Imagine: Basilica

Locul și importanța unui Sinod al Bisericii Locale

Rolul Sinoadelor Bisericilor Locale nu este unul infim, ci ar trebui să aducă limpezime obștii creștine, să soluționeze conflictele și problemele care se ivesc inerent în viața credincioșilor. De aceea este prevăzut de canonul apostolic 37 și de al 5-lea de la Sinodul I Ecumenic să se întrunească de două ori pe an Sinodul plenar care să cerceteze chestiunile de dogmă, administrative și conflictele apărute, dispoziție întărită de multe alte Sinoade de-a lungul timpului. Așa se face că deciziile sinodale precum cele luate de Biserica Ortodoxă Română în această primăvară îi privesc pe toți credincioșii români, îi afectează direct și ar trebui să manifeste un interes legitim față de cele hotărâte.

Buna chibzuială ar trebui să caracterizeze aceste decizii sau măcar să arătăm noi, fiecare, atenție și seriozitate temelor abordate (sau neabordate, lăsate nediscutate). Reglementările adoptate ar trebui să aducă o clarificare în chestiunile abordate în așa fel încât mesajul edificator să rămână peste timp. Măcar explicațiile pe marginea hotărârilor ar trebui să fie lămuritoare.

Dar îndrăznesc să spun că deja ne-am obișnuit ca tonul lacunar să înlocuiască limpezimea și problemele să persiste în loc să fie soluționate.

Hotărâri ale Sinodului BOR

Din cele 13 noi hotărâri ale Sfântului Sinod, am să mă refer numai la penultimele două din ele, legate de interferențe de jurisdicție bisericească în teritorii din afara țării, anume în Basarabia și Bucovina (Ucraina):

11. binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina.

12. reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992.

Comentarii politice asupra deciziilor Sinodului BOR

Dacă demiterea așa-zisă a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, și sancționarea scrisă a Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului au fost mai mult discutate în spațiul public pe bună dreptate sau exagerat, tema interferenței BOR în Bucovina și în Basarabia a avut un ecou mai scăzut, dar nu a fost neglijată. Astfel, mi-a fost semnalat faptul că Vlad Cubreacov, din Republica Moldova, a scris un articol detaliat în care atinge și aceste subiecte în articolul său Ortodoxia Română din Ucraina între „Lumea Rusă” și „Lumea Ucraineană”, dar și portalul Știri pe surse vorbește pe larg, printre altele, despre un posibil conflict la orizont cu Rusia și Ucraina. Pe lângă unele aprecieri neîntemeiate, se pot extrage informații interesante din aceste două surse menționate.

Pe de o parte, nepomenitorii primiți de vlădica Longhin la Bănceni sunt priviți ca un semn al expansiunii Patriarhiei Moscovei în România ca în Turcia și în Africa prin exarhatele înființate acolo. Dar această comparație este deplasată și scoasă din context. Eu nu cunosc să existe antimise trimise de Mitr. Longhin nepomenitorilor din România, cu atât mai puțin să formeze prin ei o structură asemănătoare unui Exarhat. Iarăși, nu sunt convins deloc că ar lucra în interesele Moscovei, ci mai degrabă că este sub oblăduirea Mitr. Onufrie al Kievului, care s-a delimitat de Patriarhia Rusă după începerea războiului din țara vecină. Toate aceste afirmații aruncă o umbră de îndoială asupra seriozității cu care tratează subiectul autorul, fiind mult prea tributar unei viziuni politicianiste și mai puțin familiarizat cu planul bisericesc.

Totuși dovedește că este în temă cu evoluțiile bisericești, făcând referire la mai multe momente importante: decizia Sinodului nostru din primăvara lui 2019 prin care se solicita înființarea unui Vicariat ortodox în pentru românii din Ucraina, refuzul Mitr. Onufrie al Kievului de a recunoaște jurisdicția canonică a românilor în parohiile din Republica Moldova și Ucraina, atitudinea antiromânească sau deschisă a unor episcopi din Ucraina, propunerile recente ale schismaticilor ucraineni de a primi comunitățile românești mai ales din Cernăuți. Interesantă în mod deosebit este informația că există parohii care cer și chiar au ajuns deja unele să facă parte din BOR prin Mitropolia Basarabiei. La fel, notabilă este și dorința a 61% dintre românii din Ucraina (Cernăuți, Transcarpatia și Odesa) de a reveni în comuniunea BOR, conform unor studii sociologice.

La fel ca și celălalt articol menționat, perspectiva oferită este una predominant politică, lumească. Foarte mult contează războiul și implicarea instituțiilor statului, dar mai puțin prisma bisericească și canonică. În ultimă instanță, nu este luat în discuție interesul de bază al credincioșilor de a avea slujbe și îndrumare corectă în Hristos. Adeziunea poporului la Biserică este privită ca un factor ce influențează și este determinată, la rândul ei, de viața politică. Însă este trecut cu vederea faptul că interesele creștine sunt de altă natură decât sociale și politice și ar trebui să determine atitudini pline de curaj în apărarea valorilor ortodoxe morale, doctrinare și la nivel de organizare.

