După centralizarea a 98% din voturile valabil exprimate în țară, Klaus Iohannis conduce cu 63,08% în fața Vioricăi Dăncilă, care are doar 36,92%, potrivit Autorității Electorale Permanente.
Au fost numărate 8.905.881 de voturi din cele 9.086.643 de voturi exprimate în țară.
Klaus Iohannis – 63,17% – 5.625.844 voturi
Viorica Dăncilă – 36,83% – 3.279.915 voturi
Preluăm în continuare două articole comentariu despre rezultatul din turul II al alegerilor prezidenţiale, la care vom adăuga o notă de final în care vom sugera o paralelă între situaţia de pe scena politică şi cea din Biserică. Cele două articole sunt semnate de Dan Tăpălagă (G4media.ro) şi Cornel Nistorescu (Cotidianul.ro).
DAN TĂPĂLAGĂ: Efectele victoriei lui Klaus Iohannis la scor zdrobitor
Câștigarea alegerilor la o diferență atât de mare de către Klaus Iohannis reprezintă un mare vot de blam pentru PSD și candidatul său, un spate întors ostentativ unui partid care a bulversat România în ultimii ani. Românii din afara țării s-au mobilizat masiv în turul doi, deși nu exista vreun pericol să iasă Dăncilă. De unde atâta sete de vot? Sigur, pe mulți i-a încurajat absența cozilor. Dar ce i-a propulsat către secțiile de votare într-un număr record, de aproape un milion?
Cel mai probabil, a fost nevoia de a aplica o sancțiune usturătoare partidului și candidatului care încarnează în ochii vastei majorități a celor din diaspora răul absolut al politicii românești. Din cauza lipsei de perspectivă, din cauza atmosferei generale proaste, mulți au luat în ultimii ani decizia grea de a părăsi România. Acum a sosit momentul revanșei. Au simțit cu toții că mai există o șansă și n-au ratat-o. Lor le datorăm multe, inclusiv o mai bună reprezentare în Parlament. O dezbatere publică a început deja și trebuie ținută sus pe agendă.
A fost, așadar, un vot masiv împotrivă, nu atât pentru.
De pe fotoliul de învingător la scor detașat, Klaus Iohannis vede cu siguranță lucrurile puțin diferit. Se va simți supralegitimat și mandatat de popor să conducă țara cum dorește. Pericolul mesianismului este real când un președinte este reînvestit cu atât de multă încredere, indiferent de motive. Riscurile unui comportament de tip monarhic trebuie luate serios în considerare, mai ales că președintele Iohannis va avea de acum toată puterea: Guvern și Parlament.
După victoria categorică a candidatului său, PNL își va consolida majoritatea fragilă de care dispune în prezent în Parlament. Se vor găsi destui pesediști gata să treacă în tabăra învingătorilor. Mulți se vor prezenta luni la prima oră la ușa PNL. Vom asista foarte probabil la un val de migrație politică, mai ales că în PSD va începe războiul intern pentru putere. Cu o majoritate stabilă, PNL ar putea forța chiar anticipate în primăvară, pentru a capitaliza la maxim valul anti-PSD. Imediat după anunțarea rezultatelor, președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va implica ”pentru a crea o nouă majoritate parlamentară, compusă din toate partidele democratice”.
Greu de crezut că Viorica Dăncilă mai poate rezista în fruntea partidului. Până la Crăciun e foarte posibil ca partidul să-și aleagă deja un nou lider. Baronii se pregătesc de locale, mai au doar câteva luni la dispoziție. Nu-și pot permite să prelungească prea mult criza internă.
Cam acestea sunt efectele imediate, la care se adaugă un sentiment de ușurare, senzația că societatea românească a scos capul de sub apă. Șapte ani a fost sufocată de corupție sistemică, de un partid organizat ca o grupare mafiotă, de mediocritate, incompetență și o contraselecție în funcții importante cum nu s-a mai văzut.
