Încă din data de 7 februarie Patriarhul Ilia al Georgiei a trimis o
scrisoare Patriarhului Teofil al Ierusalimului, prin care îl înștiințează că nu
va da curs invitației Sale la întrunirea de la Amman din 25-27 februarie.
Preafericitului Patriarh al Ierusalimului și al întregii Palestine,
Teofil III
Preafericirea Voastră,
Vă salutăm cu dragoste frățească în Hristos și vă informăm că am primit
cele două scrisori (nr. 1202 din 12.12.2019 și nr. 53 din 04.02.2020) din
partea Voastră, în care ne-ați scris despre invitația ierarhilor întâistătători
și a reprezentanților lor la Amman, Iordania, pentru o convocare în legătură cu
problemele care s-au iscat între Biserici.
Înțelegem foarte bine că toate eforturile Voastre sunt condiționate de
grija Voastră pentru unitate în Biserică și de dorința Voastră de a ajuta să
fie vindecate rănile. Se simte din scrisorile Voastre și faptul că nu ați
precupețit de a strânge acordul din partea Patriarhului Ecumenic de a
participa. În orice caz, de vreme ce el și unii dintre Întâistătătorii de
Biserici nu au răspuns pozitiv la invitația aceasta, obiectivul Vostru, care
este și dorința noastră, a tuturor, ar putea întâmpina impedimente pe calea
realizării lui.
Vă împărtășim poziția și, potrivit cu seriozitatea circumstanțelor prezente
și în legătură cu chestiunile problematice, considerăm că o convocare și o
discuție reciprocă este foarte necesară. Oricum, deoarece căutăm atingerea rezultatului
dorit, ar trebui să aibă loc cu participarea fiecărei Biserici; dar, dacă acest
consimțământ nu poate fi atins, ne vom abține să venim la întâlnire.
Trebuie să remarcăm faptul că am fi bucuroși să participăm la orice
eveniment organizat în cadrul festivităților religioase sau conferințelor
internaționale, după cum am făcut mereu.
Sperăm ca sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, cu binecuvântarea
lui Dumnezeu, să fie întrunită și chestiunile, care fac rău unității noastre,
să fie evaluate potrivit normelor canonice ale Bisericii. De asemenea, ar
trebui să adăugăm aici faptul că ar fi cel mai bine pentru noi toți dacă scopul
ar fi fost atins de mult timp.
Ne rugăm pentru voi, pentru pacea Bisericii și unitatea în Hristos.
Fie ca Dumnezeu să vă dea pace și realizări continue în slujirea Voastră
înaltă.
Semnează, Catolicos-Patriarh a toată Georgia
* * *
În felul acesta, deocamdată și-au anunțat participarea 6 Biserici și tot 6 au
refuzat invitația. Patriarhia Antiohiei s-a arătat printre primele dispuse să vină
la Amman, ceea ce ar putea ridica numărul celor prezenți la 7 în mod normal. Rămâne
încă să fie anunțată public decizia Patriarhiei Bulgare în această privință.
Desigur că organizatorii din spate nedeclarați, dar vădiți sunt rușii. Așadar
Patriarhia Moscovei e posibil să fi stârnit reacții de opoziție din partea georgienilor,
cu care au conflicte teritoriale. Păcat că interesele ce țin de credință și binele
Ortodoxiei nu primează în fața celor particulare.
În orice caz, se pare că problematica autocefaliei ucrainene nu poate fi pusă
doar în termeni pro-ruși sau pro-greci, dar nici în termeni foarte principiali.
Cu alte cuvinte, credința în esența ei este destul de slabă și certurile pământești
joacă un rol mult mai important în gestionarea problemelor bisericești care apar.
La invitația Patriarhului de Ierusalim pentru întrunirea de la Amman de la sfârșitul acestei luni și-au anunțat oficial prezența Bisericile Rusă, a Cehiei și Slovaciei, a Antiohiei și a României. Patriarhia Ecumenică, alături de Bisericile Greciei, Alexandriei, Ciprului și Albaniei, formează un bloc separat prin respingerea participării. Pe lângă acestea, se pare că vor participa și Bisericile Sârbă și Poloneză, ceea ce face ca numărul delegațiilor prezente să fie de șapte. Rămâne de văzut ce vor face bulgarii și georgienii. Deocamdată și-au anunțat prezența jumătate din Bisericile Locale.
Delegația Bisericii Ortodoxe Poloneze va fi condusă de Arhiepiscopul Abel de Lublin și Chełm.
Biserica Ortodoxă Poloneză va participa la întâlnirea pan-ortodoxă ce va fi ținută în capitala Iordaniei pe 25 februarie 2020. UJO a aflat despre acest lucru de la propriile sale surse din Biserica Poloneză.
Din păcate, Întâistătătorul BOP, Preafericitul Mitropolit Sawa, nu va putea ajunge personal la Sinaxă din motive de sănătate, drept aceea a binecuvântat pe Arhiepiscopul Abel de Lublin-Chelm să reprezinte Biserica Poloneză.
[…] În plus, Preasfințitul Episcop Victor de Baryșevka din Biserica Ortodoxă Ucraineană a confirmat astăzi pe canalul său Telegram că Patriarhul Irineu va participa la Sinodul de la Amman, după cum a informat însuși Întâsistătătorul o delegație ucraineană aflată în vizită pe 30 ianuarie.
„Astăzi s-a ținut Sfântul Sinod al Episcopilor din Biserica Ortodoxă Sârbă. Am discutat din nou și am decis să participăm la întâlnirea frățească a Întâistătătorilor Bisericilor Locale în Iordania, care a fost inițiată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Sper să-l văd/întâlnesc la Amman pe Mitropolitul vostru de Ucraina, Preafericitul Onufrie”, a spus Patriarhul sârb.
Așadar se preconizează o întrunire care nu va decide nimic, dar la care se vor trasa foarte probabil direcțiile pe viitor. Deci importanța ei este mare și așteptările pe măsură.
Într-un articol exploziv (Patriarhul Ieremia II a acordat în mod onorific Rusiei denumirea de A treia Romă) pentru actuala stare de conflict dintre lumea bisericească rusă și cea greacă, agenția grecească Romfea dă dovadă de o echidistanță lăudabilă. Publică materiale care dovedesc că nu este o pretenție neortodoxă rusă folosirea conceptului de „A treia Romă”. În plus, sunt vădite reacțiile nestăpânite ale unui ierarh fanariot, Meliton de Filadelfia, care primește un răspuns scris de toată lauda din partea unui episcop rus. Deși materialul de pe Romfea conține și atacul exprimat în scrisoarea Mitropolitului fanariot, precum și alte detalii, redăm mai jos doar răspunsul din partea ierarhului rus, care rezumă chintesența problemei.
Patriarhul Ieremia Tranos al Constantinopolului, care a numit oficial Biserica Rusiei drept „A treia Romă”.
Mitropolitul
Chiril de Smolensk și Kaliningrad a trimis ca răspuns scrisoarea cu nr. 4136 cu
data de 23 decembrie 2004, al cărei text complet este prezentat mai jos:
«Răspunzând
scrisorii Voastre din 27 mai 2004, care se referă la anumite cuvântări care au
fost rostite la a 8-a Reuniunea Laică Rusă Mondială, sunt dator mai întâi să
exprim nedumerirea mea cu privire la etosul epistolei pe care am primit-o.
Au
fost folosite în ea expresii pe care le considerăm nepotrivite pentru o
corespondență frățească, d.ex. «aiureli», sunt formulate acuze de fixare
într-un «duh anti-creștin», de «aspirații nechibzuite», sunt cuprinse referiri
la «concursul duhurilor rele», precum și pretenții controversate «încetați… să
semănați vânt» șamd.
