Un principiu fundamental în lupta pentru apărarea credinței în fața atacurilor eretice este acela că nu este suficient să fie susținut adevărul, ci să se facă asta într-un mod propriu Bisericii, patristic, după cum am mai scris. De altfel, învățătura Bisericii, fiind una mântuitoare, nu doar un set de reguli și concepte rigide și abstracte, presupune o legătură strânsă cu dragostea de aproapele, o înțelegere sobornicească a Evangheliei, de purtare a sarcinilor unii altora, nu un individualism păgubitor.
Părintele Peter Heers a atins tema înfruntării unei erezii noi propovăduite de un ierarh, așa cum este ecumenismul de astăzi, în mai multe ocazii. Fragmentul dintr-o prezentare amplă a serghianismului a devenit o expunere de sine stătătoare foarte utilă și înțeleaptă pentru a înțelege cum trebuie combătută o erezie nouă apărută în Biserică fără a provoca probleme în plus, care să agraveze situația în loc să o vindece. Mai jos este atât înregistrarea video, cât și traducerea în românește transcrisă după prezentării orale.
Abordarea patristică și canonică față de o Biserică Locală al cărei ierarh predică o erezie
Există mulți mărturisitori în Biserica din Grecia astăzi împotriva pan-ereziei ecumenismului; totuși eclesiologia care spune că trebuie să fii un nepomenitor sau trebuie să crezi în pierderea harului lui Dumnezeu într-o Biserică Locală nu este o ecleziologie ortodoxă. Nu admit pierderea harului lui Dumnezeu pentru o Biserică. Întotdeauna am susținut ceea ce canoanele și Părinții Bisericii au susținut, că oricine la multe nivele se îndepărtează de învățăturile Părinților, de poruncile și canoane, de exemplu, de la canoanele care interzic rugăciunea cu ereticii, și un ierarh merge și se roagă într-o biserică a unor eretici sau se roagă împreună cu ereticii, cade imediat din harul lui Dumnezeu prin această încălcare, oricum, și asta o spune Sf. Nicodim Aghioritul, nu eu, aplicarea acelui canon în viața bisericească încât acea persoană, ierarh sau preot care încalcă acele canoane, canonul spune că trebuie caterisit și excomunicat, acea aplicare trebuie să se petreacă în timp real, din partea unui Sinod. Trebuie să fie aplicat; nu se aplică de facto. Realitatea duhovnicească ce se întâmplă atunci când cineva este fără pocăință și se întoarce de la Dumnezeu în probleme de bază despre granițele Bisericii și doctrina Bisericii. Acest lucru este indiscutabil. Dacă se aplică și este activat, încât să devină o realitate în viața Bisericii, trebuie să se întâmple de fiecare dată de către un Sinod. Până să se întâmple asta, nu există o excludere a acelei persoane. Persoana pierde harul lui Dumnezeu, dar Biserica nu. Aceasta este învățătura Sfinților Părinți. Citiți pe Sf. Nicodim, citiți literatura canonică! Această distincție este prezentă.
Este o distincție pe care zelotiștii fără discernământ de dreapta nu o înțeleg. Ei cred că, dacă Serghie a luat poziție și a fost înșelat și a învățat amăgiri, de aceea toți de sub el, toți care sunt de acord cu el, oricine din cele patru colțuri ale Rusiei a pierdut harul lui Dumnezeu. Este un non-sens, nu a fost niciodată învățat așa ceva. Sf. Ioan de Shanghai nu a învățat asta. El spune că au fost mulți de felul conducătorilor bisericești în istoria Bisericii, spune clar într-o convorbire că da, ierarhii Macedonie, Nestorie, iconoclaștii au pierdut harul lui Dumnezeu, au căzut din Biserică, dar Bisericile nu. Bisericile s-au întors de-a lungul timpului de la erezie; au fost convocate Sinoade și Bisericile s-au întors. Bisericile nu au pierdut de facto imediat harul lui Dumnezeu pentru că o persoană, două, zece, douăzeci, cincizeci s-au îndepărtat de la Dumnezeu, nu contează. Trebuie să fie convocat un Sinod și să abordeze problema și să decidă. Acesta este glasul, vocea infailibilă a Bisericii este într-un Sinod. Vocea ta sau a mea sunt a mea sau a ta, nu a Bisericii până se pronunță un Sinod.
Există Sfinți care vorbesc. Consensul Părinților (consensus Patrum) este cel pe care-l urmăm absolut. Dar este confirmat în timp real de un Sinod, apoi devine activ și real pentru Biserici în acele locuri și timpuri. Până atunci, așteptăm un Sinod care să judece acțiunile lor, a oricărui Serghie sau urmaș al lui Serghie. Asta ar trebuie să fie în fruntea priorităților Bisericii, absolut dincolo pe primul loc, de orice erezie, orice –ism, orice secularism trebuie să se ocupe un Sinod. Aceasta este marea tragedie din viața Bisericii din ultima sută de ani. Părinții Bisericii au luptat împotriva ei și Biserica în general a avut această nevoie de boltă, presantă să avem convocat un Sinod, un Sinod adevărat. Până atunci, nu punem pe nimeni afară pentru că am decis noi că trebuie să fie dați afară, că am pus piciorul în prag și am decis să-i condamnăm. Acesta nu este modul patristic în care să abordăm o erezie. Nu rezolvă erezia, ci creează o mai mare dezbinare. Nu rezolvă problema.
Modul, metodologia Părinților este la fel de importantă ca adevărul Evangheliei. În aceste situații trebuie să urmezi calea lui Hristos, nu doar să spui adevărul lui Hristos. Și faptul că cei care s-au abătut de-a dreapta sau de-a stânga nu activează și nu urmează metodologia patristică a cauzat mai multe probleme, nu a rezolvat problemele pe care le-au creat aceste abateri, inovații, înșelăciuni care a fost introduse în Biserică.
Cu siguranță există posibilitatea de a deveni nepomenitor, după cum a făcut Pr. Teodor Zisis, după cum au făcut Bătrânii din Sfântul Munte în timpul lui Atenagora. Nu este exclusă posibilitatea, este o chestiune de discernământ.
Nu este impusă de sfintele canoane. Citiți canonul 15 al Sinodului I-II! În nici un caz nu se poate citit în canon ca o impunere, ci mai degrabă laudă pe cel care încetează pomenirea pentru este menită să conducă din nou la un Sinod. Acea nepomenire nu este un țel în sine, nu este sfârșitul problemei, nu este soluția problemei. E o metodologie care conduce la audierea în Sinod. Sinodul este convocat; episcopul care propovăduiește o erezie este chemat să dea seama și Părinții Bisericii reglementează. În felul acesta este rezolvată problema.
Nepomenitorul, dacă alege calea de a rezista ereziei pentru episcopul lui și numai pentru episcopul lui, potrivit canonului, care nu vorbește de alți episcopi, este posibil și e lăudat dacă face asta, dar nu este impus, nu există o implicație că trebuie să fie urmat. E o chestiune de discernământ. Dacă citiți canoanele Sf. Nicodim, e foarte clar despre asta. Chiar spune că, dacă se consideră că episcopul poate fi adus înapoi din amăgire, nu opri pomenirea (trimitere neidentificată, n.n.), spune. Deci este o chestiune de discernământ; cum abordezi și rezolvi slăbiciunea și boala ereziei. Deci nepomenirea nu e o poziție care trebuie să fie 100% certă. Dacă ai un episcop ortodox, care nu propovăduiește erezia, canonul nu-ți spune să oprești pomenirea, chiar dacă e în comuniune cu cei care învață erezia. Asta e viziunea canonică a Bisericii și, din păcate, cei de-a dreapta, fără discernământ, nu au urmat tradiția canonică, nu au urmat metodologia patristică și au creat mai multe probleme Bisericii și nu au dat o soluție. Una din marile dureri mari ale inimii este că tovarășii noștri împreună-luptători dintre zeloții de-a dreapta au devenit irelevanți și nu aduc o corectare a problemei pentru că nimeni, absolut nimeni din cei care propovăduiesc erezia astăzi în diferite Biserici acordă vreo atenție de orice fel celor care s-au rupt de tot și au format jurisdicții paralele. Patriarhul Bartolomeu sau orice alt Patriarh acordă zero atenție nu doar nepomenitori, ci, de fapt, care s-au despărțit și au devenit irelevanți în luptă.
