Arestare preventivă pentru uciderea unui animal

Semnalăm o ştire care, deşi probabil vizează o situaţie particulară, încă neclară, de fapt readuce în atenţie o perturbare în ierarhia valorilor sociale protejate de sistemul nostru de drept penal, de mare interes pentru ortodocşi.

Acest articol este deocamdată doar „un ciot”, o semnalare a unei ştiri care ar trebui să fie de interes pentru noi, pentru motive pe care mă voi strădui să le explic în cele ce urmează.

Sursă imagine: Digi24.ro

Bărbatul care a ucis un câine a fost arestat preventiv pentru 30 de zile!

Diferite formulări ale enunțului de mai sus sunt folosite de siturile de știri care anunță publicul despre luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile în cazul bărbatului din București care ar fi ucis un căţel prin spânzurarea de o țeavă de gaz. Inițial, știrile făceau vorbire despre măsura reținerii pentru 24 de ore, măsură preventivă care ni s-a părut excesivă, deși rumoarea publică este una persistentă și, grație rețelelor de socializare, consistentă. Însă oprobiul public, chiar şi când este justificat, aşa cum este cazul de faţă, nu poate justifica luarea unei măsuri preventive, oprobiul fiind el însuşi un mod legitim prin care comunitatea sancţionează faptele antisociale.

Dacă reţinerea este cea mai puţin severă măsură preventivă, arestarea preventivă este cea mai aspră dintre cele prevăzute de legislaţia românească, este o măsură cu caracter excepţional, aşa cum o descrie doctrina, cum o statuează jurisprudenţa CEDO. Această măsură nu (trebuie să) se ia oricum, ci doar în condiţiile prevăzute de art. 223 Codul de procedură penală, pentru scopurile prevăzute la art. 202 Codul de procedură penală.

Având în vedere că se presupune că făptuitorul este o persoană fără adăpost şi că a fost ucis un animal, dilema noastră are în vedere, deocamdată, două componente:

Cel mai probabil este că măsura arestării preventive pentru 30 de zile a fost dispusă pentru a fi asigurată buna-desfăşurare a procesului penal (chestiune care ar putea ridica discuţii serioase în privinţa proporţionalităţii). Există o practică nescrisă a arestării preventive a persoanelor cu cetăţenie străină sau a celor fără adăpost, urmărindu-se acest scop al bunei desfăşurări a procesului penal sau cel al împiedicării sustragerii de la urmărire sau judecată. Cu toate acestea, luarea măsurii preventive trebuie să intervină doar în situaţiile prevăzute de art. 223 alin.(1) lit.a)-d) Codul de procedură penală, situaţii la care presa nu a făcut niciun fel de referire.

Ne manifestăm îngrijorarea că o măsură preventivă cu caracter excepţional, a fost luată în cazul săvârşirii unei infracţiuni de o gravitate (penală) minimă, în principal pentru că suspectul este o persoană fără adăpost. Este posibil să fi fost avute în vedere circumstanţele personale ale suspectului, dacă are antecedente penale, dacă din conduita să se desprind elemente din care rezultă că ar constitui un pericol public.

În orice caz, din elementele furnizate de presă până în acest moment se naşte bănuiala că libertatea personală, ca valoare fundamentală a fiinţei umane, este minimalizată, subordonată dreptului statului de a instrumenta o cauză penală cu suspectul în stare de deţinere.

Cea de-a doua nelămurire a noastră (puţin probabilă!) dar totuşi principalul motiv pentru redactarea acestui articol se referă la art. 223 alin.(2) Codul de procedură penală, unde se arată că măsura arestării preventive se poate lua şi atunci când rezultă „suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune intenţionată contra vieţii (…)”.

