Preluăm scrisoarea deschisă a domnului Marius Marian Şolea, consilier superior în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, scrisoare publicată de portalul Cotidianul.ro.
După câte cunoaştem, aceasta este prima angajare frontală a unor teme considerate până curând de netratat cu privire la modalitatea prin care Biserica Ortodoxă Română a fost pusă în genunchi prin contraselectarea unor ierarhi compromişi moral şi legal.
În ciuda adevărurilor dureroase expuse aici, facem menţiunea că scrisoarea doar tatonează respectivele teme, fără a intra efectiv în fondul problemelor, şi că Administraţia Bisericească a fost adusă într-un grad de putrefacţie cu greu de conceput de către credincioşii neinformaţi.
Nădăjduim că această scrisoare redactată cu grijă dar şi cu durere, să reprezinte doar primul pas spre curăţirea şi vindecarea acestui sepsis generalizat şi că va da trezire acelei părţi a clerului apt să pună bun început.
În acelaşi timp, în sarcina mirenilor cade obligaţia de a destructura sistemul instituţional securist de dominaţie a Bisericii prin infiltrarea şi amplasarea în rândul clerului a unor suflete atât de chinuite.

Scrisoare deschisă, adresată credincioșilor Parohiei cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon din Oradea și neamului meu
Situațiile care generează tot absurdul cu care suntem nevoiți să ne confruntăm, fie că sunt în domeniul religios, în cel politic ori în cel economic nu sunt decât corespondențe logice ale nivelului nostru de permisivitate, ca popor. De fapt, toate sunt urmările dezinteresului nostru profund față de țară, egoismului și lașității, dezinteresului față de noi înșine. Biserica este singura instituție care a mai rămas, în mod real, națională. Însă, pentru a fi pervertită și ținută captivă, proiectată unui alt interes decât celui care urmează condiției ei de existență, i s-a tolerat și, uneori, i s-au impus ierarhi homosexuali, nicidecum abstinenți. Și tocmai pe acest criteriu au fost create structuri de putere în Biserica Ortodoxă Română. În degradarea lumii, în ultimii aproximativ 50 de ani, acest rebut al biologiei a putut fi impus ca normalitate diferitelor națiuni așa-zis civilizate. „Normalitatea” cu pricina este tocmai ceea ce, până nu demult, era socotit a fi infracțiune de legea penală și, totodată, boală psihică în manualele de psihiatrie, evident, cu tot evantaiul de manifestări. Indiferent de „evoluția” lumii și de convențiile care sunt impuse prin legi, realitatea faptică, precum și adevărul vor rămâne mereu foarte simple…
Între timp, la nivelul existenței de zi cu zi, oamenii au început să se obișnuiască, indiferent de scârba și de obida resimțite, cu acest aspect caricatural al vieții în ipostazele ei sociale. Românii au cedat pe fondul unei presiuni exercitate pe multiple canale: mass-media, școală, societate etc. Însă, deși acum totul a devenit legal, existența homosexualilor în ierarhia Bisericii și în cler, în general, nu poate fi încă acceptată. Pentru asta, ei ar trebui, mai înainte, să schimbe Biblia, Învățătura, sfinții mărturisitori, religia. Chiar și pe Dumnezeu. Firește, acest lucru nu poate fi făcut la vedere fără pierderea identității. Le rămâne doar satanizarea în ascuns a bisericii, satanizare făcută extrem de banal, prin împătimire, prin corupere și prin supunerea demnității creștinilor, a monahilor și a preoților pe care aceștia îi au în subordine. În Biserică, fie aceasta, în viziunea lor, și doar o organizație în care ei, homosexualii, acced fără nici un fel de cenzură și în care au o putere de neimaginat cu foarte puțini ani în urmă, se vorbește, diversionist, despre creștinism, respectiv despre familia creștină. Acest lucru este numai un exercițiu de camuflare, familia este, mai degrabă, o entitate pe care o exploatează financiar și o manipulează ideologic.
Tot ceea ce i se întâmplă preotului Ciprian Mega în aceste zile este un exercițiu de putere și de ură, pe care un alt ierarh pidosnic îl face, sfidând în mod demonic chiar creștinii cărora ar trebui să le fie păstor. Și asta doar pentru că, legal, în acest moment, în România se incrimineză doar pedofilia și hărțuirea sexuală. Firește, nici acestea pentru mult timp. Puteți constata singuri viteza cu care nebunia devine normalitate… Este de neacceptat ca homosexualii să conducă și/sau controleze Biserica lui Hristos, așa cum este de neimaginat să ne așteptăm ca ei să facă vreodată ordine, incriminând tocmai păcatul care i-a adus împreună sau/și prin care au putut să fie urcați în scaunele arhierești. Situațiile de acest tip au loc pentru că în societatea românească discuția despre homosexualii ascunși în Biserică nu a avut niciodată loc în mod real. Motivele sunt felurite: cei interesați doresc să o obstaculeze. Cei care sunt în această situație vor să nu fie denunțați pentru a-și duce la capăt „lucrarea”, pentru că, da, au și ei o lucrare… Cei care nu știu despre ce este vorba preferă să rămână la stadiul de ignoranță confortabilă. Celor care sunt credincioși sau foarte credincioși le este pur și simplu frică de această realitate și de urmările ei. Preoții și călugării drepți în Hristos nu au suficient curaj sau vor să evite o atare separare a apelor, pentru a nu fi vizibilă, în mocirla rezultată, realitatea absolut catastrofală din Biserică. Iar cei în cauză nu au minima onoare și nici demnitatea de a înțelege cât rău produc chiar instituției pe care o reprezintă în plan lumesc și pe care o parazitează într-un exercițiu profund bolnav, profund corupător, exercițiu de normalizare a unui păcat absolut incompatibil teologic, liturgic și existențial cu Dumnezeul pe care pretind că îl mărturisesc.
M-am întrebat mereu cum de este posibil ca acești indivizi să nu aibă o dimensiune umană simplă, să nu fie nicidecum atașați de Biserică, fie aceasta și privită doar ca instituție pământeană, care le oferă totul, lor și protejațior lor, insituție de care se folosesc într-un mod profund inuman, profund pervers, pentru a beneficia de confort material și de o viață lipsită de consecințele propriilor fapte, o instituție cu organizare feudală, în care exercițiul responsabilizării să nu îi tenteze vreodată. Biserica, așa cum o avem noi astăzi, a fost instituită prin jertfă, au urmat sfinții mărturisitori, martiri și mari cuvioși, părinți și mireni cu inimi îndumnezeite, anonimi sau cunoscuți, care s-au luptat cu nebunia lumii, care au rezistat și au fost suflete vii și cruci înalte ale Bisericii lui Hristos. Așa i-am cunoscut pe mulți, în chiliile lor, ferestre înspre Dumnezeu.
Știu prea bine cât de mulți sunt acei oameni drepți, care cunosc aceste lucruri și care, oricând, pot fi biruitori fricilor și contextului în care se găsesc. Ei au tăcut sau au fugit de adevăr când au auzit de asemenea întâmplări sau chiar atunci când au fost ei înșiși abuzați de aceste infernale viețuitoare. Știu prea bine și câți se refugiază în continuare într-o falsă ascultare, de care se sprijină într-un fals exercițiu al mințirii propriei conștiințe. Nu mulți sunt conștienți de faptul că ascultarea este ascultare doar atunci când este în Hristos, nicidecum pentru a colabora concupiscent sau pentru a înlesni un exercițiu de putere demonic, în toate aspectele sale.