În plan extern, victoria lui Iohannis este bine văzută. România se decuplează de plutonul țărilor cu deficite democratice grave. PSD, Dragnea și Dăncilă au inclus România în plutonul țărilor problemă din UE, alături de Polonia și Ungaria. Azi, România se rupe în forță de clubul țărilor iliberale și proiectează din nou imaginea unei insule într-o mare de țări care se scufundă.
Într-o Europă de Est tentată de autoritarism, cu democrații mutilate și lideri populiști, victoria unui candidat prooccidental, predictibil și instalarea recentă a unui guvern care se declară pro-business sunt vești foarte bune venite dintr-o țară specializată în vești proaste.
Este, în cele din urmă, triumful democrației. Românii au oprit deriva autoritaristă a puterii de la București prin vot, la capătul unor ani de proteste energice în stradă. Tăvălugul a pornit din stradă, a continuat la alegerile pentru europarlamentare din luna mai, când PSD a înregistrat prima înfrângere majoră. Valul de indignare sănătoasă a spulberat șase luni mai târziu un partid profund nociv și pe candidatul său.
Rezultatul alegerilor prezidențiale din decembrie 2019 mai este, dacă vreți, și o lecție pentru orice partid care guvernează împotriva cetățenilor săi și calcă în picioare justiție, stat de drept, economie, nesocotind valori de bază.
Aceasta este frumusețea democrației, mai ales când ea vibrează. Capacitatea ei formidabilă de a alimenta mereu speranța ne ajută să facem pași mari înainte, deși acum câteva luni totul părea pierdut. România era la cheremul unui singur om și intrase, din cauza lui Liviu Dragnea, în proces accelerat de orbanizare și erdoganizare.
Ne-a salvat din nou șansa de a de a trăi într-o lume liberă, pe teritoriul UE protejat de instituții puternice, dar ceea ce ne-a salvat cu adevărat a fost determinarea românilor, din țară și din afara ei, de a apăra în stradă și la vot tot ce s-a câștigat atât de greu după 89.
CORNEL NISTORESCU: Gloria prostului și a nemernicului
Mare carnaval electoral ne-a fost oferit pe mai toate canalele de comunicare. Cele mai stupide sau mărunte detalii legate de alegeri ne-au fost propuse ca știri, chiar și ca bombe. Toate transmisiile de duminică (și unele chiar de vineri și de sîmbătă) n-au fost decît niște forme de surescitare jurnalistică. Și pe vremea alegerilor comuniste, măsluitul proces verbal arăta ca o sărbătoare, deși oamenii nu sărbătoreau nimic. Dimpotrivă, gemeau sub apăsarea lipsei de libertăți. Așa și acum. Chițăiala surescitată avea parfum de eveniment sărbătoresc, deși România de azi poate scrie pe o tablă cel puțin 250 de argumente pentru nefericire. Și pe care listă să includă vreo 20-30 de dovezi legate de o democrație măsluită în chiar interiorul Uniunii Europene. De ce s-au înhăitat jurnaliștii la acest carnaval al fericirii electorale, al bucuriei deșănțate și fără temei?
Unii dintre ei au insistat grosolan pe cîștigătorul știut de dinainte, jucînd rolul atoateștiutorilor, deși această atitudine i-a putut dezarma și dezamăgi pe cei care ar fi vrut să voteze pentru altcineva. De ce au încercat unii să transforme aceste alegeri într-un test fără miză? Sau cu miză de doi rahați? Cîștigă cu un procent care începe cu 7 sau cu 8?
Alegerile din 24 noiembrie 2019 sunt un proces electoral pregătit îndelung de serviciile secrete și de factorii de putere din Comisia Europeană. S-a lucrat masiv ca partidul preocupat de creșterea redevențelor și de blocarea expatrierii mascate de profit să fie mai puțin credibil, adică să fie compromis, să fie coborît cît mai jos în sondaje și ridiculizat cu orice prilej, în așa fel încît România – sursă de profit greu de controlat – să nu încapă pe mîna cuiva care ar încurca socotelile. Carnavalul acesta deșănțat și gol face parte din aceeași strategie? În parte, da. De la Rareș Bogdan la Digi și Europa EM a pornit o hăhăială electorală menită a arăta o Românie fericită. Există și cealaltă jumătate care a mimat din prostie, care a luat în serios toată lucrătura din ultimii doi ani. Prostul montat de măsluirile propagandei a trăit o zi fericită, crezînd că are și el ocazia să pună umărul la consolidarea democrației. Și fără să-și dea seama că participă și el la livrarea pe tavă a țării sale, cu instituții, materii prime, materii cenușii etc.