Cu
frățească dragoste, dar și cu durere adâncă mă simt nevoit să vă informez că în
continuare nu vom putea să răspundem la scrisori care utilizează astfel de
expresii.
În
scrisoarea Preasfinției Voastre s-au strecurat și un întreg șir de greșeli
factuale, care evident că se datorează unei informări insuficiente despre
cursul Reuniunii.
De
exemplu, Protoiereul Milan Gerkas nu este delegat al Mitropolitului de Odiseu
și Izmail, după cum menționează scrisoarea Preasfinției Voastre, ci cleric al
eparhiei Presof al Bisericii Ortodoxe a Cehiei și Slovaciei.
De
asemenea, faceți pomenire de un domn Tupin. Rămâne numai să ghicim că se face
vorbire probabil de Domnul A.B. Supin, membru al Prezidiului Comitetului
Organizator al Societății istoricilor din Rusia.
Scrisoarea
abundă și în alte greșeli, despre care se va face vorbire mai jos.
Vreau
să amintesc Preasfinției Voastre anumite date, pe care evident nu le-ați avut
în vedere. Reuniunea Rusească Laică Mondială concentrează la ședințele ei
delegați din diferite straturi ale societății. Sunt îndreptățiți să-și exprime
propriile păreri, care nu coincid mereu cu poziția oficială a Bisericii. Este
un forum liber și democratic, de aceea nici Biserica, dar nici statul nu pot să
impună vorbitorilor unele sau alte opinii, nici să cenzureze intervențiile.
De
aceea, dacă cineva dintre cei care au vorbit a trecut la declarații
controversate, corect ar fi fost să ridicați revendicările Voastre împotriva
vorbitorului în cauză. La vremea ședințelor Reuniunii, delegații Bisericii
Constantinopolului au avut prilejul lor să exprime opiniile lor pe temele în
dezbatere, după cum și ceilalți participanți.
Cu
toate acestea, Preasfințitul Mitropolit Emanuel de Franța la toastul său de la
prânz, care a fost oferit în onoarea delegaților Bisericilor Ortodoxe Locale, a
închinat în cinstea intervențiilor și incidental a accentuat în prezența multor
martori că, în ciuda faptului că în cursul ședințelor au fost exprimate opinii
diferite, chiar și controversate, a fost folositor pentru el să cunoască o gamă
largă de opinii, care sunt reprezentate în societatea rusă.
În
scrisoarea Voastră ridicați revendicări nu numai împotriva intervențiilor
vorbitorilor antici invocați de Reuniunea Laică Rusească, ci și împotriva
cuvântului de întâmpinare al Sanctității sale, Patriarhul Alexei. Ca să
declanșeze cineva astfel de acuzații, ar trebui să aibă probe serioase, care
lipsesc din scrisoarea Voastră. Astfel, scrieți că Sanctitatea Sa, Patriarhul
Alexei chipurile «a subliniat locul conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse ca
„Centru al Bisericii Ortodoxe Mondiale”», precum și că a arătat «voința
Bisericii Ruse să-și asume lucrarea de unitate a Ortodoxiei mondiale». La
acestea nu se face absolut nici un cuvânt la cuvântarea Patriarhului Alexei
despre acest fapt!
Sanctitatea
Sa a arătat faptul istoric necontestat că «Moscova s-a remarcat ca unul din
centrele lumii ortodoxe». În ce privește slujirea tratarea unității Bisericii,
a arătat că «Biserica Rusă… dorește să slujească cauza unității și a
progresului comun al popoarelor ortodoxe», fără să afirme că ar vrea să ocupe
un rol conducător în acea remediere. Este caracteristic faptul că Sanctitatea
Sa a înfierat orice politică de conducere și stăpânire asupra celorlalte
popoare. În paralel, cu deosebită recunoștință, Sanctitatea Sa, Patriarhul
Alexei a accentuat contribuția Bisericilor grecești și slave de sud la
instaurarea creștinismului în Rusia. Primii păstori ai poporului nostru au fost
ierarhi din Bizanțul ortodox. Întemeietorul monahismului rusesc, Cuviosul
Antonie al Peșterilor, a fost tuns monah la Sfântul Munte. Crucea, analavul și
schima monahală pe care le-a dat Cuviosului Serghie de Radonej Patriarhul
Filothei Kokkinos al Constantinopolului dovedesc relațiile vii și neîntrerupte
între Biserica Rusă și Răsăritul ortodox. Lucrurile sfinte și cuvioase din
Sfântul Munte, din Ierusalim, din Constantinopol au fost locuri de închinare
iubite de ruși».
Prin
urmare, nici o urmă de trecere cu vederea împotriva fraților din Bisericile
Locale nu se găsește în intervenția Preasfințitului Patriarh. Dimpotrivă, este
recunoscut rolul determinant pentru progresul creștinismului în Rusia.
Chiar
și intervenția mea proprie la Reuniune a fost prezentată răstălmăcit. Nu am
spus niciodată cele pe care mi le atribuiți: «Biserica Ortodoxă Rusă ocupă de facto un loc conducător între
Bisericile Ortodoxe pe motivul mărimii, spiritualității, principiilor morale,
tradiției și influenței ei politice». S-a făcut vorbire de faptul incontestabil
pe care, Preasfințite, consider că nu-l puneți la îndoială, că «numărul
creștinilor ortodocși se ridică la aproape 300 de milioane, din care jumătate
și mai mult aparțin de Biserica Rusă». În acestea nicăieri în intervenția mea
nu a existat referire la faptul că Biserica Ortodoxă a Rusiei chipurile
«exercită influență asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe din Balcani, precum și
asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe care sunt minoritare în alte țări».
Dimpotrivă,
s-a făcut vorbire despre faptul că «toate Bisericile Autocefale Locale sunt
egale, indiferent de numărul membrilor lor, fie că reprezintă Biserica
majoritară, fie minoritară, fie locuiesc în mediu eterodox sau diferit religios».
Cuvântarea a subliniat faptul că «exemplul relațiilor reciproce dintre popoare
și state în lumea ortodoxă a fost și rămâne idealul slujirii reciproce și nu al
dominării unui neam asupra altuia». După cum cunoașteți și Preasfinția Voastră,
Biserica Rusă a urmărit mereu în relațiile ei cu celelalte Biserici Locale să
aibă drept regulă idealurile dragostei creștine și ale slujirii evanghelice
jertfitoare. Tocmai aceste simțăminte au impulsionat pe strămoșii noștri să
furnizeze tot sprijinul moral și material fraților de o credință încercați din
Răsărit. Mișcați de la sine, rușii săraci au oferit ultimul lor bănuț pentru
Sfintele Mănăstiri ortodoxe nevoiașe din Răsărit.
Din
aceleași motive, este imperioasă asumarea de către statul rus din nou a poverii
greu de purtat de apărare a popoarelor ortodoxe, îndeosebi a celor asuprite de
jugul stăpânirii turcești cu mulți ostași ruși care să-și verse sângele pentru
eliberarea fraților lor de o credință în Hristos. Toate acele vitejii nu au
avut drept imbold dorința de stăpânire, ci simțământul dragostei și
compătimirii creștine.
Ne
provoacă uimire neplăcerea pe care ați exprimat-o din cauza frazei că rușii
sunt «moștenitori ai spiritualității Bizanțului». Dacă expunem mai precis locul
acela, cuvântul a fost despre faptul că «noi, rușii, suntem moștenitori ai
culturii care menține și promovează cele mai bune idei duhovnicești,
filozofice, statale și legislative din Grecia, Rusia, Bizanț».
