Ieri, 22 mai, au fost publicate în Monitorul Oficial o serie de reguli privind desfășurarea activităților religioase, dispuse prin Ordinul a două Ministere, al Sănătății și al Afacerilor Interne. Starea de alertă din cauza pandemiei de coronavirus dă prilej nejustificat Guvernului să intervină în viața religioasă a populației, dar și nouă să ne fie probată credința. Chiar și numai citind textul, care invocă tot felul de legi și propuneri cu privire la urgența sanitară a țării, dar care ignoră legea organizării cultelor, se poate observa că virusul se infiltrează peste tot, iar libertățile religioase nu mai există în ecuație.
Nu trebuie ignorat faptul că setul de reguli cu privire la culte nu este doar la nivel național, ci fac parte din regimul sincronizat internațional de controlare a pandemiei. Și în Franța au fost transmise aceleași directive, care par a fi țintite mai mult asupra Bisericii Ortodoxe.
Pe de o parte pandemia controlează democrația, dar ea nu este verificată de nimeni. Ar trebui ca mai întâi șirul de nereguli cu privire la situația reală a victimelor și efectelor asupra sănătății produse de covid-19 să fie analizate la rece și omenește și abia apoi să fie dispuse măsuri conforme cu riscurile și pericolele aferente. Dar gravitatea bolii devine un subiect intangibil, de o venerație sacră, care mai și schimbă cursul societății.
Măcar de-ar fi pandemia aceasta primul prilej folosit în încercarea de a impune un control mai intruziv asupra populației, dar nu este. Spre exemplu, lupta cu teroriștii (mulți dintre ei văzuți și reali, dar nu nemaiîntâlniți) a dus la instaurarea unui întreg sistem de control și monitorizare a populației, devenită suspectă în masă pentru totdeauna. Există un trend în acest sens.
Spre exemplu, încercarea Ministrului Sănătății de a justifica raportarea umflată a deceselor de covid-19 cu așa-zisa intenție de a prezenta toată cazuistica este jignitoare. Ar fi trebuit specificat câți sunt morți cu virus și ar fi trebuit analizat câte decese au fost provocate de el, dacă se dorea o informare corectă. Fără a folosi cifre reale și relevante nu este corect să fie impuse măsuri care pot fi disproporționate. Iar această situație se întâlnește în toate țările.
Desigur că oricine de bună credință își pune întrebări legitime. Nu și cei obedienți din ignoranță sau din alte interese. Dar orice credincios este pus în fața unei dileme serioase cu privire la participarea la cultul liturgic: să asculte de îndrumările oficiale și să renunțe la practic îndătinată a Bisericii? Chiar și omenește ar trebui să caute fiecare astfel de răspunsuri, ca să nu mai vorbim la nivelul credinței. Să refuze închinarea la icoane și împărtășirea neigienizate? Să nu mai sărute mâna preotului, ci să ia binecuvântare și să se spovedească păstrând o distanță regulamentară? Sunt chestiuni care afectează însăși relația cu Dumnezeu. Fără o edificare solidă, e riscant duhovnicește să fie ascultate directivele oficiale în detrimentul credinței.
De fapt, ne confruntăm cu o sacralizare a bolii, care impune niște comportamente chiar și la nivel sacramental-religios tuturor, nu doar celor bolnavi.
Măsurile publicate în Monitorul Oficial sunt acestea:
Patriarhia a ripostat față de Ordinul în discuție, afirmând că îndrumările date de ea sunt singurele norme ce trebuie respectate. În plus, dă o interpretare expresă a reglementărilor ei cu privire la împărtășire de a nu fi dată în cadrul Sfintei Liturghii, deși formularea inițială este interpretabilă și poate sugera păstrarea neschimbată a folosirii linguriței liturgice pentru toți credincioșii. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a precizat următoarele aspecte:
„Respectivele ‹obiecte de cult› menționate la punctul 1.) sunt acelea pe care unii credincioși le ating în semn de venerație față de Dumnezeu, față de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau față de prezența sacrului în obiecte semnificante religios în spațiul credinței oamenilor din toate cultele și religiile”, a spus Vasile Bănescu.
El a amintit că Biserica Ortodoxă a transmis public „Îndrumările” sale bisericești pentru starea de alertă în data de 14 mai. „Aceste îndrumări amănunțite rămân perfect valabile și în contextul recent publicatului Ordin, precum și în deplină consonanță cu măsurile sanitare specificate de acesta”.
„Concret, obiectele de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă) se curăţă (!) înainte de folosire şi după folosirea acestora”.
„Reamintim că în practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox”, a mai semnalat Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
„Recent, două instanțe judecătorești din Constanța și Cluj au confirmat că nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care ‹să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase›, că ‹împărtășirea mai multor persoane cu aceeași linguriță nu a condus la îmbolnăvirea vreunei persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2› și că nici au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul celor două Arhiepiscopii vizate de această cercetare”.
„Cu toate acestea, întrucât Biserica Ortodoxă a perceput realist și înțelegător frământarea, îngrijorarea unor credincioși și teama autorităților care gândesc inevitabil în termeni seculari, nu religioși, modalități de protejare a populației, Patriarhia Română a comunicat recent decizia Sfântului Sinod, aceea ca „împărtășirea comună” din timpul Sfintei Liturghii să se amâne o foarte scurtă perioadă de timp pentru consultarea cu celelalte Biserici Ortodoxe pe tema modalității împărtășirii credincioșilor în contextul unei pandemii, împărtășire care s-a făcut și se va face totdeauna ‹dintr-o singură pâine› și ‹dintr-un singur pahar al binecuvântării›”.
„Așadar, modalitatea de împărtășire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii și discernământului duhovnicesc”, atenționează Vasile Bănescu.
„În același timp există permanent posibilitatea ‹împărtășirii individuale› a tuturor credincioșilor după Sfânta Liturghie sau în orice altă zi decisă de preotul duhovnic”.
Își bat joc de noi. Și e doar începutul.