Mitropolitul Longhin în predica de la STănilești (Imagine: R3Media)
Pornind de la un articol scris de presa de limbă română din Cernăuți despre Mitr. Longhin, a apărut și în spațiul mediatic românesc un atac la adresa IPS Sale îndeosebi prin video-ul făcut de Ierom. Eftimie Mitra, dar continuat și de alte publicații care reiau idei neclare pentru discreditare. Deoarece în spațiul românesc nu sunt înțelese diferite aspecte, inflamările gratuite sunt speculate, dar nu aduc un folos real.
Melanjul cu discordie sau îmbinarea cu tact între chestiunile politice și cele bisericești
Mărul discordiei provine din maniera cum sunt tratate problemelor naționale și bisericești și confluența dintre ele. Este firesc să fim români și să suținem cauza noastră în Rep. Moldova și în Bucovina. La fel, este normal să căutăm reglementarea situației bisericești din aceste regiuni în favoarea noastră. Însă nu e normal ca acest proces să fie supus unor interese străine sau greșit înțelese.
Viața bisericească, fiind un element important al neamului nostru, joacă un rol esențial și în raporturile cu românii de peste granițe. Însă nu putem căuta să ne folosim de ea în mod injust pentru atingerea unor scopuri naționaliste. Atunci ar însemna că acelea sunt eronate, mijloacele vădind adevărata față a țintei propuse.
Este normal a cere să fie folosită limba română în bisericile din aceste zone și a exista ierarhi de naționalitate română. Însă nu este de bun augur să ne impunem niște interese politice, poate chiar incompatibile cu cele bisericești, prin intermediul credinței. Nu se ajunge decât la compromiterea Bisericii și chiar a valorilor naționale pe care le proclamăm.
Este nevoie de mult calm, discernământ și cumpătare pentru a descoase aceste ițe și pentru a nu cădea în plasa reacțiilor viscerale la care suntem îndemnați de către unii apărători vajnici declarați ai națiunii și Ortodoxiei.
Mesajul injust al P. Eftimie Mitra
Prima dată, Părintele Eftimie a realizat un mesaj video plin de tot felul de minciuni groase.
Cea mai mare și pe care o pot proba este aceea că Mitropolitul Longhin a îndemnat pe preoții nepomenitori care au venit la Bănceni să jignească, să instige lumea împotriva ierarhilor români. Deoarece am fost și eu prezent, nu doar sfinția sa, ba și mulți alții, declar că lucrurile au stat tocmai dimpotrivă. Există și o filmare în care se găsește și P. Eftimie, care atestă că nu au existat astfel de sfaturi, ci spre luciditate și credință curată. Dacă astfel procedează Părintele cu lucruri care pot fi dovedite, ce încredere poate pretinde în ce spune?
Faptul că ar fi dat antimise sau ar fi sprijinit pe nepomenitorii din România este o minciună greu de probat și despre care nu am nici o dovadă. Din contra, știu precis că Mitr. Longhin nu vrea schismă și rupere de ierarhia română prin nepomenitori, ci doar susține corect pe cei care au ales singuri să protesteze față de derapajele dogmatice, nimic mai mult.
Expresia „Sfânta noastră Biserică”, folosită de IPS Longhin în diferite predici, se referă la Biserica Ortodoxă în ansamblul ei sau la cea canonică din Ucraina de sub Mitropolitul Onufrie. Nicidecum nu o aplică la Patriarhia Rusiei, așa cum manipulează Părintele. Mitropolitul ține și promovează structurile canonice ortodoxe din Ucraina, care în felul acesta sunt sfinte, nu pe cele schismatice ucrainene sau intruzive românești și necanonice în general.
Vlădica Longhin se adresează românilor și credincioșilor din Ucraina, care înțeleg realitățile de acolo din felul cum le trăiesc și le pătimesc și după perspectiva statală a lor, dar și națională. Dacă rupem aceste idei de contextul dat, atunci acuzațiile P. Eftimie de preaslăvire a rușilor au priză, însă ele rămân false. Adevăratele idei ale Mitropolitului sunt: „Basarabia noastră scumpă și iubită”, adică românească, evident că nu ucraineană sau rusească. Atașamentul național este arătat de aceste cuvinte simple și grăitoare.
