Scrisoare împăciuitoare a Mitr. Vladimir al Chișinăului catre Patriarhul nostru
Ieri a fost publicată pe site-ul oficial al Mitropoliei Chișinăului o scrisoare deschisă adresată PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Mitropolitul Vladimir. Pe lângă faptul că reproșul legat de primirea unor preoți din jurisdicția sa nu este foarte tăios, este notabil îndemnul la dialog și spre o împăcare în folosul credincioșilor din Basarabia:
Fără a nesocoti la propriu decizia recentă a Sinodului nostru și cea din 1992 de înființare a Mitropoliei Basarabiei, Mitr. Vladimir se arată supărat de modul cum sunt primiți preoții din jurisdicția sa. Despre unii scrie că au fost opriți de la slujire sau caterisiți pentru „grave abateri morale și incompatibilitate cu slujirea preoțească”, iar despre alții că nu au cerut carte canonică de plecare, pe care le-ar fi acordat-o.
După o serie de conflicte care s-au întețit între Episcopul Petru de Bălți și ceilalți doi, Vladimir Căntărean și Vichentie Moraru, primul se adresează la 30 iunie 1992 Patriarhiei Moscovei să i se facă dreptate. Nu a existat un răspuns imediat.
Este foarte posibil că s-a lovit de opacitate spre dialog, însă cel mai probabil este că se lovește și de reversul la ce a făcut IPSa de prin anii ’90, nu doar de influențe nefaste actuale. Nu știm detaliile de culise, totuși ar trebui să primeze imboldul spre împăcare și rezolvarea conflictului vechi de mai bine de 30 de ani.
Într-adevăr, este vorba de o rană sângerândă și cei mai afectați sunt credincioșii basarabeni. Luată în mare, această problemă a început oficial în 1812, când ținutul numit azi Basarabia a fost luat de Imperiul Țarist și organizată acolo oficial o structură bisericească în anul următor. De atunci, Biserica din această zonă a aparținut de Patriarhia Moscovei până astăzi în afara perioadei dintre 1918-1940 și o scurtă vreme în 1944, când a revenit la Biserica Ortodoxă Română. Chiar și după independența Rep. Moldova (1991), ea a continuat să funcționeze în cadrul Bisericii Ruse.
Așadar istoric și moral nu se poate contesta apartenența la Biserica Română, în ciuda perioadei rusești. Viața duhovnicească din Țările Române era bogată și superioară chiar celei din Rusia în sec. al XVIII-lea, după cum atestă Sf. Paisie Velicicovschi, care alege să vină aici din Poltava, apoi să se întoarcă la Dragomirna și Neamț din Sfântul Munte Athos. Practic, din acest ferment s-a desprins Biserica din Basarabia și l-a păstrat în Imperiul țarist. O revenire ar însemna un act de dreptate.
Pe de altă parte, canonic vorbind, se pare că Mitr. Vladimir este ierarh deplin în această zonă împreună cu tot Sinodul său. Aceasta înseamnă că nu poate exista aici și o altă Mitropolie, a Basarabiei, precum în organizarea necanonică a diasporei în zilele noastre. Apare astfel o schismă și un conflict greu de împăcat între dreptul istoric și cel canonic, între pretențiile morale și situația bisericească actuală.
Scurt istoric și aprecieri canonice
Se pare că noi ne-am resemnat bisericește/canonic de la Mitropolitul Veniamin Costachi (momentul 1812 al acaparării politice a Basarabiei) și am acceptat pierderea acestui teritoriu, neavând puterea să-l cerem efectiv înapoi. Sau probabil că granițele statale constituiau atunci un argument suficient de puternic pentru configurarea arealului ecleziastic și imposibilitatea de a păstori în afara principatului.
Ulterior, după revenirea în cadrul Patriarhiei Române în 1918, recunoscută și de ruși, după cum se poate citi în istoricul acceptat chiar și de Mitropolia Chișinăului, noi declarăm că nu am recunoscut trecerea din 1944 din nou în jurisdicția Moscovei. Totuși aceasta nu a însemnat ruperea comuniunii bisericești.
Din 1991 intervine conflictul care persistă și astăzi între pro-români și pro-ruși. La vremea respectivă existau trei arhierei, dintre care Petru de Bălți a pledat pentru revenirea la Patriarhia Română.
În urmărirea acelor evenimente am la îndemână doar o carte scrisă de Romeo Cemârtan, Biserica Ortodoxă Rusă în geopolitica regiinală – cazul Republicii Moldova, Chișinău, 2020, care preia informații din diferite surse, și istoricul de pe pagina oficială a Mitropoliei Basarabiei (alcătuit de prof. Ghe. Badea din Iași).