Știu oameni care habar n-au de trecutul și prestațiile cei doi candidați, dar s-au mîndrit că au ieșit primii la vot, arătînd ca niște pești agățați în undițele propagandei. Alți oameni s-au speriat pentru că au auzit păreri contradictorii, unii ținînd cu unul, alții cu adversarul și cum să se hotărască fără riscul de a greși! Despre cei fanatici n-am nimic de zis pentru a nu se considera hotărîtori în producerea unui dezastru.
Pentru nemernicii aflați în culisele și jocurile acestui eveniment românesc, alegerile (indiferent de cîștigător) sunt o zi de glorie. Pot zice că le-a ieșit planul și de azi înainte ei vor fi marii profitori din spatele scenei politice.
Un lucru nu pricep! Cum se poate ca la începutul acestei săptămîni hotărîtoare pentru alegerea președintelui României, primul ministru Ludovic Orban să facă asemenea afirmații la un congres internațional al PPE de la Zagreb? A vorbit explicit, cu subiect și predicat despre motivele dărîmării Guvernului Dăncilă. Imaginile cu discursul plin de enormități rostite de premier a circulat pe net și la ore tîrzii pe o televiziune. Ba, Viorica Dăncilă a distribuit sîmbătă filmulețul însoțit de rugămintea de a-l distribui. Și, cu toate acestea, televiziunile din România s-au făcut că plouă, politicienii, la fel, șefii de partide s-au făcut că n-aud și nu văd.
În văzul unei mulțimi de politicieni din Europa, Ludovic Orban s-a lăudat că a dărîmat guvernul Dăncilă pentru a ajuta gruparea PPE în fața socialiștilor. Și Klaus Iohannis s-a lăudat prostește (adică nedemocratic, el neavînd rol constituțional în asta) cu debarcarea aceluiași guvern.
Și, cu toate acestea, în România, aproape nimeni n-a ieșit să ceară socoteală și să sublinieze ticăloșia. Dimpotrivă, s-a înghesuit la vot de parcă s-ar fi împărțit și mici și bere!
Nota utzu: Despre faptul că societatea este polarizată şi că politica urmează aceste clivaje s-a scris deja (de) mult. Însă în aceste două exemple nu întâlnim simple opinii contrare, puncte de vedere diferite despre aceeaşi informaţie, ci observăm că ne sunt prezentate chiar informaţii diferite. Doi comentatori cu notorietate, reprezentativi pentru publicul propriu, aleg să prezinte opinii cu conţinut informaţional paralel. Deşi au în vedere acelaşi eveniment, cei doi vorbesc despre chestiuni total diferite.
În continuare observăm că ceea ce denunţă tabăra învinsă este ignorarea unor interese legitime, a unor subiecte considerate fierbinţi şi relevante pentru procesul electoral al prezidenţialelor.
Cornel Nistorescu face chiar vorbire despre un apel al Vioricăi Dăncilă, unul din cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte, pentru a-i fi distribuit un mesaj către electorat, invocând un blocaj mediatic. Face acest lucru după ce anterior, tot candidatului din turul doi al PSD i s-a refuzat calitatea de interlocutor într-o dezbatere prezidenţială.
Pentru creştinii ortodocşi care au fost minimal activi civic în ultimul deceniu sentimentul trăit de Viorica Dăncilă şi de simpatizanţii acesteia nu este unul străin. Noi suntem pe deplin obişnuiţi să fim ignoraţi, interesele noastre să fie luate în râs, reprezentanţii noştri să fie maculaţi mediatic şi, mai ales, să ni se refuze calitatea de interlocutori.