Cât despre scandalul din Basarabia, unde preotul din Grinăuți a fost scos de enoriași din biserică pentru că voia să treacă la Mitropolia Basarabiei, remarcile IPS Longhin sunt corecte canonic. Nici o Biserică Locală nu are dreptul să intervină samavolnic în teritoriul altei Biserici și nici nu poate pretinde că ar avea drepturi pe teritoriul unui alt stat, cum este Rep. Moldova. Da, există o leătură etnică, însă demersurile pentru restabilirea unității bisericești românești din acele ținuturi trebuie să urmeze niște pași canonici. Dincolo de subiectul foarte vast, afirmațiile criticate nu conțin nimic greșit, în fapt.
Nu în ultimul rând, P. Eftimie trece cu vederea faptul că vlădica Longhin a oprit pomenirea Patriarhului Chiril încă din 2016 pe motive dogmatice, înainte de invazia din Ucraina. Nu este aceasta o dovadă serioasă că nu are afiliere rusească, ci o atitudine nepărtinitoare când vine vorba de credință?
Mitr. Longhin este episcop român, deși critică ereziile ierarhilor noștri
Diferența majoră dintre Mitropolitul Longhin și ierarhia română nu este cea de apartenență sau de crez național, ci de fidelitate față de învățătura ortodoxă. Din trădarea făcută de ierarhii români la Sinodul din Creta (2016) rezultă și o altă deosebire: de verticalitate.
Așa se face că vlădica Longhin critică fără rezerve derapajele dogmatice ale episcopilor români, printre alții, iar politica bisericească românească îl tratează cu dispreț și ca pe un element deranjant. Din păcate, soluția de împăcare pe principii ortodoxe pare greu de găsit, iar asta nu se datorează decât arhiereilor noștri. Mai mult, aceștia urmează o linie străină de Biserică, interese pământești de implementare deficitară a românismului și tratează Ortodoxia ca pe o instituție lumească, seculară. Ba îi îndeamnă și îndrumă și pe oameni să-și trăiască credința tot la acest nivel.
Problema bisericească din Rep. Moldova
Din avânt național și la prima vedere și din instinct românesc nechibzuit, suntem tentați să credem că influența rusă în viața bisericească din Rep. Moldova este una necanonică și samavolnică. Însă adevărul este mai nuanțat și cam defavorabil nouă, deși nu cu totul de partea rușilor. Însă înțelegerea și rezolvarea problemei bisericești de pe aceste meleaguri nu este una simplă și nu se face prin forță brută, pentru că, deși locurile au fost cucerite, nu s-a folosit o oprimare chiar așa cum o denunțăm noi în anii 1800 până la bolșevici, iar realitățile istorice din vreme nu au stat cum le vedem noi astăzi. Românii atunci au cerut adesea ajutorul rușilor în fața turcilor, iar la nivel bisericesc au acceptat atunci relocarea spațiului bisericesc și înființarea Mitropoliei Chișinăului.
În primul rând, jurisdicția bisericească merge mână-n mână cu granițele statale, deși nu în totalitate. Oricum, nu poate fi ignorată situația politică. Mai precis, este greu să pretindem să avem o administrație bisericească pe teritoriul unui stat care ține de o conducere din afara lui.
Atâta vreme cât o astfel de intruziune nu este admisă de statul respectiv, nu este normal ca Biserica să o împingă prea tare, ar fi contra principiilor ei de propovăduire a Evangheliei. Așa se face că noi nu ne putem impune o structură românească în Ucraina decât cu acordul statului, altfel există riscul unui conflict greșit. La fel și în Moldova.
Da, avem o populație română și teritoriile în discuție au fost cândva în administrație bisericească românească, însă pierderea lor a fost recunoscută de noi și acum nu le putem recupera pur și simplu și nu folosind forța și diferite ilegalități.
Subiectul acesta este unul vast și nu l-am studiat în totalitate, dar deocamdată pot spune că acțiunile BOR în aceste regiuni nu sunt nici canonice, nici corecte. Cel mai mult mă descumpănește faptul că argumentele folosite de români sunt mult mai slabe decât ale Patriarhiei Ruse, iar per ansamblu dezbaterea nu a fost dusă până la capăt. Spre exemplu, ai noștri susțin că nu am recunoscut anexarea Basarabiei bisericește de URSS, însă nu au produs o dovadă în acest sens. Pe când, de partea cealaltă, există unele probe că noi am acceptat tacit situația prin primirea Mitropolitului Chișinăului în România după 1948. În mod evident înființarea Mitropolitie de Chișinău în 1813 a fost recunoscută de Mitropoliții Moldovei din acea vreme. Iarăși din păcate, reluarea jurisdicției în 1918 a avut unele minusuri (exilarea episcopilor dinainte și lipsa unui recensământ).
