Canoanele tocmai pentru o bună orientare duhovnicească au fost date, nu sunt hotărâri abstracte și juridice desprinse de viața în Duh, chiar dacă pot fi folosite și instrumentate rău. Este necesară o stabilire cu discernământ a modului de a reacționa față de ecumenism și alte schisme, pentru că există, din păcate, exagerări.
Mărturisirea prin oprirea pomenirii este o necesitate în momentul de față. Așadar este logic să apelăm la „armamentul cu care ne-au înzestrat Sfinții Părinți” și nu doar să „aruncăm câteva focuri de armă”. Însă este necesar ca folosirea acestei măsuri să fie făcută în duhul cel bun, nu din patimă și opoziție schismatică sau din îngustime la minte.
Intenția mea nu este nicidecum de a promova indiferența, ci de a calibra bine și sănătos lupta împotriva ecumenismului acutal din sânul Ortodoxiei. Nu mi se pare constructiv să fim conduși de frici și opinii mitologice și fanatice, ci de principii clare, dogmatice, canonice și patristice.
Mă bucură nespus faptul că vă îngrijiți de buna rânduială în Biserică lui Hristos, însă deplâng faptul că ați ales să o slujiți după chipul și asemănarea lumii acesteia. Ați apelat la autoritățile statului și mi-ați făcut plângere penală pentru că mi-am îngropat creștinește un fiu duhovnicesc.
Unitatea „nepomenitorilor” este importantă și chiar fundamentală pentru reușita acțiunii lor, care este o simplă mișcare în sânul Bisericii și nu urmărește formarea unei structuri. Ea trebuie să se întemeieze pe duhul și scrierile patristice. Altfel, este destrămată de calomniile sinodalilor și de propriile slăbiciuni și patimi.
Pedepsele impuse pe nedrept și ilegal, atunci când nu provin din grija frățească și părintească, ci dintr-o încercare de șantaj și intimidare pentru a atinge scopuri neortodoxe, nu sunt validate de Dumnezeu. Ele nu sunt „trezitoare”, așa cum credeți, ci nedrepte și răzbunătoare! Alții trebuie să se trezească și să înțeleagă cele de la sine înțeles pentru monahi.
Impunerea unei pedepse ortodoxului care protestează împotriva ereziei, mai ales când protestul ia forma întreruperii comuniunii și a pomenirii celui ce răspândește erezia adeverește și demonstrează particularitatea eretică a superiorului.
Nici un sfânt canon sau Sfânt Părinte nu a impus niciodată întreruperea comuniunii cu cei care propovăduiau o erezie înainte de judecata lor sinodală. De asemenea, nici un cleric nu a fost niciodată pedepsit pentru aceasta în opoziție desigur cu cei care au continuat să fie în comuniune cu păstorii lor după condamnarea lor sinodală.
Încetarea pomenirii înainte de „hotărârea sinodală” şi condamnare nu are scopul de a evita molipsirea cu erezia propovăduită. Nu, fratele meu! Ea constituie energicul şi ultimul protest al conştiinţei ortodoxe. Atunci când se creează o tulburare, ea dă o ieşire pentru cei care se smintesc, astfel încât Biserica să se grăbească spre soluţionarea problemei.
Canonul 15 nu face vorbire de eretici în sensul propriu al celorlalte canoane pentru că nu presupune o erezie condamnată. În ziua de azi încă nu avem o decizie asupra ecumenismului și o excomunicare a promotorilor lui. Însă aceasta nu înseamnă că el nu ar fi o problemă gravă, o învățătură cu caracter eretic, care face ravagii.