Pun în dezbaterea cititorilor oportunitatea solidarizării cu demersul de informare pe care l-am iniţiat în nume personal pentru a obţine o alternativă la certificatul covid, tot aşa cum legiuitorul a admis o alternativă pentru cardul de sănătate, sub forma adeverinţei de asigurat cu valabilitate 3 luni, eliberată în format analog, pe hârtie.
Certificatul-verde-covid reprezintă un însemn inacceptabil pentru o categorie largă de credincioşi ortodocşi, între care mă număr. Am decis să nu primesc şi să nu folosesc respectivul certificat, pentru considerente similare celor pentru care refuz în continuare cardul de sănătate şi actele biometrice, considerente ce ţin de învăţătura sfinţilor contemporani despre rolul actelor biometrice şi a sistemelor digitale de supraveghere şi control social pentru a-i sili pe cei mai slabi la apostazie.
Am formulat demersul în nume personal deoarece urmează a fi completat şi pentru că pot justifica cu probe admisibile în instanţă un interes continuu, serios şi temeinic de cel puţin 13 ani, răstimp în care am iniţiat şi parcurs numeroase acţiuni de ordin civic şi juridic pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime recunoscute şi protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Constituţia României, vizând libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă.
Solidarizarea la care vă îndemn poate fi exprimată în comentarii însă este una exclusiv simbolică, fără să însemne vreo formă de participare directă sau indirectă la demersurile pe care le desfăşor în nume personal. Vă solicit solidarizarea întrucât din anul 2009, când părintele Justin Pîrvu a adunat un milion de semnături pentru a cere organizarea unui referendum privitor la implementarea actelor biometrice, interesul colectiv faţă de această chestiune s-a fragmentat şi s-a diluat până într-acolo încât, la acest moment, consider necesară o formă minimală de re-coagulare a credincioşilor care încă sunt preocupaţi de aceast subiect, astfel încât să existe şi o legitimitate colectivă chiar dacă rămâne neexercitată.
Certificatul covid este solicitat deschis de un număr relevant de persoane din societatea românească, animate de convingeri străine de noi, dar care se bucură de sprijin massmedia, motiv pentru care preconizez că certificatul, într-o formă sau alta, va fi adoptat. Acest lucru însă nu infirmă dreptul credincioşilor ortodocşi să refuze primirea aceluiaşi act, din motive religioase, aşa cum s-a întâmplat cu cardul de sănătate sau cu cartea electronică de identitate.
Mai jos am ataşat un memoriu transmis parlamentarilor şi instituţiilor de resort pentru a atenţiona cu privire la o categorie de cetăţeni care nu este activă civic sau politic, dar care are motive îndreptăţite, legitime şi protejate de lege şi tratate pentru a refuza primirea certificatului covid, cu rugămintea de a fi avută în vedere acestă categorie socială în procesul de legiferare şi dezbatere parlamentară, prin adoptarea unei alternative non-digitale pentru noi, astfel încât să nu fim excluşi din societate prin simplul efect al implementării unui act pe care nu îl putem primi.
În ipoteza în care veţi considera că demersul meu este unul oportun şi că este necesar să continuăm să învestim cu încredere instrumentele democratice pe baza cărora funcţionează societatea românească, deşi sunt refutate de statul român, vă adresez rugămintea să vă faceţi cunoscută solidarizarea prin completarea casetei de comentarii din final articolului.
memoriu-Certificat-CovidDescărcaţi Memoriul în format .pdf
Sunt întru totul de acord cu acest demers!
Doamne ajută!
️ De-acord.
nu sunt de acord.
Inteleg ratiunea din spatele demersului si in oarecare masura pot sa rezonez cu acesta, dar cred ca in momentul in care cerem o alternativa, ii acceptam validitatea.
Este aceeaşi situaţie ca la cardul electronic de sănătate. Şi atunci situaţia ideală era un refuz ferm, generalizat şi, ideal, capacitatea intelectuală de a propune soluţii viabile la problema pretext invocată de autorităţi (decontările false din FASS).
Însă faptul că s-a cerut alternativă ne-a deschis un front nou, în care am putut solicita autorităţilor să ia în discuţie şi să formalizeze normativ o serie de rezerve de ordin religios, lucru care reprezintă prima exercitare concretă a libertăţii religioase în planul vieţii sociale în afara actului liturgic/ritualic.
Pentru credincioşi este foarte important să nu fie reduşi la simpla participare la un set de acţiuni prescrise de religie ci să şi poată transforma societatea potrivit perspectivei şi convingerilor proprii. Solicitând o alternativă deschidem un canal de dialog, un câmp de acţiune politică şi judiciară. Am mai scris că, după ştiinţa mea, sunt singurul român care a obţinut în instanţă nu doar dreptul la alternativă pe hîrtie comunicată pe email, dar şi dreptul de a nu figura în DES (dosarul electronic de sănătate). Nu se aplică pentru că sistemul nu permite o astfel de excepţie, dar contează la nivel de principiu.
Când va fi impus certificatul verde la serviciu, eu voi avea o dovadă în plus că acest certificat discriminează, dat fiind că nu ia în considerare o minoritate religioasă cu interese legitime în plan civic şi politic.
Cam aşa văd eu lucrurile, dar vă înţeleg foarte bine poziţia dvs.
‘Pentru credincioşi este foarte important să nu fie reduşi la simpla participare la un set de acţiuni prescrise de religie ci să şi poată transforma societatea potrivit perspectivei şi convingerilor proprii.’
Cu totul si cu totul de acord. Doar ca potrivit perspectivelor si convingerilor proprii, certificatul verde (sau cardul de sanatate) ar trebui sa nu existe.
Cerand alternativa, nu facem decat sa le incuviintam actiunilor, dar sa le cerem sa nu le aplice la noi. Deci automat acceptam societatea asa cum o gandesc ‘adversarii’, dar ne plasam inafara ei.
Apreciez eforturile, si sa dea Dumnezeu sa reusiti (desi pentru mine pare o victorie a la Pyrrhus).
P.S. sper sa nu fiu inteles gresit, ca un Gica contra. E o parere personala, si in nici un caz nu am obraznicia sa incerc sa conving pe cineva ca e cea buna.
Nu cred că scopul urmărit este să împiedicăm instaurarea unui regim anti-creștin, totalitar, progresist sau cum s-ar numi. Nu stă în puterea noastră. Nu cred că țelul creștinilor a fost să transforme societatea, deși asta au reușit. Așadar pare mult mai viabil să fim noi neîncadrați dacă nu se reușește blocarea proiectului. Deocamdată protestăm față de introducerea pașaportului covjd segregaționist.
Iarăși, nu trasez eu o linie, ci spun o părere, completare.
Parintele Athanasie Mytilineos:
Continuăm, dragii mei, din punctul în care am ramas ultima dată, referitor la cele două aripi ale vulturului cel mare, cum au fost date femeii, care este Biserica, ca să poata zbura în pustie, pentru ca în acel loc sa fie hrănita mult timp, caci numai asa poate fi ocrotita de chipul șarpelui. După cum vedeti, această femeie, Biserica, așa cum am spus data trecută, este persecutată de diavol, de puterile și instrumentele sale. Și va ajunge în pustie. Acolo se va aseza sau se va muta. Și aceasta pustie este literalmente pustia, desertul sau locurile pustii din munti. Adică in locurile pustii. Nu se refera la deșert în sensul de „Deșertul Sahara”, unde există doar nisip și nimic altceva, ci este vorba de locurile pustii din munti. Creștinii ortodocsi se vor refugia într-adevăr în munti pentru a putea trăi viata in Hristos, unde mai presus de toate se vor închina lui Hristos Dumnezeu, parasind teritoriul diavolului.
Referitor la hrana Bisericii, spune Sfantul Ioan Evanghelistul aici, „ca va fi hrănita”; ce va fi această hrană a Bisericii? Va fi atât duhovniceasca, cât și materială. Dacă Dumnezeu vrea ca Biserica Sa să se îndrepte, sa se mute in pustie (in munti), atunci este firesc ca Dumnezeu să hrănească Biserica Sa în pustie. Cum va arăta această hrana a Bisericii, cel puțin cea materială, Dumnezeu știe acest lucru. Dar avem două precedente. Este vorba de Israel ratacind în deșert timp de 40 de ani, pe care Dumnezeu îl hrănește în mod miraculos cu „mana” pe care o trimite. Este de remarcat, de asemenea, Profetul Ilie căruia Dumnezeu îi trimite bucatele de carne prin corbi. Dar Dumnezeu a vrut ca Porocul Ilie să rămână acolo o vreme, în pustie unde avea apă și în fiecare zi corbul venea la el cu bucatele de carne. Apoi a plecat de acolo și s-a dus la Sarepta din Sidon, și acolo uleiul (oala de untdelemn) acelei femei văduve, nu s-a terminat; nici făina, până când foametea a fost ridicata (3 Împărați, 17). Aceste două sublinieri istorice, precedente istorice arată că Dumnezeu știe că cum va hrăni Biserica Sa, pe credincioșii Săi, atunci când se vor adăposti în locurile pustii (in munti), de prigoana lui Antihrist și a diavolului.
