MUZICA: Nicolae Moldoveanu | VERSURI: Traian Dorz | ORCHESTRAŢIE: Sergiu Tuhutiu

Dacă la articolul anterior postat în categoria Melodia Săptămânii am însoțit videoclipul Alexandrei Ungureanu de date biografice și linkuri către alte piese ale artistei, astăzi găsim potrivit să însoțim această melodie deosebită doar de interviul atât de cald și de frumos acordat de Paula Seling zilele trecute Ziarului Lumina, precum și de o notă a noastră în finalul articolului, în care discutăm despre motivul acestui tip de postări.

Considerăm că mărturisiri de credinţă precum este cea care se regăseşte în interviul următor reprezintă un adevărat model pentru o cultură generată de un popor creştin iar din pricina faptului că totuşi sunt atât de rare, simţim că este necesar să o publicăm şi să o păstrăm şi pe situl nostru.

Muzica precum o rugăciune

Un articol de: Augustin Păunoiu – 05 Sep, 2019

E ferm convinsă că Dumnezeu a pus în sufletul fiecărui om dorul căutării de ideal, de sens al vieții, puterea de a iubi curat și frumos, puterea de a trăi ghidați de voia Sa sfântă. Paula Seling, căci despre ea este vorba, o artistă binecunoscută publicului de la noi și din străinătate, va susține sâmbătă, 7 septembrie, un concert la Craiova, pentru tinerii ortodocși din toată lumea ce vor sosi la ITO 2019. Mesajul artistei către aceștia este de a‑și întări relația cu Dumnezeu, de a‑L căuta și descoperi, de a‑L găsi în toate. Paula Seling ne‑a vorbit, cu această ocazie, despre pasiunea ei pentru muzică și cum își compune versurile pieselor pe care le interpretează.

Deși v‑ați născut la Baia Mare, adică la oraș, ați petrecut mult timp în copilărie la bunici, la țară. Nu există copil pe care să nu‑l fascineze universul rural. Ce vă leagă de satul bunicilor, ce influență a avut lumea lui asupra dezvoltării dumneavoastră personale, ca om, în general, dar și ca interpretă?

Lumea satului este una aparte, în care totul pare desprins din povești. Toți simțim acest lucru chiar dacă nu ne‑am născut la sat. Eu sunt legată foarte mult de sat, pentru că, deși născută la Baia Mare, chiar de Crăciun, de mică am petrecut vacanțele la bunicii mei din partea mamei, de la Remetea Chioarului, cam la 17 km de Baia Mare, ori la bunicii din satul Curtuiuşu Mare, tot din ținutul Maramureșului, comuna Valea Chioarului. Așteptam cu emoție vacanțele, mai cu seamă cele de iarnă, când musai colindam. Probabil venind pe lume în armonia colindelor, pentru mine această sfântă cântare reprezintă mai mult decât mesajul tradițional; devenim misionari prin colind, ne alăturăm îngerilor de la Betleem, care au vestit primii Nașterea Pruncului Sfânt. Pesemne asta am realizat‑o mai târziu, dar un lucru este cert: de la 4 ani învățasem colinde. Aseară pe înserate sau Colindăm, colindăm, care erau „de‑ale locului~, pe lângă numeroase altele, le‑am inclus în primul meu CD de colinde, Albumul de Crăciun.

Bucurii neuitate din vacanțele mele de la țară sunt și cele legate de prezența constantă a mea și a fratelui meu la săniuș, dar mai ales clipele unice petrecute la biserică, atunci când mergeam cu bunica la sfintele slujbe în duminici și sărbători. Cred că acele momente m‑au marcat profund în ceea ce privește dragostea pe care o port Bisericii, dar și în privința tradițiilor noastre legate de sfintele sărbători. În concluzie, datorez foarte mult lumii celei minunate a satului. De la ea am învățat ce înseamnă credința, sensibilitatea, frumusețea creației lui Dumnezeu.

Vorbiți‑ne despre cum și când ați găsit Biserica, despre cum ați aprofundat credința în Dumnezeu.