Voi fi până la ultima suflare și mereu după aceea un apărător al preoților și al călugărilor lui Hristos. Preotul Ciprian Mega nu este nici pe departe primul caz în care mă implic, apărându-l de bestiile ascunse în Biserică și acceptate de un popor uluitor de tolerant. De-a lungul timpului, mi-au cerut ajutorul alți trei preoți din județul Vaslui, între care unul, Mihai Botez, fusese șef de promoție la Sibiu. Au mai fost doi călugări din sudul țării, un stareț de mănăstire din Iași, o maică stareță din Episcopia Râmnicului, vânată inițial de un așa-zis pustnic, care și-a construit în Rezervația Naturală din Masivul Buila o comunitate de oameni dezaxați, în afara ascultării Bisericii. Nici în acest caz, Biserica Ortodoxă Română nu are un mecanism de autoreglare, presiunile fiind îndreptate tot împotriva maicii mărturisitoare pentru a tăcea și pentru a ascunde cel puțin o crimă (constatată inclusiv de autorităție statului român) și câteva dispariții de călugări, bineînțeles, cel mai probabil omorâți, de la o mănăstire din apropierea respectivei rezervații naturale. Și au mai fost alte câteva cazuri, cu rezolvări mai simple, doar prin implicare personală. Așadar, am o anumită experiență și foarte multe metode. Însă, în toate aceste cazuri, rezolvarea nu a adus după sine și curațarea locului de cel sau de cei care au produs mizeria.
În urma daunelor corespondente, acel mecanism intern de autocurățare lipsește în Biserica Ortodoxă Română. Există însă și o excepție, ar fi cu atât mai nedrept să nu o evidențiez: aducerea la Huși a Preasfințitului Ignatie Trif, o minune de om. Nu îl știu în mod direct, nu am vorbit vreodată, dar cunosc foarte bine câte obligații reparatorii are acum, atât din punct de vedere spiritual, cât și din punct de vedere material. Cunosc foarte bine ce a fost la Huși, acea zonă a Moldovei a fost pentru foarte mult timp în responsabilitatea mea în ceea ce înseamnă alocarea fondurilor de la instituția unde lucrez, Secretariatul de Stat pentru Culte. De pildă, puțini știu faptul că fostul episcop homosexual și pedofil continuă să își primească salariul de ministru, deși faptele sale sunt dovedite și nici episcop nu mai este. De ce este posibil acest lucru? E doar un alt secret bisericesc, departe de a fi o taină… Cornilă Poponilă, deja condamnat la opt ani de închisoare, pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la Seminarul din Huși, doar a greșit mai mult decât ceilalți, a fost mai nevolnic intelectual, mai imprudent, mai neatent sau doar a uitat că doar câteva luni transformă homosexualitatea (inclusiv din protectoarea Biserică) din banală deprindere legală în infracțiune.
Români, în această nebunie care s-a întins în mai toate domeniile vieții, nu uitați de Biserica noastră, ea a însoțit în istorie poporul și în acest parcurs a lăsat sfinți și martiri. Apărați-vă și mărturisitorii din prezent! Ei vă pot aduce victoriile și vă pot mărturisi înfrângerile. Dacă din fire vă lipsește curajul, înțelegeți că Hristos este însuși curajul de care aveți nevoie! Și eu, și preotul Ciprian Mega suntem conștienți cât de greu va fi, știind exact câte capete încor(n)onate are acest balaur care ne ține Biserica în captivitate. Pentru mărturisirea lui Hristos se plătește doar prețul adevărului, viața nu contează.
Credincioși ai parohiei cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon, apărați-vă, la rândul vostru, biserica, implicit preotul paroh și pe ceilalți preoți coslujitori, părinții Tudor Matei, Darius Herlaș și Cristian Hulber, care, foarte probabil, dacă nu vor trăda sau nu vor ceda presiunilor, vor fi la fel de vânați. Aceea este biserica voastră, pe care ați construit-o singuri, în doar nouă luni, pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Altfel, rodul mâinilor voastre va fi dat anturajului satanelor, destinat a fi doar altă sursă de venituri pentru un desfrâu spurcat.
Preoți ai Episcopiei Oradiei, fiți alături de fratele vostru în Hristos, nu îl lasați singur, robia erorii nu este a lui. Mergeți și slujiți lângă el, biserica lui este Biserica voastră! Puterea acestor arătări, care își permit să defileze în Biserică întocmai cum o fac cei asemena lor pe marile bulevarde, au putere doar când vouă nu vă mai pasă. Acțiunile acestea de forță, de care voi vă temeți, fac parte din parada lor, vă obligă, astfel, să îi considerați a fi conducătorii Bisericii, făcând uz, chiar împotria voastră, de puterea pe are o au. Repet, asta e parada diversității lor. Vă obligă, astfel, să îi respectați, vă obligă să-i acceptați drept capi ai Bisericii. Puterea lor crește numai în minciună și se împuținează în adevăr. Este nevoie de un singur pas în față și ei vor rămâne total izolați, în spatele istoriei pe care vor să o impună. Ei trebuie alungați din Sfintele Altare și de la Sfintele Mese. Acest lucru nu îl pot face decât oamenii pe care îi păstoriți.
Lăsați-i să-și desăvârșească animalele pe care le întruchipează, să-și consolideze „mântuirile” în patru labe! Altfel, veți continua să vă împărtășiți din același Potir cu ei. Nu vreau să vă scriu aici ce înseamnă acest lucru pentru voi, pentru Biserică și pentru viață. Nu există varianta în care noi să nu fim responsabili chiar de nimic din ceea ce ni se întâmplă…
Înaltpreasfințiți mitropoliți din interiorul granițelor țării, Andrei, Ioan, Irineu, Laurențiu și Teofan, știți la fel de bine că nu se poate continua așa. După înalpreasfințiile voastre, structura lor de putere va putea avansa nestingherit. Și vor veni vremuri grele pentru Biserică, s-au dus deceniile de huzur și de confort instituțional. Biserica va trebui să își apere poporul, țara și condiția de existență.
Cu fiască supunere, vă mărturisesc faptul că învățătura de credință și părinții Bisericii au fost și sunt pentru mine bucuria minții și a sufletlui, că nu este săptămână în care să nu întreprind ceva pentru binele Bisericii sau a slujitorilor ei, că viața mea a fost jertfită de foarte mult timp vieții ei. Dacă veți considera în continuare că nu este nimic de făcut, pur și simplu cei din partea cealaltă vă vor sufoca, vă vor domina atât ca număr, cât și ca influență și, în cele din urmă, vor acapara cu totul Biserica Ortodoxă Română. Poporul știe despre acest pericol și vă va urma în Hristos. Trecerea timpului nu va rezolva această problemă, prin simpla dispariție biologică a anumitor pederaști, ci, din contră, o va amplifica tocmai prin neimplicare, precum nici tăcerea despre un rău care se întâmplă nu elimină și consecințele acelui rău. Nu mai îngăduiți să avanseseze în ierarhia Bisericii oameni care scufundă corabia aceasta în cea mai gravă dintre haznalele lumii! Și care nu poate fi justificată în nici un fel, nici îngăduită. Animalul din om are destul spațiu al libertății, se poate manifesta în afara Sfintelor Altare…
Crucile pe care le purtați pe frunte și în inimă sunt vii, ridicați-le pentru a se vedea acest lucru!
