Nu am urmărit îndeaproape etapele vizitei Papei Francisc, dar este evident că a avut un ecou în rândul populației prin mediatizarea excesivă și foarte bine calculată, chiar înainte de sosirea în România. Exprim aici câteva impresii pentru moment, care probabil vor trebui dezvoltate ulterior.
Faptul că autoritățile statului simt nevoia să aibă legături bune cu Vaticanul arată locul important pe care îl ocupă religia în ochii liderilor politici. Bineînțeles, o religiozitate privită și redusă la un simțământ naiv și vag, de emoție și simpatie populară, un opiu al poporului, prin care să fie indusă o mai mare toleranță, confuzie și obediență în rândul populației. Trebuie acceptate orice valori care promovează pacea, una cu care ne obișnuim tot mai mult, dar care maschează un război ascuns împotriva sufletelor, conștiințelor și chiar averilor noastre. Vizita „apostolică” a Papei într-un stat majoritar ortodox ca România nu poate avea decât scopul disoluției, spargerii unității care mai există la firul ierbii între oameni. Biserica națională trebuie marginalizată, arătată inferioară, supusă exteriorului. Pentru că valorile de afară trebuie să înlocuiască pe cele autohtone, ca să fim cuceriți tot mai temeinic, nu doar la nivel economic. Deja există un război de cucerire a sufletelor, a adeziunii la niște crezuri dezrădăcinate, nu doar de asuprire externă. Cum altfel poate fi explicată invitația Papei adresată de către autoritățile statului nostru în peisajul politic actual, când se încearcă din răsputeri supunerea totală a țării față de interese cu totul străine, chiar și culturale și religioase?
Despre prestația papei și zgomotul din jurul ei:
– a folosit în București Dacia Logan, dar forțele de ordine mobilizate au fost impresionante. În Iași a folosit papa-mobilul probabil din precauție față de „recalcitranții” din Moldova. Una peste alta, nu este chiar atât de smerit și apropiat de oameni pe cât ar dori să dea impresia, ci totul ține mai mult de imagine;
– deși inițial, prin februarie, s-a făcut vorbire de circa 300.000 de pelerini așteptați la slujbele oficiate de Papă, au fost prezenți mult mai puțini, nici pe departe jumătate. Cei mai mulți au fost ungurii la Șumuleu. Ba chiar în zilele imediat premergătoare nu a fost anunțat un număr la fel de mare, ci în jur de 50.000. Aceasta arată un interes manifestat într-o strategie de imagine pentru a umfla importanța și impactul. Cifra mare inițială trebuia să justifice pregătirile și emoția, apoi reducerea viza o revenire la realitate pentru a nu cădea în derizoriu și de mincinoși. În final, prezența oamenilor nu a arătat valul de simpatie așteptat, ca să fim sinceri. Dar va recunoaște presa oficială acest lucru? Evident că nu;
– slujba de la Blaj s-a ținut după ritualul bizantin, oficiată de greco-catolici, iar Crezul a fost rostit cu adaosul Filioque (Duhul Sfânt purcede și de la Fiul);
– Papa s-a străduit să transmită mesajul de unitate cu ortodocșii în puținele prilejuri pe care le-a avut, dar a mai spus că se află în România în calitate de pelerin. S-a reconciliat chiar și cu romii, cărora le-a cerut iertare. În lipsa unui mesaj de împăcare reală, a făcut uz de unul diplomatic, care să dea bine;
– bineînțeles, partea cea mai importantă a fost beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici, un afront grosolan la adresa țării gazdă și cultului majoritar ortodox. După ce Papa Ioan-Paul II a adus cinstire „martirilor” greco-catolici la cimitir cu ocazia vizitei din 1999, acum s-a trecut la un alt nivel, mult mai evident. Se dorește o împăcare cu ortodocșii, dar în termeni catolici, poate chiar să devenim uniați.