În sistemul nostru de drept, infracţiunile contra vieţii sunt incluse în Titlul I din Partea Specială a Codului penal care este denumit „Infracţiuni contra persoanei”. Însă disputele doctrinare recente şi multe iniţiative politice care provin dinspre curentul progresist insistă că acest concept se referă şi la fiinţele non-umane. Subiectul a fost promovat la noi de fostul deputat Remus Cernea, cel care a şi propus un proiect de lege pentru ca delfinii să fie consideraţi persoane non-umane. Deşi nouă ni s-a părut o bizarerie, subiectul este unul amplu dezbătut în mediile filosofice occidentale şi este principalul vehicul intelectual de legitimare a legislaţiei pentru protecţia animalelor.

De pildă, într-un articol publicat de situl Descoperă.ro, din anul 2012, preluând o sursă Press Association, se arată că:

Delfinii trebuie să fie trataţi ca „persoane non-umane” şi să le fie respectat dreptul la viaţă şi libertate, au susţinut un grup de cercetători în cadrul celei mai mari conferinţe ştiinţifice din lume, întâlnirea anuală a AAAS (American Association for the Advancement of Science).

Experţi în filozofie, conservare şi în comportamentul delfinilor susţin că delfinii şi balenele sunt fiinţe inteligente, conştiente de sine, elemente ce justifică tratarea lor ca persoane. Recunoaşterea drepturilor cetaceelor ar însemna ca vânătoarea şi ţinerea acestor fiinţe în captivitate să înceteze. Cercetătorii susţin această „declaraţie a drepturilor cetaceelor” după ani de studii ce au arătat că delfinii şi balenele au creiere mari şi complexe ce le permit să atingă un nivel de conştiinţă de sine similar cu cel atins de oameni. (…)

Conform cercetătorilor, recunoaşterea drepturilor cetaceelor în legislaţia internaţională ar putea dura câteva decenii. „Dacă suntem norocoşi, vom atinge acest obiectiv în 10 ani. Acum ne aflăm în faza în care se găseau acum 20 de ani climatologii. Acesta este doar primul pas”, a declarat Tom White.

Articol integral, la sursă.

Dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura arestării preventive a adoptat o astfel de concepţie atunci, din punctul de vedere al mecanismului judiciar, avem de-a face cu „o ucidere, cu intenţie” pentru care legea prevede expres că se poate lua măsura arestării preventive, indiferent dacă ne aflăm sau nu în una dintre situaţiile prevăzute de art. 223 alin.(1) lit.a)-d) Codul de procedură penală, soluţia fiind, aşadar, legală.

Mai adăugăm faptul că avansul curentului progresist se bazează în principal pe ceea ce americanii denumesc „lawfare” (din law+warfare) constând în demersuri judiciare cu caracter strategic prin care să se asigure dominația anumitor concepte juridice, politice, biologice, culturale.

Neliniştea noastră nu este aşadar nejustificată, cu atât mai mult cu cât infracţiunea de ucidere a animalelor, fără drept, cu intenţie, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 205/2004 nu se rezumă doar la câini/căţei, ci la toate animalele, cu sau fără deţinător, iar regnul animal este totuşi..mare:

Articolul 25

(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;

După cum spuneam la început, articolul este doar “un ciot” pe care intenţionăm să-l completăm în secţiunea de comentarii, iar soluţia pronunţată este posibil să vizeze strict circumstanţele reale sau cele personale ale suspectului din această speţă.

În caz contrar, am avea de-a face cu o jurisprudenţă naţională în domeniul măsurilor preventive care subordonează dreptul la libertate a persoanei umane faţă de dreptul la viaţă a animalelor, pe care le include în categoria persoanelor, viziune contrară antropologiei creştine. Oricum, presa pare a favoriza această interpretare a evenimentelor tocmai prin aceea că apreciază că arestarea preventivă este consecinţa acţiunii de ucidere a animalului, fără a formula alte problematizări, fără a considera că sunt necesare detalii.