Argumentul că populația din zonă este de etnie română și regiunea a fost cândva bisericește a noastră ne dă dreptul să avem pretenții asupra ei, poate chiar înființarea Mitropoliei Basarabiei, pentru a ajuta la păstrarea etosului național în această perioadă în zonă.
Totuși forțarea lucrurilor prin argumente slabe și prin acțiuni de forță descalifică demersurile noastre și cred că s-ar fi găsit mijloace mai potrivite de folosit. Din nefericire, agenda noastră este mai mult una pro-europeană decât națională și mai mult una modernistă și politicianistă decât bisericească.
În tot cazul, înainte de confruntarea problemelor de teritoriu bisericesc, ar trebui să există măcar dispoziția de a judeca și îndrepta problemele mult mai clare și mai grave de ordin dogmatic. Atunci cu siguranță am avea mai mult câștig de cauză și am înțelege mai bine și atitudinea Mitropolitului Longhin față de Biserica Română și poate ar fi integrat cu inimă bună în conștiința noastră.
Părintele Eftimie Mitra şi-a exprimat recent opinia cu privire la preoţii care au întrerupt pomenirea ierarhului pentru semnarea documentelor de la Sinodul din Creta:
Opiniile majorității nepomenitorilor duc spre separarea tot mai vizibilă de Biserica canonică, sub pretextul „îngrădirii” de erezie. O fi din zel prea mult și lipsa discernământului sau o strategie a pașilor mărunți gândită de cineva?
Subiectul opririi pomenirii este tot
mai puțin important, atât pentru mine, cât și pentru marea majoritate a
credincioșilor BOR. Aceasta, în primul rând datorită smintelilor făcute
de scandalurile dintre nepomenitori pornite mai întâi de către grupul
celor din Moldova, iar apoi continuate de Ciprian Staicu. Dacă ar fi
existat smerenie și trăire ortodoxă, aceste scandaluri nu ar fi avut
loc, iar lupta antiecumenistă avea alte rezultate.
Un alt aspect
al dezinteresului credincioșilor ortodocși față de mișcarea
nepomenitorilor estre modul de abordare. Aceștia tratează cu
superioritate si/sau dispreț pe cei care nu i-au urmat etichetându-i ca:
eretici, fricoși, trădători, vînduți, corupți etc… În multe situații,
pe cei care nu au oprit pomenirea îi consideră chiar adversari.
Aceștia au și atitudini schismatice deoarece consideră că împărtășania
din potirul „pomenitorilor” este spre osândă, aceasta fiind doar o
opinie a lor, nu și o realitate. În acest sens, unii dintre ei le spun
adepților pe care îi mai au: „Cine se împărtășește la pomenitori e ca și
cum s-ar împărtăși la sectari” ceea ce arată o concepție schismatică
față de BOR, din care fac parte toți pomenitorii (cu bune, cu rele la un
loc), dar chiar și față de Patriarhiile care au respins pseudosinodul
din Creta.
Sunt unul dintre puținii care am susținut public ideea
de oprire a pomenirii, dar nu așa cum o fac majoritatea nepomenitorilor
de azi. Oprirea pomenirii este o formă de luare de atitudine împotriva
unei probleme foarte grave despre care canoanele sau Sfinții Părinți au
atenționat deja. Dar a lua atitudine nu înseamnă a te umfla în pene, a
te considera mai perfect sau a desconsidera pe Hristos din Potirul celor
care nu au făcut ca tine. Unii, la un moment dat, considerau că sunt
două Biserici: una adevărată și alta oficială.
Dacă lucrurile au
luat această întorsătură m-am retras și am decis că nu mai am ce discuta
cu astfel de „mărturisitori”. Nu toți sunt așa, dar cei care s-au
erijat în lideri ai lor, care dau „dispoziții” și „decrete” după mintea
lor, sunt tocmai cei care au confiscat lupta antiecumenistă și au dus-o
în derizoriu. Aceasta, la început prin site-urile extremiste gen
SACCSIV, ortodoxinfo, Glasul strămoșesc, Strana ortodoxă etc. (nici nu
le mai țin minte pe toate – aproape fiecare avea cel puțin câte un
astfel de site/blog) unde publicau doar pozițiile extremiste, nu și alte
poziții, care nu erau ca ale lor. Astfel, puținii nepomenitori
echilibrați nu erau auziți și credincioșii nu știau și despre opiniile
acestora.
