Mărturii îngrijorătoare după trei luni de zile cu privire la gestionarea pandemiei de covid

O perspectivă reală asupra pericolului și implicațiilor virusului Sars-Cov-2 ar putea fi oferită de autorități. Însă acestea se întrec în bâlbe și decizii contestabile, care aruncă o umbră puternică de neîncredere în mintea cetățeanului de rând. De aceea este firesc să ne facem o viziune proprie, chiar cu riscul unor erori din lipsa informațiilor bine documentate și de ansamblu. Însă este preferabil un adevăr parțial unei minciuni oficial(izat)e.

În ultimul timp au existat dezbateri aprinse, iar subiectul exagerării pericolului pandemic din partea statului a fost abordat și de televiziuni importante, în emisiuni cu maximă audiență. Însă abordarea nu a fost una serioasă, ci tendențioasă, de pe poziții preconcepute, cu scopul vădit de a discredita aceste opinii fără a fi ascultate și înțelese până la capăt. Trebuie să recunosc că, fără a cunoaște detalii reale din spitale, aș fi avut tendința de a da dreptate discursului oficial, camuflat bine în spatele cifrelor și statisticilor.

Totuși realitatea din spitalele covid este departe de a fi așa cum este prezentată în mass-media. Din surse sigure, adică de la lucrători din sistemul medical pe care îi cunosc personal și care sunt de maximă încredere, am aflat câteva detalii care pun pe gânduri și pe care le redau mai jos.

În primul rând, spitalele au fost foarte puțin ocupate cu pacienți covid, iar majoritatea acestora au fost asimptomatici, internați și tratați cu forța. Au existat și pacienți cu simptome și, bineînțeles, unii au murit. Marea majoritate au avut alte boli suficient de grave încât să genereze ele singure moartea. Drept aceea există o marjă mare de eroare în a diagnostica decesele ca fiind cauzate de coronavirus.

Pacienții care au avut nevoie de intervenții, adică cei simptomatici, sunt comparabili ca număr cu cei bolnavi de viroze (gripe) în alți ani, poate chiar mai puțini. Practic, nu avem o epidemie, o boală cu împrăștiere mult mai mare decât altele deja cunoscute. Ca să fie mai clar, dacă ar fi scoși din ecuație pacienții asimptomatici, ar rămâne foarte puține cazuri, cu nimic diferite de virozele obișnuite din alți ani.

Raportarea bolnavilor și morților de covid a fost puternic influențată de sporurile primite de spitale pentru această categorie de pacienți. În felul acesta, a existat un interes deloc neglijabil să fie declarați cât mai mulți infectați pentru a fi accesate aceste beneficii materiale. Așadar numărul cazurilor este viciat, este exagerat, nu este de încredere. Doctorii au oferit rudelor unor pacienți decedați sume de bani pentru a fi de acord să fie declarați morți covid. Ca o paranteză, acest fenomen nu este specific nouă, românilor, ci a fost observat și în SUA; nu ține de așa-zisa slăbiciune pentru mită a românilor, ci este o caracteristică sistemică.

Testarea PCR nu este relevantă. Au existat pacienți care au stat mult în spital și chiar au primit tratament, dar fără a avea siguranța că sunt bolnavi într-adevăr. Există un caz când pacientul, după vindecare, și-a făcut testul pentru anticorpi în dorința de a dona plasmă pentru a fi tratați cei infectați. Nu mică a fost surpriza când a aflat că nu are anticorpi și a stat în zadar în spital sub tratament medicamentos mai bine de o lună.

Au existat infectați care au avut o evoluție proastă de la internarea în spital. Spre exemplu, o femeie cu multe boli grave a fost testată și depistată pozitiv pentru că a fost în contact cu o persoană pozitivă. Până la internare a avut o stare stabilă, iar apoi s-a deteriorat vizibil până a murit. Se poate spune că acesta este efectul bolii, dar la fel e posibil să fie o cădere bruscă a sistemului imunitar din cauza stresului cauzat de situația în care a ajuns sau în urma contactului cu alți bolnavi de pe secție. Sau, o ipoteză deloc neglijabilă, nu a mai fost urmat tratamentul pentru celelalte boli de care suferea, care erau suficiente pentru a-i cauza decesul. Există mărturii suficiente că unii pacienți au primit „îngrijiri” doar pentru covid, nu și pentru restul bolilor de care sufereau, acest lucru fiindu-le fatal.

Mai trebuie menționat că rata deceselor celor ce prezentau comorbidități este destul de mică. Chiar și statisticile oficiale vorbesc de un procent de 15% al mortalității în rândul bolnavilor de peste 80 de ani.

Acum, după mai bine de două luni de restricții, secțiile de ATI din spitale s-au umplut. Dar nu de pacienți covid, ci de alte categorii de bolnavi, care au evitat să vină la control pentru a nu se infecta și au ajuns cu boli în stare acută, gravă. Victimele colaterale sunt mult mai multe decât cele cauzate de virus.

