Nu a trecut mult timp de la restricțiile din pandemie, și consecințele încep să iasă la iveală. Condamnarea Pr. Gotsopoulos în Grecia pentru că a slujit de Buna Vestire lovește evident într-un cleric care a avut îndrăzneala să urmeze conștiința sa în Hristos și să nu se conformeze cu deciziile guvernamentale, care sunt discutabile. Chiar și acum, după atâta timp, statul dorește să-și păstreze discursul, deși pentru mulți este tot mai clar că acele măsuri au fost ilegale, mai ales în domeniul religios. Practic, e un conflict de orgolii din care are de suferit clericul tradițional, credincios, al cărui curaj trebuie înfrânt. În acest fel, Părintele devine un model de urmat și un stindard al păstrării și trăirii credinței.

Imagine: PrimeNews

Pr. Anastasios Gotsopoulos: «Ca cleric ortodox și ca cetățean grec, am fost obligat să slujesc și voi continua să slujesc»

În timpul pandemiei și în ciuda deciziilor guvernamentale de interzicere chiar și a Sfintei Liturghii de aniversarea națională din 25 martie, părintele Anastasie Gotsopoulos a decis să săvârșească Liturghia pe 25 martie 2020 în biserica Sf. Nicolae din Patra, având drept rezultat că este tras în tribunale.

În final, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de către Judecătoria de primă instanță din Patra, în timp ce în afara sălii de judecată se adunaseră de dimineața devreme zeci de susținători ai săi, care strigau: «Vrednic! Vrednic!».

Părintele a declarat ulterior: «Această decizie nu-mi modifică defel poziția mea. Ca cleric ortodox și ca cetățean grec, am fost obligat să slujesc și voi continua să slujesc. Sunt încredințat că această decizie va cădea la instanțele superioare».

După cum a menționat el însuși într-un text, „suferirea persecuției pentru o astfel de «culpă» constituie o deosebită cinste pentru un preot și încă ceva mai mult: cea mai înaltă cinste – cea mai înaltă funcție potrivit terminologiei bisericești – după preoție o recomandă condamnarea lui deoarece și-a împlinit îndatorirea preoțească. Totuși există o umbră care planează asupra acestei cinstiri particulare acordate mie: faptul că în patria noastră Puterea Legislativă a împuternicit organele competente ale Executivului să interzică deplin săvârșirea Sfintei Liturghii și Puterea competentă Judecătorească (Procuratura) consideră drept delict săvârșirea Sfintei Euharistii, iar pe clericii vinovați, care au cutezat să slujească, drept delicvenți, iar Conducerea Bisericească urmează, în cel mai bun caz, tăcută și descumpănită”!

Redăm și poziția personală mai detaliată a Părintelui, cu unele ajustări de traducere:

Vinovat

Astăzi, justiția greacă mi-a acordat cea mai înaltă onoare, cea mai înaltă funcție, care poate fi atribuită unui preot: m-a condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru că am oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Bunei Vestiri, pe 25 martie 2020, adică pentru că am îndeplinit datoria preoțească și pastorală și am încercat să fiu fundamental consecvent față de conștiința mea, de enoriașii mei, de tradiția noastră bisericească și de Dumnezeu.

Potrivit Apostolului Pavel, nouă, creștinilor , „ni s-a dăruit pentru Hristos nu numai să credem în El, ci să și pătimim pentru El”, adică ne-a fost „dăruit”, este o harismă, un dar, nu numai să credem în El, ci și să suferim pentru El. Nu că o astfel de condamnare din partea primei instanțe ar fi ceva atât de grav, dar cel puțin este o mică, minusculă pacoste, care tulbură puțin apele proiecției noastre sociale, ale aprecierii noastre sociale de dragul lui Hristos cel răstignit…

Prin urmare, slavă lui Dumnezeu pentru onoarea condamnării!

În același timp, totuși, Justiția Greacă, prin decizia sa, a făcut din Republica Elenă al doilea stat din Europa în ultimele 17 secole, după Albania lui Enver Hoxha, unde numai săvârșirea Sfintei Liturghii la Sărbătoarea Bunei Vestiri constituie o infracțiune și preotul care îndrăznește să slujească – indiferent de numărul credincioșilor – trebuie închis. Nici măcar sultanii nu acționaseră în acest fel…

Guvernul elen și cei care, în orice fel, au respectat prevederea (ordonanța nr. 2867/Y1/16.3.20) ar trebui să se simtă mândri de realizarea lor… Le confer această hotărâre judecătorească!

Este evident că această decizie nu îmi schimbă câtuși de puțin părerile și atitudinea în această chestiune și cu siguranță va cădea în instanțele superioare grecești și europene.