P.S. Sunt botezat ortodox într-un sat al Gorjului, apropiat, în urma Războiului din Transnistria, de Biserica Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, trimis în 1994 la Facultatea de Teologie din Iași de Mănăstirea Putna, după ce am absolvit ultima clasă de liceu în apropiere, la Vicovu de Sus. Această opțiune rămăsese singura după ce statul român a refuzat să îmi aprobe actele necesare transferului la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri din Chișinău, chiar dacă acesta fusese cerut de intelectualii de atunci ai Basarabiei. Sunt cel care a făcut Radio Trinitas și sunt primul director al acestuia, renunțând la acea vreme la colaborări bine plătite la TVR Iași, Radio Iași, Radio Contact pentru a lucra în mod gratuit pentru Biserică și asta ca student. Am înființat acest radio alături de părintele arhimandrit Vitalie Danciu, starețul de atunci al Mănăstirii Golia. De la palat nu am primit nici un fel de aport finaciar pentru costurile necesare, nici măcar un singur leu, simbolic, ci doar o binecuvântare, care, însă, după cum se vede, ne-a fost amândurora, pentru o vreme, de ajuns. De la un moment anume, nici el și nici eu nu mai apărem în această relație de creatori ai acelui radio, care, ulterior, a stat la baza instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Fiecare din motive diferite. Pe părintele Vitalie l-am adus, între timp, ca stareț al unei mănăstiri noi, la mine, în Gorj, mănăstire creată în jurul vechii biserici a familiei lui Gherghe Magheru, general și revoluționar. Acest excurs de după semnătură l-am considerat a fi necesar, tocmai pentru a nu fi demersul greșit înțeles.
Puteau preoții din Episcopia Oradiei să se îngrădească canonic de acest dușman al Bisericii și al vieții morale pentru erezia ecumenismului, pe care nu a abandonat-o după mustrarea sinodală. În felul acesta, rezolvau și îngrădirea de păcatul sodomiei de care se fac părtași, prin tăcere și neimplicare, clericii episcopiei. Un exemplu, în acest sens, este atitudinea pr. Cosmin Tripon!
Bine ar fi fost, da. Și încă, nu (doar) despre sodomie e vorba, ci despre pornirea de prădător asupra celor mai mici și mai slabi pe care această patimă o înrădăcinează în suflete. Ierarhii nu doar că au ascuns prevalența patimii în rândul lor, dar s-au lăsat transformați de aceasta, lucru care i-a supus cu totul securiștilor și masonilor. În fine. Convingerea mea este că doar clericii pot dezlega și vindeca această boală gravă astfel încât să nu se piardă sufletele ierarhilor sau ale credincioșilor.
Părinte, țin să vă contrazic în parte. Și, cu această ocazie, scriu și eu ceva pe acest subiect.
Problema nu este părtășia lă păcatele ierarhiei, ci împiedicarea lor. Pe cei mai mulți dintre noi nu ne afectează direct pentru că nu suntem implicați în aceste păcate. Doar că astfel de persoane produc pagubă și ar trebui înlăturate.
Chiar și întreruperea pomenirii este un gest de a sancționa persoana episcopului, nu greșeala lui dogmatică, după cum se poate deduce din canoanele 13 și 15 I-II, despre care am scris un articol. Da, motivul este erezia nouă, dar ținta este episcopul. Altfel spus, nu ne delimităm de erezie, ci de eretic pentru că noi nu suntem în erezie ca să ne delimităm de ea și nici nu avem vreo părtășie cu ea în Biserică. Totuși reacția ar trebui să urmărească îndreptarea comportamentului smintitor și păgubos al episcopului.
Un alt aspect ar fi că pentru păcatele trupești ale ierarhilor nu poate fi oprită pomenirea și ar fi nepotrivit ca părinții din Oradea să acționeze duplicitar, mai exact pr. Ciprian Mega. Adică oprirea pomenirii nu atinge și nu mustră devierile morale.
În fine, întreruperea pomenirii nu este o atitudine care să includă totul. Poate unii vor să combată decăderea morală. Au tot dreptul să o facă prin înfierare publică, doar să producă efectul dorit, nu mai multă sminteală. Din nefericire, unii nepomenitori au ajuns să-l acuze pe pr. Ciprian pt filmul 21 de rubini că nu are dreptul să critice mizeriile din Biserică pt că nu sunt motive de oprire a pomenirii, de parcă aceasta ar fi singura reacție îndreptățită.
Peste toate, în ce mă privește personal, pr. Ciprian are războiul lui și mijloacele lui, care nu sunt și ale mele. Trebuie făcut ordine și în palierele morale ale Bisericii și ar fi bine dacă poate contribui corect la asta, dar nu ține de mine să mă implic aici pt că nu am pârghiile necesare. Vlad a considerat de cuviință să aducă în discuție acest subiect.
Și eu sunt de acord că trebuie acționat pentru curățarea decăderii mari din Biserică, doar că eu nu am întrerprins nimic în acest sens pentru că nu am puterea și informații documentate.
În ce privește atitudinea pr. Ciprian față de Sinodul din Creta și ecumenism, este clar împotrivă. Se deduce că mai mult la un nivel politic din declarațiile sale publice. Și eu cred că ar trebui să fie mai clară poziționarea sa dogmatică, dar nu-i pot impune sau imputa asta mai mult decât ca o doleanță, nu ca o acuză.
Cum adică ,,noi nu suntem în erezie ca să ne delimităm de ea și nici nu avem vreo părtășie cu ea în Biserică”?
BOR a legiferat ecumenismul, deci BOR este oficial o Biserică ecumenistă.O dovedesc documentele sinodale ratificate.
Dacă BOR este membră a CMB și a ratificat sinodal documentele ecumeniste ,are oficial statut de Biserică ecumenistă.Ori, în acest caz și membrii ei ecumeniști și cei aflați în comuniune cu ei, se află în erezia adoptată oficial de Biserica ai căror membrii sunt.
Într-adevăr, nu sunt în (această) erezie doar cei care se delimitează de ea, adică cei care se îngrădesc de ea, lucru care se realizează prin întreruperea pomenirii episcopilor ecumeniști sau pseudoepiscopilor.
Scopul întreruperii pomenirii episcopului ecumenist fiind delimitarea de erezia lui,adică îngrădirea de erezia promovată de acela.
Trebuie însă precizat un aspect:atunci când spun că cei aflați în comuniune cu episcopii ecumeniști sunt în erezie sau neîngrădiți de erezie,nu se referă la faptul că aceștia sunt eretici.Mulți am fost atrași/băgați în erezie fără acordul nostru,ci pur și simplu am fost făcuți părtași la ea (la ecumenism) de către episcopii care au aderat la CMB (Consiliul Mondial al Ereziilor) și care au adoptat oficial erezia ecumenismului,în numele/contul Bisericii și a membrilor ei,prin documente sinodale.
Dar aceștia,dacă nu sunt de acord cu ecumenismul/erezia în care au fost atrași sau la care au fost făcuți părtași, au datoria de a se delimita de ea sau de a se îngrădi de ea.Deci,dacă nu dorești să fi ecumenist,trebuie să ieși din tabăra lor,din gruparea lor ecumenistă organizată în interiorul Bisericii.Sau cu alte cuvinte,pt. a rămâne ortodox, următor Sfinților Părinți și învățăturilor lor, trebuie să te desparți de ecumeniști, căci nu poți urma ecumeniștilor și Sfinților Părinți în același timp.Ecumeniștii nu urmează Sfinților Părinți și au propria lor învățătură,o învățătură eretică.
