Reflecţii şi abstracţiuni electorale
Campania electorală care tocmai s-a încheiat (formal) nu diferă de prototipul agitaţiilor politice care de obicei ocultează sau denaturează temele cruciale ale comunităţilor naţionale.
Acest prototip sau format de comunicare politică multi-canal generează partizanate punctuale pe care le reuneşte sub umbrela categorială generalistă-ideologică, aceea care este cea mai favorabilă schimbărilor sociale dorite de Putere.
Mai limpede: modalitatea în care noi „înţelegem şi descriem” categoriile ideologice şi clienţii lor politici reprezintă cel mai important instrument de control şi dirijare a societăţilor. Modul/modalitatea în care „descriem şi înţelegem” poate lumina şi limpezi sau, după cum arată Iurie Roşca, ne poate închide în veritabile cuşti şi capcane mentale, în ţarcuri cognitive şi intelectuale decuplate de Adevăr şi de Realitate.
Şi în România, campania electorală nu corespunde unui demers democratic de transfer autentic de Putere, ci unui proces de dirijare a percepţiilor şi atitudinilor în scopul sancţionarii simbolice (prin retragerea simpatiei) a reprezentanţilor unor partizanate. Puterea, nu poporul, este cea care aplică sancţiunile autentice, înăuntrul şi în afara cadrului electoral, de aceea, adesea, persoane damnate popular sunt „sancţionate” prin promovare sau re-valorizare, indiferent de gradul de simpatie publică. Totodată, singură, simpatia populară te poate transforma în ţintă şi victimă a Puterii.
Alegerile sunt un format de extracţie a legitimităţii sociale pentru un curs al schimbării despre care ni se spune că este implacabil, dar jalonat de mize şi de evenimente mărunte. Este important ca mizele mărunte, precum competiţia electorală, să fie recunoscute ca atare şi puse în valoare fără a plăti un preţ prea mare.
Din acest motiv, distincţia suveranist-europenist rămâne la periferia utilităţii intelectuale, reprezentând simple etichete electorale de uz limitat care ajung să compromită însăşi ideea primară care le animă. Prin urmare, riscul ca „suveranismul” să ducă în derizoriu ideea de „suveranitate” este unul mare, după cum tradiţionalistul, progresistul, naţionalistul şamd.
Cu toate acestea, este important de reţinut că, de unii singuri, nu ne putem extrage din acest joc prin neparticipare sau prin decuplare civică ori politică, deoarece neparticiparea însăşi este valorificată în interiorul sistemului social.
Neparticiparea individuală poate avea utilitate momentană ca prim pas de re-aşezare sufletească, de dumirire, de deschidere a altor perspective de înţelegere, de imaginare a unor alte căi de acţiune individuală sau colectivă. Neparticiparea individuală pe termen lung la viaţa cetăţii poate conduce la o veritabilă îngropare a talantului.
Neparticiparea colectivă este altceva decât suma neparticipărilor individuale, chiar opusă acestora. Mai mult, la neparticipare colectivă cu sens şi rost nu se poate ajunge prin decuplări individuale, ci prin participare, efort susţinut şi lucrare individuală intenţionată. Altfel, vorbim despre abandon, resemnare şi chiar deznădejde.
Tot ceea ce este bun şi folositor la nivel colectiv presupune participare intenţionată, efort şi sacrificiu; nimic durabil nu este rodul întâmplării.
Miza politică reală rămâne eliberarea din cadrul ideologic care fixează modul în care descriem şi înţelegem Realitatea şi Puterea, după care urmează recâştigarea capacităţii de Decizie şi de Acţiune.
În acest punct, reamintesc importanta distincţie între Realitate (suma percepţiilor individuale şi colective) şi Adevăr, care pentru credincioşi este Unul singur.