Consider că este pentru prima oară când întreaga campanie electorală, candidaţii şi temele asociate au evoluat într-un mod evident paralel, ceea ce consfinţeşte o nouă stare de fapt mai gravă decât „simpla” polarizare despre care ne-am obişnuit să auzim. Astăzi nu mai sunt de actualitate termenii americani de topografie mediatică: subiecte mainstream şi fringe (subiecte centrale în atenţia publicului sau de extremă/de nişă).
Totodată, nu conţinutul tematic este cel care stabileşte caracterul dominant al unui subiect în atenţia publică. De pildă, în mod tradiţional, trimiterea punctuală pe care Cornel Nistorescu o face vorbind despre subiectul încercării de creştere a cuantumului redevenţelor datorate, împiedicarea exproprierii ilegale a profiturilor, despre înalta trădare cu care se laudă prim-ministrul Ludovic Orban, ar constitui subiecte de interes faţă de care să se exprime şi cei din tabăra adversă. Vedem însă că Dan Tăpălagă expediază indirect aceste îngrijorări prin formularea unui prezumtiv „pericol de erdoganizare, de orbanizare”.
Aşadar nu valoarea sau utilitatea unei teme de dezbatere este cea care împinge un subiect în atenţia publică ci strict Puterea. În anul 2019 chiar candidatului prezidenţial al celui mai important partid parlamentar din România îi este refuzată calitatea de interlocutor. Teme propuse spre dezbatere de jurnalişti de prestigiu, de mare notorietate sunt ignorate aşa cum doar creştinii ortodocşi se obişnuiseră să fie ignoraţi pe scena publică.
Culmea este că acest grav deznodământ al parcursului electoral este calificat de către fostul premier Emil Boc a fi „momentul desprinderii definitive de comunism” iar acel băsescu invocă caracterul nefacultativ al democraţiei. Dimpotrivă, am îndrăzni să spunem, situaţia de fapt ne îndreptăţeşte să concluzionăm că victoria „zdrobitoare” a preşedintelui Iohannis este, prin efectul său imediat, o foarte limpede reîntoarcere la despotismul comunist. Pentru că, din nou, trăim zilele lui: ceea ce poţi ignora, nu există!
Într-un registru complet separat, dar mai aproape de cămaşa noastră, putem semnala aceeaşi boală şi în Biserică, acolo unde, de pildă, există discursuri complet paralele despre ecumenism, există acelaşi refuz al legitimităţii şi calităţii de interlocutor pe chesiuni spinoase, acelaşi mod brutal de folosire a Puterii pentru reducerea la tăcere.
Aşa cum în politică unii au fost trimişi trimişi la „beciul domnesc”, în Biserică suntem evacuaţi din parohie cu firmele de pază, aşa cum în politică unii sunt într-un proces de erdoganizare, orbanizare sau sunt putinişti, în Biserică suntem reduşi complet absurd la termenul de schismatici. Şi, din păcate, aşa cum subiecte precum cel al redevenţelor (printre multe altele) nu este discutat nici măcar când este girat de directorul Cotidianul, iar auto-denunţul lui Ludovic Orban este ignorat chiar când este semnalat de unul dintre cei doi candidaţi finali la prezidenţiale (la apogeul campaniei electorale!), aşa şi subiectul „abaterilor dogmatice” este în mod identic ignorat indiferent că este semnalat de unii ca noi sau chiar de persoane precum Bătrânul Gavril. Aşa cum simpatizaţii victorioşi ai lui Iohannis ignoră preocupările celor învinşi, aşa simpatizanţii semnatarilor de la sinodul tâlhăresc din Creta ne ignoră pe noi.
Mecanismul despotic este acelaşi, dar convingerea noastră este că poate fi înfrânt.
În chiar ziua alegerilor, un vapor plin cu oi vii s-a răsturnat în portul Midia. Vaporul a fost abandonat aproape total, doar 33 de oi din totalul de 14.600 au fost salvate, restul au murit înecate sau în chinuri. Mi se pare atât de semnificativ pentru situația noastră actuală…
intr-o tara normala as fi fost de acord ca e nevoie de o dezbatere in turul II. in cazul de fata il pot intelege pe iohannis. ce poti discuta cu o mahalagioaca proasta aruncata ca o masea stricata chiar de ai ei? femeia a aratat cat de jos e in conferintele alea de presa. sincer, chiar are impresia cineva ca se putea discuta cu ea de redevente si alte subiecte grele?
