Unele oi își pot păstra blana, dar nu și năravul.
Foto: LiveHack

Docilizarea și imunizarea clericilor și mirenilor față de trădările semnate în Creta s-au produs prin inocularea ideii că nu s-a schimbat nimic în Biserică; deci întrebările, îngrijorările și neliniștile sunt de prisos. Bineînțeles că această tactică a prins teren pe fondul ignoranței credincioșilor, care nu cunosc istoria bisericească și evident că nu merg pe calea trasată de Sfinții pe care ar trebui să-i cinstească.

Chiar dacă am combătut indirect această minciună, că „Nu s-a schimbat nimic”, prin articole despre greșelile Sinodului, despre atitudinea patristică față de erezii și prin multe altele pe tema ereziei ecumenismului, totuși merită abordată și frontal această diversiune. De ce? Pentru că devine un modus vivendi al Ortodoxiei de la noi, o denaturare permanentizată.

Într-o formă aparte, festivismul acesta al prosperității aparente poate fi remarcat într-un recent articol laudativ la adresa PF Daniel, Patriarhul BOR, scris de părintele Sorin Ionițe, în care face un bilanț ai celor 14 ani de patriarhat (pe 30 septembrie). Printre marile realizări este numărată prestația sa la „Sfântul și Marele Sinod din Creta (2016)”, cu toate neajunsurile lui grave. Pe lângă asta, mai este de remarcat că celelalte fapte lăudabile sunt în majoritate acțiuni manageriale, totuși două sunt în aceeași notă cu trădarea ecumenistă și stârnesc atenție deosebită, anume primirea Papei Francisc la București și gestionarea provocărilor pandemiei, când au fost încălcate drepturile religioase cu acceptul ierarhiei anul trecut. Atunci apare întrebarea: Ce mai înțelegem din Biserică și care este menirea ei? Lauda ei este Crucea sau isprăvile materiale și chiar abaterile de la tradiția ortodoxă?

În ce privește subiectul care ne interesează, deciziile luate în Creta, se afirmă în varianta în română a articolului că nu au fost dogmatice, iar în cea în engleză că au existat nu doar hotărâri dogmatice („not only dogmatical decisions”), ci și „recomandări practice cu caracter pastoral și misionar”. Ce putem înțelege din asta? Că românilor li se spune că nici nu se pune problema unor teme doctrinare, cu atât mai puțin a unor modificări, să stea cuminți, dar în fața publicului străin este recunoscut caracterul dogmatic al documentelor semnate. Este posibil să fie la mijloc doar o greșeală banală de traducere în engleză, care este preluată totuși de agențiile din străinătate, cum ar fi OrthodoxTimes.

Trebuie spus că de la început Patriarhul Daniel a mers pe această tactică a adormirii credincioșilor că nu se pune problema să se schimbe ceva din conținutul credinței. Ce-i drept, o idee foarte bună, dar puțin preluată de reprezentanții celorlalte Biserici Ortodoxe Locale. Iar când e vorba de început, chiar așa este, adică dinainte de a începe lucrările Sinodului. Astfel de asigurări au fost date chiar înaintea plecării delegației române, ba cu mult mai înainte. Chiar din 2014, de când s-a luat hotărârea convocării Sinodului, PF Părinte Patriarh a declarat: „Viitorul Sinod Panortodox nu va dezbate probleme dogmatice” în ciuda evidenței că decizia participării ortodoxe la mișcarea ecumenică este de natură dogmatică. Ca o paranteză, atrage atenția și afirmația de atunci, că „texte care au fost redactate cu mulți ani în urmă vor fi actualizate”, ceea ce s-a și întâmplat, documentul despre Relațiile Bisericii… fiind cel mai retușat în sens eretic ecumenist.

Totuși s-a schimbat ceva?

În esență, lozincile „Nu s-a schimbat nimic” și „Nu au existat decizii dogmatice” sunt echivalente. Ambele sugerează că hotărârile sunt neimportante, de curtoazie, nu aduc atingere Crezului. Dar oare așa să fie?

Nu insist aici pe ideea că există erori dogmatice în documentele finale, ci pe felul cum sunt receptate ele în contradicție flagrantă cu practica bisericească de veacuri.

Există câteva similitudini între ereziile mai vechi și ecumenismul semnat în Creta:

1. Niciodată ereticii nu au spus că ei formulează dogme noi, că aduc inovații, ci că se înscriu în tradiția autentică bisericească, că ei exprimă corect învățătura de credință. La fel se întâmplă și după Creta;

2. Niciodată ereticii nu au cuprins toată Biserica, ci părți ale ei însemnate. La fel și acum, ecumenismul nu a fost parafat de toți ierarhii, ci doar de majoritatea celor participanți în Creta;

3. Întotdeauna ereticii au căutat să obțină recunoaștere cu forța sau formal, cum a fost cazul arienilor și iconoclaștilor (cu sila) și al monoteliților (prin interzicerea discuțiilor pe temă). La fel și astăzi, este înăbușită orice contestare a Sinodului fie prin forță, fie prin mijloace mai îndulcite.

