La momentul în care am hotărât structura vizuală a sitului, îmi era clar că partea de jos a sitului va fi rezervată secţiunii „Minuni” în care ne-am propus să publicăm mărturii despre binefacerile ce ne sunt mijlocite de sfinţi. Partea de jos reprezentând temelia, mărturiile personale despre ajutorul sfinţilor, în rândul cărora includem şi ideile de bază ale proiectului theodosie.ro.

Vorbind din experienţa proprie, dau şi eu mărturie despre imensa bucurie prilejuită de întoarcerea la credinţă şi, aparte, despre bucuria de a avea parte de prietenia sfinţilor.

Sunt lucruri greu de cuprins şi de înţeles pentru cei care nu au credinţă. Sunt practic imposibil de explicat în cuvinte. Străduindu-mă să scriu acest text, mult amânat, am cerut gând uşor de înţeles de către cei necredincioşi şi, întrucât raiul, paradisul, este un element simbolic însuşit şi de credincioşi şi de cei necredincioşi laolaltă, cred că o bună descriere de lucru pentru rai ar fi locul unde se revarsă nemijlocit prietenia sfinţilor.

Sunt puţini cei care au parte în această viaţă de bucuria de a fi un prieten adevărat pentru altcineva, de a te apropia sufleteşte de temerile, încercările şi neputinţele celui drag. Dar chiar şi un efort de imaginaţie ne aduce mai aproape de înţelegerea legăturii care se naşte între persoana credincioasă şi sfântul sau sfânta faţă de care avem evlavie, căci aşa cum noi ne străduim să fim prieteni cât mai buni, cât mai prezenţi în ajutorul şi folosul celui drag, întocmai sfinţii se apropie de sufletele noastre.

Acum, ar mai fi nevoie de o precizare privind minunile mijlocite de sfinţi în vieţile noastre. Cultura modernă a creat un fals orizont de aşteptare pentru miracole paranormale care fascinează şi şochează în egală măsură. Deşi creştinismul nu duce deloc lipsă de astfel de minuni mai presus de fire, care reîntorc la credinţă suflete demult împietrite, totuşi, depăşind această etapă iniţială a convertiţilor pe calea minunilor dumnezeieşti, ceea ce bucură şi ne face cu adevărat să pregustăm raiul în această viaţă sunt binefacerile curente, continue, anticipatorii, pe care le aduc sfinţii în vieţile noastre.

În acest sens, fac trimitere la cele patru articole deja publicate pe situl nostru:

1. Articolul S-a intensificat truda duhovnicească este o mărturie a unei profesoare de religie care a observat lucarea Cuvioasei Parascheva în viaţa unei eleve şi în familia acesteia, în contextul îmbolnăvirii fratelui elevei sale. Acest tip de binefacere este probabil cel mai răspândit pentru că puţine lucruri ne întorc spre rugăciune şi credinţă aşa cum o fac problemele de sănătate şi neputinţa obiectivă a medicilor. Pe de altă parte, pe cât de mare este ajutorul pe care îl simţim în vieţile noastre, pe atât de uşor poate fi negat de către cel necredincios sau sceptic. Faptul că mărturia vine din partea cuiva din exteriorul acelei familii nu aduce mărturiei o greutate în plus de vreme ce este vorba despre o profesoară de religie iar evenimentele în sine, parcă nu au greutatea obiectivă a unor împrejurări miraculoase. Cu toate acestea, persoana care dă mărturie aşa a resimţit aceste împrejurări: ca pe o intervenţie clară a Cuvioasei în viaţa acestei familii.

2. Însă iată că în articolul A doua şansă la viaţă găsim o mărturie personală din partea cuiva care s-a şi aflat în comă, care se afla în pragul morţii atunci când Cuvioasa Parascheva a răspuns rugăciunilor celor dragi. Este vorba despre un accident rutier şi o perioadă lungă de convalescenţă şi, de data aceasta, avem chiar mărturia directă a celui suferind care atribuie Cuvioasei Parascheva evoluţia fericită a tramei sale, mărturie care nu este a unei persoane din afara familiei.

3. Mai departe, aflăm o mărturie din partea unui medic aflat într-o ipostază dublă, de doctor şi de soţie. În articolul Idei, putere, hotărâre descoperim mărturia unui cadru medical care se confruntă cu boala persoanei dragi, dar şi cu o împietrire sufletească comună, pe care o depăşeşte cu ajutorul Cuvioasei. Oare nu ştia un medic cum evoluează post-operatoriu o anumită afecţiune? Oare nu chiar medicul ar fi fost prima persoană care să infirme intervenţia divină într-o atare situaţie? Dar iată că despre miracolul intervenţiei Cuvioasei Parascheva vorbeşte chiar cel care a primit resurse sufleteşti, limpezime minţii, gândul de folos.

Adesea acesta este ajutorul cel mai limpede simţit de credincioşi, pentru că fiecare îşi cunoaşte propriile puteri sufleteşti, resursele intelectuale sau emoţionale pe care le are la dispoziţie într-un moment sau altul al vieţii. Resursele „nebănuite” de putere pe care cei necredincioşi le descoperă în propriul suflet atunci când sunt confruntaţi cu probleme grele sunt, ne pare rău să deconspirăm, destul de „bănuite” de către cei ortodocşi. Oricine este liber să creadă că propria sa persoană dispune de însuşiri ascunse, pe care le poate accesa în caz de nevoie însă, în viaţă, există evenimente atât de zguduitoare, încercări atât de grele, încât cei care au o trezvie minimă, o sinceritate simplă a sufletului, de cele mai multe ori se întorc la credinţă.

4. Astfel este exemplul descris în articolul Vindecare de îndoială unde o persoană necredincioasă descrie un astfel de ajutor, de fond, în propria viaţă. Nu vorbim despre un miracol propriu-zis ci despre o împreună lucrare spre folos sufletesc. Nu este vorba despre un happy-ending, despre un „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” astfel cum ne-am fi aşteptat de la o intervenţie divină. Observăm însă că este vorba despre o viaţă care era depărată de Dumnezeu şi care astăzi este convinsă de ajutorul primit prin grija Cuvioasei Parascheva. Este îndeobşte recunoscut că suferinţele sufleteşti sunt mai debilitante decât cele fizice, decât cele determinate de boală sau traumă. Dar suferinţele descrise în puţine cuvinte în această mărturie sunt dintre cele mai grozave, căci nu degeaba se spune că poţi muri din cauză de inimă rănită. Cu adevărat persoane care s-au aflat în situaţii asemănătoare înţeleg pe deplin întinderea ajutorului primit astfel încât o viaţă întunecată, neagră, fără speranţă, să fie întoarsă la lumină.

Toate aceste mărturii, şi cele pe care le vom publica în continuare pe situl nostru, se îndepărtează clar de modelul de fascinaţie miraculoasă predominant în spaţiul public al zilelor noastre. În fapt, minunile şi binefacerile sfinţilor sunt mai cu seamă de forma unei apropieri şi însoţiri continue a credinciosului prin viaţă, sunt adânc „personalizate” pentru nevoile sufleteşti ale persoanei credincioase, sunt tainice şi creează o formă specifică de intimitate sufletească între credincios şi sfântul faţă de care avem evlavie.

Şi, fără îndoială, această relaţie reprezintă un tezaur sufletesc al celui ce trăieşte o astfel de relaţie, o pricină de încredere nestrămutată în ajutorul Domnului în încercările şi suferinţele vieţii, pe care suntem chemaţi să le purtăm cu bucurie.