A existat o întreagă isterie că medicii, în special cei din Suceava, au fost infectați și activitatea spitalului a fost compromisă. Însă există români care au lucrat în străinătate chiar și când au fost infectați și cu simptome/efecte importante, dar au continuat să îngrijească bolnavii covid. Bineînțeles că medicii de alte specialități nu ar fi fost nevoiți să lucreze. Nu cunosc starea de sănătate a doctorilor infectați, dar cred că este exagerată și contraproductivă panica instalată. Se pare că au fost înregistrate 22 de decese la nivel național în rândul personalului medical.

La acest tablou din informații particulare se pot adăuga alte informații care au circulat în public:

– abuzuri clare și poate chiar fatale asupra pacienților internați, cum este cazul celor din Botoșani;

asimptomaticii nu par a transmite boala. Cel puțin nu este bine documentat acest aspect, care este important. Ar însemna că ne păzim degeaba de persoanele fără simptome;

– au fost interzise autopsiile, deși erau singurele în măsură să diagnosticheze și să investigheze corect efectele virusului;

– numărul morților din această perioadă este mai mic decât în alți ani atât în România, cât și în Italia, dar probabil în toate țările. Practic virusul nu a fost atât de periculos încât să crească mortalitatea;

– efectele închiderii asupra economiei, asupra psihicului și stării de sănătate a populației sunt sau vor fi considerabil negative;

– au existat mai multe decese de alte boli decât covid, cauzate de proasta gestionare a sistemului medical în această perioadă. Unii doctori deplâng și condamnă această situație tragică.

Aceste informații, care sunt foarte sumare, dar elocvente, pot duce la concluzia că nu există o epidemie (pandemie) reală, adică o boală cu efecte mai mari și mai puternice decât ale altor viroze existente. Evident că virusul corona este nociv și cauzează decese absolut tragice sau chiar o deteriorare pe viață a sănătății (a funcționării plămânilor la capacitate normală), totuși impactul său nu este ieșit din comun.

Desigur că se ridică multe întrebări și se nasc multe observații care pot fi făcute cu privire la organizarea sistemului sanitar în această perioadă și la modul în care statul a administrat situația, dar deocamdată las să vorbească de la sine datele de mai sus. Sau recomand o perspectivă avizată oferită de medicul Răzvan Constantinescu:

Predicţii eronate dar totalitare. Sunt spitalele de boli infecţioase goale?

Considerăm utile şi necesare pentru buna informare a credincioşilor ortodocşi două articole care pun în discuţie problema predicţiilor mai mult decât discutabile despre evoluţia pandemiei şi care confirmă gradul scăzut de ocupare a spitalelor de boli infecţioase din România.

O chestiune care a dispărut din atenţia publică este reprezentată de criteriul de proporţionalitate a măsurilor aferente instituirii stării de urgenţă, criteriu care trebuie evaluat şi comunicat continuu către societate de Biserică, în exercitarea funcţiei sale. Limpede spus, este nevoie ca cei care vorbesc în numele ortodoxiei să o facă în proprii termeni, să se refere la ceea ce ne interesează, la ceea ce ne doare.

Considerăm complet inoportună adeziunea necondiţionată, abordarea asumată în prezent de comunicatorii Patriarhiei care subscriu fără niciun simţ critic la măsurile complet excesive şi evident ilegale care sunt dispuse de autorităţi. Reamintim, în linie cu opinia unanimă exprimată în spaţiul public, faptul că exercitarea libertăţii de conştiinţă prevăzut de art. 29 din Constituţie nu a fost restrânsă formal nici prin decretul de ieri şi nici prin legislaţia care reglementează starea de urgenţă. Deşi este de la sine înţeles, subliniem că orice restrângere a drepturilor şi libertăţilor constituţionale trebuie să fie expresă. Dar chiar şi legală dacă s-ar fi străduit să o facă, lucrurile în esenţa lor nu se schimbă pentru credincioşi.

Înţelegem momentul dificil în care se află Biserica noastră şi nevoia de solidaritate şi sprijin jertfelnic dar, totodată, ne exprimăm îngrijorarea şi prevenim că eşecul de a pune sub semnul întrebării absurditatea naraţiunii oficiale şi temeinicia măsurilor dispuse faţă de credincioşi ameninţă pe termen lung exercitarea liberă a cultului ortodox.

Lipsa de discernământ pe care o dovedesc cei îndrituiţi să apere Biserica şi concesiile pe care sunt forţaţi sau amăgiţi să le facă devin normative şi standard de reacţie la viitoare intervenţii similare în viaţa Bisericii. Deşi experienţa politică şi de negociere pe mize mici(?) nu lipsesc ierarhilor români, contextul actual vădeşte neputinţa clară a Sfântului Sinod şi a Părintelui Patriarh de a garanta libera exercitare a credinţei ortodoxe într-un moment de o importanţă deosebită.

Or, tocmai aceste neputinţe de a angaja problemele ortodocşilor în esenţa lor, de a ne raporta la realitate liber de falsa naraţiune impusă de autorităţi sau alţi parteneri sociali şi, în cele din urmă, de a putea vorbi şi spune lucrurilor pe nume, produc o amară dezamăgire şi confirmă temerile noastre că ierarhii noştri nu sunt oameni liberi. Ideea de parteneriat social între Biserică şi cei aflaţi în funcţii de autoritate în statul român este profund iluzorie, iar a persista în această linie de discurs, în pofida realităţilor acestor zile, este nu doar smintitor ci vădeşte o formă de schizofrenie colectivă de care Biserica trebuie să se izbăvească.