Ei nu se aseamănă Sfinților Părinți din veacurile trecute. Sfinții Părinți au suferit, au fost exilați, au fost persecutați și, când a fost convocat un Sinod, acei eretici au fost chemați să dea seama. Dar, dacă este convocat un Sinod de către „adevărații ortodocși” de-a dreapta, nici un eretic nu va fi chemat să dea seama pentru că nici măcar nu sunt parte din realitatea problemei, a ereziei. Au devenit irelevanți în chestiune. Așa că nu se aseamănă cu Sinodul IV Ecumenic (spre exemplu), care l-a chemat pe Dioscor să dea seama. El învăța o erezie, nu era dubiu că învăța o erezie, Părinții știau că învăța o erezie. Ei nu s-au dus să descopere credința la Sinodul IV Ecumenic, s-au dus să condamne erezia. Dar l-au chemat să dea seama. Și toți cei care învață o erezie vor fi chemați să dea seama la un viitor Sinod.
Cu voia lui Dumnezeu, dacă nu intervine a Doua Venire, Biserica va avea (un Sinod) cu harul lui Dumnezeu. Și unde vor fi frații și surorile noastre care s-au separat de noi și au plecat și sunt irelevanți pentru toată dezbaterea? Nu vor fi luați în seamă. Vor fi chemați? Sper că vor fi chemați la Sinod; așa va fi corect de făcut. Dar vor fi chemați? Nu știu. Măcar vor veni dacă vor fi chemați? Sau ne vor considera pe noi, pe cei care luptă contra ereziei și care acum apelăm la un Sinod ca să se ocupe de erezie deja vânduți, condamnați și tot restul (etichetelor)? Aceasta este o problemă care nu era nevoie să fie creată dacă era urmată teologia, ecleziologia și metodologia patristică. Nu ar fi urmat aceste probleme în Biserică astăzi. Ar fi fost în Biserică o luptă mai mare împotriva ecumenismului și a serghianismului.”
Alte remarci desprinse din diferite alte prezentări întregesc subiectul confruntării unei erezii și rolul întreruperii comuniunii. Într-un material despre Starea Bisericii Ortodoxe astăzi, atunci când abordează subiectul stiliștilor care se declară ortodocși „adevărați/autentici”, Părintele Peter subliniază unele detalii importante care se potrivesc pentru contracararea unei erezii în general:
„A fi co-responsabili, a purta sarcinile unii altora, suntem co-responsabili pentru starea Bisericii, așa că, atunci când mă depărtez de comuniune și îi declar lipsiți de har, îi declar eretici pe toți fără discriminare nu mai port sarcina, nu mă mai lupt împreună cu ei. Și devin irelevant pentru luptă. Nu cred că Sfinții au fost vreodată irelevanți pentru luptă. De ce veneau să-l viziteze pe Sf. Maxim și, la urma urmei, îl implorau să intre în comuniune cu împăratul, cu Patriarhii? Pentru că a jucat un rol uriaș în întregul imperiu, din cauza influenței sale. Nu era irelevant. Nu s-a făcut irelevant. S-a luptat să obțină un Sinod de episcopi la un loc pentru a condamna erezia. Și asta s-au străduit ortodocșii în ultimii șapte sute de ani să apară un Sinod.
Doar într-un Sinod poate Biserică să răspundă definitiv la provocarea unei erezii sau inovații. Orice spun eu sau tu sau noi la un loc nu înseamnă nimic până nu se întrunește un Sinod. Și aceasta este credința ortodoxă. Ori de câte ori a fost depășită o erezie, s-a făcut într-un Sinod. Nu au fost zece sau cincisprezece oameni care să spună: „Noi acum suntem ortodocși, voi sunteți eretici”. Acesta nu este răspunsul ortodox patristic.
Aceste grupuri nu sunt ne-ortodocși, învață Ortodoxia, dar răspunsul lor nu este patristic și nu aduce în ultimă instanță un plus pentru depășirea ideilor sau doctrinelor eretice care sunt proclamate. Deci „adevărații” ortodocși, oriunde se găsesc, aș fi dorit să lupte împreună cu noi, aș dori să fim împreună. Cred că aduc un serviciu grozav ereziei pentru că se extrag pe ei înșiși din luptă. Dacă aș fi fost eu episcop care învață o erezie și oamenii care mi-ar face viața grea prin faptul că amintesc altora că eu învăț o erezie s-ar depărta din eparhia mea, aș fi supărat sau fericit? Aș fi fericit. Am terminat cu ei și merg mai departe cu treaba mea.
Așa că, metodologic, aceasta s-a dovedit a nu fi calea Sfinților din ultima sută de ani. Din nou, cred că Dumnezeu lucrează să despartă oile de țapi și vom vedea o restaurare a Ortodoxiei, sunt optimist. Cred că evenimentele vor fi de necrezut; vom vedea în următorii 3-4 ani. Și eu cred, pe baza Sfinților din zilele noastre, că vom vedea o restaurare a Ortodoxiei. Și, când va veni, mă rog la Dumnezeu ca toți frații și surorile noastre care sunt prin grupurile „adevărate și autentice” să vină și să se unească într-un trup și într-o credință din nou și să nu mai fim despărțiți. Deci nu sunt împotriva nici unuia dintre ei; la nivel personal, cred că sunt ortodocși în credință și ar trebui să fim împreună. Dar metodologia lor nu o văd ca pe una patristică.”
De asemenea, este relevant modul cum au înfruntat mărturisitorii din Biserica Rusă de la apariția bolșevismului trădarea lui Serghie, care a pactizat cu statul ateist. Aceștia au rupt comuniunea cu el, dar fără să-l considere în afara Bisericii până la o decizie sinodală viitoare. A existat un schimb intens de replici și reacții de rupere a comuniunii timp de cel puțin doi ani (după 1927, data celebrei declarații de loialitate față de statul comunist, echivalentă cu o erezie sau trădare a principiilor credinței). La rândul lui, Serghie nu înțelegea poziția Mitropolitului Sfânt Chiril al Kazanului, reproșându-i următoarele în prima scrisoare trimisă către acesta în 5/18 sept. 1929: «Fără să ne considerați schismatici sau lipsiți de har și, prin urmare, fără să aveți bazele permise pentru o schismă, totuși ați rupt comuniunea cu noi. Poate fi cineva de acord cu voi că provocați o schismă și rămâneți în pace cu Sfânta Biserică? Ați rupt comuniunea euharistică cu noi și, în același timp, nu considerați că ați provocat o schismă sau că noi suntem în afara Bisericii. O asemenea concepție este inacceptabilă pentru gândirea bisericească – este o încercare de a ține gheața pe un grătar înfierbântat». Practic, serghianiștii aveau aceeași neînțelegere a modului de funcționare a Bisericii ca și episcopii semnatari în Creta din zilele noastre. Temeiul folosit de mucenicii anti-comuniști de atunci a fost canonul 15 I-II, pe care îl comentează în contextul acelor dispute Pr. Peter Heers:
„Două lucruri trebuie să fie declarate din nou: este clar din canonul 15 că scopul nu este pur și simplu de a întrerupe pomenirea, de a întrerupe comuniune și a merge mai departe. Țelul canonului este de a conduce la un verdict sinodal. Este clar ce se vrea și este important. Verdictele sinodale sunt baza pentru poziționări. Au existat verdicte sinodale în trecut prin care au fost condamnate erezii și este evident unde va duce. S-a întâmplat înainte, deci va fi un verdict sinodal, trebuie să se întâmple, așa funcționează Biserica, sinodal. Deci va conduce într-acolo. Acesta este scopul pentru care este lăudată luarea de poziție (de întrerupere a pomenirii, n.n.), pentru că va conduce la asta și drept aceea va fi pace în Biserică pentru că va fi o decizie bazată pe credința ortodoxă. Deci, din nou, cei care întrerup pomenirea și comuniunea cu propriul lor episcop care învață o erezie în public și o promovează, care a fost deja condamnată, atunci acea persoană face asta de dragul unității Bisericii. Asta înseamnă că va conduce la o decizie sinodală. Acesta este scopul, nu un final în el însuși. Evident, altfel ar fi protestantism întru totul. Atunci oricine ar putea rupe comuniunea în stânga și-n dreapta, fără să conteze dacă avem un Sinod. Nu, vrem un Sinod. Noii Mucenici au cerut un Sinod, așa se rezolvă lucrurile.
