„Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului l-a pomenit cu câteva minute în urmă (față de ora 9:30) pe Epifanie al Ucrainei. Arhiepiscopul Hrisostom l-a pomenit pentru prima dată pe Epifanie al Ucrainei în cursul hirotoniei noului Episcop de Arsinoe la Mănăstirea Hrisoraghitisi.
Biserica Ciprului devine de astăzi a treia care recunoaște Tomosul de autocefalie al Bisericii Ucrainei. Informații ale Romfea.gr menționează că Arhiepiscopul Ciprului a trecut la această mișcare fără acordul Sfântului Sinod.”
* * *
Este foarte surprinzătoare această schimbare a Arhiepiscopului după ce la început a fost inițiatorul unor dialoguri cu alți trei Întâistătători pe problema ucraineană. În decursul timpului, atitudinea sa a devenit tot mai clară în favoarea Patriarhiei de Constantinopol. Totuși în Cipru există câțiva ierarhi care se opun acestei recunoașteri a autocefaliei, printre care IPS Atanasie de Limassol, Isaia de Tamassos și Neofit de Morfu. Sunt așteptate reacțiile sinodalilor ciprioți, cum vor contracara această extindere a schismei și în țara lor.
Nu este de trecut nici acest aspect: faptul s-a consumat la hirotonia unui nou episcop, ceea ce înseamnă că au fost prezenți și alți ierarhi. Cine au fost aceia și cum au reacționat?
Pe de altă parte, este interesantă alegerea acestui moment, când peisajul religios este destul de tulburat cu alte probleme de factură ecumenistă, cu rugăciuni sincretiste, dar și de provocările aduse de restricțiile pe tema virusului corona.
În data de 26
februarie 2020, a avut loc o reuniune a întâistătătorilor și a reprezentanților
Bisericilor Ortodoxe Locale în Amman, Iordania, pe tema principală a unității
și reconcilierii în Sfânta Ortodoxie. Participanții au înțeles neliniștea
Patriarhiei Ierusalimului în fața pericolului iminent al schismei în cadrul
comuniunii noastre ortodoxe.
La întâlnire au
participat delegați din: Biserica Ortodoxă a Ierusalimului condusă de
Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă
condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Kirill al Moscovei și al Întregii
Rusii, Biserica Ortodoxă Sârbă condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Irineu
al Serbiei, Biserica Ortodoxă Română condusă de Înaltpreasfințitul Părinte
Mitropolit Nifon al Târgoviștei, Biserica Ortodoxă Poloneză condusă de
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Abel de Lublin și Chełm și Biserica
Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia condusă de Preafericitul Părinte
Mitropolit Rastislav al Ținuturilor Cehe și al Slovaciei.
Participanții
și-au exprimat recunoștința față de Majestatea Sa Abdullah II, Regele Regatului
Hașemit al Iordaniei și Custodele Hașemit al Locurilor Sfinte creștine și
musulmane din Țara Sfântă, și față de poporul iordanian pentru facilitarea
găzduirii acestei întruniri în capitala lor, Amman, remarcând activitatea
extraordinară a Majestății Sale în promovarea dialogului interreligios la nivel
internațional.
Participanții
au mulțumit, de asemenea, Patriarhiei Ierusalimului și Preafericitului Părinte
Patriarh Teofil pentru toate eforturile neobosite menite să deschidă calea
dialogului și să aducă pe frați împreună în spiritul neprețuit al unității,
menționând că lumina care emană de la Ierusalim este un martor al acelui Oraș
Sfânt, care își afirmă continuu compoziția plurireligioasă şi multiculturală,
bucurându-se că, prin existența sa, este căminul cald pentru cele trei credințe
avraamice: creștinismul, iudaismul și islamul.
Delegațiile au
afirmat că această întrunire are intenția să consolideze legăturile fraterne
între frați și Bisericile lor, să promoveze legăturile păcii în Hristos între
ei, să pledeze pentru unitatea Bisericilor Ortodoxe și să reînnoiască dialogul
în speranța exprimată în rugăciune de a aduce reconcilierea acolo unde a
existat discordie.
În atmosfera de
dragoste frățească, participanții la întrunire au convenit că deciziile
referitoare la chestiuni de importanță la nivel ortodox, inclusiv acordarea
autocefaliei Bisericilor locale, ar trebui să fie finalizate într-un spirit de
dialog și unitate panortodoxă și prin consens panortodox.
În ceea ce
privește situația bisericească actuală din Ucraina, participanții au
recunoscut, de asemenea, că un dialog panortodox este necesar pentru vindecare
și reconciliere.
În chestiunea
referitoare la Macedonia de Nord, delegațiile au declarat că această problemă
trebuie soluționată prin dialog în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe și cu
sprijin panortodox.
În ceea ce
privește Muntenegru, delegațiile participante au solicitat autorităților
competente să respecte și să păstreze dreptul fundamental de posesiune asupra
proprietății, inclusiv cel al Bisericii.
Delegațiile au
convenit că ar trebui să se întrunească frățește, de preferință înainte de
sfârșitul acestui an, pentru a consolida legăturile comuniunii în rugăciune și
dialog.
Participanții
speră că Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu bine cunoscutul său
primat de onoare (πρεσβεια τιμήs), se va alătura acestui dialog împreună cu
frații săi întâistătători.
Delegațiile au fost de acord cu îndemnul fratelui lor Patriarhul Teofil al III-lea de a organiza o rugăciune pentru lume, pentru încheierea războiului, a bolilor și a suferinței și pentru toți creștinii, precum și pentru unitatea Bisericii Ortodoxe. Această rugăciune va avea loc în Biserica Mamă, Biserica Învierii (Sfântul Mormânt) din Ierusalim, înaintea Sfântului Mormânt al lui Hristos, din care El a înviat și proclamă lumii pacea.
* * *
Nota noastră: Este puțin ciudat faptul că acest Comunicat a apărut inițial pe o sursă de informare partizană Patriarhiei Ecumenice, în timp ce alți jurnaliști erau informați că va fi emis mâine. A fost redactat în engleză, limbă de circulație internațională și neutră din perspectiva participanților. Poate fi consultat în varianta originală pe site-ul Patriarhiei Ierusalimului.
Patriarhia
Română a fost promptă cu traducerea și publicarea lui.
Ideile din
Comunicat sunt transparente spre o soluție sobornicească, nicidecum prin
hotărâri unilaterale ale Fanarului. Este practic exprimată încrederea că
dezbaterea onestă a subiectului va duce la decizii corecte și care să aducă
pace și unitate. Această direcție este una corectă, pentru că tot chinul din
Biserica Ortodoxă de astăzi vine în urma unor hotărâri luate sub presiuni ale
unor factori externi, fără o deliberare degajată asupra subiectelor.
Singura intervenție
concretă este apelul făcut autorităților din Muntenegru de a respecta statutul
Bisericii Ortodoxe Locale, condusă de IPS Mitropolit Amfilohie.
Simplul fapt că
s-au adunat și au discutat problemele stringente actuale fără coordonarea și
împotriva piedicilor puse de Patriarhul Bartolomeu este un mesaj de îmbărbătare
și îmbucurător că deciziile nu trebuie luate sub influența nimănui.
Sunt așteptate
de acum reacțiile Bisericilor neparticipante, îndeosebi ale Antiohiei, Bulgariei
și Georgiei, dar și a unor ierarhi individuali.
