Alegeri locale în Republica Moldova

Sursa imagine: Adevărul.ro

Într-un articol publicat de ziare.com, profesorul Dorin Popescu face o analiză a rezultatului alegerilor locale desfăşurate peste Prut în acest weekend (cu accent pe victoria socialiştilor de la Chişinău pe care o califică drept „episod tragic al unui proces catastrofal“), rezultat electoral în urma căruia se vede nevoit să exprime unele adevăruri, în cuvinte (cam) tari, care ies din matca discursului de plastic vehiculat la noi despre statul românesc din stânga Prutului.

Reţinem din cuprinsul articolului publicat de ziare.com, faptul că autorul:

– denunţă politica noastră externă ambiguă şi fără conţinut intitulată „susţinerea parcursului european al Republicii Moldova”;

– critică elitele fără viziune, incompetente sau corupte de pe ambele maluri ale Prutului;

– deplânge lipsa unui proiect românesc sistemic pentru Republica Moldova;

– reclamă deciziile cancelariilor euroatlantice privitor la Republica Moldova;

– descrie noul proiect geopolitic european care vizează “reinstalarea cortinei de fier pe Prut“;

– reţine existenţa „mirajului fatal” al lumii ruse pentru moldovenii de peste Prut.

Precizăm că mai degrabă nu suntem de acord cu ideile cuprinse în articolul pe care îl preluăm, dar considerăm că acesta constituie totuşi o foarte bună bază de discuţie, în măsura în care va exista interes.

Alte materiale utile pentru conturarea imaginii de detaliu din Republica Moldova sunt interviul luat lui Armand Goşu din Contributors, articolul domnului Marius Diaconescu publicat de Adevărul sau articolul profesorului Radu Carp din Adevărul.  

Aşteptăm cu interes analize ale domnului Valentin Naumescu şi, mai cu seamă, din partea   domnului Dan Dungaciu, probabil cea mai autoritară voce românească privitor la acest subiect.


Calul troian în cetatea Chişinăului

Victoria candidatului socialist Ion Ceban la alegerile locale pentru Primăria Chişinăului are semnificaţii geopolitice paradigmatice pentru întreaga regiune a estului Uniunii Europene.

Este un eşec de proporţii al proiectului românesc şi european privind Republica Moldova şi totodată un simptom al transformării rapide a întregii vecinătăţi estice a Uniunii în zonă-tampon, dincolo de o cortină gri care se va instala încet şi sigur pe Prut.

În ultimele trei decenii, Chişinăul a construit şi reprezentat rezistenţa tiparului cultural şi geopolitic european în faţa a ceea ce numeam cândva tancurile geopolitice ale MoscoveiLumea rusă, puternică şi ea la Chişinău mai ales prin presa, elite pro-ruseşti, fonduri, reţele de agenţi de influenţă, ideologie, biserică etc, nu a putut totuşi cuceri (până ieri) această redută a Europei în ultimii 16 ani.

Chişinăul a funcţionat de jure (de facto? n.m. utzu) ca un avanpost al Europei şi al tiparului civilizaţiei ei, cu roluri similare ale cetăţilor de odinioară ale domnitorilor moldoveni, deci români. Acum, această redută a cedat, iar rezistenţa s-a frânt.

Este un episod tragic al unui proces catastrofal, care îşi are cauzele la Bucureşti, Bruxelles, Paris, Berlin, Washington, Chişinău şi Moscova.

În modesta mea opinie, victoria candidatului socialist la Chişinău are patru cauze majore.

Prima se afla la Bucureşti.

Dintotdeauna cheia reintegrarii Republicii Moldova în spaţiul românesc/european s-a aflat în mâinile Bucureştiului. Orice altă interpretare sugerată de liderii noştri politici (cum că, bunaoară, scenariile pentru Republica Moldova s-ar scrie în marile cancelarii) este o disculpare lamentabilă a acestora, o tentativă ipocrită de a se exonera de responsabilitatea directă şi primară privind acest eşec.

Alegerea lui Ion Ceban confirma falimentul (cel puţin pe termen scurt şi mediu), al ideii româneşti în Republica Moldova; cel puţin falimentul ideii politice/geopolitice, pe baza deteriorării considerabile (aproape iremediabile) a capacităţii Bucureştiului de a sprijini ideea pro-europeană şi pro-românească în Republica Moldova.

Republica Moldova a fost întotdeauna “cartoful fierbinte” al clasei politico-administrative de la Bucureşti şi totodată hârtia de turnesol a politicii noastre externe, “proba noastră de viaţă” în relaţiile internaţionale.

Fără un proiect solid, sistemic, structurat, vizionar şi responsabil al României pentru Republica Moldova nu avem motive spre a aprecia că putem avea vreodată performanţă în politica noastra externă, oriunde în lume (prioritar la Bruxelles sau Washington).

De circa două decenii, Bucureştiul dezvoltă ipocrit şi desubstanţializat o orientare voit ambiguă de politică externă în raport cu Chişinăul, numită invariabil susţinerea parcursului european al Republicii Moldova.

Nu am construit şi nu avem o proiecţie pe termen lung care să substanţializeze specificitatea relaţiilor noastre cu Chişinaul. România nu poate avea, în raport cu Republica Moldova, obiective neutre şi plate de facilitare a apropierii Republicii Moldova de Europa egale celor pe care le exprimă ţări din extremitatea vestică a Europei, precum Portugalia.

Avem nevoie de o proiecţie naţională asumată plenar de către elita noastră politică şi de către societate, de un Pact Naţional pentru Republica Moldova, în absenţa căruia politica noastră în Est riscă să fie/devină derizorie. În absenţa acestei proiecţii, chiar şi actualul pariu al relaţiei cu Republica Moldova, “sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova”, riscă să nu fie realizat, pentru că România nu mai deţine profilul şi expertiza necesare implicării sale în formatele externe care contează pentru viitorul Republicii Moldova.

Aş spune ca principala cauză a absenţei unui proiect românesc sistemic pentru Republica Moldova constă în criza valorilor şi în coma noastră meritocratică, în absenţa permanentă a oamenilor de stat veritabili din spaţiul public românesc.

De trei decenii, rulăm la vârf “elite” fără viziune, vânători de funcţii, sinecurişti, negustori de himere, falşi patrioţi, corupţi şi iresponsabili, discursuri fără etică şi asumări, poze ceremoniale şi ifose.

În trei decenii, nu am reuşit să aducem la Chişinău satisfacţia binefăcătoare a unei lumi libere, romaneşti/europene, nu am reuşit să îmblânzim destinul tragic al românilor de peste Prut, ale căror elite vorbesc de ceva vreme despre “a treia trădare a românilor”, dupa cele istorice care i-au lăsat a jamais în malaxorul rusesc.

Nu am reuşit să exportăm suficientă Europa la Chişinău şi nici măcar să ţinem în viaţă puseele excepţionale de fidelitate pentru România ale elitelor intelectuale din Republica Moldova. Peste podurile de flori de odinioară, Bucureştiul construieşte acum, prin neglijenţă şi cinism, cortine de fier.

A doua cauză se află în deciziile marilor cancelarii euroatlantice, exprimate punctual în proiectul tactic de compromis propus în primăvara blocului ACUM.

A existat întotdeauna un proiect modest (dezangajant) al marilor cancelarii privind Republica Moldova – spaţiu pe care de altfel cu greu îl găsesc aceştia pe hărţile pereţilor aflaţi la mii de kilometri distanţă de cataclismele şi suferinţele de aici.

Berlinul nu a avut generozitatea de a hrăni proiectul europenizarii Republicii Moldova măcar ca răsplată pentru sprijinul decisiv al Europei pentru proiectul reunificării Germaniei.