Acum, întorcându-ne la Episcopul Serghie, de ce este incorectă analiza lui? De ce nu poate pricepe? Nu are în vedere acest canon sau, dacă-l are în minte, nu-l interpretează corect. El își spunea: ce fac eu nu poate fi recunoscut drept o erezie sau o amăgire condamnată de Părinți. La un anumit nivel, are dreptate, pentru că de fiecare dată este o nouă întrupare a unei poziții înșelate, este nouă. Deci are nevoie de o decizie sinodală. Aceasta va avea nevoie de o decizie sinodală. Dar poziția prin care ne separăm de voi, nu vă condamnăm pentru că nu suntem Sinod ca să vă condamnăm și să spunem că sunteți un eretic. Dar ne vom separa de voi pentru a proteja Biserica de înșelarea voastră. Și, de fapt, în acele zile era singura armă reală pe care o aveau. Nu puteau face mai mult din cauza comuniștilor. Deci rupeau comuniunea tocmai pentru a face ce pot, să pună capăt inovației și înșelării, uzurpării puterii și distorsionării ecleziologiei Bisericii. Totuși nu fac o judecată, nu declară: Ești în afara Bisericii, nu spun că se creează o schismă. Spun că trebui să se ajungă la un Sinod și trebuie să fie rezolvată problema. Este deplin în spiritul canonului. Aceasta este calea îngustă pe care o trasează canonul. Nu este un final în sine. Mitropolitul Chiril are dreptate și este în spiritul canonului pentru că țintește spre o decizie sinodală, urmărește o soluție în Sinod în final. Nu pronunță o judecată ca și cum el ar fi Sinodul și vocea infailibilă a Bisericii. Este o cale foarte dificilă. Observați că nu spune (canonul): trebuie să întrerupă comuniunea cu președintele. Spune „dacă”, cât despre cei care se sustrag de la un astfel de învățător eretic, ei sunt considerați vrednici de cinstire. Nu spune că trebuie să facă asta nicăieri în canon. Nu spune că va exista pedeapsă dacă nu fac asta. În majoritatea canoanelor, dacă nu faci ceva, există o pedeapsă. Pur și simplu îi laudă și îi protejează de o condamnare sinodală. Spune că aceste persoane nu ar trebuie condamnate, ci cinstite. Soluția acestei separări între cleric și ierarh va trebui să ajungă în fața unui Sinod. Deci acesta este duhul Bisericii și al canoanelor. De aceea Mitropolitul Chiril avea dreptate, iar Serghie nu avea, pentru că poziția lui era papistă. El decidea. Nu e ca și cum avem o separare între noi, hai să venim în Sinod și să rezolvăm asta. Nu face asta nicidecum.
Dacă astăzi unii procedează în același fel, dacă există unele Biserici Locale sau grupuri de ortodocși care fac același lucru, spunând: ești eretic, ești înșelat, ești condamnat și se ridică și pleacă… chiar dacă este o Biserică Locală, pentru că o Biserică Locală nu ar trebui să fie mulțumită cu propria ei decizie dacă este vorba de credință. Trebuie să o aducă în fața unei Biserici mai mari sau, în extrem, ar trebui să fie un Sinod Ecumenic. Deci nu ar trebui să existe această suficiență: noi am condamnat, am decis, am caterisit, s-a terminat. Nu este o decizie responsabilă, este una papistă, îndeosebi dacă ar veni din partea unui episcop sau a unei mici părți din ierarhia din Rusia. …
Unii oameni devin înfierbântați și acesta este un punct de dezbatere despre dacă ceva precum ecumenismul a fost deja condamnat în Sinod. Nu ca atare. Nu ca această întrupare a acestei înșelări, adică distorsionarea înțelegerii despre Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească, trupul lui Hristos, hula care pretinde că există două Biserici sau că există o Biserică plină de erezie, sau că există o Biserică parțială, sau toate tipurile de teorii pe care le avem, doi plămâni, același trup… Toate aceste teorii pe care încercăm să le trecem drept ortodoxe, aceste lucruri sunt noi. Asta înseamnă că nu știm dacă sunt erezii sau nu? Bineînțeles că știm că sunt erezii, Biserica a știut dintotdeauna. Chiar și înainte de Arie, știa că poziția ariană este una eretică. Totuși au avut nevoie să se adune în Sinod și să o condamne. Și, de fapt, s-a întâmplat de multe ori, nu doar o dată.
Avem ideea că deja e condamnată, nu trebuie să mergem într-un Sinod pentru a decide. Nu ai avea războiul și lupta și Sinodul, Sinoadele Locale, al doilea Sinod Ecumenic, care au revenit și au condamnat în esență aceeași poziție eretică. De aceea Biserica nu a privit Sinodul într-o manieră legalistă, ci ca o nevoie pentru oameni concreți, timp și spațiu concrete, de a afirma credința și a trasa granițele de dragul credincioșilor. Asta sunt deciziile sinodale, granițe. Avem nevoie de Sinod, de granițe, de discernământul acestor granițe pentru a confrunta erezia, pentru a sfârși o versiune aparte a acestei înșelări. Poate au fost alte versiuni ale acestei înșelări, nu-mi amintesc ceva care să fi fost clar împotriva ecleziologiei Bisericii în istorie ca astăzi. Bineînțeles, au fost multe provocări față de ecleziologie și putem merge înapoi și să vedem, dar în problema dacă a fost condamnată de Sfintele Sinoade sau de Părinți, e da și nu. A fost condamnată în esență, dar nu în particular. Trebuie să facem asta în timp și spațiu. Este esențial să ne întoarcem și să facem asta.
Deci o persoană care întrerupe pomenirea astăzi pentru ecumenism sau serghianism (cum a fost cazul în trecutul apropiat, n.n.) este corect să se opună ereziei, dar nu a fost condamnată încă. Este în ambele sensuri. Avem nevoie ca oamenii să ia poziție și să spună: Nu, este o înșelare, dacă episcopul lor propovăduiește asta. Totuși asta nu ar trebuie să fie un final în sine ca și cum ar fi fost deja decisă de Părinți și personalități din trecut. Pentru că este o versiune nouă, o manifestare nouă, care este fără precedent. E nevoie să fie condamnată în particular în zilele și epoca noastră.
