Succesul electoral recent al AUR a adus o nouă vizibilitate ideilor „unioniste” al căror fanion a fost o bună bucată de vreme George Simion, fără însă a le pune în discuţie viabilitatea lor substanţială. Unionismul predominant discutat de massmedia românească reprezintă mai degrabă un om de paie, o noţiune menită să blocheze elaborarea unei foi de parcurs credibile prin care să se obţină reîntregirea Moldovei. Discuţia este menţinută la un nivel atât de precar, atât de sfidător lipsită de repere concrete şi de viabilitate practică, încât a subscrie discursului oficial, potrivit căruia România urmăreşte reîntregirea cu Basarabia în cadrul Uniunii Europene, reprezintă un simplu pretext străveziu pentru inacţiune şi o trădare a patriotismului de factură regională şi de factură naţională.

Această atitudine este o dovadă de neîncredere în identitatea românească şi în destinul românesc, neîncredere care se foloseşte de idei naţionale în scopuri mărunte, în principal de ascendent politic pro-românesc sau de influenţare a spectrului politic din Republica Moldova.

Nemaivorbind de alte probleme mai adânci ce ar fi iscate de această prezumtivă formă de reîntregire, care impun analizarea unor idei ce ţin de identitate şi ethos naţional, chestiuni marginalizate flagrant de curentul globalist dominant care s-a impus la conducerea statului român. În pagina de Năzuinţe am descris ideile pentru care am iniţiat activitatea acestui blog şi am precizat convingerea că moldovenismul nu trebuie lăsat la îndemâna celor interesaţi să îl instrumenteze împotriva românismului. Pe de altă parte, românismul, astfel cum este el cultivat astăzi de statul român, se surpă şi se compromite singur, fără a mai fi necesară acţiunea corozivă a unor concepte cultural-societale concurente, aşa cum greşit este înţeles moldovenismul astăzi.

Opinia noastră, pe care o exprimăm sub formă de convingere şi, îngăduit să ne fie, viziune asupra viitorului, este că România nu va putea fi Mare decât dacă mai întâi vom avea o Moldovă Mare. Chiar dacă, printr-o minune istorică îngăduită de Dumnezeu, Basarabia s-ar alipi astăzi ori mâine României, în cadrul Uniunii Europene, îndrăznesc să afirm cu oarecare siguranţă că statutul ţării noastre nu s-ar schimba substanţial nici în plan intern şi nici în cel extern. Consider că am aduce ideea naţională la o condiţie şi mai joasă, ratând, sub motivaţia salvagrdării europenismului, o nouă şansă de afirmare a ethosului românesc potrivit firii sale autentice, care nu poate fi nicicum despărţită de ortodoxia vie, trăită, germinatoare cultural.

Din acest motiv am evitat să punctăm printr-o postare separată ziua de 24 ianuarie, în care sărbătorim aşa-zisa „Mică Unire„, dat fiind că amnezia istorică voită ne menţine trăirea momentului la un nivel de extremă superficialitate şi de un formalism şi dogmatism istoric dureros, pe care societatea se grăbeşte să-l marcheze mecanic, fără suflet, doar pentru a reconfirma, anual, aceeaşi viziune îngustă şi aceeaşi cheie de interpretare a evenimentelor istorice. În ultimii ani, un nou punctaj mediatic agresează patriotismul moldovenesc, reducându-i obiectivele şi manifestarea publică doar la ideea construirii unei autostrăzi. Acest unic deziderat reprezintă o jignire desăvârşită şi o reducere a unui univers identitar extrem de bogat şi de important pentru viitorul neamului românesc la condiţia unui blid de linte.

Moldova este încă iubită aprig, este plânsă, simţită, înţeleasă şi râvnită cu dor adânc, în specificul identitar care nu apare ca fiind reflectat sau recunoscut de cei care dau astăzi glas unionismului de factură euro-atlantică. Moldova nu este doar Basarabia, Moldova nu apare în presă, nu este în inimile celor care ocupă scena publică şi care vorbesc despre viitorul românesc. Moldova pare că nu mai există în afara unui punctaj retoric de coloratură patriotică, dar corect politică.

Dimpotrivă, Moldova Mare ne este căminul pe care l-am pierdut în primul rând din cauze duhovniceşti, deloc străine de căderea Constantinopolului. Pentru că Moldova mult a primit de la Domnul, mult i s-a cerut şi greu a fost pedepsită pentru înstrăinarea de credinţă. Cauzele politice care au condus la risipirea cheagului nostru sufletesc şi a moşiei noastre străbune sunt consecinţe ale căderilor duhovniceşti succesive, pentru care nici cei dinaintea noastră şi nici noi nu am făcut pocăinţă.