Dar există și diferențe importante între reacția de odinioară a Bisericii față de erezii și cea de astăzi:

1. Ierarhii sfinți din trecut, dar și părinții simpli și credincioșii, au reacționat și față de abaterile dogmatice ale ereticilor (cum ar fi Arie, Nestorie, Eutihie, Varlaam…) și le-au condamnat, pe când astăzi este promovată așa-zisa unitate a Bisericii, adică o pace lumească, un compromis cu răul;

2. Sfinții Părinți nu „s-au semețit, ci s-au întristat” (Gal. 5: 2) în fața ereziilor și au depus toate eforturile să le stârpească, nu să fie resorbite așa-zicând de partea sănătoasă a Bisericii, știind că „puțin aluat dospește toată frământătura” (Gal. 5: 9). Pe când astăzi ni se spune să nu judecăm și, practic, să nu avem atitudine în fața avansării răului.

3. Întotdeauna Biserica a fost privită ca „stâlp și temelie a adevărului” (1Tim. 3: 15), iar unitatea ei formată pe credința statornică în Dumnezeu, pe când astăzi ea este concepută mai mult ca o organizație și instituție autonomă, la cheremul ierarhilor, episcopocentrică, nu hristocentrică.

Dacă spune cineva că nu vede modificări după Creta, oare nu același lucru l-ar fi spus și pe vremea arienilor, a monofiziților, monoteliților, varlaamiților sau a altor erezii care păreau să nu afecteze desfășurarea cultului? Da, iconoclaștii au scos icoanele din biserici, dar o sumedenie de alți eretici nu au adus schimbări vizibile și totuși au fost combătuți ferm. De ce oare?

Schimbarea care se produce nu este la nivel material, văzut, ci la nivel duhovnicesc, al credinței. Chiar dacă slujbele rămân la fel, dar crezul pe care se întemeiază ele nu mai este același. Ce deosebire mai mare poate exista? Iar cine nu sesizează acest lucru cu greu se poate numi credincios. Este în stare să vadă o sminteală în reacțiile poate exagerate ale unora, dar nu și în deciziile inacceptabile semnate de ierarhi. Aceasta dovedește o dată în plus că avem de-a face astăzi cu o erezie în desfășurare care subminează doctrina despre Biserică; nu se mai înțelege corect ce înseamnă mântuirea în cadrul ei.

Chiar și Sfântul Munte Athos funcționează greșit

Așteptările multora de a denunța greșelile din Creta s-au îndreptat spre Muntele Athos, care are faima de a fi o republică a monahilor, care nu caută altceva decât pe Dumnezeu, nu au interese pământești. Însă cât de falsă și iluzorie a fost această dispoziție!!

Fără a specula pe marginea onestității monahilor de acolo, este elocvent să vedem cum a decis Sfânta Chinotită că Sinodul din Creta nu a greșit cu nimic.

Pe 17/30 iunie 2017 Sinaxa Dublă a Sfântului Munte a discutat și aprobat un document oficial cu privire la Sinodul din Creta. Dar este cunoscut faptul că „textul nu a fost compus în timpul sesiunii înseși, ci dinainte de Arhimandritul Vasilios (Gondikakis), fostul stareț al Mănăstirilor Stavronikita și Iviru, care este cunoscut a fi un apropiat al Patriarhiei din Constantinopol. Deși textul a fost emis din partea întregii Sfinte Chinotite, se știe și faptul că o serie de Mănăstiri athonite au contestat documentul”. Deși „politica de mult timp a Sfintei Chinotite este de a emite toate declarațiile care nu sunt de natură dogmatică de ca și cum ar fi luate în unanimitate, chiar dacă 7 sau 8 mănăstiri ar fi în dezacord”, tocmai aici apare amăgirea. Problemele ridicate de hotărârile din Creta sunt de natură dogmatică și, prin urmare, însăși procedura de a fi discutate a fost una greșită. Chiar Mănăstirile Xiropotamu, Karakalu, Filotheu, Constamonitu și Grigoriu nu s-au opus cum trebuie, ca față de niște erezii, ci doar și-au manifestat dezacordul. Bineînțeles că mai există și alte figuri importante care nu au fost, de fapt, de acord, dar iarăși nu mai contează.

Ceea ce este important de remarcat din toate acestea este că însăși structura Bisericii se schimbă, sufletele și conștiințele credincioșilor nu se mai formează prin raportare la adevărul neîndulcit revelat de Hristos, ci la compromisuri felurite. Și bineînțeles că aceste concesii nu se opresc aici, pentru că așa este natura oricărei erezii, să macine și să înăbușe credința mântuitoare.

În vremuri de strâmtorare, mântuirea se dobândește prin silire de sine în ciuda conjuncturii vitrege.

Translate page >>
15
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x