Canonul 15 este un subiect adânc, dar trebuie să stabilim că duhul și scopul Sf. Chiril, care era o soluție sinodală, care nu era o abordare schismatică, nu era o abordare legalistă, pe care nu o înțelege Mitropolitul Serghie și o ratează și rămâne încurcat de atitudinea Sf. Chiril.”
subiectul acesta are vreo relevanta relativ la ce se intampla acum in romania?!
Are relevanţă absolută, chiar dacă nu e evidentă. Nimic bun, substanţial vorbind, nu se poate face în România până nu este condamnat ecumenismul. Subiectul acesta va fi relevant în veac, şi după război, şi după pandemie, şi după orice altceva.
Iertaţi-mi tonul categoric dar aţi atins un punct dureros. Mi se pare o chestiune de cea mai mare practicabilitate pentru că ecumenismul, printre altele, ne împiedică dialogul moral în societate. Fără moralitate nu avem politică, fără politică nu avem conducere, fără conducere, ne duc alţii de lesă. Condamnarea ecumenismului este, după mintea mea, cheia de boltă pentru orice revenire naţională, pentru că răul se impune prin minciună.
Iertaţi-mă! Doamne, ajută!
Este condamnat ecumenismul, și direct, de sinodul Rocor, dar și indirect de biserica prin mărturisirea sinoadelor de la Niceea și Constantintinopol.
Ia mai multe tipuri de anateme, cred. În prima fază e anatematizata erezia, apoi nominal cineva (x și y), după care o biserica anume. Ca și la Catolici, filioque era deja anatematizat de Sf. Fotie, dar și nominal unii papi, asta în schimb nu a făcut sa cadă Biserica de Apus pana mai târziu…
Problema e ca filioque e anatematizat indirect și de sinodul II, pentru ca e formulata purcede rea din Tatăl, și au semnat toți ulterior. Așadar ca și acolo, filioque pentru sfintii mari însemna cu totul altceva decât cauza Duhului în Tatăl și Fiul, pentru Sf. Maxim așa-zisul filioque al sfinților latini era defapt o exprimare greșită, nu o cauza a Duhului și în Fiul.
Așadar eu cred ca ecumenismul e deja condamnat, dar ecumenistii nu. Și nici nu cred ca vor fi vreodată condamnați oficial, pentru ca și la ei sunt mulți nesiguri, mulți nepăsători și poate mai putini care chiar sunt ecumensiti și în lucrare. După moarte va fi judecat fiecare după faptele reale.
Asemeni la Sf. Grigorie Palama, o tai a fost anatemarizat varlaamismul, apoi luați pe rand, nominal, cei ce propovăduia… Și la urma și Varlaam însuși…
sunt de acord cu ce spuneti, insa eu voiam sa stiu daca articolul are vreo legatura cu cei, din romania, care am ales sa aplicam canonul 15..
Evident că are. Orice întrerupere a pomenirii ar trebui să țintească spre convocarea unui Sinod care să rezolve divergența, nu să fie suficientă în ea însăși. Asta presupune cooperare și lucrare în folosul Bisericii, nu pur și simplu separatism.
cei care au intrerupt canonic pomenirea si-au anuntat intentia si motivul, pe cale ierarhica, episcopilor.
ce ar trebui sa faca mai mult un preot, cum ar putea sa convoace sinod?
este randul episcopilor sa ia atitudine – de fapt au luat prin caterisirea preotilor!
sau mai bine zis, este randul celor ce pomenesc sa se trezeasca si sa realizeze ca ecumenismul de acum paleste pe langa ce o sa fie in curand, iar sursa acestuia este sinodul talharesc din 2016!
unii au zis ca raman si lupta din interior, insa rezultatele nu se vad…
Nu m-am referit la cei care au întrerupt pomenirea canonic. De fapt, nu m-am referit la nimeni nominal, ci pt nepomenitori în general.
Pe ansamblu, vi se pare că mișcarea de nepomenire dorește, urmărește, cere sau așteaptă o discutare sinodală a ecumenismului și a Sinodului din Creta? Ca să nu zic de a lucra în direcția asta.
parinte, nu ma pricep, insa din ce stiu doar episcopii pot convoca un sinod.
ce ar putea sa faca preotii nepomenitori mai mult decat fac adica spunand in predici lucrurilor exact asa cum sunt, neincercand sa fie politic corecti ?!
Există modele de urmat, care sunt date și în articol. Sf. Maxim Mărturisitorul a depus toate eforturile să convoace 3 Sinoade în Africa, apoi unul mare la Roma, considerat de el ecumenic la vremea aceea, abia dupa aceea a rupt comuniunea cu celelalte Patriarhii. Dar înțeleg că nu avem capacitatea și râvna Sf. Maxim, care era simplu monah. De aceea e mai la îndemână pilda celor din vremea lui Nestorie, care au întrerupt comuniunea cu el și au apelat la ajutorul Alexandriei, Romei și altor Biserici. E adevărat că atunci au existat și episcopi în rândul celor care au reacționat, dar clericii, monahii și mirenii de azi nu-mi pare că urmează această linie.
Iarăși este adevărat că Bisericile și ierarhii de astăzi anti-Creta nu-i sprijină pe nepomenitori, cu mici excepții. Totuși nici atitudinea celor din urmă nu este dispusă spre cooperare.
Ca să concluzionez, ar trebui să reiasă din poziționarea nepomenitorilor disponibilitatea spre rezolvare sinodală și discutarea teologică a ereziei ecumeniste. Oprirea comuniunii cu credincioși și clericii de rând, fără deosebire, mi se pare un semnal că totul se rezumă la nepomenire și este blocat orice demers de rezolvare a conflictului.
dumneavoastra, parinte, ce ati face in locul parintilor nepomenitori?
va intreb foarte sincer..
Cum adică în locul lor? Eu am întrerupt pomenirea.
Punctul nevralgic este ruperea de toți credincioșii și clericii doar pt că pomenesc (sunt în comuniune cu) ierarhii, ceea ce face ca nepomenirea să fie o măsură suficientă în sine, nu un îndemn spre cercetare sinodală, ci spre rupere.
Cât despre dezbaterile și înțelegerea teologică a ecumenismului, fiecare după capacitate.
intrebarea era de fapt, ce pot face eu sau dumneavoastra in sensul cercetarii sinodale la care faceti referire?
Nu putem face nimic foarte concret, dar atitudinea trebuie să țintească spre asta. Adică oprirea pomenirii să nu fie un gest în sine, ca și cum m-am pus la adăpost și gata. Pt că viața ne vine din Biserică și ea ar trebui să funcționeze corect, sănătos.
Dacă întreruperea pomenirii înseamnă doar separare, atunci episcopii ecumeniști sunt mulțumiți că pot merge mai departe pe calea lor, nu au nici o opoziție reală. Nepomenirea e o tendință schismatică, în acest caz, față de care ei se delimitează, dar și restul poporului. Și, astfel, în loc să se creeze o problematizare bună, se adaugă o nouă rană. Credincioșii ortodocși sau indeciși nu se vor alătura niciodată pentru că ei simt nepomenirea ca un atac la adresa lor (nejustificat), nu ca pe o mustrare la adresa celor vinovați (sinodalii).
parinte, oprirea pomenirii a insemnat ingradirea de erezia episcopilor si asta a insemnat si ca m-am pus la adapost de pericol, e adevarat!
asta nu inseamna ca nu imi pasa de ceilalti, dar cand vezi ca spui cunoscutilor ca este un pericol urias in Biserica si ei se uita cam ciudat la tine, ce poti sa mai faci?!
te rogi pentru ei si cam atat…
„Credincioșii ortodocși sau indeciși nu se vor alătura..” – credinciosii ortodocsi s-au ingradit de erezie; indecisii de fapt sunt decisi sa ramana in erezie pana Dumnezeu îi va lumina..
personal cred ca toata aceasta tulburare care este acum in lume, este de fapt inceputul lucrarii prin care Dumnezeu va indrepta ( cu dureri pentru noi) lucrarea nedreapta ecumenista si va arata debilitatea noastra duhovniceasca.
cei ce vor mai avea o farama de ortodoxie in sange se vor trezi, ceilalti, insa …
ma iertati,..