Cu toţii resimţim războiul de natură politică (political warfare) la care este supusă Biserica. În acest context, ierarhii noştri au o răspundere clară şi urgentă pe care nu mai sunt în măsură să o amâne sau să o nege. Tăcerea ierarhilor noştri reprezintă o continuă dezicere, o autocenzură de nepermis în vreme de grea încercare ce pare că a devenit permanentă. Credem că este nevoie să fie asumată starea de prigonire a ortodoxiei în România, pusă în discuţie, combătută prin faptă şi cuvânt. Putem înţelege până la un punct alegerea pe care Biserica o face pentru ascultare, pentru suferirea nedreptăţilor, dar nu când această atitudine concesivă atacă însăşi exercitarea cultului ortodox. Aici nu mai este loc de tăcere, vecină cu apostazierea, nu mai e loc de îndreptăţirea unor excese de nejustificat, lipsite de orice rezonabilitate sau proporţionalitate. Din păcate, de la ierarhii noştri nu avem mare nădejde pentru toate acestea, dar nu putem înceta a le cere!

Mai trebuie să ne amintim că bazele filosofice ale organizării statale presupun un contract social încheiat cu cetăţeanul om liber, o renunţare la o parte din drepturile individuale în favoarea unei instanţe supraindividuale, cu scopul de a primi de la aceasta instanţă garanţia exercitării tuturor drepturilor individuale. Măsura în care această răspundere a statului este adusă la îndeplinire trebuie să fie obiectul privegherii continue a ierarhilor români, trebuie să fie o activitate cel puţin la fel de vizibilă cum este cea administrativ-bisericească, trebuie să reprezinte o preocupare neîncetată ce nu poate fi, vreodată, trecută în plan secund. Este nepermis ca întreaga Biserică să se găsească surprinsă şi imobilizată de o vicleană politică statală a paşilor mici făcuţi în direcţia unei dictaturi sanitare.

Prin urmare, sunt salutare articolele publicate de situl contramundum care, prin efortul administratorilor săi, complinesc printr-un exemplu autentic de civism lipsa de reacţie, discernere, iniţiativă şi prezenţă publică a episcopilor români, amorţiţi într-o stare de falsă priveghere, paralelă cu viaţa Bisericii. Ne cerem iertare.


CONTRAMUNDUM.RO: PREDICȚII ERONATE DAR TOTALITARE

O știre care a circulat cvasiclandestin pe canalele media oficiale a fost închiderea spitalului militar construit de armata SUA la Seattle. Motivul închiderii, după doar trei zile, a fost absența pacienților. Nu a fost tratat acolo niciun pacient, nici de coronavirus, nici suferind de vreo altă boală.

O știre care ar putea interesa jurnaliștii locali, dar pe care este puțin probabil că o veți vedea la televizor sau în altă parte, este situația spitalelor militare ridicate de armata română la Constanța și Otopeni. Au tratat vreun pacient? Mai rămân deschise? Care va fi soarta lor în perioada următoare? O altă știre de interes pentru ziariștii locali este situația spitalelor din afara focarelor de infecție.

În fine… ceea ce ar trebui să reiasă suficient de limpede până acum este că epidemia de coronavirus nu doar că nu a lovit teribil, dar nu s-a apropiat nici măcar vag, slavă Domnului, de estimările apocaliptice fluturate la posturile tv și în presa „de calitate” de către experți, vedete, politicieni și oameni de presă preocupați.

Să luăm doar câteva exemple pentru a vedea discrepanța uluitoare dintre ceea ce a fost prognozat și ceea ce s-a întâmplat în realitate. În Statele Unite ale Americii, „Doctorul Americii”  Anthony  Fauci, principalul expert în problemă și cel care a condus comitetul de urgență al țării, a avansat prima oară cifra de două milioane de victime. Două milioane de oameni erau așteptați să moară din cauza Covid 10! Apoi, pe baza acelorași modele, a susținut la 1 aprilie că dacă se iau măsuri de amploare și rigoare (cu alte cuvinte, carantină în stil totalitar chinezesc) numărul victimelor ar putea varia, în cel mai optimist scenariu, între 100.000 și 240.000 de morți. La două săptămâni după aceste declarații și după impunerea unei carantine stricte în cele mai multe dintre statele americane, numărul morților a ajuns la 23.000 de persoane (asta în condițiile în care autoritățile americane au recomandat ca în cazurile de deces unde nu este confirmată prezența virusului printr-un test, dar există circumstanțe rezonabile de a fi presupusă existența Covid-19, cauza decesului, să fie trecută infecția cu coronavirus, ceea ce, pe lângă alte probleme, mărește arbitrar numărul infecțiilor). Între timp, lucrurile par că își reintră în normal, așa că doctorul Fauci s-a văzut nevoit să avanseze o altă predicție în urmă cu doar câteva zile și anume aproximativ 65.000 de morți, asta pentru a ține cât de cât pasul cu realitatea care se încăpățânează să nu-i confirme așteptările sumbre.