Miza războiului mediatic şi cultural este Realitatea, este reprezentată de modificarea şi transformarea percepţiilor, de îndepărtarea individuală şi colectivă de ceea ce este obiectiv, material şi factual în existenţa noastră, de ancora noastră către Creaţie ca instrument de (re)cunoaştere a Creatorului, motiv pentru care massmedia abuzează de instrumentul minciunii, în toate formele sale.
Prin războiul mediatic dus împotriva noastră pe tărâmul matrix-ului electoral se urmăreşte o veritabilă substituire de realitate şi un transfer, o transportare într-o lume virtuală, ancorată sau nu în sfera digitală, antihristică.
Centrul focal al războiului împotriva Realităţii este împiedicarea numirii cu claritate a vrăjmaşului, duşmanului, inamicului, adversarului. Cunoaşterea duşmanului şi numirea lui este decisivă. Cât timp nu pot numi vrăjmaşul, nu pot iubi vrăjmaşul. Numai iubirea vrăjmaşului este mântuitoare, în vreme ce numirea vrăjmaşului, singură, este primejdioasă.
Miza vieţii duhovniceşti este despătimirea şi unirea cu Adevărul, cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în interiorul acestei lumi cangrenate de minciună, de false Realităţi şi de Puteri văzute şi oculte, fără să fim sau să devenim fii ai ei. Miza este să ştim să îl alegem şi să rămânem cu Hristos în mijlocul tuturor ispitelor lumii căzute. Aceasta corespunde unui angajament conştient, unei lucrări în lume, fără a fi părtaş lumii.
În tot acest context, miza electorală rămâne una importantă pe moment, dar măruntă în ansamblul străduinţelor noastre pentru mântuire. Miza electorală arată înspre o direcţie mai sănătoasă decât cealaltă, deşi destinaţia s-ar putea să fie identică. Chiar şi aşa, o alegere mai puţin greşită nu este fără valoare, chiar dacă nu e hotărâtoare pentru mântuire.
Absenţa unor teme şi dezbateri esenţiale trădează caracterul superficial, dacă nu butaforic, falsificat, al competiţiei electorale.
Un exemplu grăitor, între altele, ar fi neluarea în discuţie, deloc, a subiectului bancar faţă de care statul a cedat cea mai importantă componentă a suveranităţii sale. Banii sunt o resursă instrumentală primară, alături de populaţie, de tehnologie, de hrană, apă şi energie. Or, banii sunt creaţi de bănci, nu de stat, nu de Guvern, de Ministerul de Finanţe, nu de Băncile Naţionale ale ţărilor şi imperiilor actuale.
Cartelul bancar în componenta sa văzută şi nevăzută domină în raport de putere toate celelate dependenţe, inclusiv cele de natură geopolitică. Faţă de Cartelul Bancar a fost edificată o situaţie de subjugare individuală şi colectivă care este incomparabilă în amploare cu cea admisă, concedată Uniunii Europene, Partenerului Strategic sau organismelor internaţionale.
Minciuna care protejează integritatea puterii financiar-bancare este absolut inchestionabilă, atât din pricina complexităţii subiectului cât şi a repercusiunilor aferente.
Or, cum arată Iurie Roşca în prelegerile sale: financiarul domină economicul, economicul domină politicul, politicul domină statul, iar statul subjugă. Tot Iurie Roşca insistă şi convinge că, la vârf, şi financiarul, şi economicul, şi politicul sunt dominate de satanic, în multiplele sale variante. Personal, nu am dubiu că aşa este.
Să admitem însă că, în acest moment, ameninţarea războiului scuză abordarea şi aprofundarea temelor electorale colaterale. Dar această împrejurare nu scuză orbirea noastră auto-indusă pe subiectele arzătoare, decisive pentru libertatea noastră.
Acesta este contextul în care suntem chemaţi să comitem un gest electoral care se aseamănă mai degrabă cu o aruncare a zarului la iarmarocul duminical decât cu o în-sărcinare cu îndatoriri vitale şi o în-semnare cu Putere.
Dar, după cum am spus, alegerea mai puţin greşită nu este deloc fără valoare!