Deși
expresia în cauză subliniază pur și simplu faptul că rușii sunt datori față de
culturile menționate, care au exercitat concret o mare influență asupra
formării culturii ruse înseși, Preasfinția Voastră invocați din nou în
scrisoarea Voastră ideea Moscovei ca a treia Romă. Incidental, ar trebui să
cunoașteți cel mai bine poziția noastră pe temă și această poziție niciodată nu
a găsit opoziție în Preasfânta Biserică de Constantinopol. Nu constituie o
dogmă oficială a Bisericii Ortodoxe Ruse ideea de Moscova a treia Romă. Este
demn de menționat că ea există în Carta-Regulament de înființare a Tronului
Patriarhal în Rusia, care a fost semnat în 1589 de către Sanctitatea Sa,
Patriarhul Ieremia al Constantinopolului.
Cel
din urmă, conform Cartei, a dat certificat atribuirea Bisericii Ruse a
vredniciei patriarhale în următorul mod: «Deoarece Vechea Romă a căzut din
cauza ereziei lui Apolinarie, a doua Romă, care este Constantinopolul, din
cauza urmașilor lui Agar, este sub stăpânirea turcilor atei. Propria Voastră
mare împărăție a Rusiei, a treia Romă, evlaviosule împărat, a depășit pe toți
în evlavia ei și toate împărățiile bine-credincioase s-au unit în a Ta și Tu
singur te numești sub cer creștin în lume și între toți împărații creștini». Prin urmare, Preasfințite, primul pe care ar
trebui să-l acuzați pentru susținerea ideii de a treia Romă este Patriarhul
Ieremia al Constantinopolului.
Totuși
considerăm că toate teoriile asemănătoare se datorează poziției politice a
Rusiei și Constantinopolului. Aceeași argumentare au demonstrat-o deja Părinții
de la Sinoadele II și IV Ecumenice, care au ridicat poziția Bisericii de
Constantinopol până la poziția Bisericii Romei: «Tronului Vechii Rome, pentru
că acea cetate era împărătească, pe bună dreptate i-au dat Părinții
prerogativele. Și, fiind mișcați de același scop, cei o sută cincizeci de
episcopi iubitori de Dumnezeu au acordat aceleași prerogative preasfântului
tron al Noii Rome, judecând în mod corect că cetatea cinstită cu împărăția și
cu senatul să se bucure și de privilegii egale cu Vechea Romă împărătească și
în cele bisericești, ca aceea să se mărească în faptă, fiind a doua după aceea»
(canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic).
Prima
Romă și-a păstrat întâietatea chiar și după acordarea egalității
Constantinopolului pentru că acolo erau stabilite organele administrației
statale în frunte cu însuși împăratul și sfatul, care au jucat un rol
determinant în viața cetății până la sfârșitul sec. al VII-lea și nu au rămas
numai «cetățenii de grad inferior, săracii, cerșetorii, prostituatele,
fanaticii idolatriei, cei condamnați și unii din poporul de rând», după cum
susțineți Preasfinția Voastră din vreun motiv oarecare.
Credincioșia
față de canoanele Bisericii implică atașamentul de literă, ci și de duhul lor.
Nu putem să uităm argumentarea Părinților de la Sinoadele Ecumenice pentru
poziția Bisericii Romei sau a Constantinopolului. Considerăm că teoriile despre
«Noua Romă» sau «A treia Romă», care au fost s-au ivit în trecut, au încetat să
mai fie actuale în esența lor din cauza transformării radicale a situației
politice la nivel mondial. În plus, suntem datori, de asemenea, să ne amintim
că toată așteptarea creștinilor nu este cetatea pământească, ci Ierusalimul de
sus, „care este maica noastră, a tuturor” (Gal. 4. 26).
Având
aceasta în minte, Biserica Ortodoxă a Rusiei își construiește relațiile ei cu
statul în mod analog, lucru ce și-a găsit expresia în principiile dogmei ei
sociale. Astfel, pornim de la principiul încadrării Bisericii în istoria
omenească și, de aici, de la legătura și influența mutuală cu statul. În
același timp, privim modelul ideal al relațiilor Bisericii și statului în
simfoniei, care a fost elaborată în Bizanț.
Acest
lucru s-a străduit să-l exprime în trecerea a multe veacuri și Biserica
Constantinopolitană în relațiile ei reciproce cu statul roman (v. Principiile dogmei sociale a Bisericii
Ortodoxe a Rusiei, III 4). În ce privește realitatea subordonată, primim
faptul că «Biserica poate să conlucreze cu statul în chestiuni care servesc
binele Bisericii înseși, al persoanei și al societății» (Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III. 8).
În
paralel, suntem încredințați puternic că «statul nu trebuie să se amestece în
viața Bisericii, în administrarea ei, în viața liturgică, în paternitatea ei duhovnicească
șamd, după cum și, în general, în funcționarea instituțiilor bisericești
canonice» (Principiile dogmei sociale a
Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III. 3). Experiența istorică atât a Bisericii
de Constantinopol, cât și a Romei arată că oricând statul poate să uneltească
asupra libertății interne a Bisericii, intervenind în spațiul din afara
competenței lui.
Respingem
răspicat astfel de complotări și chemăm creștinii «să evite absolutizarea
stăpânirii, nerecunoașterea limitelor ei valorii lui curat pământești, temporare
și tradiționale, care se datorează prezenței păcatului în lume și nevoii de temperare
a lui» (Principiile dogmei sociale a Bisericii
Ortodoxe a Rusiei, III. 2).
Preasfințite,
ne este greu să răspundem în continuare la acuzațiile care se sprijină pe simțiri
și răstălmăcirea cuvintelor și faptelor. În consecință, Vă anexăm textele publicate
cu mult timp în urmă în mass media ale cuvântului de întâmpinare al Sanctității
Sale, Patriarhul Alexei, la a 8-a Reuniune Rusească Mondială și cuvântarea mea,
cu scopul să puteți să le studiați mai bine.
Doresc
Preasfinției Voastre tot binele trainic de la Hristos, Dătătorul lor.»
Nota noastră: Suntem conștienți că multe din afirmațiile
din acest text sunt adevărate, dar mai puțin cu referire la noi, românii.
Textul în sine este valoros mai mult ca reper pentru viitor, dar îndeosebi
pentru mărturia legată de atributul onorabil de „A treia Romă” oferit Moscovei.
Deși inițiativa și invitația Patriarhului Ierusalimului au fost spre o convocare a unei Sinaxe a Întâistătătorilor, aceasta se transformă într-un veritabil Sinod Local, la care vor fi discutate problemele arzătoare ale Ortodoxiei de astăzi, în principal schisma ucraineană. Biserica Ortodoxă Română a decis, în ședința de astăzi a Sfântului Sinod, să trimită delegați care să participe la această întrunire, evitând prezența PF Părinte Patriarh Daniel, lucru ce conferă o echidistanță corectă, dar care sperăm să fie, totuși, rodnică duhovnicește, nu doar politicește.
[…]În legătură cu invitația Preafericitului
Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului
Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la
întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, „Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr.
9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia
Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o
soluție, în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu
se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe
pro-Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova.
De asemenea, Sfântul Sinod a
precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe
din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin
înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens
panortodox.
Iar, pentru a nu se
interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar
fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire
fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a
comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul
Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de
Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române.
Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe”.
* * *
Comunicatul de mai sus poate fi interpretat ca fiind unul de bun augur,
deși în el se găsesc unele sugestii contradictorii. Nu se înțelege de ce se
evită interpretarea întâlnirii de la Amman ca fiind o Sinaxă a
Întâistătătorilor Bisericilor Locale. Prezența Patriarhului sau a unei
delegații oricum va responsabiliza întreaga Biserică Ortodoxă Română față de
viitoarele decizii. În felul acesta, se conferă, de fapt, o greutate mai mare
întrunirii de la Amman, care nu va fi doar o întrunire a Întâistătătorilor, ci
un Sinod Local în toată regula, ca multe altele care au avut loc în vechime.