Ba chiar
trebuie privită cu interes reacția Patriarhiei Ecumenice, căreia i s-a aruncat
mănușa. până acum, ea a fost cea care a presat lucrurile, dând impresia că
acționează pașnic și condamnând acțiunile Bisericii Ruse de a opri comuniunea
cu ea ca pe unele ce și cum ar semăna dezbinare și ar veni din aroganță. Oare cum
va suferi sfidarea la adresa pretențiilor sale de întâietate de putere? Cum va
răspunde la chemarea la dialog, pace și unitate în cuget?
Deocamdată a
trimis astăzi o Scrisoare
de mustrare Patriarhului Ierusalimului, prezentată pe scurt de către OrthodoxTimes,
în care afișează o atitudine de reproș și mimează bunăvoință, dar trece cu
vederea că această întrunire de la Amman a fost convocată tocmai pentru că el
însuși a refuzat repetat și categoric să discute deschis problema ucraineană.
După cum s-a
preconizat, au fost prezente 6 Biserici Locale reprezentate prin
Întâistătătorii lor, cum au fost Patriarhiile Ierusalimului, Rusiei, Serbiei și
Biserica Cehiei și Slovaciei sau prin delegații desemnate, ca în cazul
românilor și sârbilor. Acest lucru este atestat de fotografia participanților,
de mai sus.
A fost prezent și
Mitropolitul Onufrie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, deși
aceasta nu este autocefală. Acesta
a declarat că decizia finală „încă nu a fost elaborată, va urma puțin mai
târziu, dar faptul că ne-am întâlnit, ne-am uitat unii la alții, am discutat
toate problemele este un pas important spre un rezultat bun”.
Informațiile
deocamdată sunt puține pe marginea dezbaterilor, care s-au purtat cu ușile
închise. Deși este un aspect criticat, este firesc să se deruleze astfel,
rezultatele fiind făcute cunoscute la final. Pentru a împiedica accesul intruziv
al presei, discuțiile au avut loc în diferite locații și etaje ale hotelului gazdă,
chiar cu ședințe paralele, după
câte se pare.
Patriarhul Chiril
al Moscovei a făcut unele remarci în adresarea sa către participanții la
întâlnire. „Arma eficientă a Bisericii împotriva înrobirii ei față de lume și
disoluția seculară este dragostea noastră frățească și unitatea, rugăciunea noastră
comună și luarea liberă a unor decizii în comun prin chibzuința sinodală a
Bisericii.” El a reafirmat intenția de a se ține mai multe întruniri de acest
fel pentru a se ajunge la o soluționare finală.
Mitropolitul sârb Irineu de Bačka
a făcut unele declarații interesante pe marginea întâlnirii într-un interviu
acordat site-ului „Ortodoxia
rusă în Marea Britanie și Europa Occidentală”. Acesta a spus, printre
altele, că „este bine cunoscut faptul că cele mai serioase chestiuni de
dezbinare din prezent sunt rezultatul acțiunilor Patriarhiei de Constantinopol,
care au dus relația lor cu restul lumii ortodoxe într-o stare delicată și care
relații clar nu pot continua într-o manieră deplină fără ca acele comportamente
și acțiuni să fie abordate. Așa că da, astfel de chestiuni vor fi în centrul
discuțiilor de la Amman”. Pe de altă parte este important de știut că, „în
vreme ce este adevărat că, la origini, situația prezentă a relației Patriarhiei
de Constantinopol cu restul lumii ortodoxe a început de la realități teritoriale
de incursiune jurisdicțională și o folosire greșită a autorității și puterii, ea
a escaladat direct pe tărâmul dogmei – al Tainelor, al naturii Bisericii”.
După cum am mai remarcat, deși Bisericile participante (6) sunt în minoritate ca pondere din totalul celor 14, totuși ele reprezintă aproximativ 80% din credincioșii ortodocși din lume. Ca să nu mai punem la socoteală că este posibil ca unele Biserici Locale, cum sunt cele din Bulgaria, Antiohia și Cipru, să nu fie chiar potrivnice din principiu acestei întâlniri și viziunii sobornicești în antiteză cu viziunea primațială-papistă promovată de Constantinopol.
Update: Conform agenției Ορθοδοξία.news, Comunicatul participanților a fost deja formulat în engleză și textul său a fost tradus neoficial și în greacă. În rezumat, sunt enumerate cele 6 Biserici participante și reprezentanții lor, sunt aduse mulțumiri Patriarhului Teofil pentru inițiativa de a găzdui aceste discuții și regelui Abdullah al Iordaniei pentru primire. Sunt menționate ca puncte de discuție problema ucraineană, precum și cele două similare din Macedonia și Muntenegru. Deși nu sunt stabilite soluții clare, s-a hotărât că rezolvarea acestor chestiuni se poate face doar prin dialog pan-ortodox, la care este așteptat și Patriarhul Ecumenic. Sunt adresate îndemnuri autorităților din Muntenegru să respecte drepturile la proprietate, inclusiv ale Bisericii. Problemele jurisdicționale din Muntenegru și Macedonia trebuie rezolvate de către Biserica Sârbă, în cadrul căreia sunt localizate, dar cu asistență pan-ortodoxă. Viitoarea întrunire este preconizată până la sfârșitul acestui an și trebuie să se desfășoare într-o atmosferă frățească. La final, este îndemnat și desemnat Patriarhul Teofil să înalțe către Hristos o rugăciune pentru unitatea Bisericii de la Sfântul Mormânt, din care a înviat.
„La invitația amabilă pe care a primit-o anterior Preafericitul Patriarh Ioan X din partea Preafericitului Patriarh Teofil III al Ierusalimului de a participa la întâlnirea de consfătuire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Amman – Iordania pe 25 a lunii curente, Biserica Antiohiei declară că nu va participa la întâlnirea în cauză.
Biserica Antiohiei percepe îngrijorarea Întâistătătorilor de Biserici și inițiativele lor la orice ar putea contribui la găsirea de soluții pentru criza gravă cu care se confruntă Biserica Ortodoxă astăzi. În orice caz, a decis să nu participe la această întâlnire pe baza informațiilor care au fost furnizate și a atenției ei de a evita orice crește divergența dintre frați și izolarea lor. Poziția ei nu înseamnă că nu este dispusă să aplice grabnic soluțiile necesare pentru motivele care au condus la întreruperea comuniunii dintre Biserica Antiohiei și Biserica Ierusalimului, chiar și după ce Biserica Antiohiei a arătat disponibilitate pentru orice facilitează aceste soluții.
Cu acest prilej, Biserica Antiohiei reia poziția ei fermă că «consensul unanim» dintre Biserici, întemeiat pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, este norma de bază în Biserica Ortodoxă în ce privește deciziile generale la nivel universal, precum și la soluționarea chestiunilor ieșite din comun. Își afirmă, de asemenea, efortul ei, prin comunicarea continuă cu Bisericile, în ceea ce produce o atmosferă de dragoste și o întoarcere la consultări reciproe, astfel încât să fie astfel fidelă mesajului de bucurie, pace și unitate, pe care Domnul nostru îl dorește de la Biserica Lui.
Biserica Antiohiei cheamă pe toți fiii ei să se alăture la rugăciune și lucru pentru pacea în Biserică și în toată lumea.”
