Părintele Claudiu Buză publică o lămurire mai mult decât necesară, acum după epuizarea zbuciumului electoral, despre semnificaţia sănătoasă şi folositoare a conceptului atât de vehiculat de Trezire în conştiinţă.
Pentru credincioşii trezvii, este limpede că rămânerea la nivelul sensurilor superficiale face din ideea de Trezire în conştiinţă un mare pericol sufletesc.
Textul părintelui Claudiu Buză problematizează în direcţia cea bună, astfel încât acest pericol să fie conştientizat şi chiar evitat.
Sintagma „trezirea în conștiință”, atât de folosită astăzi de către suveraniști, face referire la un moment de clarificare interioară profundă, în care o persoană devine conștientă de starea sa morală, existențială sau spirituală. Este o redescoperire a adevărului despre sine și despre lume, în lumina unei realități mai înalte – fie ea morală, rațională sau divină.
Astfel, din punct de vedere moral, „trezirea în conștiință” poate semnifica momentul în care cineva își dă seama că a greșit, că trăiește în contradicție cu valorile profunde ale binelui și adevărului. Este o „trezire” din indiferență, superficialitate sau păcat.
Din punct de vedere existențial, „trezirea în conștiință” poate însemna o conștientizare a unui adevăr esențial despre propria viață, o ieșire din autoamăgire sau pasivitate sau chiar o descoperire a importanței locului și responsabilităților pe care le avem în societatea în care ființăm.
Duhovnicește, „trezirea în conștiință” înseamnă trezirea sufletului din somnul păcatului, recunoașterea propriei depărtări de Dumnezeu și începutul unei pocăințe autentice. Este lucrarea harului în om, care îl determină să-și întoarcă privirea spre Hristos. Sfântul Isaac Sirul spunea că începutul mântuirii este „simțirea păcatului”, iar aceasta este o formă de trezire în conștiință. În termeni patristici, este adesea asociată cu ideea de „nepsis” (trezvie), starea de veghe duhovnicească, în care mintea este atentă la sine și la Dumnezeu.
Rămânând la înțelegerea duhovnicească, spunem că această „simțire” nu este doar o remușcare, ci o trezire a inimii, o luminare a conștiinței care îl face pe om să înțeleagă adâncimea rănilor sale duhovnicești și nevoia de întoarcere la Dumnezeu. Este o rupere a iluziei propriei dreptăți.
Sfântul Grigorie Palama spune că „trezvia este o stare a minții neatinsă de amăgire. Este ochiul sufletului care privește neîncetat către Dumnezeu.”
În acestă lumină a sensului duhovnicesc autentic, „trezirea în conștiință” este începutul lucrării trezviei – o stare de atenție interioară permanentă, de pază a gândurilor și de rugăciune. Astfel, omul se deșteaptă din somnul provocat de amagirile lumii și începe să vadă realitatea duhovnicească, descoperind sensul cel mai înalt al existenței sale.
Ori, ceea ce lumea înțelege astăzi prin „trezirea în conștiință” este cu totul altfel experiat și prezentat în mediul suveranist, departe de sensul autentic și de destinul hristic al omului. Cum ar putea cineva să fie „trezit în conștiință” dacă nu urmează Evangheliei lui Hristos, sau nu împlinește poruncile lui Dumnezeu și nu trăiește viața Bisericii? Oare este suficient să spui, constrâns de degradarea politică, economică și socială, că-ți iubești țara și pe Dumnezeu (la modul declarativ) pentru a ajunge la înțelegerea modului de existență autentic și a merita un lider care să întrupează valorile autentice a unui popor? Am făcut noi dovada practică, prin viața noastră, în cei 35 de ani de presupusă libertate, că prețuim mai mult Cerul decât pământul căruia îi facem umbră cu nevrednicie, și că dăm valoare vieții noastre prin raportarea corectă, întru Adevăr, la Dumnezeu?
Nicidecum! Atunci de ce avem pretenția să dobândim ceva mai bun decât merităm?! Iată că Dumnezeu ne-a dat o șansă unică să ne vedem așa cum suntem prin cei care ne conduc, iar nu așa cum ne închipuim noi că suntem, fără a ne schimba cu adevărat în conștiința noastră, prin pocăință și prin urmarea lui Hristos în toate aspectele vieții noastre! Cei „aleși” reflectă starea unei națiuni, chiar dacă s-au fraudat alegeri. Prin ei ne vedem cum suntem, înțelegem ce ne lipsește și suntem încredințați că și noi Îl „fraudăm” adeseori pe Dumnezeu prin păcatele noastre și urmăm „vițelului de aur” care promite să ne ducă în țara făgăduită, departe de tărâmul veșniciei!
,,Un om, ca și un popor, atâta prețuiește, cât a înțeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus” (Simion Mehedinți).
Totodată, pentru adâncirea semnificaţiilor ortodoxe sănătoase ale acestor idei vă îndemn pe toţi cei credincioşi să ascultaţi şi predica părintelui Mihail Deliorga din Duminica Sfântului Grigorie Palama:
Există multe semne apocaliptice, de apropiere a unei dominații antihristice. Trebuie să avem ochi să le vedem, dar prin lentila credinței ortodoxe, cu minte curată, nu prin teorii care se abat de la învățătura evanghelică sănătoasă. Esența este surprinsă de cuvintele Mântuitorului: „Luați seama să nu vă speriați” (Mt. 24: 6). Orice panică nu este de la Dumnezeu, ci de la un duh rău.
