Dreapta credință nu este doar o sumă de idei care trebuie să fie corect exprimate, ci o putere care se naște din adevărul dumnezeiesc, o stare sufletească sănătoasă și o gândire netulburată, limpede. De aceea sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. Încercăm să găsim diferite întâmplări elocvente din viețile Sfinților prin care să fie scoasă în evidență importanța dreptei credințe.
Toate episoadele pot fi urmărite în categoria Buna credință.

O grupare de monahi răspândise zvonul că bătrânul Grigorie nu mai este ortodox.

Nu erau de ajuns atâtea amărăciuni, venise și aceasta. Era adevărat că bătrânul Grigorie (tatăl Sf. Grigorie Teologul, n.n.) și bătrânul Dianios al Cezareii, pe la sfârșitul lui 361 sau începutul lui 362, semnaseră un act – o mărturisire – care nu era pe de-a-ntregul ortodoxă. Nu se zicea, adică, limpede, că Fiul este de-o-ființă (omousios) cu Tatăl după fire. Formularea aceasta o tâlcuiau în chip eretic. Una este să aibă Fiul fire asemănătoare și alta să aibă întocmai aceeași fire. Bătrânul Grigorie a semnat fără să priceapă această subtilă deosebire, crezând, desigur, că astfel ajută la împăcarea Bisericii.

A ieșit pe dos. A luat naștere la Nazianz o tulburare, o mică schismă. Manifestări, proteste, amenințări cu o nouă Biserică. Din fericire, când lucrurile au ajuns la punctul critic, a acționat Grigorie (Teologul). A alergat pretutindeni, a vorbit și a explicat în toate părțile, stăruind că bătrânul episcop a fost și este deplin ortodox, însă a fost pur și simplu păcălit de simplitatea sa și a semnat. A arătat limpede, în toate părțile, care este credința cea adevărată.

De altfel, pentru nazienzieni, Grigorie explicase care este credința ortodoxă în Cuvântarea a 2-a (Despre preoție). Nu le spusese doar despre aceeași fire a Fiului și a Tatălui, ci le zugrăvise încă și de ce Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei Ipostasuri deosebite, Care, totuși, alcătuiesc Dumnezeirea.

Acest punct al teologiei este de mare însemnătate. Pentru prima oară în viața Bisericii se vorbește atât de limpede despre trei Ipostasuri, ce au o unică dumnezeire. Este întâia dintre marile străfulgerări teologice ale lui Grigorie, care a vorbit despre Sfânta Treime luminat fiind de Duhul Sfânt. Puțin după aceea, Vasile va dezvolta și mai mult acest adevăr sfânt, care va deveni fundamentul întregii noastre teologii.

Schisma fusese înlăturată. Credincioșii se liniștiseră. Înaintea tuturor, Grigorie rostise o cuvântare minunată (De pace 3, n.n.) și prăznuiră Învierea cu bucurie și împăcare.

Din cartea Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, scrisă de Stelianos Papadopulos.