Deoarece în Grecia există în momentul de față restricții teribile, sărbătoarea Paștelui și chiar slujbele din Săptămâna Mare sunt limitate în privința participării, dar și a momentului de începere. Din lipsa timpului personal pentru a scrie amănunte pe acest subiect, va fi dezvoltată în acest articol doar tema orei de săvârșire a slujbei de Înviere. De menționat că Biserica din Creta, parte a celei grecești, a dorit inițial să facă notă discordantă, dar ulterior s-a supus și ea restricțiilor.

Conform hotărârii Sinodului Permanent al Bisericii Greciei, luată la îndemnul și presiunea autorităților statului, pe perioada slujbelor din Săptămâna Mare și a celei Luminate, se va păstra distanțarea de cel puțin 2m și cel mult o sută (100) de persoane în interiorul bisericii, care vor trebui să poarte mască dublă sau una de tip N95. În caz că vreun participant la slujbă manifestă simptome(!!!) de covid, va fi evacuat pentru a nu intra în contact cu ceilalți. Dacă sunt mai mulți oameni prezenți decât numărul permis, aceștia vor sta în curtea bisericii la distanțare de 2m. Clericii și psalții vor trebui să-și facă test de două ori pe săptămână și să informeze Mitropoliile despre rezultat. Psalții nu trebuie să fie mai mult de 3 și să stea la distanță de 3m între ei (!!!). Din cauza restricțiilor de circulație, slujbele vor începe la ora 6:30 seara, iar în Joia Mare la 5:30, iar Prohodul de Vineri la 6:00 p.m. Slujba Învierii va începe la ora 8:45 p.m. cu darea luminii și va continua la 9:00 p.m. cu cântarea „Hristos a înviat!” de 10 ori, urmată de Sfânta Liturghie. Sunt interzise slujbele în afara bisericilor parohiale, în alte săli sau paraclise, iar bătrânii și cei cu situații de risc sunt îndemnați să rămână acasă. De asemenea, se recomandă să nu se existe comentarii în media despre aceste hotărâri. În final, în Enciclica de informare este exprimată bucuria că anul acesta vor fi deschise bisericile.

Cel mai comentat aspect este acela al orei de începere și de desfășurare a slujbei de Înviere, care nu va fi de la miezul nopții, ci sâmbătă la 9 seara și fără Utrenie, doar cu Sfânta Liturghie. Au fost exprimate multe opoziții din partea unor Mitropoliți greci, ciprioți (deși nu sunt afectați direct) și numeroși clerici și teologi, precum și credincioși mireni.

Asociația Clericilor din Grecia a trimis o scrisoare deschisă adresată Sfântului Sinod Permanent în care este criticată ora de începere a slujbei de Înviere. Clericii din Mitropolia de Kithire anunță că vor săvârși slujba dimineață, la ora 5, cu binecuvântarea Mitropolitului lor.

Mitropolitul de Kerkira a anunțat că va face slujba normal, la miezul nopții, el fiind târât în judecăți și anul trecut pentru că nu a respectat restricțiile impuse de autorități. Au reacționat împotrivă și Mitropoliții Cosma de Etolia și Serafim de Kithire printr-o scrisoare comună. Chiar şi liturgistul Ioannis Foundulis respinge deciziile luate cu privire la ora Învierii.

Mai jos prezentăm, din lipsă de timp, doar textul scris de Pr. Teodor Zisis pe această temă:


Prăznuirea Învierii înainte de miezul nopții este hulă și un fapt neteologic

1. Decizia sinodală a provocat confuzie teologică

Ne-am obișnuit deja cu inovațiile, cu ereziile, cu schismele, cu dihoniile. Nimic stabil și nimic acceptabil. Evanghelia și tradiția patristică au fost puse pe pauză/nelucrare. Oricine va explica după bunul plac și cum îi convine sau cum îi impun nevoile vremurilor, interesele și simpatiile lui. Acordul cu Părinții, practica statornică și de-a lungul timpului a Bisericii sunt răsturnate. Albul devine negru, lumina întuneric, erezia devine Biserică, la fel și schisma, sodomia legală și nu o diferențiere păcătoasă, sâmbăta devine Duminică, minciuna adevăr.