Parisul şi Berlinul caută la Chişinău prioritar posibile scheme de compromis cu Moscova, pe care nu au exclus-o niciodată de la mesele marilor negocieri. Faptul că marile cancelarii europene au alt proiect faţă de Republica Moldova decât cel care i-ar fi deschis porţile Europei devine din ce în ce mai clar.

România nu a avut, iata, nici la Bruxelles resursa instituţională capabilă să obţină (să provoace) un angajament real al Europei faţă de Republica Moldova. Nu mai există un angajament politic real al UE de a susţine europenizarea Republicii Moldova, iar absenţa acestui angajament se reflectă astăzi şi în criza instrumentelor europene de prezenţă în spaţiu (d.e. Partenariatul Estic).

Avem toate motivele să credem că noul proiect geopolitic al Europei pentru Republica Moldova şi în general pentru estul Europei (vecinatatea estica) este re-transformarea acesteia în zonă-tampon, zona gri, teatru în care să se exprime deopotrivă instrumentele şi interesele Europei şi ale Moscovei.

Acest nou proiect geopolitic va fi fost generat de factori deloc circumstanţiali, precum:

  • revenirea etapizată post-Crimeea a Federaţiei Ruse în spaţiul său de influenţă reprezentat prioritar, aici, de Ucraina şi Republica Moldova;
  • degradarea rolului geopolitic al Uniunii Europene, subminat de procese toxice precum Brexit;
  • accentuarea faliilor existente în relaţia transatlantică;
  • restabilirea primatului politicii naţionale în dauna celei colective/europene în cancelariile relevante ale Europei etc.

Acest nou proiect geopolitic vizează reinstalarea cortinei de fier (cu nuanţe semantice alternative – cortina gride catifea etc.) pe Prut, între cultura europeană/occidentală şi cea ruseasca, cu un mic cordon sanitar de întalnire neconflictuală a acestora.

Vedem semnele acestui proiect gri al Europei în aproape toate manifestările vieţii politice din Republica Moldova (mai ales după crearea coaliţiei ACUM şi PSRM) şi episodic în Ucraina.

În impunerea acestui scenariu extern la Chisinau s-a neglijat performanţa forţelor pro-ruse de a exploata în folos propriu această combinaţie letală (ACUM-PSRM), performanţă pe care blocul ACUM este departe de a o putea contracara (politica perfidă a partidului lui Igor Dodon a putut produce rinocerizări masive şi rapide la nivel politic, pe întreg teritoriul electoral de peste Prut).

În loc sa redevină o zona gri, aşa cum o vedeau birocraţii din marile cancelarii, Republica Moldova redevine treptat enclavă rusească, iar steagul Moscovei flutură acum liber pe cladirea Primăriei oraşului european Chişinău.

Cuvantul de ordine al acestui nou scenariu european gri pare a fi fost asasinarea geopoliticii, respectiv promovarea tezei sovietice potrivit căreia coaliţia şi “Ţara” ar avea nevoie de înmormântarea securii geopolitice pentru a se putea focaliza pe supravieţuirea prin compromis a actualei coaliţii de la putere. La adăpost de “geopolitică”, Rusia a revenit geopolitic pe Prut.

O a treia cauză o reprezintă degradarea constantă a fizionomiei şi acţiunii clasei politice din R. Moldova.

Prioritatea de facto a acesteia a reprezentat-o utilizarea retoricii pro-europene în interesul financiar al propriei oculte, prin devalizarea fondurilor europene de sprijin.

Interesele clientelare şi acţiunile ilicite ale acestora au fost dublate de erori tactice de poziţionare şi acţiune:

  • s-a preferat soluţia unei înţelegeri reprobabile cu batalioanele politice ruseşti din Moldova, conduse de Partidul Socialist, prin încheierea “monstruoasei coaliţii” (“în pat cu duşmanul”, ruşii au putut performa facil la Chişinău);
  • s-a permis acapararea unor instituţii esenţiale ale Republicii Moldova de către camarila (pro-)rusească a lui Igor Dodon;
  • Andrei Năstase a votat pentru revenirea Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei;
  • au fost înlăturate din nucleul de decizie al Blocului ACUM voci vizionare care gândeau altfel;
  • liderii blocului ACUM au ignorat importanţa unui compromis explicit cu liderii unionişti între cele doua tururi de scrutin;
  • au fost evitate mesajele unioniste, singurele care mai puteau aduce la urne tinerii din zona electoratului sensibil;
  • s-a renunţat la campania “om cu om”, din raţiuni de calcul electoral greşit etc.

În acest fel, s-a creat un culoar favorabil extrem de larg adversarului politic, prioritar prin alterarea fundamentală a percepţiei potrivit căreia blocul ACUM ar (mai putea) reprezenta vectorul schimbării.

Candidatul Nastase a pierdut astfel doua tipuri de electorat – electoratul pro-european sever/exigent/pretenţios/dur (pentru care nu a mai fost credibil prin constituirea alianţei cu PSRM) şi electoratul pro-românesc (ale cărui aşteptări nu le-a mai putut reprezenta în mod legitim/fundamentat).

În fine, a patra cauza constă în mirajul fatal al lumii ruse în Republica Moldova, combinat cu tacticile şi ideologiile Moscovei importate permanent în Republica Moldova, mai ales odată cu sosirea la putere a celui despre care se tot spune că ar fi “presedintele Republicii Moldova”, Igor Dodon. Vom detalia separat.

Putin a ajuns astfel din nou la Chişinău după ce înainte de alegeri era doar ante portas. Din Putin ante portas înainte de alegeri am ajuns la un adevărat cal troian înăuntrul cetăţii Chişinăului, legitimat şi introdus în Cetate prin vot democratic.

În momentul de faţă, singura soluţie este ca Bucureştiul să înţeleagă dramatismul momentului şi să construiasca un proiect naţional pentru Republica Moldova, cu o elită politică nouă, responsabilă, care să includă:

  • elaborarea urgentă, de către preşedintele ales al României în urma alegerilor din noiembrie 2019, a unei Concepţii de politică externă care să includă Republica Moldova ca prioritate absolută a politicii noastre externe;
  • iniţierea de către acesta a discuţiilor cu partidele parlamentare şi societatea civilă pentru un Pact naţional pentru Republica Moldova;
  • valorizarea resursei umane de calitate pentru elaborarea proiecţiei naţionale strategice privind Republica Moldova şi gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova în centrala MAE şi în misiunile noastre diplomatice şi consulare;
  • eliminarea practicilor sinecuriste în ministerele şi departamentele care gestionează raporturile cu R. Moldova şi cu românii din afara României (comunităţi şi diaspora);
  • multiplicarea eforturilor de promovare a Republicii Moldova şi regiunii pe agendele marilor cancelarii europene;
  • elaborarea de formate şi instrumente europene care să aducă beneficii reale R. Moldova etc.

Bomba geopolitică cu ceas de la Chişinău începe sa bată la Bucureşti.

Dorin Popescu este preşedinte al Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House – Constanţa, singurul think-tank geopolitic din Dobrogea şi singurul din România destinat geopoliticii spaţiului extins al Mării Negre. Este analist politic, expert în geopolitică, fost diplomat, publicist, cadru universitar şi doctor în Filologie.

Erdogan îi mulțumește lui Victor Orban pentru „sprijinul acordat pe scena internațională”

Sursă imagine: Euronews.com

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și premierul maghiar Viktor Orbán s-au întâlnit marți (15 octombrie) la Baku, în marja summitului Consiliului Turcic, un grup de țări care vorbesc aceeași familie de limbi, la care Ungaria vrea să se alăture.