Dacă un credincios ortodox/preot ortodox pomenește un episcop ecumenist,asta înseamnă că îi acordă acestuia autoritatea și cinstea cuvenită unui episcop ortodox, care drept învață cuvântul adevărului și care,chipurile,ar fi ,,următor Sfinților Părinți”…Dacă îl lasă conștiința să facă un astfel de gest,e liber s-o facă,el știe…
Fiecare să facă după conștiința lui…
Dar totuși,să nu uităm că o învățătură străină de cea a Bisericii,adică o erezie, prezentă în Biserică,este o sursă de schismă și dezbinare în Biserică, iar cei care nu se delimitează/îngrădesc de ea, petrec în tabăra schismaticilor/dezbinătorilor,în cazul de față ecumeniștii…
Ecumenist care, nu poate fi și ortodox în același timp, căci ecumenistul prin mărturisirea lui de credință eretică, nu este drept-slăvitor sau drept-cinstitor…
Am mai scris pe această temă de multe ori, dar am să o mai fac încă o dată.
Da, episcopii se fac părtași la o erezie prin Sinodul din Creta și prin participarea la CMB. Însă, în același timp, ei rămân fideli statului lor de episcopi ai Bisericii Ortodoxe și în comuniune cu celelalte Biserici Locale Ortodoxe care nu au participat și chiar au denunțat cele două greșeli. Așadar avem două direcții oficializate prin documente. Dintre acestea două, mai mare greutate are faptul că sunt în comuniune cu restul drept-credincioșilor menționați. Adică ratificarea celor două rătăciri (Creta+CMB) nu au fost făcute prin anularea tradiției și rânduielii ortodoxe autentice, ci doar în contradicție cu ea.
Pentru a nu rămâne pe mai departe această situație ingrată, adică angajarea pe un drum oficial ecumenist, am întrerupt pomenirea ca un protest față de acțiunile ierarhiei, așa cum recomandă canonul 15. Am scris despre aplicarea corectă și valențele adevărate ale acestui canon un articol. Pe articolul de aici nu e de purtat un dialog pe această temă, fiind legat de un alt subiect.
Deci este hazardată și exagerată citirea documentelor și actelor invocate drept o modificare efectivă a credinței Bisericii de așa natură, încât ne-ar schimba chiar și credința noastră, a credincioșilor și clericilor care nu participăm la aceste trădări.
Niște obiecții,totuși…
-,,Da, episcopii se fac părtași la o erezie prin Sinodul din Creta și prin participarea la CMB „.
Episcopii nu doar se fac părtași prin participare, ci ei sunt chiar membri ai CMB (ca de altfel și cei din turma aflată sub autoritatea lor,care păstrează comuniunea cu ei).Episcopii chiar au cuget ecumenist și promovează erezia oficial.
-,,Însă, în același timp,ei rămân fideli statutului lor de episcopi ai BOR „.
E adevărat ,dar nu în sensul exprimat de dvs.
Ei rămân fideli statutului de epicopi ecumeniști ai BOR.Care este membră a CMB și care a legiferat ecumenismul prin intermediul lor.
Ei nu sunt fideli sau următori Sfinților Apostoli,Sfinților Părinți și Sinoadelor Ecumenice,de care se leapădă,prin ereziile acceptate.
-,,rămân în comuniune cu celelalte Biserici Locale Ortodoxe”.
Comuniunea cu celelalte Biserici Ortodoxe se datorează nu fidelidății lor față de învățătura ortodoxă,față de Sfinții Părinți (căci acești episcopi sunt ecumeniști, membri ai CMB, ca reprezentanți ai ,,ortodocșilor”),ci faptului că și la vârful celorlalte Biserici Locale se află tot ecumeniști sau filo ecumeniști.
-,,ratificarea celor două rătăciri (Creta+CMB), nu au fost făcute prin anularea tradiției și rânduielii ortodoxe autentice, ci doar în contradicție cu ea.”
Ratificarea lor a fost făcută prin nerespectarea tradiției ortodoxe și prin adăugarea la ea a ereziilor, care în mod clar anulează ortodoxia.Dreapta credință nu e compatibilă cu erezia.Ori Adevăr, ori diavoli/erezie…
-,,Deci este hazardată și exagerată (ideea că ereziile acceptate n.m.) (…),ar schimba chiar și credința noastră, a credincioșilor și clericilor care nu participăm la aceste trădări”.
Credincioșii și clericii nu participă la aceste trădări sau la ecumenismul adoptat de Biserică, (legiferat) și nu sunt membri ai CMB, doar dacă se delimitează/îngrădesc de erezia (ecumenism) în care au fost atrași,lucru care se realizează doar prin întreruperea comuniunii cu ecumeniștii.
Altfel sunt părtași și ei la aceste trădări,la erezia impusă lor,oficial, de către episcopi.
Un episcop este reprezentantul Bisericii și tot ceea ce face oficial, o face ca reprezentant al ei sau al turmei pe care o păstorește și care-l urmează.Urmare consfințită și dovedită de actul comuniunii.
Pr. Ciprian Mega: https://www.facebook.com/share/p/18DYjviYHv/
În aeroport fiind, m-am străduit să citesc comunicatul de 10 pagini, pe care l-a remis episcopul Oradiei către presă, încercând să justifice sancționarea mea.
Am încercat să privesc obiectiv lucrurile, abordând textul cu toată smerenia de care sunt în stare. N-am găsit nimic real în acuzațiile sale. Aș fi vrut, ca să-mi pot justifica, lăuntric, interdicția de a sluji 30 de zile. Sunt un om păcătos, dar sunt preot de vocație, iar Liturghia este stâlpul de care mă sprijin permanent. Am slujit zilnic, în ultima vreme, dintr-o nevoie apăsătoare de a fi într-o realitate care deslușește înțelesurile suprimate aici. Realitatea Împărăției. De câteva zile, mă simt orfan. Pedeapsă mai mare nu puteam primi. Și, oricât de nedreaptă ar fi pentru acest context, la un moment dat, găsesc, în inima mea, și îndreptățirea. N-am făcut nimic vrednic pentru această bucurie, la care sunt nevoit să cedez, pentru un timp.
Sunt convins că episcopul nu înțelege. Nu ar avea de unde. Dumnealui are duminici în care nu participă la Liturghie.
Nu fabulațiile din comunicat m-au deranjat, ci ura înfricoșătoare cu care se exprimă la adresa mea. Nu mai are nevoie de logică, a renunțat la orice tonalitate instituțională, nu-i pasă că minciunile sunt evidente, că abuzul a escaladat cumplit. Pare o sinucidere. O sinucidere din dragoste. Episcopul este îndrăgostit.
Îmi amintesc cum, în toamna anului 2020, a venit în cortul unde slujeam provizoriu, în timpul construirii bisericii. Venise pentru a mă ruga să nu mai vorbesc public despre tinerii abuzați la mănăstirea Izbuc. Vorbeam pe baza evidențelor, altfel nimic nu l-ar fi urnit din palatul său episcopal, încât să ajungă în cortul mărturiei. Am stabilit, atunci, un termen de trei luni, în care eu să tac, iar el să alunge abuzatorul. L-a izolat o vreme, apoi lucrurile s-au reașezat pe același drum. Unul dintre consilierii noștri parohiali a fost aproape, încât a auzit toată discuția și este martorul acesteia.
Îmi spunea cu lacrimi în ochi: “Părinte, eu sunt un copil dintr-o familie monoparentală. Mama mea m-a avut la o vârstă înaintată. Rugați-vă pentru mama mea, Maria!”
Mi s-a făcut milă. O milă de neînțeles, deși realizam șantajul emoțional. Mi-am dat seama că suferința sa psihică este adâncă. Am realizat și că un asemenea om, dacă e încolțit, ucide fără remușcări.