Ce să zic.. Îl înțeleg pe domnul Iohannis, îi înțeleg conduita ca strategie electorală. Strict pe acest palier al dezbaterii, pericolul nu era că doamna Dăncilă nu știe să expună un punct de vedere privitor la subiecte grele, cred că s-a descurcat mulțumitor din ce am văzut. Pericolul era cel al întrebărilor (preformulate de echipele de consilieri) și al contrastului emoțional. Iohannis nu putea ieși din caracterul său iar o discuție de pe poziții de egalitate l-ar fi dezavantajat clar, ar fi subliniat percepția de aroganță și inflexibilitate. Așadar, din punctul meu de vedere se putea discuta orice subiect în cadrul unor astfel de dezbateri, dar Iohannis ar fi avut de pierdut în orice scenariu. Și Viorica Dăncilă a greșit în strategia ce i-a fost impusă, a crezut că refuzul lui Iohannis de a dezbate va fi determinant. Ceea ce mă preocupă pe mine nu este (doar) absența unui show mediatic de confruntare a celor doi candidați cât faptul că niciunul nu a dorit să trateze temele propuse sau asociate celuilalt candidat. În fine, asta e părerea mea, cu precizarea că vine din partea unuia care a votat-o pe dna Dăncilă, ca sancțiune pt dl Iohannis. Nu sunt nici în asentimentul dvs privitor la faptul că Viorica Dăncilă ar fi mahalagioaică, chiar n-am nici cea mai vagă idee despre ce puteți face vorbire.
madama n-a abordat niciun subiect greu, despre ce vorbim, a folosit strict tema dezbaterii pentru ca pe alte subiecte e praf. ea n-a fost in stare sa faca fata nici la intrebari usoare, a ramas la nivel de videle, uimitor cum oameni cu carte pot vota o tanti ce nu stie nici macar sa vorbeasca romaneste. cand iti alegi ca strategie patriotismul poti avea sanse sa fii credibil daca stii macar sa-ti vorbesti corect propria limba, nu sa improsti venin asupra celor care sunt in stare sa vorbeasca si o alta limba.
Nu am urmărit conferința de presă a doamnei Dăncilă, nu am votat-o pentru calitățile sale ci împotriva dlui Iohannis. L-aș fi votat și pe Barna dacă ajungea în turul doi, tocmai pentru că avem nevoie și de un președinte trimis acasă prin vot sancțiune. Și pe mine mă enervează TARE de tot PSD pt că parazitează teme foarte importante pentru noi, inclusiv credința în Dumnezeu. De asta nu pot spune că îs total nemulțumit de rezultat, deși nu trag speranță că PSD va găsi putere să preia pe agenda sa interesele ortodocșilor. Nici noi nu știm bine încă ce vrem. Dincolo de cipuri, vaccinuri, gay și, mai nou, 5G pare că nu ne interesează alte lucruri. De asta suntem și păcăliți cu subiecte surogat. Cel puțin asta cred acum..
Ba cam ştim noi ce vrem dar ne e frică să o spunem pe faţă:
– un stat declarat creştin-ortodox, nu laic (=ateu);
– valorile morale creştin-ortodoxe să fie respectate până într-acolo încât să fie bază a legislaţiei.