* * *
Nota theodosie.ro: Din cele spuse se înțelege că motivul real al absentării Bisericii de Antiohia este conflictul cu Patriarhia Sionului. Probabil că mesajul împăciuitor al Patriarhului Teofil al Ierusalimului nu oferă suficiente garanții. Promisiunile exprimate pot ascunde, de fapt, amânări ce duc la nerezolvarea disputei asupra Qatarului. Este un conflict care durează de ceva vreme și provoacă indignări care, iată, duc la blocarea cooperării pe alte probleme stringente. De asemenea, reiese că sprijină demersurile Bisericii Ruse, deși nu va fi prezentă la discuțiile de la Amman.
Așa se face că Bisericile Ortodoxe Locale participante vor fi în număr de 6: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă, Sârbă, Română, Poloneză și a Cehiei și Slovaciei. Dar, ca și pondere a credincioșilor, acestea reprezintă o mare majoritate. O serie de 5 Biserici de factură greacă au făcut bloc comun în a boicota întâlnirea: Patriarhia Ecumenică, principala vinovată pentru conflictul care se dorește discutat la Amman, Biserica Greciei, a Albaniei, a Ciprului și Patriarhia Alexandriei. La acestea se adaugă Patriarhia Georgiei, care probabil că nu dorește să se alieze cu Moscova din cauza disputelor jurisdicționale, Antiohiei și a Bulgariei. Dintre toate acestea, absența bulgarilor este destul de surprinzătoare pentru că au afinitate cu slavii (ruși și ucraineni) și sunt mai tradiționaliști, nu urmează linia ecumenistă feroce a Constantinopolului.
Unele din lucrurile punctate în
scrisoare este faptul că întrunirea de la Amman nu va fi o Sinaxă oficială, ci „o
întâlnire frățească ce va înnoi dialogul despre provocările pe care le întâmpină
comunitatea ortodoxă în această epocă critică”. Scopul avut în vedere este „să
fie cercetată metodologia pentru atingerea scopului comun al dialogului și
împăcării cu scopul de a fi păzită unitatea comunității noastre ortodoxe și,
chiar dacă această întrunire va conduce la dezbateri pe mai departe în viitor,
această întrunire va putea să compună de una singură o bază de lucru
pregătitoare”. Cei prezenți nu vor sluji împreună, ci vor participa în duh de
frățietate la o conlucrare și rugăciune în comun. Invitații vor fi întâmpinați la
Amman pe 25, vor participa la întrunire pe 26 și vor pleca pe 27 februarie. Patriarhia
Ierusalimului îi va găzdui pe invitați la hotelul Fairmont pe toată durata
șederii lor. Va avea loc și o întâlnire cu Majestatea Sa, regele Abdulah II al
Iordaniei.
În Sfântul
Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, care a fost întrunit astăzi, vineri, 21
februarie, de către Preafericitul Patriarh al Ierusalimului, kir Teofil, au
fost dezbătute diferite chestiuni, fiind cuprins și subiectul aflat în
suspensie cu Patriarhia Antiohiei cu privire la Qatar. A fost menționat faptul
că, de când cei doi Întâistătători s-au întâlnit la mijlocul anului trecut în
Cipru, se derulează un dialog între cele două Patriarhii cu referire la
subiect.
Patriarhul
Teofil a informat pe membrii Sinodului că în ultimele săptămâni s-a reușit
formularea câtorva perspective comune cu Antiohia pentru rezolvarea chestiunii,
în timp ce a fost exprimată speranța că vor exista dezbateri mai departe și că
se vor încheia cu o soluționare finală.
Preafericitul a spus că
Patriarhia Ierusalimului privește la întâlnirea iminentă a Întâistătătorilor Bisericilor
Ortodoxe de săptămâna viitoare la Amman, în Iordania, cu aspirația că dialogul
va fi continuat în scopul unității frățești. Este demn de remarcat că, după cum
a ajuns în mediile de informare, anumite Biserici vor trimite delegați la
întâlnirea în cauză.
Pe 21 februarie 2020, Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a publicat pe pagina sa
de internet un refuz oficial de a participa la Sinaxa Întâistătătorilor din
Iordania.
„Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Bulgare anunță că se abține de a veni la întâlnirea de mai sus și, în
consecință, nu va trimite reprezentanți la Amman, capitala Iordaniei”, sună
mesajul Sinodului. „Sfântul Sinod își exprimă dragostea frățească pentru
Preafericitul Patriarh Teofil III al Ierusalimului și respectul său adânc față
de Patriarhia Ierusalimului, apărătorul de milenii al Mormântului Domnului”.
* * *
Așadar se preconizează că vor
participa jumătate din Bisericile Locale: Ierusalim, Moscova, Serbia, România,
Cehia și Slovacia, Polonia, iar Antiohia cu probabilitate. Vor fi absente cu
siguranță Bisericile de Constantinopol, de Alexandria, Georgiană, Greacă, Bulgară,
a Ciprului și Albaneză. Această situație ilustrează criza prin care trece astăzi
chiar și la nivel oficial Ortodoxia, încât nici măcar dialog pe temele de
maximă importanță nu se poate purta cu ușurință. Totuși nădăjduim și ne rugăm
să apară și roade bune și să existe mai degrabă o abordare frontală și fără
compromisuri de credință decât o pace lipsită de Duhul lui Hristos.
La invitația Patriarhului de Ierusalim pentru întrunirea de la Amman de la sfârșitul acestei luni și-au anunțat oficial prezența Bisericile Rusă, a Cehiei și Slovaciei, a Antiohiei și a României. Patriarhia Ecumenică, alături de Bisericile Greciei, Alexandriei, Ciprului și Albaniei, formează un bloc separat prin respingerea participării. Pe lângă acestea, se pare că vor participa și Bisericile Sârbă și Poloneză, ceea ce face ca numărul delegațiilor prezente să fie de șapte. Rămâne de văzut ce vor face bulgarii și georgienii. Deocamdată și-au anunțat prezența jumătate din Bisericile Locale.
Delegația Bisericii Ortodoxe Poloneze va fi condusă de Arhiepiscopul Abel de Lublin și Chełm.
Biserica Ortodoxă Poloneză va participa la întâlnirea pan-ortodoxă ce va fi ținută în capitala Iordaniei pe 25 februarie 2020. UJO a aflat despre acest lucru de la propriile sale surse din Biserica Poloneză.
Din păcate, Întâistătătorul BOP, Preafericitul Mitropolit Sawa, nu va putea ajunge personal la Sinaxă din motive de sănătate, drept aceea a binecuvântat pe Arhiepiscopul Abel de Lublin-Chelm să reprezinte Biserica Poloneză.
[…] În plus, Preasfințitul Episcop Victor de Baryșevka din Biserica Ortodoxă Ucraineană a confirmat astăzi pe canalul său Telegram că Patriarhul Irineu va participa la Sinodul de la Amman, după cum a informat însuși Întâsistătătorul o delegație ucraineană aflată în vizită pe 30 ianuarie.
„Astăzi s-a ținut Sfântul Sinod al Episcopilor din Biserica Ortodoxă Sârbă. Am discutat din nou și am decis să participăm la întâlnirea frățească a Întâistătătorilor Bisericilor Locale în Iordania, care a fost inițiată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Sper să-l văd/întâlnesc la Amman pe Mitropolitul vostru de Ucraina, Preafericitul Onufrie”, a spus Patriarhul sârb.
Așadar se preconizează o întrunire care nu va decide nimic, dar la care se vor trasa foarte probabil direcțiile pe viitor. Deci importanța ei este mare și așteptările pe măsură.
