Consideraţii ocazionate de răspunsul deosebit de dur al lui Iurie Roşca dat purtătorului de cuvânt al MAE al Rusiei
Preluăm răspunsul pe care Iurie Roşca (fost vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova şi cunoscut intelectual public ortodox), l-a emis faţă de jignirea complet gratuită, deşi recurentă, pe care doamna Maria Zaharova a adus-o limbii şi identităţii româneşti a moldovenilor de peste Prut, răspuns la care vom adăuga concluziile noastre.
Reacţia domnului Iurie Roşca (preluată de mai multe platforme internaţionale (engleză, franceză) unde autorităţile ruse sunt de regulă tratate cu nefirească indulgenţă, reacţie pe care o consider întru totul justificată chiar dacă este formal neprincipială în raport de o doamnă), se referă la episodul următor din conferinţa de presă săptămânală organizată de M.A.E. al Federaţiei Ruse, când doamna Maria Zaharova compară justa repudiere a aşa-zisei „limbi moldoveneşti” cu repudierea sau schimbarea identităţii sexuale şi cu însuşirea ideologiei de gen:
Transcript şi traducere:
помните, обращаясь к гражданам Молдавии, молдавский язык есть. Я понимаю, что это звучит… Переподтверждение этого достаточно странно в 21 веке. Но с другой стороны, нам же теперь нужно доказывать, что и пола два есть мужчина и женщина. Ну да, это в этом же ряду, когда Санду… Президент Молдавии пытается сказать, что нет молдавского языка, и заменить его пытается румынским, переназнавать или перепрошить, я уж не знаю как-то. Хочется сказать, что да, некоторые считают, что и гендеров 80.
„Vă amintiți, când vorbim despre cetățenii din Moldova… există limba moldovenească. Înțeleg că sună… să reconfirmăm asta este destul de ciudat în secolul 21. Dar, pe de altă parte, acum trebuie să ne demonstrăm că există și două genuri, bărbat și femeie. Da, asta e, intră în aceeași categorie, când Sandu, Președintele Moldovei, încearcă să spună că nu există limba moldovenească și încearcă să o înlocuiască cu româna, să o redenumească sau să o reprogrameze, nu știu exact. Ar fi de dorit să spunem că da, unii cred că există și 80 de genuri.”
Răspunsul publicat pe Telegraph este preluat de pe canalul oficial de Telegram al domnului Iurie Roşca.
Maria Zaharova ca simbol al vulgarității și al aroganței imperiale
Rușii nu sunt singurul popor încercat de complexe de inferioritate și de spirit imitativ în raport cu Occidentul. Pentru doar prin obsesia de a maimuțări modelul american o cucoană atât de mediocră și de obraznică, fără pic de tangență cu eleganța diplomatică și cu rafinamentul în exprimări, putea ajunge pe post de purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei.
Maria Zaharova, favorita bătrânului ministru Lavrov, a obișnuit lumea cu aparițiile sale grosiere, anatemizând cu zel patriotic establishmentul occidental și făcând exerciții de sarcasm stângaci și didacticism plin de împăunare imperială. Însă ținta criticelor acide ale acestei extrem de volubile și certărețe madame de o calitate intelectuală discutabilă nu este doar clasa politică din Vest, ci și persoanele din ierarhia de stat a Republicii Moldova. Vorba e că oficialii de la Moscova privesc țara noastră pe ce un teritoriul recuperabil, care s-a abătut temporar de la stăpânii din fostul imperiu sovietic. De aici și obsesia acestora de a admonesta la tot pasul politicienii neafiliați Kremlinului.
Nu sunt nici pe departe printre simpatizanții actualei guvernări. Detest faptul că aceasta este formată exclusiv din mercenarii plutocrației globaliste bazate în Occident, dar nici mercenarii afiliați puterii de la Moscova nu-mi sunt mai simpatici. Și totuși, atunci când distinsa purtătoare de cuvânt al MAE rus își permite să se stropșească la conducătorii Moldovei, nu pot să nu constat cu revoltă că astfel se comite o imixtiune în treburile interne ale statului nostru.
De câteva zile circulă pe internet un filmuleț preluat de presa de la Chișinău în care aceeași Maria Zaharova, vorbind în cadrul forumului mondial al tineretului de la Soci, s-a referit din nou la limba de stat a țării noastre (https://www.ziarulnational.md/video-limba-moldoveneasca-exista-maria-zaharova-a-izbucnit-in-ras-cand-a-facut-aceasta-afirmatie/). Ea a reiterat aberația cominternistă despre existența unei limbi moldovenești pe un ton sever care a trecut în mod straniu într-un râs zgomotos, care se voia un semn al sarcasmului distinsei doamne. Aerul de superioritate și maniera povățuitoare a cucoanei cu pricina ar fi avut menirea să ni se dea încă o lecție de la înălțimea aroganței imperiale asupra propriei noastre identități etnice și culturale.