Desigur, și poate că nu este nevoie să mai reamintim, nu este o situație fericită, dar suntem foarte departe de scenariile groazei propuse de marii specialiști în urmă cu doar o lună.

În cazul de față există două observații care se impun cu necesitate: spulberarea oricărei credibilități pentru experții de tipul lui Anthony Fauci, cel care și-a modificat estimările aproape de la o zi la alta; în al doilea rând, chiar dacă vorbim de un număr mare de morți  – rămâne de văzut dacă SUA se vor apropia într-adevăr de 60.000 de decese sau nu – acest număr prognozat este chiar și așa mai mic decât cel al victimelor gripei de acum doi ani din America, când conform Agenției de Sănătate a SUA (CDC)  și-au pierdut viața 80.000 de oameni. Atunci țara nu s-a oprit din activitate, ci toată lumea și-a văzut de treabă, televiziunile nu au observat ceva semnificativ, și astfel nimeni nu a băgat de seama cât de dur a lovit gripa.

Bineînțeles că obiecția standard imediată la cele de mai sus este elogiul carantinei. Avem un număr mai mic de victime (în fapt și din fericire, mult, mult, mai mic cu toate artificiile scriptice) datorită măsurilor excelente pe care autoritățile le-au luat de a băga în arest la domiciliu o populație întreagă. Argumentul însă nu are nicio forță în cazul de față deoarece modelul, cel puțin cel folosit de Fauci, presupunea că doar 240.000 de oameni vor muri în cel mai optimist scenariu, însă acel scenariu presupunea existența carantinei, un aspect subliniat de de Tucker Carlson într-un editorial despre eșecul lamentabil al modelelor epidemiologice.

Pe lângă comparația între estimările inițiale, cele ulterioare și realitate, în SUA se mai pot face totuși și comparații între state. Conform acelorași experți, în absența unor măsuri de carantină totală, oamenii ar fi fost decimați de virulența molimei. Totuși, după cum remarca Dr. Ron Paul, fost congresman american, dacă ne uităm la statele americane care nu au introdus măsuri foarte dure, ele nu se descurcă deloc rău, ba în cele mai multe cazuri au un număr de morți și infectați mai mic decât state similare care au adoptat reglementări autoritariste. Carolina de Sud, un stat cu aproximativ cinci milioane de locuitori, a avut la începutul epidemiei o politică liberală, iar numărul victimelor era, în urmă cu o săptămână, de 63 de persoane. Colorado, un stat cu aproximativ aceeași populație, dar care a luat măsuri mult mai dure avea, la aceeași dată, 190 de decese.

Arkansas, un stat care nu a impus carantina și a preferat măsurile liberale, înregistra în urmă cu două zile doar 25 de decese deși conform modelelor utilizate de experți ar fi trebuit să aibă un număr mult mai mare.

Modelul folosit pentru estimări și proiecții în SUA aparține Universității din Washington și conform unei prime estimări făcute în martie, în Arkansas urmau să moară peste 700 de oameni până la sfârșitul lui august. Doar că între timp, ca urmare a datelor din teren, această estimare a trebuit să fie și ea revizuită în jos. „Datorită succesului pe care l-am înregistrat au trebuit să schimbe previziunile”, a afirmat guvernatorul statutului Arkansas, Asa Hutchinson. 

Dakota de Nord, Dakota de Sud, Wyoming sunt alte state care nu au impus măsuri dure și care au un număr foarte redus de decese, sub 10. Fără îndoială că acestea sunt state cu o densitate foarte scăzută a populației (nu și Arkansas), dar la fel este cazul și unor state ca Alaska, Montana sau New Mexico, care au luat măsuri mult mai severe. Așadar, la o primă vedere superficială, din experiența americană nu rezultă de niciunde superioritatea modelului terapeutic bazat pe carantină și asta fără a lua măcar în calcul toate problemele economice, sociale și de sănătate care derivă din impunerea agresivă a arestului la domiciliu.

În Marea Britanie, modelul folosit pentru a estima numărul de morți și infectări a aparținut specialiștilor de la Imperial College, conduși de profesorul Neil Ferguson. Într-o primă etapă Ferguson considera că în absența unor măsuri stricte de carantină Marea Britanie s-ar confrunta cu peste 500.000 de decese. Cu anumite măsuri de auto-izolare și protejare a celor vulnerabili numărul morților ar fi de aproximativ 250.000, însă cu ajutorul unor măsuri dure numărul deceselor ar depăși cu puțin 20.000, dintre care 2/3 ar fi murit oricum, susținea Ferguson.

