fi nebunesc. Dar numai bucurie pot să am. Câtă pleavă va găsi Domnul meu să scuture de pe haina mea de Nuntă! Vom suferi finaciar, vom suporta vremuri de sărăcie atât personală cât și la nivel de comunitate, de popor, de umanitate. Dar câte cămări ale sufletului meu nu se vor fi pustiit de har în toată vremea bună a vieții mele iar acum cum ar sta ele gata să fie umplute din plin în mai plin cu bogății cerești – cu dragoste de frați, cu rugăciune înlăcrimată, cu răbdare și îndelungă răbdare, cu nădejde, cu blândețe, cu smerenie, cu mulțumire bucuroasă pentru toate, cu înfrânare, cu hărnicie, cu dăruirea de sine – cu toate acestea și altele ca ele.
Cuptorul este cel care nu numai că arde ce este de ars în inima noastră dar îndrăznesc să cred că poate să și transforme fânul în aur. Ceea ce pănă ieri era lenevie în inima noastră, mâine va putea fi hărnicie, ceea ce ieri era egoism, mâine va fi dăruire, ceea ce este mândrie, poate deveni cea mai gingașă smerenie, ceea ce astăzi este întristare, mâine poate ajunge fericire. Aceasta este puterea cuptorului. Și aceasta putem învăța de la o poveste. Ne dăruim astăzi cu toată ființa noastră deschisă în fața încercării care dogorește înaintea noastră și, dacă ne lăsăm tot sufletul, toată dorirea inimii noastre și toata gălăgia gândurilor noastre în mâna lui Hristos – care nu este în altă parte decât acolo, în fața noastră, în mijlocul arzător al cuptorului, El, primul înaintea noastră – atunci nu se poate să nu ieșim apoi mai curați, mai curajoși, mai frumoși si mai eroi ca oricând. La final de această usturătoare perioadă, dacă o privim din perspectiva Scriitorului de Sus, vom putea vedea apoi viața cu alți ochi, mai buni, mai blânzi, mai smeriți, mai înțelepți și mult, mult mai sfințiți. Nu se poate altfel să vedem o altă față a lui Hristos decât dacă nu trecem biruitori printr-un cuptor care ne va învrednici pentru asta.
Cum deci, să ne întristăm acum?
Eu aceasta pot spune: să ne armăm, precum un luptător dornic de biruință, cu toate armele Duhului Sfânt, să ni le dorim, să alergăm către ele, și, în loc să alungăm din gândul nostru temători perioada care va urma, mai bine să ne grăbim să o traversăm ca o apă plină de bogății și de har în adâncurile ei, pregătită înaintea noastră de către nimeni altul decât de Hristos.
Poveștile pe care le-am scris și deprinderea cu această frumusețe a unei minunate narațiuni dumnezeiești la care se supune viața fiecăruia dintre noi le-am cules din propriile experiențe. Am avut bucuria de a trece printr-un prim cuptor, și-apoi printr-un altul, până am ajuns să înțeleg cum toate lucrurile se înlănțuiesc într-un fir de aur țesut de mâna Celui Bun, Celui atât de Înțelept și atât de Iscusit în a ne dărui fiecăruia cel mai frumos și bogat și potrivit final pe care îl putem primi, pentru fiecare capitol prin care trecem fiecare. Cum oare acum, când am intrat cu toții în acest episod mai îngreunat care tinde să ne tulbure pacea, să nu spun ce poate numai un povestitor să spună – dacă Însuși Dumnezeu e scriitorul, iar El e Bun, nespus de Bun, de ce să ne fie teamă?
