Virusarea credinței. Persistența IPS Ierotheos în poziția teologică pro-vaccinare

După ce într-o primă instanță Mitropolitul Ierotheos și-a manifestat deschis adeziunea la discursul vaccinist oficial printr-o circulară trimisă în propria Mitropolie, a urmat apoi o revenire pe acest subiect datorată criticilor care i-au fost adresate. De data aceasta, textul semnat este unul teologic și mai bine închegat. Din păcate, el atrage atenția în mod negativ, ca și Starețul Efrem de la Vatopedi, din cauza faptului că poziționarea lor produce sminteală, venind din partea unor figuri bisericești reprezentative (pentru Biserica Greacă și Sfântul Munte).

Acest nou text, intitulat Pandemii de felurite forme, aduce lămuriri suplimentare, deși afirmă că „unii întreabă despre subiecte la care deja s-a răspuns în textul pe care se presupune că l-au citit și-l judecă”. Cele șase subteme din cuprinsul răspunsului Mitr. Ierotheos sunt: 1. Ascultarea de Sinodul grec, 2. conducerea Bisericii prin Sinoade, chiar dacă acestea pot fi tâlhărești, 3. carantina din Vechiul Testament pentru lepră este un model pentru abordarea virusului de astăzi, 4. invocarea cuvintelor unor părinți sfinți este nepotrivită și sunt scoase din context, 5. măsurile restrictive sunt științifice și Biserica nu e normal să le conteste și 6. scopul pe care îl au în vedere clerul și credincioșii trebuie să fie dobândirea harului dumnezeiesc.

Scopul viețuirii creștine

Chiar dacă este cea din urmă temă abordată, scopul pe care trebuie să-l aibă în vedere orice credincios și păstorii Bisericii este cel mai important aspect al vieții creștine. În textul IPS Ierotheos se face vorbire despre păstorire în contrapondere, dar și în legătură cu teologia. Astfel, „teologia fără pastorație este gândire (simplă) și pastorația fără teologie este slujire lumească”. „Mulți clerici se ocupă (adesea) cu lucruri străine de misiunea lor. Scopul de bază al slujirii pastorale este să-i conducă pe oameni la Hristos prin Biserică, astfel încât să fie activată lucrarea sufletului lor și să fie reaprins harul botezului și al mirungerii, care există în adâncul inimii creștinilor. … Din nefericire, clericii de astăzi am lăsat această lucrare, care este «de mult preț înaintea lui Dumnezeu», acest «om ascuns în inimă­­» și ne ocupăm cu alte lucruri, care sunt exterioare, de detaliu și nu țin de veșnicie.”

Chiar dacă nu spune explicit, prezentarea vieții duhovnicești pe care o face Mitropolitul este o critică la adresa acelora din cadrul Bisericii care se opun măsurilor restrictive pandemice. Iar acest aspect devalorizează tot mesajul său, care este unul perfect valabil în sine. Se ajunge la o teologie despre harul lui Dumnezeu metodică, exactă, perfectă, dar idealizată, desprinsă de realitate. Este dat la o parte esențialul, anume că lucrarea dumnezeiască sălășluiește în inimile iubitoare de adevăr, sincere, care nu fac concesii cu lumea. Mai exact, este foarte bine să urmărim interiorizarea, rugăciunea și dobândirea harului lui Dumnezeu, dar nu ca un pretext pentru a ignora și a înghiți minciunile și batjocura la adresa Bisericii, manifestate prin închiderea lăcașurilor de cult, prin forțarea vaccinării, prin mutarea orei de săvârșire a slujbei Învierii, prin catalogarea Sfintelor Taine drept surse de infecție… Pentru a folosi cuvintele Scripturii, „nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte, însă, fiţi desăvârşiţi!” (Cor.14: 20). Sau, altfel spus, să fim înțelepți ca șerpii (Mt. 10: 16), adică să ne păzim mereu capul, care este credința, potrivit Avvei Dorotei.

Așadar este foarte adevărat că scopul demersurilor noastre, al viețuirii noastre, trebuie să fie apropierea de Dumnezeu, dobândirea harului, învierea lăuntrică. Însă nu putem transforma această lucrare într-o tehnică abstractă, aseptică, desprinsă de morală, de discernerea între bine și rău. Mai ales că de multe ori am fost îndemnați la rugăciune doar de fațadă, pentru a ni se induce inacțiunea, indolența, renunțarea la mărturisire.

Conducerea sinodală a Bisericii

O altă temă importantă este a modului cum este condusă Biserica. IPS Ierotheos absolutizează Sinodul grec și Sinoadele în general. El scrie: „Toți episcopii ne-am luat angajamentul înainte de hirotonie că vom asculta de Biserică: «Mă voi supune mereu și cu dragă inimă în cele bisericești și Sfântului Sinod ca instanță bisericească supremă». … Și, înainte de a primi administrarea Mitropoliei, am dat asigurarea că vom păzi legile statului”. În continuare apreciază că „argumentul dezbinării, că adică Sfântul Sinod dezbină pliroma Bisericii prin deciziile pe care le ia, este superficial. Prin aceasta se consideră că cei care invocă deciziile organismelor sinodale și ale organismelor mondiale de sănătate și ale altor centre mondiale dezbină poporul, în timp ce aceia care reacționează la astfel de decizii se luptă pentru unitatea Bisericii și a societății!!”.

Mai departe, vorbește și despre Sinoade la general, în decursul istoriei: „Ce să spun despre argumentele unora că și Sinoadele fac greșeli și se referă la Sinoade «tâlhărești» ? Desigur, există Sinoade care fac greșeli și aceasta se datorează membrilor care le compun. Sinodul este un regim harismatic, după cum se vede la primul Sinod Apostolic din Ierusalim, din anul 48 d.H.”.

„Dar subiectul este cine judecă dacă un Sinod a căzut în greșeli? Poate oricine, care nu a gustat lucrarea Sfântului Duh, care mai ales gândește politic, nu teologic, să decidă ca un Papă că Sinodul a făcut o greșeală și să spună că este eretic? Acest lucru se face sinodal, după cum vedem în toată istoria bisericească. De la Sinodul I Ecumenic (325) până la Sinodul II Ecumenic (381) au trecut 56 de ani cu lupte, au fost convocate aproape 30 de Sinoade care au alcătuit diferite «Simboluri» și în final Sinodul II Ecumenic a stabilit forma finală a «Simbolului de credință­­­». A trebuit în continuare să vină Sinodul III Ecumenic (431) ca să impună deciziile Sinoadelor I și II.”

Această perspectivă este una contorsionată și ilogică. Dacă fiecare Sinod trebuie să fie validat de un altul ulterior, atunci nu există nici o decizie definitivă și clară pentru că va trebui să fie, la rândul ei, recunoscută de un alt Sinod. În plus, referința istorică la Sinoadele dintre Primul și Al Doilea Sinod Ecumenic este un falsă. Acele multe Sinoade nu au alcătuit diferite mărturisiri de credință, ci unele contrare unele cu altele, ba chiar arienii eretici au anatematizat pe ortodocși și invers. Nu a fost vorba de o dezbatere, ci de o confruntare, care s-a încheiat la Sinodul II de la Constantinopol (381). În descrierea elegantă a patrologului S. Papadopoulos, „prin aceste sinoade, pozitive sau negative, au fost puse bazele practicii procedurii sinodale în Biserică… Prin hotărârile lor canonice au arătat, pozitiv sau negativ, structura Bisericii drept organism teantropic. … Majoritatea covârșitoare a sinoadelor au avut drept scop înlăturarea sau înlocuirea Sinodului de la Niceea”[1] și a credinței drepte semnate acolo. Fără a intra mai mult în amănunte, există mărturii de primă mână că acele Sinoade s-au condamnat între ele, nu au produs formule de mărturisire diferite, ci contrare, care se anulau unele pe altele. Scrierile Sf. Atanasie cel Mare din acea vreme sunt elocvente în acest sens, spre exemplu. Acea perioadă a fost una de lupte care au fost încordate, nu dezbateri și cooperare pentru a găsi exprimarea cea mai bună a credinței. Biserica a fost în pericol din cauza Sinoadelor tâlhărești și nu le consideră un factor pozitiv, ci le șterge din memoria ei. Sinodul II Ecumenic a fost mare nu pentru că a judecat pe cele dinaintea lui, ci pentru că a luat o hotărâre corectă, ziditoare, în acord cu Sinodul I de dinainte. Fiecare Sinod este validat de receptarea în Biserică, nu de un altul, după cum se spune în Enciclica Patriarhală din 1848: „La noi n’au putut niciodată nici Patriarhi, nici Sinoade să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul religiei este însuşi corpul Bisericii, adică poporul însuşi”.

Mitr. Ierotheos mută greșit atenția și confundă opoziția față de hotărârile sinodale greșite cu condamnarea lor oficială. Evident că un Sinod va fi osândi tot sinodal, dar asta nu exclude și nu interzice reacția poporului, ci chiar o presupune și o cere. În sprijinul ideilor sale, aduce alte mărturii istorice false, cum că Patriarhul Sofronie ar fi condamnat sinodal monotelismul. Acel Sinod adunat în Cipru s-a încheiat indecis, fără o hotărâre finală. Iar Sinodul de la Ferrara-Florența (1438/9), până să fie condamnat de cel din 1484, a fost repudiat de credincioși și chiar de Sf. Marcu al Efesului și mulți alți clerici, care sunt de lăudat și de urmat. A spune că nu trebuie să reacționăm față de hotărârile sinodale pentru că acestea pot fi anulate doar la același nivel înseamnă o răstălmăcire grosolană. Deciziile tâlhărești sunt respinse tocmai datorită reacției sănătoase a credincioșilor, iar lipsa ei ar duce la prelungirea agoniei.