În relația cu Dumnezeu și cu Biserica, un rol important l‑au avut familia, educația de acasă, prezența fascinantă a bunicilor în viața mea. În casa lor am descoperit frumusețea și semnificația sărbătorilor sfinte. Îmi amintesc cum dragii de ei îmi povesteau despre aceste lucruri, iar eu îi ascultam încântată. Pot să spun că de mic copil mi s‑a sădit în suflet dragostea pentru Biserică, dar și dorinţa de a‑L căuta pe Dumnezeu. Cât privește aprofundarea, ea ține de stăruința fiecăruia. Nu aș vrea să intru în detalii, dar legătura mea cu Dumnezeu, cu Biserica, este specială și o cultiv frumos: îmi rostesc rugăciunile dimineața și seara, chiar încerc să mă rog și în restul zilei cu „Rugăciunea lui Iisus”, mă spovedesc, mă împărtășesc după cum o face orice creștin care vrea să se apropie de Dumnezeu cât mai mult. Recunosc că eu sunt o privilegiată în acest sens, deoarece mă ajută și cântecele religioase pe care le interpretez cu o dragoste aparte; pentru mine, această muzică reprezintă un medicament ce mă vindecă, mă înalţă, mă linişteşte. Simt chiar o „așezare” deosebită a vocii atunci când prin cânt mă rog lui Dumnezeu. E minunat!

Am studiat cu atenție versurile pieselor interpretate de dumneavoastră. Dau doar câteva exemple: „Lumi paralele”, interpretată în duet cu Cristi Minculescu, „Acasă”, „Pansament” și „O fată cu un pian”. Mesajul lor este unul de dragoste curată, unul care îndeamnă la moralitate, la sensibilitate și firesc. Cum reușiți să scrieți aceste versuri? Ce vă inspiră?

Zi de zi trăiesc convingerea că nimic nu pot să fac dacă nu este pe placul lui Dumnezeu; orice scriu raportez la voia Lui. Grija cea mare este ca ceea ce fac să nu fie împotriva Domnului. Caut răspunsurile prin rugăciune. Vă dau un exemplu: versurile și linia melodică ale cântecului Acasă au venit de undeva „de sus”. De obicei, trudesc mult când scriu versurile unui cântec. Dar de data asta, și nu doar acum, a fost altfel: au venit așa de ușor, încât consider că Dumnezeu m‑a inspirat și mi‑a dăruit acest cântec, deoarece aveam nevoie de el, în primul rând eu, și apoi publicul meu drag. Obișnuiesc, așadar, să mă inspir din trăirile, din căutările mele, chiar din învățăturile scripturistice, dar și din realitățile cotidiene, o lume cu nenumărate provocări, care ne pune în gardă, ne face să fim vigilenți, să alegem corect, să ne ghidăm după valorile credinței noastre.

Puțini cântăreți români se pot lăuda cu o colaborare internațională de care ați avut parte dumneavoastră. Ați cântat alături de artiști de talie mondială precum Al Bano, Beyonce, Joan Baez, Michael Bolton sau Chick Corea. Ce ați învățat din fiecare întâlnire cu acești mari interpreți?

Din aceste întâlniri am învățat, pe de o parte, ce înseamnă modestia, atunci când ești atât de mare cum sunt cei pe care i‑ați amintit în întrebarea dumneavoastră, iar pe de altă parte am învățat ce înseamnă să‑ți iubești profesia, dar și pasiunea, căci la acest nivel nu poți să faci bine ceea ce faci dacă nu ești pasionat de ceea ce faci. În plus, am învățat să mă păstrez la un pas în spate de marii artiști cu care am evoluat, care au nevoie de spațiu pentru desfășurare; am învățat „să nu dau din coate”, chiar dacă o puteam face sau pregătirea mi‑ar fi permis‑o, deoarece atunci când cineva de o asemenea valoare te primește în „casa lui”, e firesc să‑i acorzi întru toate spațiu, prioritate, iar eu, ca invitat, m‑am bucurat de o așa onoare, făcându‑mi treaba, zic eu, cu profesionalism, decență și multă discreție.