Reacțiile și primirea oficialilor BOR, între corectitudine și slăbiciune:
– contrar așteptărilor pesimiste, Patriarhul a arătat că se poate să nu fie ecumenist. L-a primit pe Papa ca pe un pelerin, accentuând lucrul acesta și în discursul din catedrală, fără declarații împăciuitoare, ci chiar de detașare și delimitare;
– deși nu este chiar corect să fi fost primit papa în catedrală, lucrul acesta s-a întâmplat și la bulgari. Probabil că după aceea și catolicii au căutat o altă formulă, prin care să evite umilința de acolo. Iarăși, nu cred că a fost vorba de rugăciune în comun în catedrală, cel puțin nu explicită. Patriarhul chiar a făcut distincția: „Am acceptat propunerea părţii catolice să oferim Sanctității Voastre şi creştinilor catolici prezenţi aici în această Catedrală posibilitatea să rostească rugăciunea Tatăl nostru în limba latină şi să intoneze câteva cântări pascale catolice”. Cu alte cuvinte, e vorba de o curtoazie și atât. Prin asta a arătat că se poate să respecte linia ortodoxă. Desigur că ar fi putut evita cu totul întâlnirea, însă acest lucru nu cred că este posibil realmente, mai ales că nici alte Patriarhii (georgiană și bulgară) nu l-au făcut;
– față de comunicatul inițial al Patriarhiei, întâlnirea efectivă a fost mult mai cuminte. Rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” de către catolici nu a fost prezentată ca fiind conformă cu practica din diaspora română (dialog sau cooperare de ordin cultural sau de altă natură), ci ca o gratitudine pentru lăcașurile oferite în Italia și alte țări din Occident. Diferența de la o zi la alta, de la comunicatul anterior și până la primirea oficială, este evidentă, ceea ce arată grija pentru detalii, dar și conștientizarea acestora. Mai mult, site-ul Basilica nu s-a axat zilele acestea pe vizita Papei, ci strict pe întâlnirea cu ierarhii ortodocși;
– totuși, după cum relatează alte site-uri, discuția din studioul Trinitas TV a avut un caracter eminamente ecumenist. Nu am urmărit și nici nu este disponibilă acea emisiune, dar impactul ei a fost maxim, la momentul transmisiunii în direct. Lucrul acesta nu poate fi trecut cu vederea dacă luăm în calcul faptul că nimic nu se mișcă fără știrea Patriarhului. Altfel spus, există o grijă de a nu da apă la moară „extremiștilor” și „răzvrătiților”, dar apropierea ecumenistă trebuie promovată în continuare. Rezerva afișată la primirea Papei nu pare a fi una spre normalizare, spre ieșirea din ecumenism, ci mai mult o fentă care nu dă încredere.
Cu ce rămânem?
Manifestările oficiale, ale papei, dar și ale ierarhilor noștri, nu reprezintă credința autentică, apostolică. Manierismul, iubirismul și entuziasmul nu sunt trăsături ale Evangheliei și crucii, nu țin de Duhul pe care Hristos a venit să-L arunce pe pământ. Ne mulțumim cu atitudinea formală care ni se prezintă, dar ar trebui să ne căutăm de suflet și ar trebui să urmărim ca Biserica Ortodoxă să fie o exponentă reală a dreptei credințe. Altfel, totul este ca o trădare dozată a ierrarhiei superioare față de credincioși, care pune o presiune ilogică pe fiecare dintre noi. În loc să genereze apropiere de Dumnezeu și repere de încredere, așa cum ar fi menirea ei, ierarhia induce confuzie sau ne determină la vigilență și precauție față de acțiunile ei pe cei care ne mai cunoaștem crezul. Arată că poate și ia aminte la acțiunile retractorilor și la potențialele reacții, dar încă nu a făcut nici un gest care să dovedească buna ei credință. Nu se poate doar cu jumătăți de măsură, care eventual să acopere trădările din spate, cea mai evidentă fiind cea de la Sinodul din Creta. După un derapaj de o asemena anvergură este datoare măcar cu o mărturisire și o poziție care să compenseze.
Poate va replica cineva că și pe vremea Bizanțului au existat limitări, că se impunea o conduită oficială, nu chiar „pescărească”. Totuși diferența evidentă, care este scăpată din vedere, este că atunci trădările erau trădări și mărturisirea credinței era lege. Și, cel mai important, au existat mereu ierarhi mărturisitori, de la Sf. Fotie la Sf. Iosif, care s-a opus unirii de la Lyon, până la Sf. Marcu Evghenicul, pentru a exemplifica doar pe cei din perioada târzie bizantină.
E de remarcat că Papa nu a vizitat niciodată Rusia. S-a întâlnit cu Patriarhul Chirile tocmai în Havana. O fi având Rusia alt statut în geopolitica actuală, în care jocurile credinței au un loc principal? Mai mult, se dorește ca noi, românii, să fim înscriși pe o anumită axă? Deocamdată speculații, dar nu chiar nefondate.