Mi se pare corect, doar că în altă lumină, anume că nu ne îngrădim de erezia episcopilor, ceea ce ar însemna teoria vaselor comunicante. Oprirea pomenirii înseamnă atragerea atenției asupra ereziei ierarhilor, o încercare de izbăvire a Bisericii (nu a mea) de greșeala lor.
Doamne ajută!
Părinte Lavrentie, dvs. afirmați:
,, Mi se pare corect.doar că în ALTĂ LUMINĂ,anume că nu ne îngrădim de erezia episcopilor… . Oprirea pomenirii înseamnă atragerea atenției asupra ereziei ierarhilor (doar atăt Părinte?! n.m.),o încercare de izbăvire a Bisericii (nu a mea) de greşeala lor”.
Părinte Lavrentie, mă iertați!
Oprirea pomenirii înseamnă întreruperea comuniunii (conform Canonului 15 l-ll Constantinopol). De ce a comuniunii? Pt. că,comuniunea este condiționată în mod absolut de mărturisirea dreptei credințe. Atunci când un cleric propovăduieşte o erezie,la vedere/oficial, creştinul se separă de el/se îngrădeşte de erezia lui. De ce? Care-i cauza? Erezia în care acela se află! Deci ,creştinul se îngrădeşte de erezia lui,pe care acela,ca şi cleric,dacă o acceptă/propovăduieşte oficial,nu o face în nume propriu,ci în numele Bisericii pe care o reprezintă.
De altfel chiar dvs. completați apoi că :,, este o încercare de izbăvire a Bisericii (nu a mea) de greşeala lor”.
Exact!Este o îcercare a izbăvirii Bisericii,deci şi a mea , implicit, de erezia aceluia(aşa cum spune şi Canonul 15 l-ll. Căci schisma produsă în Biserică de acela,este consecința ereziei lui. Adică erezia acceptată de el oficial ,constituie motivul producerii schismei în Biserică.
A schismei de care, cel care întrerupe conuniunea ,se sileşte să izbăvească Biserica.
Să ne întoarcem la Părintele Theodoros Zisis:
În cazul că erezia este propovăduită/acceptată oficial, ,, trebuie să ne îngrădim imediat şi – înainte de cercetarea sinodală-, sā ridicăm zid de apărare,SĂ IZOLĂM EREZIA, să ne punem la adăpost. Există deci vreo îndoială că îngrădirea este față de erezie,şi nu de Biserică,de pseudoepiscopi şi nu de episcopi adevărați?
Atât de mult şi-au oierdyt mințile din pricina încețoşării sincretismului şi a ecumenismului unii episcopi şi teologi,care,fie din lipsa pregătieii teologice,fie în mod deliberat,…,intimideză şi înspăimântă clericii şi credincioşii,afirmând că întreruperea comuniunii te scoate în afara Bisericii şi te conduce la schismă?”.
,, Este impresionant faptul că persoane care au în general cuget ortodox,şi chiar episcopi erudiți,preoți şi profesori,percep îngrădirea în mod eronat ca separare de Biserică,şi nu de erezie şi de pseudoepiscopi. Susțin,scriu şi predică că ei rămân în Biserică,nu se îngrădesc,îşi duc lupta în sânul Bisericii.
Se fac astfel buni împreună-lucrători şi ajutători ai pseudoepiscopilor eretici , fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii şi al pomenirii,rezultatul fiind că erezia ecumenistă înaintează de decenii nestāvilită,pune stăpânire pe persoane şi instituții,sinoade,ierarhii,episcopi,facultăți de teologie(…).”
,,Prin pasivitatea,prin lipsa de curaj,prin PRETINSA GRIJĂ PASTORALĂ şi prin teama noastră le-am dat deci posibilitatea Patriarhului şi Întâistătătorilor şi episcopilor celor de un cuget cu ei să convoace ,,Sinodul” şi să consolideze poziția ecumenismului cu PECETE SINODALĂ ŞI SEMNĂTURI SINODALE. Aceasta înrăutățeşte lucrurile, le înrăutățeşte f. mult,fiindcă acum ecumenismul este ,,propovăduit cu capul descoperit”, nu numai de cinci-zece sau două zeci de patriarhi şi episcopi,ci şi de toți cei care au luat parte la ,,Sinod” şi au validat prin semnāturile lor hotărârile,precum şi de cei care îi acceptă hotărârile şi le fac cunoscute păstoriților lor şi până sì de cei care tac şi nici nu le condamnă,nici nu le acceptă,dar ,,fac pe proştii” după expresia populară.
Atitudinea indicată față de ,,Sinod” din partea episcopilor este un ,,da” clar sau un ,,nu” clar, dar nu tăcerea,fiindcă,în afara faptului că tăcerea înseamnă consimțământ ( iar tăcerea este parte a învoirii -Sf. Teodor Studitul) şi potrivit Sf. Grigorie Palama reprezintă al treilea tip de ateism,cartea Apocalipsei ne spune că în problemele de credință se justifică să fie cineva fie rece,fie cald; până şi pe cei reci îi suportă Dumnezeu; pe cei căldicei,pe cei adaptați,pe diplomați,pe ,,da şi nu” nu-i suportă,îi respinge- vezi Apoc.3,15-16″. –Păr. Teodoros Zisis.
E un subiect răs-discutat. Eu mi-am spus convingerea și aș putea să primesc și alte argumente, doar să fie acceptabile. Reiau aici pe scurt câteva idei.
Poziția Pr. Teodor Zisis, atât din citatele date, cât și din discuțiile pe care le-am avut eu personal cu el, o înțeleg ca mărturisire, nu ca obligativitate a întreruperii pomenirii. Știu că dă voie ucenicilor să meargă la slujbă și la părinți pomenitori ortodocși.
Canonul 15 spune de îngrădirea de comuniune, nu de erezie. Califică acest gest drept sancționare a episcopului, nu îngrădire de erezia lui, altfel ar fi fost o obligație.
Canonul 15 l-ll vorbeşte de îngrădire DIN CAUZA EREZIEI!
Nu pomeneşti episcopul DIN CAUZA EREZIEI în care se află/pe care o acceptă oficial.
Tocmai erezia constituie cauza întreruperii comuniunii!
Îl ,,sancționezi” pe episcop pt. erezia pe care o propovăduieşte.
Eu nu am pomenit de obligativitate… Asta dvs. spuneți!
Nu am făcut altceva decât să dau nişte citate din Păr. Theodoros Zisis…
Observațiile pe care le-am făcut spun acelaşi lucru pe care-l spune Păr. Theodoros ,aici şi în alte ocazii…
PS: Că a venit vorba de obligativitate,repet,ideea nu-mi aparține mie…
Nu este nimeni obligat să se despartă de ecumenişti şi de erezia lor,impusă tuturor ,samavolnic,prin acte sinodale.Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Dacă omul consideră că se poate şi în Adevăr şi cu erezia /şi în ecumenism sau ortodox ecumenist,fiecare cum crede… E alegerea fiecăruia.