Credincioșii ortodocși din unele Biserici Locale grecești sunt dezorientați din cauza confuziei teologice, al amestecului teologic, pe care le-a provocat decizia Sfântului Sinod Permanent de a fi sărbătorit anul acesta Paștile, Învierea, înainte de miezul nopții, să se audă «Hristos a înviat!» cu trei ore mai devreme, în jurul orei nouă (21:00), să fie prescurtată slujba și să se facă a doua dumnezeiască Liturghie în aceeași zi, să fie întreruptă mai devreme postirea din Sâmbăta Mare, adaptări care contrazic învățătura evanghelică, deciziile Sinoadelor Ecumenice și tradiția și practica statornică a Bisericii de-a lungul vremii. Sunt absolut îndreptățite reacțiile unora, foarte puțini episcopi, mulți preoți evlavioși și mulțime de credincioși, pe umerii cărora cade ridicarea poverii respectării predaniilor, ridicarea greului zilei, după cum îi laudă Biserica pe acei clerici care s-au luptat împotriva inovațiilor și abaterilor.

Totuși, în loc ca reacțiile să conducă la o regândire mai bună și la întreptarea deciziilor vadit greșite, s-au ridicat «luminători» teologici ca să sprijine inovația și să intărească disputele spre marea bucurie a diavolului, care instigă mereu din invidie la împotrivirea față de Hristos și față de Biserica Lui. Texte de susținere și de combatere a inovației au zguduit internetul și au dus la deznădejde pe clerici și mireni în ce privește cum să judece unde se găsește adevărul, cine au dreptate, inovatorii sau tradiționaliștii. Și, când se părea că sunt calmate conștiințele credincioșilor și apreciau cele ce au scris, au transmis și au decis foarte puțini episcopi, precum Ambrozie, fost Mitropolit de Kalavrita, Cosma al Etoliei, Serafim de Kithire, chiar și Ștefan de Filippe, dintr-o dată au deschis ușile din spate pentru adevărul canonic Serafim al Pireului și Sfânta Mitropolie de Edessa, Pellis și Almopia, evident cu decizia arhipăstorului Ioil, care au susținut inovația hulitoare și neteologică. Nu ne vom apuca acum să combatem pe cei doi episcopi aflați în eroare, ale căror argumente au agitat pe unii nestatornici, cu un caracter firav și cu o fire ușoară spre influențe. Doar vom semnala unele rațiuni teologice de bază pentru care nu trebuie să se facă vreo schimbare a timpului de prăznuire a Învierii.

2. Respectarea Predaniei este dogmă în Biserica Ortodoxă

Prima treaptă, prima bază, primul fundament pe care stă sigur și întărit credinciosul după Evanghelie este tradiția Bisericii. Cei care ignoră tradiția sunt ca protestanții. Protestanții resping tradiția/predania, primesc numai Sfânta Scriptură, pe care o explică oricine după bunul plac, de aceea s-au rupt în mii de partide. Este foarte evidentă și obligatorie recomandarea Apostolului Pavel de a respecta creștinii predaniile: «Stați și țineți predaniile pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră» (2Tes. 2, 15). Același dă anatemei mai sever pe cei care încalcă ce au primit, chiar și printr-o inovație pe care o prezintă și o învață îngeri din cer, cu mult mai mult dacă o decid oameni precum Sinodul Permanent al lui Ieronim sau Mitropoliții de Pireu și de Edessa: «Dar chiar și dacă noi sau înger din cer vă bine-vestește altceva decât v-am bine-vestit, să fie anatema. După cum am spus dinainte și acum iarăși spun: dacă vă bine-vestește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema» (Gal. 1, 8-9).

Fără legătură cu timpul exact al Învierii lui Hristos, care nici el nu-i favorizează pe inovatorii sabatici și iudaizanți ai lui Ieronim, după cum vom vedea, propovăduirea Învierii a fost auzită duminică dimineața. Au auzit-o primele femeile mironosițe de la îngeri, au transmis-o apostolilor și, prin ei, la toată lumea: «Propovăduirea luminată a Învierii aflând-o de la înger ucenițele Domnului și lepădând osândirea cea strămoșească, apostolilor, lăudându-se, au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă» (Troparul Învierii, gl. 4).

