Sursă imagine: g4media.ro

După centralizarea a 98% din voturile valabil exprimate în țară, Klaus Iohannis conduce cu 63,08% în fața Vioricăi Dăncilă, care are doar 36,92%, potrivit Autorității Electorale Permanente.

Au fost numărate 8.905.881 de voturi din cele 9.086.643 de voturi exprimate în țară.

Klaus Iohannis – 63,17% – 5.625.844 voturi

Viorica Dăncilă – 36,83% – 3.279.915 voturi

Preluăm în continuare două articole comentariu despre rezultatul din turul II al alegerilor prezidenţiale, la care vom adăuga o notă de final în care vom sugera o paralelă între situaţia de pe scena politică şi cea din Biserică. Cele două articole sunt semnate de Dan Tăpălagă (G4media.ro) şi Cornel Nistorescu (Cotidianul.ro).


DAN TĂPĂLAGĂ: Efectele victoriei lui Klaus Iohannis la scor zdrobitor

Câștigarea alegerilor la o diferență atât de mare de către Klaus Iohannis reprezintă un mare vot de blam pentru PSD și candidatul său, un spate întors ostentativ unui partid care a bulversat România în ultimii ani. Românii din afara țării s-au mobilizat masiv în turul doi, deși nu exista vreun pericol să iasă Dăncilă. De unde atâta sete de vot? Sigur, pe mulți i-a încurajat absența cozilor. Dar ce i-a propulsat către secțiile de votare într-un număr record, de aproape un milion?

Cel mai probabil, a fost nevoia de a aplica o sancțiune usturătoare partidului și candidatului care încarnează în ochii vastei majorități a celor din diaspora răul absolut al politicii românești. Din cauza lipsei de perspectivă, din cauza atmosferei generale proaste, mulți au luat în ultimii ani decizia grea de a părăsi România. Acum a sosit momentul revanșei. Au simțit cu toții că mai există o șansă și n-au ratat-o. Lor le datorăm multe, inclusiv o mai bună reprezentare în Parlament. O dezbatere publică a început deja și trebuie ținută sus pe agendă.

A fost, așadar, un vot masiv împotrivă, nu atât pentru.

De pe fotoliul de învingător la scor detașat, Klaus Iohannis vede cu siguranță lucrurile puțin diferit. Se va simți supralegitimat și mandatat de popor să conducă țara cum dorește. Pericolul mesianismului este real când un președinte este reînvestit cu atât de multă încredere, indiferent de motive. Riscurile unui comportament de tip monarhic trebuie luate serios în considerare, mai ales că președintele Iohannis va avea de acum toată puterea: Guvern și Parlament.

După victoria categorică a candidatului său, PNL își va consolida majoritatea fragilă de care dispune în prezent în Parlament. Se vor găsi destui pesediști gata să treacă în tabăra învingătorilor. Mulți se vor prezenta luni la prima oră la ușa PNL. Vom asista foarte probabil la un val de migrație politică, mai ales că în PSD va începe războiul intern pentru putere. Cu o majoritate stabilă, PNL ar putea forța chiar anticipate în primăvară, pentru a capitaliza la maxim valul anti-PSD. Imediat după anunțarea rezultatelor, președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va implica ”pentru a crea o nouă majoritate parlamentară, compusă din toate partidele democratice”.

Greu de crezut că Viorica Dăncilă mai poate rezista în fruntea partidului. Până la Crăciun e foarte posibil ca partidul să-și aleagă deja un nou lider. Baronii se pregătesc de locale, mai au doar câteva luni la dispoziție. Nu-și pot permite să prelungească prea mult criza internă.

Cam acestea sunt efectele imediate, la care se adaugă un sentiment de ușurare, senzația că societatea românească a scos capul de sub apă. Șapte ani a fost sufocată de corupție sistemică, de un partid organizat ca o grupare mafiotă, de mediocritate, incompetență și o contraselecție în funcții importante cum nu s-a mai văzut.