Este necesară o atitudine curată și mărturisitoare din partea fiecărui credincios și mai ales din partea preoților (care sunt foarte trădători și fricoși vis-a-vis de ecumenismul semnat în Creta). Victimizarea și înjurarea episcopilor nu cred că folosește la nimic, pentru că am fost preveniți chiar de Hristos că vor fi trădări de credință și sminteli la care va trebui să facem față, nu să fugim de ele și să ne temem. Dar, evident, Biserica are nevoie cel mai mult de episcopi sănătoși în credință, care încă nu se lasă văzuți în România. Eu personal apreciez atitudinea bună a Patriarhului, dar ca gest de etapă ce ar trebui confirmat pe viitor. Altfel, nu rămâne decât o păcăleală ieftină.
Nu în ultimul rând pasivitatea BOR este evidentă față de parcursul religios al Papei în România, deși a fost invitat doar ca șef de stat.
Cred că despre vizita papei se vorbeşte de vreo 3 ani. Îmi amintesc că am citit despre asta imediat după sinodul din Creta şi, luate împreună, am trăit marea spaimă că voi revedea o scenă în piaţa publică, ca în 1999, dar de data asta cu papa care se va împărtăşi cu părintele nostru patriarh din acelaşi potir. Ştiu că nu am fost singurul cu o astfel de temere, chiar se vehicula la acel moment drept prag de nepomenire, eventualul moment când ar exista împărtăşire cu eretici. Să nu fie!
Am dus spaima aceasta o vreme lungă, inclusiv recent când am citit despre posibilitatea unor rugăciuni împreună, în Catedrala naţională, unde papa urma să fie primit cu bătăi de clopot asemenea unui arhiereu ortodox. Pornind de la aceasta, îmi imaginam că va urma un fel de teatru, în care pasămite nu ne rugăm împreună cu catolicii, dar căldura emoţională a întregului eveniment ar fi pledat de la sine pentru ecumenism. Îmi imaginam zâmbete largi, pupături, ţinut de mână ş.a.m.d. care ar fi făcut cu totul inutile delimitările de principiu, ca să închidă gura fanaticilor (ca mine).
Însă ceea ce am văzut a fost mult peste scenariul ideal imaginat de mine raportat la împrejurările concrete. A existat o distanţare atât de categorică din punct de vedere simbolic, o atenţie atât de mare la detalii şi la o conduită totuşi deferentă, dar extrem de distantă raportat la aşteptări, încât am simţit un mare, mare pietroi că mi se ridică de pe inimă. De la primire, imagini, ton, concizie, aşezarea scenografică, protocol de primire şi de însoţire, totul a subliniat distanţa, nu apropierea faţă de papă. La Iaşi nu a avut loc decât o prelungire a aceluiaşi protocol şi, după ce l-am văzut pe Înaltul Teofan jucând hora cu evreii în sinagogă, cred că eram îndreptăţiţi să avem foarte mari emoţii!
Cred că am păţit ca în bancul cu evreul căruia îi spune rabinul să-şi bage toate animalele în casă; sunt bucuros că am scăpat numai cu mizeria ecumenistă anterioară şi că nu mai am motiv de supărare şi după vizita papei de acum, lucru la care nu aş fi îndrăznit să sper!
Drept este că suntem foarte departe de conduita pe care ne-o dictează canoanele, suntem foarte departe şi de bulgari şi de georgieni, care şi ei au făcut pogorăminte în acest sens. Pe de altă parte, replierea este mult mai mare în cazul nostru, decât în cazul bulgarilor şi georgienilor. Noi plecăm de mult, mult mai jos decât ei. Cred că le-a fost mai uşor lor decât nouă să procedeze astfel cum au procedat.
Pe de altă parte, este foarte periculoasă ispita aceasta a auto-amăgirii că ar exista o repliere pe poziţii (mai) ortodoxe, că ar exista un demers de reîntoarcere la acrivie canonică şi că vizita papei este doar o poză de moment pe traseul de reîntoarcere. Privită izolat, atitudinea ierarhilor noştri vizavi de această provocare politică, în circumstanţele concrete, este mai mult decât lăudabilă.
Alţi comentatori ortodocşi însă o consideră o tactică, o strategie care urmăreşte nu atât să nu dea apă la moară nepomenitorilor cât mai ales să nu lase un număr mare de preoţi pomenitori să se radicalizeze. Argumente în acest sens sunt manifestările celor din eşaloanele 2 şi 3 care practic s-au manifestat pro-ecumenism aşa cum încă nu a apucat să vadă ţara aceasta niciodată. Public şi cu extrem de mult entuziasm, de te şi întrebi dacă aceste persoane sunt de credinţă ortodoxă au ba! Foarte mult va conta dacă vor exista iniţiative ale ierarhilor noştri care să spele din ruşinea acestor zile, care să se opună pragmatic inerţiei ecumeniste a momentului care a trecut, pentru că efectele reziduale ale vizitei papei vor dăinui multă vreme, în ciuda opiniei aparent îndreptăţite a lui Claudiu Tîrziu, de pildă, care consideră că totul va reveni la normal foarte repede.