Scopul declarat în subsidiar al participării române anunțate este de a „discuta modalități de reconciliere și de restabilire a
comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori”.
Acestea nu pot fi altele decât Biserica Rusă față de Bisericile de
Constantinopol, Alexandria și Grecia. Altfel spus, partea română dorește
împăcarea, nu vreo adâncire a rupturii, care totuși nu pare exclusă pe termen
mediu.
Partea îmbucurătoare este
reprezentată de ultimul aliniat, în care este menționată „responsabilitatea de a conlucra pentru
menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice
ortodoxe”. Deși formularea este cam prea
birocratică, totuși ea exprimă o datorie pastorală esențială și de care duce
mare lipsă Ortodoxia contemporană. Așadar, prin această expresie, este exclusă,
în mod normal, orice preconcepție și obligă la respectarea „Evangheliei lui Hristos și a Sfintelor
Canoane Ortodoxe”.
Prin urmare întrunirea de la Amman ar fi un pas important, de la care sperăm o revitalizare mult dorită a Bisericii Ortodoxe și o ridicare atât din schisma ucraineană, care a atins mai multe Biserici Locale, cât și din erezia ecumenistă, care este o plagă cu mult mai puternică. Altfel este posibil să asistăm la un Sinod în care sunt urmărite simple interese naționaliste, nu puritatea credinței ortodoxe, de care fac caz în special rușii în ultima vreme.
Nu în ultimul rând, pentru că ne considerăm
mădulare mărunte ale Bisericii, dar vii, îndemnăm la rugăciune ca Dumnezeu să întoarcă
lucrurile înspre cer în ciuda tuturor piedicilor pământești sau demonice.
În Iordania se vor afla Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale după
convocarea Patriarhului Teofil al Ierusalimului la întâlnirea panortodoxă.
Cu toate că inițiativa Patriarhului Ierusalimului nu a găsit multe acceptări pozitive, există Întâistătători care s-au arătat dispuși să călătorească în final la Aman.
Este de menționat că Întâistătătorul Bisericii Sionului, prin această
inițiativă, accentuează faptul că exprimă îngrijorarea lui pentru păstrarea
unității.
Mitropolitul Ilarion de Volokalamsk, vorbind astăzi reporterilor la Roma, a
menționat că Patriarhul Chiril al Moscovei se va deplasa în mod normal în
Iordania. De asemenea, Președintele Relațiilor Externe din Patriarhia Moscovei,
a declarat că Patriarhul Ierusalimului a trimis și a doua scrisoare prin care
cheamă din nou pe Întâistătători să participe. Comentând refuzul Patriarhului
Ecumenic Bartolomeu pentru întâlnirea în discuție, Preasfințitul a subliniat:
„Patriarhul Bartolomeu nu arată nici o dorință să soluționeze problema pe care
el însuși a creat-o, în vreme ce se străduiește să convingă Bisericile să
recunoască fărădelegea lui”.
Conform unor informații ale Romfea.gr, data probabilă al întâlnirii
panortodoxe se pare că a fost hotărâtă 25 februarie.
În final, în ce privește informațiile care se referă la incomodările
Ministerului de Externe al Greciei cu referire la inițiativa Patriarhului
Teofil, unii demnitari accentuează faptul că așa ceva nu se poate, de vreme ce
Min. de Ext. ține distanță de chestiunile bisericești (probabil acest ultim
paragraf se referă la sfaturile adresate de Președintele Greciei Patriarhului
Ierusalimului într-o întâlnire recentă din luna ianuarie în Israel, n.tr.).
Precizăm că informațiile din articolul de mai sus sunt credibile pentru că în general astfel de informații pe surse date de agenția Romfea s-au adeverit.
Pe de altă parte, astăzi, 12 februarie, s-a întrunit Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului sub președinția Arhiepiscopului Hrisostom. S-au discutat doar două puncte: 1. o dare de seamă și o discuție asupra dialogurilor inter-ortodoxe, inter-creștine și inter-religioase care au avut loc și 2. subiecte economice. Așadar, în mod curios, nu a fost luată în discuție participarea la Sinodul preconizat să aibă loc la Aman la chemarea Patriarhului Ierusalimului.
Făcând un bilanț, doar Biserica Rusiei și a Cehiei și Slovaciei și-au anunțat
până acum oficial participarea după hotărâri în Sinoadele lor interne, iar Patriarhul
Antiohiei s-a arătat deschis în această direcție. Patriarhia Ecumenică, a Alexandriei,
Biserica Greciei, Albaniei și a Ciprului au refuzat public participarea, iar celelalte
Biserici Locale nu s-au pronunțat încă.
În ce ne privește pe
noi, românii, suntem interesați, după cum formulează și cei de la Activenews,
ce răspuns va da Sinodul BOR la invitația Patriarhiei Ierusalimului. „Sinodul BOR va trebui să dea și el un
răspuns, care va fi a doua luare de poziție a BOR în această problemă, după
recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică a autocefalilor. … Roadele actului
Patriarhiei Ecumenice nu sunt cele ale unității, ci cele ale dezbinării. … BOR
mai are un motiv pentru care nu se poate ralia poziției Patriarhiei
Constantinopolului”, anume atitudinea românilor din partea de Bucovina din
teritoriul actual ucrainean. „De asemenea, recunoașterea autocefalilor ar duce
la ruperea comuniunii cu o foarte mare parte a românilor din Republica Moldova,
care țin, juridic, de Patriarhia Moscovei. A participa la întâlnirea din
Iordania ar fi un act de mare curaj al BOR, în condițiile în care Patriarhia
Constantinopolului este sprijinită în implicarea din Ucraina de către SUA, iar
Washingtonul este direcția în care politicienii români privesc cu teamă și jind
ca spre Bruxelles. Probabil că, din prudență, având în vedere situația din
țară, dar și pentru menajarea Patriarhiei Ecumenice, acest lucru nu se va face.
Însă un nou apel la întâlnirea panortodoxă este necesar.”
Desigur că există la mijloc multe calcule de politică (bisericească), dar
în toate ar trebui să primeze conștiința în fața lui Dumnezeu, adică urmarea
regulilor autentice ale Bisericii, nu eschivarea corectă politic de la asumarea
unei responsabilități imense în fața lui Hristos. Doar mărturisitorii sunt
scriși în cartea vieții, iar de cei care se rușinează de Evanghelie de dragul unor
calcule sau frici lumești se va lepăda și Însuși Hristos. Desigur că decizia este
a sinodalilor, dar noi așteptăm și avem curajul să așteptăm ca ea să fie una care
să țină cont de legile și necesitățile duhovnicești, nu de cele pământești. Avem
în vedere situația de schismă care tulbură în principal Ucraina, dar care are implicații
la nivel panortodox, generând o rană foarte puternică în trupul Bisericii. Suntem
conștienți de implicațiile și intruziunile puternice politice, dar acestea ar trebui
privite pe planul doi, în urma diviziunilor de natură bisericească și duhovnicească.
Cu toate că Arhiepiscopul Anastasie a fost mereu în favoarea convocării
unui Sinod care să soluționeze problema ucraineană, totuși nu este de acord ca
acesta să fie convocat de altcineva decât de Patriarhia Ecumenică. Prin această
poziție a sa surprinzătoare, se conturează o diversitate și antagonism tot mai
mari în Ortodoxie. Deși a avut curajul să-l înfrunte pe Patriarhul Bartolomeu
prin scrisori deschise, nu acceptă să facă pasul spre o rezolvare sinodală.