Cald și Rece în jurul Lumii
Cald și Rece în jurul Lumii, ed. Signatura 2019
Prima mea carte se numește Cald și Rece în jurul Lumii. Primul contrast pe care l-am concretizat este cel al culorilor calde aflate în opoziție cu culorile reci. Culorile calde sunt culorile clasice ale focului: roșu, oranj, galben (și derivatele acestora). Culorile reci sunt celelalte rămase: albastru, verde, violet (și derivatele acestora). În artă, ca și în frumusețea naturală, aceste culori se armonizează prin alăturare, printr-o proporție compozițională echilibrată și prin potrivirea intensității fiecăreia astfel încât să se creeze o senzație continuă că partea caldă o susține și o introduce pe cea rece în scenă și vicerversa. Privirea ochilor trebuie să creeze un cerc continuu. Niciun detaliu din tablou să nu distrugă pe altul care urmează a fi observat, ci toate să premeargă armonios unul celuilalt și să își facă apoi loc în atenția noastră oculară într-o continuitate constantă. Și apoi, pentru că noi suntem niște privitori subiectivi, cu viață și cuget personal și intrinsec, ceea ce privim și este armonios își continuă mișcarea circulară, generatoare și regeneratoare în gândirea noastră. Și pentru că informația din fața noastră este de ordin senzorial, ceea ce primim se va duce mai repede în starea noastră subconștientă, în starea afectivă. Iată cât de importantă și puternică este arta. E ca un murmur al creației pe care rațiunea și știința nu îl poate cuprinde cu ușurință, dar prin simțuri și prin înțelegerea inimii ajungem la el. Și cuprinzându-l cu inima deschisă, descoperim acea Față blândă a lui Dumnezeu, în care Adevărul Lui nu ne mai pare greu sau dur, ci plin de un sens unficator a toate și ușor precum adierea unui vânt într-o zi dogoritoare de vară.
Această primă carte a fost un exercițiu și un experiment chiar nou, editorial și educațional vorbind. Imaginea primează iar textul a rămas pe plan secundar, fiind susținător al unei narațiuni vizuale. Importante sunt jocurile de opoziție din ilustrații. Ca să prezint o armonie cromatică prin care culorile calde reușesc să se armonizeze cu cele reci, am redat opoziții pe care le găsim în mod firesc în natură: ziua și noaptea, muntele și câmpia, apa și focul, Polul Pământului și Ecuatorul, starea de sus cu cea de jos, starea de aproape cu cea de departe și tot așa. Le-am asociat pe fiecare cu cromatica necesară pentru a le reda senzația autentică: câmpia e mai caldă decât muntele, deci e redată în culori calde iar muntele e ilustrat în culori reci, noaptea e mai rece decât ziua, și am evidențiat aceasta prin albastrul nopții, albul ghețarilor de la Poli emană o senzație mai albăstruie în comparație cu cremurile, oranjurile și galbenul ecuatorial, lucrurile îndepărtate tind să se piardă într-un albastru al orizontului în comparație cu cele apropiate care își pot păstra o tentă cromatică puternică și caldă, lucrurile care au o ușurătate materială se pot pierde în înaltul cerului și, astfel, tind să preia culoarea acestuia, ș.a.m.d. Cu fiecare nouă pagină, o nouă opoziție de stări este surprinsă. Însă ce au în comun este faptul că toate elementele, deși sunt opuse între ele dacă le alăturăm, sunt necesare pentru o bună supraviețuire a omului pe pământ. Textul, la rândul lui, ne oferă concluzia că trebuie să găsim o putere în noi să acceptăm ceea ce pe moment pare atât de diferit nouă înșine. Dacă acea opoziție nu este totuși împotriva firii și împotriva voii lui Dumnezeu, atunci se prea poate ca, chiar prin firile noastre opozante, să putem conlucra și să generăm lucruri frumoase împreună. Eu sunt tare și rece ca un munte, tu ești blând și deschis ca o câmpie. Eu sunt tăcut ca apa, tu ești vesel ca focul. Astăzi suntem aproape unul de celălalt, dar și despărțirea nu este chiar atât de evitabilă. Este un moment de pace, cum este și un moment de cernere. Și lista de interpretări ale stărilor de opoziție poate continua, și fiecare cititor va putea oferi interpretările lui. Ce este important de reținut din acest mic exercițiu literar și vizual este concluzia că trebuie să permitem și să acceptăm stările atât de diferite din viața noastră, pentru că toate, fie ele cât de opuse și chiar deranjante pe moment, totuși sunt pentru o maturizare sănătoasă și rodnică a noastră, atât fizică, cât și sufletească. Exact cum este această perioadă pe care o traversăm acum.
Deci, scrie, Doamne, voia Ta, căci robul Tău ascultă!
Ilustrație pentru cartea ”Bobul de Lumină și Pământul”, editura Signatura, 2020.
A plâns mult Adam pentru ceea ce a pierdut. Apoi, nemaiajungându-i plânsul, a început să cânte. Și alinându-se cântând, a început să Îl revadă pe Dumnezeu în toată natura ce îl înconjura. Și văzând toată frumusețea lui Dumnezeu rămasă în natură, a dorit să o laude. A cuvântat ce-a cuvântat până ce cuvintele i s-au terminat. Dar frumusețe mai era. Nemaiavând deci cuvinte, a început apoi, neputincios, dar plin de nădejde, a o imita prin lucrul mâinilor.