Din acel moment, am pomenit-o pe mama dumnealui la fiecare Liturghie. Am înțeles că, printre acuzele care mi se aduc, se numără faptul că nu am tras clopotele bisericii, din oră-n oră, în cele trei zile după mutarea mamei sale la cele veșnice. Eu nu pot face asemenea chestiuni ridicole. Mi-ar fi rușine să mai ies, apoi, în lume.
Dar am pomenit-o pe roaba lui Dumnezeu, Maria, zi de zi, la Proscomidie, la Parastas. Zilnic facem Parastas, zilnic o pomenim, atât eu, cât și cei trei frați de slujire. O pomenim și aș vrea să aibă cuvânt de îndreptățire înaintea lui Dumnezeu pentru povara grea pe care a lăsat-o Bisericii.
Nu episcopul a oprit un preot de la slujire, ci amantul acestuia. În această frază, am surprins realitatea tristă a Bisericii lui Hristos din Oradea. În Episcopia Oradiei, Irodiada este bărbat.
Interesantă scrisoare alcătuită de dl.Marius Șolea, însă am o nedumerire,printre altele…
La un mom. dat dânsul face apel la ,,mitropoliții din interiorul granițelor țării”, dar nu și din interiorul granițelor ortodoxiei (probabil pt. că acolo nu mai există), deoarece aceștia sunt cu toții ecumeniști.Iar dacă sunt ecumeniști și au legiferat ei înșiși ecumenismul în Biserică,în 2016,atunci ce pretenții poți avea de la dânșii?!?
Căci însuși ecumenismul legiferat de aceștia promovează astfel de elemente sau cu alte cuvinte chiar dânșii,prin intermediul ecumenismului, sunt cei care promovează astfel de elemente.
Oare nu ecumenismul adoptat de ei promovează clerici homosexuali și clericalese lesbiene?
Cum dar atunci să pretinzi unor astfel de mitropoliți să reacționeze? Păi nu ei au legiferat astfel de deviații care sunt cuprinse la pachet cu altele și altele (legiune), în ,,generosul” ecumenism,tolerant cu toți și cu toate?
Dl. Marius Șolea mai face apel și la credincioși să-și apere Biserica…Foarte bine… Doar că a uitat să specifice că,credincioșii trebuie să-și apere Biserica de toți ecumeniștii din ea,inclusiv de ,,mitropoliții din interiorul granițelor” ecumeniste,care prin legiferarea și promovarea ecumenismului,tocmai ei sunt promotorii unor astfel de realități în Biserică.
Dacă dl.Marius Șolea și alții ca dânsul, s-ar îngrădi de ecumeniștii din Biserică care autorizează astfel de practici, conform doctrinei lor ecumeniste, atunci ar fi îndreptățit să ceară și dânsul credincioșilor de la parohia cu pricina, din articol, să ia atitudine, să-și apere biserica și pe preotul de acolo.Dar aşa…
Din păcate astea sunt consecințele acceptării hidrei ecumeniste în Biserică,de către toți care nu se delimitează/îngrădesc de ea…
Eu nu cred că este efectiv vorba despre un veritabil apel spre intervenție într-un caz scandalos, ci îmi pare mai degrabă „un strigăt către”, o așteptare a reacției acelora.
Problema mare mi se pare a fi că se ignoră că nu e vb de o chestiune de neputință omenească și de păcat personal, ci de un instrument de capturare a instituției religioase prin urcarea direcționată pe tronurile episcopale (și nu numai) a unor persoane compromise, dar împreună înlănțuite și loiale patimii lor.
Politica aceasta de infiltrare a fost începută de comuniști (deși scandaluri grave au existat și înainte) și preluată de regimul postdecembrist.
Atât securitatea cât și masoneria țin cu dinții de asseturile lor din Biserică iar apelul exclusiv la conștiința celor câțiva ierarhi nepederaști, dar ignorând sistemul care i-a produs și dinamica de putere existentă, înseamnă pură naivitate. În acest caz, nici episcopi/mitropoliți și nici clerici de rând nu vor mișca în front.
Acum câteva luni, dl Vasilică Militaru mi-a trimis acest link unde arată că patriarhul însuși a fost/este pederast. Între timp, verificând, atest și eu că așa este și că nu a fost vorba doar despre o orientare sexuală ci despre atitudine pederastă manifestată deschis, folosindu-se de autoritatea sa de mitropolit.
Dincolo de acest fapt sigur, despre părintele patriarh circulă și povești din tinerețea sa care sunt pur și simplu îngrozitoare, de cu totul alt nivel decât sodomia, și pe care le consider manevră securistă, în sensul de a exagera într-atât zvonurile/bârfa încât să decredibilizeze și ceea ce se știe sigur.
În tot acest context, scrisoarea dlui Șolea nu are cum fi doar un apel către ierarhi neatinși de sepsis, fie că e erezia ecumenismului, fie că e molima sodomiei.
Scrisoarea aduce în prim plan un alt aspect, anume că ceea ce ieri se șoptea pe la colțuri, astăzi se desfășoară la vedere și cu obrăznicie de persecutor.
Dacă acel Onilă a rămas episcop deși e violator pedofil condamnat la 8 ani închisoare, apoi de ce s-ar rușina homosexualul Sofronie de relația sa „de iubire”. Ceea ce e nou acum este agresivitatea, este prăduiala și asumarea imaginii de prăduitori, vorba pușcăriașilor. Ceea ce nu înseamnă că n-ar fi vrednici de milă și de tot plânsul.
Din acest iad cred că doar conștiința preoțească curată ne mai poate scoate, ierarhi și credincioși, deopotrivă păcătoși. Noi mirenii nici autoritatea de stat nu mai știm s-o reașezăm în matcă, darămite să rezolvăm aporii bisericești.
E greu de privit către întreg acest ansamblu de prăbușiri, dar nu cred că ne putem mâintui prefăcându-ne că răul nu există ori că nu s-a extins atât.
Curemurator articol, cinste cui l-a scris, cinste celor care l-au publicat si binecuvintati fie de Domnul alaturi de cel care ni l-a adus noua spre citire!
Adevarul nu pare a fi decit unul si sa de Domnul Dumnezeu sa ma insel in ratiunea mea,….si mai marii la care se apeleaza sa aibe vreo reactie ma tem ca nu pot pt ca si ei sunt asa! Si ei tac pentru ca au si ei „muste pe caciula”, de aceea pare ca li se cere prea mult sa reactioneze sau sa condamne pentru ca si ei poate au fost vinovati si parca au uitat ca Domnul mai si IARTA…si sa nu fie poate, dar altfel cum sa taci asa cum au tacut si mintit pt miniciuno-sinod sau sa mai gasim explicatii pentru cum lasa sa balteasca mizeria asta in Biserica noastra cea Preasfinta?
Iar tot acest popor are si un proverb cum sunt prea multe altele care spune cum ca „corbii intre ei nu-si scot unul la altul ochii”!
Da, asta e problema, că sunt corbi și după rang și după patimă și că sistemul îi și apără așa cum sunt ei, partea asta de pe urmă fiind cea importantă.
Ce zic este că instrumentarea patimilor ierarhilor de către securiști și masoni este mai periculoasă decât patima în sine, indiferent de modul dezgustător de manifestare.
Eu unul am de ceva ani temerea aceasta că o să-l regretăm amarnic pe Patriarhul Daniel, cu toate ale lui, când va urca în tron ÎPS Teofan, care n-o fi pederast, dar e altă specie de securist pur-sânge, una care știe să speculeze și ce e bun și ce e rău. Faptul că l-a protejat pe Onilă și că încă o face e doar o palidă dovadă a ceea ce zic.