În plan extern, victoria lui Iohannis este bine văzută. România se decuplează de plutonul țărilor cu deficite democratice grave. PSD, Dragnea și Dăncilă au inclus România în plutonul țărilor problemă din UE, alături de Polonia și Ungaria. Azi, România se rupe în forță de clubul țărilor iliberale și proiectează din nou imaginea unei insule într-o mare de țări care se scufundă.

Într-o Europă de Est tentată de autoritarism, cu democrații mutilate și lideri populiști, victoria unui candidat prooccidental, predictibil și instalarea recentă a unui guvern care se declară pro-business sunt vești foarte bune venite dintr-o țară specializată în vești proaste.

Este, în cele din urmă, triumful democrației. Românii au oprit deriva autoritaristă a puterii de la București prin vot, la capătul unor ani de proteste energice în stradă. Tăvălugul a pornit din stradă, a continuat la alegerile pentru europarlamentare din luna mai, când PSD a înregistrat prima înfrângere majoră. Valul de indignare sănătoasă a spulberat șase luni mai târziu un partid profund nociv și pe candidatul său.

Rezultatul alegerilor prezidențiale din decembrie 2019 mai este, dacă vreți, și o lecție pentru orice partid care guvernează împotriva cetățenilor săi și calcă în picioare justiție, stat de drept, economie, nesocotind valori de bază.

Aceasta este frumusețea democrației, mai ales când ea vibrează. Capacitatea ei formidabilă de a alimenta mereu speranța ne ajută să facem pași mari înainte, deși acum câteva luni totul părea pierdut. România era la cheremul unui singur om și intrase, din cauza lui Liviu Dragnea, în proces accelerat de orbanizare și erdoganizare.

Ne-a salvat din nou șansa de a de a trăi într-o lume liberă, pe teritoriul UE protejat de instituții puternice, dar ceea ce ne-a salvat cu adevărat a fost determinarea românilor, din țară și din afara ei, de a apăra în stradă și la vot tot ce s-a câștigat atât de greu după 89.


CORNEL NISTORESCU: Gloria prostului și a nemernicului

Mare carnaval electoral ne-a fost oferit pe mai toate canalele de comunicare. Cele mai stupide sau mărunte detalii legate de alegeri ne-au fost propuse ca știri, chiar și ca bombe. Toate transmisiile de duminică (și unele chiar de vineri și de sîmbătă) n-au fost decît niște forme de surescitare jurnalistică. Și pe vremea alegerilor comuniste, măsluitul proces verbal arăta ca o sărbătoare, deși oamenii nu sărbătoreau nimic. Dimpotrivă, gemeau sub apăsarea lipsei de libertăți. Așa și acum. Chițăiala surescitată avea parfum de eveniment sărbătoresc, deși România de azi poate scrie pe o tablă cel puțin 250 de argumente pentru nefericire. Și pe care listă să includă vreo 20-30 de dovezi legate de o democrație măsluită în chiar interiorul Uniunii Europene. De ce s-au înhăitat jurnaliștii la acest carnaval al fericirii electorale, al bucuriei deșănțate și fără temei?

Unii dintre ei au insistat grosolan pe cîștigătorul știut de dinainte, jucînd rolul atoateștiutorilor, deși această atitudine i-a putut dezarma și dezamăgi pe cei care ar fi vrut să voteze pentru altcineva. De ce au încercat unii să transforme aceste alegeri într-un test fără miză? Sau cu miză de doi rahați? Cîștigă cu un procent care începe cu 7 sau cu 8?

