Cald și Rece în jurul Lumii, ed. Signatura 2019

Eu nu sunt un tălmaci al teologiei. Nu sunt nici un vorbitor iscusit pentru a filozofa cu înțelepciune în astfel de vremuri. Nu sunt la curent cu grozava realitate în care ne aflăm nici pe departe ca un bun jurnalist. Nu sunt vreun bun lider vizionar peste curentul care ne îngenunchiază acum supraviețuirea. Nu sunt nici o persoană politică, socială, educațională de vreo mare importanță în societate.

Eu sunt doar un povestitor pentru copii și un artist. Înțelepciunea mea de viață cu care cunoașterea mă poate învrednici este Frumusețea. De aceea, nu vă voi scrie aceste cuvinte decât ca un simplu creator de povești.  Dar îndrăznesc a vă scrie deoarece îmi este greu a tăcea. Așa cum un preot sau un cunoscător al Lui Dumnezeu va dori să vă vorbească din canoane și scripturi pentru a vă îndrepta și încuraja în această perioadă grea în care ne aflăm, așa cum un medic va avea reacția de a vă trata de răni sau boli, așa cum un profesor va dori să vă descopere științe de tot felul pentru a vă înțelepți, așa cum un bun judecător va dori să vă facă dreptate când sunteți nedreptățiți, așa cum un bun reporter va dori să vă aducă informațiile cele mai corecte, așa, ca mulți alții cu care putem interacționa, și un artist are reacția lui de a umple inimile celor din jur cu frumusețe. E un instinct, la fel ca instinctele celorlalți menționați mai sus. Și se dorește a fi dăruită și ea, frumusețea, atunci când începe a lipsi mai mult și oriunde va simți sufletul celui înzestrat că e nevoie.

Dar cu ce ne poate ajuta o poveste acum?

Iată cu ce: nu este oare viața fiecăruia dintre noi ca o poveste în mâinile Marelui Scriitor al veacurilor? Nu este oare Dumnezeu Cel care știe cum a fost începutul existenței noastre a fiecăruia și nu ne cunoaște El fiecare clipă pe care am traversat-o de atunci? Să nu ne mai cunoască El acum? De ce să ne fie teamă?

Nu există niciun erou al vreunei povești care să nu fi trebuit să treacă prin apă și prin foc pentru a câștiga în lupta în care s-a pornit.

Această perioadă care urmează va fi ca un cuptor de încercări și pentru noi. Suntem fiecare dintre noi personajul principal al unei povești personale și, totodată, suntem personaje secundare, episodice, colective, într-o poveste al unui erou comun pentru noi toți – Iisus Hristos.

Care erou să se fi plâns oare și să fi vrut să nu aibă parte de cuptorul lui de încercări?

Eu am adunat mult fân, multă paie și multă trestie în inima mea. Acum, deci, în fața acestui viitor care se arată, nu pot să am altă stare decât de bucurie. Va fi absurd, va fi nebunesc. Dar numai bucurie pot să am. Câtă pleavă va găsi Domnul meu să scuture de pe haina mea de Nuntă. Vom suferi finaciar, vom suporta vremuri de sărăcie atât personală cât și la nivel de comunitate, de popor, de umanitate. Dar câte cămări ale sufletului meu nu se vor fi pustiit de har în toată vremea bună a vieții mele iar acum cum ar sta ele gata să fie umplute din plin în mai plin cu bogății cerești – cu dragoste de frați, cu rugăciune înlăcrimată, cu răbdare și îndelungă răbdare, cu nădejde, cu blândețe, cu smerenie, cu mulțumire bucuroasă pentru toate, cu înfrânare, cu hărnicie, cu dăruirea de sine – cu toate acestea și altele ca ele.