Dar prigoana Bisericii va fi timp de vremuri, vreme și o jumătate de vreme. Este o expresie pe care o găsim la Profetul Daniel in cartea sa în capitolul al 7-lea versetul 25 și în capitolul 12 versetul 7. Luăm interpretarea dupa cartea Profetului Daniel. Și ce poate sa insemneze altceva, decât ca vreme inseamna un timp de un an, vremuri sunt inca doi ani, iar jumătate de vreme inseamna șase luni. Prin urmare, vreme, vremuri și jumătate de vreme înseamnă 3 ani si sase luni. Aici ni se spune ca și în alte locuri, uneori prin aceasta formulare sau prin alta ca este vorba de 42 de luni. Deci interpretarea vremurilor, vremii și a jumătății de vreme, este interpretată și de Cartea Apocalipsei și înseamnă 42 de luni. Căci într-adevăr sunt 42 de luni, adică Sfintii Parinti ai Bisericii acceptă acest număr exact. Alții ar opina ca ar fi vorba de câțiva ani. Nu este cazul. Căci acțiunea antihristului nu va fi desfasurata pe o perioada mare.
În primul rând, v-am explicat înainte, antihristul este o persoană, care desigur că va coordona din umbra câțiva ani actiunile la nivel planetar, până când progresiv i se va face lobby in public si apoi va fi intronat, iar de când va fi intronat oficial (public) și va deveni guvernator (presedinte) al natiunilor unite adica al întregii lumii, de atunci cei trei ani si jumatate vor începe sa se desfasoare, timp în care își va arata adevărata față de prigonitor al Bisericii. Aceasta perioada va dura până când Stăpânul Hristos îl va mistui cu suflarea gurii Sale. Deci domnia antihristului va fi la vedere, externalizata in această perioadă de trei ani si jumatate.
Dar trebuie mentionat un lucru. Și activitatea istorica a lui Hristos pe pământ a fost așa: a durat trei ani si jumatate propovaduirea. Este surprinzător faptul că avem un act de propovaduire de trei ani si jumatate a activitatii lui Hristos versus trei ani si jumatate a duratei parcursului lui Antihrist ca domn al guvernului mondial. Vom vedea că Antihristul va
încerca să-L imite pe Hristos oricât de mult. Chiar va mima răstignirea Sa și Învierea Sa. O să vedeți. Pana acolo se va ajunge. De aceea, după cum spune Sfântul Iustin Popovici, Antihristul este maimuța lui Hristos. Maimuța care imita pe Hristos. Maimuța, orice te vede făcând, face si ea, te imită. Deci Antihristul va imita întreaga viață a lui Hristos, dar, desigur, într-un mod fictiv, timp 3 ani si jumatate, 42 luni. Deci este o perioada reala de 42 luni. Adica 1260 de zile. În aceste zile, Biserica se va refugia în locurile pustii, in munti.
„și a slobozit sarpele dupa femeie din gura sa apa ca un râu, ca sa o inece” (Apocalipsa 12, 15)
Când femeia, Biserica, a plecat în pustie, șarpele, diavolul, vede că nu o mai are în fața lui să se lupte cu ea, ca a pierdut-o din vedere. De aceea, diavolul face următoarea manevra: revarsa apă din gură – acestea sunt imagini grandioase – pentru a face ca femeia sa fie inundata, inecata de apele râului, adică pentru a crea un potop de apă și pentru a îneca femeia. Prin urmare, aici apare balaurul, șarpele, dragonul, ca animal acvatic. De multe ori în Vechiul Testament diavolul apare ca un balaur acvatic. Numeroasele ape, acest potop de ape, sunt adesea folosite în Vechiul Testament ca un punct de distrugere. În plus, marele cataclism care ne-a inundat pământul și a înecat totul, potopul, este bine cunoscut. De aceea, întreaga imagine a diavolului, a balaurului, ne este aratata cum alunga femeia în pustie, pentru a o involbura cu apele râului. Este o imagine frumoasă si teribilă în măreția ei, teribilă, deoarece vrea să arate efortul distructiv al diavolului în detrimentul Bisericii.
Sub puhoiul apelor râului pe care balaurul le revarsa din gură, putem înțelege toate marile persecuții ale Bisericii, de la inceputurile ei până la sfârșitul lumii. Să nu uităm că asceza nu a fost singurul motiv al inceputului vietii pustnicesti, ci a mai existat un motiv, privind amploarea monahismului, adica plecarea in pustie pentru a practica asceza, a început istoric, cel puțin ca un fenomen oarecum extins, atunci cand se dezlantuiau persecuțiile. Mai exact în Africa unde izbucnise persecutia, desigur, ca și în Asia Mică, precum și în Palestina, dar indeosebi in Africa, când a izbucnit persecuția împotriva Bisericii, credincioșii au fugit în deșert, in pustie și s-au stabilit în deșert până la sfârșitul vieții lor. Desigur, refugiul nu este singurul motiv. Aș mai dori să spun, că monahismul nu apare istoric pentru prima dată în deșert. Fenomenul monahismului, adică celibatul, își are rădăcinile în Vechiul Testament și va continua în Noul Testament. În Vechiul Testament vă amintesc de Profetul Ilie, de profetul Elisei și de școala Profeților, dintre care majoritatea erau necăsătoriți, și practicau intr-un fel o vietuire asemanatoare comunitatilor monastice. Vă reamintesc din Noul Testament pe Sfântului Ioan Botezătorul. De asemenea, vă amintesc de cele patru fiice ale diaconului Filip, care erau fecioare, necăsătorite. Dar erau fecioare nu pentru că nu si-au găsit un mire cu care să se căsătorească, ci pentru ca erau afieorisite, închinate lui Hristos. Și nu vietuiau în pustie, ci stateau acasă. V-am spus asta pentru a se vedea ca rădăcinile adevăratului monahism și celibat sunt atât în Noul Testament, cât și în Vechiul Testament. De aceea v-am explicat că rădăcinile monahismului nu se află doar in refugiul provocat de persecuțiile asupra Bisericii, ci sunt mult mai profunde și mai vechi.
Cu toate acestea, mai putem înțelege prin revarsarea torentului râului toate curentele anticreștine și eretice, care, prin inundațiile produse pe pământ, încearcă să „înece” Biserica. Am pus acest „înec” între ghilimele. O să vă mai dau o imagine. În câmp, unde este semănat grâu, nu s-a arat și s-a dezvoltat împreună cu grâul și macul, legumele, acele buruieni cunoscute și așa mai departe. Toate acestea au crescut. Ce spunem când cresc si se umple câmpul cu grâu? Verbalizam: buruienile au „înecat” grâul. „Au înecat.” Deci prin „înecare” nu ne referim doar la presiunea apei. Este, de asemenea, folosita metaforic expresia. Astfel, toate aceste sisteme filosofice, eretice și antiteiste și anticreștine, tind să înece Biserica. Vedem asta. Se vede clar în zilele noastre. Cum de există atât de multe sisteme, atât de potrivnice, încât spunem, Doamne Dumnezeul nostru, ce se va întâmpla, unde vom ajunge?
Odată, când eram mai tânăr, simțeam o bucurie pentru ca noi greci că suntem cu toții creștini ortodocși. Astăzi nu mai este cazul. Nu avem nimic solid în trairea credinței noastre, în ortopraxia noastra și mă tem că acest lucru va fi ireparabil. Mi-e foarte teamă de acest lucru. Desigur, o greșeală a tuturor cronicarilor istoriei și, prin urmare, si a mea în acest moment, este deci si vina mea, și sunt constient de această greșeală, o greșeală din partea tuturor analistilor istoriei, este că ceea ce ei observa în timpul lor istoric, consideră a fi o finalitate și nu mai vad dincolo de momentul lor istoric vreo perspectiva. Este o greseala universala. Vă voi menționa acest lucru cu altă ocazie. Pentru toti acesti analisti care creează ceva cronica istorica, este foarte firesc. Însa in istorie, nimic nu stă în permanent picioare. Deci avem o schimbare de forme. Prin urmare, nu putem interpreta istoria și să spunem că aceasta perioada este ultima și nu mai urmeaza altceva. Nu știu de ce toți istoricii tind întotdeauna observe și să interpreteze istoria, într-un mod în care, în afară de centrarea pe ideile si pe viziunea lor, nu mai admit o altă evoluție sau perspectiva. Este o greșeală. Cu toate acestea, desi mi-e foarte teamă de aceasta eroare, mi-e teamă că pentru noi, grecii, de această precipitare spirituala teribilă in care ne scaldam, dacă nu va exista un miracol, va fi ireversibila. Mi-e foarte teamă de acest lucru. Oricum ar fi, mi-aș dori din toată inima, desigur, să fie dezmințita viziunea mea, fara indoiala. Deci toate curentele sau torentele pe care le vedem în zilele noastre tind să înece Biserica.
Ziarele titreaza, asa cum spunea un ziar: niște creștini ortodocsi. Acesti „oarecare creștini ortodocsi”, deci epata cu această banalizare care nu înseamnă altceva decât acest înec, care se produce prin revarsarea asupra Bisericii a puhoaiele apelor râului trimise de balaur.
„și a ajutat pamantul femeii, si pământul și-a deschis gura sa și a înghițit râul când balaurul a revarsat raul din gură” (Apocalipsa 12, 16).
Iata o imagine frumoasa descrisa in Apocalipsa, care este de neegalat in registrul imaginilor marete. O persoană ignorantă ar putea crede că Apocalipsa este o carte de basme, așa cum este atunci când ni se citesc povesti despre „dragoni” și „magicienii”.
Apocalipsa contine imagini simbolice sau alegorice, iar în cadrul acestor imagini se intrezareste cumva cursul Bisericii. Acest curs al Bisericii este identificat sau impletit in cursul istoriei umanității și nu este altceva decât o expunere maiestuoasă, exactă, profetică a istoriei omenirii si în special a Bisericii.