Rămâne pe mai departe confuzia cine și în ce condiții poate convoca un Sinod
Ecumenic în Biserică: doar Patriarhul de Constantinopol sau și oricare altă
Biserică autocefală?
Preafericite și
dumnezeiesc Patriarh al Sfintei Cetăți a Ierusalimului și a toată Palestina,
foarte iubite și dorite frate și împreună-slujitor în Hristos Dumnezeu Teofile,
salutăm cu deosebită plăcere pe Preafericirea Voastră dumnezeiască,
îmbrățișându-vă în Domnul.
[Noi] am studiat cu atenție Scrisoarea
Preafericirii Voastre dumnezeiești din 12 decembrie 2019 prin care chemați pe
Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale la o «întâlnire frățească în
iubire» în Iordania la sfârșitul lui februarie a.c. Nu încetăm că cugetăm, după
cum am stipulat în scris public de la începutul anului trecut, că: «Aliniindu-ne
la duhul despre sinodalitate al Sfântului și Marelui Sinod, Biserica Ortodoxă
Autocefală din Albania adresează o caldă chemare ca Patriarhia Ecumenică, care
valorifică prerogativa prin excelență de coordonare a Bisericilor Ortodoxe, să
convoace cât mai curând posibil o Sinaxă sau un Sinod Panortodox, cu scopul de
a fi prevenit pericolul evident al creării unei schisme dureroase, care
amenință credibilitatea Ortodoxiei și mărturia ei credincioasă în lumea
contemporană» (Scrisoare către SS Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, 14 ianuarie 2019).
Și, de asemenea, în «Apelul-implorare pentru depășirea polarizării bisericești», care a fost trimis pe 20 noiembrie 2019 către toți Întâistătătorii, am reluat: «Inițiativa pentru aplicarea tratamentului noii realități aparține fără îndoială Patriarhiei Ecumenice. Dar toate Bisericile Autocefale, toți ortodocșii fără excepție purtăm responsabilitatea de a contribui la împăcare».
Totuși propunerea
Voastră pentru întâlnirea în Iordania, după cum este evident, în loc să
contribuie la îmbunătățirea unității, va complica și mai mult procesul
tămăduitor care se impune.
De aceea nu putem să
participăm la întâlnirea propusă.
Dorind ca «Hristos,
Dumnezeul nostru, Care S-a arătat» să conducă pe cei ce au o răspundere
deosebită în Biserica Lui, «pe care a câștigat-o prin Sângele său» la căile
împăcării și păcii, semnăm cu toată cinstea și dragostea adâncă în Hristos
Dumnezeu, Care S-a arătat și a luminat lumea.
Al Preafericirii Voastre dumnezeiești iubit frate în El, † Anastasie Arhiepiscop de Tirana, Dirahio și a toată Albania
Nota noastră: Remarcăm că în spatele acestor reacții este invocat „duhul despre sinodalitate al Sfântului și Marelui Sinod”, duh care se pare că duce la diviziuni cel puțin în Ucraina, dar și la nivel panortodox. După cum bine a fost remarcat, ipocrizia este maximă în privința întâlnirii la nivel ecumenic: Sinodul din Creta a putut fi ținut fără să existe împăcare și comuniune între Ierusalim și Antiohia pe subiectul regiunii Qatar, dar întrunirea din Iordania este considerată de Patriarhul Bartolomeu imposibilă fix pentru același motiv al dezbinării prezente.
Oare către ce fel de sinodalitate conduce Sinodul din Creta? O fi una de
durată sau temporară, care să facă locul la ceva și mai rău? Putem accepta un
soi de pace a Bisericii în care nu se caută rezolvarea problemelor care apar?
De asemenea, Arhiepiscopul Albaniei declară că întrunirea preconizată în
Iordania va complica în mod evident
situația. Totuși este limpede că pentru organizatori nu este atât de clar acest
lucru. Și cred că nici pentru credincioșii imparțiali.
Moartea Părintelui Iustin, acum aproape 7 ani, a lăsat un gol, dar și o prețuire mai mare pentru ce a însemnat trăirea lui sfântă și contribuția la viețuirea creștină a altora. Chiar și simpla lui existență a fost și am resimțit-o și eu ca o stabilitate, încredere și reper. Toate acestea s-au dus odată cu plecarea sa, dar au rămas un chip și o scânteie de curaj și încredere, o credință în veșnicie molipsită de la cel care a trăit și absorbit în sine suferința la cel mai înalt nivel și a transmis mai departe învierea și dragostea pentru Dumnezeu și patrie.
Amintirea sa este cu atât mai vie cu cât ea nu ține de istorie, ci de veșnicie și de sfințenie. Prin Dumnezeu suntem încă alături, dar mai ales el de noi. Avem conștiința că Părintele este viu dincolo și prezent aici, că nu și-a uitat patria sa pământească și Biserica ce se află încă în lupta pentru mântuire, dar și responsabilitatea de a duce mai departe testamentul său nescris, dar mai răsunător decât un clopot în conștiințele noastre.
Să avem toți parte de binecuvântarea și rugăciunile lui și folos din cuvintele insuflate care izvorăsc din sufletul său măreț și din experiența neprețuită ca duhovnic al românilor de toate categoriile!
Încercăm să evocăm mai jos chipul său prin câteva filmări cu sfaturi și relatări de la și despre Părintele Iustin spre zidire și folos duhovnicesc. După cum se spune la un moment dat în primul video, îi putem ura și acum LA MULȚI ANI! în ziua în care s-a născut și să se păstreze ca o amintire vie și rodnică în sufletele noastre și să ne pomenească și pe noi în împărăția luminii neînserate!
O critică remarcabilă a declarațiilor recente ale Patriarhului Teodor al Alexandriei a fost emisă de Biroul Antieretic al Mitropoliei de Pireu. Aceasta a fost remarcată doar de către un site rusesc, anume Orthochristian. Este de apreciat, printre altele, și prezentarea corectă a situației actuale a Ortodoxiei, măcinată din interior de erezia ecumenistă mai distrugător decât orice altă erezie din istorie. Redăm mai jos traducerea Comunicatului emis de Mitropolia de Pireu.
După cum am accentuat și
altădată, panerezia ecumenismului avansează irezistibil, fără să apară până în
prezent vreo nădejde de reprimare și condamnare sinodală a ei.
Această erezie a ereziilor,
panerezie, după cum a numit-o Sfântul luminat de Dumnezeu Iustin Popovici,
ultimul înaintemergător al spurcatului Antihrist, după cum a numit-o
pururea-pomenitul Părinte Atanasie Mitilineos cel cu viețuire cuvioasă, vine să
anuleze singurul adevăr mântuitor al Bisericii lui Hristos și amenință să o
elimine în creuzetul demonic al sincretismului religios al ereziilor și
religiilor lumii.
Metodic și progresiv, erodează
conștiințele și reușește să domnească în marea și zdrobitoarea majoritate a
ierarhiei bisericești, a monahismului și a Teologiei academice sub pretextul
iubirii, al păcii și al reconcilierii. Scopul mai îndepărtat al său este
reconstruirea și consolidarea, în toate religiile contemporane, a dogmei de
bază a «Noii Ere a Vărsătorului», conform căreia putem să credem orice vrem,
ajunge să nu absolutizăm credința noastră, adică să nu revendicăm adevărul
absolut, care se găsește în toate credințele religioase.