Cred în orice caz că ecumenismul a ieşit mult mai câştigat în urma acestui eveiment decât este ortodoxia câştigată prin atitudinea ierarhilor noştri, întrucât singura parte bună a lucrurilor, pentru noi, este că nu s-a produs răul cel mare, ci doar răul cel mic, care a fost totuşi mai mic decât sperau chiar şi cei mai optimişti dintre noi. Însă dacă judecăm în raport de reperul canonic, răul mic rămâne unul foarte mare!
În continuare consider că răul cel mare poate lua o altă formă, aceea de validare a unui mod românesc de „participare la dialogul ecumenic”, un fel de branding al diplomaţiei eclesiastice, prezentată ca având un specific românesc: nici „fanatici” ca bulgarii dar nici ecumenişti ca cei din Fanar, un fel de soluţie românească de mijloc, şi cu varza şi cu capra, ecumenismul lucid despre care se vorbea odinioară, care tot erezie este.
Or, din câte se vede, specificul acesta românesc cu care tot mai mulţi din intelectualii români apropiaţi de biserică se laudă este unul paralel cu canoanele ortodoxiei, dacă nu chiar divergent. Îmi este teamă că, de fapt, nu vorbim de reveniri la ortodoxie ci de o adâncire a unui parcurs divergent, nu foarte departe, dar totuşi nu în duhul ortodoxiei, ci pe lângă. Or, noi revenire la ortodoxie am vrea, nu branding religios şi politică diplomatică bisericească, lucruri aflate pe un teren foarte mlăştinos.
care linie ortodoxa e acolo?? in a rosti Tatal nostru cu lutheranul ??? si cu „papa” , chiar nu mai stim ce e aia rugaciune in comun? vrajeala aia ca sau rugat separat dar au stat si in pozitie de drepti oare ce arata? ca au stat acolo(ce spunea Iulian de la Prodromu daca au stat inseamna ca s-au rugat , si ca s-au spus rugaciune sub acelas acoperis asta arata linia ortodoxa???, ecumenismul din parcul Carol de ziua eroilor ce arata ?? chiar nici acu’ nu se vede ecumenismul?
Nu neagă nimeni ecumenismul. Se vede de pe lună. Și cu toate acestea, rugăciunea aceea în comun putea fi și mai smintitoare, ceea ce nu s-a întâmplat. Cred că suntem cu toții de acord că a fost o greșeală primirea papei dar atât au putut ierarhii noștri să facă: unii n-au venit, alții s-au rezumat la protocol, alții s-au dus la messă. Nu reiese clar care e propunerea dvs/svs ca să pot să scriu mai multe. Dar dacă sugerați să îi disprețuiesc pe ierarhi pentru fiecare neputință, vânzare și necinste, cred că risc să ajung să văd doar răul și să nu-mi mai văd de neputințele, vânzarea și vicleniile proprii. Cred că partea „bună”, dacă îmi îngăduiți exprimarea aceasta, în tot ceea ce s-a întâmplat de la Creta încoa este că date fiind căderile acestea într-atât de mari, nu mai are rost simpla revoltă și învinovățire, ci trecem direct la plâns adânc. Cred că lucrurile per ansamblu sunt cu mult mai grave decât cele care ne îndeamnă să documentăm cu acrivie fiecare pas greșit. Nu știu cât de limpede m-am exprimat, sunt și obosit și amărât, iar comentarii așa îndârjite parcă pun sarcini în plus. Nădăjduim la Domnul și pentru noi și pentru părinții ierarhi. Doamne, ajută!
Doamne ajuta
Doresc sa pun o intrebare daca se poate :
Ce se intampla la encicclica de la Assisi si cum ne afectează pe noi ortodocsii.
Vom vedea. Probabil este vorba de enciclica ce va fi semnată pe 3 oct. anul acesta la Assisi. Încă nu este cunoscut conținutul, ci doar titlul „Fratelli tutti”. Există știri parțiale și pe alte subiecte.
Spre exemplu, Patriarhul Bartolomeu a primit cerere să acorde autocefalie structurii bisericești schismatice din Macedonia de Nord. Dar a afirmat în trecut că nu va face asta. Vom vedea. Nu ținem contorizarea tuturor știrilor și alarmelor.