Aici pământul și elementele pământului sunt personificate. Noi o spunem în expresii populare: „nu cumva sa se deschide pământul să ne înghită?” când facem ceva care este foarte grav, folosim aceasta expresie, „pământul ar trebui să ne înghită”, „pământul ne înghite”! Dar avem semnificatia expresiei dintr-un un precedent istoric. Și asta o gasim în Vechiul Testament in cartea Numerii 16, 19:33, unde Datan, Aviron și Core s-au răzvrătit împotriva lui Moise și Aaron, și apoi Moise a spus, la porunca lui Dumnezeu, că oamenii ar trebui să fie scosi din corturile acestor trei rebeli unde erau familiile lor, averile lor, și acolo erau oamenii adunati atunci când au fost inghititi de vii, și ei erau în mijloc. Dragii mei, este uimitor, pământul s-a deschis și i-a înghițit și pământul s-a închis la loc. S-a deschis un crater, au căzut în abis și pământul s-a închis la loc, deci este uimitor!
In astfel de cazuri, fie că este vorba de natură ca instrument în mâinile lui Dumnezeu, pentru a pedepsi sau pentru a proteja. Atât în Biblie, cât și în vietile sfinților sunt multe exemple. Când, de exemplu, v-am spus aceasta ultima dată (2 Macabei 2, 4:7), despre Profetul Ieremia care a ascuns chivotul legământului și, bineînțeles, a luat cu el niște oameni, preoți, ca să ducă chivotul, ei înșiși au dus chivotul la Muntele Nebo, iar acolo, când lucrarea lor a fost terminată, s-au întors inapoi caci au vrut să mearga să vada din nou locul. Dar nu l-au mai găsit. Au căutat, au căutat, desi ei înșiși s-au dus să ascundă chivotul acolo, dar nu au mai găsit peștera unde au ascuns chivotul. Ochii lor nu putea concepe asa ceva! Ce se intampla de fapt? Dumnezeu randuieste creația ca sa faca voia Sa.
Tot aici avem imaginea frumoasa, că balaurul revarsa apele râului din gură, ereziile, sistemele ateiste, fie ele sociale, fie filosofice, sau oricare ar fi ele, pentru a îneca Biserica sau femeia, care fuge în deșert, in pustie. Pământul se deschide și toată apa intră in crater și femeia este salvată. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că, Dumnezeu vine să protejeze Biserica. Ce poate sa însemne? Pământul se deschide, iar apele râului: sectele, sistemele ateiste dispar! Observam acest lucru. Dumnezeu știe întotdeauna cum să iconomiseasca în felul Său providenta in cursul istoriei.
Aș dori, de asemenea, să vă reamintesc de Marea Roșie. Ce s-a întâmplat la Marea Roșie. In timp ce poporul iudeu trecea, evreii treceau prin Marea Roșie, egiptenii se înecau în aceeași mare.
Pe de altă parte, luați cei trei copii. Ei sunt aruncati de Nabucodonosor în cuptorul de foc. Și era foc in cuptor. Dar cei trei copii nu sunt afectați de incendiu. Numai frânghiile care îi legau au fost arse, au cazut, s-au dezlegat și au început să-L laude pe Dumnezeu în cuptor. Prorocul Daniel este aruncat în groapa cu lei. De două ori. De doua ori a ramas neatins de lei. Stătea înăuntru, așa cum sta păstorul cu oile. Era doar Profetul Daniel cu leii sălbatici și flămânzi. Dumnezeu, dragii mei, știe, cum să protejeze mereu Biserica de diavol care încearcă să facă așa cum v-am spus.
„și balaurul s-a maniat asupra femeii, și s-a dus sa faca război cu ceilalti din seminția ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Iisus Hristos” (Apocalipsa 12, 17).
Diavolul, balaurul, s-a mâniat când a văzut că toate acestea sufera în mod constant un eșec. Și are un eșec constant. Primul său eșec a fost când a primit replica prin Crucea și Învierea lui Hristos. Deci vedem că Biserica este salvată constant de-a lungul istoriei.
O, ce taina minunata!
Știți dragii mei ca și-au propus să distrugă Biserica. Când ziarele scriu că „Biserica face, drege…” ar trebui sa aducem o lămurire. Cel puțin voi, unii ascultătorii cuvântului lui Dumnezeu, aveți conștiința lucrarii duhovnicesti. Biserica în primul rând nu este doar Episcopul. Hristos este mai intai, si de asemenea, Episcopul. Biserica nu este reprezentata doar prin preoți. Hristos este intai, apoi sunt, de asemenea, preoții. Biserica nu este constiuta din cladirile sau bisericile in care slujim. Este Hristos intai, si sunt, de asemenea, si bisericile. Biserica este Trupul lui Hristos. Și fiecare ortodox botezat intra in comuniune cu Hristos prin participarea sa la Sfanta Liturghie. Si mod deosebit prin unirea cu harul, daca este pregatit, prin imparatasirea cu Trupul și Sângele lui Hristos si implinirea poruncilor lui Hristos. Astfel credinciosul ortodox se uneste, intra in comuniune, este incorporat in Trupul lui Hristos, adică in Biserica. Numai asa ne mentinem in Biserica. De aceea, poate fi un laic ortodox la Polul Nord sau la Polul Sud, si pentru că a participat la Liturghie, a implinit poruncile lui Hristos si s-a împărtășit cu Sfintele Taine: astfel este si ramane incorporat in Biserica lui Hristos. Avem o imagine falsă sau o percepție eronata a Bisericii lui Hristos. Și astăzi, sunt îndreptate hule împotriva Bisericii, din cauza unor scandaluri drepte sau nedrepte, adică scandaluri reale sau nereale și calomnioase, scandaluri imaginare, pentru că oricine vrea să-și refuleze turbarea, racneste cu acest strigăt: „venim și dărâmam Biserica”. Nu este vorba că n-am avea vina. Este vina tuturor creștinilor noștri, a clerului și a poporului nostru, suntem de vină, dar dincolo de asta există sloganul: „veniți și dărâmați Biserica”. Iar acest „veniți și dărâmați Biserica” nu este de data recenta. Nici măcar de anul trecut. Sunt strigate de câțiva ani. Un slogan care a ieșit pe piata ca un trend.
Dragii mei, pot elimina toți preoții, pot dărâma toate bisericile. Biserica este o instituție divino-umana. Este Trupul lui Hristos. Chiar si acum exprimam o manifestare a Bisericii. O Biserica locala este constituita ca Trup a lui Hristos indeosebi prin desfasurarea Sfintei Liturghii in comuniune de credinta ortodoxa cu episcopul locului. Deci asa avem o manifestare a Bisericii ca adunare liturgica. Deci, atunci când ei ridica mâna asupra Bisericii și doresc să o distrugă sunt lamentabili. Biserica nu poate suferi distrugerea. Am spune doar că pot fi demolate cladirile sale exterioare (bisericile) si astfel pot fi deteriorate. Dar credinciosii, madularele Trupului lui Hristos, dimpotrivă. Cand este persecutată Biserica, pentru a folosi sintagma Sfântului Ioan Hrisostom, devine mai luminoasa și mai puternica.
Într-adevăr, în aceste persecuții, Biserica asa cum am subliniat, va evidenția și va scoate în relief prin harul Duhului Sfant sfinți și martiri. Din păcate, persecutorii nu înțeleg acest lucru că Biserica nu poate fi prinsă. Este ceva evaziv. Nu poți să spui, ca au prins Biserica și acum o vor distruge. Nu este cazul. Dar, cu toate acestea, Dumnezeu știe întotdeauna cum să-și protejeze Biserica, așa cum v-am explicat, iar Biserica nu va pieri niciodată până la sfârșitul veacului. Niciodată. Voi repeta din nou ce spune Sfântul Ioan Hrisostom. Unde sunt, spune el, cei persecutați? Unde sunt cei care, in prezenta lor si pământul tremură? Unde sunt prilejurile de martiriu? Totul este liniștit. Biserica unde este? Strălucește mai mult ca lumina soarelui.
Deci, din nou balaurul, diavolul, este mâniat împotriva Bisericii din pricina acestor eșecuri repetate, iar acum se întoarce împotriva fiilor ei duhovnicești, care au rămas. Dar cine sunt acești fii duhovnicesti ai Bisericii? Căci spune:
„Și a venit sa faca război cu restul seminției femeii” (Apocalipsa 12, 17)
Cu ceilalti din semintia femeii. Aceștia sunt traitorii poruncilor lui Dumnezeu și cei care marturisesc credinta in Hristos. Deci, cine sunt ei? Am spus deja acest lucru. Ei sunt traitorii poruncilor lui Dumnezeu și cei care se jertfesc pentru Iisus Hristos. Ei sunt sămânța Bisericii.
Sangele martirilor, samanta crestinilor!
În ceea ce privește expresia „sămânța Bisericii”, vă reamintesc formularea din, Evanghelia lui Ioan, capitolul 1 unde se spune:
„Iar cati l-au primit pe acesta (Hristos), le-a dat lor stapanire (pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu) celor ce cred în numele Lui. Care nu sunt din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12:13).
Aceasta este sămânța Bisericii. Dar se pune întrebarea: Noi, prietenii, ascultătorii cuvântului lui Dumnezeu, avem conștiința sau dorim să fim numiti creștini ortodocsi. Dar avem conștiința că aparținem Bisericii ca fii credinciosi ai lui Hristos si că trebuie să fim pregătiți pentru orice prigoana a diavolului împotriva noastră? Avem această conștiință?
Este remarcabil spus, „pentru a face război cu restul semintiei femeii”. Cine sunt ceilalți? Avem o expresie similară la Apostolul Pavel la Romani 11, 2-5:
„Au nu stiti de Ilie, ce spune Scriptura (ce-i spune Dumnezeu)? Când Profetul Ilie se ruga: Doamne pe prorocii tai a ucis si altarele tale a surpat; si eu am ramas singur.