Ungaria a provocat recent „scoaterea colţilor” dintr-o declarație a UE care critica incursiunea militară turcă în Siria, declaraţie în care nu mai apare cuvântul „kurzi”. Principalul obiectiv al operațiunii militare turce este curățarea teritoriului de-a lungul graniței sale cu Siria de kurzi și re-așezarea a 2 milioane de refugiați sirieni aflați în prezent pe pământ turcesc.

Ministrul maghiar de externe Péter Szijjártó se află și el la Baku, deși miniștrii UE s-au întâlnit luni la Luxemburg pentru a discuta chiar despre incursiunea turcă. Acesta a declarat că poziţia Ungariei cu privire la acțiunile Turciei în Siria este dictată de interesul național al Ungariei, iar acest lucru vizează eliminarea posibilității „sutelor de mii sau chiar a milioanelor de migranți ilegali” de a se îndrepta spre granița de sud a Ungariei și de a obliga statul maghiar „să-i blocheze acolo”.

“Ungaria va conlucra bucuros cu Turcia” a declarat acesta, pentru a se asigura că familiile forțate să părăsească patria pot fi reinstalate într-o zonă sigură din Siria. Aceste declaraţii contrazic însă poziția UE potrivit căreia nu sunt îndeplinite condițiile pentru returnarea sigură a refugiaților în Siria. Totodată UE a comunicat că nu va contribui la finanțarea unui astfel de program de relocare.

Presa maghiară a citat biroul de presă al guvernului, potrivit căruia Erdoğan i-a mulțumit lui Orbán pentru sprijinul acordat pe scena internațională iar Orbán a declarat că așteaptă cu nerăbdare următorul summit guvernamental maghiar-turc care va avea loc la Budapesta la 7 noiembrie anul curent.

Membrii fondatori ai Consiliului Turcic (2009) sunt Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan și Turcia, iar cu ocazia summitului de la Baku, Uzbekistan se va alătura oficial ca membru cu drepturi depline. Ungaria are statutul de observator în organizație din 2018 și se dorește să se alăture ca membru complet. Limba maghiară nu este turcică, ci fino-ugrică.

Ideea înființării Consiliului Turcic s-a născut în anul 2006 şi aparţine fostului președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev. Inițiativa își are rădăcinile în ideea de pan-turcism, mișcare care a apărut în anii 1880 printre intelectualii turci din Azerbaidjan (parte a Imperiului rus la acea vreme) și Imperiul Otoman (Turcia modernă), cu scopul de unificare culturală și politică a tuturor popoarelor turcice.

Presa din Azerbaidjan l-a citat pe Erdoğan spunând că lumea turcă, care unește 300 de milioane de oameni, are un potențial imens iar Turcia și Azerbaidjanul îşi pot rezolva toate problemele pe baza principiului „Două state – o singură națiune”. Se estimează că sunt câteva sute de mii de azeri care trăiesc în Turcia. „În ciuda faptului că avem state diferite, suntem copiii unei singure națiuni”, a adăugat președintele turc. Pan-turcismul este în prezent un instrument politic al Turciei moderne și este adesea perceput ca o ambiție imperială de a recupera gloria imperiului otoman.


Notă utzu: Acest articol apărut astăzi în Euronews descrie o nouă mişcare maghiară pe scena politică internaţională care ar părea în răspăr cu abordarea conformistă care caracterizează majoritatea ţărilor europene de pluton. Ungaria însă confirmă în continuare politica sa externă excepţională, care a condus la o vizibilitate de neegalat a acestei mici ţări pe scena internaţională, succes care este dublat de rezultate economice pe măsură. Este un parcurs de excepţie pornit de fostul ministru de externe János Martonyi (un fel de Serghei Lavrov mult mai cizelat), continuat de actualul ministru Péter Szijjártó şi reprezintă o dovadă de necontestat a capacităţii elitelor maghiare de a se pune de acord în interesul propriului popor. Avem enorm de multe de învăţat de la reprezentanţii statului maghiar deşi consider că România nu trebuie să adopte, pe fond, o politică externă similară.

Contextul politic ucrainian şi negocierile Ucrainei cu Rusia

Sursă imagine: osw.waw.pl

Prezentăm în cele ce urmează un material mai amplu reprezentând o compilaţie de traduceri ale unor articole din limba engleză care vin să completeze tabloul politic din Ucraina, probabil la un nivel de detaliu care nu este chiar necesar cititorului de rând, dar în raport de care nădăjduim că vor putea fi înţelese mai clar evoluţiile scandalului recunoaşterii schismaticilor ucrainieni, astfel cum au fost relatate anterior pe situl nostru şi în blogosfera ortodoxă.

Considerăm chestiunea recunoaşterii abuzive a schismaticilor ucrainieni de către patriarhul Bartolomeu ca fiind de o importanţă crucială pentru ortodoxie şi având un potenţial distructiv deosebit pentru viaţa Bisericii, motiv pentru care intenţionăm să menţinem atenţia asupra acestui subiect, materialul de faţă servind ca documentare de fond pentru articolele viitoare.

Pentru a sluji poporul – toată puterea în mâinile lui Zelensky

Sloganul cheie al campaniei lui Volodymyr Zelensky și al partidului său, Slujitorul Poporului, înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare, a fost: să aducă oameni noi și profesioniști cinstiți în politică, persoane care să nu fi fost anterior discreditate. Noul președinte nu are nicio experiență politică și, în urma alegerilor parlamentare, peste trei sferturi din locurile din Verkhovna Rada (parlamentul ucrainean) au fost ocupate de persoane care nu au deţinut niciodată calitatea de membri ai parlamentului. Noul parlament va avea cea mai mică vârstă medie a deputaților săi, începând din anul 1991, dar și cea mai mare proporție de femei (în jur de 20%). Cel mai mare număr de politicieni noi și tineri a fost introdus în Verkhovna Rada de către partidul Slujitorul Poporului și de partidul Voice.

Succesul răsunător obținut de partidul lui Zelensky i-a permis să formeze singur guvernul. Astfel, Ucraina, aflându-se în război cu Rusia și înregistrând o creștere economică scăzută, este astăzi guvernată de persoane fără experienţă politică. Fiind o consecinţă a speranțelor și așteptărilor mari ale publicului ucrainean pentru o schimbare de fond a sistemului, această situaţie dă naștere unui potențialul semnificativ de schimbări pozitive, dar ar putea, în acelaşi timp, pune în pericol stabilitatea politică și dezvoltarea ulterioară a statului ucrainean.

Izvoarele succesului electoral al Partidului Slujitorul Poporului

Succesul lui Zelensky și al partidului Slujitorul Poporului este, înainte de toate, un rezultat al promisiunii de a îndepărta de la putere pe politicienii vechi și, totodată, de a reorganiza în profunzime statul prin angajarea unor profesioniști nediscreditați. Aceasta a coincis cu respingerea radicală de către alegători a echipei care a guvernat Ucraina în ultimii cinci ani fără a obţine vreo îmbunătățire a situației politico-economice. Sistemul politic din Ucraina a fost privit cu aversiune mulți ani, lucru ce a fost puternic accentuat în timpul Revoluției demnității. Cu toate acestea, în urmă cu cinci ani când economia ucraineană a fost cufundată într-o criză adâncă, Crimeea a fost anexată de Rusia, iar Donbass a fost scena unor ciocniri militare intense cu trupe regulate ale armatei ruse, ucrainenii au ales politicieni care au pretins că au experiența, continuitatea și capacitatea de a face față agresiunii externe. Această imagine a condus la victoria oligarhului pro-occidental Petro Poroshenko în cursa prezidențială și la succesul parlamentar al Frontului Popular, un partid care a fost format în grabă de economiști, voluntari, ofițeri militari, dar și de numeroși politicieni profesioniști care și-au privit locurile în parlament ca garanție a succesului în afaceri.