Trebuia să Îi arate lui Dumnezeu că, dincolo de toată vinovăția de care s-a umplut, el încă Îl mai iubea.
Eu asta cred că
este Arta: tot dorul lui Adam pentru Dumnezeu. Căci atunci când ne e dor de cel
drag nouă, în lipsa lui, ne pornim a imita lumea în care el s-ar fi aflat.
Poate-poate, apoi, va apărea. Acesta era dorul lui Adam. Și așa cred că își
alina toate ceasurile de trudă grea pentru pământ – în cântare, în necuvântata culoare și în rugătoarea
speranță.
Ca ilustrator al
acestui site, am fost invitată să spun câteva cuvinte și despre cărțile
ilustrate de mine care au fost publicate și voi face, deci, o scurtă prezentare
a acestora.
În primăvara anului 2018, am fost solicitată de casa editorială Signatura să creez o serie de cărți pentru copii prin care să concretizez niște teorii de bază ale artei cu scopul ca, descoperind publicul astfel mecanismul de formare al unei opere de artă, să poată înțelege arta ca din interiorul ei și să o valorifice apoi cu mai mult sens pentru viață.
M-am întristat, de-a lungul timpului, să văd cum o mare parte dintre creștini, cei care ar trebui să fie poate cei mai sensibili la lumea irațională și, trecând prin toate greutățile fiecărei vremi, să găsească o alinare într-o lume a spiritului, a lucrurilor depășite de știința logică a gândirii și a cuvântului, s-au arătat distanți și nepăsători față de știința cea care le oferea această înțelegere – arta. Ne putem aminti de creștinii din închisorile comuniste care, paradoxal realității fizice la care au fost supuși, ei și-au umplut sufletul și mintea cu poezii și cântări. Din cele mai grele suferinți scoteau la suprafață un lucru atât de absurd pentru omul firesc: arta. Poate și acum va părea, pentru unii dintre noi, nepotrivit să încep a vorbi despre artă când ne întâmpină vremea în care trăim acum cu vești din ce în ce mai îngrijorătoare. Dar arta cea din Dumnezeu nu a fost niciodată un lux rezervat pentru oamenii bogați și fericiți ai acestei lumi, ci cred că trebuie să fie o bogăție a inimii pentru oamenii sărmani și veșnic căutători de Dumnezeu.
În dorința sa de a înțelege cât mai mult frumusețea naturii, omul a descoperit existența unor legi prin care toată materia, cea neafectată de păcat, creează o Armonie absolută și aceea este cea care dovedește încă din esența materiei, frumusețea chipului lui Dumnezeu. O matematică absolută, un echilibru absolut, o viață absolută în interiorul vieții exterioare relative. Nicio frunză nu se confundă cu alta, nicio floare nu a mai fost în același fel mai înainte, niciun om nu s-a mai repetat în timp, și totuși, în crearea lor este o lege la care toate frunzele se supun la fel, toate florile la fel, toți oamenii la fel. Aceste legi, pentru a se repeta zi după zi, an după an, mereu cu un nou început după un vechi final, trebuie să respecte un echilibru prin care circularitatea creației să aibă loc necontenit.
Aceste legi,
artiștii le-au numit Armonii ale creației.
Seria mea de
Armonii vizuale se referă în două cărți la culoarea frumosului și în alte două
cărți la compoziția frumosului.
Dar pentru că aș îndrăzni să intru în mai mute detalii la fiecare, am să vă vorbesc despre câte un titlu în parte în separate articole care urmează. Cred că ne este și nouă, creștinilor acestor veacuri, precum lui Adam din începuturi, necesar să ne mângâiem ceasurile grele de căutare a Adevărului dumnezeiesc cu bucurii date și de Frumusețea dumnezeiască.
Și, ca să vă încurajez în a mă urmări mai departe, reproduc aceste versuri răsărite din experiența temnițelor comuniste:
Sunt recunoscătoare echipei theodosie.ro pentru curajul de a mă solicita să realizez grafica acestui site. A fost cu adevărat o uimire pentru mine să am o cerere de lucru din partea unui site religios iar potrivirea de preocupări a fost și mai uimitoare apoi pentru echipa site-ului. Să vă povestesc în cele ce urmează.