Cuptorul este cel care nu numai că arde ce este de ars în inima noastră dar îndrăznesc să cred că poate să și transforme fânul în aur. Ceea ce pănă ieri era lenevie în inima noastră, mâine va putea fi hărnicie, ceea ce ieri era egoism, mâine va fi dăruire, ceea ce este mândrie, poate deveni cea mai gingașă smerenie, ceea ce astăzi este întristare, mâine poate ajunge fericire. Aceasta este puterea cuptorului. Și aceasta putem învăța de la o poveste. Ne dăruim astăzi cu toată ființa noastră deschisă în fața încercării care dogorește înaintea noastră și, dacă ne lăsăm tot sufletul, toată dorirea inimii noastre și toata gălăgia gândurilor noastre în mâna lui Hristos – care nu este în altă parte decât acolo, în fața noastră, în mijlocul arzător al cuptorului, El, primul înaintea noastră – atunci nu se poate să nu ieșim apoi mai curați, mai curajoși, mai frumoși si mai eroi ca oricând. La final de această usturătoare perioadă, dacă o privim din perspectiva Scriitorului de Sus, vom putea vedea apoi viața cu alți ochi, mai buni, mai blânzi, mai smeriți, mai înțelepți și mult, mult mai sfințiți. Nu se poate altfel să vedem o altă față a lui Hristos decât dacă nu trecem biruitori printr-un cuptor care ne va învrednici pentru asta.

Cum deci, să ne întristăm acum?

Eu aceasta pot spune: să ne armăm, precum un luptător dornic de biruință, cu toate armele Duhului Sfânt, să ni le dorim, să alergăm către ele, și, în loc să alungăm din gândul nostru temători perioada care va urma, mai bine să ne grăbim să o traversăm ca o apă plină de bogății și de har în adâncurile ei, pregătită înaintea noastră de nimeni altul decât de Hristos.

Veți spune că un om cu mult confort trupesc vă scrie aceste cuvinte.

Sunt doar un artist creștin independent care, după terminarea facultății, a rămas în țara lui să-și câștige pâinea. Departe de casă. Locuind din chirie în chirie, mereu gata să-și adune bagajul pentru a porni iar la drum. Situația cu care ne confruntăm mă determină personal să părăsesc un al 2-lea oraș în care am ajuns și în care aș fi încercat să am un câștig financiar într-o limită decentă de trai. Nu un om al confortului vă scrie acestea. Să nu vă înșelați. Arta și frumusețea cea din Dumnezeu nu cred că mai este demult pentru cei bogați ai acestei lumi, ci pentru cei mai umili și simpli. Arta cea din Dumnezeu nu este un spectacol al senzațiilor efemere fie trupești, fie la nivel de intelect, gata să sature plăcerile de viață ale celor avuți. De aceea, nu sunt decât un începător artist creștin independent.

Poveștile pe care le-am scris și deprinderea cu această frumusețe a unei minunate narațiuni dumnezeiești la care se supune viața fiecăruia dintre noi le-am cules din propriile experiențe. Am avut bucuria de a trece printr-un prim cuptor, și-apoi printr-un altul, până am ajuns să înțeleg cum toate lucrurile se înlănțuiesc într-un fir de aur țesut de mâna Celui Bun, Celui atât de Înțelept și atât de Iscusit în a ne dărui fiecăruia cel mai frumos și bogat și potrivit final pe care îl putem primi, pentru fiecare capitol prin care trecem fiecare. Cum oare acum, când am intrat cu toții în acest episod mai îngreunat care tinde să ne tulbure pacea, să nu spun ce poate numai un povestitor să spună – dacă Însuși Dumnezeu e scriitorul, iar El e Bun, nespus de Bun, de ce să ne fie teamă?