Sunteți o artistă care abordează stiluri diferite de muzică: ușoară, bisericească, colinde, patriotică, dar, așa cum am văzut la spectacolul „Vrancea eroică”, susținut la Mărășești în această vară, unde ați participat cu succes, și de operă. Ce specific va avea concertul cu care veți delecta sâmbătă mulțimea tinerilor adunați la Craiova?

Pentru mine, muzica și tehnica vocală sunt mijloace de a exprima sentimente, de a completa mesajul pieselor. Probabil că va fi un mix, o îmbinare pe care inspirația și stările de moment mi le vor dicta atunci, de la piese care m‑au consacrat, la piese care să exprime bucurie și iubire. În plus, nu de mult, am scris un cântec extrem de plăcut de public, compoziție pe care am început să o includ recent în repertoriu. Se numește Nu privi în jos!, un cântec cu un mesaj de care cred eu că lumea are nevoie. E o metaforă frumoasă pe care mi‑a inspirat‑o nevoia oamenilor de a se lăsa inspirați de Ceruri în viața de zi cu zi: „Ceru‑i sus, nu privi în jos”. În plus, mai e un sentiment ce te face să privești în sus. Fiecare dintre noi trebuie să aibă grijă de sufletul lui pentru a nu se lăsa antrenat în lucruri josnice. Sufletul omului vine de la Dumnezeu, iar noi avem datoria să ne grijim de el, căci e dăruit de „sus”. Filmăm acum chiar un videoclip pentru acest cântec și sperăm să îl lansăm în toamnă, alături de alt videoclip, deja finalizat, la piesa Iubire și război, o altă creație cu versuri puternice.

În piesa „O fată cu un pian” spuneți că „lumea în care trăim e una plină de încercări și poți s‑o iei oricând greșit pe alte cărări”. Cum reușește Paula Seling să facă față provocărilor atât din lumea muzicii, cât și în general în viața de zi cu zi? Ce vă menține moralul ridicat, care e rețeta? Poate fi refrenul acestei piese soluția salvatoare: „Dragostea ține lumea laolaltă / Ea te‑ntoarce acasă de fiecare dată”?

Exact! După multă analiză și autoanaliză, mi‑am dat seama că iubirea este răspunsul, pentru că Dumnezeu este iubire. Când intri în impas, când te simți slab, când riști să cazi în ispită, imaginează‑ți că poți, că reușești să te ridici ajutat de iubire, căci, nu‑i așa?!, Dumnezeu este iubire, ne este mereu aproape, mai aproape decât am crede. Astfel găsești răspunsurile, soluțiile când te afli în dificultate, Domnul îți dă soluția și te ajută să înțelegi și să urmezi calea dreaptă.

Nota utzu: Neașteptat de mult timp am petrecut în cumpănă atunci când am decis să leg ideea acestei categorii de conceptul DeliaDebate, cu trimitere la cântăreaţa Delia Matache. Dilema care m-a frământat este că prin această alegere pronunț un sprijin pentru acte artistice care sunt, în esență, străine de ortodoxie și, în același timp, trec cu vederea artiști care, prin ținuta morală și integritatea cu care își desfășoară activitatea artistică, devin marginalizații pieței noastre muzicale.

Numele Paulei Seling reprezentă pentru mine răspunsul reflex la întrebarea: Pe care dintre artiştii români îi admiri mai mult? Această admiraţie este construită pe modelul est-etic al criticului literar Monica Lovinescu, cea care insista să aprecieze valoarea literară a operelor apărute în perioada comunistă în funcţie de criteriul etic cu care judeca pe autorul respectivei opere (în funcţie de compromisurile făcute cu regimul comunist). În principiu, nu sunt de acord cu această sită de apreciere morală deosebit de intransigentă (pe care o consider totuşi o formă nepotrivită de îngrădire) şi care limitează drastic expresia artistică, dar acest format de apreciere este des întâlnit în cazul nostru, al creştinilor ortodocşi care simţim nevoia să ne exprimăm solidaritatea cu artişti care mărturisesc ortodox, chiar şi atunci când nu consumăm creaţiile acestora în mod obişnuit.