Modelul folosit de Imperial College, cel care a determinat în ultimă instanță schimbarea de strategie politică a guvernului Boris Johnson, care preferase inițial evitarea carantinei, a fost criticat, printre alții de o echipă de cercetători de la Universitatea Oxford. De asemenea, modelul Imperial College nu a fost publicat spre evaluare într-o revistă academică, nu a fost supus niciunei dezbateri științifice până să fie adoptat, iar codul matematic folosit pentru modelare încă nu fusese dat publicității la 1 aprilie. Cu alte cuvinte, s-a impus un model – dintre toate, cel mai pesimist și alarmant – în absența oricărei dezbateri științifice și fără niciun fel de monitorizare publică.

Pe de altă parte, după cum subliniază profesorul John Lee, echipa de la Imperial College a susținut într-o lucrare publicată pe 30 martie că „metodele noastre presupun că schimbările în numerele reproductive reprezintă un răspuns imediat la intervențiile implementate mai degrabă decât un răspuns general și gradual de comportament”. Cu alte cuvinte, după cum comentează profesorul John Lee, „dacă transmiterea virusului încetinește se presupune că acest lucru se datorează carantinei și nu (de pildă) faptului că epidemia ar fi încetinit oricum. Dar tocmai aici se află cheia problemei, cea absolut fundamentală pentru înțelegerea întregii situații?! S-ar putea să-mi scape mie din vedere ceva, dar dacă prezinți o lucrare care încearcă să dovedească de ce funcționează carantina, nu este un pic cam ciudat să începi prin a presupune că funcționează carantina?”

Discuția are implicații profunde deoarece miza ei constă în evaluarea acțiunilor guvernelor. Este clar ca lumina zilei că statistica deceselor nu se potrivește cu alarmismul oficialităților. Dar în același timp autoritățile au trecut deja la cosmetizarea carantinei pe care o prezintă drept un mare succes, avertizându-ne în același timp că ar putea urma alte episoade mai severe sau la fel de severe, condiționându-ne astfel să acceptăm măsuri de izolare socială, reglementări abuzive și pregătindu-i pe bătrâni pentru o continuare a arestului la domiciliu „spre binele lor”, deși consecințele unei asemenea măsuri pentru sănătatea fizică, psihică și emoțională a vârstnicilor sunt devastatoare.

Așadar, și din acest motiv este foarte important să ni se prezinte argumente convingătoare care să demonstreze că într-adevăr carantina a funcționat și că epidemia nu s-a stins de la sine iar măsurile luate nu au fost mai degrabă contraproductive nu doar pe plan economic (și pe cale de consecință și al sănătății) dar și al sănătății stricte din moment ce epidemia s-a răspândit mai ales prin intermediul spitalelor administrate public.

În plan secundar, ar trebui să ne punem întrebări serioase legate de tipul de societate în care trăim, dacă soarta și libertatea noastră au ajuns să atârne de anumite modelări matematice al căror arbitrar cu greu poate fi exagerat și al căror faliment a ieșit la iveală de nenumărate ori în științele sociale.

În același timp, fără cultivarea unui scepticism sănătos și informat față de predicțiile, informațiile și evaluările oficiale, șansele de a pune frână acestui totalitarism medical sunt practic nule. Toate autoritățile implicate efectiv la nivel mondial în managementul acestei epidemii s-au făcut vinovate atât în prezent, dar și în trecut de exagerări grosolane ale unor potențiale pericole epidemiologice.

Profesorul Vasile Astărăstoae mărturisea într-un interviu recent că în timpul gripei porcine autoritățile române au primit o informare de la Organizația Mondială a Sănătății care estima în varianta pesimistă un număr de trei milioane de morți în România, iar în scenariul optimist doar 400.000. Neil Ferguson, profesorul de la Imperial College, afirma în 2009 că gripa porcină ar putea infecta o treime din populația globului și deși nu ar muri trei sau patru milioane de oameni, ar muri cu toate acestea mai mulți oameni decât în timpul unei gripe obișnuite, când mor sute de mii de oameni. De prisos a mai spune că nu s-a întâmplat nimic de felul acesta. În 1999, experții Uniunii Europene au avertizat că boala vacii nebune ar putea ucide 500.000 de oameni, dar în realitate nu s-a confirmat niciuna dintre toate aceste profeții catastrofale.

Poate că oamenii au memoria scurtă sau unele informații publice și documentate din surse oficiale nu ajung la ei. Dar mai există un exemplu gigantic care stă în calea dictaturii medicale, iar acesta este modelul suedez. Suedia este criticată zi și noapte pe toate canalele oficiale fiind un ghimpe uriaș în coastele autoritariștilor de pretutindeni. Asta pentru că regatul scandinav reprezintă dovada limpede că în absența unor măsuri dictatoriale lumea reușește să supraviețuiască, ba chiar se descurcă foarte bine. Și, după cum mărturisea profesorul Ansgar Lohse, directorul spitalului universitar din Hamburg, „politicile suedeze sunt cele mai raționale din lume” iar dacă suedezii vor putea rezista un an în fața presiunii publice și internaționale, se va vedea atunci pe deplin succesul măsurilor luate. (Pe 13 aprilie Suedia cu o populație de 10 milioane de locuitori înregistra 919 decese, în timp ce vecinii danezi, cu o populație de 5,8 milioane de locuitori înregistrau 273 de decese.) Sigur că numărul de morți înregistrat de Suedia este mai mare dar nu se poate vorbi sub nicio formă de vreun dezastru. Și asta fără măcar a lua în considerare impactul complet al carantinei, cu toate costurile uriașe de vieți omenești pe care îl presupune.