Dar ce-i spune Dumnezeu. „Lasatu-Mi-am Mie 7000 de barbati care nu s-au închinat lui Baal. Ca și atunci, spune
bărbați care nu s-au închinat lui Baal.
Așadar si acum în vremea noastra ramasita dupa alegerea harului s-a facut.”
Acestia sunt fiii credincioși. Deci, avem această conștiință că aparținem lui Hristos? Căci atunci tot poporul era considerat a lui Dumnezeu. Dar totusi populatia a crezut în Baal și s-a închinat lui Baal. Deci și aici, toți grecii, daca e să luăm grecii, suntem botezați, ca să nu mai spunem de lumea occidentală care este creștină, suntem botezați, dar toti suntem ortodocși traitori? Nu, dragii mei. În lumea noastră creștină, doar o parte din credincioși sunt traitori și ei salvează Biserica în orice moment. Cine sunt acestia? Sunt cei care au rămas credincioși Sfintilor Parinti si țin poruncile lui Hristos Dumnezeu, Îl mărturisesc pe Hristos și s-au născut din nou de sus si raman in comuniune cu Trupul Bisericii. Ei sunt oamenii care s-au născut din nou. Ei nu sunt doar niste creștini tipicari, de rutina, care indeplinesc niste forme exterioare ale credintei. Sunt oamenii renăscuți prin harul Duhului Sfant, care și-au schimbat viața prin har. Trairea lor este diferita. Deci aceștia sunt restul seminței Bisericii care va fi persecutată, dar care în cele din urmă va fi mântuită in veșnicie.
Și acum dragii mei am ajuns la capitolul al 13-lea al Apocalipsei. Acest capitol, împreună cu capitolul 22, a preocupat întotdeauna gandirea creștină. Acest lucru se datorează faptului că capitolul al 13-lea se referă la Antihrist și la profetul mincinos. Cred că fiecare generație de creștini a încercat să identifice cine sunt aceste doua persoane, Antihristul și Profetul Mincinos. Mulți au fost considerați a fi Antihristul și Prorocul Mincinos. Pentru că avem două persoane, după cum vom vedea.
Dar, potrivit observației Sfantului Andrei al Cezareei:
„Timpul ne va descoperi și experiența duhovniceasca.”
Acest verset, pe care vi l-am spus de la Sfantul Andrei, este cheia pentru o interpretare sobră și corectă a Apocalipsei. Acest timp și experiență o detin cei care isi mențin viața in Hristos, adica fara sa-si piarda inocenta, curatia inimii. Lor le vor fi descoperite acestea. Fiecare lucru se descopera la timpul său, atât timp cât vă păstrați o inimă luminata prin har, o viață de curatire de patimi. Atunci vi se va descoperi. Așa veti identifica Antihristul, acest om al faradelegii…
Aceste două persoane, Antihristul și Prorocul Mincinos, apar în viziunea Sfântului Evanghelist ca două fiare. Și prima fiară – Antihristul – iese din mare. A doua fiară – Prorocul Mincinos – se ridica de pe pamant. Prima fiară este mai teribilă decât a doua fiară. Antihristul, persoana principală, este mult mai teribila, desigur, decât Prorocul său mincinos, care desi este tot o fiară, este mai puțin teribila. Aceste două fiare, antihrist și prorocul mincinos, vor practica cele mai teribile presiuni si perversiuni de care nu s-a mai pomenit vreodată în Biserică de-a lungul secolelor de prigoana. Dar totuși, imediat după acțiunea acestor două persoane, va urma Judecata finală și sfârșitul istoriei asa cum sunt ele pregătite.
„Și am stat pe nisipul mării și am vazut o fiară ridicandu-se din mare, avea zece coarne și sapte capete, și pe coarne zece steme și pe capetele ei nume de hula” (Apocalipsa13, 1).
Deci, este o nouă viziune pentru Profet. El stă pe malul mării, de unde vede, această nouă viziune a lui. Ce vede el? Fiara se ridică, ieșind din mare, așa că menționează mai întâi coarnele și apoi capetele. În timp ce la balaur el percepe mai întâi capetele și apoi coarnele. Luați o vacă cu coarne, puneți-o în apă. Când începe încet să iasă, ce se va vedea mai întâi, capul sau coarnele?
Coarnele vor fi văzute mai întâi. Deci, ne descrie frumos acesta observație delicată. În primul rând sunt menționate coarnele, pentru că avem o apariție progresivă a fiarei, progresiv iese, încet, iar în timpul apariției progresive, avem descrierea pe care Sfântul Evanghelist ne-o face. Această apariție progresivă are de-a face cu revelația progresivă a adevăratei fețe a Antihristului în istorie. Fiara acesta este Antihristul.
Dar ne mai spune că iese din mare sau ca iese din abis. Căci, în capitolul 11, când ne dă descrierea războiului fiarei cu cei doi Profeti Ilie si Enoh, ne spune acolo aceasta:
„Si daca vor sfarsi marturia lor, fiara care se ridica din abis va face razboi cu cei doi martori, și-i va birui pe ei, și-i va ucide” (Apocalipsa 11, 7).
Aici o mică paranteză, v-am spus, o voi spune, poate alteori nu o voi spune. Obiceiul acesta de a scrie, modul în care Sfântul Ioan Evanghelistul expune lucrurile, este după cum urmează. La un moment dat, el face un rezumat foarte scurt al unui subiect pe care îl va expune mai departe. Așa că el pregătește cititorul, „Voi vorbi despre acest subiect mai.” El menționează acest lucru în câteva rânduri și apoi merge mai departe și ne spune lucruri. Apoi vine momentul cand ne face o dezvoltare analitică a ceea ce a spus. Si o face undeva pe parcurs într-un moment nebănuit. Este un idiom literar al Sfântului Ioan Evanghelistul. Acolo a vorbit despre această fiară care s-a ridicat din mare, dar dincolo ne spune că s-a ridicat din abis. Aici ne spune că se ridică din mare, de aceea marea și abisul sunt înrudite, destul de identice. Pentru că, o mare care nu are cum am spune un fund, va inseamna ca este un abis. Sunt mările foarte mari, foarte adânci, de 8 000 de metri și 9 000 de metri adancime pe care le avem pe pământ (cel mai adânc punct al măriilor este groapa Marianelor cu o adâncime de 10 971 metri în vestul Oceanului Pacific). Dacă coborâm o frânghie, o coborâm si spunem că nu mai există fund și asta se numește abis. Marea, prin urmare, este simbolul abisului, dar constituie, de asemenea, în același timp, antipodul cerului. În cer este tronul lui Dumnezeu, în timp ce în abis, în mare, este scaunul lui Satan.
Atenție, insa nu este vorba despre mare, despre această mare așa cum o știm, ci este doar o imagine plastica. Adică, să nu ne inchipuim, ca trebuie să fim atenti la malul marii pentru că Antihristul iese din mare, aceasta ar fi o eroare teribilă, Marea este o creație a lui Dumnezeu. Este o imagine plastica care ne arata de unde vine Antihristul. Adica vine din abis. Adică are în el o mare ticăloșie abisală, o ticăloșie fără fund. Deci este o imagine plastica.
Totuși, potrivit Bibliei, marea este considerată un simbol al acestei lumi alarmante și turbulente, lumea păgână. Scrie Sfantul Andrei al Cezareii:
„Din turbulentele acestei vieti ca o marea tulburata iese” Cine? Fiara! Ce înseamnă aceasta? Căci antihrist va ieși din această lume păcătoasă. Antihristul nu va ieși, nici dintr-o familie sfanta, nici dintr-o sfântă mănăstire, nici din Biserică, ci va ieși, din lumescul tulburat, din secularismul păcătos, de acolo va ieși Antihristul. Antihristul apare, de asemenea, ca o fiară, pentru inumanitatea sa și lipsa totală a sentimentelor umane. Cele șapte capete și cele zece coarne, descoperă înrudirea lui cu balaurul, diavolul. In viziunea anterioară a Sfântului Evanghelist, am văzut că (balaurul) purta șapte capete și zece coarne. Balaurul adica diavolul, șapte capete, zece coarne, Antihristul, șapte capete, zece coarne, deci le poarta la fel. Astfel se arată înrudirea și unirea pe care Antihristul o are cu diavolul. Și mai înseamnă, din moment ce coarnele sunt simbolul puterii, că Antihrist va lua puterea de la diavol. Dar capetele cu steme, înseamnă autoritatea, autoritatea împărătească, pe care diavolul o are din ingaduinta lui Dumnezeu. Aduceți-va aminte ce i-a spus Domnului, când era pe munte la înălțime în timp ce i-a arătat toate împărățiile pământului, i-a zis:
dacă mi te închini mie, ți le voi da pe toate ale mele.
Dar acestea nu sunt ale diavolului. Satanei i-au fost date să le stapaneasca, de la Dumnezeu, dar de fapt sunt concesionate, dragii mei, sunt tranzitorii. Si această concesiune va fi transmisa acum de diavol lui Antihrist. Este uimitor. Antihristul este om, el se va naște dintr-o mamă și un tată.
Acum, vedem că Antihristul este om, născut dintr-o mamă și dintr-un tată. Iar Hristos este un Om adevărat, un Om real, un Om perfect, dar și Dumnezeu desăvârșit.
Diavolul îl vede, îl considera dușman, îl duce pe munte, după cele 40 de zile de post și rugăciune, ca să-L ispiteasca. Si îi spune:
„Îți voi da Tie împărățiile lumii, dacă cazand te vei închina mie (Matei 4, 9).