Având în vedere că Mitropolitul Serafim de
Pireu este unul dintre ierarhii care a fost în fruntea mărturisirii ortodoxiei
în ultima vreme, gestul său de a consluji cu Arhiepiscopul Ieronim merită mai
multă atenție. El marchează un punct de cotitură, trecerea de la curaj la
paradă. Comunicatul recent al Mitropoliei de Pireu tocmai asta arată, o concesie față de apostazia tot mai
generalizată. De aceea mă simt dator cu o reanalizare și o prezentare din nou a
situației, dar și cu formularea unor considerații pe marginea acțiunii de
întrerupere a comuniunii înainte de o hotărâre sinodală. Aceasta mai ales pentru
că acel Comunicat a fost determinat de anumite presiuni în această direcție.
Desigur că toate aceste analize sunt cam reci, dar inevitabile într-o măsură
pentru a ne poziționa cât mai curat duhovnicește.
Cea mai derutantă afirmație din Pireu este că
acțiunile Fanarului sunt existente. Deși din prismă juridică ar avea susținere
această apreciere și tind să înțeleg modul în care o spune Mitropolitul, totuși
ea suscită mai multe explicații. El nu vorbește de acțiunile nule, dar
existente ale Arhiepiscopului Ieronim de recunoaștere a „autocefalilor”, ci ale
Patriarhiei Ecumenice. Cu alte cuvinte, le recunoaște efectele și pe baza lor
justifică pomenirea lui Epifanie de către Ieronim. Pe când ar fi fost mai
cinstit să declare existentă, dar nulă recunoașterea schismaticilor de către
Întâistătătorul Atenei. Dar am dat credit bunei lui intenții și am luat această
formulare a sa ca referindu-se, de fapt, la Arhiepiscopul Ieronim tocmai pentru
că restul textului neagă competența Patriarhului Bartolomeu de a interveni în
teritorii străine, adică primatul de tip papal. Pe de altă parte, dincolo de
nuanțele juridice, mi s-ar părea mai corect spus că sunt existente
infracțiunile Patriarhiei în Ucraina, nu acțiunile ei. Dar… nu litera contează,
ci duhul.
Însă partea în care are mare dreptate, dar în
care strecoară și ceva confuzie este cea despre prevederile canonului 15 I-II
cu privire la întreruperea comuniunii înainte de o condamnare sinodală. Mai
mult, cred că mărul discordiei cu „unii frați iubiți neliniștiți” se învârte
tocmai în jurul acestui subiect. De altfel, în mediul grecesc a existat în
ultimul timp o fricțiune vădită, dar care sper că se va clarifica în bine. Se
impune sau nu oprirea comuniunii cu Arhiepiscopul Ieronim și la ce nivel este această
obligație: canonic sau moral?
Mai întâi trebuie remarcat că observațiile
Mitropolitului Serafim sunt corecte, anume că nu este suficientă „râvna
sfântă”, ci sunt necesare și cunoștințe canonice, adică o fundamentare
patristică temeinică a acțiunilor în acest sens. „Nu poate fiecare credincios,
chiar și Episcop, mișcat de buna-credință covârșitoare sau de râvnă sfântă să
se ungă singur drept Sinod Ecumenic și să se apuce de proceduri succinte pe
subiecte administrative și canonice ale Bisericii și să treacă la «caterisiri
și anatematizări» ale membrilor trupului Bisericii, pentru că aceasta
constituie apoteoza duhului anormal și protestant rău-credincios!!!”
IPS Serafim punctează foarte bine faptul că,
după eroarea acordării autocefaliei, „nu se contaminează nimeni de conslujirea
cu aceia care recunosc în mod evident greșit acțiunile” Constantinopolului și
„contaminarea din conslujire intervine numai prin părtășia personală cu
persoanele laice restabilite”. Altfel spus, oricine are comuniune cu
„autocefalii” ucraineni, prin pomenire sau conslujire, își primejduiește
mântuirea, dar fără ca aceasta să-l scoată automat din Biserică. Adică cine
face aceasta nu devine automat eretic sau schismatic prin conslujire și
comuniunea cu el nu este interzisă canonic, deci nu este valabilă teoria
vaselor comunicante, a transmiterii condamnării prin comuniune în cadrul
Bisericii. Prin urmare, conslujirea cu Arhiepiscopul Ieronim nu constituie
contaminare și părtășie la acțiunile lui schismatice.
Totuși este greșită justificarea Mitropolitului
că „nu se pune problema aplicării imediate a canonului 15 al Sinodului I-II” pentru
faptul că la mijloc ar fi doar o problemă administrativă, nu și de erezie.
Adică nu ar putea invoca o erezie ca motiv pentru întreruperea comuniunii cu
Arhiepiscopul, după cum prevede acest canon. Același lucru l-a afirmat și în urma Sinodului Ierarhiei, când au fost recunoscuți „autocefalii” ucraineni: „Nu
voi trece individual la orice acțiune de rupere a unității trupului Ierarhiei
Bisericii Greciei, după cum aș fi procedat imediat pentru un subiect de
comuniune ecumenistă, aplicând canonul 15 al Sinodului I-II”. Această
accepțiune ignoră faptul că „autocefalia” a fost instituită printr-un Tomos care cuprinde idei eretice, prin care se atribuie un primat de putere, nu onorific
Patriarhiei Ecumenice. Aceste concepții sunt greșeli ecleziologice, deci de
dogmă și, prin urmare, au caracter eretic. Deci nu e vorba doar de probleme
administrative, ci și de dogmă la mijloc.
Pe de altă parte, expresia „aplicare imediată” a canonului 15 trimite cu
gândul la necesitatea opririi comuniunii, care totuși nu este înscrisă în
textul lui, ci doar dreptul de a proceda astfel. Însă expresiile Mitropolitului
sunt de așa natură, încât este posibil să fie interpretate și ca referindu-se
la o îndatorire morală, nu la o obligație canonică.
Rezumând toate, rezultă că Mitropolitul
Serafim are un conflict intern cu unii mânați de râvnă sfântă, dar el nu
dorește să facă pasul întreruperii comuniunii. Justifică aceasta și aduce
argument că nu este o problemă de credință, deși este. Nu se înțelege de ce nu
s-a pus problema aceasta încă de la Sinodul din Creta. Dar, până la urmă,
canonic așa este, nu stă asupra lui obligativitatea întreruperii comuniunii
deocamdată, ci doar o datorie morală.
Am fi așteptat să aibă un curaj mai mare de
mărturisire, mai ales având în vedere că a combătut destul de virulent schisma
ucraineană, dând afară de la emisiunile de radio din eparhia sa pe Mitropolitul
Ieremia de Gortina pentru declarațiile lui „pro-ucrainene” și trimițând o
scrisoare oficială prin care cere întrunirea unui Sinod Ecumenic. Dar este
posibil să aibă tactul său, nu poate fi acuzat de trădare a credinței în acest
moment, ci ar fi mai indicat să fie sprijinit și înțeles mai bine în demersul
său. Însă nici justificările pe care le aduce nu sunt chiar convingătoare și
concludente, drept pentru care se strecoară o îndoială asupra sincerității
sale. Nu cred că avem suficiente indicii să ne facem o părere clară asupra
situației unuia dintre puținii episcopi care sunt activi în apărarea
Ortodoxiei.
În orice caz, aș fi așteptat să justifice
concesiile pe care le face cel puțin prin tactul de a aștepta momentul și
contextul potrivit, care încă nu a sosit. Pentru un episcop nu este la fel de
ușor ca pentru un preot oarecare.