Eu în primul tur am votat Ninel Peia. Aşa cum ungurii îşi votează UDMR-ul cu consecvenţă, pentru că le oferă ceva ce-i interesează pe ei (mă rog, se prefac că le oferă, mimează cu talent, dar sunt cameleonii perfecţi pentru proptit toate guvernările pipernicite), aşa şi eu – am ales un candidat care măcar în teorie vine în întâmpinarea mea. Ce sunt eu? Sunt un creştin-ortodox şi tată de familie, care îşi întreţine nevasta casnică pentru a avea grijă de copii. Ce propusese candidatul până nu demult? Păi un proiect de lege pentru indemnizaţiile mamelor casnice, rămas în praf. Sau o declaraţie pe faţă că vaccinele sunt moartea, care l-a aruncat afară din PSD. Nu ştiu ce ar fi făcut la Cotroceni pe bune, dar măcar de zis a zis ceva care îmi suna mie bine şi chiar a încercat să facă nişte chestii. Omul era declarat pro-familie, pro-viaţă. Nu libertinaj (=desfrâu instituţionalizat), nu avorturi fără număr, nu d’astea. Aşa câştigase şi Trump în SUA, declarându-se promotor al familiei şi reuşind să mobilizeze o masă de alegători tăcuţi, care până atunci stătuseră în umbră şi fuseseră împroşcaţi cu noroi de „favorita” Hillary.
Sigur, toată lumea îmi spunea „îţi risipeşti votul”. Păi nu eu mi-l risipesc, ci bizonii mi-l risipesc pentru că votează vraişte, făcând calcule oportuniste cum să nu şi-l risipească. Băi, nene (vorbesc la general acum), dacă nici când eşti chemat să alegi secret, să votezi, să faci o opţiune liberă fără să te ştie nici Secu’ nu reuşeşti să fii liber, să te debarasezi de calcule şi prognoze vărsate insidios prin presă, înseamnă că eşti chiar sclav pe propria plantanţie. Pune, frate, votul unde-ţi place şi poate vei avea surpriza să mai fie vreo 6-7 milioane cărora să le placă de acelaşi om şi să pună ştampila în acelaşi dreptunghi. Dacă ajungi să votezi pe unul de care nu-ţi place şi să-l omiţi pe cel de care îţi place, fiindcă „estimezi” că nu va ieşi, înseamnă că eşti laş. Şi ce dacă îmi „risipesc” votul, l-am pus eu pe KJ la Cotroceni? Ba, pardon ! Să dea socoteală istoriei, să-şi bage unghia în gât şi să-şi dea cu pumnii în cap ăia care l-au votat când vor vedea cum va ieşi. Asta dacă vor avea discernământul să realizeze de unde li se va trage şi pe unde li s-a tras-o.
Normal că în turul 2 am votat ceva dintre două rebuturi (Dăncilă), că asta ne-a fost pus pe tarabă: ea uscătură (fiindcă era deja consumată de guvernare), el putreziciune (fiindcă aderă la nişte valori împuţite rău, dar nu brânză franţuzească ci lături). Măcar ea nu puţea: pe unul dintre cele două proiecte de lege privind parteneriatele civile (=vârful de lance al LBGT-ului, moartea familiei), PL35/2019 şi PL39/2019, ambele introduse în Senat la o săptămână după picarea referendumului din 2018 de către o gaşcă USR-PNL-ALDE, am găsit un punct de vedere NEGATIV al doamnei prim-ministru. Deci o fi ea uscătură, dar măcar nu pute.
http://www.cdep.ro/proiecte/2019/100/50/3/pvg153_2019.pdf
Refuz să-mi anulez votul sau să lipsesc la alegeri, pentru că asta înseamnă să-mi cedez şi ultima fărâmă de libertate care mi-a mai rămas. Nu mai votez cu speranţa că va veni ceva mai bine, ci ca să vadă ăia că încă mai existăm, să le mai fie un dram de teamă că-şi vor lua o ştampilă în freză dacă-s melteni cu noi. Mă rog, prea multă teamă nu va fi, când ai buzunarele doldora şi stai călare pe servicii… Dar chiar dacă ne-au golit de conţinut până şi dreptul de vot, fiindcă nu prea mai ai ce să alegi, nu vreau să-l cedez. Sigur, când va fi un candidat unic cum era Ceauşescu, atunci normal că merită să-i arăţi degetul anulându-ţi votul, ha ha !
Dar, până atunci, să fim conştienţi că poporul are ceea ce alege. A ales ceva la Referendumul din 2018 (sodomia) refuzând protejarea familiei printr-o definiţie constituţională explicită, boicotând, ştampilând NU sau absentând indiferent. Acum, în 2019, a mai întărit că trebuie să vină la putere promotorii „valorilor europene”, deci treaba e aşezată bine pe şine.