Pentru exemplificare, poate fi luată în colimator învățătura Pr. Elpidie din Grecia despre venirea lui Antihrist, care este foarte la modă și răspândită. Foarte mulți oameni împărtășesc ideile sale despre modificarea ADN-ului uman și a extirparea liberului arbitru prin tehnologie. Este versiunea ortodoxă a teoriilor conspiraționiste din alte medii. Interesant este că au un punct comun: opun și propun drept opoziție la domnia antihristică o nouă religie, o spiritualitate a păcii și înțelegerii.
Concepția că omul poate fi deprivat de liberul arbitru, așa cum s-a întâmplat cu îngerii răi, cu Satana, este una neortodoxă. În primul rând, în cartea lui Iov se spune limpede că diavolul nu se poate atinge de sufletul (Iov 2: 6, traducerea ad-literam a pasajului este „suflet”) omului, nu-i dă voie Dumnezeu. Iar în tradiția ortodoxă există întâmplarea din viața Sf. Antonie cel Mare cu diavolul care a ispitit să vadă dacă există pocăință pentru el, dar s-a dovedit că nu dorește să se smerească. Aceasta dovedește, printre alte multe dovezi, că și diavolul are liber arbitru și se poate întoarce, dar nu vrea. Deci ideile Pr. Elpidie sunt străine de cugetul ortodox. În plus, Însuși Mântuitorul a spus că lumea va primi pe Antihrist de bună voie, chiar dacă din amăgire: „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi” (In. 5: 43).
Iar concepția despre schimbarea ADN-ului până la modificarea sufletului este pură speculație, fără o bază științifică și contrară spiritualității ortodoxe. Sufletul omenesc, fiind nevăzut și nematerial, nu poate fi alterat prin mijloace pământești. Nu există vreo tehnică prin care să poată fi alterat în sensul de a-și pierde capacitatea de a gândi și alege. Doar amăgirea de bună voie îl poate distorsiona, dar nu modifica genetic.
Ar fi suficiente aceste indicii pentru a vedea că avem de-a face cu o gândire deviată de la Ortodoxie, de la învățătura sănătoasă. Însă este interesant de observat că Pr. Elpidie vorbește despre o revigorare duhovnicească ce va urma după Marea Resetare. Iar aceasta nu pare să fie în termeni ortodocși, ci new age-iști. Concret, vorbește despre o „sclipire”, o întoarcere a tuturor la Dumnezeu, o ieșire din cadrele greșite actuale ale Bisericii. Atât ortodocșii, cât și catolicii, probabil și alții, vor reveni la o trăire mai bună, la „origini”. Viziunea aceasta este una hiliastă, cu nuanțe ecumeniste. Greșelile pe care le vede el inacceptabile în Biserică nu sunt abaterea de la dogmele corecte, ci respectarea restricțiilor pandemice. Nu ecumenismul și nici schisma din Ucraina nu sunt principalele probleme, ci pandemia. Desigur că este și aceasta o problemă, dar nu neapărat cea mai mare, ci poate cea mai actuală pe moment (și nu în Ucraina, spre exemplu). Mai mult, unirea dintre ortodocși și catolici pare a fi o depășire a spiritualității ortodoxe, ajungerea la o altă religie.
Este foarte posibil ca aceste idei să le fi adaptat din mediul neortodox, de la David Icke, Q-anon și alte mișcări similare. Sau, și mai plauzibil, din păcate, să fie insuflat de același duh străin, pentru că vorbește despre vedenii pe care le-a avut în acest sens. O fi vreo lucrare concertată antihristică demonică pe mai multe planuri, așa cum anticipa Pr. Serafim Rose în cartea Ortodoxia și religia viitorului? Foarte posibil, dar e mai cuminte și mai bine a nu intra în speculații, ci doar a observa și a ne păzi, a fi în gardă și vigilenți să nu cădem în amăgire.
Update: Există o descriere a evenimentelor dinainte de venirea Antihristului a Pr. Efrem din Arizona. Diferența care-l face pe Pr. Elpidie să alunece spre ecumenism și new age (hiliasm, care nu înseamnă doar o perioadă de prosperitate duhovnicească pe pământ, ci și o stare de slavă) este că el vorbește despre o revigorare spirituală deosebită, când Duhul Sfânt va fi în toți, când și ortodocșii vor deveni mai buni, când va fi o întoarcere așa-zisă spre timpurile din început. Pe când Sf. Paisie și Pr. Efrem vorbesc despre o pace oarecum lumească, o înflorire a credinței, dar nu o elevare a Ortodoxiei spre altceva.
Din păcate, pe lângă frontul tare oficial de impunere a unei noi ordini imorale și totalitare, există și un curent subteran, care cultivă o spiritualitate deviantă care țintește tot spre o așezare antihristică a lumii. „Iisus Hristos ieri și azi și în veci Același este” (Evr. 13: 8). Altfel spus, legea creștină nu se schimbă și nu se demodează niciodată, ci doar provocările se rafinează.
Subiectul teoriilor antihristice este mai larg, se învârte în jurul marcării cu 666, care este foarte vag descrisă în Apocalipsă în cap. 13, îndeosebi versetul 16, dar și în alte pasaje, cum ar fi cap. 20: 4 sau 17 și 19: 19-20. Însă păzirea de Antihrist nu se face descifrând venirea lui și însemnarea/marcarea (ar fi termenul mai corect pentru că în Apocalipsă se vorbește despre însemnarea/amprentarea făcută de fiară și pecetluirea făcută de Hristos (9:4)) pe care o va face, ci trăind în duhul lui Hristos în Biserica Lui. Pentru că scopul celui rău este să ne despartă de Mântuitorul în primul rând.