Afirmațiile despre Sf. Sofronie și Sinodul de la Ferrara-Florența sunt la fel de eronate ca și aceea că „Sf. Maxim Mărturisitorul ne-a arătat modul cum să corectăm o decizie sinodală greșită, mai ales pe teme dogmatice, când s-a folosit de această structură a Bisericii pentru a combate deciziile greșite”. Până la convocarea, împreună cu Papa Martin a Sinodului de la Lateran, nu trebuie uitat că Sf. Maxim a combătut și s-a împotrivit ereziei, nu a așteptat să apară din senin o decizie corectă oficială.

Așadar nu trebuie să ridicăm deciziile sinodale pe un piedestal suprem, ci să le cinstim pe cele corecte și să le combatem pe cele tâlhărești. Reacția nu trebuie să fie „într-un mod papistaș, autarhic, autonom, antibisericesc”, e drept; nu anulăm nevoia unor decizii sinodale, dar ea este foarte utilă și necesară. Nu e corect să fie încadrată și caracterizată cu astfel de epitete depreciative orice opoziție, băgând la pachet și negând chiar și atitudinile sănătoase.

Restricțiile de astăzi au ecou în Vechiul Testament??

Pentru a da greutate mai mare cuvintelor Sf. Nicodim Aghioritul, invocate în Enciclica sa, Mitropolitul face apel la fel de incorect la măsurile de izolare aplicate leproșilor în Vechiul Testament. Sunt puerile afirmațiile de genul: „sunt prevăzute rânduieli conform cărora cei care erau bolnavi de lepră trebuiau să se depărteze nu numai de viața liturgică, ci și de societate” sau că „Hristos a tămăduit câțiva leproși, dar nu a izbăvit omenirea de lepră, lucru pe care l-a făcut prin oamenii de știință ai epocii noastre”. De fapt, leproșii nu erau excluși de la cult, ci pur și simplu dintre oameni, iar știința nu vin în continuarea vindecărilor Mântuitorului; e vorba de registre diferite: religios și medical.

De altfel, comparația între lepră și coronavirus este irelevantă. Virulența și modul de transmitere sunt absolut diferite. În plus, asimilarea măștii cu faptul că leprosul trebuia să aibă gura acoperită (Lev. 13: 45) este ridicolă pentru că avea capul descoperit, iar acoperământul din jurul gurii părea mai mult un semn de recunoaștere a leprosului care trăia în afara societății. Oare acest rol îl are masca în zilele noastre? La fel, nu are nici o legătură izolarea de astăzi cu cea a celui bănuit de boală timp de șapte zile până se va încredința preotul dacă e lepros sau nu.

Sunt foarte logice măsurile de carantinare câtă vreme sunt utile și vorbim de o boală foarte periculoasă care necesită izolare. Bineînțeles că și bisericile ar trebui supuse la un astfel de regim pentru a nu fi transformate în focare de infecție, dar în cazul în care se justifică, nu abuziv.

Cuvintele Sfinților nu pot fi invocate de oricine

Referirea la cuvintele Cuviosului Paisie Aghioritul este pe jumătate corectă. Într-adevăr, cuvintele sale nu pot fi invocate cu claritate în sprijinul ideii că vaccinurile de astăzi sunt rele.

Sf. Paisie a spus: „Au pecetluit tone de pești si-i urmăresc din satelit în ce mare sunt. Acum iarăși a apărut o boală, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu și, ca să-l poată face cineva, îl vor pecetlui. … Îmi spune gândul că Antihrist cu acest sistem vrea să prindă toată lumea”. Aceste afirmații este greu să fie luate drept o proorocie pentru virusul de astăzi, ci mai degrabă ca un exemplu cum putem fi controlați. Nu știm dacă vaccinurile anti-covid sunt pentru urmărirea populației, dar în mod clar sunt periculoase pentru sănătate, sunt pentru control social, supunere oarbă, reeducare și discriminare. Au mai degrabă un efect social și cultural decât unul sanitar.

Cât privește argumentul că ucenici ai Sf. Paisie s-au vaccinat, acesta are o credibilitate redusă. În nici un caz nu știm dacă ar fi procedat Cuviosul la fel cu ucenicul său, Ierom. Paisie, duhovnicul Mănăstirii Sf. Ilarion, cu obștea maicilor de la Suroti, unde este mormântul Sf. Paisie, sau cu părintele Hristodul, biograful său. Nici măcar faptul că însuși Mitr. Ierotheos l-a cunoscut bine nu este un garant că știe mai sigur cum ar fi procedat astăzi.

În mod sigur cuvintele amintite mai sus ale Sf. Paisie sunt un semnal de alarmă că se poate introduce un control al populației chiar și prin vaccinuri. Din nefericire, nu este vorba doar despre o cipuire, ci de o reeducare și aliniere la un regim tiranic. Afectează mult mai direct sufletul decât prin intermediul unui semn în trup.

Știință și conspiraționism

Atitudinea față de dispozițiile medicale emise de organele competente este un subiect delicat. Afirmația că „Sfântul sinod trebuie să respecte deciziile specialiștilor pe teme medicale și să teologhisească pe teme de competența lui. Niciodată până acum nu a fost întrebată Biserica de către creștini, nici nu a luat decizii despre vaccinurile pe care le facem pentru diferite boli din fragedă vârstă…” este una absolut corectă. Însă există o contradicție flagrantă cu implicarea de astăzi a Sinodului grec de a recomanda vaccinarea (chiar și fără obligație), precum și cu poziția însuși Mitr. Ierotheos de a trimite o enciclică în eparhia sa în același scop.

Desigur că nu este de înțeles și nu poate fi acceptată „demonizarea științei” și „modul demonic de reacție al unor creștini, care leagă toate de Antihrist”. Dar nici implicarea oficială și neoficială a Bisericii în campania de vaccinare sau de impunere a unor restricții abuzive, la fel de demonice, chiar dacă au aparență mai plăcută.

Sfaturile Sf. Paisie sunt foarte utile și lămuritoare pentru a discerne atât atacul demonic din partea conducătorilor lumii, de înrobire față de viitorul Antihrist, cât și reacțiile exagerate, care trebuie temperate cu atitudinea corectă în Hristos. Un pasaj elocvent este acesta: „Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila? -“Politețea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoși pentru că vor fi … europeni. Vor arăta că sunt la înălțime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi dacă nu are pecetea. Vor spune: “Fără pecete vă chinuiți! Dacă ați fi primit-o, nu ați fi trăit așa de greu”. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraș, să cultive grâu, cartofi. Să pună puțini măslini și atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puține găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că și provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu țin mult, ci se strică repede. Firește, greul va dura puțin, trei-trei ani și jumătate”.

Concluzii

Viziunea Mitropolitului Ierotheos despre rolul credincioșilor în Biserică este una instituțională, cu argumente teologice precare și răstălmăciri istorice. Fără trimiteri precise, verificabile, ba chiar eronate, argumentele folosite cad în derizoriu. Din păcate, este un motiv în plus să fim atenți la duhul învățăturilor și îndrumărilor care ni se dau.

În discuție nu este doar problematica vaccinării și pandemiei în general, ci funcționarea corectă a Bisericii. Nu este de mirare că pe alte teme importante, cum este ecumenismul parafat în Creta sau schisma ucraineană, este instaurată o răceală și indiferență vinovate printre clerici și credincioși. Dacă nu conștientizăm că trebuie să fim într-o continuă ascultare și armonie cu tradiția sfântă a Bisericii transmisă până la noi, rămânem doar la nivelul conformării cu o ierarhie tot mai depărtată de principiile evanghelice autentice. Chiar dacă nu este vorba de greșeli directe ale Bisericii Române, suntem și noi conectați la Ortodoxia mondială, ba chiar avem scăderile noastre pe alte teme similare.


[1] Patrologie, vol. II/1, Ed. Bizantină, București, 2009, p. 33.

IPS Ierotheos își duce mai departe sarcina de teolog al noii normalități sanitare: „Cine infectează pe alții în pandemie este vinovat de ucidere”

Foto: Romfea.gr

Deja ne-am obișnuit ca Biserica să funcționeze ca o instituție, formal, emițând hotărâri care de multe ori sunt contrare Evangheliei sau transmit mesaje glaciale, fără duh. Însă o lovitură cruntă este dată când chiar reprezentanții ei mai tradiționaliști abandonează duhul isihast, de rugăciune, dogmatic și-l adaptează la un crez diferit, străin, cum este cel al imperativului vaccinării contra covid. Un astfel de caz este IPS Ierotheos, de altfel un teolog remarcabil, dar cu ieșiri foarte diferite în ultima vreme. Dar trebuie să fie probată, chiar pusă greu la încercare credința multora.

În Grecia se duce o campanie de promovare a vaccinării și a măsurilor de protecție împotriva coronavirului foarte intensă. Este implicată și Biserica. Însuși Sinodul Permanent a emis o decizie prin care îndeamnă la aceasta, deși nu impune. Mulți ar fi dorit obligativitatea, dar a rămas doar recomandarea „călduroasă” să ne încredem în onestitatea științei medicale. Pe de altă parte, există câțiva episcopi care se opun, au un discurs contrar, nu respectă toate regulile de protecție sau le evită, nu au făcut slujba Învierii seara la 9 în loc de miezul nopții. Nu sunt mulți aceștia, dar există. Din nefericire, se găsesc și ierarhi mărturisitori până nu demult, precum IPS Serafim de Pireu și IPS Ierotheos Vlachos, care să se înregimenteze în corul „apologeților plandemiei”. Nu doar că s-au vaccinat, ci chiar fac o apologie a diferitelor instrucțiuni oficiale, chiar dacă sunt străine și contrare duhului ortodox.

Ultimul text al IPS Ierotheos, o Enciclică adresată eparhiei pe care o conduce, intitulată Măsuri de protecție față de pandemia de coronavirus,  manipulează câteva aspecte corecte pentru a le prezenta greșit. Toți avem, mai mult sau mai puțin, acces la informații, dar rolul major al ierarhilor ca păstori de suflete ar trebui să fie acela de a adapta și interpreta corect regulile bisericești la situațiile concrete. Nu e suficient să avem o cârmă (Pidalion), ci și un cârmaci iscusit sau care măcar să nu răstălmăcească învățăturile și să ducă în eroare.