Însă în 2019 publicul ucrainean este obișnuit cu războiul din Donbass, mai ales că astăzi conflictul are o intensitate scăzută iar negocierile de pace au fost blocate. De asemenea, situația economică s-a stabilizat într-o asemenea măsură încât ucrainenii se gândesc nu atât la supraviețuire, cât mai ales la dezvoltare. Aspirațiile crescânde și diminuarea sentimentului de amenințare au făcut publicul mai sensibil la chestiuni de corupție și la multe alte patologii în care a fost implicat guvernul post-Maidan. Publicul ucrainean a început să creadă că singura șansă de a-și îmbunătăți viața și de a moderniza statul este să dea putere oamenilor din afara sistemului, care împărtășesc temeri și speranțe ale majorității publicului ucrainean, și să nu dea puterea politicienilor corupţi care nu cunosc realitatea omului de rând de zi cu zi, celor care au legături cu oligarhii și care nu au reușit să pună în aplicare reformele promise. Zelensky și oamenii din jurul său au înțeles bine acest lucru și au găsit răspuns la această cerere electorală, ceea ce a condus la înfrângerea electorală categorică pentru guvernul anterior.

În timp ce în 2014 Frontul Poporului a obținut 22% din voturi, blocul Petro Poroshenko 21% și Self Reliance 11%, în iulie 2019, Frontul Poporului a primit 0% și nici măcar nu a fost luat în considerare în ultimele sondaje. Blocul Petro Poroshenko s-a redenumit „Solidaritatea Europeană” și a obţinut 8,5%, iar Self Reliance a primit 0,6%. Prin urmare, pare rezonabil să fie primită teza conform căreia ucrainienii s-au ridicat împotriva vechilor politicieni în 2019 şi au adus la îndeplinire o altă etapă a Revoluției demnității sau, în fine, au lansat o altă revoluție, de data aceasta una electorală. Au preferat să-și asume riscul de a încredința puterea oricui de încredere (conform unui sondaj efectuat în iulie, 60% dintre alegători au declarat că au încredere în Zelensky) care a promis că va aduce fețe noi în politică, mai degrabă decât să își folosească voturile pentru alegerea unor reprezentanți ai sistemului politic discreditat.

Un nou început

Alegerile parlamentare au fost fără precedent din mai multe motive. Niciodată nu a obținut un partid victorios un sprijin public la un nivel atât de ridicat (aproximativ 43%) și o reprezentare atât de mare în parlament (254 de parlamentari din 450 locuri). Niciunul dintre deputații acestui partid nu a fost vreodată membru al parlamentului; acesta este un efect al criteriului adoptat în pregătirea listelor electorale și selectarea candidaților în circumscripțiile cu un singur membru.

Fiind principala sursă a succesului partidului său, popularitatea lui Zelensky a făcut ca mulți parlamentari experimentați să piardă lupta pentru un loc în noul parlament. Un alt rezultat al acestei victorii este și faptul că influența unor oligarhi a scăzut în parlament. Aceasta se verifică în special în cazul cunoscutului oligarh Rinat Akhmetov. Cu toate acestea, nu este încă clar cât de puternic va fi un alt oligarh, Ihor Kolomoyskyi, cel care l-a susținut puternic pe Zelensky în timpul cursei prezidențiale şi în viața politică a Ucrainei. Se estimează că acesta ar controla zeci de deputați, dar doar viitoarele nominalizări în guvern și în companiile controlate de stat vor arăta adevărata întindere a influenței sale. Un conflict între Kolomoyskyi și Zelensky pare să fie doar o problemă de timp, având în vedere ambițiile oligarhului, dar amploarea și caracterul prezumtivului conflictul rămân deocamdată sub semnul întrebării.

Succesul uriaș al lui Zelensky în timpul alegerilor prezidențiale și victoria ulterioară a Slujitorului Poporului la alegerile parlamentare demonstrează că partidul este identificat pe deplin cu președintele. În practică, aceasta înseamnă că Zelensky va fi principala persoană responsabilă pentru procesele politice din țară. Cu toate acestea, întinderea puterii și a controlului său asupra partidului sunt în prezent neclare.

Speranțe, riscuri și semne de întrebare

Victoria surprinzătoare și puterea totală obținute de Zelensky dau naștere atât speranțelor cât și riscurilor. Speranța principală se referă la sporirea eficienței procesului decizional al statului ucrainian. Dacă partidul președintelui are majoritate parlamentară și formează singur guvernul, disputele tradiționale din triunghiul dintre puterile legislative și executive și administrația prezidențială vor fi mai puțin intense și se pare că președintele intenționează să efectueze schimbări reale în Ucraina. Prin urmare, pentru a îndeplini așteptările prin care s-a impus, la scurt timp după inaugurarea noului parlament, el va prezenta o serie de inițiative legislative pro-modernizare care este aşteptat că vor fi adoptate fără probleme. Cele mai probabile inițiative includ o campanie anticorupție, continuarea dereglementării economiei și legi care limitează imunitatea de care se bucură politicienii (inclusiv înlăturarea imunității parlamentare și promulgarea procedurilor de suspendare a președintelui). Însă, având în vedere monopolul de facto asupra puterii este de așteptat ca sistemul reciproc de verificare și control (checks and balances) să nu funcționeze la capacitate maximă și este neclar în prezent dacă aceasta va ușura aducerea la îndeplinire a reformelor așteptate de publicul ucrainean sau dacă va contribui la confiscarea statului de către noii reprezentanți ai puterii.

Grupările parlamentare care sunt în opoziție cu guvernul Slujitorul Poporului sunt împărțite și au obiective politice diferite. Deși este posibil să fie de acord cu anumite poziții față de problemele existente, inclusiv cu guvernul, o cooperare cuprinzătoare și coordonată a opoziţiei cu acesta este exclusă. Chiar dacă majoritatea partidelor de opoziție au la dispoziție resurse financiare și media semnificative (cum ar fi Solidaritatea Europeană, Platforma de opoziție – Pentru Viață și Batkivshchyna), acestea nu vor putea depăși potențialul Slujitorului Poporului care are instrumente de stat la dispoziția sa. O situație de genul acesta poate tenta cele mai înalte autorități ale statului să abuzeze de putere și să instrumentalizeze legislația, ceea ce poate conduce chiar la un regres al democrației.

Cu toate acestea, cea mai mare întrebare este modul în care grupul parlamentar al Slujitorului Poporului va funcționa în continuare. Partidul a fost înființat cu puțin timp înainte de alegeri și a prezentat drept candidați oameni din diverse cercuri, cu experiență și competențe diferite. Abia după ce rezultatul final al alegerilor a fost anunțat, liderii partidului și președintele au cunoscut cu titlu definitiv ce potențial parlamentar au la dispoziție. Cu toate acestea, este cert faptul că noii deputați nu formează un grup coerent care împărtășește valori similare sau chiar interese comune. Având în vedere această diversitate și numărul mare de membri noi este de așteptat să fie formate facțiuni separate și grupuri de interese în interiorul aceluiași grup parlamentar. Se pare că unele dintre aceste facțiuni se vor organiza ghidate de loialități de ordin personal (de exemplu un grup influențat de Kolomoyskyi, un grup legat de compania Kvartal 95, un grup de profesioniști etc), dar chiar şi aşa mai există un grup mare de deputați ale căror conexiuni și obiective rămân deocamdată neclare. Aceștia s-ar putea angaja în inițiative pro-reformă în sensul larg al termenului, dar putem să presupunem că unii dintre ei vor fi coruptibili. Față de toate acestea, este o mare provocare pentru Zelensky să fie capabil să conducă partidul și să reducă conflictele de interese între proprii membri care pot apărea în viitor.