Părinții georgieni,încă din 1997, au spus că este f. primejdios pt. mântuire, că este imposibil,de aceea dacă ierarhia lor nu ar fi ieşit din CMB ei s-ar fi despărțit de ea,conform Canonului 15 I-ll Constantinopol,până la îndreptarea lucrurilor. Şi roadele atitudinii lor le-am văzut,căci pomul se cunoaşte după roade ,nu?
Dar pt. cine confundă pe ecumenişti sau ecumenismul cu Biserica,este mai greu…
Mă iertați, Părinte!
Este o durere a mea aşternută în scris aici… Vă rog să nu o luați în nume personal,am scris aşa …în general…
Nu mai răspund punctual pt că sunt aspecte dezbătute și cred că adevărata problemă stă în duh sau dispoziția cu care abordăm subiectul.
Un exemplu: Din ce-mi dau seama, căutați să-l faceți pe pr. Teodor Zisis să afirme altceva decât spune el ca să vă fie pe plac. Toți, atât adepții, cât și criticii lui, au înțeles corect, dar nu văd această minimă sinceritate în felul cum ați dat și încadrat citatele de mai sus.
În general, nu e corect a căuta argumente de la Părinți în favoarea unei idei sau a alteia de-a noastră, ci a ne conforma noi cu învățătura lor.
La mulți ani ,Părinte Lavrentie!
Trecând peste afirmațiile dvs. cum că aş încerca să-l fac pe Părintele Theodoros să ,,afirme altceva decât spune” ca să-mi fie pe plac (??!!!) sau că nu sunt sincer sau că …
Sincer,îmi pare rău că duceți dialogul în zona asta….Mă iertați Părinte!…
Spuneți dvs.:,, Canonul 15 spune de îngrădirea de comuniune,nu de erezie. Califică acest gest drept sancționare a episcopului,nu îngrădire de erezia lui,altfel ar fi fost obligatorie”.
Mă întorc la Pidalion,ca să nu fiu acuzat că încerc să-l fac pe Păr. Theodoros să ,,afirme altceva decât spune”…şi să vedem ce spune Pidalionul , la Tâlcuirea Canonului 15:
,,…iar dacă întâi şezătorii cei numiți AR FI ERETICI şi ERESUL LOR l-ar propovădui întru arătare,şi supuşii lor PENTRU ACEASTA SE DESPART EI (deci ce vedem,ce ne spune Canonul? Că se despart,adică se îngrădesc de ei.Pentru ce?Pentru erezia propovăduită de aceia.În asta constă,dacă vreți, ,,sancționarea lor”-cum spuneți dvs.-,în despărțirea de ei/în îngrădirea de ei pentru erezia propovăduită n.m.) mai ÎNAINTE încă de Sinodiceasca judecată PENTRU ERESUL acela.
Unii ca aceştia DESPĂRȚINDU-SE DE ACEIA nu numai nu se osândesc,ci şi de cinstea cea cuvenită CA NIŞTE DREPTSLĂVITORI,SUNT VREDNICI.Că nu au pricinuit schismă Bisericii CU OSÂNDIREA ACEASTA,ci mai ales O AU SLOBOZIT DE SCHISMA ŞI ERESUL MINCIUNO-EPISCOPILOR acelora”.
La mulți ani vă urez și eu.
Tocmai că nu trec peste acele afirmații pt că ele denotă nesinceritate. Fără onestitate, ce rost are o discuție? Aș putea să răspund la problema punctuală pe care ați ridicat-o aici, dar prefer să nu mai intru în dezbateri sterile, care au tot fost, până nu văd să existe sinceritate, capacitatea de a înțelege ce spune celălalt.
În discuția despre îngrădirea de erezia sau de comuniunea cu episcopul este vorba tocmai de onestitatea de a observa esența. Când nu există atenție și disponibilitatea de a recunoaște cum stau lucrurile, nu văd rostul de a dezbate ceva; e inutil.
Concret, atâta vreme cât nu putem recunoaște poziția Pr. Teodor, spre exemplu, care e evidentă, nu avem ce continua. Să tot sărim de la un subiect la altul??!
Părinte Lavrentie
În primul rând obiectul discuției nu era Părintele Theodoros Zisis ci,Canonul 15,erezia din Biserică şi îngrădirea de ea,scopul pt. care se recurge la îngrădire,obiectul pt. care se face îngrădirea ,de ce ne îngrădim ş.a.m.d.
Dvs. mă acuzați de ceea ce nu am făcut. Nu am pus în discuție faptul că Păr. Theodoros aplică iconomia sau nu sau că e bine sau nu…
Nu ăsta era subiectul discuției. Dvs. schimbați macazul,adică treceți de la un subiect la altul…
Am spus-o,altă dată,când am vorbit de iconomie că,iconomia e bună şi de folos şi că pt. cine ştie cum să se folosească de ea şi care-i scopul ei,este bine să o folosească! Dar în granițele ei,adică ,nu să facă din excepție normă sau pur şi simplu să o golească de scopul şi noima ei.
În ceea ce-l priveşte pe Păr. Theodoros ,eu nu am făcut nici o afirmație în sensul acesta. Chiar mă bucur că se foloseşte de iconomie şi sunt convins că ştie ce face. Şi ştiu că face lucrul acesta. Şi mă bucur că nu face din acest lucru,această excepție o regulă. Nu schimbă paradigma…Dar nu asta era problema şi orişicum nu sunt în măsură să judec eu o persoană sau alta. Nu fac asta! Am vorbit la modul principial tot timpul…
Dar, în fine,mă iertați,poate am fost prea insistent…
Doamne ajută!
Știu și eu că obiectul nu era P. Teodor. L-am adus eu în discuție ca un exemplu, pt că au fost mai multe interpretări greșite, tendențioase. Am făcut referire la Părintele pt că e mai elocvent.
Ce mă deranjează este că nu există atenție la textele discutate și se ajunge la un dialog inutil, al surzilor, de care sunt obosit.
Fac o mică derogare și accept să mă refer acum, ca mostră, la explicația din Pidalion oferită în comentariul anterior. Nici măcar în ea nu se spune că îngrădirea se face de erezia episcopului, ci din cauza ei. Prin nepomenire se urmărește delimitarea Bisericii (nu a preotului) de erezia în discuție. Dacă nu există luare aminte la nuanțe, anume că erezia este cauza, nu obiectul de care se face despărțirea, mi-e foarte greu să discut în felul acesta. Iar neatenția asta vine din faptul că textele sunt luate probabil pt a confirma propria părere, nu pt a vă face o părere.
Părinte Lavrentie,vă rog să mai citiți o dată ce am scris mai sus,la comentariul din 20 decembrie ,ora 12:54 şi anume :,, Canonul 15 l-ll vorbeşte de îngrădire DIN CAUZA EREZIEI!
Nu pomeneşti episcopul DIN CAUZA EREZIEI în care se află/pe care o acceptă oficial sau…o propovăduieşte…
Îl ,,sancționezi” pe episcop PENTRU EREZIA PE CARE O PROPOVĂDUIEŞTE”.
Nu am spus altceva…
Deci ,da,erezia e cauza!
Şi revenind la Tâlcuirea din Pidalion şi la zicerea dvs. cum că :,, nici măcar în ea (în Tâlcuire n.m.) nu se spune că îngrădirea se face de erezia episcopului,ci din cauza ei”…(?!?)
Îngrădirea se face din cauza ereziei şi de ea bineînțeles şi…implicit de purtătorul ei,în cazul nostru episcopul/ pseudoepiscopul/minciunoepiscopul sau clericul care o vehiculează,dacă mă pot exprima aşa…
Deci,erezia este cauza dar şi obiectul în acelaşi timp. Îngrădindu-te de minciuno sau pseudoepiscop,te îngrădeşti în acelaşi timp sau concomitent de erezia vehiculată de acela.