Ideile expuse de Mitropolitul Ierotheos sunt de conformare cu discursul oficial al supunerii la regulile sanitare deoarece „patria noastră și toată lumea sunt chinuite de mai mult de un an și jumătate de criza așa-numită sanitară, virusul sars-cov-2”. „Printre măsurile preventive a infecției și a bolii și poate dintre cele mai importante este și vaccinul, după cum se întâmplă și cu multe alte boli.” Apoi face referire la decizia sinodală din 13 ianuarie, prin care este recomandată vaccinarea, printre altele pentru că nu ar necesita „folosirea unor linii de culturi celulare” și la cea din 14 iulie. Prin urmare, „deoarece nu suntem un trup dezordonat, ci o „luptă (ostășire) bună” (1Tim. 1: 18) și trebuie să ascultăm de deciziile Sfântului Sinod”, trebuie să ne conformăm.

Concret, „trebuie să facem uz și de vaccin, în afară dacă doctorul decide altfel pentru noi”. „Totuși consider că este inacceptabil să fie abordat vaccinul împotriva coronavirusului cu argumente parateologice, oportunități politice și mentalități conspiraționiste. Una este dialogul științific și compararea științifică pentru îmbunătățirea mijloacelor de până acum de înfruntare a virusului prin organismele științifice, care este un lucru indicat, și alta este abordarea vaccinării cu opinii parateologice și conspiraționiste, care, din păcate, se transmit foarte rapid pe internet și creează confuzie printre creștini.” „Din nefericire, cele care se tipăresc uneori de către cercurile acestea fundamentaliste protestante (și orientale) în America sunt aduse și la oamenii Bisericii Ortodoxe fără să sesizeze ei că toate acestea sunt lipsite de bază teologică și conștiință bisericească. Este trist că mulți care au mentalitate anti-vaccinistă se disting prin lipsă de gândire teologică serioasă, conștiință bisericească și, în sfârșit, de argumente științifice serioase. Citesc cele ce se scriu contra vaccinurilor și mă uimesc de confuzia de gândire și scris… Și, după cum spun teologii experimentați, este ușor să se rătăcească cineva, dar dificil să scape de rătăcire.”

„Clericii suntem obligați să respectăm măsurile sanitare ca să nu fim cauză și prilej să se contamineze creștinii. Aș vrea să semnalez că Sf. Nicodim Aghioritul s-a pronunțat cel puțin de două ori, din câte cunosc, despre faptul că, dacă în vreme de pandemie creștinul nu ia aminte și devine cauză de moarte pentru ceilalți, va trebui să fie canonisit ca ucigaș. Concret, în Pidalion la nota de la canonul 86 apostolic (n.tr.: chiar dacă în edițiile românești nu există, versiunea grecească originală conține această referință) și în Exomologhitarion (Carte pentru mărturisire) despre porunca a șasea.” Sf. Nicodim scrie: „ca un ucigaș este condamnat și acel om care, în vreme de ciumă, după ce a aflat că este contaminat, se duce în case și în public și contamintează și pe alții și devine cauză de multe ucideri”. „Rețineți seriozitatea subiectului. Oricine, în vreme de pandemie, cum se întâmplă în epoca noastră, nu ia aminte și contaminează și pe alții este judecat cu certarea pentru ucidere! Un mijloc de bază pentru a ne proteja pe noi și pe alții este vaccinarea.

La acest text, portalul Romfea.gr a publicat și un răspuns al unui teolog, Gheorghios Pavlidis, în care sunt puse    șase întrebări retorice contra-argumentative, dar pe care nu le reluăm aici.

Se poate spune că sunt foarte juste aceste recomandări și insistențe cu amenințări voalate și denigrări la adresa opozanților, dar în vreme de pandemie autentică. Aplicarea la covid este cel puțin discutabilă dacă nu rău-voitoare din mai multe motive.

1. Nu se compară bolile molipsitoare cunoscute cu coronavirusul de astăzi, care este o răceală banală, dar care, este adevărat, poate degenera la unii și să aibă efecte grave asupra sănătății.

2. Nu trebuie să alunecăm într-o manie de a ne da peste cap ca să știm dacă suntem infectați ca să putem ieși sau nu în public. Este evident că oricine se îmbolnăvește, chiar și de o gripă banală, ar trebui să-i protejeze pe ceilalți, mai ales pe cei vulnerabili. Dar aceasta în limitele posibilităților. Canoanele bisericești înfierează indiferența și reaua intenție, nu infectările involuntare.

3. Recomandarea vaccinării este făcută cu o asemenea insistență, încât se deosebește foarte puțin de impunere și agresare. Asta în condițiile în care vaccinul nu produce imunizare și, evident, cel care se vaccinează și devine neatent poate fi chiar mai vinovat.

4. Există conspirații și exagerări pe marginea controlului mental cu ajutorul vaccinării, dar nu este onest să fie aruncate la coș toate observațiile de bun simț verificate științific care atestă faptul că există probleme serioase medicale care intervin în urma acestui proces. Atitudinea aceasta a oficialilor de la noi și de pretutindeni dă cel puțin de gândit și induce o reticență îndreptățită. Pentru că, pe lângă observațiile și studiile științifice, se vede cu ochiul liber că vaccinarea nu funcționează, ci dă roade contrare în țările cu cea mai mare acoperire, cum sunt Israel, Anglia și SUA. În plus, chiar argumentele expuse de autorități sunt contra-argumente.

5. Conștiința bisericească autentică nu înseamnă a ne încadra pur și simplu ca niște oi fără minte în limitele care ni se impun, ci să fim treji, veghetori și să păstrăm cugetul autentic al Bisericii mai ales în vremuri de cernere ca cele de acum. Au mai existat rătăciți și chiar Sinoade tâlhărești; nu putem să ne încredem pur și simplu în autoritățile formale bisericești. Ascultarea de superiori trebuie să se facă în duhul Evangheliei și pentru Hristos, nu ca față de un Cezar lumesc. Cu atât mai mult când cârmuitorii duhovnicești fac greșeli flagrante și cer supunere orbească, ce duce în groapă.

Pericolul cel mai mare îl constituie nu doar afectarea sănătății unora, ci ingineria socială și controlul maselor care se realizează prin vaccinare și impunerea unor pașapoarte verzi pentru libera circulație. Spectrul unei dictaturi tot mai profunde este vizibil și de netăgăduit. Nu numai libertatea trupului este îngrădită, ci se exercită și o presiune la nivel cultural și chiar religios. Concesii rușinoase a mai făcut Biserica la nivel oficial, dar, când sunt folosite vocile cu reputație duhovnicească, se ajunge la o dărâmare interioară. E nevoie de vigilență sporită și tărie de caracter/credință.

P.S.: Probabil că trimiterea unor astfel de Pastorale/Enciclice de către ierarhi, nu doar una generală din partea Sfântului Sinod, este un imperativ și o modă prin care se personalizează capt(ur)area atenției.

Mitropolitul Neofit de Morfu este cercetat penal pentru că a chemat credincioșii la slujba de Bobotează pe timp de restricții

ΒήμαΟρθοδοξίας: A fost amânat procesul Mitr. Neofit de Morfu pentru 24 septembrie

Sursa imaginii: Vimaorthodoxias.gr

Înaltpreasfințitul Mitropolit Neofit de Morfu s-a prezentat astăzi, 4 august 2021, înaintea Tribunalului Regional din Nicosia împreună cu avocatul său, dl. Nikos Kliridis, pentru a răspunde acuzaţiilor reţinute în baza rechizitoriului ce i-a fost întocmit, respectiv împrejurarea că Mitropolitul ar fi instigat la comiterea de infracţiuni prin aceea că a incitat cetățenii să participe nelegal la Sfânta Liturghie oficiată de Bobotează, pe 6 ianuarie 2021, în Evrihu.

După cum a declarat dl. Nikos Kliridis, acuzaţiile sunt neîntemeiate întrucât Mitropolitul nu a făcut altceva decât că și-a exercitat atribuțiile sale religioase, în baza drepturilor sale de ierarh al Bisericii, drepturi care sunt garantate de Constituție.

«Mitropolitul este ierarh și, pe baza atribuțiilor sale religioase, cheamă pe credincioși fie să stea la biserică, fie să se apropie cei care vor, căci nu a forțat pe nimeni, să participe la diferite slujbe care au legătură cu religia noastră», a declarat dl. Kliridis. Acesta a menționat în continuare că la procesul de astăzi nu i s-a permis acuzatului să se înfățișeze în sala de judecată, întrucât acesta a refuzat purtarea măştii de protecţie, caracterizând incidentul drept unul trist, de vreme ce nu i s-a dat posibilitatea celui învinuit să răspundă acuzațiilor.

Procesul a fost amânat pentru data de 24 septembrie 2021, cu obligaţia depunerii unei garanții (cauțiuni?) de 5.000 de euro din partea acuzatului (informaţie neconfirmată – nota theodosie.ro). Pentru nepurtarea măştii de protecţie, Mitropolitul a fost sancţionat cu o amendă în sumă de 300 de euro, sancţiune despre care a precizat că refuză să o achite. La sediul instanţei au fost prezenţi credincioşi care şi-au exprimat sprijinul pentru ierarhul lor, precum şi unităţi de ordine.

Biserica Greciei a îndemnat credincioșii printr-o Enciclică sinodală să se vaccineze. Au existat și reacții de împotrivire

Sinodul Permanent pe luna iulie al Bisericii Greciei a hotărât că vaccinarea trebuie să fie un act liber ales, dar și să fie trimisă în parohii o Enciclică de informare cu privire la atitudinea bisericească în situație de pandemie. Aceasta este un îndemn concis, de o foaie, în care se face apologia științei medicale și a vaccinării contra covid-19.