Sunt o ilustratoare cu studii de artă finalizate la Iași și în prezent creez
cărți laice pentru copii în colaborare cu o editură clujeană. După ce am
terminat studiile, primul pas al meu a fost să colaborez cu o editură
religioasă ortodoxă pentru că doream să dezvolt și să descopăr mie și
publicului larg o nișă de pictură pe care să o simt că poate reprezenta un
oarecare românism așa cum îl pricepeam eu, văzut prin ochii ortodoxiei. Era o
definiție împletită din file de istorie, file de cultură și folclor, file de
jurnal ale oamenilor care ne-au format ca popor, versuri și scrieri literare,
și – ce era destul de important – am luat în calcul și experiențele proprii
petrecute atât la sat cât și la oraș. Doream să creez legătura cu prezentul în
care ne aflăm. Este ușor ca artist să reproduc un stil de lucru care, poate,
ne-a reprezentat ca popor în trecut. Să reproduc un Grigorescu, un Brâncoveanu,
un model tradițional decorativ, un orice care a fost activ și autentic la
timpul său și care acum ar fi ușor de acceptat ca fiind românesc. Dar Dumnezeu
nu a rânduit ca eu să trăiesc acele vremuri. Ci acum. Iar vocația de artist cred
că înseamnă să fii punct de legătură a frumuseții care a fost, să o înțelegi,
să o lași în seama inspirației care îți este dată, aceasta să o prelucreze în
imagnația ta combinând-o cu actualitatea în care te afli, cât îți permiți să o
înțelegi, și să oferi apoi lumii arta ta ca o haină nouă care se așază pe inima
societății mai bine decât cea veche.
Consider că un artist nu trebuie să caute să fie original. Suntem deja unici ca oameni, pentru că așa ne-a creat Dumnezeu. Avem temperament propriu, avem experiențe proprii, ne raportăm diferit la viață, trăim în locuri diferite și avem vârste diferite. Deci nu ne rămâne decât să fim …sinceri cu ceea ce suntem. Apoi dacă suntem atenți să fim și curați și smeriți în ceea ce facem și gândim, cred că atragem automat asupra noastră o inspirație mai aleasă. Sunt legi divine acestea, și, când atingem un prag de curăție, de smerenie, de jertfelnicie, parcă le forțăm să își reverse răsplata cu toată puterea lor asupra noastră.
Dorința mea de a lucra cu o editură religioasă s-a îndeplinit, dar nu a
durat foarte mult. Am încercat iarăși, cu alta. Din nou, nimic. Mi-am dat seama
aunci că stilul meu de lucru era oarecum nou pentru acest domeniu editorial și
asta probabil determinase nereușita de a infăptui colaborările.
Mi-am îndreptat privirile către editurile laice unde am reușit să creez legături de lucru mai stabile. Totuși, dorința mea de a realiza creații care să reprezinte cu adevărat acel românism ortodox și care se contura din ce in ce mai tare în imaginația mea, nu o puteam îndeplini nicăieri așa cum doream. În momentul în care theodosie.ro m-a descoperit, portofoliul meu era în mare parte umplut de ilustrații laice. Avea un iz mult prea mic de tematică creștină.
Iată, așadar, de ce recunoștința mea. Când mai nimic din lucrările mele nu asigura o bună colaborare cu acest site de o tematică atât de delicat de ortodoxă, mi se acordă o libertate și o încredere deplină de a da culoare site-ului. Nădăjduiesc că maniera de lucru pe care am propus-o aici să fie spre plăcerea cât mai multora dintre noi și să ne reprezinte, măcar într-o măsură, spiritul autentic către care năzuim.
