Subiectul responsabilității mirenilor, monahilor și păstoriților în general este unul de actualitate. Este adevărat că nu e ușor de găsit ierarhi și preoți de încredere, totuși această situație nu face să nu mai fie stricătoare de suflet căile pierzării și nici de urmat cei ce conduc pe ele. Este nevoie de mai mult interes și căutare mai sârguincioasă pentru a găsit răspunsuri, sfaturi și îndrumători potriviți. Pe lângă marea răspundere a povățuitorilor, dau socoteală și cei povățuiți pe cine ascultă pentru că sunt ființe cuvântătoare și se angajează în mod înțelegător să urmeze pe un duhovnic sau altul, o învățătură sau alta în marea de rătăciri și primejdii duhovnicești ce ne înconjoară. Acest lucru este valabil atât la nivel moral, cât și doctrinar.

Oile cuvântătoare se pot sălbătici (Imagine: Vatican in exile)

Există o sumedenie texte scripturistice care ne avertizează să nu urmăm pe orice învățător, dintre care redăm câteva:

„Lăsaţi-i pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Mt. 15: 14)

„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște.” (Mt. 7: 15)

„Au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; și mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită” (2Pt. 2:1-2)

„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos.” (Col. 2: 8)

„Eu (Pavel) ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.” (Fapte 20: 29)

„Sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult mai mult i se va cere.” (Lc. 12: 47-48)

Constituțiile Apostolilor (cartea II, cap. XIX):

„Ascultaţi, episcopi, şi ascultaţi, laici, ce spune Dumnezeu: “Voi judeca între berbec şi berbec şi între oaie şi oaie” [Iz. 34, 17], iar păstorilor le spune: “Veţi fi judecaţi pentru neiscusinţa voastră şi pentru stricăciunea adusă oilor”, adică: “Voi judeca între episcop şi episcop, între laic şi laic, între stăpânitor şi stăpânitor.” Căci oile sunt cuvântătoare/raţionale şi berbecii la fel, nu necuvântătoare/neraţionale, ca laicul să nu spună niciodată: “Eu sunt oaie şi nu păstor.” Aşa cum oaia care nu urmează păstorului bun se expune lupilor spre stricăciune, tot aşa cea care urmează păstorului rău are evident drept consecinţă moartea, pentru că va fi mâncată. De aceea trebuie să fugim de păstorii care fac stricăciune.”

Sf. Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, XVI (după PSB 1):

„Dacă sunt dați morții cei care cu trupul strică casa cuiva (1Cor. 6: 9-10, Lev. 20, 10, In. 8, 5), cu cât mai mult cel care strică, printr-o rea învățătură, credința lui Dumnezeu, pentru care Iisus Hristos a fost răstignit? Unul ca acesta, fiind întinat, va merge în focul cel nestins, la fel și cel care-l ascultă.” (Precizare: o altă versiune a textului original, redată de  Patrologia Graeca (vol. 5), este mai explicită, deși nu neapărat mai de încredere: „Dacă cei care strică casele omenești sunt osândiți la moarte, cu cât mai mult vor plăti la veșnica judecată cei care se apucă să corupă Biserica lui Hristos, pentru care a răbdat cruce și moarte Domnul Iisus, Fiul cel Unul-Născut al lui Dumnezeu? Cel care desconsideră învățătura Lui, după ce se îngrașă și se îngroașă, va încăpea în gheenă. La fel va fi chinuit și orice om care a luat discernământ de la Dumnezeu dacă a urmat unui păstor neexperimentat și a primit o slavă mincinoasă drept adevăr. Ce părtășie are lumina cu întunericul?”)

Îndrumările Sfinților Părinți pe această temă sunt rezumate în povețele Sf. Teofan Zăvorâtul, pe care le-am redat într-un articol mai vechi despre Nevoia de povățuire, pagubele îndrumătorilor falși și „ascultarea fără de povățuitor”.

Translate page >>
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x