Diavolul cel urâtor al binelui și
al omului, cel „ucigaș de oameni de la început” (In. 8:42), a reușit, în zilele
noastre tragice și eshatologice, să insufle conducătorilor bisericești
contemporani, dar și tuturor conducătorilor de religii, această amăgire
înfricoșătoare cu scopul de a lovi la țanc Sfânta noastră Biserică și să
anuleze, după cum crede cu naivitate, în întregime lucrarea ei izbăvitoare.
Amăgirile și ereziile au fost
și sunt marea problemă în Biserica noastră. Încă din timpurile apostolice a
început erodarea din interior a ei din partea amăgitorilor și ereticilor. Însuși Domnul a
avertizat pe ucenicii Săi în legătură cu acest pericol: „Vedeți, nu vă amăgiți! căci mulți vor veni
spunând că eu sunt Hristos; și pe mulți vor amăgi” (Lc. 21:8).
„Luați aminte la voi înșivă din
partea proorocilor mincinoși, care vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru
sunt lupi răpitori; din roadele lor îi veți recunoaște… Nu poate pomul bun să
facă roade rele, nici pomul putred să facă roade bune” (Mt. 7:15-18).
Amăgitorii și ereticii sunt „furi și tâlhari” (cf. In. 10:1). Sunt „străinii”
pe care oile sunt chemate să nu-i urmeze, ci să fugă de ei (cf. In. 10:5). Sunt
aceia pentru care este valabil cuvântul înfricoșător al Său: „Vai vouă, că
încuiați împărăția cerurilor; căci voi nu intrați, nici pe cei ce intră nu-i
lăsați să intre” (Mt. 23:14).
În chip asemănător, și Sfinții
Apostoli, călcând pe urmele Domnului, ne-au avertizat despre acest pericol
înfricoșător. Apostolul Pavel, vorbind către preoții Bisericii din Efes, spune:
„Căci eu știu aceasta, că vor intra între voi, după plecarea mea, lupi grei,
care nu vor cruța turma; și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați care vor
grăi lucruri răstălmăcite ca să tragă pe ucenici după ei” (Fapte 20:29-30). La fel, și Apostolul Petru
avertizează: „Aceasta cunoscând mai întâi, că vor veni în zilele de pe urmă
batjocoritori și unii care vor merge după propriile lor pofte” (2Pt. 3:3), ca
să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.
Semnalează într-un mod dramatic
că „…între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura erezii
pierzătoare și se vor lepăda de Stăpânul Care i-a cumpărat, adăugându-și
grabnică pierzanie… pentru care judecata de odinioară nu zăbovește și pierzania
lor nu dormitează” (2Pt. 2:1-3). Aici Apostolul, luminat de Sfântul Duh,
clarifică motivul pentru pierderea mântuirii din cauza amăgirilor și ereziilor,
ceea ce adepții de astăzi ecumenismului neagă și nu consideră erezia drept
cauză a catastrofei și pierderii mântuirii și cel mai rău: consideră și învață
provocator că erezia nu este ceva groaznic, ci «o abordare diferită a
adevărului», «o tradiție diferită»! mântuirea nu este «monopolul Bisericii
Ortodoxe», ci orice om poate să se mântuiască și în ereziile pe care le-au
recunoscut ca «Biserici»!
Cu uimire, dar și cu durere a
sufletului, încă o dată am fost informați de pe internet despre două noi derapaje
ale Preafericitului Patriarh Teodor al Alexandriei. Este vorba despre două noi declarații recente
antiortodoxe și proclamații ale sale, pentru care am considerat nimerit în
cazul de față să nu tăcem. Și aceasta pentru că proclamațiile în cauză nu se referă
la subiecte de altă natură, ci la subiecte de credință, despre care suntem toți
responsabili, de vreme ce comoara prețioasă a credinței nu este o proprietate
personală a episcopilor și a Întâistătătorilor, pe care pot să o mânuiască după
cum vor, ci o proprietate comună a noastră, a tuturor.
Prima se referă la întâlnirea sa
cu ereticul «patriarh» al copților Tawadros II la Cairo, de sărbătoarea
Teofaniei, (pe calendarul vechi). După cum s-a comunicat, declarația
Întâistătătorului pe tron al celei de-a doua Patriarhii în ordine a provocat o
mânie puternică și reacție din partea unei mari părți a corpului bisericesc.
Conform știrii de presă: «Nici măcar pretextele nu le mai țin unii care
administrează Ortodoxia! Ceea ce s-a spus ieri de către Patriarhul Alexandriei
este practic de neconceput. Adresându-se Patriarhului copt, i-a spus că «suntem
O Biserică».
Este a doua absurditate serioasă
a Patriarhului Teodor după recunoașterea samavolnică a noii biserici ucrainene,
care adâncește criza în Ortodoxia mondială. Concret, pe 20 ianuarie, Teodor II,
Papa și Patriarhul Alexandriei și a toată Africa, a vizitat pe Patriarhul
copților din Egipt, Tawadros II, cu scopul de a-i face urări de sărbătoarea
Teofaniei după calendarul iulian. Întâlnirea oficială a avut loc la reședința
Patriarhiei Copte din Alexandria, în prezența Epitropului Patriarhal,
Mitropolitul de Navkratia, Episcopul Gherman de Tamiateos, și a unor clerici ai
curții patriarhale.
Întâistătătorul alexandrin,
Teodor, s-a referit la acțiunea de misiune a Patriarhiei Alexandriei în Africa,
accentuând lucrarea importantă și dificilă pe care o îndeplinește pe marele
continent încercat african. ‘Bisericile noastre sunt o Biserică, cu Capul Iisus
Hristos. Grecia împreună cu Egiptul se luptă pentru pacea Libiei și cunoaște că
voi vă rugați, pentru că aveți o turmă acolo și țărâna este adăpată cu sângele
mucenicilor Bisericii Copte și acest sânge strigă după libertate și pace’» (Pagina
Πενταπόσταγμα).
Ne-am ocupat de PF Patriarh
Teodor și în trecut în comunicatul nostru mai vechi cu titlul «Referire la
declarațiile Preafericitului Patriarh și Papă al Alexandriei, Teodor al
II-lea». În comunicatul nostru, am comentat declarațiile sale la Întâlnirea
inter-creștină și inter-religioasă pe care a organizat-o «Comunitatea Sfântului
Egidios» cu titlul: «Curajul speranței», care a avut loc în BasilicadiSantaMariainTrastevere
de la Roma (30.9.2013). Proclamațiile și declarațiile pe care le-a făcut la vizita
aceea Preafericitul, atât în alocuțiunea sa către «Papa» Francisc I, cât și
după aceea și în fața celor prezenți la conciliabulul eretic
și panreligios de la Roma, au fost, fără îndoială, dincolo de orice limită
străine de învățătura și predania Bisericii Ortodoxe Catolice (sobornicești).
La întâlnirea recentă a sa cu Patriarhul Copt, ne-a întristat încă o dată,
pentru că, prin cele ce le-a proclamat, se pare că ignoră învățăturile
dogmatice de bază ale Bisericii noastre și deciziile fundamentale și insuflate
de Dumnezeu, cu valoare diacronică, ale Sinoadelor Ecumenice.
Copții, această comunitate
religioasă din Egipt și din alte țări învecinate, de altfel decentă, nobilă și
iubitoare de liniște, a fost tăiată din trupul unitar și indivizibil al
Bisericii pe la mijlocul sec. al V-lea d.H., când au adoptat înfricoșătoarea
erezie a monofizitismului, respingând deciziile Sfântului Sinod Ecumenic al
IV-lea de la Calcedon (451), care a condamnat monofizitismul, a excomunicat pe
cei care l-au inspirat și a definit dogma ortodoxă despre cele două firi ale
lui Hristos. Monofizitismul, în opoziție cu nestorianismul, care neagă firea
dumnezeiască a lui Hristos, a ajuns la negarea în esență a firii Lui omenești.