Motivul pentru care în cele din urmă am rămas la DeliaDebate este că o astfel de apreciere punctuală este obligatoriu însoţită de un exerciţiu continuu de discernământ, spre deosebire de aprecierea pe care o port Paulei Seling care se manifestă la un nivel general şi mult mai adânc. Aşa cum menţionam în pagina de Năzuinţe, din păcate, s-a împământenit obiceiul între noi ortodocşii să identificăm rapid elementele necreştine/anticreştine la persoanele sau creaţiile cu care intrăm în contact, elemente în raport de care să respingem la modul integral orice legătură cu o persoană sau alta, artist sau nu, fără a mai căuta să găsim şi elementele de legătură, de apropiere.

Dar trebuie să recunoaştem că faţă de noi înşine nu folosim aceeaşi grilă de judecată, nu ne declarăm peremptoriu necreştini/anticreştini pentru păcatele proprii ci dimpotrivă, faţă de neputinţele noastre suntem cu mult mai îngăduitori. Există şi un impuls de compensare, prin aceea că suntem mai îngăduitori cu „ai noştri”, fie că vorbim despre artişti, politicieni, jurnalişti etc şi foarte intransigenţi „cu ceilalţi”, care au devenit din ce în ce mai numeroşi şi care nici nu prea mai sunt interesaţi să ne câştige aprecierea.

Conceptul DeliaDebate vizează prioritar, la nivelul persoanelor de condiţie mijlocie, depăşirea acestui tribalism profund dăunător Bisericii şi, totodată, caută să identifice acele elemente de legătură care să permită ortodocşilor să interacţioneze în mod autentic, sincer şi cu inima deschisă, cu persoane necreştine (iar ca exerciţiu practic propun creaţiile unui artist concret în persoana Deliei Matache).

Într-o discuţie recentă cu o persoană care activează în domeniul artistic am ajuns la concluzia comună că există în cazul unor artişti necreştini un nerv al sincerităţii, o anumită vibraţie sufletească interioară autentică, pe care noi ortodocşii ar trebui să căutăm să o intuim/simţim atunci când interacţionăm cu astfel de persoane. Este limpede că acest lucru este mai lesne de înţeles fie de persoanele care activează în domenii creative, fie de persoanele care au revenit la credinţă pe calea unor convertiri şi care înţeleg, în raport de propria experienţă, care sunt reperele unui suflet necredincios.

Deşi nu militez pentru formularea unor tactici de prozelitism ortodox, recunosc faptul că aceste idei pornesc de la nevoia ca participarea ortodocşilor la treburile cetăţii să fie prilej de atragere la credinţă a celor îndepărtaţi de Dumnezeu, altfel decât prin informare sau doar prin cuvinte. Un limbaj pe care l-am găsit util este cel al admiraţiei sincere pentru acele lucruri demne de admirat, iar apoi al sprijinului deschis şi asumat pentru ceea ce pare de folos din munca/creaţia interlocutorului. Ştim cu adevărat că ceea ce contează mai ales este rugăciunea pentru aproapele nostru, dar la nivelul vieţuirii de zi cu zi, şi admiraţia şi sprijinul trebuie prezentate şi acceptate fără ca prin aceasta să se facă vreo concesie de credinţă şi fără ca rugăciunea să fie desconsiderată. Cred cu tărie că noi, cei care vieţuim în lume, avem mare nevoie să reînvăţăm, în modul cel mai practic cu putinţă, să ne facem tuturor toate (Corinteni 9,22) fără a arunca mărgăritarele noastre porcilor (Matei 7,6).

În raport de aceste idei, facem prin acest articol o scurtă paranteză, sărbătorind 7 ani de la lansarea videoclipului de mai sus şi bucurându-ne de începutul noului an bisericesc, urmând ca în articolele următoare să încercăm să propunem melodii care să ne scoată din zona de confort a tribalismului amintit fără ca prin aceasta să încercăm să împăcăm cele care nu pot avea părtăşie între ele.