Am propus pentru pagina principală a site-ului două rubrici cu stiluri un pic diferite. Prima rubrică este cea de la Noutăți unde sunt atașate ilustrații mai mici și mai decorative. Subiectele sunt simple, obiectuale și centrale. Stilul de lucru este mai naiv, mai plat și inspiră privitorului o stare mai temperată și calmă. A doua rubrică este cea care se desfășoară pe centrul paginii, respectiv cele două coloane de articole. Aici am căutat să imit fresca, pictura murală veche, deteriorată. Fresca ne sugerează pictură bisericească și totodată vechime, istorie, profunzime. Subiectul ilustrațiilor este unul mai grav și mai amplu vizual decât cel de la Noutăți. Ilustrațiile reprezintă anumite momente din viața lui Iisus Hristos pe pământ, redate ca dintr-un punct de vedere mai conceptual și chiar mai intim: cadru cu pâinile și peștii care au urmat a fi înmulțiți, cadru cu barca de pe mare în furtună, cadru cu cele trei cruci privite de undeva din grădina Ghetsimani, cadru cu hainele Mântuitorului de care s-a dezbrăcat, umilindu-se, pentru a fi răstignit pentru noi și cadru cu mormântul părăsit al Mântuitorului de după Înviere. Le-am surprins ca privite dintr-o perspectivă total omenească. Ne-am putea imagina cum acele total ordinare 5 pâini și 2 pești să devină obiecte de minune dumnezeiască? Ori ne-am putea imagina că în teama noastră total omenească de a fi în furtună pe mare, să apară de niciunde o ființă care să pășească liniștită pe valuri și să ne salveze? Sau ne putem imagina starea de umilință pe care a avut-o Mântuitorul în momentele în care s-ar fi dezbrăcat liniștit și împăcat cu Sine pentru a urca de bunăvoie gol pe cruce, în fața întregii lumi, ca să sufere dureri și rușine maxime pentru mântuirea noastră? Parcă îl simțim exact ca pe-un copil cuminte căruia îi cerem să își dea jos hainele de zi și să urce în pat, pentru culcarea de seară.
Subiectele articolelor sunt foarte diverse. Însă punctul lor de legătură
l-am considerat a fi credința în Iisus Hristos. Credința cea dreaptă. De aceea
am făcut din viața Mântuitorului subiect de închegare grafică a rubricii
centrale din pagina principală a site-ului.
Închei prin a mulțumi și continui invitația de a vă exprima opiniile
personale în comentarii. Subiectul este unul deschis.
Salutăm cu deosebită încântare alăturarea în calitate de contribuitor temporar al proiectului nostru pe ilustratoarea-scriitoare Daniela Gheorghiţă, cea care va aduce culoare sitului nostru (acum) tern, prin ilustraţii care să reflecte în piese grafice ideile autorilor.
Nădăjduim să punem bun început prezenţei grafice a sitului theodosie.ro în blogosfera ortodoxă şi, pe de altă parte, să facem cunoscute năzuinţele şi proiectele personale ale artistei rezidente a sitului în rândul publicului nostru. Suntem convinşi că vom fi reciproc câştigaţi!
Totodată, reînoim invitaţia lansată anterior cititorilor noştri care se simt reprezentaţi de ideea de middle-class intelectual, de a-şi formula năzuinţe proprii în legătură cu participarea credincioşilor ortodocşi în societate, în locul şi la nivelul în care se află fiecare acum. Insistăm asupra acestui îndemn, indiferent dacă veţi alege să colaboraţi cu situl nostru sau dacă veţi găsi mai multă bucurie iniţiind proiecte personale similare.
Prezentarea Danielei, în propriile cuvinte:
Sunt o tânără ilustratoare crescută pe meleaguri moldovenești, spre margine, în câmpiile Galațiului. Am copilărit la țară, împreună cu mulți frați, surori și rude, cu care am petrecut zile și sărbători la rând în lungi șederi de cântare, de meditație, de dezbatere și ascultare despre viață și despre cele sfinte. Astfel de experiențe m-au sensibilizat într-atât încât să înțeleg că fericirea de a trăi și de a nutri constant către o formă de nobilă omenie nu se bazează pe un câștig ulterior, cât pe frumusețea actului în sine.
Atunci când Dumnezeu a creat lumea, a gândit-o să fie funcțională, și le-a lucrat în așa fel până ”a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea, cap.1) Dar în lucrul Său, nu a uitat nicio clipă să le creeze pe toate în cea mai dulce frumusețe a lor. Căci lucrurile cu adevărat ”bune” sunt și frumoase în ele însele.
Încrezătoare, deci, în folosul Artei, am continuat studiile necesare.
În prezent, scriu și ilustrez în principal cărți pentru copii iar maniera de lucru este pictura tradițională, pictura în acuarelă. Aduc contribuții pentru theodosie.ro cu al cărui conținut rezonez. De asemenea, încurajez cititorii acestui site să își exprime părerile sincere despre aportul artistic propus de mine și pentru care semnez deschis și în întregime.
Arta este, în cele din urmă, forma cea mai subiectivă de a privi și percepe Lumea, atât cea de jos cât și cea de Sus.