În primele paragrafe sunt date trimiteri din Noul și Vechiul Testament și la viețile unor Sfinți, în care se face referire la rolul benefic al medicilor. Deși există învățături clare scripturistice și patristice pe această temă, au fost alese referințe curioase, cum ar fi cuvintele Mântuitorului: „nu au nevoie de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi” (Mt. 9: 12). Acestea au fost rostite pentru a justifica faptul că mânca cu păcătoșii, deci fac referire la bolile sufletești și indirect la cele trupești. Iar exemplul Sf. Nectarie care a stat în spital în faza terminală a bolii sale, unde a și murit, este foarte puțin relevant.

Însă partea cea mai controversată este cea referitoare la virusul actual și la vaccinare:

„Așa și astăzi, Biserica se încrede în comunitatea științifică a medicilor, care se luptă zi și noapte pentru scăparea oamenilor de pandemia aducătoare de moarte. Prin luminare de la Dumnezeu și prin efortul laborios al cercetătorilor, omenirea mai are la îndemână un vaccin, care este suficient să înalțe un zid în fața răspândirii pandemiei. Speranța a răsărit pentru întoarcerea la normalitate, dar, în principal, pentru participarea neîmpiedicată la Sfintele Taine ale Bisericii noastre, dintre care culmea este Împărtășania noastră a tuturor în Taina dumnezeieștii Euharistii.
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, cunoscând că vaccinul constituie cea mai mare faptă de responsabilitate față de semenul nostru, recomandă tuturor, în acord cu medicul lor, să valorifice darul acesta pe care ni l-a dăruit Dumnezeu, ca să ne protejăm pe noi, dar și pe fiecare om «pentru care a murit Hristos» (Rom. 14: 15). Și dorește în mod autentic să dea asigurare că acest vaccin nu vine în vreo opoziție cu învățătura scripturistică, patristică și canonică a Sfintei noastre Biserici.
Frica de orice este o apariție nouă adesea creează reacții sau suspiciuni cu rezultate, de multe ori, că se aud voci care provoacă dezbinare și confuzie. Totuși aceasta vine în opoziție cu cerința din Rugăciunea arhierească a Domnului nostru: „ca toți să fie una» (In. 17: 21).
În această conjunctură dificilă este nevoie de credință, pricepere, smerenie, simțământ înalt al responsabilității, solidaritate, dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele pentru că, dacă lipsesc acestea, stăpânește frica în inimile oamenilor și, după proorocul David: «acolo s-au temut de frică, unde nu era frică» (Ps. 13: 5).

Fii iubiți în Domnul,
Vă chemăm să ascultați glasul științei și al specialiștilor, care totdeauna informează cu simț de înaltă răspundere cetățenii, propunând soluțiile indicate aplicate la înfruntarea dificultăților care se ivesc de fiecare dată.
De multe ori, în mijloacele de informare pe internet sunt proiectate opinii nefundamentate, care sunt lipsite de bază științifică, dar și de duh bisericesc. De aceea susținem rugăciunea, amintind cuvintele Evanghelistului iubirii, Sf. Ioan Teologul: «nu dați crezare oricărui duh, ci cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu» (1In. 4: 1).

Fiilor,
Îi chemăm pe toți la înarmarea cu rugăciune, care constituie, de altfel, și arma prin excelență a creștinilor, ca, împreună cu respectarea indicațiilor medicale și cu ajutorul succeselor științifice, să dispară pandemia și miasma morții din omenire și toți uniți să slăvim pe Căpetenia credinței noastre, Iisus Hristos, Care a venit în această lume «să avem viață și să o avem din belșug» (In. 10: 10).

Se poate observa ușor că duhul acestor cuvinte nu este unul bisericesc. În principal iese în evidență confundarea și reducția vieții duhovnicești, a sufletului, cu cea biologică, a trupului. Viața pe care a venit Hristos să o aducă oamenilor nu este una somatică, pământească, ci cerească, veșnică, spirituală. Am fost învățați de El să biruim frica de moarte, să fim mai tari decât ea, nu să fugim de ea.

Iar cel mai important aspect este cel legat de vaccinare. Avem încredere în știință și în medici, dar nu nelimitată, ci în măsura în care rezultatele confirmă studiile lor. Dar, în contextul în care există statistici și informații serioase că vaccinul nu este sigur, nu se justifică acest îndemn și validare a acțiunii de vaccinare. Pe de o parte, domeniul medical este străin Bisericii, pe de altă parte, aspectele morale ce privesc folosirea de celule de fetuși avortați ar impune o atitudine de opoziție, nu de admirație.

Spre exemplu, Pr. Teodor Zisis, în critica făcută acestei Enciclice, evidențiază diferența dintre știință și Biserică și faptul că încrederea atât de mare și reverențioasă față de cunoașterea omenească este o trăsătură a ereziei varlaamite, care nega energiile necreate și admitea doar o cunoaștere naturală. De aceea este normal ca cei care se vaccinează din considerentele expuse ar trebui opriți de la Împărtășanie până se spovedesc de acest păcat și primesc canon. Nu cei care refuză vaccinul ar trebui îndepărtați, cum spun unii episcopi, ci tocmai cei care-și pun încrederea în om și minciunile proferate, abătându-se de la credința în Dumnezeu.

Nu este de mirare că în unele biserici au apărut reacții de împotrivire. Mai mult, este emblematic și faptul că presa relatează distorsionat evenimentele. Spre exemplu, opoziția virulentă manifestată de credincioși la predica Mitropolitului Varnava de Neapole la biserica Sf. Parascheva la slujba vecerniei este prezentată într-un mod care induce ideea că aceștia s-au comportat huliganic, strigând: „rușine!”, „rușine să fă fie!”, în timp ce ierarhul îndemna la protejarea părinților bătrâni și a fraților. Filmarea scurtă video nu surprinde decât un instantaneu irelevant. Ceea ce nu se spune în știrea media poate fi aflat din unele relatări particulare (comentarii). Așadar Enciclica nu a fost citită la Liturghie de preotul paroh, care în general nu a respectat restricțiile la slujbe și a avut de suferit prigoniri. Venirea Mitropolitului la Vecernie nu a avut efect pozitiv, ci a fost nevoit să iasă din biserică pe ușa din spate la presiunea credincioșilor.

Un alt fapt notabil este că în Mitropolia de Edessa nu a fost citită Enciclica în duminica de 25 iulie pe motiv că ierarhul locului nu a fost în Grecia. Ea a fost amânată pentru 1 august.

Pe de altă parte, există Mitropolii, cum e cazul celei din Zakint, în care sunt amenințați la ședința preoțească preoții cu tăierea salariului dacă nu se vaccinează. Până la urmă, cei mai eficienți prigonitori sunt cei din interior.

Din păcate, înregimentarea Bisericii într-o politică medicală cu puternice nuanțe dictatoriale și discriminatorii reprezintă o apostazie de la menirea sa. Nu poate fi trecut cu vederea că tocmai Bisericile Locale care au recunoscut pe schismaticii ucraineni (Grecia și Cipru îndeosebi) sunt cele care se încolonează și la ordinele „sanitare” ale autorităților civile. Adevărata miză nu este atât medicală, cât socială și religioasă. Se întrevede implementarea unei noi spiritualități anticreștine. Pentru a face față provocărilor, este necesară o încadrare corectă în Biserică: supunerea cu discernământ, pentru Hristos, pentru Evanghelie, nu pentru porunci omenești. Prin strâmtorări credința multora este și va fi încercată.

Fake news: Nu Biserica Rusă presează pe credincioși să se vaccineze contra covid-19, ci există doar declarații și poziționări neoficiale pe acest subiect

Sursă foto: Gulf News

Știrea de ieri că Biserica Rusă ar presa pe credincioși să se vaccineze este o manipulare. Declarațiile pe această temă făcute de Mitropolitul Ilarion, președintele Departamentului de Relații Externe, sunt opinii personale, nu exprimă poziția Patriarhiei de Moscova. În ciuda poziției sale înalte, ieșirea sa la un post de televiziune rusesc a fost una particulară, nu în calitate de purtător de cuvânt.

Foarte multe agenții de știri au colportat titlul tendențios că Biserica Rusă îi numește păcătoși pe cei care nu se vaccinează contra covid-19. Aceast este descisă ca fiind poziția Bisericii Ruse, dar sunt citate doar cuvintele dintr-o emisiune TV ale ierarhului menționat.

Declarațiile Mitr. Ilarion sunt, într-adevăr, răscolitoare. Într-o emisiune la postul național Russia 24, el a explicat că adesea mirenii vin să se mărturisească la el, pocăindu-se că nu s-au vaccinat. Ei se simt vinovați că ar fi infectat pe alții și unii chiar ar fi murit din această cauză. “Vin și spun: ‘Cum voi trăi cu asta acum?’. Și mi-e greu chiar și mie să le spun cum să ducă asta. Trebuie să recuperezi toată viața pentru păcatul comis. Păcatul este că te gândești la tine în loc să te gândești la ceilalți”, a spus Mitropolitul. “Suntem răspunzători – fiecare dintre noi – nu doar de noi înșine și nu doar de cei dragi ai noștri, ci și de cei care intră în contact cu noi.”

În lunile din urmă, Mitropolitul Ilarion a vorbit constant la TV despre nevoia de a respecta regulile și a lua măsuri de precauție pentru a evita infectarea. În luna iunie, ierarhul și-a arătat “atitudinea sa pozitivă” față de inițiativa guvernului de a face vaccinarea obligatorie pentru cei din serviciul public. “Bineînțeles, este de dorit să fie respectat principiul voluntariatului în raport cu vaccinările – principiu care a fost exprimat chiar de la început. Dar există și principiul responsabilității oamenilor pentru viața celorlalți”, a explicat el.

Așadar, în primul rând, declarațiile Mitropolitului sunt ridicole pentru că nu există o vinovăție concretă pentru care Biserica să ceară pocăință cuiva care nu s-a vaccinat. Apoi este cu atât mai absurd să vorbească de o povară a conștiinței pe toată viața. Este un discurs pur sentimental, lumesc, fără legătură cu morala Bisericii, cu poruncile lui Dumnezeu.