Vom pomeni din mulțimea cântărilor de Înviere încă un tropar din Binecuvântările Învierii, care ne învață că femeile mironosițe au auzit duminică dimineață de la înger: «Hristos a înviat!». «Foarte de dimineață mironosițele au alergat la Mormântul Tău, tânguindu-se; dară înaintea lor a stat îngerul și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu plângeți. Spuneți Apostolilor Învierea!».

De atunci până la decizia de rău augur a Sfântului Sinod Permanent, timp de două mii de ani, «Hristos a înviat» se aude totdeauna la miezul nopții de Sâmbătă spre Duminică, iarăși și iarăși după miezul nopții și niciodată înainte de miezul nopții. Se va auzi pentru prima dată anul acesta înainte de miezul nopții, în contradicție cu toate Tipicele vechi și contemporane, cel savait, studit, aghiorit, al Patriarhiei de Constantinopol. Nu mai au nici o opreliște inovatorii.

Și, când a înfruntat Biserica erezia iconoclastă, se găsea într-o amestecare asemănătoare cu cea de azi. Episcopii și teologii erau împărțiți în susținători ai sfintelor icoane și în vrăjmași și luptători ai icoanelor. Din ambele părți erau exprimate și schimbate argumente teologice care creeau amestecare în rândul Bisericii. Sinodul VII Ecumenic, care s-a ocupat cu acest subiect (787) și a condamnat pe iconomahi nu s-a eschivat să se ocupe cu învățătura lor și să strice argumentele lor. Totuși cel mai puternic argument al Sinodului care a luat-o înaintea dezbaterilor teologice a fost argumentul ortodox de a fi respectată predania. Cinstea pentru sfintele icoane a fost tradiția vie de secole a Bisericii și această tradiție nu putea să o schimbe Biserica sau să o denatureze. Învierea Domnului a avut loc și a fost propovăduită după miezul nopții de sâmbătă, de aceea s-a și numit, de altfel, ziua următoare duminică, însemnând Învierea Domnului. Cea una a săptămănii (sâmbetelor), prima după ziua de sâmbătă, duminica este sinonimă cu Învierea. Deci cum o vom amesteca noi cu Sabatul ebraic sau cu vinerea musulmanilor?

Unul din motivele care au silit Sinodul I Ecumenic să stabilească duminica drept zi a Învierii, și mai ales într-un mod care să nu coincidă cu Paștile ebraic, a fost faptul că unii creștini iudaizanți sărbătoreau Învierea când sărbătoreau și evreii Paștile lor, pe 14 a lunii Nisan, care cădea în toate zilele săptămânii; erau cunoscuți tetradiții.

Deci, după cum Sinodul VII Ecumenic a pus înainte mai presus și mai întâi decât dezbaterile teologice argumentul dogmatic ortodox al predaniei/tradiției, așa și credincioșii ortodocși simpli, dar și clericii care nu au o formare înaltă teologică urmează similar drumul Sfinților Părinți, respectând predania statornică de a sărbători Învierea după miezul nopții, așa încât să nu se facă părtași la inovația hulitoare, antievanghelică și antipatristică a prăznuirii Învierii înainte de miezul nopții și amestecă astfel sâmbăta și duminica, spre marea bucurie a ecumeniștilor, care lucrează sistematic pentru această amestecare. Spune Sinodul în deciziile lui: «Am urmat tradiția Bisericii catolice/sobornicești și nu am făcut nici în minus, nici în plus, ci, fiind învățați apostolește, ținem mereu predaniile pe care le-am primit, acceptăm și îmbrățișăm cele pe care Sfânta Biserică sobornicească/catolică le-a primit de la începutul timpurilor nescris și în scris… Căci judecata adevărată și foarte dreaptă a Bisericii nu îngăduie să se facă vreo inovație în ea, nici să se facă vreo omitere» (Mansi 13, 409-412).

