Sursa imaginii: DALL – E 2

Probabil cea mai importantă evoluţie a anului 2022, mai semnificativă decât războiul din Ucraina, este reprezentantă de maturizarea motoarelor de inteligenţă artificială.

Lansarea ChatGPT la 30 noiembrie 2022 va marca, cel mai probabil, un moment istoric de natura descoperirii fisiunii nucleare. În mai puţin de o lună au fost lansate numeroase aplicaţii construite pe API-ul GPT3, care modifică exponenţial productivitatea umană şi capacitatea de a genera cunoaştere. Exponenţial, în sens matematic!

În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că în cursul acestui an se va lansa GPT4, un pas semnificativ mai aproape de obiectivul principal al cercetătorilor de a obţine AGI – Inteligenţa Artificială Generală (sau Puternică). Preşedintele Sam Altman, şeful firmei OpenAI care se preconizează a deveni mai importantă decât colosul Google, descrie capacitatea ChatGPT ca fiind o jucărie plictisitoare faţă de ceea ce urmează în perioada imediat următoare.

Întrucât o descriere textuală a subiectului nu ar avea capacitatea de lămurire şi de sugestivitate necesară cititorilor acestui blog pentru a înţelege cutremurul care s-a produs odată cu lansarea ChatGPT, voi posta în cele ce urmează trei înregistrări video cu dialogul pe care l-am purtat cu acest produs software în care am căutat să ilustrez capacităţile minime ale ChatGPT de a produce răspunsuri teoretice şi de a furniza soluţii practice precum şi produse intelectuale finite (cod HTML pentru o ilustraţie).

Subliniez că dialogul a fost spontan, purtat în limba română în termeni generali, însă o abordare specializată poate conduce la generarea în intervalul câtorva secunde a unor idei şi soluţii care ar fi luat unui om obişnuit chiar şi ani de studiu.

Mai întâi i-am cerut inteligenţei artificiale să-mi genereze un Imn de proslăvire a Maicii Domnului şi un tropar al Învierii.

ChatGPT a generat instant următorul imn:

Maica Domnului, Fecioara Sfântă,

Tu eşti sălaşul nostru de pace,

Tu eşti lumina care ne luminează drumul,

Tu eşti călăuza noastră spre mântuire.


Maica Domnului, Mireasa lui Dumnezeu,

Tu eşti icoana iubirii divine,

Tu eşti semnul speranţei pentru noi toţi,

Tu eşti modelul de rugăciune şi credinţă.

Maica Domnului, Marea Noastră Doamnă,

Tu eşti cea care ne învăţă dragostea faţă de Dumnezeu,

Tu eşti cea care ne arată adevărata înţelepciune,

Tu eşti cea care ne îndrumă spre calea cea bună.

Maica Domnului, Regina Cerurilor,

Tu eşti scăldată în lumina harului divin,

Tu eşti imbrăcată în splendoarea gloriei,

Tu eşti împărăteasa noastră spirituală.

Maica Domnului, noi te proslăvim,

Noi te adorăm cu toată inima noastră,

Noi te rugăm să ne fii protectoare,

Noi te rugăm să ne fii mângâiere în clipele de întuneric.

Maica Domnului, noi te cerem ajutorul,

Noi te rugăm să ne fii ghid în viaţa noastră,

Noi te rugăm să ne îndrumi spre lumina adevărului,

Noi te rugăm să ne înveţi să iubim pe Dumnezeu.

Maica Domnului, noi te lăudăm şi te cinstim,

Noi te slăvim pentru măreţia ta divină,

Noi te iubim pentru bunătatea şi dragostea ta,

Noi te venerăm pentru jertfa ta pentru noi.

Maica Domnului, Fecioara Sfântă,

Tu eşti mângâierea noastră în clipele de îndoială,

Tu eşti scăldată în harul divin,

Tu eşti imbrăcată în splendoarea gloriei,

Tu eşti modelul de credinţă şi rugăciune pentru noi toţi.

***

Ulterior, i-am adresat câteva întrebări prin care să testez capacitatea de a genera răspunsuri teoretice, de a oferi soluţii şi îndrumări de ordin practic şi chiar de a-mi pune la dispoziţie un produs intelectual finit.

Iar dacă este cineva curios să vadă cam cât de greu se poate produce o ilustraţie precum cea din începutul articolului, atunci vă îndemn să vedeţi cum operează un alt motor AI, DALL – E 2, dedicat strict producerii de imagini din text:

Este evident că ceea ce a scris Daniela despre artiştii roboţi este mai concludent ca niciodată:

Ai-Da, primul artist robot din lume

***

Oricine este interesat să afle mai multe despre instrumentele de Inteligenţă Artificială existente la acest moment, poate consulta situl futurepedia.io.

***

Dacă internetul a apărut multora ca fiind creierul, Inteligenţa Artificială (A.I.) tocmai a devenit mintea!

Din punct de vedere spiritual şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, această evoluţie nu ne poate lăsa indiferenţi, după cum nu trebuie privită în mod izolat de celelalte trenduri politice şi tehnologice ale momentului.

Translate page >>
14
0
Scrie-ne, vrem să ştim părerea ta!x