Din acest punct de vedere, nu este exclus ca bătălia pentru reziduurile de libertate din lumea modernă să se dea având drept protagoniști pe experții virusologi germani și pe acei suedezii care au preferat să trăiască și să moară liberi.


NATIONAL.RO: Vârful pandemiei se fâsâie. Spitalele de infecțioase sunt goale

Au trecut aproape două luni de la apariția primului caz de coronavirus în România și vârful pandemiei, prognozat și re-re-prognozat de oficiali, refuză să se arate. Spaima indusă de prorocirile cataclismului care se va abate asupra noastră când se vor umple până la refuz secțiile de ATI a cam dispărut, cel puțin în rândul cadrelor medicale. Și asta pentru că spitalele de infecțioase stau goale în așteptarea valului de cazuri grave.

Cazurile semnalate în spațiul public de bolnavi asimptomatici care erau ținuți de peste o lună în spitalele de infecțioase încep să capete acum un înțeles. Vârful pandemiei, pe care românii îl așteaptă cu groază în suflet, o groază sădită în fiecare zi de comunicatorii Guvernului, nu se mai arată. Și, pentru că informațiile și comunicările au fost în mod deliberat confuze, trebuie să precizăm că vârful pandemiei este reprezentat de un număr foarte mare de cazuri deosebit de grave, care necesită ventilație mecanică la secțiile de terapie intensivă. Iar spaima de acest vârf este legată strict de insuficiența numărului de ventilatoare în cazul în care peste 1.000 de oameni ar fi avut nevoie de ele, în același timp. Până în prezent însă, potrivit raportărilor oficiale ale MAI, la ATI sunt internați doar 245 de pacienți, iar dintre aceștia sub 200 necesită ventilație mecanică. Potrivit opiniei prof.dr.Geza Molnar, fostul președinte al Societății Române de Epidemiologice, în acest moment ne aflăm în plin vârf al pandemiei românești. Chiar și modelele matematice ale Institutului pentru Măsurători și Evaluare în domeniul Sănătății, care funcționează în cadrul University of Washington, au arătat că vârful pandemiei în România va fi atins în 13 aprilie, iar 8 mai va fi prima zi în care nu va fi înregistrat niciun deces din cauza COVID-19. Totodată, medicii acreditați de Guvern să emită previziuni s-au învârtit tot în jurul acestor date, cu rostogolirea vârfului fix în ziua Paștelui și zilele de după, cu scopul de a-i înțepeni pe români în case de Sărbători.

Totul este Covid

Sistemul de raportare a morților Covid este, în România, extrem de defectuos. Oricine a contactat virusul sau este în izolare sau în carantină și a decedat este trecut ca mort Covid. În Germania, de exemplu, care are foarte puțini morți raportați, se consideră că este mort Covid doar în cazul în care principala cauză a decesului este coronavirusul. Și este și normal să fie așa, având în vedere și faptul că cei decedați ar fi putut contacta virusul și să fie asimptomatici sau în perioada de incubație. ”Cu raportarea asta, că totul este Covid care decedează, eu zic că stăm foarte bine. La numărul foarte mare de bolnavi, de izolați și de carantinați noi nu avem cazuri grave. Astea la noi sunt foarte puține. Populație atinsă de virusul acesta avem în număr mare, pentru că s-a testat puțin, dar nu avem cazuri grave. Pe zona Clujului, avem un spital de boli contagioase care preia pacienți din cinci județe, încă mai are locuri, iar alte trei spitale pregătite doar pentru Covid sunt aproape goale. Și așteptăm să vină ăia mulți, ăia gravi despre care se tot spune. Acum au spus că vârful este așteptat în 15-20 aprilie, nu știu dacă vom vedea așa ceva”, ne-a declarat Radu Vasile, co-președinte al Federației Solidaritatea Sanitară. Și în celelalte județe ale țării spitalele stau goale, pregătite pentru vârful pandemiei, în timp ce starea bolnavilor fără Covid-19 se agravează din cauza restricțiilor la internări impuse de Guvern.

Informații medicale și nu numai despre coronavirus (de la dr. Olga Simionescu și Adriana Pistol)

În condițiile în care noul virus este unul nou, ale cărui simptome și patologii nu sunt cunoscute și generează o imensă panică, o serie de informații cât mai bine documentate sunt necesare pentru a ști cum să reacționăm cât mai eficient sanitar, dar și psihologic. O sursă de informare serioasă este doamna dr. Olga Simionescu. Redăm mai jos un interviu realizat de Marius Tucă în data de 16 martie, cu câteva idei spicuite pe scurt. Acestea sunt dezvoltări ale unui articol de prezentare, pe care îl preluăm la final.

