Portalul Adevărul.ro publică un interviu cu regizorul Toma Enache în care este anunţat primul film artistic al cărui scenariu tratează Experimentul Piteşti:
Lungmetrajul „Între Chin şi Amin“ este povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune cântecul „Odă lui Dumnezeu“. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia, chinută de aşteptarea bărbatului iubit.
Filmările care au avut loc la Fortul 13 Jilava, locaţie care păstrează atmosfera acelor vremuri, au beneficiat de participarea unei distribuţii diverse de actori tineri dar şi consacraţi: Cezara Dafinescu, Victoria Cociaş, Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu, Petrică Moraru, Vali Popescu, Ana Pârvu, Kira Hagi (fiica lui Gheorghe Hagi), Csaba Ciugulitu, Kim Ciobanu, Laurenţiu Stan, Dragoş Stoica, Mircea Taiss, Bogdan Sălceanu, Remus Stănescu, Teodora Calagiu Garofil. În film apare şi regretatul George Stanca.
În cadrul interviului, regizorul Toma Enache arată că a fost profund impresionat de credinţa şi seninătatea domnului Tache Rodas, un mărturisitor al credinţei în temniţele comuniste.
Aşteptăm cu nerăbdare lansarea filmului, care va avea loc la toamnă, după care sperăm să revenim cu recenzii cât mai entuziaste.
O primă recenzie, a lui Adrian Surugiu:
Situl Caţavencii publică o recenzie a aceluiaşi film, în limbajul lor cunoscut, în care acuză filmul de lipsă de valoare cinematografică, iar pe fond, de o deturnare a realităţilor istorice, constând în aceea că se prezintă o încleştare a comuniştilor cu Biserica deşi, ştie autorul, Biserica ar fi fost complice acelor crime.
Vedem pe de o parte că avansează cheia aceasta de citire a Bisericii exclusiv în componenta sa birocratic-instituţională şi, pe de altă parte, că avansează perspectiva istoricilor recenţi care iniţial acuzau o conivenţă cu comuniştii, astăzi acuză chiar complicitate, iar mâine, probabil, vor acuza un (co)autorat.
Ca o reacţie la cald, am publicat pe Caţavencii următorul comentariu pe care, dacă l-aş scrie acum din nou, l-aş reformula 🙂
Cert e că incomodează tare această realitate a martiriului pentru credinţă, nu doar pentru că nu există consens cu privire la semnificaţiile termenului de luptă împotriva instaurării comunismului. Uneori cred că aceşti comentatori de ocazie ar fi dorit să vadă mari mişcări civico-politice de împotrivire, precum a fost Ghandi sau ejusdem. Asta pentru că nu înţeleg „modul de luptă” a Bisericii, nu de acum, ci din veac.
Filmul „Între chin și amin”, despre reeducarea de la închisoarea Pitești, va fi difuzat sâmbătă, 15.08.2021, la Digi24
https://www.rostonline.ro/2021/08/filmul-intre-chin-si-amin-despre-reeducarea-de-la-inchisoarea-pitesti-sambata-la-digi24/
A se vedea şi ştirea despre filmul „Experimentul Piteşti”, un film susţinut de donaţiile actorilor, care se lansează în toamnă şi va putea fi văzut în România şi în străinătate
„Experimentul Piteşti”. Cel mai dur episod al represiunii comuniste în România, pare încă ţinut sub tăcere. Dar Victoria Baltag, o regizoare ambiţioasă, a studiat timp de 10 ani şi vrea să dedice un film acestui episod trist al istoriei noastre. Însă nici autorităţile, nici sponsorii nu s-au grăbit să îi susţină proiectul. Aşa că, mai mulţi actori celebri au donat obiecte personale care vor fi vândute pentru a strânge fonduri.