și
Domnul Hristos i-a zis: mergi inapoia mea, Satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui unuia sa-i slujesti” (Matei 4, 10).
Diavolul îl va vedea pe Antihrist ca fiind o personalitate puternică și va face la fel cum a făcut și cu Hristos. Ii va spune:
„Eu iti voi da împărățiile pământului, adică vei domni peste tot pământul, dacă te închini mie”, și antihrist se va închina lui.
Analizam antitetic – Hristos versus Antihrist: maimuța lui Hristos.
Cele șapte capete, așa cum v-am spus, simbolizează capetele răului abisal, dar și multiplele fațete ale asistenților și adjutantilor antihristului. Sfantul Andrei din Cezareea, asa le spune: adjutantii antihristului. Pe capetele sunt nume de blasfemie. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că adjutanții Antihristului – aceștia sunt capetele – cele șapte capete, in număr de 7, care înseamnă un număr, este un număr care dezvăluie o mulțime, un număr relativ, un număr convențional, adică nu este exact: 7, și semnifica că antihristul va avea o multitudine de adjutanti.
Pe capete sunt inscrise numele blasfemiei. Înseamnă că acești adjutanti ai Antihristului nu vor înceta să aduca diferite blasfemii împotriva lui Iisus Hristos și a Bisericii Sale. Vor huli prin blasfemia supremă! Care credeti că este blasfemia suprema? Lepădarea Persoanei Dumnezeu-Omului adica a lui Hristos, nu vor recunoaste pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu!
Este blasfemia absoluta!
Si cum spune Sfantul Andrei, nu au incetat sa-L huleasca pe Hristos de la inceput de cand a venit in lume. Avem astăzi, dragii mei, sentimentul și informația că acești adjutanti ai Antihristului au devenit în zilele noastre numeroși si-L hulesc pe Hristos prezentându-L ca pe un om obisnuit – de nimic – un om gol, un om simplu, nu un Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit; cel mult il recunosc doar ca om desăvârșit. Printre acestia s-ar numara scriitori de nuvele, romancieri, editorialiști care scriu in ziare, în reviste, în cărți, în publicații…Sunt dramaturgii care fac piese de teatru și îl prezintă pe Hristos ca pe un om vrednic de dispret.
Ei vor să arate un Hristos slăbit, un Hristos neajutorat, un Hristos așa cum îl vor sionisti, așa cum îl vor ateii, așa cum îl vrea Antihristul, așa cum îl vrea diavolul, de aceea aceștia exista acesti hulitori. De asemenea, profesorii prezintă o imagine distorsionata a lui Hristos în școli. Mulțumesc lui Dumnezeu, nu toti, dar sunt învățători care le spun minciuni elevilor lor despre Hristos. Sunt si politicieni care degradeaza chipul lui Hristos.
Dragii mei, avem sentimentul că astăzi, aproape majoritatea oamenilor sunt adjutanti ai Antihristului și aduc blasfemii!
Arie a spus: „Hristos nu este Dumnezeu ci doar o creatura.” Aceasta este o teribila blasfemie. Negarea Persoanei Fiului lui Dumnezeu a lui Iisus Hristos.
Dar totuși, suntem foarte mirati de acest lucru, că niciun fondator al religiilor, cum ar fi Mahomed, Confucius, Buddha, și oricine altcineva, nu este hulit ca Iisus. Hristos este hulit cu blasfemii teribile. Sa fiți siguri, fondatorii acestor religii nu sunt huliți, ci numai Hristos este hulit. Știți de ce?
Căci, pur și simplu, toate religiile lumii sunt creaturi ale diavolului, sunt religii naturale, nu sunt prin Revelație și sunt creațiile diavolului și, prin urmare, nu există nici un motiv pentru ca diavolul să-i provoace pe oameni, să-i hulească pe Buddha sau pe Confucius sau pe Mahomed. Dar el are motive să-i pună pe oameni, să-L huleasca pe Iisus Hristos. Buddha și Mahomed nu sunt adversari ai diavolului, Hristos este un adversar al diavolului, motiv pentru care îi pune pe oameni să-L hulească.
Ele sunt blasfemii pentru că singur Ortodoxia care este a lui Hristos ne mantuieste! Și nu poate fi comparata cu nicio religie, cu care, din păcate, vor să o compare în școlile noastre, adică să menționeze alte religii, pentru a crea comparații, pentru a se egaliza la nivelul creștinismului. Se urmareste sa se schimbe percepția elevilor noștri precum că creștinismul este la același nivel cu alte religii.
Adjutantii Antihristului vor sa coboare Ortodoxia la nivelul altor religii. Ortodoxia este singurul Adevar, singurul Adevarul revelat. De aceea diavolul face spume!
Dragii mei, cartea Apocalipsei, de fiecare dată o cand analizăm, ne spune mereu că trebuie să ne pregatim și trebuie să îndurăm orice ispită și orice dificultate. Diavolul poate face spume, dar avem ajutorul harului Duhului Sfant trimis de Domnului nostru Iisus Hristos!
A 51-a cuvantare la Cartea Noului Testament, Apocalipsa.
Talcuirea Apocalipsei | PDF
https://ro.scribd.com/document/437149846/Talcuirea-Apocalipsei
„Absolut” de acord!
https://www.euractiv.ro/video/de-luni-cei-care-intra-in-romania-nu-mai-completeaza-declaratia-epidemiologica-ci-formularul-digital-26584
Începând de luni, 20 decembrie 2021, cetățenii care intră în România nu vor mai completeza declarația epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei. Datele din declarația epidemiologică se regăsesc în formularul digital.
Guvernul susține că formularul digital de intrare în România va scurta timpul de așteptare în punctele de trecere a frontierei prin faptul că cetățenii vor avea de trecut un singur filtru, nu două ca până în prezent, verificarea datelor fiind făcută automatizat.
”Formularul digital de intrare în România (PLF) va intra în vigoare începând cu 20 decembrie a.c. și va putea fi completat electronic în aplicația https://plf.gov.ro începând cu 19 decembrie pentru ca toți cetățenii care vin în țară să aibă suficient timp să îl acceseze”, precizează Executivul.
Formularul dezvoltat de STS nu trebuie tipărit pentru că în momentul trecerii punctelor de frontieră, la scanarea cărții de identitate/pașaport, va permite afișarea datelor din formular în aplicația informatică a Poliției de Frontieră.
Formularul digital trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de prezentarea la punctele de trecere a frontierei.
Datele trebuie introduse corect pentru că sistemul informatic este interconectat cu DEPABD și Poliția de Frontieră pentru validarea datelor de identitate și Corona-forms, aplicația unde se regăsesc persoanele infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau carantinate.
Documentul este utilizat deja la nivelul a 18 state membre.
Iată, mai inainte v-am spus voua!
(Matei 24:24)
După cum vă amintiți, am rămas cu ultimul nostru subiect, în punctul relațiilor dintre cele două fiare. Și avem simbolizată în cartea Apocalipsei prima fiara cu zece coarne și a doua fiară, care este simbolizată de cele două coarne, care sunt sub forma coarnelor unui miel. Adică un animal blând, cu două coarne sub formă de coarne de miel. Dar care este relația dintre aceste două fiare? Adică, dintre Prorocul Mincinos și Antihrist. V-am spus că Prorocul Mincinos este înaintemergătorul Antihristului. Prorocul Mincinos apare ca o imitație antitetica a înaintemergătorului lui Hristos, a Sfântului Ioan Botezătorul. Scopul pentru care vine Prorocul Mincinos este de a deschide calea pentru ca oamenii să se închine lui antihrist, și prin inchinarea la antihrist se vor inchina Satanei. Adică se vor inchina „dumnezeirii” antihristului și „dumnezeirii” Satanei, asa cum v-am spus data trecută.
Dar mai este un punct.
După cum știti, simbolismul arată că Antihristul vine într-o formă dinamică. Cele zece coarne, cornul este întotdeauna simbolul puterii, vine într-o formă dinamică, pentru a tiraniza și distruge pe credincioși ortodocsi: lași, fricosi. Dar aceasta modalitate a antihristului: dura, hard sau hot nu este eficace în întregime, nu este 100% eficienta. De aceea va veni si într-alt mod. Va veni prin calea înșelăciunii si va purta ramuri de măslin prin care va simboliza pacea. Și acest rol va fi jucat de Profetul Mincinos. Deci vine si sub forma pașnica. Aceasta simbolizează cele două coarne pe care le are ca un miel. Adică vine ca un miel.
Aceste sunte cele două forme introduse de Satana in istorie: forma dinamică (hard) și forma de inselare (soft), pașnică care este pregatita pentru naivi și cei simpli.
Antihrist are nevoie de putere deplina. Asadar, el are nevoie de stapanire nu doar asupra celor „din lume”, ci si asupra celor ce doar sunt ”in lume”. El are nevoie de putere deplina. Nu are nevoie sa stapaneasca doar portofelele digitale, banii si bunurile „contribuabililor”, ci si sufletele, sentimentele de iubire si de ura ale oamenilor. Astfel, Marele Frate din romanul „1984” al lui Orwell nu avea nevoie doar de supunere, nu ii era suficienta tradarea reciproca intre oameni si renuntarea lor la orice alte legaturi si idealuri. El avea nevoie de „iubirea” celor pe care-i chinuia.
Antihrist are nevoie de iubirea crestinilor apostati. Simtamantul pe care crestinii il simt fata de Hristos, el doreste sa il indrepte spre sine. Antihrist se da drept Acela cu care, de fapt, se razboieste.