Ucraina se îndreaptă spre necunoscut

Se pare că administrația prezidențială va rămâne centrul puterii indiferent de prerogativele extinse pe care le vor avea noul guvern și parlamentul. Acest lucru va fi consecința faptului că deputații Slujitorul Poporului își datorează într-o mare măsură locurile parlamentare lui Zelensky și faptului că acest centru de putere s-a format mai întâi și ia în prezent cele mai importante decizii cu privire la resursele umane ale partidului. În același timp, întrucât președintele nu are experiență politică, consilierii săi care îl vor iniția în materie politică vor juca un rol important. Sistemul politic este deosebit de complex în Ucraina, având în vedere multitudinea de relații informale între afaceri și politici de familie, care sunt adesea mai importante decât calitatea de membru oficial al partidului.

În cercul interior al lui Zelensky, șeful Administrației Prezidențiale, Andriy Bohdan, va juca rolul de „ghid” în culisele puterii. Dl Bohdan a fost avocat al oligarhului Ihor Kolomoyskyi și a ocupat funcția de ministru adjunct al Justiției (2007-2010). Este un avocat bun, care cunoaște bine regulile de funcționare ale administrației de stat și are contacte ample în interiorul elitei politice și de afaceri din Ucraina. De asemenea, Zelensky are încredere în Bohdan, deoarece a fost ideea lui de a-l prezenta pe actor ca candidat la alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, în ciuda vârstei sale tinere (43 de ani) și având în vedere experiența sa profesională și politică, el se cunoaște bine cu vechea putere și va fi probabil înclinat să ocolească legea sau să folosească lacune legislative, mai degrabă decât să îmbunătățească sistemul legislativ ca parte a sistemului de putere politică. Acest specific al relațiilor între acești doi politicieni poate conduce la sporirea ambițiilor personale ale lui Bohdan și la o influență crescută a acestuia asupra regimului politic din Ucraina.

Alegerile din 2019 au redefinit axa principală de demarcație politică din Ucraina. Deși în 2014 alegerile s-au desfășurat în funcție de dihotomia: pro-occidental și pro-rus, din acel moment disputa a fost reașezată clar pe linia de demarcație care îi împarte pe politicieni în „vechi” și „noi”. Dar termenul „bătrân” nu se referă la vârstă, ci la participarea oficială la viața politică anterioară din Ucraina. De asemenea, termenul „nou” este un sinonim al standardelor morale și profesionale ridicate și absența legăturilor cu oligarhii și trecutul marcat de corupție. Constelația guvernamentală care s-a format ca urmare a alegerilor prezidențiale și parlamentare este formată preponderent din persoane neexperimentate ale căror opinii despre liniile cheie ale dezvoltării statului sunt neclare și care abia vor începe să învețe cum să funcționeze politic. În plus, deși au câștigat putere totală, mecanismele controlului reciproc sunt slabe. Componența noului guvern, care este format de către tehnocrați, oferă o oarecare speranță. Cu toate acestea, alegerile din acest an aduc Ucraina într-o nouă etapă, care va decide dacă tinerii și lipsa de experiență sunt o rețetă bună pentru modernizarea statului, atât de dorită de publicul ucrainean.

Un guvern al experților

La 29 august, parlamentul Ucrainei a confirmat candidatura lui Oleksiy Honcharuk pentru funcția de prim-ministru, împreună cu componența noului guvern. Noul cabinet a primit sprijinul partidului Slujitorul Poporului și al unui număr mare de deputați independenți (281 voturi în total). Numărul ministerelor a fost redus de la 21 la 17, iar numărul viceprim-miniștrilor de la șase la doi. Media de vârstă a noilor membri ai guvernului este de 39 de ani, ceea ce îl face cel mai tânăr cabinet din istoria Ucrainei. În aceeași zi, parlamentul a aprobat candidaturile noilor șefi ai Serviciului de Securitate din Ucraina, apoi ai Parchetului General și a ales componența comisiilor parlamentare (dintre care 19 din 23 vor fi conduse de deputați Slujitorul Poporului) .

Într-un discurs concis înainte de vot, noul premier s-a limitat în primul rând la problemele economice: a proclamat nevoia unor reforme rapide și profunde, nevoia de combatere a corupției, de de-oligarhizare a țării și a precizat că va continua cooperarea cu FMI. În aceeași zi, Parlamentul a adoptat o lege care introduce modificări ale Constituției prin care se elimină imunitatea parlamentară, dar înainte de a intra în vigoare, această măsură are nevoie de un aviz al Curții Constituționale și să obțină un nou vot cu o majoritate de 2/3 (300 de voturi) în sesiunea parlamentară care început la 3 septembrie.

Noul guvern ucrainean este format în mare parte din experți tehnocraţi, nu din politicieni de profesie. Atât premierul, cât și majoritatea noilor miniștri sunt specialiști de renume în domeniile lor iar cei mai mulți dintre ei au experiență în administrația de stat. Premierul Honcharuk însuși este avocat și economist iar în ultimii patru ani a condus Biroul de bună guvernare în Ministerul Comerțului și Dezvoltării Economice. El este susținător lipsit de ambiguitate al unui curs pro-european, reforme profunde de piață liberă, inclusiv permisiunea vânzării de terenuri agricole, lupta împotriva corupției și o accelerare a programului de privatizare. Honcharuk are însă experiență managerială redusă. Unele funcții, în principal în ministerele economice, au fost ocupate de experți care nu au participat anterior la guvernare. Cu toate acestea, nivelul ridicat de competență al membrilor noului guvern, împreună cu sprijinul pe care se pot baza din partea președintelui și a majorității parlamentare formate exclusiv de Slujitorul Poporului, oferă cea mai mare șansă din istoria Ucrainei independente pentru o schimbare eficientă și de a moderniza țara.

Deși mai mulți dintre noii miniștri au avut experiență în colaborarea cu Honcharuk, cea mai mare influență în stabilirea componenței noului cabinet a aparținut președintelui Volodymyr Zelensky și lui Andriy Bohdan, șeful biroului președintelui. Ei văd pe Honcharuk ca un prim-ministru tehnocrat, lipsit de mare influență politică, căruia i s-a trasat un obiectiv constând în introducerea rapidă a reformelor economice. Cu toate acestea, prerogativele constituționale – potrivit cărora șeful guvernului, nu președintele, are mai multă putere – îl pot determina pe premier să încerce să-și afirme independența față de cei doi.

Cea mai controversată decizie politică a fost aceea de a-l păstra pe Arsen Avakov în funcția de ministru de Interne (portofoliu ocupat din 2014); este un jucător puternic și cu vechime pe scena politică ucraineană. Acesta și-a păstrat poziția în guvern (deși acest lucru a provocat nemulțumirea unor deputați ai Slujitorul Poporului), probabil pentru că a avut o atitudine neutră față de Zelensky și partidul Slujitorul Poporului în timpul campaniilor electorale, deși îl critica deschis pe Petro Poroșenko, cu care fusese în conflict. Este probabil semnificativ faptul că acesta se află în foarte bune relații cu Ihor Kolomoisky, în prezent cel mai influent oligarh al Ucrainei, familiaritatea celor doi fiind cunoscută publicului.

Influența oligarhilor asupra noului guvern este încă dificil de evaluat. Biografia ministrului apărării, Andriy Zahorodniuk și al șefului cabinetului Dmytro Dubilet sugerează legături cu același Kolomoisky, care l-a sprijinit pe Zelensky și partidul său în timpul campaniei electorale și al cărui fost avocat este astăzi șeful biroului președintelui. De asemenea, noul ministru al culturii, Volodymyr Borodiansky a condus trustul mass-media al oligarhului Viktor Pinchuk pentru mai mult de un deceniu. Pe de altă parte, ministerele pe care aceștia le conduc acum nu se numără printre cele care oferă vaste posibilități de corupție și nici nu au o influență decisivă asupra politicii economice sau financiare a statului ucrainian.