Cam prea adevarat graiti din pacate zic, ca nu mai suntem demult increzatori in fericire!
Protecția lui Onilă și a altora asemenea lui din cuprinsul BOR a fost și este ordonată de la București. A crede altfel nu are nici o legătură cu realitatea.
Pentru că lamentările în sine nu rezolvă această problemă CAPITALĂ – din care decurg toate celelalte pierzătoare de SUFLETE – pentru a ieși din impasibilitatea generală indusă nouă, credincioșilor ortodocși de practicații și protectorii metehnelor lui Onilă, ar fi necesar să se strângă semnături pentru o inițiativă legislativă cetățenească în vedere schimbării legii de organizare și funcționare (sau cum se numește ea, nu intru în tipicării denominative acum și aici) a BOR astfel încât alegerea (și demiterea după caz) ocupanților de funcții adminitrative bisericești, precum patriarh, mitropolit, episcop, să se facă de către TEMELIA BISERICII ORTODOXE – adică preoți, monahi, credincioși ortodocși. Altfel nu se va schimba nimic din mizeriile inimaginabile care se întâmplă actualmente în BOR.
Da, e una dintre cele mai corecte soluții pe care le-am găsit, dar și dintre cele mai greu/imposibil de implementat.
Puterea lor asupra Bisericii stă în controlul numirilor, inclusiv în anumite parohii, nemaivorbind de scaune episcopale. Nimeni, niciodată, nu va ceda de la sine la un asemenea control, sigur nu pe calea inițiativei cetățenești.
Dar o inițiativă cetățenească de schimbare a Statutului Bor ar putea fi o platformă deosebit de utilă pentru discutarea așezată despre aceste probleme.
Eu am încercat anii trecuți o altă cale, prin apelarea la membrii Adunării Naționale Bisericești. Doar că Patriarhia a secretizat lista lor nominală, deși sunt remunerați din fonduri publice, iar Tribunalul București mi-a respins cererea cu o motivare atât de jenantă că nici nu mi-a mai venit a scrie despre asta.
Cert e că noi nici să știm numele mirenilor din Adunarea Națională Bisericească nu avem voie, darămite să mai punem episcopi, mitropoliți și patriarhi.
În acel context al procesului cu Patriarhia mi-am pus problema că e necesară modificarea Statutului BOR astfel încât să fie publică lista persoanelor din forurile BOR și să fie reglementată incompatibilitatea clerului cu apartenența la masonerie sau servicii secrete, cam cum avem în legile justiției. Pe de altă parte, justiția este integral colmatată de masoni și securiști, indiferent de incompatibilitățile prevăzute în lege.
Dar, dacă am fi avut stat de drept, probabil că aceasta era soluția cea mai potrivită.
Vă felicit pentru demersul despre care ați făcut vorbire, altfel nu aș fi aflat că respectiva listă este secretă. Din acest considerent apreciez acțiunea dvs. ca fiind un succes. Deci lista respectivilor este ținută la întuneric, nu se poate aduce la lumină. Acest lucru denotă că respectiva componență e pernicioasă Credinței Ortodoxe și Bisericii noastre.
Dvs. și alții asemenea dvs. au (am) făcut ceea ce au permis puterile omenești (nu în sensul de putere lumească). Dumnezeu va face restul. Am această încredințare că în curând El va „curăța aria”. Fie voia Sa!
Tot dl Șolea, despre tentativa de asasinat asupra pr. Ciprian Mega, fotografii aici:
https://www.facebook.com/share/p/1BCikG8FCx/
Text:
Tentativă de asasinat în noaptea imediat următoare zilei proclamării sfinţilor martiri şi mărturisitori
Homosexualităţii din Biserica Ortodoxă Română îi place focul, ca în Vechiul Testament, şi, probabil, de foc va avea parte
Zilele acestea trebuia să merg la Oradea pentru a înregistra video doi homosexuali a căror conştiinţă umană s-a ridicat deasupra temporarei condiţii animalice, acceptând să facă declaraţii în legătură cu relaţiile pe care le-au avut cu episcopul zonei şi cu alte animale locale din cler. A fost o surpriză, propunerea fiind chiar a lor. Ieri, părintele Ciprian Mega m-a sunat să îmi spună că luptei noastre i s-a alăturat un alt preot, care a lucrat la Biroul de Presă al Patriarhiei Române şi care doreşte să facă aceste înregistrări. Părintele Mega hotărâse să vină la Bucureşti pentru a aduce la Sfântul Sinod probe şi documente despre episcopul zonei. Ieri după amiază, ambii m-au consultat telefonic în legătură cu ce ar trebui mai exact să conţină întrebările şi a rămas să îi aştept în dimineaţa zilei de astăzi în Bucureşti, după care, foarte probabil, mă deplasam cu ei la Oradea.
Pe drum, în noaptea care tocmai a trecut, cei doi urmau să se întâlnească, în zona localităţii Ştei, cu doi preoţi care veneau cu alte probe şi documente care conţineau parte din experienţele personale cu ierarhia Bisericii.
Doar pronia divină a făcut ca părintele Ciprian Mega să lase maşina parcată pe marginea drumului, într-un refugiu, şi ambii să se urce în maşina cu care veniseră ceilalţi doi preoţi, pentru a merge la o benzinărie/cafenea să stea de vorbă. S-au îndepărtat doar câţiva kilometri, nu mai mult de 20-25 km, căutând o unitate deschisă la acea oră, după miezul nopţii. Exact în acest timp a avut loc explozia, cu distrugerea în totalitate a tuturor geamurilor (element important pentru ca instituţiile statului să nu înceapă să ne spună că a fost doar o incendiere). Maşina, Mazda 5, a fost în totalitate mistuită de flăcări, aşa cum se vede în fotografii.
Dacă ar fi plecat cu prima dintre maşini, ar fi murit patru oameni în acest atentat comandat. Erau preoţi venind în disperare la Sfântul (lor) Sinod cu dovezi ale nebuniei unui ierarh.
Bărbaţi ai Bisericii, sinodali ai Bisericii lui Hristos, ci nu ai unei clici homosexuale, înţelegeţi că nu se mai poate, scuturaţi acest jug, această povară care ne ţine Biserica în prizonierat, într-o periferie morală a decăderii lumii! Pilonii noştri sunt martirii şi mărturisitorii, nu ascunderea adevărului murdar şi al construirii pe acesta a structurii de conducere! V-am mai scris, deşi cunoaşteţi acest lucru şi, cu siguranţă, îl simţiţi: crucile de pe frunţile voastre sunt vii. Noi, la rândul nostru, ne vom lupta fără frică şi fără nici un fel de renunţare pentru Biserica pe care o ştim din ochiii şi din binecuvântările părinţilor sfinţi şi mărturisitori, din mănăstiri şi din munţi. Nu ne este frică de moarte pentru că forţa noastră de a rosti adevărul a ieşit din cimitirele mănăstirilor. Înţelegeţi că România va trebui cât de curând să aibă o Biserică vie, aşa cum ieri a îndeplinit la nivel formal una dintre aceste condiţii! Probabil unul dintre sfinţii din lista de ieri sau unii dintre cei rămaşi în afara acesteia au făcut ca aceşti mărturisitori de astăzi să nu ardă de vii şi în urma lor să rămână un comunicat perfid al Episopiei Oradiei şi o jerbă de flori adusă de noul şi apocalipticul Sofronie, de la Capra.