Patriarhul Dioscor al Alexandriei
a adoptat credința rea a lui Eutihie, susținând că firea dumnezeiască a lui
Hristos absorbit pe cea omenească, așa încât Hristos poartă numai o fire.
Desigur că aceasta are consecințe foarte serioase și distrugătoare pentru
mântuirea omului. Dacă Hristos nu a luat firea omenească și nu a unit-o
ipostatic cu firea Sa dumnezeiască, «fără amestecare, fără mutare, nedespărțit
și neîmpărțit», atunci nu este posibilă mântuirea omului, pentru că, după cum
accentuează Sfinții Părinți, «ceea ce nu a fost asumat [este] și netămăduit». Conform
cu definiția credinței de la Sinodul IV Ecumenic: «Urmând, așadar, Sfinților
Părinți, învățăm să mărturisim că Fiul și Domnul nostru Iisus Hristos este Unul
și Același în toate… în două firi… nefiind nicidecum desființată diferența
firilor pentru unire, ci fiind salvată mai degrabă proprietatea fiecărei firi…».
Drept consecință, afirmația PF Patriarh Teodor că așa-zicând «Bisericile
noastre sunt o Biserică, cu Capul Iisus Hristos» este dincolo de orice
învățătură greșită pentru că anulează în practică deciziile Sinodului IV, dar
și ale Sinoadelor Ecumenice următoare.
Pentru mai bine de 16 secole, în
ciuda eforturilor Bisericii noastre să readucă pe monofiziți la Ortodoxie, ei
persistă să rămână, din păcate, tăiați de ea, considerând că noi suntem
«eretici». În ciuda întâlnirilor și dialogurilor teologice din ultimii ani, adunarea
coptă rămâne nepocăită și neclintită în credințele ei rele. Aceasta
demonstrează foarte clar, între altele și din declarațiile Patriarhului copt
Șenuda III la Conferința a II-a a Comisiei mixte de la Anba Bishoy din Nitria,
la 20 iunie 1989: «Credem că Domnul Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos… a
unit dumnezeirea Lui cu omenitatea Lui neamestecat, fără mutare și neîmpărțit
și nu vorbim de două firi după unitatea aceasta tainică a Domnului nostru… ci
vorbim despre acea fire una, ceea ce înseamnă, după înțelegerea noastră, firea
Cuvântului întrupat» (revista Επίσκεψις. nr. 422, 1-7-1989, p. 9-10). Același
Șenuda III, în fața Comisiei Inter-creștine de odinioară de la Chambesy, a
declarat: «Cât privește Sinoadele Ecumenice, acceptăm pe primele trei dintre
ele… Negăm Sinodul de la Calcedon… Pot să spun complet deschis că toate
Bisericile Orientale nu pot să accepte Sinodul de la Calcedon… Aveți șapte
Sinoade Ecumenice. Dacă vă lipsește unul, nu aveți de pierdut multe
lucruri»(Mitr. Hrisostom Constantinidu de Mironos. Dialog…, în revista
«Θεολογία», Atena, 1980 vol. 51, p. 229)» (pagina de net Κατάνυξη)!
Ne întrebăm, PF Patriarh
Teodor, care trăiește de aproape comunitatea coptă, nu a studiat învățătura
dogmatică a Bisericii noastre și deciziile Sinoadelor Ecumenice? Oare nu a avut obligația, având în vedere
blestemele înfricoșătoare de la hirotonia lui, dar și calitatea sa de Patriarh,
să cheme pe «patriarhul» copt eretic să abandoneze rătăcirea lui și să se
înroleze în sânul Bisericii? Dacă el crede că «Bisericile noastre sunt o
Biserică, cu Capul Iisus Hristos», atunci de ce nu trece la Potirul comun și nu
cedează locul său unui tron patriarhal de Alexandria?
Totuși PF Teodor nu s-a mulțumit
doar cu cele ce le-a proclamat în mod greșit la întâlnirea de mai sus. A
trecut, din nefericire, și la altă declarație, chiar mai rea. După cum am fost
informați de pe internet, în ziua marii sărbători de Nașterea Domnului, în
biserica Sf. Nicolae din comunitatea grecească de la Cairo, a declarat oficial
că «Și în sfintele geamii este slujit Dumnezeu din Coran»! (v. pagina de
internet Κατάνυξις, unde există și video respectiv). Vine să ne amintească
declarațiile predecesorului său, Preafericitul Partenie, care considera că
Mahomed este «profet adevărat al unuia Dumnezeu» și Coranul este «sacru (ιερό)».
Poate să ne spună sincer, există o relație între Allah idolatru și Dumnezeu cel
treimic descoperit prin Hristos?
Poate fi identificată pe
«dumnezeul» cel însetat de sânge al Islamului cu Dumnezeul dragostei din
Evanghelie? Este posibil să fie considerat Coranul, care batjocorește pe
Hristos drept un «noroi» și pe Dumnezeul cel treimic drept «inexistent», cartea
prin excelență a urii și a dezastrului, drept text insuflat de Dumnezeu din
descoperirea și slujirea adevăratului Dumnezeu? Nu a citit niciodată cuvântul
insuflat al Scripturii că «mântuirea nu stă în nimeni altcineva; căci nici nu
este alt nume sub cer dat oamenilor prin care trebuie să ne mântuim» (Fapte 4:12).
Există descoperire dumnezeiască în afara lui Hristos? Numai groaza, decepția și
neliniștea poate să ne provoace astfel de declarații inacceptabile!
Încheind comentariul nostru,
accentuăm încă o dată robia catastrofală a multor persoane bisericești de frunte
(Patriarhi, Arhiepiscopi, Episcopi, Profesori de tologie șamd) în declinul ecumenist
care îi va conduce, fără îndoială, dacă nu se pocăiesc, cu precizie matematică,
la pierzanie veșnică. Ne întrebăm: Nu s-a găsit nici un conducător bisericesc să-l
mustre public? Oare Sfinții noștri Părinți au apelat la diplomații și iconomii pe
teme de credință ca să împace cele de neîmpăcat sau nu cumva s-au luptat cu consecvență
și statornicie, până la moarte, pentru mărturisirea de credință? Oare s-au silit
să fie consecvenți și cu Ortodoxia, dar, în același timp, să «se aibă bine» și cu
ereticii?
Conducătorii de astăzi, care cred
că pot să «joace la două capete», nu se gândesc la marea sminteală pe care o provoacă
în Biserică? Să sperăm că acest comunicat smerit al nostru va ajuta pe iubitul de
altfel și foarte cumsecade PF Patriarh Teodor să combată cele pe care le-a spus
și le-a făcut nepotrivit și neortodox până astăzi.
Textul de mai jos a fost scris acum mai bine de 2 ani, dar îl repostez aici pentru că nu mai poate fi accesat pe site-ul psaltirea.ro (care nu mai funcționează) și pentru că am făcut în alte articole trimitere la el, dar nu mai este disponibil. Este la fel de valabil și în prezent.
Mărturisirea credinței și osândirea ecumenismului ~ întreruperea pomenirii și evitarea schismei ~
«De va rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl» (1Ioan 2,24)
Rămânând fermi pe poziția pe care am avut-o dintru început, continuăm pe toate căile să tragem un semnal de alarmă celor ce încă mai au o sensibilitate față de adevăr. În timp ce depunem eforturi pentru a păstra aprinsă candela dreptei credințe, care deja fumegă îngrijorător, ne întristăm de faptul că cele două direcții (erezia și schisma), care sfâșie unitatea Bisericii, se accentuează tot mai mult în lucrarea lor de a o stinge.