Dar, din exterior, un conflict deschis între
Mitropolit și preoții din jurul „Κατάνυξη” nu cred că ar fi de bun augur acum. Însă sper că va
exista suficientă chibzuință să nu intervină acțiuni hazardate. Deocamdată
Comunicatul său a fost caracterizat drept „inacceptabil, diplomatic și antipatristic”, precum și reacția față de conslujirea cu
Arhiepiscopul. Este justificat să intervină
o rupere a relațiilor de colaborare pentru atitudinea sa ezitantă și descurajantă,
însă nu există motive să fie categorisit drept schismatic sau eretic și, deci,
să fie întreruptă comuniunea cu el. Ne-am dori un episcop mai neînfricat, dar
măcar să nu ne pierdem luciditatea și stăpânirea de sine.
Însă nu trebuie trecut cu vederea aspectul
cel mai important, mărturisirea credinței, față de care oricine este dator, în
special episcopii. Mitropolitul Serafim nu era dator după canoane să refuze
comuniunea cu Arhiepiscopul Ieronim, dar putea să facă lucrul acesta ca un gest
de verticalitate. Având în vedere că recunoașterea „autocefalilor” ucraineni
presupune o ecleziologie eretică, avea acest drept conferit de canonul 15. Dar,
probabil știind acest fapt foarte bine, IPS Serafim a catalogat întreaga
problematică drept una administrativă pentru a se eschiva chiar și de la îndatorirea
sa morală, duhovnicească, lucru care nu este onest. Însă nu e corect să-și
protejeze cinstea cu artificii care nu fac cinste.
Mai trebuie spus că putea refuza conslujirea cu Arhiepiscopul chiar și fără să fie la mijloc o erezie. Cu toate că nu avea acest drept canonic, putea foarte bine să facă un gest de mărturisire și să refuze să conslujească pentru a nu da prilej de sminteală, de îndoială. Nu poate nimeni să-l oblige. Desigur că nu ar fi fost ușor să alunge tocmai pe Arhiepiscop și pe președintele Greciei, care a fost prezent la slujba de Bobotează, dar conștiința mărturisitoare asta ar fi dictat oricărui ierarh cu cuget ortodox neabătut. Nu doar prin acțiuni canonice se apără credința, ci mai ales prin gesturi de curaj și demnitate în fața celor nelegiuiți, fie că sunt ei episcopi sau alte fețe oficiale. Dar nici măcar o încercare de evitare a acestei conslujiri nu am văzut, cum a făcut cel puțin Mitropolitul Atanasie de Limassol când a fost nevoit să slujească împreună cu Patriarhul Alexandriei.
Toată această ezitare vine în contextul în care a făcut, în ultima vreme, câteva gesturi treptate prin care bate în retragere. E vorba de acceptarea ca predicator angajat al Mitropoliei a unui Episcop al Patriarhiei Ecumenice devotat cauzei fanariote, care fusese cândva alungat din Pireu după un conflict, alungarea Părintelui Anghelos din Mitropolie fără un motiv temeinic și mai ales argumentarea neconcludentă a conslujirii de acum cu Arhiepiscopul, care l-a pomenit în diptice pe schismaticul Epifanie.
Și trebuie să punctăm un lucru foarte important pe acest fundal. Întreruperea pomenirii este o acțiune de mărturisire, dictată de conștiința noastră lovită de trădările ierarhilor. Noi căutăm să păstrăm comuniunea cu cei care nu sunt eretici tocmai pentru a rămâne în duhul autentic de mărturisire și a nu aluneca într-unul schismatic, de delațiune și vânare a greșelilor aproapelui. Toate discuțiile canonice și pe marginea textelor patristice cu privire la regulile întreruperii pomenirii vizează doar a păstra o măsură curată și în duhul Ortodoxiei. Însă râvna pentru apărarea Bisericii nu trebuie să fie limitată de canoane, ci tocmai încurajată de ele. Este de datoria oricui (este capabil) să vorbească, să spună adevărul și să mustre eventual abaterile smintitoare care se petrec în Biserică. Datoria aceasta morală nu este doar ceva de la care ne putem eschiva, ci o sarcină pe care oricine este dator să o poarte. Vinovăția morală nu ne scoate din Biserică, dar ne afectează mântuirea, ceea ce nu este deloc puțin lucru.
Cum putem privi Biserica noastră care devine tot mai înțesată de episcopi, preoți și credincioși care se îndepărtează tot mai mult de Hristos? Cum putem avea încredere în aceștia, care se fac vinovați public și fățiș de trădarea constantă și tot mai insistentă a credinței? Cei mai mulți reacționează cu liniște, ca și cum nu ar fi afectați, dar ar trebui conștientizat că aceasta nu este deloc o atitudine plăcută și mântuitoare, ci mai degrabă pierzătoare de suflet.
Postare actualizată pe 11 ianuarie 2020. În urma unor comentarii, s-a dovedit că situația este mai puțin dezamăgitoare deocamdată decât s-a crezut inițial.
În urma conslujirii cu Arhiepiscopul Atenei la Pireu de Bobotează, Mitropolitul Serafim emite un comunicat oficial prin biroul său de presă prin care încearcă să se explice în fața celor îngrijorați de acest eveniment. Din păcate, nu se ridică la înălțimea așteptărilor, ci chiar ajunge să justifice într-o măsură existența autocefaliei mincinoase a schismaticilor ucrainenilor.
Βήμα Ορθοδοξίας: Mitropolia de Pireu răspunde la
chestiunea ucraineană și a ecumenismului
Mitropolia de
Pireu a emis un comunicat cu referire la pomenirea Mitropolitului Epifanie al
Bisericii din Ucraina în timpul conslujirii în ziua de Bobotează la Pireu.
Comunicatul:
«Preocuparea cu chestiuni de etos canonic și rânduială presupun o
cunoaștere substanțială a Dreptului canonic și nu ajunge râvna pentru
asigurarea și păstrarea credinței noastre neprihănite pentru că sunt subiecte
de cunoaștere adâncă și sigur trebuie să fie la mijloc luminarea Preasfântului
Duh, curăția sufletului și a trupului și nevinovăție, dar și știință despre
subiect și îndeosebi cunoașterea clară și deplină a teologiei și a Dreptului
antic, a cărui prevederi sunt indispensabile pentru înțelegerea și suplinirea
Dreptului Canonic, care nu este drept penal special și, prin urmare, în multe
cazuri este nevoie să se facă o interpretare extinsă sau reducționistă pe baza
principiilor științei juridice antice, care are valoare în toate sistemele
juridice statelor de drept.
Precizările acestea sunt indispensabile pentru că unii frați iubiți
neliniștiți pentru mersul lucrurilor noastre bisericești și care se
îngrijorează pentru asigurarea credinței noastre de tradiție apostolică s-au
agasat de faptul pomenirii de către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei
și a toată Grecia la dumnezeiasca Liturghie de praznicul Teofaniei în Catedrala
Mitropoliei din Pireu a așa-numitului «Mitropolit Epifanie al Kievului», fapt
care survine de acum la fiecare prezență liturgică a Preafericitului după
ședința Ierarhiei din 12/10/2019.
Fără o înarmare proporțională canonico-legală, ci numai cu trambulina
râvnei sfinte și a întristării pentru aceste amănunte, dispoziția noastră bună
nu este suficientă pentru înțelegerea canonico-legală a chestiunii ucrainene încâlcite
pentru că altfel ne abordăm simplificator subiectul și din cele două aspecte a
celor care acuză și a celor care susțin.