Fireşte, acolo a venit Poliţia, au venit Pompierii, cred că a fost deschis deja un dosar penal. Nu ştiu încă dacă este pentru tentativă de omor sau doar pentru distrugere.
Au ars câteva probe, au ars şi documentele pe care le avea Părintele Ciprian Mega, însă nimic iremediabil, toate erau copii, nimic unicat. Paguba constă doar într-o maşină, şi un laptop. Homosexuali, infiltraţi în Biserică pentru distrugerea ei din interior, singurul tip eficient de distrugere, puteţi continua dacă statul român nu mai există în mod real şi există doar pentru numeroasele voastre parteneriate! Pentru această parte din Biserică nu mai contează homosexualitatea, pentru că nu mai are Legea lui Hristos, ci doar legea lumii, numai pedofilia şi violul rămânând pentru ei o problemă, doar pentru că acestea două sunt încă incriminate de lege. Nu uitaţi că mai există şi focul lui Dumnezeu, mai înaintea celui diavolesc. Foc vreţi, probabil de foc veţi avea parte.
Ierarhilor drepţi ai Sfântului Sinod ţin să le mai comunic un singur lucru, preoţii aceştia veneau la Sfântul Sinod pentru a vă arăta adevărul şi pentru a vă cere ajutorul…
Marius Marian Şolea
V-aţi temut atât de mult de un film
de un act artistic… Cu adevărul şi cu realitatea brută cum vă veţi descurca?
Nu s.au temut ei de Pantecul desfrânatei, nici vorba de film. In schimb, se pare ca de filmulețe s.au temut.
De ce tentativa de asasinat de acum două zile va fi ascunsă
Nici eu şi nici părintele Ciprian Mega nu suntem nişte naivi, ştim foarte bine amândoi că miza luptei noastre pentru eliberarea Bisericii Ortodoxe Române de sub stăpânirea homosexuală este una uriaşă. De fapt, este o miză fundamentală a poporului român, care, foarte probabil, în pofida imnului naţional, nu se va trezi niciodată din „somnul cel de moarte”. CEL DE MOARTE. CEL DE MOARTE. CEL DE MOARTE.
Dacă ar fi existat cel mai mic semn real al acestei treziri, cu siguranţă că acel imn ar fi fost deja interzis şi schimbat cu un altul, pe o muzică de relaxare, întocmai cum ne este felul de a fi şi aspiraţia. Pe de altă parte, dacă toate statele lumii, cel puţin ale lumii occidentale, au ca preocupare prezenţa homosexualilor în societate, inclusiv printr-un îndelung proces de relaxare a legislaţiilor naţionale, doar pentru a fi integraţi din punct de vedere social, fireşte că aducerea lor în structurile bisericilor este cu mult mai simplă şi tocmai prin aceasta parteneriatul cu statul devine deplin, structurile ecleziale oferind mai apoi pacea socială, adică parte din adormirea maselor, tocmai pentru ca structurile de putere ale statului să nu mai poată fi deranjate.
Singurul element prin care, teoretic, poporul ar mai avea ceva de spus sunt această aşa-zisă „consultare” electorală, adică „alegerile”, însă acestea sunt supuse unui control precis, atât din punct de vedere al candidaţilor, cât şi din punct de vedere al rezultatelor. Acestea, în cel mai rău caz, vor fi în „marja de eroare”. Pentru a nu exista surprize. Prin absurd, absurd în care România a excelat în mai toate perioadele istorice, dacă sunt surprize, respectivele alegeri vor fi invalidate, anulate, amânate etc., până când va fi restabilit controlul. Şi tot pentru acest control există instituţii, ale căror costuri de existenţă românii şi le plătesc siguri, prin muncă, taxe şi impozite. Precum în cazul celor implicaţi în circul politicii, este nevoie de o formă de prizonierat a Bisericii, o dependenţă prin care să fie asigurată acea predictibilitate necesară, în spiritul căreia să poată fi construit ACORDUL DEPLIN asupra încredinţării unei ţări stăpânilor de ocazie.
Există deja o legislaţie menită a reglementa până în cele mai mărunte detalii raporturile cultelor recunoscute cu statul, astfel încât statul nu va putea să intervină în problemele lor interne, cu excepţia cazului în care sunt încălcate legile acestuia. În respectiva problemă a homosexualităţii, repet, întru totul legală în acest moment (înţeleg şi accept acest lucru), motivele pentru care MAI POATE EXISTA INTERVENŢIA AUTORITĂŢILOR sunt violul, pedofilia şi hărţuirea. Şi, oricum, tocmai pentru că există diferite parteneriate, nici autorităţile nu o fac DOAR dacă se încalcă legea, ci numai atunci când este îndeplinit un cumul de factori: există un grad foarte ridicat de tensiune socială, generată tocmai de aceste abuzuri sexuale, când probele devin evidente şi când cei care le administrează au un oarecare grad de vizibilitate publică. De obicei, aceştia nu sunt nici măcar victimele, ci doar jurnalişti de vocaţie, indiferent dacă sunt sau nu din Biserică, care gândesc şi duc până la capăt investigaţii specifice, eroismul lor fiind unul evident.
Pentru cei prinşi deja se fac eforturi uriaşe pentru a le fi muşamalizate faptele, tocmai pentru că aceştia ameninţă că vor vorbi despre tot ce se întâmplă în sistem în cazul în care vor fi condamnaţi cu pedepse rămase definitive şi/sau dacă le vor fi retrase privilegile. Dar, pentru a începe să fie oamenii corespondenţi cel puţin ai măştilor pe care le-au purtat o viaţă întreagă, ar trebui, într-adevăr, să vorbească! Inclusiv în cazul dispariţiilor de călugări şi a crimelor din Masivul Buila s-a întâmplat la fel, o deplină muşamalizare, deşi existau dosare penale chiar la posturile de poliţie din zonă, adică Băile Olăneşti. Procurorii au făcut inclusiv deshumări şi constataseră modalitatea în care fusese decapitată acea măicuţă.
Ca realizări personale ale cazului respectiv, sunt doar câteva minimale, dar poate acestea sunt cu mult mai importante pentru sufletele salvate şi pentru cele care nu vor mai ajunge victime în Rezervaţia Naturală Masivul Buila: criminalul şi întemeietorul comunităţii sexuale din munţi a fost oprit de la slujire, dar slujeşte încă în ascuns, prin peşteri, autorităţile au dărâmat câteva bordeie din rezervaţia naturală, alte maici vor putea beneficia de tratament psihiatric în urma acelor experienţe mistico-sexuale (specifice patrimoniului imaterial oriental), alte câteva maici au fost închinoviate în obştea mănăstirilor din zonă, alte mănăstiri reintră în rânduială. Şi, poate cel mai important lucru, monahia care mi-a cerut ajutorul în acţiunea de sesizare a altui tip de nebunie care se întâmplă în Biserică, a rămas în viaţă. Oricum, acela a fost cel mai frumos act eroic din lumea monastică, întâlnit de mine în mod direct şi maica respectivă a devenit un simbol al adevărului şi mărturisirii. Chiar dacă este asumat unei depline discreţii.