Ce alte nuanțe să mai văd?
În Tâlcuire se spune clar:,,…şi supuşii lor pt. aceasta se despart de ei mai înainte încă de Sinodiceasca judecată pentru ERESUL acela.(…) Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta (cu despărțirea aceasta n.m.),ci mai ales o au slobozit de schisma şi ERESUL minciuno-episcopilor acelora”.
De asta îmi era frică. Nici măcar acum nu vedeți că îngrădirea de erezie nu este menționată de Pidalion, ci o apreciere personală și totuși indicați Pidalionul ca sursă a afirmației.
Nu am cum să continui un dialog surd, îmi pare rău.
Dvs. îl contraziceți fățiş pe Părintele Theodoros (nu pe mine,căci nu e părerea mea)…
Acesta spune:
,,Este impresionant faptul că persoane care au în general cuget ortodox,şi chiar episcopi erudiți,preoți şi profesori,percep îngrădirea ÎN MOD ERONAT ca separare de Biserică,ŞI NU DE EREZIE ŞI DE PSEUDOEPISCOPI…”.
,, …zidul (îngrădirea sau ,,despărțirea”-conform Tâlcuirii din Pidalion n.m.)se ridică pt. a ne separa de erezie şi de pseudoepiscopi…)”.
,,Ce rezultă din textul Canonului (15 l-ll din PIDALION n.m.)? Se îngrădeşte cineva de Biserică sau DE EREZIE,de episcopi adevărați sau de pseudoepiscopi?”.
,,Această îngrădire nu provoacă schismă,fiindcă nu se îngrădeşte nimeni de Biserică,CI DE EREZIE; nu se îngrădeşte de un episcop ortodox,ci de un aşa zis episcop,pe care Canonul 15 l-ll îl numeşte în continuare pseudoepiscop”.
TOATE ACESTE AFIRMAȚII (şi altele…) PARINTELE THEODOROS LE FACE (nu eu),PE MARGINEA CANONULUI 15 I-II Constantinopol ,DIN PIDALION…
Eu nu-mi permit să afirm altceva…
Concluzie:
Deci nu e părerea mea personală sau aprecierea personală a mea…
Mda. Ori sunteți troll, ori nu aveți o gândire limpede și vorbiți singur în monolog, ori sunteți viclean și fugiți mereu de subiect prin devieri convenabile. Asta e concluzia care pune punct.
Iertați părinte , am găsit la Pidalion , in tilcuirea Canonului 31 pag 70 următoarea formulare : ……iar câți se despart de episcopul lor mai- înainte de Sinodiceasca cercetare , pentru că el propovăduiește în auzul tuturor vreo rea socoteală si eres , unii că aceia nu numai că certărilor celor mai de sus nu se supun , ci si cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc . Cum înțelege sfinția voastra , cele afirmate in canon , in contextul celor discutate mai sus ,? Mă iertați
Citatul nu diferă mult de canonul 15 și nu cred că are vreo relevanță.
Dilema este următoarea: oprirea pomenirii pune o despărțire față de erezia episcopului ca învățătură greșită? Sau urmărește să producă o separare între gruparea eretică formată de episcop și cei ortodocși? Răspunsul corect este al doilea.
Chiar dacă învățătura eretică este cauza, noi nu ne separăm de ea prin nepomenire pentru simplul motiv că nu eram părtași, ca să ne delimităm. Așa cum judecătorul care condamnă un vinovat sau cel care denunță pe un impostor nu se delimitează de infracțiune pentru că oricum nu erau vinovați de ea. Evident că ei condamnă și fapta, dar îndeosebi făptașul. Ei nu formau un grup infracțional și nici nu favorizau încălcarea legii, dar se ridică împotrivă pt a fi restabilită ordinea.
Iertați părinte , va rog sa va reconsiderați pozitia față de cele pe care le-am copiat cuvânt cu cuvânt din Pidalion , nu le-am scris nici măcar din memorie , pentru mine după Sfânta Scriptură , este cea mai importantă carte de pe pământ . Scolar face referire de ” despărțirea de episcopul lor si nu de o „grupare eretica din jurul episcopului ” , cum menționați sfinția voastră Pidalion pag 70 – Canon 31 . Pe noi ne întinează comuniunea , care ne face ” ca ei ” care accepta ereziile , SI toți cei care sunt iu comuniune cu ei , SI cum spune canonul ” mai înainte de Sinodiceasca cercetare „. Mă iertați !
Nu înțeleg despre ce grupare în jurul episcopului este vorba. Unde am scris eu asta?
LE: Am scris de gruparea eretică formată din episcop pt a indica faptul că îngrădirea se face de o persoană, nu de o învățătură. Nu am avut în vedere pe alții în afara episcopului. Termenul erezie se referă în primul rând la sectă, separare, cum era eresul fariseilor. Deci îngrădirea se face față de comuniune, nu față de erezie (abaterea dogmatică), după cum se spune explicit în canon și în pasajul citat din Pidalion.
Mă iertați părinte , citez ” In alte texte canonice se prevede că dacă vre-un cleric constată că episcopul sau profesează vre-o erezie, el este liber să se despartă de acesta fără nici o forma , ( canonul 15 l- ll ) , însă pentru cazurile când nu exista vre-un astfel de motiv , si clericul este determinat de altfel de motive ,sa se despartă de episcopul sau, trebuie sa se supună cazul respectiv sinodului , care v-am hotărî între el si între episcop „. Canoanele Bisericii Ortodoxe , Arhidiacon Prof Dr Ioan N Floca . Eu îl aprob din suflet SI cu toată convingerea , ! Mă iertati
Răspuns de dragul de a scrie.
Oare nu vă dați seama că atitudinea de acest tip, îngustă și fixă, este una care compromite opoziția față de ecumenism??
Iertați părinte , din graba si repezeală , am sărit peste jumătate de fraza ,reiau : ” „In alte texte canonice se prevede că dacă vre- un cleric constată că episcopul sau profesează vre-o erezie , el este liber să se despartă de acesta , fără nici o formă , ( canonul 15 l- ll ) , pentru că el nu se desparte de episcop ci de o erezie . Însă pentru cazurile când ……..( vezi articolul anterior ) . Aveți dreptate , fara acea fraza totul e vorbă goală . ” pentru că el nu se desparte de episcop ci de o EREZIE ” , asta schimba totul . Nu vreau să mă afirm , nici sa arăt că aș fi cineva , am transcris din Sfinții părinți . M-aș bucura să înțelegeți adevărul lor . Iertați parinte !
E o exagerare partea cu transcrisul din Sfinții Părinți; nu l-aș număra musai printre ei pe Arhid. I. Floca.
În plus, e vorba doar de o exprimare neclară a aceluiași lucru: despărțirea este de ierarh, nu de învățătura lui, doar că nune simplu episcop, ci unul eretic. Ar fi absurd să se înțeleagă delimitarea de învățătură, nu și de arhiereu.
Mă iertați părinte , nu as putea vre-o data sa afirm că un sfânt se exprimă neclar , SI cum reușiți sfinția voastră să tăgăduiți ceea ce biserica a aprobat , ce sa facem îl ștergem de la sfinți părinți pe Arhid. Ioan N Floca , SI cei ce au hotărât să fie trecut în Pidalion au greșit ? , Dane ierte Dumnezeu ! Repet , eu nu vreau decât adevărul ! Acel adevăr care te eliberează ! Te eliberează de păcatul ereziei , prin întreruperea comuniunii cu cei ce l-au acceptat SI propovăduit , cu capul descoperit ( sinodal ) , ! Mă iertați părinte !
Mă iertati Parinte , am făcut o mare confuzie , Arhid . Ioan N Floca , nu este sfant părinte ,mă iertați !