În România, sursă acestei știri este indicată ca fiind agenția Reuters. Mesajul preluat este că există foarte multe infectări și Biserica se implică, îi îndeamnă și îi ceartă pe oameni să se vaccineze, altfel săvârșesc un păcat major. Totuși cifrele vehiculate nu sunt contextualizate corect nici ca procent din populație, nici comparativ cu alte boli sau cauze de moarte cum ar fi accidentele rutiere curente, fumatul etc. În plus, nu se spune nici că vaccinul nu împiedică transmiterea bolii potrivit declarațiilor oficiale, valabile cel mai probabil și pentru tipurile de vaccinuri din Rusia, cel puțin Sputnik-V, pe bază de ARNm.

Pentru contextualizare, merită menționat că acum mai puțin de 2 săptămâni în urmă, starețul marii Mănăstiri rusești Valaam, Episcopul Pangratie, a încercat să facă obligatorie vaccinarea contra covid-19 pentru obște și pentru tot personalul auxiliar. În acest sens, a invocat ascultarea de stareț și ierarhie și a amenințat cu scoaterea din mănăstire și schiturile ei pe toți care se opun. Bineînțeles că această atitudine a creat opoziție, sminteală și uimire în rândul credincioșilor. Dar se pare că toată tulburarea s-a încheiat cu bine. Episcopul Sava, Administratorul-Șef al Patriarhiei Moscovei, de care depinde M-rea Valaam, a clarificat faptul că Patriarhul Chiril nu impune nimănui vaccinarea și el este cel care decide în această chestiune. Mai mult, măsurile obligatorii din zona Moscovei pentru lucrătorii publici nu sunt valabile pentru organizațiile religioase. Nici măcar Președintele Putin nu le agreează, dar ele ar putea fi impuse la nivel regional.

Concluzia reală este că, dimpotrivă, Biserica Rusă nu este adepta forțării oamenilor să se vaccineze, chiar se ferește de o astfel de poziționare oficială. Vocea unor ierarhi sau clerici individuali pur și simplu nu este reprezentativă, ci mai degrabă vedetistă, sentimentală, de impresie. Iar cei care le preiau fac un deserviciu Bisericii (Ruse) voit sau involuntar, mai ales prin folosirea unor expresii de genul: “puternica Biserică a Rusiei i-a mustrat pe ruși”. Parcă viața, mai ales cea bisericească, e mai mult decât un vaccin și boală; contează mai mult discernământul, onestitatea și îndeosebi ascultarea întru cunoștință de Dumnezeu, nu orbește și fără judecată. Vaccinarea în cauză comportă discuții mult mai documentate, serioase și bazate pe date sigure pentru că riscurile nu sunt mici, iar răspunderea morală este, de asemenea importantă.

Biserica Rusă înclină și ea, după cea Greacă, să accepte vaccinurile anti-covid, chiar dacă utilizează celule de fetuși la producerea lor

După cum semnalează portalul rusesc Pravoslavie, varianta în limba engleză, subiectul vaccinurilor anti-covid a fost tratat la o masă rotundă la Academia Duhovnicească Sretensky, pe 20 mai a.c., în cadrul unui seminar intitulat „Vaccinarea: probleme etice în lumina credinței ortodoxe”. Din păcate, rezoluția finală este foarte apropiată de poziția Bisericii Greciei tot de anul acesta, admițând în definitiv folosirea culturilor de celule de embrioni avortați.

Spre deosebire de Sinodul grecilor, participanții din Rusia, printre care au fost și ierarhi de seamă (membri ai Sinodului Permanent al Patriarhiei Ruse), au menționat și unele critici la adresa folosirii celulelor de fetuși. În acest sens, a fost citată o prevedere din Fundamentele Concepției Sociale a BORu, care consideră inacceptabilă „prelevarea și folosirea de țesuturi și organe de embrioni umani, avortați la diferite stadii de dezvoltare, pentru tentativa de a trata felurite boli” (XII.7). Cu toate acestea, verdictul final este în contradicție cu principiul enunțat mai sus. Concret, „participanții la masa rotundă, după ce au stabilit această chestiune, consideră că ar trebui ca industria farmaceutică să caute o posibilitate să folosească tehnologii care exclud utilizarea culturilor celulare menționate. Luând în considerare cele de mai sus, participanții la masa rotundă cred că în prezent, în absența unei alternative viabile, având în vedere amenințarea sănătății și a vieții oamenilor de către infecția cu virusul covid-19, o persoană ortodoxă care folosește un vaccin împotriva acestei boli, creat sau testat prin folosirea unei culturi celulare de embrioni, nu este implicată în păcatul avortului, în urma căruia a fost creată această cultură celulară. Dată fiind alegerea dintre un astfel de vaccin și un vaccin dezvoltat fără folosirea unei culturi celulare umane de embrioni, participanții la masa rotundă sunt în favoarea folosirii vaccinului din urmă ca fiind mai acceptabil din punct de vedere etic”.  La acestea adaugă apelul la o atitudine de respect față de alegerile oamenilor, atât în favoarea folosirii vaccinurilor în discuție, cât și împotrivă. În fine, discuția despre aspectele morale cu privire la folosirea culturilor crescute din celule de embrioni umani trebuie continuată.

În cadrul discuțiilor, a fost amintit faptul că Biserica nu este împotriva vaccinurilor, ci chiar a sprijinit vaccinarea împotriva variolei în 1804. De asemenea, a fost subliniată libertatea de alegere a fiecărui individ în parte pe baza „credințelor, înțelegerii și experienței de viață personale”. De aceea, este necesară o „discuție largă specializată și publică pe aceste chestiuni și o examinare corectă a medicamentelor folosite pentru posibile efecte adverse, inclusiv cele pe termen lung, ca și o autentificare a acestor medicamente. Este la fel de important să fie informați deplin și cuprinzător oamenii care iau propriile decizii cu privire la vaccinare în privința gradului de necesitate și a posibilelor consecințe”. Trebuie avut în vedere că nu intră în sarcina și competența Bisericii să stabilească riscul efectelor adverse ale medicamentelor.

Este de remarcat și faptul că „infecția cu virusul covid-19 a luat viața a mulți oameni și a adus o dezordine semnificativă în viețile oamenilor”. Din această cauză, merită respect efortul oamenilor de știință și al medicilor care au depus eforturi să fie depășită boala și prevenită.

Concepția că vaccinarea echivalează cu „acceptarea însemnării lui Antihrist” este una eronată, ca și teoriile conspiraționiste despre ciparea oamenilor în secret prin vaccinuri.

Nota noastră: Este superioară dezbaterea din Rusia față de cea realizată de Comisia sinodală din Grecia. Totuși nu pot fi trecute cu vederea contradicțiile evidente legate îndeosebi de etica folosirii celulelor de fetuși avortați în fabricarea vaccinurilor. Chiar dacă mai multe alte medicamente apelează la aceste proceduri, ele nu pot fi justificate de nici un fel de către Biserică. Atâta vreme cât este inacceptabilă folosirea celulelor sau organelor provenite de la fetuși, este de neînțeles cum nu este implicat cineva în păcatul avortului. Evident că nu este același lucru cu avortarea în sine, dar are nuanțe și implicații înfricoșătoare. Participarea la un păcat nu constă doar în săvârșirea lui, ci și în încurajarea și cauționarea lui. Atunci când este cultivat avortul, el este săvârșit la o scară mare, cu efecte devastatoare greu de imaginat. Desigur că nu poate fi dezvinovățit total cel care-și face vaccinul dezvoltat prin folosirea celulelor de fetuși. Dar mai ales cei care fac declarații publice, îndeosebi din partea Bisericii și pe probleme de natură etică, au o responsabilitate mult mai mare.

Ar trebui insistat asupra faptului că evaluarea morală a vaccinurilor anti-covid ar trebui făcută mai mult dintr-o perspectivă a păcătuirii, nu utilitaristă. Chiar dacă ar câștiga omul lumea toată sau numai sănătatea proprie, ce-i folosește dacă-și pierde sufletul prin păcate? Este mai de folos în fața lui Dumnezeu a fi măturat de interesele cinice ale societății decât ros de conștiință. Mai ales că virusul corona nu este atât de fatal încât să impună decizii radicale. Discuția ar trebui purtată mai ales pe raportul dintre efectele negative ale restricțiilor excesive în viața omenirii și cele generate de boală. În termeni ortodocși, este necesară o evaluare cu adevărat morală, neinfluențată de presiunea industriei farmaceutice, ci în frica lui Dumnezeu.

Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că există și episcopi ortodocși care nu sunt de acord cu vaccinul tocmai pe motivele în discuție. Printre aceștia, se numără Mitropolitul cipriot Neofit de Morfu și Mitropolitul grec Serafim de Kithire.

Slugărnicia sinodalilor BOR intră în conflict cu „ambiția personală” de a deveni mitropolit a IPS Teodosie sau cu atitudinea sa mărturisitoare?

Imagine: R3media

Tema ridicării Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie depășește cadrele și interesele credincioșilor de rând pentru că implicațiile sunt administrative, birocratice și nu-i privesc direct. Însă refuzul scris al Sfântului Sinod al BOR și al Patriarhiei (prin semnătura vicarului ei administrativ) scoate la iveală poziționări și conflicte de interes comun.

Refuzul Patriarhiei la cererea Arhiepiscopiei a fost adus în atenția publică de un ziar local din Constanța, Dobrogea Live, și apoi preluat de presa centrală.

Dorința IPS Teodosie de a transforma în mitropolie scaunul tomitan este una care necesită o discuție mai extinsă și destul de complexă, este greu de pus în aplicare în scurt timp. În contextul în care pe teritoriul țării există 6 Mitropolii, formate din cel puțin 3 Episcopii, înființarea uneia noi la Constanța ar presupune arondarea cel puțin a încă unei eparhii la teritoriul dobrogean (Constanța și Tulcea) din componența Mitropoliei Munteniei. Ar putea fi vorba de Arhiepiscopia Dunării de Jos (Galați) sau Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Ambele sunt păstorite de ierarhi care nu ar dori să ajungă sub umbrela IPS Teodosie, după cum sugerează răspunsul oficial („nu există eparhii vecine care doresc să fie sufragane scaunului de Tomis”).