Noii miniștri responsabili de afaceri externe sunt reprezentanții continuității politicii externe pro-occidentale a guvernelor post-Maidan. Atât Dmytro Kuleba, viceprim-ministrul pentru integrare europeană și euro-atlantică, cât și Vadym Prystaiko, ministrul de externe, sunt diplomați cu experiență, care au exprimat anterior opinii euro-atlantice clare. Cu toate acestea, rămâne o întrebare deschisă cât de multă influență reală vor avea cei doi. În sistemul politic ucrainean, președintele are ultimul cuvânt în politica externă și de securitate, iar odată cu trecerea lui Prystaiko de la biroul președintelui la guvern, la ministerul de externe, a fost vacantată o poziție cheie a administrației prezidențiale.

Decizia de contopire a unor ministere economice a condus la crearea a două super-ministere: Ministerul Dezvoltării Economice, Comerțului și Economiei Agricole și Ministerul Energiei și Protecției Mediului. Cea mai controversată este lichidarea Ministerului Politicii Agricole, mai ales că sectorul agricol este unul dintre puținele domenii ale economiei care a crescut rapid. Drept urmare, importanța miniștrilor adjuncți în noile ministere va crește; deciziile lor pot fi mai puțin transparente, în special în contextul anunțului de ridicare urgentă a moratoriului privind vânzarea terenurilor agricole și de obiectivul asumat al edificării unei piețe funciare.

Dintre miniștrii responsabili cu economia, doar Oksana Markarova are experiență datorită activității sale în Ministerul Finanțelor din 2015 (inclusiv ca ministru din 2018). De asemenea, Oleksiy Orzhel este de asemenea înalt calificat pentru funcția de ministru al energiei. Mai puțin inspirată este numirea lui Tymofiy Mylovanov care, deși considerat un economist eminent, nu are experiență în gestionarea unui minister atât de mare. Cele mai mari îndoieli sunt ridicate de numirea lui Vladyslav Krykliy în funcția de ministru al infrastructurii; acesta nu s-a ocupat niciodată de astfel de proiecte până acum, este suspectat de îmbogățire ilicită și este considerat un om de paie pentru Arsen Avakov.

Șeful guvernului, Oleksiy Honcharuk (născut în 1984 în Horodniany, regiunea Chernihiv), este pregătit ca avocat și este absolvent Institutul de Drept „Vladimir cel Mare” din cadrul Academiei Interregionale de Management al Personalului din Kiev, absolvent al Academia Națională de Administrație Publică și al Școlii de Afaceri din cadrul Academiei Kyiv-Mohyla. Deține un doctorat în drept.

În anii 2005-2008 a lucrat ca avocat în cadrul fondului de investiții PRIOR-Invest; din 2008 conduce propriul cabinet de avocatură. Din 2009 este președinte al Asociației pentru Investitorii Abuzați. A fost un participant activ la Revoluția demnității. În 2013-2014 a acordat asistență juridică persoanelor persecutate în timpul protestelor de pe Maidan.

În 2014, a participat la alegerile parlamentare în fruntea listei pentru partidul Forța Oamenilor, un grup format în 2013 format din reformişti (partidul a primit doar 0,1% din voturi). În 2015, a lucrat timp de trei luni în calitate de consilier neplătit al lui Ihor Șevcenko, ministrul ecologiei, care a fost considerat om de paie pentru omul de afaceri Oleksandr Onyshchenko (care este rezident în prezent în străinătate și este anchetat pentru acuzații de corupție). Honcharuk a fost luat în considerare pentru funcția de șef al Serviciului de Stat de Geologie și Resurse Naturale. Din septembrie 2015 până în mai 2019 a fost șeful Biroului pentru bună guvernare (BRDO), un think-tank care funcționează la Ministerul Dezvoltării Economice și Comerțului, a cărui sarcină a fost să conceapă modalități de îmbunătățire a climatului investițional din Ucraina. BRDO a fost finanțat de Canada și UE. BRDO este o inițiativă a lui Aivaras Abromavičius, ministrul dezvoltării economice în perioada 2014-16, iar Honcharuk a luat funcția ca urmare a unui concurs liber pentru acest post.

În 2016-19 a fost consilier al lui Stepan Kubiv, prim-viceprim-ministru și ministru pentru dezvoltare economică; Honcharuk a fost recomandat de Abromavičius. În 2018, Honcharuk și-a suspendat calitatea de membru al partidului Forța Poporului și a devenit co-fondator al unui nou grup, People Are Important, ai cărui membri l-au inclus pe ministrul adjunct al economiei, Maksym Nefiodov, unul dintre puținii reformatori din guvernul Hroisman, care a devenit șef al Serviciul Vamal de Stat în iulie. Acest partid nu a participat la alegeri, iar unii oameni asociați acestuia au rămas pe listele partidului Servitorul Poporului sau ai partidului Vocea.

În mai 2019 Honcharuk a fost numit șef adjunct al administrației prezidențiale (ulterior redenumit biroul președintelui), unde a fost responsabil pentru problemele legate de dezvoltarea economică și reforme. S-a alăturat echipei Zelensky destul de târziu (abia în mai), dar a câștigat rapid încrederea președintelui și l-a însoțit în călătorii în străinătate și în regiunile Ucrainei. Din iunie este membru al Consiliului Național pentru Politica Anticorupție și al Consiliului Național de Investiții.

Nu este clar cum a ajuns Honcharuk în cercul intim al lui Zelensky. În aprilie, a publicat pe pagina sa de Facebook postări care ar fi putut fi interpretate în sprijinul președintelui de atunci Petre Poroșenko. Potrivit unei versiuni, în luna mai a fost prezentat șefului administrației Andriy Bohdan de către Dmytro Dubilet, cofondatorul serviciului online Monobank, care este și fiul președintelui de lungă durată al Pryvatbank, care aparține oligarhului Ihor Kolomoisky. Potrivit unei alte relatări, acesta ar fi fost prezentat echipei lui Zelensky de către Dmytro Razumkov, noul președinte al parlamentului; sau de către Abromavičius, care a făcut parte din echipa Zelensky încă de la început.

Până acum Honcharuk nu a fost cunoscut publicului. Deoarece pozițiile pe care le-a deținut nu au fost proeminente, nu există informații despre posibilele sale legături cu oligarhii sau implicarea în scandaluri de corupție (deși candidatura sa a fost apreciată de Kolomoisky). Din aceleaşi motive este dificilă analizarea opiniile sale personale, cu excepția faptului că este un susținător manifest al reformelor profunde de piață liberă, inclusiv permiterea vânzării de terenuri agricole, lupta împotriva corupției și accelerarea procesului privatizării. Honcharuk are o experiență limitată în management (doar 65 de persoane lucrează în BDRO). El este considerat un om foarte muncitor (workaholic).

Honcharuk este cel mai tânăr șef de guvern din istoria Ucrainei. Partidul numără cel puțin alte 5 persoane asociate direct cu acesta (foști angajați ai BRDO și ai proiectului People Are Important). Nu sunt disponibile informații despre viața sa personală.

Noi speranțe, riscuri vechi: perspectivele de soluționare a conflictului din Donbas

Duminică, 2 septembrie, la Berlin, a avut loc o întâlnire de lucru ca parte a pregătirilor așa-numitului format Normandia (lideri din Ucraina, Rusia, Germania și Franța) pentru soluționarea conflictului din Donbas. Acesta a fost primul astfel de summit din 2019, cel anterior având loc în 2016. Când s-a încheiat întâlnirea, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Vadym Prystayko a anunțat că Ucraina intenționează să încheie războiul până la sfârșitul acestui an și că „va trebui să facem unele compromisuri dureroase”, care – după cum acesta a declarat – sunt un efect al deciziilor luate anterior, începând cu anul 2014.