,,Oprirea pomenirii pune o despărțire față de erezia episcopului ca învățătură greşită?
Sau urmăreşte să producă o separare între gruparea eretică formată de episcop şi cei ortodocşi?”.
Eu cred că ambele sunt corecte şi complementare. De ce?
Interesul nu este să mă despart de episcop,de persoana lui,ci de învățătura lui/erezia în care se află şi pe care o afişează oficial,adică în numele Bisericii.
Iar acest lucru nu-l pot face decât dacă mă despart de el.
Nu pt. persoana lui mă despart de el,pt. că nu este condamnat(ne aflăm înainte de judecata sinodală),ci pt. învățătura pe care acela mi-o prezintă/o propovăduieşte (adică erezia),care nu este a lui Hristos,categoric. Dânsul nu urmează Sfinților Părinți,cu alte cuvinte,şi atunci nici noi nu-l urmăm/ascultăm pe dânsul,atâta timp cât nu renunță la erezie(obs.:această întrerupere a pomenirii este un act care se petrece înlăuntrul organismului Bisericii).
Dacă ne-am afla după judecata lui sinodală sau după condamnarea lui,atunci nu am avea comuniune cu dânsul pur şi simplu pt. că nu ar fi membru al Bisericii.
Dar până atunci,cum mă pot delimita/îngrădi de erezia dânsului,cât timp dânsul este episcopul meu,căci în virtutea episcopiei pe care o are,ar trebui să particip la slujbele dânsului,adică ar trebui să păstrez comuniunea cu dânsul,adică să recunosc că am aceeaşi credință cu dânsul,adică atunci sau în consecință să-l urmez pe dânsul/să fiu cu dânsul. Pe dânsul care nu-i
urmează pe Sfinții Părinți,pe dânsul care uzurpă învățătura lor şi a Sfinților Apostoli. Pe dânsul care crede,învață şi face altceva decât învață Biserica(atunci ce este dânsul?Episcop sau pseudoepiscop?Trebuie urmat,ascultat sau nu?)
Pe ce se bazează comuniunea cu dânsul/ascultarea de dânsul,dacă dânsul mărturiseşte altă credință decât cea a Bisericii? Sau dacă vreți,un amestec de ortodoxie şi erezie,care înseamnă acelaşi lucru :altceva dacât învață Biserica.
Şi,revenind la cele două întrebări. Da, ,,erezia episcopului ca învățătură greşită” , ,, produce o separare între gruparea eretică formată de episcop şi cei ortodocşi”,din cauza ereziei acceptată/propovăduită şi impusă Bisericii de către episcop prin adoptarea/legiferarea ei prin intermediul Sinodului şi nu numai…
Ca şi concluzie: ce mă desparte de episcop?
Erezia în care acela se află.
De erezia lui mă despart sau din cauza ei sau pt. ea,nu din alt motiv.
Nu am comuniune cu dânsul,pt. că mă îngrădesc de erezia lui,adică de învățătura pe care o impune Bisericii şi care nu este a Bisericii şi pe care eu nu o primesc.Şi modul concret prin care îi arăt acest lucru este întreruperea comuniunii cu dânsul.
Mă despart de el pt. că nu vreau să mă despart de Sfinții Părinți ,(de care dânsul s-a despărțit),de învățătura Bisericii, la care dânsul a renunțat,prin primirea unei alte învățături,străină de Adevăr…
Nu am nimic cu persoana dânsului,ci cu erezia propovăduită de dânsul. De erezia propovăduită de dânsul vreau să mă îngrădesc,dar nu pot dacă nu mă despart de dânsul…
De aceea şi Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca spune:,,…dacă vreun cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie,el este liber să se despartă de acesta fără nici o formă (conform Can.15 l-ll),pentru că nu se desparte de episcop ci de o erezie. Însă pt. cazurile când nu există vreun astfel de motiv (adică erezia n.m.)…,atunci trebuie să se supună cazul respectiv sinodului…”.
Şi iarăşi spun: nu persoana este problema,ci erezia profesată de aceea . ,,… Căci lupta voastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui,ci împotriva Începătoriilor,împotriva Stăpâniilor,împotriva Stăpânitorilor acestei lumi de întuneric,împotriva duhurilor răutății care sunt în stihiile cereşti”, de unde şi vin aceste învățături mincinoase şi hulitoare -ereziile.
Despărțirea de dânsul este şi pt. dânsul,dacă vrea să i-a aminte…,este un gest de dragoste şi pt. dânsul,chiar dacă acuma nu pare aşa… Este un semnal de alarmă,un leac amar dar… necesar…
Măcar Vitgil a fost în stare să recunoască unde a greșit, să revină. Nu știu ce aș putea să precizez în plus față de ce am scris deja pt a ieși din confuzia între cauza și obiectul întreruperii pomenirii. Mă pot mulțumi cu gândul că pur și simplu nu sunt primite explicațiile; nu am de ce să continui și asta este.
Virgil a recunoscut în privința ,,statutului” Părintelui loan…,era firesc.
Eu ce să recunosc?
Da, nu pot să primesc,pt. că
dacă ar fi să vă dau dreptate dvs.,Părinte,ar însemna să-l contrazic pe Părintele Theodoros (adică să nu primesc cele învățate de dânsul) şi sincer,cred că dânsul are dreptate.
Înțelegerea Părintelui Theodoros este diferită de a dvs. în această problemă…
Înțelegerea dânsului mi se pare mult mai apropiată de cea a Sfinților Părinți… . Aşa văd eu lucrurile…,mă iertați! Nu e un afront…
Vă mulțumesc mult pt. răbdare şi îngăduință!
Unii dintre ei ar putea sa nu faca un scop din intreruperea pomenirii. Ar putea sa accepte ca sunt oameni, ca se pot insela, si ca ar trebui sa se informeze mai bine cu privire la acest lucru. Ar putea sa accepte comuniunea si cu ceilalti pomenitori, insa nu o fac pentru ca ei sunt prea „curati” si se pot contamina de erezie. Ei nu mai tin legatura nici macar intre ei insisi (cei care au oprit pomenirea), decat pentru a se spovedi sau cu ocazia unui hram. Unii pana intr-atat au ajuns incar nu accepta dialogul nici cu proprii lor enoriasi care mai pun anumite intrebari. Enoriasi care au renuntat la duhovnicii lor, la orasele si confortul lor, la servicii si familii ca sa-i urmeze pe acesti preoti „marturisitori”. Insa propriul lor mod de viata marturiseste, si nu intreruperea pomenirii. Au ajuns ca niste papi mai mici, fac ascultare doar de ei insisi. Daca nu esti de acord cu ei, esti fie neinformat, fie incapabil. Exact ca la stilisti sau alte grupari schismatice. De aceea nici nu este pace intre ei, in comunitatile si enoriasii lor. Duhul Sfant e acolo unde e pace si bucurie. Ori la ei e duh de pustiire si tulburare. Toata ziua marea parte a enoriasilor lor se indeletnicesc cu profetiile despre apocalipsa, stirile despre razboi si acumularea de provizii si cultivatul pamantului pt ca vine foametea si murim de foame. Astea sunt doar cateva lucruri care cred ca ar putea fi facute, corectate.
Nu se petrece în România ceva izolat, din ce știu eu. Chiar și așa, nu cred că trebuie scris doar lucruri de actualitate, ci și de interes general. Iar împotrivirea serioasă față de ereziile care ne macină este o temă de prezent continuu.
Dar, oricum, am gândit să nu trec peste acest subiect, ci să fie pus înaintea altui articol pe care-l intenționez cât de curând despre pașaportul verde sau anti-covid.