Atentatul care s-a întâmplat acum două nopţi cu maşina părintelui Ciprian Mega nu a fost pentru intimidare şi nici pentru a distruge documentele cu care părinţii veneau la Sfântul Sinod pentru a cere ajutorul şi pentru a face dovada falselor acuze din partea faunei copitate, ci pentru a-i elimina. Faunii iz-bucieni sunt labili psihic şi emoţional, sunt nevolnici intelectual, dar în nici un caz retardaţi. Nu există varianta în care să îşi imagineze că în acea maşină erau documente unicat. Sau că noi nu vom lăsa nimănui în urmă nimic din idealurile pe care le avem… Bineînţeles, toată lumea ştie că românii acceptă absolut orice, că nu le mai pasă de nimic, că nu mai au ţară, că nu mai au armată, că nu mai au instituţii care să îi apere, că nu mai au justiţie, că nu mai există solidaritate, că sunt înstrăinaţi de ei înşişi, cu identitate risipită, că sunt fără orizont, că toţi îşi caută supravieţuiri la nivel individual.
Toţi ştim asta şi înţelegem starea de dezastru şi dezumanizare în care ne găsim, ştim masiva deznaţionalizare, ştim că românii şi-au pierdut responsabilitatea faţă de propria identitate. Însă, mă gândesc ca măcar acest Dumnezeu, despre care încă mai putem afirma câte ceva din existenţa lui, să nu îi lase la fel de indiferenţi, să le aducă aminte că în Biserica Lui homosexualitatea este de expresie satanică, nu ca în spaţiul public sau în cel intim, rezervat fiecărui individ în parte. Cel puţin din acest punct de vedere, mă gândesc că ardelenii n-or fi ei precum bucovinenii, dar nici nu sunt loviţi în cap de diversitatea asta nouă, precum sunt cei de pe malurile Dâmboviţei…
În mod evident, nu există posibilitatea ca ordinea de existenţă a Bisericii să fie impusă din exteriorul ei, cu excepţia cazurilor, cum am spus mai sus, de viol, pedofilie şi hărţuire, însă acest sistem se hrăneşte deja de zeci de ani cu nepăsarea, cu frica şi cu lipsa de interes a românilor. În plus, mai sunt şi cei pentru care acceptarea acestei realităţi pare a fi resimţită ca o traumă psihică atât de intensă, încât trebuie să şi-o nege lor înşişi cu orice preţ. Bineînţeles că suntem singuri, bineînţeles că majoritatea atât a preoţilor cât şi a oamenilor care au fost în sistem sau în preajma sistemului îşi vor prefera confortul dobândit în prezent sau vor aspira în continuare la unul mai consistent din viitor. Şi aşa Hristos ar putea să rămână un detaliu nesemnificativ al religiei „creştine”, Învăţătura Lui o farsă, ritualul un fragment de teatru. Şi, dacă tot e Dumnezeu, să-şi poarte El Însuşi de grijă!… Numai că în istoria reală a lumii sunt nenumărate cazurile în care Adevărul, în multiplele sale aspecte, a trebuit doar să fie rostit, uneori doar instituit prin jertfă, pentru a-şi asigura de fiecare dată existenţa. Pentru asta există inclusiv Dumnezeu, pentru adevăr…
Părintelui Ciprian Mega se grăbesc să îi ia biserica pe care a construit-o fără nici un fel de implicare a Bisericii, a instituţiilor publice locale sau a Secretariatului de Stat pentru Culte. Ca formă de intimidare pentru adevărul pe care îl scriu (cât de uşor ar fi să o fac cu pseudonim sau să încredinţez altcuiva toate aceste lucruri!) se pregăteşte pentru mine, într-o grabă ocultă, o Comisie de disciplină cu totul înspăimântătoare, pentru a fi sancţionat şi dat afară din serviciu, pedepsit, umilit, înfrânt. Mi se clatină curajul şi mi se mişcă simţirea. Apropo de acest lucru: este mai mult decât evident că dreptul meu la opinie, dreptul meu la atitudine civică, dreptul meu de a apăra oamenii persecutaţi de sistem nu are nici un fel de legătură cu instituţia la care, întâmplător (a nu se pierde în perisabilitatea cotidiană sensul originar al cuvântului), lucrez, nici nu ar putea să fie altfel. Depun consistente eforturi să nu duc această luptă în timpul orelor de program, este o activitate în afara sarcinilor de serviciu, de expresie cavalerească şi consistenţă medievală şi nu am mandat în acest sens din partea conducerii acestei instituţii cu rol de binefacere, în nici un caz opresivă, indiferent de opţiunile sexuale.
Fac aceste precizări din grijă pentru instituţie, pentru a limita orizontul de aşteptare al faunilor caprini, care trimit sesizări pe unde le permite şi lor mintea, la primul ministru, la zeul tăcerii de la Cotroceni, la mine la serviciu, la UE şi la comandamente militarizate. Măi, fetiţe mofturoase, aceasta este o problemă de viaţă şi de moarte pentru Biserică şi pentru poporul meu adormit, nu are nici o legătură cu instituţia la care lucrez şi nici nu cred că vă temeţi că m-ar fi mandatat statul român să fac eu vreun fel de ordine… Aceasta chiar ar putea să existe. De altfel, cum ştie toată lumea, statul nostru are nişte mecanisme total impotente pentru problemele, cu adevărat, importante. Nu putem acţiona într-o simfonie, nici măcar a gemetelor. Nici măcar nu încercaţi să mă stresaţi, tocmai pentru a nu dura operaţiunea prea mult, ca să vă placă şi vouă şi să ne vedem fiecare de treburile lui. Mai precizez o dată: nu este Secretariatul de Stat pentru Culte cauza neliniştilor voastre, cauza este Dumnezeu. Şi omul, a cărui creaţie cred că este.
Marius Marian Şolea
https://www.cotidianul.ro/de-ce-tentativa-de-asasinat-de-acum-doua-zile-va-fi-ascunsa/
Doamne….Doamne…cum a ajuns tara asta „sat fara ciini” cu si fara invoirea noastra….sa jubilam sau ce sa facem cind am aflat ca o masina in care nu au fost oameni in ea luat foc si a ars pina la scrum aproape din senin sa lase patru copii fara tata pentru niste isterii patologice-ca alfel nu am cum sa le numesc…e dureros sa aflu cum ca dusmanii acestuia care a suferit paguba viseaza asa cum i s-a topit masina sa il topeasca si pe el si sa nu mai existe…„ca sa il aduca domle pe vechiul preot care de bine de rau a prins o pensie si pesemne visa sa prinda senectutea in Biserica” si sa il sape unii si altii pe acesta care este acum ca cica l-a inlocuit pe acela-de parca si acesta fiind in floarea virstei si cu familie mare nu ar merita sa munceasca si el sa zareasca pensia si sa plece !!! de parca ar fi proscris, infractor sau cine mai stie cum il socotesc ei….iata cum judeca multi….oare vor intelege vreodata sa stea in banca lor si sa nu mai urasca sau sa judece pe unii…pe altii…asa cum tot fac?
Si pentru cei care asteapta sa vada „pilde, minuni, aparitii”….etc…ce asteptati minune mai mare decit ca Parintele si cu cine mai era sunt in viata si doar au suferit o pierdere, nimic altceva, slava Domnului!
Eu nu il cunosc pe Par, doar am constatat de pe net ca e un om adevarat care merita respectat si luat in consideratie, doar atit!
Va mai adresez domnule Vlad doar o intrebare la care doar daca doriti sau merita sa raspundeti….il „vad” pe P Lavrentie din ce in ce mai rar sa mai posteze articole pe blog desi e doar treaba d-lui cind sa posteze si ce….e oare sanatos….sau poate sta mai mult plecat ce puteti sa spuneti despre dinsul ca parca uneori bine ar fi sa mai scrie cite ceva si d-lui ca intr-un fel parca ne lipseste?