Ca credincios ortodox , nu aș putea accepta interdicția autorității de stat de a săvârși Sfânta Liturghie,

Ca duhovnic ortodox, am fost obligat, prin harul și mila lui Dumnezeu, să slujesc în ascultare de Capul Bisericii care poruncește: „aceasta să faceţi spre pomenirea Mea ”, devreme ce nu a existat nici o certare canonică din partea Episcopului meu sau a Sinodului.

În sfârșit, ca cetățean grec, am fost și sunt obligat, în măsura posibilităților și responsabilităților mele, să apăr Constituția Greciei și nu numai să nu permit nimănui să o încalce, ci nici să sufăr asta.

Interdicția săvârșirii Sfintei Liturghii constituie o abrogare a articolelor fundamentale 3 (Relațiile Biserică-Stat) și 13 (libertatea religioasă) din Constituția Greciei, precum și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului (articolul 9 din Protocolul adițional) care protejează dreptul la cult religios. Ca cetățean grec, sunt obligat să lupt pentru a restabili respectul.

Le datorez mulțumiri avocaților mei, domnului Georgios Iatrou și domnului Ioannis Hatziantoniou, deoarece, cu o argumentare legală neînduplecată, ei au demontat rechizitoriul și au demonstrat că ordonanța care interzicea Sfânta Liturghie nu putea fi aplicată de clerul ortodox.

Mulțumiri speciale și recunoștința mea se îndreaptă spre onorabilul domn C-tin Poulas, profesor la Universitatea din Patras (Secția Farmaceutică). Nu l-am cunoscut înainte pe domnul Poulas, dar, de îndată ce i-am spus cazul, a fost dispus să vină. Cu mărturia sa documentată științific, a demonstrat că din săvârșirea Sfintei Liturghii și a Dumnezeieștii Împărtășanii a credincioșilor nu a apărut nici cel mai mic risc pentru sănătatea publică și nici nu este posibil să apară.

O mențiune specială datorez prezenței în calitate de martor de apărare a respectatului părinte protoprezbiter Theodoros Zisis , profesor emerit al Facultății Teologice din Salonic. Este o onoare deosebită pentru mine că un om ecleziastic de un asemenea nivel și un mare teolog care primește respect și recunoaștere panortodoxă și-a dat osteneala să vină de la Salonic să mă apere ca martor. Îi mulțumesc din nou pentru efortul la care a fost supus, dar și mai general pentru contribuția sa teologică patristică consecventă în Biserica Ortodoxă. Consecvența cu care apără teologia ortodoxă este demnă de imitat de noi toți.

Multe mulțumiri clerului și mirenilor care s-au aflat astăzi la Tribunal (chiar și din Corint, Volos, Ioannina, Salonic, Kavala) sau, mai bine zis, din toată lumea, pentru a-mi fi alături: episcopi, preoți, călugări și credincioși.

În fine, trebuie să-mi exprim mulțumirile și singurului meu acuzator, jurnalistul K. Flamis, folosind cuvintele lui Lysias: „ Îi datorez multă grație, o,audiență, acuzatorului meu, care mi-a pregătit această luptă ”. Totuși ceea ce pentru mine, ca preot, este cea mai mare onoare, nu știu cum poate fi apreciat pentru un jurnalist… Dar asta e problema ziaristului și a jurnalismului elen…

Pr. Anastasios Gotsopoulos

PS: În explicațiile mele inițiale din 15.9.2020 către procurorul din Patras, am notat: „Potrivit Apostolului Pavel, creștinilor „ a fost dăruit pentru Hristos nu numai să creadă în El, ci și să pătimească pentru El”. Dacă acest lucru se aplică credincioșilor obișnuiți, cu cât mai mult se aplică nouă, clericilor, care am fost cinstiți cu preoția! În această lumină, permiteți-mi să vă spun cu absolută sinceritate că este o mare onoare pentru un preot să fie persecutat pentru că, în ciuda imperfecțiunilor și slăbiciunilor sale, el se străduiește să fie consecvent în slujirea sa preoțească , în „sfânta moștenire” pe care a primit-o în momentul hirotoniei sale. Cu siguranță, valoarea maximă va fi orice condamnare din același motiv. Dar ceea ce este o onoare și slavă pentru preot va fi o provocare directă la adresa conștiinței ecleziastice a credincioșilor și o rușine pentru Republica Elenă, care vrea să-și revendice un loc în republicile contemporane care respectă dreptul la libertatea de cult religios pentru cetățenii lor!”

Protopresbiter
Anastasios K. Gotsopoulos

Translate page >>
5
0
Scrie-ne, vrem să ştim părerea ta!x