Alegerile din 24 noiembrie 2019 sunt un proces electoral pregătit îndelung de serviciile secrete și de factorii de putere din Comisia Europeană. S-a lucrat masiv ca partidul preocupat de creșterea redevențelor și de blocarea expatrierii mascate de profit să fie mai puțin credibil, adică să fie compromis, să fie coborît cît mai jos în sondaje și ridiculizat cu orice prilej, în așa fel încît România – sursă de profit greu de controlat – să nu încapă pe mîna cuiva care ar încurca socotelile. Carnavalul acesta deșănțat și gol face parte din aceeași strategie? În parte, da. De la Rareș Bogdan la Digi și Europa EM a pornit o hăhăială electorală menită a arăta o Românie fericită. Există și cealaltă jumătate care a mimat din prostie, care a luat în serios toată lucrătura din ultimii doi ani. Prostul montat de măsluirile propagandei a trăit o zi fericită, crezînd că are și el ocazia să pună umărul la consolidarea democrației. Și fără să-și dea seama că participă și el la livrarea pe tavă a țării sale, cu instituții, materii prime, materii cenușii etc.

Știu oameni care habar n-au de trecutul și prestațiile cei doi candidați, dar s-au mîndrit că au ieșit primii la vot, arătînd ca niște pești agățați în undițele propagandei. Alți oameni s-au speriat pentru că au auzit păreri contradictorii, unii ținînd cu unul, alții cu adversarul și cum să se hotărască fără riscul de a greși! Despre cei fanatici n-am nimic de zis pentru a nu se considera hotărîtori în producerea unui dezastru.
Pentru nemernicii aflați în culisele și jocurile acestui eveniment românesc, alegerile (indiferent de cîștigător) sunt o zi de glorie. Pot zice că le-a ieșit planul și de azi înainte ei vor fi marii profitori din spatele scenei politice.

Un lucru nu pricep! Cum se poate ca la începutul acestei săptămîni hotărîtoare pentru alegerea președintelui României, primul ministru Ludovic Orban să facă asemenea afirmații la un congres internațional al PPE de la Zagreb? A vorbit explicit, cu subiect și predicat despre motivele dărîmării Guvernului Dăncilă. Imaginile cu discursul plin de enormități rostite de premier a circulat pe net și la ore tîrzii pe o televiziune. Ba, Viorica Dăncilă a distribuit sîmbătă filmulețul însoțit de rugămintea de a-l distribui. Și, cu toate acestea, televiziunile din România s-au făcut că plouă, politicienii, la fel, șefii de partide s-au făcut că n-aud și nu văd.

În văzul unei mulțimi de politicieni din Europa, Ludovic Orban s-a lăudat că a dărîmat guvernul Dăncilă pentru a ajuta gruparea PPE în fața socialiștilor. Și Klaus Iohannis s-a lăudat prostește (adică nedemocratic, el neavînd rol constituțional în asta) cu debarcarea aceluiași guvern.
Și, cu toate acestea, în România, aproape nimeni n-a ieșit să ceară socoteală și să sublinieze ticăloșia. Dimpotrivă, s-a înghesuit la vot de parcă s-ar fi împărțit și mici și bere!


Nota utzu: Despre faptul că societatea este polarizată şi că politica urmează aceste clivaje s-a scris deja (de) mult. Însă în aceste două exemple nu întâlnim simple opinii contrare, puncte de vedere diferite despre aceeaşi informaţie, ci observăm că ne sunt prezentate chiar informaţii diferite. Doi comentatori cu notorietate, reprezentativi pentru publicul propriu, aleg să prezinte opinii cu conţinut informaţional paralel. Deşi au în vedere acelaşi eveniment, cei doi vorbesc despre chestiuni total diferite.

În continuare observăm că ceea ce denunţă tabăra învinsă este ignorarea unor interese legitime, a unor subiecte considerate fierbinţi şi relevante pentru procesul electoral al prezidenţialelor.

Cornel Nistorescu face chiar vorbire despre un apel al Vioricăi Dăncilă, unul din cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte, pentru a-i fi distribuit un mesaj către electorat, invocând un blocaj mediatic. Face acest lucru după ce anterior, tot candidatului din turul doi al PSD i s-a refuzat calitatea de interlocutor într-o dezbatere prezidenţială.