Am explicat cu argumente pe blogul meu, nu voi mai relua. Vlad, dacă nu-ţi place articolul, îndepărtează link-ul înainte să aprobi comentariul meu. Nu intenţionez să-mi fac publicitate, ci doar să arăt oamenilor cam cum bate vântul. Ia-o ca pe o consultaţie juridică gratuită dată poporului român (dacă e cineva dornic să afle, normal). Să ştie cam de unde li se va trage şi, poate, pe viitor, să evite greşelile. Aşa fac şi cu clienţii mei, le arăt unde greşesc şi pe unde să o ia ca să nu mai pice în plasă.
http://surugiu.net/wp/2019/11/17/acum-avem-scoli-si-spitale/
Adrian, cele două obiective sunt cam generale pentru gustul meu. Când spui stat „declarat” creştin, cred că ai în vedere o codificare constituţională (gen: (1) România este stat creştin-ortodox, naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.). Altfel decât formal nu înţeleg cum ar putea fi statul declarat creştin-ortodox. Dar în contextul unui popor care nu prea mai este creştin, este destul de riscant să propui o astfel de soluţie, întrucât contra-reacţia ar putea să-şi găsească un steag în jurul căreia să se coaguleze. Apoi, instituirea moralei creştine prin politici publice este, din nou, la fel de problematică şi ne apropie foarte mult de sistemul moralităţii islamice, ne duce într-o zonă din care lipseşte valoarea libertăţii individuale, în inţelesul său pur creştin. S-ar putea să pierdem infinit mai mult decât câştigăm. Prefer să văd femei despuiate pe postere decât să văd sharia police care să verifice doamnele la basma. Exemplul e unul extrem, dar sper să se înţeleagă unde bat. Şi eu mi-aş dori ca reperul juridic al „bunelor moravuri” (cf.Cod civil) să fie cel creştin, ceea ce în multe privinţe nu mai e cazul în sistemul nostru de drept.
Părerea mea este reflecţia politică ortodoxă ar trebui să fie infinit mai aplicată. Mai întâi, trebuie să existe un repertoriu de interese politice ale ortodocşilor care să fie rafinate în politici publice cu (mare!) valoare practică. Putem pleca de la principii, dar şi aici este o întreagă filosofie care ne trimite spre dreapta. Eu unul nu sunt tocmai încântat de căile astea bătătorite ideologic pentru că s-ar putea ca interesele noastre de azi să fie schimbate. De asta îi tot dau cu sindicalismul, de pildă, o chestie strict în apanajul stângii.
Or, ceea ce avem noi acum sunt nişte deziderate, să fie bine, să nu fie rău, să fim sfinţi nu păcătoşi. Dar raportat la imprejurările concrete în care ne ducem existenţa, nu există niciun fel de iniţiativă politică viabilă care să fie măcar asumată, dacă nu generată, de ortodocşi. Ortodocşii nu generează civism, nu generează cultură, nu generează politică, nu generează modernitate. Dpdv al vieţuirii sociale, pare că suntem cam fără rod.
În altă ordine de idei, şi eu tot pe Ninel Peia l-am votat în primul tur, dar nu pentru că m-ar fi convins, dimpotrivă. Tocmai pentru că nu am găsit pe nimeni care să mă convingă, am făcut ascultare de „Frăţia Ortodoxă” şi de ActiveNews care au îndemnat să votăm aşa. Aş fi ascultat de părintele Aldea, care l-a votat pe domnul Paleologu, dar apropierea sa de fostul locatar de la Cotroceni m-a oprit să o fac. Plus că e de un sincretism înspăimântător domnul Paleologu. Abia prin faptul că am fost nevoiţi să îl votăm pe Ninel Peia ca reprezentant al valorilor creştin-ortodoxe (să zicem că nucleul dur) ar trebui să ne dăm seama cât de în urmă suntem dpdv al apărării intereselor noastre politice. Dar oricât de în urmă am fi, tot e ceva, tot e un început. Dacă însă ne încăpăţânăm să o luăm de la capăt de fiecare dată, vom fi din ce în ce mai descurajaţi să activăm în plan politic.