Au făcut sinaxe și întruniri în care se certau pentru
divergențe de opinii, fiecare încercând să își impună punctul de vedere,
ceea ce arată că acolo nu este duhul sobornicității. Așa că m-am dezis
de aceștia, făcând public în mai multe rânduri pe pagina mea de facebook
(aceasta), considerând că nu merită să îmi pierd timpul cu astfel de
„lupte interne” și „mărturisiri pătimașe”.
Recent, un student la
teologie mi-a trimis un text de la una din întrunirile acestora,
cerându-mi părerea. Nu știu dacă e sincer sau dacă e o provocare, dar
consider că lucrurile merită tratate (încă o dată) pentru că există și
câțiva oameni sinceri care, informîndu-se de pe site/blog-urile lor,
sunt dezorientați.
Mă voi opri asupra unor paragrafe contradictorii între ele:
1. „Ne delimităm de cei care judecă întregul popor credincios al
Bisericii Ortodoxe Române ca eretic, pentru că până acum cei mai mulți
preoți și credincioși nu au luat atitudine publică împotriva ereziei
ecumenismului din diverse motive, altele decât atașamentul deschis față
de erezie; reafirmăm că au cugetare eretică, conform Sfintelor Canoane
și Sfinților Părinți, doar aceia care mărturisesc atașamentul față de
erezia ecumenismului și o apără în mod public” (pct. 3) din Declaratia
Sinaxei de la Botoșani (1 mai 2019) 2. „Considerăm întreruperea
pomenirii cea mai corectă poziție canonică, conform acriviei patristice,
și cel mai eficient mijloc de atragere a atenției ierarhiei față de
greșeala susținerii ereziei ecumeniste, dar nu un scop în sine al
luptei; încurajăm orice formă de mărturisire publică canonică a
preoților și credincioșilor ortodocși români ca forme de respingere a
ereziei și de dezacord cu învățătura ierarhilor care au îmbrățișat
erezia” (pct. 8), „Considerăm că toți preoții și credincioșii au datoria
de a mărturisi public prin întreruperea pomenirii sau măcar prin
dezacordul exprimat deschis față de ecumenism” (pct. 9) și „Suntem
deschiși colaborării cu toți preoții și credincioșii din Biserica
Ortodoxă Română care doresc să ia atitudine publică față de erezia
ecumenistă” (pct. 11) din Declaratia Sinaxei de la Botoșani (1 mai
2019); 3. „Prin actul îngrădirii de erezie am întrerupt comuniunea
bisericească cu ierarhul eparhiot, semnatar sau susținător al sinodului
ecumenist din Creta, nemaiparticipând la slujbele oficiate de preoții
care continuă să îl pomenească” – notificare a vointei înmormântare.
Conform teoriilor organizatorilor sinaxei de la Botoșani, există 3
stări (feluri) de credincioși ortodocși în raport cu ecumenismul. Aceste
categorii pot fi inspirate doar de la Sf. Teodor Studitul, dar oricum
nu sunt aplicate întocmai. Abia cei de pe linia monahului Sava Lavriotul
sunt fideli acestei teorii, care implică interzicerea comuniunii și cu
preoții și episcopii ce nu s-au rupt de eretici, cum este cazul
arhiereilor de astăzi din cele 4 Biserici neparticipante în Creta, deși
sunt în comuniune toți cu cei ce au fost în Kolimbari.
Cele trei stări, după viziunea Botoșani 2019, sunt: a) Ierarhii adepți ai Sinodului din Creta și preoții care-i susțin fățiș, care sunt eretici,
b) Cei care-i pomenesc sau merg la slujbele unde sunt pomeniți acești
episcopi, care nu sunt eretici, dar comuniunea cu ei este interzisă ca
fiind părtășie la erezie și cu care se poate doar colabora (!!) și c) Cei care s-au îngrădit de erezia ecumenistă prin oprirea pomenirii sau prin neparticiparea la slujbele pomenitorilor.
În grupările formate de către aceștia întâlnim tot mai mult cuvintul
„îngrădie”, sub pretextul îngrădirii de erezie. Ei consideră că singura
variantă de „îngrădire” față de erezia ecumenistă este oprirea
comuniunii, care este confundată cu oprirea pomenirii făcută în viziunea
lor. Prin această greșită formă de „îngrădire” singuri se autoizolează
făcându-și grupuri și grupulețe, ajungând să nu fie luați în seamă de
nimeni.