Pentru creştinii ortodocşi care au fost minimal activi civic în ultimul deceniu sentimentul trăit de Viorica Dăncilă şi de simpatizanţii acesteia nu este unul străin. Noi suntem pe deplin obişnuiţi să fim ignoraţi, interesele noastre să fie luate în râs, reprezentanţii noştri să fie maculaţi mediatic şi, mai ales, să ni se refuze calitatea de interlocutori.

Consider că este pentru prima oară când întreaga campanie electorală, candidaţii şi temele asociate au evoluat într-un mod evident paralel, ceea ce consfinţeşte o nouă stare de fapt mai gravă decât „simpla” polarizare despre care ne-am obişnuit să auzim. Astăzi nu mai sunt de actualitate termenii americani de topografie mediatică: subiecte mainstream şi fringe (subiecte centrale în atenţia publicului sau de extremă/de nişă).

Totodată, nu conţinutul tematic este cel care stabileşte caracterul dominant al unui subiect în atenţia publică. De pildă, în mod tradiţional, trimiterea punctuală pe care Cornel Nistorescu o face vorbind despre subiectul încercării de creştere a cuantumului redevenţelor datorate, împiedicarea exproprierii ilegale a profiturilor, despre înalta trădare cu care se laudă prim-ministrul Ludovic Orban, ar constitui subiecte de interes faţă de care să se exprime şi cei din tabăra adversă. Vedem însă că Dan Tăpălagă expediază indirect aceste îngrijorări prin formularea unui prezumtiv „pericol de erdoganizare, de orbanizare”.

Aşadar nu valoarea sau utilitatea unei teme de dezbatere este cea care împinge un subiect în atenţia publică ci strict Puterea. În anul 2019 chiar candidatului prezidenţial al celui mai important partid parlamentar din România îi este refuzată calitatea de interlocutor. Teme propuse spre dezbatere de jurnalişti de prestigiu, de mare notorietate sunt ignorate aşa cum doar creştinii ortodocşi se obişnuiseră să fie ignoraţi pe scena publică.

Culmea este că acest grav deznodământ al parcursului electoral este calificat de către fostul premier Emil Boc a fi „momentul desprinderii definitive de comunism” iar acel băsescu invocă caracterul nefacultativ al democraţiei. Dimpotrivă, am îndrăzni să spunem, situaţia de fapt ne îndreptăţeşte să concluzionăm că victoria „zdrobitoare” a preşedintelui Iohannis este, prin efectul său imediat, o foarte limpede reîntoarcere la despotismul comunist. Pentru că, din nou, trăim zilele lui: ceea ce poţi ignora, nu există!

Într-un registru complet separat, dar mai aproape de cămaşa noastră, putem semnala aceeaşi boală şi în Biserică, acolo unde, de pildă, există discursuri complet paralele despre ecumenism, există acelaşi refuz al legitimităţii şi calităţii de interlocutor pe chesiuni spinoase, acelaşi mod brutal de folosire a Puterii pentru reducerea la tăcere.

Aşa cum în politică unii au fost trimişi trimişi la „beciul domnesc”, în Biserică suntem evacuaţi din parohie cu firmele de pază, aşa cum în politică unii sunt într-un proces de erdoganizare, orbanizare sau sunt putinişti, în Biserică suntem reduşi complet absurd la termenul de schismatici. Şi, din păcate, aşa cum subiecte precum cel al redevenţelor (printre multe altele) nu este discutat nici măcar când este girat de directorul Cotidianul, iar auto-denunţul lui Ludovic Orban este ignorat chiar când este semnalat de unul dintre cei doi candidaţi finali la prezidenţiale (la apogeul campaniei electorale!), aşa şi subiectul „abaterilor dogmatice” este în mod identic ignorat indiferent că este semnalat de unii ca noi sau chiar de persoane precum Bătrânul Gavril. Aşa cum simpatizaţii victorioşi ai lui Iohannis ignoră preocupările celor învinşi, aşa simpatizanţii semnatarilor de la sinodul tâlhăresc din Creta ne ignoră pe noi.

Mecanismul despotic este acelaşi, dar convingerea noastră este că poate fi înfrânt.

Translate page >>
8
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x