De la preluarea puterii, preşedintele Volodymyr Zelensky a impus o intensificare semnificativă a negocierilor internaționale vizând conflictul din Donbas, deoarece încheierea războiului este unul dintre obiectivele sale cheie pentru care a obţinut victoria electorală. În timpul campaniei și după ce a preluat funcția, a promis în numeroase rânduri că va face eforturi pentru a înceta conflictul cât mai curând posibil. El a subliniat, de asemenea, că Ucraina nu își poate permite ca situația actuală din estul țării să mai continue alţi ani de zile. Sondajele de opinie publică (inclusiv sondajul efectuat în iunie a acestui an) au indicat că 65% dintre ucraineni se așteaptă ca președintele să readucă pacea în Donbas. Acest lucru este considerat mai important decât îmbunătățirea situației economice (39%) sau combaterea corupției (33%).

Noul guvern ucrainean a decis să reia consultările formale și informale cu Rusia pentru soluționarea conflictului. Imediat după inaugurare, Zelensky l-a numit pe Andriy Yermak, expert juridic dar și producător de film, în calitate de Consilier pentru Donbas. Domnul Yermak are sarcina de a menține deschise contactele de lucru cu Kremlinul. Preşedintele Zelensky a anunțat, de asemenea, că Ucraina a elaborat o „foaie de parcurs” pentru a pune capăt războiului. Nu au fost dezvăluite detalii despre conţinutul acestui plan dar Zelensky a subliniat că acordurile de la Minsk rămân fundamentul pentru soluționarea conflictului. Întâlnirile parte a formatului Normandia la nivel de consilieri au fost reactivate după o pauză care a durat multe luni (prima reuniune a avut loc la Paris la 12 iulie) iar Zelensky și Putin au avut de asemenea două prime conversații telefonice.

În ultimele trei luni, diplomația ucraineană a intensificat contactele cu Germania și Franța, țări-cheie în politica europeană a Kievului. Noul președinte a organizat primele sale vizite în străinătate la Bruxelles, Paris și Berlin. Această alegere a fost dictată de dorința de a asigura sprijin politic pentru desfășurarea negocierilor în cadrul formatului „Normandia” și de speranța lui Zelensky că, beneficiind de ajutor occidental, va reuși să ajungă la un compromis cu Rusia. De asemenea, președintele ucrainean a avut și patru conversații telefonice cu cancelarul Angela Merkel și trei cu președintele Emmanuel Macron. Pe lângă aceasta, au avut loc mai multe întâlniri ale reprezentanților Ucrainei și ale administrației americane (de exemplu, Zelensky s-a întâlnit cu vicepreședintele american Mike Pence la Varșovia și cu consilierul pentru securitate națională John Bolton la Kiev).

Interesul Kievului legat de procesul de pace de la Donbas a fost însoțit de apeluri adresate Occidentului pentru a revizui politica UE privind Rusia, inclusiv pentru ridicarea treptată a sancțiunilor. A fost în mod deosebit comentat discursul lui Macron din 27 august, în care a afirmat că „îndepărtarea Rusiei de Europa este o greșeală strategică profundă” și că UE trebuie să-i facă Rusiei o nouă ofertă strategică. Având în vedere climatul politic actual din Europa de Vest, președintele Zelensky se poate aștepta la sprijin pentru eforturile sale de a soluţiona conflictul din estul Ucrainei. Mai mult, liderii unor state membre ale UE vor insista chiar ca guvernul de la Kiev să ajungă la un compromis cu Moscova, deoarece războiul din Donbas este privit ca principala problemă care împiedică normalizarea relațiilor dintre UE și Federația Rusă.

Mișcările Kievului pe arena internațională și diminuarea vizibilă a retoricii noului guvern în ceea ce privește Rusia arată că Zelensky dorește ca situația din Donbas să fie rezolvată cât mai curând posibil. Se poate concluziona din ceea ce spun oamenii din cercul său interior că Ucraina ar fi gata să facă anumite concesii, cu condiția ca acestea să rezulte direct din prevederile acordurilor de la Minsk (cu precizarea că numeroase prevederi ale acestor documente sunt nefavorabile pentru Kiev). Kremlinul este conștient de faptul că Zelensky este sub presiunea începutului de mandat şi a promisiunilor cu care a obţinut victoria electorală. Prin urmare, Rusia speră că va putea dicta Kievului condițiile de pace din Donbas. Pentru Rusia este esențial ca acestei regiuni să i se garanteze prin Constituţie un statut special și inalterabil ca parte a statului ucrainean. Autonomia regiunii Donbas ar urma să fie parte componentă a procesului de descentralizare a statului ucrainean. Aceasta concesie ar fi însoțită de legitimarea separatiștilor controlați de Moscova prin organizarea de alegeri sub supraveghere internațională în această regiune (așa-numitul „plan Steinmeier”). În esență, aceasta ar însemna că Moscova ar păstra de facto controlul asupra regiunii Donbas și ar putea astfel să influențeze politica Ucrainei. În același timp, Rusia este interesată să avanseze cu soluționarea conflictului, cu condiția ca acest lucru să se facă în condițiile sale, deoarece aceasta ar duce la ridicarea sau cel puțin la ameliorarea semnificativă a sancțiunilor occidentale care afectează negativ economia sa. Un alt fapt important este că procesul de pace propus nu ar viza Crimeea al cărui statut, potrivit Moscovei, nu este unul negociabil. De asemenea, în ultimele săptămâni s-a observat o schimbare vizibilă în mesajul de propagandă al așa-numitelor Republici Populare Donetsk și Luhansk constând în aceea că acum se promovează faptul că unificarea cu Ucraina este viitorul ambelor „republici” autoproclamate.

Dacă guvernul ucrainean acceptă să facă concesii Rusiei, aceasta ar putea fi o mișcare extrem de riscantă. Este de aşteptat că un acord care va dăuna intereselor Ucrainei să nu fie acceptată de o parte a publicului. Aceasta ar putea aduce o criză politică gravă și destabilizarea situației din interiorul țării, ceea ce ar putea însemna chiar un început al sfârșitului guvernării lui Zelensky. Nu poate fi exclus faptul că Kievul va organiza un referendum pentru a obține acordul public pentru condițiile înţelegerii cu Rusia. Cu toate acestea, acest lucru ar necesita modificarea legislației ucrainene actuale, deoarece nu există lege care să reglementeze organizarea referendumurilor naționale în Ucraina (legea referendumului din 2012 a fost declarată neconstituţională anul trecut de către Curtea Constituțională).

Este posibil ca în săptămânile următoare să aibă loc chiar și o reuniune a liderilor formatului Normandia, ceea ce va însemna că s-a convenit o schemă generală a prevederilor acordului încă din timpul ședințelor de lucru ale consilierilor. Nu este exclus ca Ucraina și Rusia să facă un schimb de prizonieri de război, în avanpremiera încheierii acordului, deoarece pregătirile pentru acest lucru sunt deja în curs de câteva săptămâni. Toate acestea sunt menite, pe de o parte, să consolideze poziția lui Zelensky acasă și să-l prezinte ca un lider orientat spre rezultate, iar pe de altă parte, pentru a dovedi occidentului buna-credinţă a Rusiei pentru găsirea unei soluţii conflictului din Donbas.