Deși era de datoria lor să păstreze intactă Ortodoxia la Sinodul din Creta, ierarhii din Biserica noastră nu suportă nici o mustrare de conștiință pentru greșeala făcută, își mențin linia amăgitoare a ecumenismului, ba, mai mult, încearcă să ne compromită prin acuze nefondate la adresa celor care luptă fățiș împotriva ecumenismului. Pe de altă parte, cei care ar trebui să se lupte la unison pentru apărarea Ortodoxiei se învrăjbesc tot mai mult între ei, derutând în fel și chip poporul lui Dumnezeu, având tendințe zelotiste, rupând comuniunea cu pliroma Bisericii, lucru ce va putea duce către schismă.
Reacția noastră imunitară împotriva ereziei ecumenismului, față de erorile dogmatice care sunt strecurate în trupul Bisericii, constă în:
– mărturisirea permanentă și cu tărie a adevărului de credință care spune: „Un Domn, o credință, un botez” (Ef. 4, 5), „una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică” (Crezul);
– osândirea ecumenismului ca erezie ecleziologică ce desființează granițele și identitatea Bisericii prin recunoașterea ereticilor ca membri ai ei, deschizând calea spre o panerezie (erezie generală);
– solicitarea adresată ierarhilor din Biserica Ortodoxă Română de a părăsi Consiliul Mondial al Bisericilor și mișcarea ecumenică în general;
– condamnarea evenimentului din Creta ca Sinod tâlhăresc;
– oprirea pomenirii episcopilor care au semnat în Creta documente ce conțin erezii.
Câteva din elementele ce demonstrează că acțiunea de oprire a pomenirii nu poate fi etichetată ca schismă sunt următoarele:
– pomenirea ierarhului nu înseamnă părtășie la credința lui personală, ci la cea primită de la Sfânta Biserică, pe care el a jurat la hirotonie să o păzească și să o propovăduiască. Acest lucru se evidențiază chiar în explicarea Sfintei Liturghii: Întâi pomenește, Doamne, pe arhiepiscopul nostru. Din aceasta se arată supunerea față de superior și că slujitorul este părtaș la credința și la predania acestui arhiereu pomenit și succesor al Tainelor, iar nu un inițiator nou sau născocitor al simbolurilor aduse/slujite de el (Patrologia Graeca 140, 460-461). Doar pomenirea unui episcop eretic (precum Papa) sau schismatic constituie adoptarea unor credințe și predanii străine;
– întreruperea pomenirii ierarhului nu constituie schismă, adică rupere de Sfânta Biserică, ci vizează tocmai consolidarea Bisericii în jurul lui Hristos, piatra ei de temelie, de pe care nici „porțile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18);
– practica întreruperii pomenirii este veche în tradiția bisericească și este consemnată indirect de Canoanele 31 Apostolic și 15 al Sinodului I-II Constantinopol. Acestea nu prevăd obligativitatea opririi pomenirii ierarhului ce are abateri dogmatice, ci doar atestă faptul că această măsură nu poate fi sancționată canonic, ba este chiar lăudată;
– oprirea pomenirii nu este o rupere a comuniunii cu Sfânta Biserică, cu clericii, monahii și mirenii care au gândire ortodoxă și osândesc ecumenismul, chiar dacă n-au oprit pomenirea. Ea este o încercare de trezire a conștiinței episcopului, clerului și poporului. Clericii și credincioșii care au întrerupt pomenirea izolează erezia și se delimitează doar de cei cu cuget eretic, în schimb au comuniune liturgică cu aceia care, indiferent dacă pomenesc sau nu pe episcopul lor, nu primesc ecumenismul și Sinodul din Creta;
– afirmăm că doar un Sfânt Sinod are autoritatea să se pronunțe asupra situației de criză în care se află astăzi Sfânta Biserică. Doar un asemenea Sinod are competența să îi judece pe ierarhii care au semnat în Creta;
– nu-i catalogăm drept eretici la propriu (excomunicați) pe adepții ecumenismului (ierarhii semnatari în Creta și alți simpatizanți), ci doar ca propovăduitori în public și cu capul descoperit ai unei erezii;
– recunoaștem că sunt valide Sfintele Taine săvârșite în Biserica Ortodoxă Română. Ierarhii nefiind condamnați sinodal, Tainele săvârșite de ei sunt valide. Recomandăm însă poporului drept credincios să dea dovadă de discernământ duhovnicesc, să lupte împotriva ecumenismului și să participe la sfintele slujbe săvârșite de clericii care mărturisesc ortodox și nu impun erezia ecumenismului, chiar dacă au oprit sau nu pomenirea;
– nu pomenim alt ierarh, nu creăm structuri separate și nu înființăm biserici paralele, rămânând fii ai Bisericii Ortodoxe Române.
Considerăm că toată această situație ar fi fost evitată dacă ierarhii noștri ar fi avut o deschidere sinceră față de cei care le-au transmis din timp neliniștile lor față de documentele propuse dezbaterii și aprobate ulterior în Creta. Credem că nu este târziu nici acum ca sinodalii să se dezică de învățăturile greșite promovate prin Sinodul tâlhăresc din Creta printr-o mărturisire publică de credință, din care să fie clar pentru toți, clerici și mireni, că sunt în dreapta credință. Astfel ar da dovadă de maximă responsabilitate față de mântuirea păstoriților lor atât de tulburați de evenimentele care au zguduit Sfânta noastră Biserică.
Atragem atenția că cei care privesc cu indiferență la amploarea pe care o ia erezia ecumenismului prin adoptarea ei la Sinodul din Creta sau consideră drept schismă întreruperea pomenirii, cât și cei care se folosesc de această măsură într-un mod ce conduce la schismă se abat de la duhul Ortodoxiei, aflându-se luptători împotriva Duhului Sfânt. Ne rugăm ca Dumnezeu să izbăvească Biserica Sa din ghearele ereziei, de aceea considerăm că este fundamental ca toți cei cu cuget ortodox să păstrăm și să trăim adevărul de credință întru legătura păcii, folosindu-ne de oprirea pomenirii sau de alte mijloace de mărturisire.
Materialismul societății moderne este amestecat, în mod paradoxal, dar nu inexplicabil, cu o tendință spre explicații superstițioase. Omul modern, după ce-și pierde credința și reperele spirituale, constată că are nevoie de ajutor spiritual în necazurile pe care le întâmpină și în dilemele pe care le întâlnește în viață. În confuzia și neștiința sa în acest domeniu, este predispus să cadă pradă înșelărilor și înșelătorilor. Ezoterismul este, astfel, o capcană foarte periculoasă pentru societate, cu consecințe nefaste sufletești, dar chiar și trupești, fiind afectată în primul rând sănătatea mentală a celor prinși de acest curent.
Există destui „inițiați” chiar și în România care fac ravagii. MISA este doar fenomenul cel mai cunoscut, dar nu singular. Mulți alți „maeștri” speculează acest teren și predispozițiile oamenilor. De aceea este nevoie de o abordare mai serioasă a acestei chestiuni. Deocamdată redăm câteva sfaturi de bază și observații făcute din experiența sa ca duhovnic de Părintele Eftimie Mitra, pe care îl apreciem în mod deosebit. Ar trebui ca măcar toți credincioșii să cunoască cele expuse de Părintele pentru a nu-și pierde în mod tragic credința și sufletul.
Subiectele abordate cel puțin în părțile 2-4 sunt importante: autenticitatea textului Bibliei, reîncarnarea, invocarea manipulatoare a unor mari duhovnici, dacism „ezoteric”, superstiții, energii, sexualitatea exacerbată, „iubirea pozitivă”…