Nu am nici o îndoială că această figură emblematică a Kremlinului nu știe nimic despre originea cominternistă a glotonimului ”limbă moldovenească” și a etnonimului ”popor moldovenesc”, care au servit drept justificare pentru anexarea Basarabiei de către URSS. Și nici despre faptul că în Republica Moldova, odată cu căderea comunismului, în școală se predau următoarele obiecte de studiu: Limba Română, Literatura Română și Istoria Românilor. Acest fapt reprezintă dovada cea mai pregnantă a procesului de renaștere națională, care a pus capăt rusificării și asimilării practicate în imperiul sovietic și cel rusesc.
De altfel, o dovadă izbitoare și tragică a faptului că regimul sovietic de ocupație practica deznaționalizarea prin impunerea unor falsuri asupra identității național-lingvistice a românilor de la răsărit de Prut este starea de lucruri din Transnistria. Anume din cauza ocupației militare ruse, care își menține în mod abuziv contingentul său militar în această regiune, este posibilă perpetuarea unui regim separatist care este exponentul direct al puterii de ocupație. Iar dominația străină în această parte a țării noastre se manifestă direct prin impunerea ”limbii moldovenești” în școală. În plus, regimul separatist prorusesc interzice folosirea alfabetului latin, menținând prin forța armelor și prin teroare alfabetul rusesc, așa cum s-a întâmplat în întreaga țară pe parcursul ocupației sovietice.
În scurta sa intervenție ce viza ”chestiunea lingvistică” Maria Zaharova a mai comparat discuția despre existența limbii moldovenești cu teoria genului, care, ar trebui să conchidem, este la fel de absurdă ca și negarea denumirii sovietice a limbii țării mele. Ne bucurăm că această persoană înzestrată cu o funcție înaltă în statul rus respinge teoria genului, dar totodată regretăm ignoranța acesteia în materie lingvistică. Nu credem că astfel de piruete retorice vădesc doar lipsa unor capacități cognitive satisfăcătoare și a unui tact diplomatic elementar. Mai curând este vorba despre ceea ce am remarcat încă din titlul acestui articol, adică despre o nemăsurată aroganță imperială care tratează toate popoarele din fostul imperiu ca pe niște barbari și sălbatici, care trebuie ridicați la standardele civilizaționale ale ocupantului.
Astfel de retorici lipsite de respect afectează nu atât guvernanții de la Chișinău, ci mai ales sensibilitățile unui întreg popor care a avut de suferit timp de secole din cauza dominației străine. Anume ticurile imperiale și spiritul excesiv de paternalist, vecin cu dictatul, ce reprezintă o constantă în politica externă a Rusiei post-sovietice față de fostele periferii ale URSS devenite state independente, le determină pe acestea să basculeze în tabăra inamicilor geopolitici ai Moscovei. În felul acesta are de pierdut atât Rusia, cât și fiecare țară care se pomenește în mrejele Occidentului colectiv.
Nota noastră:
Insistenţa autorităţilor ruse în negarea absurdă a identităţii româneşti a moldovenilor din Basarabia rămâne o constantă supărătoare pentru noi şi complet inutilă, dacă nu contraproductivă, pentru diplomaţia rusă şi interesele sale de stat. Dincolo de argumentul descalificant intelectual în sensul că „limba moldovenească” pur şi simplu „există”, acesta dovedeşte, fără tăgadă, că nu există niciun proiect de edificare a unui nou ansamblu de relaţii internaţionale cu România şi cu Republica Moldova, altul decât cel obtuz-imperial pentru reactivarea rusificării şi deznaţionalizării specifice secolelor XIX-XX.
Prin urmare, acuzaţia pe care partida europenistă de la Chişinău şi Bucureşti o formulează împotriva Federaţiei Ruse (că reprezintă un pericol existenţial) apare dovedită, deci complet justificată deşi nu este!
Responsabilitatea pentru aducerea relaţiilor între statele noastre la timpul prezent este comună, dar îndărătnicia cu care Federaţia Rusă neagă românilor caracterul identitar, principiul primordial al emancipării naţionale, introduce un blocaj de nedepăşit în aflarea oricărui plan comun de conversaţie şi relaţionare. Această împrejurare nu poate fi deloc în avantajul nici a ruşilor şi nici a românilor, cu excepţia ipotezei în care ruşii doresc să pună absurdul şi lipsa de fundament la temelia activităţii lor internaţionale şi să lase loc altor state să arbitreze/influenţeze/blocheze eventualele noastre relaţii bilaterale.