Pe lângă problemele sanitare, foarte importante sunt și cele economice, culturale, religioase, educaționale, care nu trebuie neglijate, cum vedem că se întâmplă deocamdată. Nu putem trata boala ca și cum am fi niște animale, ci în toată complexitatea factorilor sociali umani. Așteptăm o abordare mai serioasă din partea guvernului nostru și chiar la nivel mondial. În acest sens, metoda adoptată de englezi nu pare deloc falimentară.

Rezumat:

– virusul corona nu este unul necunoscut în rândul medicilor; este știut încă din 1960. Se transmite de la animale și păsări și a fost celebru în anii 2002 și 2012;

– însă virusul descoperit în Wuhan la sfârșitul lui 2019 este unul diferit, care a făcut inițial 131 de victime mortale cu pneumonii mortale;

– s-au îndeplinit criteriile de declarare a pandemiei, adică peste 100.000 de cazuri în peste 100 de țări;

– ce nu se știe este de ce unii oameni fac forme ușoare asimptomatice, iar alții forme severe;

– panica este dăunătoare, fiind generalizată nu doar la noi în țară;

– cum se transmite: de la persoane infectate prin picături Pfluge (nazale), aerosoli (particule aflate în aer), pe suprafețe;

– virusul este caracterizat de o diseminare extraordinară, fapt ce alimentează teoria că este unul de laborator;

– nu trebuie să atingem fața, pentru că ochii, gura și nasul sunt căile de infectare și este necesară igiena, spălatul pe mâini;

– și masca simplă protejează dacă nu stăm în apropierea persoanelor cu simptome de infecții respiratorii. E mai mult decât nimic;

– distanța de protecție față de persoane este de 90 de cm;

– este bine ca mâncarea să fie prelucrată termic pentru că virusul nu iubește căldura;

– există diverse teorii despre mutațiile virusului, care-l fac mai slab sau să aibă anumite particularități. Mai există și alți factori care influențează forma agresivă (L) sau slabă (S), cum ar fi vârsta și comorbiditățile, probleme de apărare imunitară și teoria receptorului de ECA2 (min. 14-16);

– în România se pare că a ajuns virusul mai slab;

– în Italia este posibil să fie o populație îmbătrânită și zona Lombardia nu a fost izolată rapid;

– există diferite teorii ale conspirației cum a apărut virusul, dar acum trebuie să vedem cum să scăpăm de el;

– există foarte multe implicații negative economice serioase;

– există două metode de abordare: prin carantină și cel englez mai detașat. Se spune că serviciul imunolog englez este unul dintre cele mai bune. Bătrânii de peste 70 de ani sunt sfătuiți să stea în casă. Se permite circulația mai mult pentru a se evita panica decât pentru a se imuniza oamenii;

– există suficiente teste? Sunt știri că vor fi implicate și companii private care vor sprijini în acest sens. Testele trebuie făcute doar în medii autorizate;

– preconizări: vârful va fi în aprilie, vor fi și decese; în câteva luni lucrurile se vor liniști;

– teoria S și L este a chinezilor și este controversată;

– pentru dezinfectare este nevoie de biocid, nu este suficient spirtul/alcoolul;

– să ne rugăm pentru că nu totul ține de om;

– spălarea fructelor și alimentelor care nu pot fi încălzite scade riscul contaminării;

– teoretic se poate transmite prin intermediul banilor;

– teorii ale conspirației, că a fost totul pregătit (min. 34);

– un îndemn la rațiune și la calm.

Activenews: Profesor Universitar Doctor Olga Simionescu, precizări importante în contextul epidemiei de coronavirus

Ce cred eu despre Corona virus (răspuns la telefoane):