Mitropolitul Serafim, ca unul care are o experiență și cunoaștere
specială a chestiunilor canonico-legale pentru că a deservit 25 de ani ca
secretar al Tribunalelor Sinodale Bisericești pentru monahi, diaconi, preoți și
mitropoliți și ca anchetator al Sfântului Sinod și ca Prim-Secretar al lui,
Α. A reclamat public așa-zisul Sinod din Creta pentru că a forțat cea
mai evidentă obligație a lui din dumnezeieștile și sfintele canoane de a
repudia la nivel mondial ereziile și cacodoxiile (credințele rele) care
subzistă în timp și spațiu și să delimiteze
credința mântuitoare de ele, actualizând dezavuarea de către Sfintele Sinoade
Ecumenice (al 8-lea) a panereziei papismului, (al 3-lea și al 7-lea) a
protestantismului și (al 4-lea, al 5-lea și al 6-lea) a monofizitismului și nu
a fost de acord, din acest motiv, și cu textele pe care le-a emis și cu
procedura pe care a urmat-o, retrăgându-se ca un protest de la participarea lui
la el.
Β. Condamnă cu asprime panerezia ecumenismului inter-creștin și
inter-religios prin multe intervenții la înainte-stătătorii ereziilor, care omogenizează
adevărul cu minciuna și le face superficiale în ultimii 100 de ani, și cere
construirea unui coaliții a popoarelor ortodoxe pentru reevanghelizarea lumii,
propunând o coaliție a Greciei, Ciprului, Serbiei, Bulgariei, României și
Rusiei prin platforme informative mondiale împotriva islamului gnostic/cuminte,
religiilor orientale și sectelor, ateismului, nihilismului, ocultismului și
neopăgânismului.
C. Din anul 2018 a demonstrat veritabila discordie a chestiunii ucrainene
și a explicat corect sfintele canoane 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic,
canoanele 36 și 134 ale Sinodului din Cartagina validate sinodal de către al
doilea canon al Sfântului Sinod cinci-șase Ecumenic, care soluționează deplin
chestiunea și a făcut o depoziție public și de netăgăduit cu absolut respect și
dragoste față de Patriarhia Ecumenică cum că a răstălmăcit canoanele de mai sus
ale Sinodului IV Ecumenic și nu a luat în vedre canoanele Sinodului din
Cartagina, a forțat principiul identității pedepselor, care constituie element unificator
al Bisericilor Ortodoxe autocefale.
Fie spus în paranteză că revocarea Hotărârii din 1686 a Patriarhului
Dionisie IV pe motivele pe care le-a invocat Sfântul Sinod se opune canonului
17 al Sinodului IV Ecumenic, care consfințește principiul prescrierii pentru
subiecte cu caracter administrativ și, prin urmare, este ireal ca după 350 de
ani să nu fie prescris, ținând dreptul aferent al Sfântului Sinod, pentru că
înțelesul prescrierii cuprinde prin aplicare extinsă și chestiunea zisă.
Aceste poziții le-a depus și în scris în memoriul către
Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei și le-a făcut public amplu și a
depus împreună cu Preasfințiții Mitropoliți de Driinupolis, Kithire și Etolia în
chip de apel împotriva deciziei Ierarhiei Bisericii Greciei despre
recunoașterea acțiunilor nevalide și anticanonice ale Sfântului Sinod al venerabilei
Patriarhii Ecumenice către Sanctitățile lor și Preafericiții Întâistătători o
cerere de convocare imediată a Sinodului Panortodox (Ecumenic) cu participarea
tuturor Mitropoliților și Episcopilor care păstoresc eparhii bisericești.
D. Preasfințitul Mitropolit de Pireu recunoaște ca singur Mitropolit
de Kiev canonic pe Preasfințitul Mitropolit Onufrie și pe Sfântul Sinod din
jurul lui și consideră faptele acceptării recursurilor în apel ale monahului
caterisit și anatematizat Filaret și ale preotului caterisit Nicolae-Macarie
Maletici drept nevalide canonic pentru că Sfântul Sinod le-a luat în
considerare și le-a judecat fără jurisdicție și competență canonică și, prin
urmare, sunt evident nevalide acțiunile ulterioare de recunoaștere a
hirotoniilor pe care cei ziși le-au săvârșit în stare de caterisire și cu
siguranță este nevalidă convocarea așa-zisului «Sinod al unificării» compus din
persoane laice aflate în schismă și parasinagogă pentru că Denisenko a
întemeiat o schismă ca și episcop caterisit, iar Maletici o parasinagogă
(adunare separată) ca preot și evident este nevalidă acordarea autocefaliei
laicilor în cauză.
Potrivit Dreptului nostru canonic, acțiunile de mai sus sunt nevalide
pentru că au fost luate fără competență, dar nu sunt inexistente pentru că
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice este negreșit depozitar al harului
dumnezeiesc, are dreptul canonic acordat de Domnul de «a lega și dezlega» în
condițiile dumnezeieștilor și sfintelor canoane și deciziile eventual
necanonice ale lui în speță nu sunt anulate de voința bună a fiecărui
credincios care se împotrivește și este neliniștit, ci de un organ canonic
desemnat de dumnezeieștile și sfintele canoane, adică de Sinodul Panortodox
(Ecumenic) convocat.
Acest lucru l-a exprimat cu succes, dar fără plenitudine legală, vorbind
despre «o restabilire deficitară» a celor de mai sus și a recunoașterii
hirotoniilor lor Preafericitul Arhiepiscop Anastasie al Albaniei.
Preasfințitul Mitropolit de Pireu a demonstrat public că această chestiune, cu toată implicarea geopolitică și geostrategică pentru care desigur sunt responsabili și frații noștri ruși, «care au cedat» euroatlanticilor necesitatea susținerii Patriarhiei Ecumenice, Tronul prim după sfintele canoane ale Bisericii celor ortodocși, în Turcia fascistă islamistă, este o chestiune de alcătuire administrativă pentru că nu se referă la o dogmă de credință, ci la administrarea Bisericii și poate să se furișeze, precum s-a menționat și în cererea convocării unui Sinod Panortodox, ecleziologia greșită despre existența chipurile a unui protos mondial în afara Sinodului Ecumenic, dar chestiunea aceasta nu se judecă pe baza percepției, ci pe baza firii administrative a subiectului.
Conslujirile ilicite cu papistașii și cu uniții ale laicilor noii structuri din Ucraina sunt acțiuni blamabile care demonstrează greșeala Sfântului Sinod de a se fi încredințat unor oameni atât de neîncercați, nepregătiți și neînțelegători marea comoară a autocefaliei.
Prin urmare, nu se pune problema aplicării imediate a canonului 15 al Sinodului I-II și nu se contaminează nimeni de conslujirea cu aceia care recunosc în mod evident greșit acțiunile nevalide după sfintele canoane ale Sfântului Sinod, care totuși nu sunt inexistente și reclamă reprobarea și invalidarea lor de către organismul canonic competent, care este Sinodul Panortodox Ecumenic, după cum s-a menționat.
Contaminarea din conslujire intervine numai prin părtășia personală cu persoanele laice restabilite pentru că sfântul canon 10 al sfinților apostoli, care are validare ecumenică, fiind recunoscut de Sinodul Ecumenic cinci-șase, cere canonic reprobarea celui excomunicat, pe care nu poate să o pronunțe decât numai organul bisericesc competent.
Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească nu este
un ghiveci de «salvatori» desemnați și unși de la sine, ci trup ce care cap pe
Mântuitorul Hristos și mădulare pe cei botezați ortodox în numele Sfintei
Treimi și, potrivit acestora, Biserica mântuiește și nu este mântuită/salvată
prin poruncile Preasfântului și desăvârșitorului Duh prin Sfintele Sinoade
Ecumenice și prin rânduiala canonică prevăzută.
Prin urmare, nu poate fiecare credincios, chiar și Episcop, mișcat de
buna-credință covârșitoare sau de râvnă sfântă să se ungă singur drept Sinod
Ecumenic și să se apuce de proceduri succinte pe subiecte administrative și
canonice ale Bisericii și să treacă la «caterisiri și anatematizări» ale
membrilor trupului Bisericii, pentru că aceasta constituie apoteoza duhului
anormal și protestant rău-credincios!!!
Obligația imediată a întreruperii comuniunii înainte de o condamnare
sinodală subzistă numai în inter-comuniunea cu erezia.
În concluzie, Preasfințitul Mitropolit de Pireu nu are nici o
competență să impună Preafericitului Arhiepiscop al Atenei pozițiile lui, nici
desigur să întrerupă comuniunea cu el.”
1. Afirmația că „acțiunile nevalide (de acordare a autocefaliei)… nu sunt totuși inexistente” este uimitoare. Este ca și cum am spune că hirotonia făcută de un preot sau Liturghia săvârșită de un mirean sau caterisirea pronunțată de preoți și mireni sunt reale, chiar dacă incorecte. Ar trebui să fie evident că orice acțiune care depășește aria de competență a unui for este inexistentă; doar în cazul în care este pusă în aplicare incorect ea are efect, dar trebuie respinsă de un for competent superior. Practic, prin această afirmație recunoaște acțiunile Patriarhiei Ecumenice, deși le neagă în cuprinsul textului ca neținând de atribuțiile ei. Așadar respinge pretențiile de primat papal ale Constantinopolului, dar le admite eficacitatea. Aceste inconsecvențe sunt mai degrabă evidente decât să necesite cunoștințe teologice înalte și de drept canonic antic pentru a fi înțelese. Aici, de fapt, IPS are dreptate, în sensul că acțiunile ilegale întreprinse de cineva, chiar și în afara competențelor lui, sunt existente, chiar dacă greșite. Mai ales în situația noastră, ele produc efecte prin concursul unor factori externi, cum ar fi puterea politică sau oamenii din Ucraina și Bisericile care au recunoscut „autocefalia”. Juridic, ele sunt existente și ar trebui condamnate de un Sinod Ecumenic. Inițial am crezut că orice acțiune care depășește competențele cuiva este inexistentă și doar o aplicare greșită a competențelor este existentă, dar eronată. Însă, în urma comentariilor și cercetării mai avizate a acestei chestiuni, trebuie să recunosc că nu a greșit în acest punct.
2. Face vorbire de obligativitatea întreruperii comuniunii în caz de
erezie conform canonului 15, dar care nu se aplică în cazul problemei ucrainene
pentru că nu există la mijloc o abatere dogmatică. În primul rând, canonul 15
nu prevede această obligativitate pretinsă, ci doar dă dreptul la o astfel de
reacție înainte de o cercetare sinodală; în al doilea rând, dacă ar fi adevărat
ceea ce spune, de ce nu a oprit comuniunea cu delegații greci din Creta, care
au semnat texte pe care le recunoaște ca eretice chiar în acest comunicat?
3. De la discursul prin care acuza intervențiile geopolitice în
conflictul ucrainean, acum acuză pe ruși că ar fi abandonat Patriarhia
Ecumenică în mâinile euroatlanticilor. De parcă Rusia ar fi avut vreo obligație
să protejeze Fanarul din inima Turciei; de parcă recurgerea la ajutorul NATO ar
fi justificată pentru primul Tron patriarhal!
4. Fără o explicație pertinentă, califică acordarea autocefaliei ucrainene drept un act administrativ, deci fără valoare dogmatică. Aceasta înseamnă ignorarea Tomosului prin care a fost creată structura schismatică de către Fanar, Tomos care conține concepția primatului neo-papist fanariot de supremație asupra întregii Biserici. Ori această teorie este o concepție eretică, după cum însuși Mitropolitul recunoaște în acest Comunicat, pentru că induce o ecleziologie greșită. Adăugire ulterioară: Cu toate că recunoaște într-un paragraf că se poate târî sau infiltra la mijloc și această concepție.
5. Nu menționează nimic despre gestul făcut la Vohodul de la Liturghia de
Bobotează împreună cu Arhiepiscopul Atenei. Deci nu a însemnat nimic.
6. Din păcate, dintr-un reper și stâlp al dreptei credințe devine mai degrabă o sursă de confuzie și ezitare, de concesii întortocheate și nefundamentate. Mai mult, pe jumătate este adept al primatului neo-papist al Fanarului, pe care îl recunoaște de facto, deși îl respinge în teorie.
7. Nu pot să nu remarc, totuși, amestecarea observațiile corecte legate de aplicarea caterisirilor de către forurile competente cu situația concretă, care reclamă curaj și mărturisire, nu ascundere în spatele unor portițe legale. Concret, pentru situația de schismo-erezie declanșată de criza ucraineană, putea să reacționeze mai vertical în fața Arhiepiscopului, ca să nu zic încă de la Sinodul din Creta. Canoanele îi dau acest drept înainte de întrunirea unui Sinod. Desigur că nu are o obligație canonică, ci doar morală. Însă, din păcate, prin astfel de luări de poziție confuze pierde și credibilitatea morală pe care și-o câștigase.
Din nefericire, pe scurt, consider că prin acest Comunicat Mitropolitul Serafim pierde vertiginos din prestanță și alunecă în compromisuri neînțelese. În loc să declare cel puțin că nu poate adopta o poziție de avangardă a mărturisirii și preferă să rămână în limitele strict canonice, aduce explicații nefondate prin care face concesii și dă apă la moară atacurilor la adresa Ortodoxiei. O pagubă mare și o falie în plus între ierarhia superioară și restul trupului sănătos al Bisericii și o slăbire a mărturisirii dreptei credințe în momente în care este cea mai mare nevoie. Să dea Dumnezeu să fie infirmate aceste impresii ale mele!
Cert este, după
cum se poate vedea în filmarea momentului de la Liturghie (Vohodul mare) când
sunt pomeniți și toți Întâistătătorii din diptice, Mitropolitul Serafim de
Pireu a făcut un gest neprevăzut de tipicul bisericesc, care comportă diverse
interpretări.
Este vorba de pomenirea nominală a Arhiepiscopului, deși doar acela avea rolul de a rosti dipticele. Astfel, Mitropolitul de Pireu, prin această pomenire, recunoaște drept superior al său doar pe Ieronim. Trebuie specificat că în Grecia nu este pomenit la slujbe Arhiepiscopul, ci întregul Sinod. Așadar gestul Mitropolitului Serafim este unul ieșit din ordinea firească a lucrurilor nu doar ca tipic, ci și ca formulă folosită.