În cadrul acesta strict administrativ, ar trebui precizat că, deși în trecut pe teritoriul țării noastre episcopii au avut în grijă teritorii extinse, adică a existat un număr mic de episcopii, totuși nu acesta ar trebui să fie normalul. În Grecia, spre exemplu, care se apropie mai mult de intenția apostolilor, există 81 de eparhii pe o suprafață incomparabil mai mică față de doar 29 în România. O situație similară este ilustrată chiar de scrisoarea-răspuns patriarhală, care menționează că în Mitropolia de odinioară a Tomisului existau 14 episcopii. Altfel spus, la noi arhiereii păstoresc astăzi teritorii întinse, ce implică cerințe pastorale de amploare, care nu pot primi atenția cuvenită în atare condiții mod normal. În acest fel, este hrănită dorința de stăpânire, nu de păstorire. Un contraexemplu, deși nu foarte elocvent, este Ucraina, unde s-a ajuns ca Sinodul să fie compus din peste 100 de episcopi la ora actuală față de 17 în 1991, cu toate că și acolo sunt foarte extinse teritoriile canonice.

Așadar înființarea unui scaun mitropolitan la Constanța presupune o luptă grozavă de interese, fie în direcția concurenței dintre stăpâni (vlădici=episcopi), fie în sensul fărâmițării actualelor teritorii, ceea ce ar însemna să fie iarăși lovite ambițiile hrănite de starea de fapt actuală. Interesul credincioșilor ar trebui să meargă spre a doua variantă, dar chiar și așa este o dezbatere mult prea amplă și aproape refuzată din start, nu e un subiect ușor accesibil.

Nota discordantă a IPS Teodosie deranjează

În schimb, ceea ce a atras atenția este înjosirea Arhiepiscopului Tomisului, care este acuzat că ar avea o „ambiție personală”. Din păcate, aceasta nu este suficient dovedită, ci este mai mult o constatare care nu face cinste Patriarhiei fără argumentele de rigoare. Ar fi fost suficientă expunerea obiectivă de motive de la punctele I-III și V. Mai mult, este sugerată posibilitatea înființării unei astfel de Mitropolii, dar cu alegeri în Sinod, pe care ar încerca să le eludeze IPS Teodosie („Oare pentru a se evita alegerea statutară de mitropolit?”). Aceste remarci vădesc o dispoziție pătimașă, posibil provocată de ambiții la fel de mici de partea cealaltă.

Dar acuzația cea mai clară este adusă chiar din rândul sinodalilor, care au pus în discuție „unele dintre iniţiativele şi acţiunile asumate şi desfăşurate în Arhiepiscopia Tomisului în perioada pandemiei”, consemnate în hotărârea sinodală 1617/2021. Despre acestea se spune că „au creat discuţii aprinse în media şi au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că ele au fost însoţite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral şi de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină şi de  răzvrătire”.

Fără să fie cunoscută direct argumentația Arhiepiscopiei Tomisului pentru înființarea unei mitropolii, este de presupus că ea s-a concentrat pe statutul său de odinioară, după cum reiese din declarațiile IPS Teodosie. În acest caz, pare cam lipsită de susținere solicitarea înaintată, cel puțin fără a aduce motive noi față de una mai veche similară, din 2003.

Conflictul dintre sinodali și ierarhul din Constanța este o problemă a lor personală și există prea puține informații publice pentru a alege o parte sau alta. Presupusele interese personale pot fi doar bănuite, nu sunt un fapt indubitabil.

Însă grav este că în această dispută sunt atrase și teme sensibile, cum sunt atitudinile curajoase ale IPS Teodosie legate de restricțiile impuse de pandemia covid-19. După cum se știe, IPS Sa a contestat și pus în discuție interdicțiile de a participa la slujbe anul trecut, purtarea măștii și mai ales vaccinarea contra virusului. Una dintre cele mai controversate și comentate în public acțiuni a fost cea a săvârșirii cu solemnitate anul trecut a slujbei de odovanie a Praznicului Învierii în ziua dinainte de Înălțare. A fost un gest de reparare față de închiderea credincioșilor de Paști în case, care doar în Constanța a avut loc, neacceptat de Patriarhie, deși în toată Biserica Greciei s-a ținut această slujbă cu aceeași semnificație compensatorie. Un alt moment important a fost organizarea hramului Sf. Ap. Andrei la peștera lui din localitatea Ion Corvin, înfruntând restricțiile autorităților. Bineînțeles, exprimarea rezervelor cu privire la vaccinare a stârnit multe nemulțumiri și antipatia autorităților și a presei aservite.

Până la urmă, mărturisire sau ambiții personale?

În ultima perioadă, odată cu închiderea în case din cauza pandemiei, IPS Teodosie a devenit mai activ în mediul online și mai cunoscut prin atitudinile tradiționaliste ale IPS Sale. Nu doar în ce privește oprimarea Bisericii prin restricțiile „sanitare”, ci și intervențiile sale pe teme de credință au produs reacții adverse. Un exemplu este subiectul participării ortodocșilor la slujbele ereticilor în diaspora. Atunci chiar și Patriarhia, nu doar presa, a avut o atitudine de distanțare și dezicere.

Răspunsuri în spiritul tradițional al Ortodoxiei a oferit la diverse emisiuni locale la întrebările ascultătorilor. Un fapt lăudabil, căsătoriile mixte și participarea la slujbele săvârșite de eretici au fost criticate și o sumedenie de abateri și superstiții din popor. Totuși nu și-a asumat respingerea legalizării ecumenismului la Sinodul din Creta din 2016 probabil pentru a nu intra într-un conflict frontal cu linia Sinodului BOR și cu ierarhii și Patriarhii ecumeniști din alte țări și cu interesele geo-politice și religioase mondialiste.

În mod evident se poate constata o schimbare de atitudine în prezent față de trecut, o mai mare fidelitate față de tradiția Bisericii. Este aproape singurul ierarh cu poziționări vizibile, asumate și mărturisitoare. Cel puțin, ocupă un loc în linia întâi și se expune periculos la critici și atacuri din tabăra progresită. Nicidecum nu reprezintă un deserviciu imaginii Bisericii atitudinea IPS Sale, ci poate doar o pată și o provocare la adresa lașității majorității episcopilor români și de peste hotare. Nu e vorba de lipsă de tact pastoral, ci de asumarea unei răspunderi într-un moment crucial, când la nivel oficial Biserica Ortodoxă s-a mulțumit cu cedările și compromisurile în fața presiunii progresist-ateiste a statului.

Chiar dacă vor fi fost lipsuri și slăbiciuni pătimașe în trecut, atitudinea mărturisitoare din prezent a IPS Teodosie poate fi o reabilitare lăudabilă și merită toată susținerea în rugăciune și în orice alt mod onorabil. Avem mare nevoie de verticalitate și fidelitate față de credința ortodoxă, fără dublă măsură, izvorâtă din credința în Dumnezeu sinceră, curată și curajoasă.

În sensul celor spuse, dezicerea de hotărârile Sinodului din Creta ar fi o garanție că adevărul și dragostea de Dumnezeu sunt cele care contează pentru IPS Sa, nu urmărește doar o notorietate efemeră. Nu lupta cu restul ierarhiei este miza, nici frica de ea, ci dragostea pentru Hristos, pentru Evanghelia Lui și pentru mântuirea prin adevărul pe care ni l-a lăsat în Biserica Ortodoxă.

Ne-am obișnuit să nu avem ierarhi, să fie absenți, funcționari distanți și neimplicați autentic în viața Bisericii, preocupați doar de administrație și de imaginea publică. Iar când un arhiereu are atitudinea corectă și cinstită, el pare și este prezentat ca ceva ieșit din comun, extremist sau cu scopuri străine; este atacat de restul sinodalilor. Va fi până la capăt un conflict care să merite, de dragul lui Dumnezeu? Mai găsește Hristos oameni credincioși Lui pe pământ care să susțină Biserica Sa? Nu sunt întrebări retorice, ci provocări la adresa conștiinței fiecăruia, a IPS Teodosie în primul rând, a sinodalilor și a fiecăruia în parte, de la mic la mare. Nu doar în fața societății progresiste, ci și în fața Domnului, Care judecă și va judeca inimile tuturor.

Sinodul Permanent pe luna mai al Bisericii Greciei ia la țintă doi Mitropoliți care au contestat restricțiile pentru slujbele de Paști

Nu doar unii Mitropoliți din Grecia aplică sancțiuni preoților din jurisdicția lor, ci astăzi a fost deschisă o acțiune de cercetare a doi Mitropoliți, Serafim de Kithire și Cosma de Etolia, pentru contestarea dispozițiilor extraordinare cu privire la modul săvârșirii slujbelor din Săptămâna Mare și mai ales de Înviere de anul acesta în Grecia. Se pare că noua linie a Bisericii, acomodată la cerințele pământești în dauna menirii sale cerești, este impusă tot mai puternic. Până acum, nu au existat episcopi sancționați pentru poziția lor tradiționalistă; au fost găsite soluții de aplanare și încadrare a lor în discursul oficial. Oare să fie acesta momentul unei schimbări? Se va ajunge până la sancționare? Vor rămâne pe poziție arhiereii în discuție?

Amintim că tema cea mai importantă a fost mutarea slujbei pascale de la miezul nopții la ora 9 în seara de Sâmbătă, fapt ce contrazice tradiția Bisericii de a serba Paștile duminica, nicidecum sâmbăta. Subiectul este unul delicat pentru că mulți argumentează că ziua liturgică începe din seara zilei precedente, de la Vecernie, deci tot în cadrul duminicii a fost slujită Învierea. Există o dezbatere încă deschisă pe acest subiect, la care participă două părți: tradiționaliști și novaționiști. Cei mai cunoscuți teologi actuali susțin că decizia sinodală a fost una greșită și Învierea nu poate fi prăznuită înainte de miezul nopții.