Aceste două forme diferite acționează constant în istorie. În fiecare epoca și în fiecare generație. Vă spun acest lucru de fiecare dată și o voi repeta tot timpul, astfel încât să nu credeți că acestea sunt „lucruri viitoare care urmeaza sa vina” și că nu ar fi pentru noi și, prin urmare, nu ne privesc, pentru ca nu au nicio relație cu noi. Vă voi repeta din nou, ceea ce spune Sfantul Ioan Evanghelistul (I Ioan 2, 18), ati auzit ca Antihrist vine, iar acum – există mulți antihriști. Prin urmare, Antihrist vine – și se arata multi antihriști – și Profetul Mincinos.
Profetul Mincinos este o persoană, așa cum am spus ultima dată despre identitatea sa, dar mulți profeți mincinoși s-au aratat chiar si în timpul nostru. Și de aceea taina fărădelegii este la lucru constant în fiecare epocă și în fiecare generatie, mai ales prima forma dinamică a antihristului pe care v-am mentionat-o, atunci cand acționează ca o impunere, în timp ce a doua formă a Profetului Mincinos acționează ca o ideologie. Ati auzit? Subliniez: ca o ideologie, ca o erezie, dar cu o dimensiune spirituală prin intermediul falsilor profeti, în fiecare epocă. Într-adevăr, generația apostolică l-a înfruntat pe antihrist în persoana lui Nero, persecutorul creștinilor. Prorocul mincinos a fost combatut si de generația apostolică care respingea erezia nicolaiților, despre care scrie Apostolul Pavel, dar fără a o numi, prorocind despre nicolaism, caci nicolaistii existau deja, dar mai presus de toate sunt infierati de Sfantul Ioan Evanghelistul în epistolele sale și chiar în cartea Apocalipsei, in epistolele către îngerul, (episcopul), din Efes, din Pergam, din Tiatira pe care le-am analizat deja, unde Dumnezeu, Hristos, spune că urăște nicolaismul și faptele sale. Epoca Sfantului Athanasie cel Mare a recunoscut, de asemenea, acest lucru, forma dinamică a antihristului în persoana lui Dioclețian și a profetului mincinos Arie. Mai târziu, Antihristul a acționat prin Mahomed, ca o persoană dinamică a Antihristului. De fapt, vă reamintesc de Sfântul Kosma Etolianul, despre care anul trecut m-ați întrebat, ca, de ce spune Sfântul Kosma că a venit Antihristul? Spune, căci el îl vede pe Antihrist în Mahomed. Acești antihriști sunt cei care au venit și vin în mod constant și sunt precursori ai Antihristului suprem. Deci Sfântul Kosma Etolianul vede în chipul lui Mahomed pe Antihristul-Mahomed. Nu doar pe Mohamed, care este fondatorul religiei cu același nume, ci mai presus de toate pe antihrist în persoana lui Mahomed, care prin biruintele sale în lumea creștină, prin cuceririle sale, a încercat să răspândească islamul, mahomedanismul și să abolească creștinismul. Se știe atunci că biruintele arabilor din Africa de Nord pana în Spania au dus la exterminarea Bisericilor, probabil definitiv până la a Doua Venire a lui Hristos. Acele Biserici celebre din Africa de Nord, Cartagina etc. astăzi nu mai există și este o întrebare pe care v-am mai pus-o: aceste biserici vor mai există vreodată!?
Prorocul Mincinos, cine credeti ca este?Sfantul Kosma Etolianul, oricât de mult ni s-ar părea ca vorbeste cu fanatism, spune ca este Papa. Care Papă? Creștinismul occidental este cel care aduce înșelăciune și erezie, adică falsificarea creștinismului, pentru a zădărnici mântuirea oamenilor. În vremurile noastre Antihristul acționează prin sistemele sociale antiteiste și anticreștine sau chiar prin cei care folosesc metode de exterminare a Bisericii, chiar și prin știință. Falsul Profet acționează prin diferitele erezii, cum ar fi hiliasmul și ecumenismul sau prin orice altceva prezentat ca erezie pentru falsificarea spiritului creștin ortodox.
Dar aș dori să vă rog să acordăm o atenție deosebită acestor elemente atunci când vedem cum acționează forțe potrivnice, teribile in istorie și cum tradeaza oamenii. Dar să mergem mai departe.
Apocalipsa 13:13
și face semne mari, ca și foc din ceruri sa pogoare pe pamant înaintea oamenilor.
Iar Prorocul Mincinos face semne mari.
De fapt, de la versetul 13 pe care il analizăm acum si până la versetul 15, sunt descrise tertipurile prin care Profetul Mincinos va înșela oamenii ca sa-i poata „convinge” .
De la versetul 15, pana la versetul 17 al capitolului, se menționează cum va acționa în mod necesar Prorocul Mincinos, adică prin minuni si semne mari; dand chiar si semne din cer, pe care fariseii le-au căutat, si in final se va merge până la constrângerea credinciosilor prin amenințari la adresa vieții lor.
Vom vedea în continuare pe Prorocul Mincinos care va pogora foc din cer. Fariseii, după cum știti, au cerut un semn din cer pentru a se asigura că Iisus Hristos este Mesia cel așteptat.
V-am spus că sunt trei directii, minunile se desfasoara în trei domenii. Sau în cer, sau pe pământ sau sub pamant.
Cerul, cum avem exemplul lui Moise, care coborât „mana” din cer, 40 de ani, avem acest semn mare. Desigur, Dumnezeu lucrează întotdeauna prin Pronia Sa. Prorocul Ilie a coborât foc din cer pentru a arde jertfa pe muntele Carmel, dar și pentru a-i arde pe cei care au venit să-l aresteze. De asemenea, un miracol de profunzime este învierea morților, pe care atât Profetul Elisei, cât și Profetul Ilie le-au facut.
Iar minunile de la suprafata – am spune de pe pământ – sunt vindecarea unor bolnavi. Acestea se numesc minuni de la suprafață, adică de pe pământ. Prin urmare, iudeii au cerut minuni pe care Hristos le-a făcut, cum ar fi vindecarea bolnavilor, a dat vedere orbilor, mai ales a celui orb din naștere, și orice altceva. Ei au cerut un semn din cer. Îmi veti spune că a facut minuni de profunzime, a înviat morții. Da. Dar poporul iudeu a fost de rea credință și a cerut semne din cer.
„Si au iesit fariseii si se sfadeau cu El, cerand de la El semn din cer, ispitindu-L.
Si Iisus, suspinand cu duhul Sau, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevarat graiesc voua ca nu se va da semn acestui neam decat semnul lui Iona.
Hristos a fost îngropat, S-a pogorât la iad, a înviat din iad, și S-a înălțat la cer. Acest lucru ne arata semnul lui Iona. Cu toate acestea, cei care nu doreau să creadă, nu au crezut și până în ziua de azi au rămas în necredinta lor.
Cu toate acestea, Profetul Mincinos, va fi foarte dispus să le dea semn din cer și acest lucru va insemna sa pogoare foc din cer.
Sfintii Proroci Ilie si Enoh vor veni să predice pocăința și vor pogora, de asemenea, foc din cer. Prorocul Mincinos se va opune acțiunii celor doi Profeți Ilie si Enoh pentru a dovedi lumii că cei doi nu sunt de la Dumnezeu și că el însuși poate face aceeași minune.
Știți ce se va întâmpla? Exact ceea ce sa întâmplat cu Moise înaintea lui Faraon, pentru ca aceste precedente istorice sunt prototipuri pentru lucruri viitoare care or să vină. Faraon a văzut minunile lui Moise. Primul lucru minunat a fost atunci când toiagul deținut de Moise, întotdeauna la porunca lui Dumnezeu, a fost aruncat jos și s-a prefacut in șarpe. Faraon, temându-se, desigur, înaintea acestui miracol, a chemat vrajitorii și au făcut si ei la fel. Fiecare și-a aruncat toiagul care s-a transformat in șarpe. Moise a prins coada șarpelui și s-a refacut din nou toiagul. Dar vrajitorii nu au putut reface propriile lor toiege care au ramas serpi. Cu toate acestea, inima lui Faraon a fost impietrita. Numele principalilor vrăjitori sunt păstrate de tradiția evreilor si mentionate de către Apostolul Pavel. Ianis și Iamvris. După cum spune el, ei s-au împotrivit adevărului propovaduit de Moise la acea vreme, Ianis și Iamvris, acești doi vrăjitori, la fel cum falșii creștini, profeții mincinoși și antihriștii din toate secolele și din toate timpurile se vor împotrivi Adevărului.
Dar Domnul ne spune – Matei 24, 24 – „Creștini mincinoși se vor ridica și prooroci mincinoși și vor da semne mari și minuni, cat sa amageasca de va fi cu putinta și pe cei aleși. Iată, mai inainte am spus voua”
Observati această frază… Mantuitorul zice: V-am spus deja acest lucru, adică vă avertizez, v-am notificat deja. Vai de acei credincioși care nu vor lua seama la poruncile lui Hristos!
Profesorul și academicianul, Panagiotis Bratsiotis, care interpretează cartea Apocalipsei, menționează următoarele lucruri:
Minunile atribuite Profetului Mincinos pot fi asociate de-a lungul secolelor, cu minunile științei, artei, tehnicii, care a dus la auto-îndumnezeirea luciferica a anumitor oameni, a culturii sau a rațiunii umane. Aș dori să mă opresc asupra unei scurte analize a ceea ce spune Bratsiotis aici, în acest moment.