3. Timpul liturgic nu anulează timpul firesc. Coexistă

Creatorul timpului și al lumii este Dumnezeu, «Care a pus vremurile și timpurile în stăpânirea Lui». Începutul timpului coincide cu începutul lumii, a cărei mișcare o măsoară timpul. Istoria cursului lumii este urmărită de Dumnezeu, Care este Domnul lumii și al timpului și, când este nevoie, intervine în cursul istoriei omenești. Dumnezeu nu este indiferent față de întâmplările și persoanele istorice, de aceea și istoria mântuirii, în Vechiul și în Noul Testament, dar și în continuarea lor în viața Bisericii, este plină de intervențiile lui Dumnezeu prin fapte istorice și persoane istorice, dintre care cea mai mare și mai importantă este întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Duhul Sfânt și Fecioara Maria și S-a făcut om. Hristos Dumnezeu-Omul este cea mai importantă Persoană din istoria omenirii, «singurul lucru nou sub soare» potrivit Sf. Ioan Damaschinul. Cele pe care le-a săvârșit pe pământ au schimbat istoria omenirii și s-au împărțit în două, în epoca de dinainte și de după Hristos. Au fost consemnate ca fapte istorice, Nașterea, Botezul, învățătura, minunile, Răstignirea, învierea și multe altele, pe care Biserica le prăznuiește în fiecare an în ciclul său praznicar anual, având grijă să-și stabilească sărbătorile temporal, precum și sărbătorile în cinstea Sfinților potrivit însemnărilor când s-au săvârșit.

Toate zilele anului sunt pline de pomenirile Sfinților și de referințe istorice la ziua adormirii sau a muceniciei lor. Astfel se sfințește și timpul și dobândește sens cursul istoriei. Deci Biserica dă o mare greutate timpului fizic; nu îl minimalizează, nici nu-l anulează. De aceea și cinstește îndeosebi Duminica Învierii, în care Hristos a biruit moartea și a zdrobit puterile răului, care se coalizaseră împotriva Lui.

Efortul unora de a transfera o parte a duminicii sâmbătă, ca să îndreptățească inovația sinodală de a fi sărbătorită Învierea sâmbătă, nu duminică nu este una reușită pentru că timpul liturgic nu anulează timpul fizic. Adică argumentul că liturgic ziua începe din seara zilei anterioare este adevărat în parte și nu e valabil pentru toate manifestările din viața Bisericii. Este în parte și foarte puțin valabil pentru că manifestările liturgice de după vecernie/seară sunt foarte puține, în timp ce acelea din ziua principală sunt numeroase, între care săvârșirea Tainei dumnezeieștii Euharistii, care constituie centrul, inima venerării de zi și noapte. După Vecernie avem numai Pavecernița, în vreme ce după slujba Miezonopticii, care separă ajunul de ziua principală avem slujbele Ceasurilor 1, 3 și 6, slujba Utreniei, slujba culminantă și centrală a dumnezeieștii Liturghii și Ceasul 9 înainte de Vecernie, cu care se încheie ciclul liturgic de o zi (și noapte). Deci am săvârșit vreodată dumnezeiasca Liturghie a Nașterii Domnului, a Bobotezei, a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, a Sfântului Dimitrie în ajunul acestor sărbători, încât acum sa îndreptățim săvârșirea dumnezeieștii Liturghii de Înviere în ajunul Paștelui cu argumentul că ziua începe de la Vecernia zilei anterioare? Începe cu Vecernia, dar se împlinește cea mai mare parte în timpul fizic astronomic de la Miezonoptică până la Vecernia zilei viitoare, îndeosebi cu săvârșirea Tainei dumnezeieștii Euharistii. Dar și acest început al zilei de la Vecernia zilei anterioare nu e valabil pentru toate manifestările din viața Bisericii, după cum este cazul cu regimul postului. Putem, de exemplu, să întrerupem postul de miercuri sau de vineri după Vecernia acestor zile, dacă încep de la Vecernie joi și sâmbătă? Sau trebuie să începem să postim de la Vecernia de marți și de joi, dacă încep miercuri și vineri de la Vecernie?