Părintele Ciprian Staicu l-a văzut ca o adeziune la pomenirea lui Epifanie în dipticeca Întâistătător al Ucrainei. Totuși alții, anume Κατάνιξη.gr, adică Pr. Manolis și Pr. Teodor Zisis, îl califică drept o reacție de împotrivire, deși una mică. Chiar în titlul articolului afirmă aceasta: „A reacționat cumva Mitr. de Pireu împotriva pomenirii schismaticului Epifanie de către Ieronim? Da, puțin…”. În cuprinsul articolului, care a fost scris inițial doar pe baza unei știri scrise, fără imagini filmate, nu se fac alte afirmații în acest sens.
Din punctul
nostru de vedere, reacția Mitropolitului Serafim este una de dezicere față de
pomenirea lui Epifanie în diptice, rămânând astfel fidel poziției
pe care a avut-o în Sinodul grec pe această problemă. Depinde ce se cere de
la el în aceste momente. Dacă pomenirea Sinodului grec nu presupune o
recunoaștere a deciziei cu privire la autocefalia ucraineană, atunci nici
conslujirea cu Arhiepiscopul nu înseamnă acceptarea gestului lui personal. Cu atât
mai mult reacția pe care a avut-o în timpul slujbea arată dezicerea de
dipticele rostite de Arhiepiscop.
În orice caz, discuția cu privire la părtășia la schisma ucraineană este una delicată pentru că este la mijloc un hățiș mare de încurcături. În primul rând, ea nu poate fi considerată drept recunoscută sinodal în Grecia, de vreme ce nu a existat votare, ci doar ca o declarație de presă fără acoperire în realitate. În al doilea rând, „autocefalii” ucraineni nu sunt o structură schismatică anterioară, pe care să o fi recunoscut Patriarhia Ecumenică, ci una formată chiar în sânul Bisericii de către Fanar din episcopi caterisiți. Dacă ar fi fost pur și simplu recunoscute formațiunile bisericești ucrainene schismatice, atunci am fi avut de-a face cu o schismă de facto în Ortodoxie și oricine ar fi intrat în comuniune cu ucrainenii ar fi ieșit automat din Biserica Ortodoxă, fără să fie necesară o condamnare nominală a lor pentru că se încadrau într-o structură exterioară Ortodoxiei. Dar, pentru că așa-zisa Biserică din Ucraina, condusă de Epifanie, a fost creată de către Patriarhia Ecumenică, nu importată din afară, ea constituie o grupare și o acțiune schismatică din interiorul Bisericii, care trebuie vindecată totuși. Deci oricine intră în comuniune cu aceia nu se plasează automat în afară, cum ar fi fost cazul într-o unire cu o grupare eretică sau schismatică deja formată (catolici, protestanți, stiliști…).
Problemele de culise din Grecia sunt mai încurcate și nu ne putem pronunța asupra lor pentru că nu le cunoaștem în detaliu. Nu știm de ce Mitr. Serafim l-a alungat pe Pr. Anghelos Anghelakopoulos în realitate și care este politica pe care o urmărește. În orice caz, dacă este să fim consecvenți cu principiile canonice ale Bisericii, nu putem cere Mitropolitului de Pireu mai mult decât să se împotrivească recunoașterii schismaticilor ucraineni. I s-a reproșat deja că a slujit de hramul din 12 decembrie împreună cu un ierarh ce s-a pronunțat în favoarea „autocefalilor”. Desigur că nu este un gest corect, ci s-ar fi cerut mai multă consecvență și un protest mai energic față de ierarhii pro-schismatici din Grecia, dar nu putem cataloga această conslujire drept o trădare a credinței.
Totul se învârte în jurul problemei spinoase a semnificației pomenirii ierarhului la slujbă, pe care unii o interpretează ca fiind acceptare a tuturor credințelor lui personale exprimate public, când ea este, de fapt, doar o recunoaștere a autorității cu care l-a investit Biserica și a credinței și Tainelor pe care i le-a încredințat. Dacă Biserica din care face parte episcopul pomenit este ortodoxă, pomenirea lui nu implică nici o abatere de la credința dreaptă. Mai multe detalii pe acest subiect au fost dezbătute în legătură cu Sinodul din Creta.
Precizări importante: Nu se justifică atitudinea Mitropolitului Serafim, de la care așteptam o reacție mai dârză și o opoziție mai răspicată față de pomenirea în diptice a schismaticului Epifanie. Șirul logic al împotrivirilor lui cerea să nu accepte o conslujire cu Arhiepiscopul, cu toate riscurile care ar fi intervenit. Însă doar această faptă singură, luată în sine, greu poate fi considerată drept o adeziune la schismă. Conslujirea este echivalentă cu pomenirea, ceea ce i-ar face la fel de vinovați pe toți ceilalți ierarhi din Sinodul grec.
Titlul de pe Κατάνιξη.gr este, de fapt, o zeflemea la adresa Mitropolitului, că nu ar fi reacționat, de fapt.
Însă opinia din afara evenimentelor este că Mitropolitul Serafim reprezintă o dezamăgire, dă motive de neîncredere și distanțare, dar nu văd justificări suficiente să fie catalogat drept schismatic deocamdată. Sau cel puțin nu doar el singur dintre toți episcopii din Grecia.
Romfea.gr: Arhiepiscopul Hrisostom II al Ciprului s-a referit, în unele declarații ale sale, la epistola pe care a primit-o de la Patriarhul Teofil III al Ierusalimului cu privire la convocarea unei Sinaxe a Întâistătătorilor la Aman în Iordania.
„Am considerat chibzuit să nu răspund. Nu am considerat acest lucru a fi o acțiune serioasă. Nu am considerat-o drept o decizie serioasă din clipa când am primit acest subiect al Patriarhului, care îmi este prieten” – a declarat Arhiepiscopul Ciprului.
Arhiepiscopul Hrisostom II, întrebat despre cine are dreptul să convoace Sinaxa Întâistătătorilor conform cu sfintele canoane și cu predania Bisericii, a răspuns: „Numai Patriarhul Ecumenic, nimeni altul și tocmai de aceea nu am luat-o în serios, cu toată prietenia noastră, nu am răspuns”.
Nota noastră: Calea cea corectă a rezolvării oricărui impas este dialogul. Refuzul dezbaterii dă în vileag pe cel care preferă abuzul și tirania și este abătut de la calea Bisericii. Subliniez acest lucru foarte important: soluțiile vin prin disponibilitatea la dialog, nu prin refuzul lui; fapt la care ar trebui să ia aminte toți mărturisitorii credinței pe diferite teme, nu doar a schismei ucrainene, ci și a Sinodului din Creta sau alte teme sensibile.
Chiar și numai din cuvintele Arhiepiscopului se constată neseriozitatea totală a acestuia față de un subiect atât de sensibil. Nici măcar nu a precizat care canoane sau norme bisericești conferă exclusiv Patriarhului Ecumenic dreptul de a convoca la o întrunire pe toți Întâistătătorii de Biserici. Pentru că nu ar putea să indice vreun temei serios.
Este interesant de văzut cum vor reacționa celelalte Biserici Locale. Până acum, au acceptat oficial invitația Biserica Rusă și cea a Cehiei și Slovaciei prin hotărâri sinodale interne. Patriarhul Antiohiei s-a arătat favorabil, iar Arhiepiscopul Greciei a refuzat această idee.
Ar mai trebui remarcat că o astfel de decizie, de a participa sau nu la Sinaxa Întâistătătorilor ar fi de competența Sinodului fiecărui Patriarh, nu este admisibil să ia singur hotărârea aceasta în nume propriu.