Astăzi știința și tehnica, arta, au fost zeificate. Spunem artă astăzi, cu caracterizarea generală de „eveniment cultural”, în general arta prezentată prin aceste evenimente culturale. Toate acestea acționează intr-un mod miraculos si hipnotizeaza ochii oamenilor care sunt atât de surprinși si fascinati încât se creează o credință idolatra in acestea. Când, de exemplu, ei văd că știința realizează inovatii de succes și ca realizează inventii, se creează un optimism excesiv că si in viitor se va realiza din ce în ce mai mult, astfel încât să nu mai avem nevoie de Dumnezeu. Când, de exemplu, încă din secolul trecut, dar de-a lungul tuturor secolelor, știți după Hristos, când știința a fost cultivată, mai ales în ultimele două secole, mai ales în secolele 19 și 20, când vedeau progrese în medicină, de exemplu, știți ce spuneau?
Nu mai avem nevoie de Dumnezeu. Avem știința medicală. Ce ne trebuie să apelăm la Dumnezeu sau la Biserică, avem știința medicală”.
Și vedeți cum în conștiința lor oamenii zeifica, idolatrizeaza știința. Sau zeifică, idolatrizeaza tehnologia în vreun fel. Si spun ca nu avem nevoie de Dumnezeu. Ce înseamnă că va ploua sau nu va ploua. Nicidecum a face o litanie lui Dumnezeu, ci vom avea un mod de a reglementa vremea meteo noi înșine. Cum reușim într-un domeniu, imediat vom reglementa viata pentru a-L înlocui pe Dumnezeu. Nu mai avem nevoie de Dumnezeu. Aceasta este o idolatrie a tehnicii și a științei. Adică, cu alte cuvinte, în spatele tuturor acestor lucruri, rațiunea umană, este auto-îndumnezeita luciferic. Noi avem Cuvântul Intrupat, Logosul versus cuvântul omenesc. Prin idolatria stiintei respingem pe Cuvântul Intrupat care este Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, și ne proclamăm auto-indumnezeirea cuvântului omenesc, adică a rațiunii umane, care va realiza toate lucrurile și va fi atotputernică, va fi masura tuturor lucrurilor. Raționamentul uman. Deci, dacă astăzi putem spune că știința face minuni, aici se vor incadra si minunile Profetului Mincinos ceva mai tangibil. Spunem că vom dovedi că încetul cu încetul putem construi sau clona un om. Deci, din moment ce putem construi un om, atunci nu mai există niciun sens pentru credinta in Dumnezeu Creatorul, sau in conceptul de suflet dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, deoarece putem face totul fara Dumnezeu. Sau – deși este o teorie și nu este adevăr științific – , încercăm să demonstrăm, dar acest lucru nu a fost dovedit, deci rămâne ipotetic, deci nu este adevăr științific, că omul provine din maimuță. Iar dacă provine din maimuță și a ajuns la forma sa finală, evolutiv acolo unde a ajuns, atunci nu mai este o ființă responsabilă, nu este o existență responsabilă față de nimeni, nici față de Dumnezeu, nici față de semenii săi. Pentru că, este un animal sofisticat, deci care este semnificatia responsabilitatii? Care este responsabilitatea unui animal? Deci încercăm să eliminam conceptul de responsabilitate, conceptul de vinovăție! De ce? Pentru ca numai omul a evoluat de la stadiul de animal și a devenit om? Toate aceste lucruri sunt deja semnele si minunile Profetului Mincinos de-a lungul secolelor. Să ne dăm seama ca dacă îmbrățișăm aceste teorii false, o facem cu scopul de a ne absolvi de responsabilitatea față de Dumnezeu și față de oameni, pentru a ne debarasa de gândurile noastre că avem învierea morților, că suntem dupa chipul lui Dumnezeu, că vom fi judecați și că vom trăi în veșnicie; si creăm aceste lucruri false și aceste stiinte. Sau dacă sunt modelate de niște profeți mincinoși, îi îmbrățișăm pentru că sunt plăcute sau dulci. Deci toate aceste lucruri pe care vi le spun, dragii mei, sunt semne ale Prorocului Mincinos.
Apocalipsa 13:14
și înșeala pe cei locuiesc pe pământ prin semnele care i s-au dat ei sa faca inaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ, sa faca icoana fiarei, care a avut rănile înjunghierii și a trăit”.
Prorocul Mincinos îi înșeală pe cei care locuiesc pe pământ cu aceste minuni pe care i-a fost dat să le facă, spunându-le oamenilor de pe pământ să facă o icoana fiarei și să i se închine, adică lui Antihrist, care a avut rana înjunghierii și s-a vindecat.
Amintiți-vă, obișnuiam să va spun că fie antihrist însuși va fi înviat dupa ce sufera o rană mortală – printr-o pseudo-înviere – fie unul dintre adjutanții săi va fi înviat – – și astfel antihrist va crea impresia că poate învia pe cineva din morți. Și atunci aceasta este ceea ce va invoca Prorocul Mincinos și astfel Antihristul va fi venerat prin icoană.
Cine greșește aici? Toți oamenii vietuitori pe pământ. Cu excepția, desigur, a celor aleși. Cei aleși sunt poporul lui Dumnezeu și v-am spus duminica trecută – o voi spune încă o dată – că poporul ales al lui Dumnezeu nu coincide, nu se indentifica cu toti locuitorii unui neam creștin ortodox. Dacă suntem 9 000 000 de greci, în sensul cel mai larg, ne consideram desigur că suntem poporul lui Dumnezeu, dar de fapt numai poporul ales este al lui Dumnezeu, adica acela care nu se va închina lui Antihrist și va fi gata să sufere orice martiriu. Dar poporul ales al lui Dumnezeu nu coincide, nu se indentifica cu toti cei 9 milioane de cetateni din Grecia.
Acest lucru ar trebui să ne facă să ne gândim dacă aparținem cu adevărat poporului lui Dumnezeu și daca nu cumva ne lăudăm că suntem creștini ortodocși botezați și că vom fi mântuiți fara nicio deosebire. Nu. Ci, doar cei aleși care nu vor accepta toate înșelăciunile pe care Profetul Mincinos ni le va trimite.
Vedem că suntem înșelați – caci ne zbatem pe pământ ca cei care au o mentalitate seculară, pământească. Suntem crestini, mergem la biserica daca vreti, ne marturisim, ne impartasim cu Sfintele Taine, dar avem o mentalitate laică, gandim lumeste intotdeauna. Prea mulți dintre creștinii noștri ortodocsi au o mentalitate seculară. Cei care au o mentalitate seculară, cat de greu se vor mântui! Adica cei care avem mentalitate lumească. Noi vom fi cei care vom fi înșelați. Dacă ar trebui să investigăm printre ascultătorii noștri, ascultătorii din această seară, cei prezenți și inclusiv pe mine, nu știu, dragii mei, de ce avem atata gandire seculară în noi. Asta ma îngrijorează! Mă îngrijorează personal. Mă îngrijorează foarte mult. Și cred că ar trebui să fim cu totii îngrijorați. Este ușor de înțeles acest lucru atunci când se vede din lucruri foarte grosiere, nu subțiri, asa cum se comporta creștinii. Dacă ar veni acest Profet Mincinos, mă tem că mase largi de creștini ortodocsi ar fi duse foarte ușor de nas. Vă înștiințeez, așa cum spune Domnul Hristos: „Va spun dinainte”, v-am spus anticipat. Vă avertizez și vedem asta în fiecare zi, oameni care aud aceste argumente aici, la un moment dat îi vedeți ca se lasa dusi de val. Mai concret creștinii noștri sunt confuzi, nu au constiinta dogmatica, nu au sprijin, nu au nicio bază, nu sunt stapani pe ei insisi.
Aici mai spune ce va face Prorocul Mincinos spre a inlesni venerarea finală absoluta a chipului antihristului.
Antihristul va fi o figură politică.
Va fi evreu, va fi inteligent, va fi filantrop va fi… calitati pe care Sfantul Ioan Evanghelistul nu le mentioneaza aici in Apocalipsa, ci in alte parti ale Bibliei. Atunci cu mare usurinta i se va inchina lumea ca unei persoane politice. Ca figură politică care va conduce lumea, în acest sens, i se va închina.
Avandu-l pe acest guvernator mondial, nu o sa mai avem nevoie de Dumnezeu. Iar Biblia o spune clar:
Blestemat este omul, care are nădejde spre om, si va rezema de dansul bratul trupului sau, si de la Domnul se va departa inima lui.
Si binecuvantat este omul cel ce nadajduieste spre Domnul
(Ieremia 17, 5:7).
În vremea mântuirii, a dobândirii vieţii veşnice, nădejdea noastră trebuie s-o punem numai în Dumnezeu (Ps. 2, 12; 5, 11; 117, 8-9). Nădejdea nu trebuie pusă în om (Ps. 145, 3; Is. 2, 22). Nădejdea celui credincios nu trebuie pusă în trup (Filip. 3, 4); nici în noi înşine (II Cor. 1, 9). Nu trebuie sa nădăjduim în dreptatea noastră (Luca 18, 19).
Omul se aseamănă cu iarba (Ps. 102, 15), cu floarea câmpului, cu umbra, cu trestia cea frântă de vânt, cu pânza păianjenului (Is. 36, 6; Iov 18, 19).
Deci este blestemat omul care nădăjduieşte în om, căci unul ca acela nădăjduieşte în zidirea lui Dumnezeu cea prea mică şi slabă şi nu în Dumnezeul puterilor. Cine nădăjduieşte în Dumnezeu este iubit de Dumnezeu (Ps. 146, 11), iar cine nădăjduieşte în om, nădăjduieşte în deşertăciune, deoarece omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec (Ps. 101, 12; 143, 4; Eccl. 6, 16; 8, 13).