4. Timpul exact al Învierii este pus după miezul nopții de sâmbătă spre Duminică

Cât privește timpul exact când s-a produs Învierea lui Hristos, trebuie să spunem că este un subiect dezlegat în tradiția liturgică și canonică a Bisericii, care primește faptul că, deși nu este cunoscută clipa exactă și ora Învierii, cu toate acestea din corelarea celor pe care le spun și le consemnează cei patru Evangheliști reiese că Învierea lui Hristos s-a produs în jurul miezului nopții, adică miezul nopții de Sâmbătă spre Duminică sau puțin după miezul nopții, adică putem spune, transferând timpul la ora de astăzi, că Învierea s-a petrecut între 11 din seara (23) de Sâmbătă și 2 dimineața de Duminică, adică între 11 și 2.

Această determinare temporală a faptului Învierii în jurul miezului nopții este stabilită sinodal și canonic, o urmează și tradiția liturgică a Bisericii, care hotărăște că panihida de Înviere începe «în jurul ceasului al cincilea din noapte, adică în jurul orei 11 înainte de miezul nopții», rânduiește astfel cântarea canonului și citirea Evangheliei și a celorlalte, încât «Hristos a înviat!» să se audă fix la ora 12 la miezul nopții, iar restul slujbei Utreniei și a dumnezeieștii Liturghii se întinde la 2-3 ore după miezul nopții.

În mod amănunțit s-a ocupat cu subiectul timpului Învierii Sf. Dionisie al Alexandriei (sec. al III-lea), fiind obligat să răspundă la o întrebare a unui episcop despre când, la ce oră exact trebuie să înceteze postul dinainte de Paști. I-a scris episcopul că în unele regiuni forțează și întrerup postul Sâmbătă după-amiază, «de cu seară», în timp ce în altă parte îl întrerup Duminică dimineață, în zori, așteptând să cânte cocoșul. Totuși nu trebuie să stabilim timpul precis, pentru ca toți să întrerupă postul la aceeași oră? Sf. Dionisie răspunde că a stabili timpul precis al Învierii, ora exactă, este dificil și greu, pentru că Evangheliștii nu ne dau ora Învierii cu exactitate: «se pare ca nu este nimic precizat la ei despre ora la care a înviat». Ne vorbesc despre diferite vizite la mormânt la timpuri diferite, dar la toate aceste vizite ale mironosițelor și ale Apostolilor se spune că deja Domnul înviase. Totuși nici un Evanghelist nu ne-a zis când exact a înviat Hristos. Ceea ce sunt de acord toți Evangheliștii este că de sâmbătă seara târziu până la răsăritul soarelui Duminică dimineața cei ce au vizitat mormântul l-au găsit gol, liber, pentru că deja înviase Hristos. În concluzie, Sf. Dionisie spune că nu trebuie să zicem precis «la ce oră sau jumătate de oră sau sfert de oră» a înviat Hristos, ca să începem bucuria și sărbătoarea Învierii. Pe cei care forțează și întrerup postul înainte de miezul nopții îi blamăm ca neglijenți și neînfrânați, în vreme ce pe cei ce întârzie și așteaptă «a patra strajă din noapte» (cf. Mt. 14, 25), adică a patra treime din noapte, intervalul dintre 3-6 dimineața, îi lăudăm «ca fiind viteji și iubitori de osteneală». Pe cei de mijloc, adică cei care dezlegau între miezul nopții și zori, după Sf. Nicodim Aghioritul, nici nu-i blamăm, nici nu-i lăudăm, pur și simplu nu-i deranjăm (textul Epistolei în Pidalion). Prin cei de mijloc desigur că Sf. Dionisie nu înțelege pe creștinii de astăzi care, abia ce aud «Hristos a înviat!» la 12 noaptea, fără să se fi terminat Sf. Liturghie a Învierii, pleacă de la biserică și se aruncă la mâncare. Înțelege finalul Sf. Liturghii imediat după miezul nopții. Despre cei care urmează răul obicei de a pleca după «Hristos a înviat!» înainte de sfârșitul Sf. Liturghii este foarte sever Sf. Nicodim Aghioritul, care la nota de la canonul 89 al Sinodului VI Ecumenic scrie: «Vezi că spun mai întâi să se facă Liturghia și mai apoi să facem Paștile? De aceea sunt vrednici de osândă și foarte iubitori de stomac și de gâtlej aceia care ascund în sân ouă sau brânză și, îndată ce aud Hristos a înviat, la bagă în gură și să îndreptăm această abatere de acum încolo; dar nici părinții nu trebuie să-și lase copiii să facă un lucru nelegiuit ca acesta».