Cald și Rece în jurul Lumii

Cald și Rece în jurul Lumii, ed. Signatura 2019

Prima mea carte se numește Cald și Rece în jurul Lumii. Primul contrast pe care l-am concretizat este cel al culorilor calde aflate în opoziție cu culorile reci. Culorile calde sunt culorile clasice ale focului: roșu, oranj, galben (și derivatele acestora). Culorile reci sunt celelalte rămase: albastru, verde, violet (și derivatele acestora). În artă, ca și în frumusețea naturală, aceste culori se armonizează prin alăturare, printr-o proporție compozițională echilibrată și prin potrivirea intensității fiecăreia astfel încât să se creeze o senzație continuă că partea caldă o susține și o introduce pe cea rece în scenă și vicerversa. Privirea ochilor trebuie să creeze un cerc continuu. Niciun detaliu din tablou să nu distrugă pe altul care urmează a fi observat, ci toate să premeargă armonios unul celuilalt și să își facă apoi loc în atenția noastră oculară într-o continuitate constantă. Și apoi, pentru că noi suntem niște privitori subiectivi, cu viață și cuget personal și intrinsec, ceea ce privim și este armonios își continuă mișcarea circulară, generatoare  și regeneratoare în gândirea noastră. Și pentru că informația din fața noastră este de ordin senzorial, ceea ce primim se va duce mai repede în starea noastră subconștientă, în starea afectivă. Iată cât de importantă și puternică este arta. E ca un murmur al creației pe care rațiunea și știința nu îl poate cuprinde cu ușurință, dar prin simțuri și prin înțelegerea inimii ajungem la el. Și cuprinzându-l cu inima deschisă, descoperim acea Față blândă a lui Dumnezeu, în care Adevărul Lui nu ne mai pare greu sau dur, ci plin de un sens unficator a toate și ușor precum adierea unui vânt într-o zi dogoritoare de vară.

Această primă carte a fost un exercițiu și un experiment chiar nou, editorial și educațional vorbind. Imaginea primează iar textul a rămas pe plan secundar, fiind susținător al unei narațiuni vizuale. Importante sunt jocurile de opoziție din ilustrații. Ca să reprezint o armonie cromatică prin care culorile calde reușesc să se armonizeze cu cele reci, am redat opoziții pe care le găsim în mod firesc în natură: ziua și noaptea, muntele și câmpia, apa și focul, Polul Pământului și Ecuatorul, starea de sus cu cea de jos, starea de aproape cu cea de departe și tot așa. Le-am asociat pe fiecare cu cromatica necesară pentru a le reda senzația autentică: câmpia e mai caldă decât muntele, deci e redată în culori calde iar muntele e ilustrat în culori reci, noaptea e mai rece decât ziua, și am evidențiat aceasta prin albastrul nopții, albul ghețarilor de la Poli emană o senzație mai albăstruie în comparație cu cremurile, oranjurile și galbenul ecuatorial, lucrurile îndepărtate tind să se piardă într-un albastru al orizontului în comparație cu cele apropiate care își pot păstra o tentă cromatică puternică și caldă, lucrurile care au o ușurătate materială se pot pierde în înaltul cerului și, astfel,  tind să preia culoarea acestuia, ș.a.m.d. Cu fiecare nouă pagină, o nouă opoziție de stări este surprinsă. Însă ce au în comun este faptul că toate elementele, deși sunt opuse între ele dacă le alăturăm, sunt necesare pentru o bună supraviețuire a omului pe pământ. Textul, la rândul lui, ne oferă concluzia că trebuie să găsim o putere în noi să acceptăm ceea ce pe moment pare atât de diferit nouă înșine. Dacă acea opoziție nu este totuși împotriva firii și împotriva voii lui Dumnezeu, atunci se prea poate ca, chiar prin firile noastre opozante, să putem conlucra și să generăm lucruri frumoase împreună. Eu sunt tare și rece ca un munte, tu ești blând și deschis ca o câmpie. Eu sunt tăcut ca apa, tu ești vesel ca focul. Astăzi suntem aproape unul de celălalt, dar și despărțirea  nu este chiar atât de evitabilă. Este un moment de pace, cum este și un moment de cernere. Și lista de interpretări ale stărilor de opoziție poate continua, și fiecare cititor va putea oferi interpretările lui. Ce este important de reținut din acest mic exercițiu literar și vizual este concluzia că trebuie să permitem și să acceptăm stările atât de diferite din viața noastră, pentru că toate, fie ele cât de opuse și chiar deranjante pe moment, totuși sunt pentru o maturizare sănătoasă și rodnică a noastră, atât fizică, cât și sufletească. Exact cum este această perioadă pe care o traversăm acum.

Deci, scrie, Doamne, vrerea Ta, căci robul Tău ascultă!