În 3 aprilie 1992, în toiul conflictului din Transnistria, un grup pro-românesc de 52 de deputați a înaintat un Memoriu către Patriarhii Alexei al II-lea și Teoctist de la Moscova și respectiv București. Se cerea un dialog urgent între cele două Patriarhii „în stare să refacă unitatea bisericească a poporului român și să așeze pe temeiurile firești raporturile interortodoxe româno-ruse”. Drept urmare Sinodul român se întrunește rapid pe 9 aprilie și emite un Comunicat în care este exprimată poziția sa față de problema în discuție, că nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, dar și intenția spre un dialog cu partea rusă pentru repararea nedreptăților cauzate pe plan bisericesc românilor de o parte și de alta a Prutului de pactul Ribbentrop-Molotov.
Arhiepiscopul Vladimir a întrunit mai multe Adunări eparhiale în acel an se pare pentru a contracara „românismul”. Important este că la una din ele, la 8 septembrie, a decis destituirea Ep. Petru și mutarea lui în alt post pentru neascultare de ierarhul superior. Totuși această decizie este repinsă ca abuzivă pentru că la vremea aceea nu exista o relație de supunere ierarhică, ci toți depindeau direct de Moscova
În această conjunctură, Adunarea Eparhială din 14 septembrie a decis reînființarea Mitropoliei Basarabiei, având drept locțiitor de Mitropolit pe Ep. Petru. De data aceasta, a venit și răspunsul de la Moscova pe 5 octombrie printr-un decret care îl oprește de la slujire pe acesta și înființează Biserica Ortodoxă din Moldova. Totodată, este dat un răspuns Patriarhiei Române în care se argumentează dreptul rusesc de jurisdicție.
Pe 19 decembrie Sinodul român ia act cu binecuvântare de înființarea Mitropoliei Basarabiei autonomă și de stil vechi, cu sediul la Chișinău.
Guvernul din Republica Moldova a aprobat la 17 noiembrie 1993 înființarea Mitropoliei Moldovei dependentă de Moscova și a refuzat legalizarea celei a Basarabiei. Aceasta din urmă a intrat în legalitate după un șir lung de procese și o hotărâre a CEDO a obligat statul să o recunoască, fapt care a survenit în data de 30 iulie 2002. În prezent este pe rol un dosar depus la CEDO în 7 mai 2004 pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei drept succesoare de drept a Mitropoliei din 1944, nu doar istorică, spirituală și canonică. În acel moment se preconizează preluarea patrimoniului material confiscat și naționalizat de comuniști.
Având în vedere că atât Biserica Română, cât și cea Rusă invocă dreptul credincioșilor basarabeni de a alege cum să-și ducă viața bisericească, de care structură să aparțină, Scrisoarea din prezent a Mitr. Vladimir ar putea fi o bună punte spre pace. Resorturile din culise sunt cunoscute de cei în cauză, însă eu personal consider că dialogul este singura soluție viabilă. Atitudinea conflictuală este acceptabilă doar în măsura în care o parte se lovește de opacitatea celilalte și în acest mod urmărește deblocarea spre dialog și o soluție finală admisibilă pentru toți.
Actualmente, Mitropolia Chișinăului este mult mai numeroasă decât a Basarabiei. Aceasta reflectă într-o măsură nu categorică alegerea moldovenilor.
Observații finale
Deși înființarea și activitatea Mitropoliei Basarabiei este canonic o schismă, totuși consider că există circumstanțe atenuante. Se poate invoca lipsa unei deschideri sincere spre dialog a părții rusești și chiar violențe din partea „moldovenilor” contra „basarabenilor”. În atare situație, forțarea notei este de înțeles în anumite limite.
Interesele politice și orgoliile personale fac mai mult rău în această dispută, de orice parte ar fi. De aceea apreciez gestul Mitr. Vladimir de a căuta dialogul, dacă nu ascunde altceva.
Însă factorul cel mai important ar trebui să fie dreapta credință și păstrarea moralei creștine în societatea de azi. Sunt de înțeles și justificate implicațiile politice de conjunctură, dar cu condiția să nu fie primordiale acestea. Încadrarea românească în paradigma valorilor occidental-europene cam știrbește credibilitatea bisericească. Pe de altă parte, imperialismul rusesc și pretențiile nefondate asupra Basarabiei constituie o amenințare a dominației și utilizării Bisericii pentru interese de nivel politic.
Grea alegere între istorie și canonicitate, între europenizare și rusificare.