CEDO condamnă Norvegia din cauza Barnevernet

Strasbourg, France – May 2017: View on the building of the European Court for Human Rights

STRASBOURG – Astăzi, 10 septembrie 2019, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a constatat că Norvegia a încălcat dreptul fundamental la viața de familie prin acțiunile serviciilor sale de protecție a copilului. Cauza Strand Lobben împotriva Norvegiei a fost doar una dintre mai multe cazuri sesizate Curţii Europeane a Drepturilor Omului, în care părinții s-au plâns că autoritățile norvegiene le-au luat ilegal copiii aflaţi în îngrijirea lor.

În cauza Strand Lobben, un copil în vârstă de trei săptămâni a fost luat de la mama sa în 2008, în temeiul îndoielilor autorităţilor cu privire la abilitățile parentale ale mamei, după ce aceasta a solicitat sprijinul autorităţilor. Copilul a fost plasat în asistență maternală, iar mamei i s-au permis în final doar opt ore de contact pe an cu fiul ei. În cele din urmă, toate drepturile de vizitare au fost refuzate, drepturile părintești ale mamei au fost anulate iar copilul a fost dat spre adopție.

Într-o hotărâre anterioară dată în această speţă, Secția a cincea a Curții Europene a Drepturilor Omului nu a constatat nicio încălcare a articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la viața de familie. Cu toate acestea, în octombrie 2018, Marea Cameră, cel mai înalt nivel jurisdicţional al Curții Europene a Drepturilor Omului, a acceptat să revizuiască această cauză. ADF International a intervenit în fața Marii Camere, în calitate de parte terță, argumentând pentru un mai mare respect pentru drepturile părinților în Norvegia și evidenţiind problemele fundamentale în activitatea serviciilor de protecție a copilului din Norvegia.

Îndepărtarea copiilor din familiile lor ar trebui întotdeauna considerată o soluție ultimă. Acesta este unul dintre numeroasele cazuri în care autoritățile norvegiene nu au acordat prioritate reîntregirii familiilor. Suntem încântați să vedem o hotărâre a Curții care protejează drepturile părinților și sperăm că va fi un apel de trezire pentru autoritățile norvegiene”, a declarat Laurence Wilkinson, consilier juridic pentru ADF International.

Decizia pronunţată în cauza  Strand Lobben împotriva Norvegiei protejează drepturile părinților

Opinie concurentă a șase judecători menţionează: „În această speță, autoritățile nu au urmărit să reunească copilul cu mama sa, ci au avut în vedere, imediat, că acesta va crește în casa de plasament. Această presupunere de fond este evidentă cu claritate în toate etapele procedurii, începând cu ordinul iniţial de luare în îngrijire.

Lipsa de progres a Norvegiei

Aduse mai întâi la cunoştinţa publicului de cazul familiei Bodnariu, un raport din 2018 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (PACE) a dezvăluit aspecte tulburătoare cu privire la practicile agenției norvegiene de protecție a copilului, Barnevernet. Cu titlu de exemplu, se consemnează o frecvență ridicată a intervențiilor „de urgență” ale agenției. Dar modul de argumetare a motivelor de intervenţie provoacă îngrijorări deosebite şi, de asemenea, sunt îngrijorătoare termenele excepţional de reduse în care este permis contactul părinţilor cu minorii, în cadrul programului de vizitare.

Scopul principal al agențiilor de protecție a copilului este să sprijine familiile. Ancheta efectuată în Norvegia a arătat că, în lipsa unor garanții eficiente, agențiile de protecție a copilului pot provoca daune pe termen lung familiilor și subminează dreptul prioritar al părinților de a-și crește copiii. Norvegia trebuie să respecte dreptul părinților de a-și crește copiii și de a interveni numai atunci când există dovezi ale unei încălcări grave a îndatoririlor părinților. Sperăm că această decizie va asigura că Norvegia își respectă pe deplin obligația de a proteja drepturile părinților potrivit dispoziţiilor dreptului internațional”, a declarat Robert Clarke, Director al Advocacy European pentru ADF International.

Nota noastră: Decizia pronunţată astăzi este una importantă întrucât constată cu caracter de principiu daunele semnificative produse prin politici publice şi propuneri legislative promovate şi de grupuri progresiste de la noi din ţară.