Acestea au fost profeţite cu o precizie care ruşineză orice grup, forum sau institut de studii politice prospective la care se „închină” astăzi elita românească, fascinată de reconfigurări globale şi mari resetări. Cuvintele Sfântului Mitropolit Varlaam, pe care le preluăm cu sublinierile noastre în extras de pe portalul Doxologia.ro, sunt lămuritoare:

Moldova va fi ruptă şi împărţită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârşave şi ticăloase. La vremea din urmă o hiară roşie cu multe capete va înghiţi întreaga Europă creştină, iar oamenii se vor sălbătici mai rău ca fiarele. Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei ca dobitoacele fără nicio neruşinare, lepădând Sfânta Taină creştină a nunţii. Vor defăima obiceiurile creştineşti dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sânge creştinesc. Mare urgie va fi atunci. Domnii pământului vor fi oameni vânduţi satanei, care nu vor mai purta grija poporului drept-credincios. Moşiile strămoşeşti vor fi călcate cu japca şi luate de străini după bunul lor plac, lucru nemaiîntâlnit în curgerea timpului în Moldova. Biserica strămoşească va fi ruşinată de noile obiceiuri păgâneşti şi papistăşeşti, aduse cu sila de vlădicii lor cu apucături sataniceşti. Oamenii afierosiţi lui Hristos cu slujbă veşnică vor lepăda sfântul chip şi făgăduinţa înaintea lui Hristos, dedându-se la viaţa lumească de dinainte.

Este de absolută trebuinţă oricărui suflet românesc să citească integral această profeţie, nu doar extrasul preluat mai sus. Această lectură ne arată că orice discuţie despre unire, reunificare, reîntregire, trebuie să pornească de la cauzele duhovniceşti ale risipirii noastre. Aceste cauze trebuie cunoscute şi recunoscute, aduse la lumină, judecate şi vindecate potrivit învăţăturii noastre de credinţă.

Credem că doar acest rod duhovnicesc al pocăinţei şi al reaşezării în credinţa ortodoxă poate constitui temelia pe care să se reaşeze orice discuţie despre regăsirea moldovenilor în aceeaşi patrie. Ortodoxia singură reprezintă limanul şi hrana care îi poate aduce împreună pe toţi cei aflaţi pe locurile moldoveneşti, indiferent de etnie, limbă, cultură şi convingeri politice. Ortodoxia singură este aptă să producă spaţiul de libertate şi de binecuvântare necesar regăsirii şi reconstruirii noastre colective, nu în scopul reafirmărilor politice lumeşti, ci în scopul sfinţirii şi mânturii noastre.

La 02 februarie 1365, regele Ungariei Ludovic I semna o diplomă prin care recunoaște că marca Moldovei nu se mai află sub stăpânirea sa, răsplătindu-l pe Balc cu posesiunile lui Bogdan din Maramureş. Data de 02 februarie este, prin urmare, invocată de cei care apără legitimitatea statalităţii Republicii Moldova ca fiind data simbolică a independenţei moldoveneşti. Această dată reprezintă doar un alt reper simbolic invocat în scopuri politice, aşa cum este invocată şi data de 24 ianuarie când unii dintre noi sărbătorim „Mica Unire”.

Însă, din perspectiva pe care am descris-o mai sus, cea potrivit căreia starea actuală de risipire a moldovenilor are cauze duhovniceşti, instrumentarea celor două date în discursul public are însemnătate secundară şi trebuie primită ca simplu efect al acestei risipiri. Dar, o bună aşezare a noastră în credinţă poate alătura aceste două date, care acum aparţin unor naraţiuni istorice concurente, sub lumina aceleiaşi candele. Prin urmare, ar putea fi rost de bucurie vie a moldovenilor şi 24 ianuarie şi 2 februarie, cu tot haloul controverselor istorice care umbresc astăzi înţelegerea noastră comună, dacă acum am plânge întru pocăinţă potrivit îndemnurilor Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sursă imagine: Cont Telegram Igor Dodon

IGOR DODON:

Astăzi, țara noastră marchează o dată istorică importantă – aniversarea a 662-a a statalității moldovenești!

La 2 februarie 1365, regele Ungariei Ludovic I a semnat un act prin care recunoaște independența Țării Moldovei, care a fost întemeiată în anul 1359.

Bogdan I, care a început lupta poporului pentru independență, a fost recunoscut Domnitor al Moldovei.

Țara noastră a trecut prin mai multe provocări, a cunoscut succese și eșecuri, dar pagina de glorie din istoria Moldovei este domnia de aproape o jumătate de secol a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cu care ne mândrim până în prezent.

Noi suntem datori să păstrăm memoria și să respectăm istoria Moldovei, pentru ca generația actuală și cele viitoare să poată ocroti și consolida țara noastră.

La mulți ani, Moldova!

Translate page >>
2
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x