Iar acestea le spun fără să mai fac vorbire de experimente politice de laborator, de astroturfing, de iepuri electorali ş.a.m.d. Părerea mea 🙂
Cornel Nistorescu: De la politică, la sindroame medicale
https://www.cotidianul.ro/de-la-politica-la-sindromuri-medicale/
Oricît m-aş strădui, nu izbutesc să înţeleg cum interpretează Klaus Iohannis Constituţia României. Şi cum interpretează el rolul de mediator, conducînd pe faţă PNL-ul şi instituţiile statului (subordonate dumisale), împotriva PSD. Se poate ca, în straturile inferioare ale gîndirii sale superioare să fie vorba de alte judecăţi şi intenţii în raport cu ce spune cînd are în faţă un microfon sau o cameră de luat vederi. Vă invit să citiți cu atenție partea selectată din discursul ținut la şedinţa de mulţumire şi mobilizare a PNL din 2 decembrie:
Preşedintele României este un mediator în stil german probabil, care înţelege că poate îndeplini şi funcţia de preşedinte şi rolul de conducător al luptei politice împotriva PSD. Mă tem că nu presa are rolul de a-i explica vizibila înţelegere pe dos a lucrurilor. Nici PNL-ul, beneficiar al acestei interpretări, nu va face mare lucru. Singura soluţie este Curtea Constituţională a României, cu condiţia să nu fie mutilată, tratată în stil Kovesi-Coldea-Maior. Nu cred în şansele unei abordări a cazului în Parlamentul European. Și acolo jocurile se fac în acelaşi stil. Poate o parte a presei europene să înţeleagă şi să tragă un semnal de alarmă despre ce se întîmplă în Romania şi cum se desfăşoară războiul preşedintelui campion al democraţiei cu un PSD democratic şi el. În rest, totul rămîne pe umerii populaţiei din România. Vrea un Iohannis care să dicteze în toate sau vrea o participare a tuturor forţelor politice la deciziile importante ale ţării? Dacă vrea asta, după trecerea mahmurelii din alegeri, electoratul, atît cît este de partea PSD-ului, va trebui să se exprime. Clar, hotărît, folosind chiar marele ecran al străzilor. În acelaşi timp, să se lupte pentru un PSD fără „păpuşaţi“ în fruntea partidului!
Să ne înţelegem! PSD a improvizat cumplit şi ridicol. Măsuri, oameni în posturi, premieri şi miniştri. A pierdut puterea şi popularitatea, cît pe bună dreptate, cît în urma unei campanii pe care nu a fost în stare să o contracareze. Dar, de la aceste greşeli şi slăbiciuni, pînă la aşezarea preşedintelui în fruntea unei campanii de eliminare a PSD din instituţii şi de la conducerea României este o distanţă mare. Cît de legală şi de morală este eliminarea PSD-ului din primării şi din Consilii Judeţene? Doar în baza rezultatelor unui referendum (dres şi el!) şi a rezultatului la prezidenţiale! Au aceste cifre forţa care să înlocuiască prevederile legale şi constituţionale şi să-i dea dreptul preşedintelui să se urce cu picioarele pe un adversar politic? Nu cumva operaţiunea se va petrece în acelaşi mod în care au fost blocaţi, eliminaţi şi torpilaţi preşedinţii Consiliilor Judeţene aparţinînd PNL prin 2015? Adică prin mijloace nedemocratice, folosind la greu mijloacele binomului şi încropind tot soiul de acuzaţii pentru care nu s-au găsit probe?
Dacă discursurile preşedintelui Iohannis rămîn aşa cum le scapă şi nimeni nu se ridică să-i atragă atenţia sau să-l trezească din această campanie de tip Putin sau Erdogan, ne-am ars. Ajungem la porţile unui stat disciplinar (cunoscut în istoria europeană) de unde nu mai avem decît un pas pînă la un stat de tip totalitar, construit după o gîndire care nu poate fi explicată decît prin sindroame medicale.