În acest caz, Federaţia Rusă nu lasă românilor (din cele două state) altă ieşire decât trecerea fără rest în tabăra atlantistă, pentru că niciun alt interes naţional (material sau spiritual) nu poate prevala asupra celui identitar. Iar Federaţia Rusă este singurul stat din lume care neagă românilor însuşi caracterul lor naţional unitar, pentru raţiuni politice perimate încă din vremea ţarului Alexandru I, dar rostogolite superficial până în prezent.
Iar aici, se impune o precizare: ridicolul manifest al negării identităţii româneşti pentru moldovenii de peste Prut îi lasă pe ruşi cu o plajă extrem de îngustă de recrutare a aliaţilor lor români, exclusiv dintre cei într-atât de declasaţi moral şi intelectual încât să susţină că albul este negru sau chiar, referindu-ne la comparaţia neinspirată a doamnei Maria Zaharova, că femeia este bărbat. Nu aş putea aprecia cât din rusofobia românilor se datorează politicii externe a Federaţiei Ruse şi contra-propagandei (occidentale) aferente, faţă de rusofobia generată de dispreţul firesc pe care orice om normal îl resimte pentru cel care denaturează neruşinat realităţi de necontestat. Cu siguranţă însă că rusofobia istorică profundă vine din convingerea noastră că cineva într-atât de prost încât să considere că albul este negru, şi să o impună prin forţă, nu poate fi decât ticălos până la cer.
Ar mai fi necesară o ilustrare: aşa cum străinii nu pot înţelege ethosul rusesc până nu înţeleg cât de directă şi de perpendiculară pe chestiune este limba rusă, nici ruşii nu cred că pricep cât de unitară, mai ales în duh, este limba română. Aşadar, nu este vorba doar despre corespondenţa sub aspect sintactic, molfologic şi semiotic a limbii vorbite în toate provinciile locuite de români, ci mai ales e vorba de acel substrat spiritual (rostul rostirii) care ne încredinţează de adevărul dintru început a convingerii poetului Nichita Stănescu potrivit căruia limba ne este patria pe care o locuim, adevăr metapolitic care a insularizat individualitatea unică a limbii române într-o mare de limbi slave în condiţii de neputinţă politică şi militară.
Recent, canalul de Telegram Sputnik a publicat un comentariu al unui cetăţean român stabilit la Moscova care sugera reconfigurarea unionismului românesc astfel încât să diminueze caracterul său vizibil antirusesc, pentru a face loc autorităţilor ruse să priceapă caracterul unitar al limbii române şi absurdul proptirii conceptului de „limbă moldovenească”. Sunt de acord cu toate susţinerile acestui frate, a cărui opinie o postez în comentarii, cu menţiunea că orice diminuare a caracterului antirusesc al unionismului românesc va apărea (va fi?) neautentică, nesinceră, câtă vreme piedicile pe care ruşii le pun reunificării vizează chiar planul identitar al fiinţei româneşti. Cine oare poate ignora faptul că anume Rusia este cea care susţine că moldovenii nu sunt români, astfel încât, mai pe urmă, să cautăm noi alte temeiuri pe baza cărora să putem negocia reunificarea?
Prin această poziţionare, Rusia însăşi blochează orice deschidere viabilă a planului politic românesc pentru curente favorabile relaţiilor bilaterale şi se mulţumeşte fie cu apropieri politice conjuncturale, fie cu aliaţi de joasă speţă care vor să paraziteze puterea Rusiei, dar fără niciun viitor în politica liberă a adevărului. Mlaştina morală în care aliaţii Rusiei se afundă îi împinge către atitudini dictatoriale sau către minciună care reconfirmă prejudecăţile rusofobe preexistente. Puţini (doar unul?) sunt intelectualii români, foşti sau actuali politicieni, curajoşi îndeajuns de mult încât să iubească Rusia în proprii lor termeni, personali şi de neam. Tot restul, urăsc Rusia în termenii atlantiştilor sau iubesc Rusia în termenii silovikilor.
Această problemă primordială a relaţiilor bilaterale, deşi pare un detaliu pentru terţi, poartă o greutate cardinală indiferent de domeniul politic, social, cultural sau religios în care se încearcă timide reapropieri. Suntem în pragul schismei pe care Biserica Ortodoxă Română o face în Basarabia, tocmai pentru că Rusia insistă că poporul moldovenesc este diferit de poporul român şi că prin urmare are dreptul o biserică separată, în interiorul Patriarhiei Ruse. Rapoartele M.A.E. al Federaţiei Ruse privind activitatea extremei drepte în Europa condamnă în cazul României evlavia pe care poporul român o are pentru Sfinţii Închisorilor, mari Făcători de minuni şi Izvorâtori de Mir, punând inconştient, din nou, statul rus împotriva sfinţilor vădiţi de Dumnezeu şi în troaca ateismului sovietic.
Din nefericire, contextul geopolitic actual ne împinge pe un traseu de coliziune militară pe cât de prostesc, pe atât de inevitabil.