Nota theodosie.ro: Se cuvine a fi precizat că tabloul negocierilor ce se desfăşoară între Rusia şi Ucraina trebuie completat şi de necesitatea încheierii unui nou acord de tranzit a gazelor ruseşti către Europa, întrucât acordul actual va expira la sfârşitul anului 2019. Este posibil să se ajungă la un impas, repetându-se incidentele din 2006 şi 2009 când alimentarea cu gaze naturale în timpul sezonului rece a fost blocată din cauza neînţelegerilor ruso-ucrainiene, incidente care au contribuit decisiv la decizia Moscovei de a diversifica traseul de furnizare prin construcţia conductelor NordStream şi TurkStream, prin care să fie ocolit statul ucrainian. În prezent, Ucraina insistă pentru încheierea unui nou acord pentru o perioadă de 10 ani, cu o cantitate de gaz transferată prestabilită, în vreme ce Rusia doreşte încheierea unui nou acord pentru un an, urmărind ca începând cu anul 2021 să operaţionalizeze la potenţial maxim cea de-a doua linie NordStream, realizată astăzi în proporţie de 75%.

Mai amintim că SUA şi-a manifestat intenţia de a supune sancţiunilor economice firmele componente ale consorţiului constructor NordStream, proiect energetic profund contestat de statele europene, inclusiv de România, dar considerat de Germania ca având importanţă strategică pentru conservarea influenţei sale. Totodată, cancelarul Merkel şi-a manifestat susţinerea pentru poziţia de negociere a Ucrainei, apreciind necesară încheierea unui acord de tranzit pe termen lung, pentru o cantitate anulă de cel puţin 65 miliarde mc, similară capacităţii preconizate a NordStream.

Referitor la conţinutul articolelor traduse, semnalăm că acesta este confirmat în parte de schimburile de prizonieri ce au avut loc ieri şi astăzi între Ucraina şi Rusia, inclusiv a unor persoane cu capital simbolic deosebit pentru ambele tabere precum sunt regizorul-deţinut Oleg Sentsov, cei 24 de marinari arestaţi în urma incidentului de la Marea Azov sau a unui militar rus despre care se crede că are legătură cu doborârea în anul 2014 a avionului malaiezian nr.17 deasupra regiunilor separatiste.

Ne este deocamdată neclar în ce măsură plaja extrem de diversificată a capetelor de negociere între cele două părţi vor afecta viaţa Bisericii din Ucraina şi care vor fi reacţiile concrete ale actorilor care au determinat această gravă tulburare în viaţa Bisericii.

Interoperabilitatea sistemelor de informații ale UE

Un comunicat de presă al Consiliului U.E. face vorbire astăzi despre adoptarea de către Consiliu a două regulamente de stabilire a unui cadru de interoperabilitate între sistemele de informații ale UE în domeniul justiției și afacerilor interne.

Se arată în comunicatul de presă faptul că facilitarea schimbului de informații va îmbunătăți în mod considerabil securitatea în UE, va permite efectuarea unor controale mai eficiente la frontierele externe, va îmbunătăți detectarea identităților multiple și va contribui la prevenirea și combaterea migrației ilegale, protejându-se totodată drepturile fundamentale.

Interoperabilitatea sistemelor de informații va permite sistemelor să se completeze reciproc și va contribui la facilitarea identificării corecte a persoanelor, precum și la combaterea fraudei de identitate.

Regulamentele stabilesc următoarele componente de interoperabilitate:

+ un portal european de căutare, care le-ar permite autorităților competente să efectueze simultan căutări în mai multe sisteme de informații ale UE, utilizând atât date biografice, cât și date biometrice.

+ un serviciu comun de comparare a datelor biometrice, care ar permite efectuarea de căutări în datele biometrice (amprente digitale și imagini faciale) conținute în mai multe sisteme, precum și compararea acestor date.

+ un registru comun de date de identitate, care ar conține date biografice și biometrice ale resortisanților țărilor terțe disponibile în mai multe sisteme de informații ale UE.

+ un detector de identități multiple, care verifică dacă datele biografice de identitate conținute în căutare există în alte sisteme conectate, pentru a se permite depistarea identităților multiple legate de același set de date biometrice.

Sistemele reglementate de cele două regulamente oferă sprijin autorităților naționale în domeniul securității, al gestionării frontierelor și migrației, al prelucrării cererilor de viză și al azilului. Noile regulamente nu modifică drepturile de acces prevăzute în temeiul juridic relevant pentru fiecare sistem european de informații, însă vor facilita și îmbunătăți schimbul de informații.

Textul Regulamentului vizând interoperabilitatea (frontiere şi vize) este disponibil AICI

Textul Regulamentului vizând interoperabilitatea (cooperarea poliţienească şi judiciară, azil şi migraţie) este disponibil AICI

Informaţii generale despre sistemele informatice în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie sunt disponibile, în limba engleză, AICI

Atribuţiile unui parlamentar european prezentate în ziarul Lumina

Ziarul Lumina publică un articol de informare despre atribuţiile parlamentarului european, prezentând şi unele informaţii de fond în contextul alegerilor europarlamentare ce urmează să se desfăşoare în perioada 23 şi 26 mai, despre care arată că prezintă o importanţă capitală pentru viitorul Uniunii Europene şi al statelor membre.


Este şi cazul României, care ar urma să aibă 33 de eurodeputaţi în mandatul care începe din 2019, cu unul în plus faţă de legislatura 2014-2019.
Eurodeputaţii sunt echivalentul aleşilor din Parlamentul României, dar la scară europeană. Ei reprezintă puterea legislativă, pe care o împart cu membrii Consiliului European.
În cadrul Parlamentului European, deputaţii studiază, discută, amendează şi votează textele de lege propuse de Executiv (Comisia Europeană), încercând să ajungă la un acord cu Consiliul Uniunii Europene, care trebuie şi el să valideze textele adoptate de Legislativ.
Potrivit unui text postat pe site-ul PE, peste 1.000 de propuneri legislative ale comisiei au fost discutate şi finalizate de Parlamentul European în urma negocierilor cu Consiliul UE de la alegerile din 2014 şi până în prezent.

Din păcate, articolul omite să facă referire la faptul că, spre deosebire de parlamentarii naţionali, cei europeni nu au drept de iniţiativă legislativă, aceştia funcţionând într-un angrenaj politic şi birocratic complet diferit ca rol şi structură de parlamentele naţionale.

Victor Orban retrage sprijinul Ungariei pentru candidatura lui Manfred Webber (PPE)

Într-o conferinţă de presă desfăşurată la Budapesta alături de Vice-cancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertății de extremă dreapta (FPÖ), Victor Orbán a criticat angajamentul asumat de Weber de a nu accepta funcția de președinte al Comisiei dacă succesul său va depinde de sprijinul partidului de guvernământ al Ungariei, Fidesz.

Weber este principalul candidat al Partidului Popular European (PPE) de centru-dreapta, care a suspendat în luna martie Fidesz-ul lui Orbán din componenţa sa, în urma preocupărilor legate atingerile aduse statului de drept.

Orbán, al cărui partid are o relație strânsă cu Uniunea Socială Creștină din Bavaria (CSU) a lui Weber, a sprijinit inițial candidatura deputatului german. Întrebat, la sfârșitul lunii martie, ce ar face dacă s-ar găsi în situaţia de a avea nevoie de voturi din partea Fidesz pentru a deveni președinte al Comisiei, Weber a declarat publicației germane ZDF că nu va accepta funcţia întrucât doreşte să transmită mesajul că nu extrema dreaptă este cea care contează ci politica de centru.

Liderul maghiar a declarat, luni, că opiniile lui Weber îl determină să nu îi mai susţină acestuia candidatura “Dacă cineva insultă o țară în acest mod, atunci premierul țării respective nu poate susține candidatura unei astfel de persoane“, a spus Orbán şi a completat: “Vom căuta candidatul potrivit“.

Președintele Comisiei Europene este numit prin votul Consiliului European și confirmat printr-un vot în Parlamentul European.

Partidul Popular European a luat act cu rezervă de mesajul lui Orban.