Foto: Βήμα Ορθοδοξίας

Mai jos redăm traducerea părții referitoare la acest subiect din Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Greciei de astăzi:

Βήμα Ορθοδοξίας: S-a încheiat SSP! Sunt luați în „vizor” Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia – Ce s-a decis

 (Sfântul Sinod Permanent) a făcut o revizuire extinsă a comportamentelor din perioada pascală trecută și a disciplinei clericilor de orice rang față de deciziile din ședința din 20 aprilie 2021 cu privire la slujirea din sfintele biserici și și-a exprimat amărăciunea și dezaprobarea față de acele cazuri în care au fost observate diferențe cu intenție față de deciziile sinodale unanime.

De aceea a și decis cu mult necaz să ceară de la Comisia Sinodală pentru chestiuni dogmatice și canonico-legislative configurarea dosarelor și depunerea referatelor despre următoarele sale acțiuni cu privire la scrisorile și celelalte acțiuni ale Preasfințiților Mitropoliți Serafim de Kithire și Cosma de Etolia și Akarnania, prin care Arhiereii în cauză au manifestat nesupunere și lipsă de respect față de decizia unanimă a organului administrativ colectiv al Bisericii Greciei în ce privește procedura extraordinară de săvârșire a sfintelor slujbe din cauza restricțiilor sanitare.

Cu durere, Preafericitul Președinte al Sfântului Sinod Permanent a constatat, iar Preasfințiții Arhierei sinodali au consimțit că îndeosebi Preasfințitul Mitropolit Serafim de Kithire, prin intermediul noului text al său către Sfântul Sinod Permanent, se pune împotriva deciziilor acestuia, insistă să nu sesizeze situația critică a deciziilor dificile și extraordinare ale Sfântului Sinod Permanent pentru sănătatea publică și pentru apărarea vieții omenești, se izolează și se pune departe de efortul colectiv al Bisericii Greciei, care se străduie și lucrează atât pentru săvârșirea neîmpiedicată a cultului divin, cât și pentru respectarea măsurilor sanitare.

Sunt pedepsiți preoții greci care au slujit Învierea anul acesta la miezul nopții

Mitropolitul Pavel de Drama (Foto: Βήμα Ορθοδοξίας)

Βημα Ορθοδοξιας: Macarie de Siderocastro: „Biserica nu va deveni harababură”. Oprire de la slujire și scoatere din post pentru 4 preoți

„Mitropolitul Macarie de Siderocastro a hotărât pedepsirea cu oprirea de la slujbă și scoaterea din funcție pentru patru preoți pentru încălcarea deciziilor Sfântului Sinod.

Vorbind pentru canalul ΕΡΤ din Serron, a semnalat că a trecut la această decizie pentru că preoții au făcut slujba Învierii la 12 (miezul-nopții), încălcând și legile statului, și deciziile Sfântului Sinod, clarificând faptul că nu pot să slujească fără verificare și să facă de capul lor.”

În reportajul video mai adaugă faptul că Biserica ar deveni o harababură dacă fiecare va proceda în afara deciziilor Sinodului și în „neascultare” față de Episcop. „Mai mult de un an de zile nu am intervenit asupra nimănui. Nici asupra salariilor, asupra nimic. Îi lăsăm liberi, dar să nu treacă dincolo de noi. Nu este nimeni mai credincios decât Vlădica (Episcopul). Nu este nimeni mai postitor decât Vlădica. Nu este nimeni mai energic decât Vlădica. Merge înainte Vlădica și toți ceilalți îl urmează. Înainte este păstorul și în urmă turma.”

„Fulgere” din partea Mitr. Pavel de Drama: „Sunt vinovați părinții care se joacă cu sănătatea oamenilor”

După ce Mitr. Pavel de Drama a menționat că va apela la procuror împotriva a trei preoți care nu au respectat măsurile de prevenție în perioada Paștelui, a revenit cu noi declarații. Îi îndeamnă pe enoriașii celor trei biserici să fie atenți pentru că în ele se concentrează negaționiști ai pandemiei, care nu respectă nici o măsură de prevenție.

După ce a primit injurii că face apel la procuratură, se întreabă „de ce să intre în Biserică o organizație de tipul organizației bisericești Zorii Aurii (grup de nuanță fascistă și ultra-naționalist de extremă dreapta”.

Totuși el însuși a săvârșit slujba Învierii la Mănăstirea Sipsas, cu porțile închise, la miezul nopții, în semn de deranj față de măsura care a fost luată. A mai descoperit faptul că, la sinaxa cu preoții din Săptămâna Mare, le-a cerut să-și asume responsabilitatea și să semneze un memoriu comun prin care să-și manifeste protestul lor.


Dintre toate măsurile cu privire la slujbele pascale de anul acesta din Grecia, cea mai controversată a fost devansarea Învierii la ora 9 în seara de Sâmbătă în loc de Duminică la miezul nopții. Din nefericire, pe lângă unii episcopi care s-au opus acestei decizii, există unii care dovedesc zel până într-acolo, încât să-i pedepsească pe preoții care au „îndrăznit” să slujească normal, la miezul nopții. Cel puțin Mitropolitul de Siderocastro face aceasta din convingerea că arhiereii trebuie să fie urmați de credincioși ca o turmă, fără discernământ și indiferent dacă ei sunt credincioși sau nu Păstorului Hristos. Altfel spus, aceștia se substituie Capului Bisericii, care este Însuși Domnul, și devin iconomi necredincioși ai Tainelor, care asupresc turma cuvântătoare în loc să o păstorească și să o îngrijească și să o apere de lupii răpitori duhovnicești. Mitropolitul Pavel de Drama pare mai reținut, totuși cântă aceeași partitură oficială de acomodare a Bisericii la restricțiile „pandemice”.

Din fericire, la noi, în România, Biserica a refuzat implicarea anul acesta în promovarea măsurilor de distanțare și prevenție contra coronavirus, care țin de domeniul medical, nu de propagandă. Deși există presiuni de a se face reclamă vaccinării, până acum nu li s-a dat curs, așa cum s-a întâmplat în Grecia.

Etica bisericească (în Grecia) este fascinată mai mult de știință decât de nebunia Evangheliei

ΟρθοδοξίαNewsAgency: Biserica și Statul în lupta contra pandemiei. Referatele Comisiei Sinodale de Bioetică despre vaccinuri

Biserica, după cum a comunicat și după ultima ședință a Sfântului Sinod Permanent, «urmărește îndeaproape chestiunea vaccinărilor prin Comisia Sinodală de Bioetică, ce informează prin relatările ei continue Corpul Sinodal despre toate evoluțiile».

«La acest nivel, Sfântul Sinod a fost informat că, în urma studiului făcut, vaccinurile împotriva covid-19, care sunt utilizate în prezent în patria noastră, nu necesită folosirea culturilor de celule embrionare pentru producerea lor», scria în acest sens comunicatul oficial al SSP.

REFERATUL COMISIEI DE BIOETICĂ

Cu acest subiect s-a ocupat duminica trecută și o sinaxă foarte importantă pe internet pe care a organizat-o Sfânta Mitropolie de Neapolis și Stavropolis. În această sinaxă, președintele Comisiei Sinodale de Bioetică a Bisericii Greciei, Mitropolitul Nicolae de Mesoghea și Lavreotichi, s-a referit pe larg la teoriile care au fost dezvoltate cu privire la vaccinuri și a dezvăluit conținutul referatului Comisiei către Sinodul Permanent. Preasfințitul, referindu-se la teoriile despre existența unei particule (cip) care va fi pus în organismul oamenilor prin vaccinul contra COVID-19, a subliniat că studiul nu a localizat vreo mărturie științifică și teoria s-a dovedit a fi un mit.

«A existat un comunicat în decembrie 1999, ca editorial. Nu există o tehnologie corespunzătoare, nu am putut să găsim nimic», a zis, subliniind că «cel mai mare cip îl avem în mâinile noastre și este mobilul. Prin aplicații se fac toate, mult mai bine decât prin cele ce putea să le facă o particulă, care va fi strecurată eventual în trupul nostru prin vaccin».

INFORMĂRI CONTINUE

Comisia a fost informată amănunțit de oameni de știință specialiști în 7 sinaxe pe internet despre un șir de teme care se referă la vaccinuri și a compus un raport pe care l-a depus pe 14 decembrie la Sfântul Sinod.
După cum a accentuat Mitropolitul, principiul general al concluziilor s-a concentrat în faptul că vaccinarea nu constituie un subiect bisericesc, teologic sau dogmatic, ci pur științific. A fost exprimată încrederea în lumea științifică, în timp ce s-a propus pe de o parte Biserica  să nu iasă cu un steag antivaccinist și, pe de altă parte, să nu fie instrumentată ca o susținătoare a vaccinului, date fiind neliniștile oamenilor cu privire la posibilele efecte adverse. S-a decis să fie lăsat subiectul la conștiința fiecăruia.

ÎNCREDERE ÎN SPECIALIȘTI

«Trebuie să învățăm să avem încredere în specialiști și în lumea științifică și să nu polarizăm situația.»

Referindu-se la intervenția Mitropolitului Serafim de Kithire, care a invocat acuzațiile Vaticanului pentru faptul că vaccinurile conțin derivate de embrioni morți, fapt care contravine cu poziția fermă a Bisericii împotriva avorturilor. «Am făcut un studiu forțat pentru că se va întruni din nou Sfântul Sinod și trebuia să depunem un nou memoriu despre aceasta. Am intrat și în textele Vaticanului, care circulă larg. Am concluzionat și aici că nu este un subiect care ar trebui să preocupe Biserica», a zis Mitropolitul Nicolae. După cum a menționat, în cele două vaccinuri în uz din țara noastră, Pfizer și Moderna, nu există astfel de derivate de linii celulare și unde eventual există, acestea provin de la un țesut embrionar al unor embrioni deja morți. Drept aceea nu întâmpină vreo piedică etică pentru că nu există oportunitatea avortului».