Această analiză importantă a Sf. Dionisie al Alexandriei, care constituie primul din cele patru canoane în care a fost împărțită Epistola sa canonică adresată episcopului Vasilide, a fost adoptată și de Sinodul Ecumenic V-VI, cunoacut ca trulan (690), care stabilește prin canonul 89 că trebuie să se facă încetarea postului după miezul nopții de Sâmbătă spre Duminică, pentru că, potrivit tâlcuirii Sf. Nicodim la canonul în discuție, din relatarea evanghelică «reiese că Domnul a înviat pe la miezul nopții, fiind trecut ceasul 6 și început ceasul 7». Teodor Balsamon, explicând la fel canonul Sf. Dionisie, trimite și la canonul 89 al Sinodului trulan, spunând că, în afară de canon, ora Învierii a fost lămurită mai demult pe cât posibil și pe baza locurilor scripturistice (cu toate că timpul adevărat îl cunoaște numai Dumnezeu cel înviat) suntem datori să spunem că până la miezul nopții, adică până la ceasul șase din noapte, trebuie să postim; totuși de la ceasul șapte, adică primul după miezul nopții, când începe Duminica în care a înviat Hristos (este plauzibil să fi fost Învierea fie pe la ceasul șase sau șapte) nu trebuie să postim ca să nu ne arătăm potrivnici față de canoanele care interzic postul în duminici (Rallis-Potlis, Constituția dumnezeieștilor și sfintelor canoane, vol. 4, p. 6-7).

Și Sinaxarul Duminicii de Paști, evident scris de Nichifor Calist Xanthopoulos, care a scris toate Sinaxarele Penticostarului, ne informează că Învierea s-a întâmplat în jurul miezului nopții, puțin înainte sau puțin după aceea: «Iar Învierea Domnului a fost așa: pe când păzeau ostașii mormântul, în jurul miezului nopții s-a făcut cutremur; căci, coborând un înger a dat la o parte piatra de la ușa mormântului».

Epilog. Frica de moarte a episcopilor și a clericilor este o rușine

Este paradoxal și greu de explicat pentru credincioși, din moment ce Biserica psalmodiază biruința lui Hristos asupra morții cu «Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând», să vadă că majoritatea episcopilor se tem de moarte, de transmiterea coronavirusului și evită să sărbătorească Învierea la ora canonică, conform cu tradiția de două milenii a Bisericii. Se potrivește aici practic să prezentăm ce spune Sf. Ioan Scărarul în lucrarea lui omonimă: «Rușine este pentru păstor să se înfricoșeze de moarte de vreme ce ascultarea este definită ca nefrică de moarte» (Cuvânt către păstor, 66). Cu mult mai nerușinată și acum apocaliptică este conducerea politică și reprezentanții aleși ai științei medicale, care îi lasă pe cei ignoranți să creadă că virusul atacă la miezul nopții, când se face Învierea și nu cu trei ore mai devreme, în vreme ce sunt loviți ei înșiși de virusul necredinței și sunt înregimentați în planul mondial împotriva lui Hristos și al Bisericii Lui. A doua zi de Paști se deschid toate și îi deranjează numai «Hristos a înviat!».


Toate aceste observați și întreaga problematică îi privește și pe românii din diaspora, din țările care au impus restricții de circulație noaptea. Varianta cea mai plauzibilă pentru ei este să facă slujba Duminică dimineața. Eventual pot săvârși, așa cum ar trebui, și Liturghia de seară unită cu Vecernia, dar nu ca înlocuire a Învierii propriu-zise. Bineînțeles ca postul trebuie dezlegat după Sf. Liturghie, ca acei credincioși râvnitori din vremea Sf. Dionisie al Alexandriei.

Translate page >>
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x