Interesantă este formularea similară dintr-un articol de pe Veridica în oglindă cu cei de la G4Media, în afara unei afirmații dubioase introduse de ei, anume că unii prelați din structura bisericească subordonată Patriarhiei de la Moscova susțin pe față invazia rusă din Ucraina, fără a da o dovadă sau trimitere în acest sens. Pare a fi un material scris la comun de cineva, dar adaptat de fiecare după cum a considerat. Deci este curios că există texte preformatate sau șablon pe aceste subiecte.

Reacții ale ierarhilor din Basarabia și Ucraina

Un purtător de cuvânt al Sinodului ucrainean, Mitropolitul Clement de Nijin și Priluki, a comentat decizia Sinodului BOR pentru UJO. Acesta a scos în evidență mai ales faptul că hotărârea în cauză atestă amenințarea la adresa libertății de credință din Ucraina din partea statului, dar și pericolul pentru integritatea Bisericii și pentru suveranitatea statului ucrainean pe teritoriul legat de România.

Mitropolia de Ungheni și Nisiporeni din Republica Moldova a publicat un studiu de drept canonic în care este contestată competența BOR de a anula sancțiunile asupra clericilor care trec la Mitropolia Basarabiei.

Opinii personale prezența BOR în Bucovina și Basarabia

Mai ales în contextul recent și fierbinte al interferenței Patriarhiei Ecumenice în Ucraina, reglementarea raporturilor bisericești dintre diferite țări și popoare ar trebui să fie tranșat mai concludent și în folosul credincioșilor. Ținta ar trebui să fie bunul mers al vieții duhovnicești, iar în momentul de față concret ne referim la românii din Basarabia și Ucraina.

Din păcate, dispozițiile sinodale recente nu aduc lumină, ci doar impun o linie de urmat fără explicații de rigoare. Nici măcar nu au existat luări de poziție ulterioare de contextualizare, așa cum au fost cele legate de „cazurile” Vasile Bănescu și Teodosie de la Constanța, dar nu ar fi târziu nici acum.

Deși mă interesează subiectul statului canonic al acestor regiuni care au fost cândva în componența Bisericii noastre, nu-mi pot face o imagine clară și o opinie pe măsură pentru că nu am informațiile necesare. Din ce-mi dau seama, doar instituțiile implicate, adică Patriarhia Rusă, cea Română și Biserica Ucraineană ar deține acest set de date care ar putea aduce mai multă lumină.

Ce pot spune eu este că mi se pare normal ca Patriarhia noastră să-și exprime pretenții asupra jurisdicțiilor în cauză, odată ce a afirmat cândva că nu a recunoscut niciodată desprinderea Bucovinei și Basarabiei din cadrul ei. Practic, este un litigiu în curs. Grija pastorală pentru credincioșii pe care i-a pierdut este îndreptățită, numai să fie una curată și sinceră, nu o ambiție după putere și stăpânire.

Chiar dacă granițele statului s-au schimbat în privința acestor teritorii canonice, zonele de împărțire bisericească ar fi trebuit să fie trasate pe criteriul etnic, nu statal. Avem exemple în acest sens chiar Ucraina, care este sau a fost dependentă de Moscova, la fel ca Belarusul. Altfel spus, aceste zone ar fi trebuit să rămână în păstorirea românească a lui Veniamin Costachi sau a Mitropoliților următori din Moldova. Doar în cazul în care ar fi fost recunoscută oficial această cedare de episcopii noștri, atunci nu mai putem emite pretenții. Însă, din informațiile prezentate de Pr. Mihai Andrei Aldea în articolul despre canonicitatea Bisericii Ruse în Moldova reiese că au existat proteste față de acest rapt și instalarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni în Basarabia. Totuși rămâne nevoia unor acte bisericești concrete, pe care le-ar putea aduce Patriarhia noastră.

Foarte probabil există informații de interes în cartea de curând apărută Mitropolia Basarabiei: Istorie și Tradiție. Culegere de Documente și Materiale”, Volumul I, dar pe care nu o am la îndemână. Este de așteptat și al doilea volum cu informații despre evenimentele mai apropiate de noi. Chiar și așa, persistă impresia că nu au fost făcute suficiente demersuri la forurile bisericești îndreptățite pentru rezolvarea acestor conflicte, adică la nivel inter-ortodox.

În plus, situația parohiilor românești din Ucraina este diferită de a celor din Republica Moldova. Nu sunt emise pretenții asupra întregului teritoriu, ci asupra unei părți disparate. Pe ce temei canonic se poate face acest lucru? Doar pentru că există o stare de război și persecuție în țara vecină?

Totuși, chiar dacă presupunem că Patriarhia are dreptate în toate demersurile pe care le întreprinde în Basarabia și Bucovina, nu poate fi convingătoare pentru că în aceste zone se găsesc episcopi mai devotați credinței decât oricare din România. Mai mult, abaterile ierarhiei noastre de la credință prin ecumenism sau cedările făcute în pandemie sau în general mersul în tonul moralei europene descreștinate nu poate convinge pe nimeni că intențiile sunt pastorale, și nu expresii ale unor ambiții de stăpânire. Iar atâta vreme cât nu există consistență bisericească, ci politică, este greu să fie invocate temeiuri canonice, când de fapt ele sunt de natură socială și politică.

Din păcate, rușinoasă și elocventă este invocarea canonului 15 despre pretinsa erezie a războiului pentru trecerea clericilor de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei.

Translate page >>
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x