«Punctul de vedere pe care noi l-am spus este că lumea este liberă. Eu personal, dacă mă întrebați, nu cred că cineva se mântuiește, nici nu se chinuie dacă face vaccinul, după cum și dacă nu-l face», a subliniat, punând următoarea întrebare: Cu ce logică să împiedicăm pe om să facă vaccinul și pentru ce motiv să semănăm temeri, îndoieli. Scopul este să ne eliberăm și Biserica are drept țintă să elibereze adevărul».

S. TSIODRAS: VACCINURILE SALVEAZĂ MILIOANE DE VIEȚI

«Mesajul este că vaccinurile sunt sigure. Nu induc nici boli cronice, nici autoimune, nici autism. Nu au nici efecte adverse nedorite, cum este subiectul morții subite a nou-născuților, nici supraîncărcarea celor imunizați, nici vreo creștere a altor infecții. În mod exact, vaccinurile salvează vieți, milioane de vieți, la toate nivelurile și, din nefericire, mișcarea anti-vaccinală a condus în ultimii ani la o revenire a epidemiilor de boli transmisibile ca rujeola. Numai vaccinul de rujeolă, ca să înțelegeți, a salvat cel puțin 20 de milioane de vieți în ultimii 20 de ani», a semnalat în intervenția sa scrută Sotiris Tsiodras și a adăugat: «Mișcarea anti-vaccinare găsește spații, chiar și spații religioase. Nu se aștepta nimeni la asta, dar este o problemă a epocii noastre. Noi suntem aici ca oameni de știință să apărăm vaccinurile, să apărăm farmacovigilența, firește de orice lucru nou și să apărăm un vaccin care salvează vieți. Deja sunt impresionante primele realizări din Israel, care scad gradul mare de transmisie a virusului în mulțime».
A semnalat că principala neliniște a oamenilor este frica de efecte adverse nedorite, ceva ce am văzut și în 2009-2010 cu vaccinul de gripă, adăugând că din fericire în Grecia un mare procent de  aproape 70% din mulțime vrea să se vaccineze și îndeosebi vârstnicii care au și cel mai mare pericol.
Referindu-se la subiectul mutațiilor, dl. Tsiodras a menționat că vaccinurile existente se pare că acoperă mutația britanică. «Poate dacă vom continua așa în această situație – spun poate pentru că nimeni nu cunoaște cu siguranță – să fie nevoie să înnoim vaccinurile în fiecare an cum facem la gripă», a accentuat el.

Κ. ΤRIADNAFILIDIS: NU SUNT SACRIFICAȚI EMBRIONI ÎN EXPERIENȚELE DE LABORATOR

Pe tema celulelor embrionare s-a referit în referatul său profesorul onorific de genetică și de genetică umană de la Universitatea Tesalonic, Constantin Triandafilidis. A caracterizat drept mit faptul că este nevoie să fie sacrificați embrioni în experimentele de laborator. «Genetica a înaintat și mai sunt utilizate celule stem, care sunt luate de la cordonul ombilical, placentă și celule corporale pentru tratarea bolilor netratabile. Este bine să nu facem unele dezbateri care încurcă lumea», a spus el.
După cum a clarificat, în trecut, în activitatea preliminară pre-clinică de producere a vaccinurilor de poliomelită, rujeolă, hepatită A, rubeolă ș.a., s-a făcut uz de o linie celulară „Wi-38”, care provenea de la un embrion de 18 săptămâni de la o întrerupere forțată de sarcină a unei femei din Suedia în 1962. Aceste vaccinuri au evitat până acum 4,5 miliarde de infectări cu virus și au salvat mai mult de 10 milioane de vieți.
La lucrul preliminar experimental pre-clinic de producere a vaccinurilor companiilor Pfizer/Biontech și Moderna contra COVID-19 nu s-a făcut uz de linia celulară «Wi-38», ci de linia celulară «HEK-293», care provine de la celulele de ficat care au fost luate de la un embrion feminin sănătos care a fost zădărnicit în 1973. Profesorul a clarificat că vaccinurile Pfizer/Biontech, Moderna și AstraZeneca nu conțin aceste celule în produsul final al vaccinului, ci au utilizat numai în stadiul pre-clinic de testări.

Nota noastră: În Sinodul Bisericii Greciei există o Comisie de Bioetică și funcționează, spre deosebire de BOR. Este bine că s-a ocupat cu două subiecte fierbinți ce privesc vaccinarea actuală: existența unor nanoparticule care să favorizeze controlul populației și problema ce privește utilizarea unor celule provenite de la fetuși avortați.

Din nefericire, Comisia cu pricina nu funcționează bine, viabil. Tratează subiectele cu totul superficial. Recomandă încredere în specialiști, lăsând în seama lor chiar și problemele ce țin de conștiința și competența Bisericii, preluând de la aceia ideile și justificările de-a gata, chiar dacă sunt într-o cheie străină de rigorile evanghelice.

Mai exact, deși este recunoscut senin faptul că au fost folosite celule de la fetuși avortați în faza de testări a vaccinurilor folosite împotriva covid-19, acest lucru este justificat prin faptul că întreruperea de sarcină nu a fost făcută special pentru prelevarea celulelor de care era nevoie și ele nu se regăsesc în produsul finit. Un argument în plus este acela că ar fi fost salvate nenumărate vieți prin avansul științific obținut. Dar întrebarea se pune dacă Dumnezeu aprobă o astfel de logică utilitaristă. Mai bine spus, scopul urmărit de Biserică este acela de a salva trupul sau sufletul omenesc? Ea luptă pentru viața prezentă sau pentru cea viitoare din împărăția lui Dumnezeu? Este de evitat moartea adusă de păcat sau cea provocată de boală și vulnerabilitatea trupului? Oricât ar părea de nebunească această atitudine, ea a fost tranșată de Hristos pentru că „lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1In. 2: 17). Abdicarea de la acest principiu cutremurător tocmai că aduce mult necaz chiar și de natură trupească și socială. Dar în special duce la o stare jalnică bisericească, echivalentă cu apostazia, pentru care sunt potrivite cuvintele Domnului: „Tu zici: sunt bogat și nu știi că tu ești cel ticălos. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc…” (Apoc. 3: 17-18).

Esența problemei este cum să fie privită folosirea unui țesut celular obținut de la fetuși. Poate fi desprinsă de avort? Sau, dimpotrivă, tocmai îl validează și „umanizează”, privește întreruperea sarcinii ca pe o activitate neutră sau chiar utilă. Un factor important în evaluarea acestui aspect este acela că există și alte alternative, cum ar fi celulele provenite de la adulți sau de la animale sau cele prelevate prin amniocenteză, care nu pun probleme de natură etică. Și totuși au fost preferate celulele de la fetuși avortați. Este puțin lucru? Poate fi tratată și justificată această opțiune la modul utilitarist chiar de Biserică? În loc de frica și grija extremă de a nu greși cu ceva în fața lui Dumnezeu, este indusă cauționarea metodelor imorale și într-o contradicție clară cu poruncile dumnezeiești. Nu doar că etica este coborâtă la un nivel omenesc de la cel duhovnicesc și sfânt, ci este discutabilă și la acest nivel seriozitatea în abordarea provocării care stă în față.

Însăși atitudinea de conjunctură recomandată de Comisie este una greșită și denotă lipsă de repere, nu poate fi luată în calcul. După cum s-a exprimat Mitropolitul Nicolae, s-a ținut cont de „neliniștile oamenilor cu privire la posibilele efectele adverse”. Tocmai că frământările credincioșilor ar trebui stinse printr-o poziționare clară, întemeiată și convingătoare. Dar soluția de mijloc găsită sugerează mai degrabă duplicitate, adică un conformism cu linia oficială așa-zis validată științific, dar fără a intra în conflict cu nemulțumirile oamenilor, care există riscul să fie adeverite de posibilele complicații ale vaccinului. Într-adevăr, problema este una de natură medicală, nu bisericească, dar ar trebui păstrată până la capăt această distanțare și neimplicare în subiect. În plus, trebuie asumată, nu evitată ridicarea de obiecții de natură etică.

În sfârșit, tratarea teoriilor despre existența unei nanoparticule care ar putea fi introdusă în corpul uman prin vaccin poate fi mai de încredere. Mitropolitul Nicolae este el însuși un om de știință care a studiat la cele mai de vază Universități și cunoaște lumea academică și nivelul tehnicii de astăzi. Este foarte probabil că nu există la ora actuală (și nici în viitor) tehnologia prin care să fie controlat corpul uman prin nano-particule.

Totuși îndemnul a avea încredere în lumea științifică este unul în contradicție cu neutralitatea Bisericii  pe tema vaccinului. Încrederea aceasta nu ține de știință, ci de moralitate, care este un teren mai degrabă bisericesc. La câte (conflicte de) interese există la ora actuală, nicidecum nu este potrivită o astfel de poziționare și chiar este dăunătoare asocierea cu mediul științific (îndeosebi farmaceutic).

Cu toate că aceste dezbateri sunt în Grecia, nu în România, ele privesc pe toți ortodocșii mai ales în contextul în care vorbim de o pandemie, de o abordare internațională, nu regională. Nu în ultimul rând, există și la noi destul de mulți clerici care fac apologia vaccinării de pe aceleași poziții și într-un mod destul de agresiv. Măcar Biserica să păstreze „o ușă deschisă (de la Dumnezeu), pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deși avem putere mică, păzim cuvântul Lui și nu tăgăduim numele Lui” (Apoc. 3: 8).

Deși nu este departe de adevăr afirmația că cei care se vaccinează nici nu se mântuiesc, nici nu se vor chinui pentru această alegere, lucru valabil și pentru cei care refuză vaccinul, totuși nu trebuie uitat că mântuirea se alcătuiește din fiecare faptă a noastră, care poate avea consecințe grozave. Putem închide ochii la diferite probleme care țin de vaccinare, dar mai bine și folositor este să luăm poziție față de toate aceste carențe.

Translate page >>