Portalul Adevărul.ro publică un interviu cu regizorul Toma Enache în care este anunţat primul film artistic al cărui scenariu tratează Experimentul Piteşti:

Lungmetrajul „Între Chin şi Amin“ este povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune cântecul „Odă lui Dumnezeu“. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia, chinută de aşteptarea bărbatului iubit.

Filmările care au avut loc la Fortul 13 Jilava, locaţie care păstrează atmosfera acelor vremuri, au beneficiat de participarea unei distribuţii diverse de actori tineri dar şi consacraţi: Cezara Dafinescu, Victoria Cociaş, Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu, Petrică Moraru, Vali Popescu, Ana Pârvu, Kira Hagi (fiica lui Gheorghe Hagi), Csaba Ciugulitu, Kim Ciobanu, Laurenţiu Stan, Dragoş Stoica, Mircea Taiss, Bogdan Sălceanu, Remus Stănescu, Teodora Calagiu Garofil. În film apare şi regretatul George Stanca.

În cadrul interviului, regizorul Toma Enache arată că a fost profund impresionat de credinţa şi seninătatea domnului Tache Rodas, un mărturisitor al credinţei în temniţele comuniste.

Aşteptăm cu nerăbdare lansarea filmului, care va avea loc la toamnă, după care sperăm să revenim cu recenzii cât mai entuziaste.