Așa-zisa deschidere a nepomenitorilor de la Botoșani față
de preoții pomenitori care mărturisesc fățiș împotriva ecumenismului
este semnul lor distinctiv, doar că este discutabilă, neclară și
neserioasă. Cum se pot ei gândi că va colabora cineva cu ei fără să aibă
comuniune bisericească? Ruperea comuniunii este ceva foarte grav și
marchează o delimitare evidentă. Ei cer cumva ca cei ce nu au întrerupt
pomenirea să se pună la dispoziția lor într-o situație de „vinovați”
moral de erezie. Altfel nu poate fi înțeleasă cooperarea cu cineva cu
care nu sunt în comuniune.
Este evidentă aroganța și
superioritatea cu care îi tratează acești nepomenitori pe ortodocșii
pomenitori. Înțelegerea pe care o arată față de ei ascunde o
desconsiderare nejustificată. Trist este că nepomenitorii cu
discernământ sunt boicotați de către aceștia, pentru că, în opinia lor,
„Nu gândesc corect ortodox”. Aceasta nu este altceva decât fanatism, iar
Hristos nu a fost fanatic. Este nevoie de o rigurozitate, dar nu de
fanatism.
Este limpede că la mijloc este vorba de o înșelare: au
blană de mărturisitori, dar pe dinăuntru au nărav de lup, părere de sine
și duh de stăpânire și dispreț.
Bineînțeles că nu au nici o bază
canonică pentru a rupe comuniunea cu clericii și credincioșii care nu
s-au manifestat ca ecumeniști. Totuși își mențin această atitudine
periculoasă atât canonic, cât și duhovnicește, iar consecințele se văd
destul de bine…
Mișcarea de nepomenire este un fenomen foarte încâlcit, din păcate, dominat de multe certuri, inconsecvențe și atitudini extreme. Practic, avem de-a face cu toate simptomele și duhul unei schisme, deși formal nu este vorba de așa ceva, adică nu s-a format o entitate aparte de BOR. P. Eftimie punctează foarte bine minusurile cu părerea de rău că reacția față de legalizarea ecumenismului la Sinodul din Creta se compromite, posibil intenționat.
Un punct sensibil este opinia că pomenirea episcopului presupune acceptarea credințelor lui personale publice. Liturghia și Tainele sunt valabile și cu har, dar participarea la ele este, chipurile, spre osândă nu din cauza conștiinței credinciosului, ci a preotului. De ce ar trebui să dea seama fiecare credincios de conștiința altora în fața lui Dumnezeu, asta rămâne cel mai greu de explicat. Pe de altă parte, cum se poate face afirmația că Tainele sunt valide, dar făcute pe o credință greșită, eretică, care intervine prin pomenirea episcopului ecumenist sau prin convingeri eronate dogmatic? Măcar Sf. Teodor Studitul afirma limpede că Tainele celui cu cuget eretic, deși necondamnat, nu au har. (actualizare 10.06.2019)
Cât privește strict Sinaxa Botoșani 2, din dorința de a avea un duh mai pașnic, mai puțin schismatic, organizatorii pledează pentru colaborarea cu preoții pomenitori, adică arată o deschidere. Mai afirmă că toți ierarhii sau Bisericile Locale care nu acceptă deciziile din Creta prin neparticipare sau nesemnare nu sunt eretici și au comuniune cu ei. Pe de altă parte, refuză comuniunea cu toți preoții din țară care pomenesc, chiar dacă nu și-au manifestat aprobarea față de ecumenism și Creta. Acceptă comuniunea doar cu preoții pomenitori care iau atitudine publică de împotrivire. Totuși nici Sinodul Rus nu a respins textele din Colimbari ca fiind eretice și au comuniune cu toate Bisericile participante. Intervine un dublu standard: episcopii care nu au semnat în Creta sunt buni, dar preoții de rând care resping Sinodul sunt răi, deși ambele categorii sunt în comuniune cu ierarhii ecumeniști.
Nu în ultimul rând, și eu cred că poate părea sfidătoare atitudinea propusă la Botoșani de a colabora cu preoții pomenitori, dar fără a avea comuniune cu ei. M-aș bucura să apară preoți dispuși să facă asta, dar nu înrezăresc că vor fi. Aceasta nu poate duce decât la o izolare nejustificată și neroditoare.