Blestemat este omul care lasă pe Ziditorul său şi nădăjduieşte în cele deşarte şi stricăcioase şi în om, care este rob al păcatelor (Ioan 8, 34; Rom. 1, 24; 3, 9; 7, 5; 14; 23; Efes. 2, 3).
Blestemat omul care isi pune speranțele sale într-un om, în sens absolut. Cum spuneam, imi pun speranta mea in priceprea unui medic, ca ma va face bine. Dacă spunem acest lucru în sens relativ, nu ne ridicăm împotriva voii lui Dumnezeu pentru că îl punem pe Dumnezeu mai intai și apoi ne bizuim pe doctor si medicatie. Dacă doriți, o sa spun si acest lucru, asa ca sa ne trezim:
„Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui” (Ecclesiasticul 38, 9)
In acest sens, desigur, putem spune, ca ne punem o speranta moderata in medic. Dar când spun că nu cred în Hristos Dumnezeu, dar speranța mea absolută este medicul si medicatia atunci, desigur, am absolutizat medicatia și desigur, mă închin ca un idolatru medicului. Fac pelerinaj la doctor, adică îl venerez pe medic. Așa îi putem idolatriza si pe conducătorii politici, pe oricare ar fi. Ei pot fi oameni remarcabili, pot fi oameni mari, dar atâta timp cât le absolutizam acțiunea, faptele, atunci cădem în închinarea la Cezar, si ne pregatim astfel spre a ne închina și venera pe Antihrist.
Un alt semn al Prorocului Mincinos este sugestionarea vorbirii icoanei lui Antihrist, deci făcând-o să vorbească pentru a i se închina lumea. Ciudat, bizar! Cu alte cuvinte, pentru ai face icoana lui Antihrist, pentru a picta icoana lui Antihrist și pentru ca această icoana să înceapă a vorbi. Cum adica va vorbi?
Ne spune Sfantul Andrei al Cezareei:
„De multe ori este un farmec, o vraja rostita prin „icoane” si pentru Apollonius (din Tyaneus, desigur) si pentru altii, vorbeste un demon, caci ei sunt un trupuri moarte”
Au fost mari vrajitori în istorie, Simon magul, Apollonius Tyaneus, vrajitori celebri, uimitori. Odată, Apollonius de Tyaneus a fost găsit în Alexandria, și pentru o clipă el rămâne in extaz, și apoi spune:
„În acest moment împăratul este ucis.” După o lună, se va afla ca o corabie a venit din Italia, si a venit vestea că împăratul, în aceeași zi și timp in care Apollonius Tyaneus a spus, a fost ucis împăratul. Acestea, însă, nu sunt ciudate. Spiritismul este un exemplu foarte, foarte dur. Ești surprins de modul în care o icoana poate vorbi? Tot ce trebuie să faci este să mergi – de fapt sa nu mergi niciodată, Doamne ferește, dar vorba vine – la spiritisti!
Diavolul, dragii mei, el este cel care vorbește prin masa care dă aceste informații spiritistilor. Deci au obiecte care se mișcă, au obiecte care creează miscare in ritm de muzical. Ies dintr-un coș pe ritm de muzică. Obiectele au o greutate diferită. Dar nu mergeți niciodată, dar niciodată la o sesiune spiritista, că daca acest lucru se întâmplă, ati face un mare păcat. Chiar și din curiozitate, dacă cineva ar merge, știți, eu sunt ingrijorat. Dar v-am spus așa că tot ce trebuie să faceți este să mergeți, dar ca o figură de stil.
Deci icoana va vorbi si oamenii se vor închina lui Antihrist. Dar v-am spus că această inselare și persuasiune va fi exercitată. Si intr-o etapa ulterioara, când oamenii nu vor mai putea fi convinși, atunci se va folosi violența și constrângerea fizica.
Deci se va folosi si constrângerea fizica. Nabucodonosor a dorit să creeze unificarea popoarelor, egalizarea popoarelor pentru a-și menține dictatura in imperiu. Metoda lui a fost copiată de perși, apoi a fost copiată de grecii antici de Alexandru cel Mare și apoi a fost copiată de romani. Grecii antici, desigur, cu excepția lui Antioh Epifaniu, nu au cerut închinarea la Cezar.
Dar romanii cereau închinarea la Cezar tocmai pentru a crea unificare si egalizare absoluta in imperiul roman. Ca să existe o singura manifestare religioasă prin venerarea persoanei împăratului.
Aceasta este ultima carte pe care Antihristul o va juca pentru a conduce printr-o religie unica absoluta întreaga lume. Va fi un semn de unire absoluta a popoarelor intr-un guvern mondial prin religia unica a venerarii Antihristului.
Să nu credeți că este un basm sau o fictiune, sau o teorie a conspiratiei. Avem precedente istorice.
Pliniu cel Tânăr, care a fost prefectul Bitiniei, a fost cunoscut sub numele de mare cărturar. Acest savant a trimis o scrisoare celebră, care este mentionata de catre Eusebiu de Cezareea în „istoria ecleziastică”, în al treilea volum, o scrisoare celebră despre Traian, care dezlănțuise o persecuție teribilă împotriva creștinilor, iar Pliniu scrie:
„În afara lui Traian, nu se agreează, nu se idolatrizează nicio personalitate. Nu este nimic imoral de reprosat în rechizitoriul crestinilor, nimic păcătos, malign. Crestinii nu sunt nici oameni adulteri, crestini nu ucid, insa comit o fapta cu gravitate absoluta: nu se inchina idolilor, deci nu se inchina Cezarului”.
Ceea ce înseamnă că credincioșii ortodocsi marturisitori vor comite o singură fapta care va fi considerata crima de inalta de tradare: nu se vor închina Antihristului!
Si Antihristul se va întoarce împotriva lor într-un mod teribil!
A sustine ca pecetea lui antihrist nu poate fi implementata inainte de inscaunarea antihristului, este echivalent cu a sustine ca nu poate exista in lume duhul lui antihrist inainte de inscaunarea lui propriu-zisa. Iar aceasta e stupid.
Sfantul Andrei al Cezareei spune clar ca, prin inselaciune, Falsul Proroc va face lumea sa se inchine fiarei si sa-i primeasca pecetea 666.
„Lui i s-a dat putere asupra semnelor si minunilor, pentru ca, inaintemergand lui antihrist, sa-i pregateasca acestuia drumul spre pierire… Prin vrajitorie si inselaciune, inaintemergatorul falsului hristos va face totul spre amagirea oamenilor, pentru ca acestia sa-l socoteasca pe antihrist drept Dumnezeu, … dupa asemanarea Botezatorului, care-i aducea pe credinciosi la Mantuitorul… inaintemergatorul lui antihrist va fauri o icoana a fiarei, pe care o va face sa para ca vorbeste si se va stradui sa-i puna fiecaruia pe mana dreapta semnul numelui de pierzanie al apostatului (666), pentru curmarea faptelor bune si drepte, de asemenea si pe frunte, ca sa-i invete pe cei amagiti sa fie indrazneti in inselaciune si in faptele intunericului.”
Prorocul mincinos va insela pe toți cei mici și cei mari, pe cei bogați și si pe cei săraci, pe cei liberi și pe sclavi, astfel încât să le fie pusa pecetea 666 pe mâna dreaptă, sau pe frunte astfel incat sa se valideze prin pecetluire că s-au inchinat deja icoanei Antihristului și vor purta ireversibil pecetea lui Antihrist!
A 55-a cuvantare la Cartea Noului Testament, Apocalipsa.
Pecetea antihristului 666, este acțiunea întotdeauna a Profetului Mincinos, si va fi pusă tuturor oamenilor, indiferent de sex, vârstă și clasă socială.
V-am spus anul trecut, referindu-mă la această blocadă economică, din capitolul 13.
Și mi-ați spus:
Adică va exista o modalitate prin care sa nu ne putem mișca financiar, că băncile sunt de obicei cele care creează mișcarea banilor, deci băncile isi vor da concursul? Deci, vom avea aceasta dificultate?
Vedeti cazul acela în care băncile au fost în grevă și ați văzut imediat că a existat o paralizie economică in piață. Presupunând că acest lucru n-a fost generalizat, ci a fost un crash regional care a afectat anumite persoane.
Dar ce vom face atunci cand se va declansa un crash planetar?
Vom fi blocati financiar de catre bănci!
O să mergeți la băcănie și să spuneți, dați-mi un kilogram de zahăr sau la brutar să-i spuneți dati-mi un kilogram de faina. Îți va spune, ai semnul 666? Ai pecetea? Care trebuie sa fie pe mână sau pe frunte! Dacă aveți semnul, atunci cumpărați ce doriți. Nu-l aveti? Nu veți putea face cumpărături! Asta inseamna că nu vei putea cumpăra sau vinde. Sunteți producător și veți dori să vă vindeți marfa. Nu vă vor cumpăra marfa, producția dvs., dacă nu aveți pecetea Antihristului.
Vă dați seama, ca va fi un șantaj teribil. Și nu știu cum vor putea oamenii să reziste în aceasta faza sau să reacționeze! Asta pentru a va face o idee cât de groaznice vor fi acele zile ale guvernarii Antihristului!
A 56-a cuvantare la Cartea Noului Testament, Apocalipsa.
Digital Surveillance — the Real Motive Behind Push to Vaccinate Kids • Children’s Health Defense
https://childrenshealthdefense.org/defender/digital-surveillance-motive-behind-vaccinate-kids/