1. Este un virus cu ARN, din familia virusurilor Corona cunoscute încă din 1960, la oameni și animale (păsări, mamifere). Se numește „noul corona” fiindcă au mai fost infecții cunoscute în 2002 (SARS-CoV) și în 2012 (MERS-CoV). Noul Corona Virus are simbolul SARS-CoV-2 și determină boala COVID-19. El a început în Wuhan în 2019, decembrie și s-a răspândit în întreaga lume.
2. Fiind virus cu ARN (beta corona virus), face mutații, parte naturală a ciclului celular, astfel că există două serotipuri principale: L agresiv, cu diseminare rapidă și S mai blând, cel clasic. Deși virusul poate afecta orice populație, se pare că în Wuhan (de unde a pornit) și în Italia a fost serotipul L, iar în România serotipul S. Aceasta este legată de susceptibilitatea genetică a populației, virusul nou corona intrând în celulă omului prin receptorul ACE2 (enzima de conversie a angiotensinei). Există contestatari ai teoriei mutationale, inclusiv o voce de la Yale, pe motiv că din lanțul lung de nucleotide (30000) doar câteva ar fi afectate. Însă eu cred că formele diferite de boală nu țîn doar de imunitatea individului, ci și de aceste două tulpini.
3. OMS a declarat deja pandemie, adică o epidemie întinsă pe multe țări. Asta nu trebuie să însemne panică a populației, ci doar atenție și măsuri sporite de protecție și protocoale de testare, transport, măsuri epidemiologice și tratament.
4. Noul corona virus se transmite prin picături Pfluge, particule virale, aerosoli, contact cu suprafețe infectate. Alcoolul sanitar nu este suficient și nici clorhexidină. Sunt necesare substanțe biocide, pe baza de alcool. Trebuie evitate aglomerările, mijloacele de transport în comun, strangerile de mâna
5. Masca protejează și este imperativ să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun minimum 20 de secunde odată, de mai multe ori.
6. Mâncarea trebuie prelucrată termic.
7. Există formă ușoare, medii, severe ale bolii, în funcție de serotip și de răspunsul imun al pacientului infectat. Sunt mai grav interesați vârstnicii și mai puțin interesați copiii.
8. Transmiterea mult mai rapidă decât a virusului gripal a alimentat teoria că noul coronavirus este fabricat în laborator în scopuri de armă biologică și că a fost scăpat de sub control.
9. Există consecințe economice semnificative (linii aeriene au dat faliment, a scăzut bitcoin-ul, turismul în multe țări a fost lichidat, bursele s-au prăbușit), iar lipsa de la serviciu a oamenilor, chiar și cu home working, va avea urmări.
10. S-a instituit panică în populații din numeroase țări, întreținută de TV în principal, dar și de altele din media (emisiunile au înfulecat hulpav din subiect), precum și de frica oamenilor de boli.
11. Mulți „oameni de bine” vor intermedia teste, vor propune vindecări, vor specula prețul la măști și consumabile.
12. Un vaccin va fi disponibil în cel mai devreme un an, restul este fantezie pură.
13. În România, medicii priviți sunt acum priviți ambivalent (pe de o parte sunt toți corupți, fără afect, autosuficienți, dar și necesari, iată, în perioade de restriște); personalul medical instruit rămâne „umărul principal” în tratarea bolii. Și generalizarea referitoare la corupție și la celelalte face parte din preconcepțiile unora care cu siguranță n-ar fi stat vreodată să învețe toată viață, însă se uită cu jind/ invidie la alții care muncesc până cad.
14. Medicii de la Matei Balș sunt excepționali. Spitalul „Colentina” este lipit de „Matei Balș” și am lucrat împreună mult. Geniali.
15. Testarea se face doar la cei veniți din ariile de incidența crescută, precum și la pacienții simptomatici. Simptomele (tușe, febra, astenie, dureri musculare) nu diferă mult de cele ale gripei sau rhinovirusurilor.
16. ISU merge perfect, de multă vreme. DSP s-a profesionalizat. Interviul nereușit de la Timiș nu se pune.
17. Pentru cei care am trăit în comunism o perioada, calmul este un element dobândit (nu ne facem acum provizii, căci stăteam la coadă la carnea de porc de 37 lei 50 cu orele și o dramuiam). Este multă manipulare și histrionismul dâmbovițean înflorește. La ele se adaugă și sindromul ipohondriac accentuat mai ales la bărbații români.
18. Învățatul de al distanță (e-learning) când școlile sunt închise pare să fie singură soluție că să nu se înghețe anul școlar/ universitar. It’s more than nothing.
19. Totul se va scumpi după. Avioanele, vacanțele, alimentele. Lumea se va urgisi.
20. Sunt sigură că noi vom trece cu fruntea sus și nu trebuie să ne speriem. Cel mai rău scenariu poate fi să ne infectăm, însă cu siguranță vom scăpa”, a scris Olga Simionescu pe contul său de Facebook.

Un alt interviu interesant, util și cu greutatea unui medic de specialitate este cel de mai jos, realizat cu dr. Adriana Pistol, în care se spune, printre altele, că starea de carantină nu trebuie să dureze foarte mult și că metoda englezilor este posibil să fie mai bună. Și, lucru foarte important, atrage atenția asupra riscurilor economice și de altă natură foarte mari, care nu trebuie neglijate:

Vaccinarea obligatorie adoptată în Comisia de Sănătate

Preluăm un articol AgerPres care informează despre adoptarea în unanimitate în şedinţa Comisiei pentru Sănătate a proiectului de lege vizând vaccinarea obligatorie, la care adăugăm o singură precizare finală, urmând ca, în măsura în care vom găsi răgaz, să completăm opiniile noastre în secţiunea de comentarii:


Buicu (PSD): De astăzi mergem pe obligativitatea vaccinării copiilor/ Consimţământul trebuie obţinut

Vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie, după ce deputaţii din Comisia pentru sănătate au votat, luni, în unanimitate, introducerea acestui amendament în proiectul legii vaccinării.

Proiectul de lege trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaţilor – care este decizională.

“Încă nu am terminat raportul, am terminat şedinţa comisiei în care am dezbătut Legea vaccinării. Dacă până acum mergeam pe acest concept unanim, al obligativităţii informării, de astăzi putem vorbi şi despre o obligativitate a vaccinării. Dar nu vorbim despre un consimţământ prezumat, aşa cum el era trecut iniţial în proiectul de lege, acest punct a fost scos din lege, celelalte obligaţii rămânând incluse în lege, începând de la nivelul medicilor, la nivelul Ministerului Sănătăţii, Caselor de asigurări şi aşa mai departe. Consimţământul prezumat ar fi însemnat că de la naştere oricine ar fi considerat că îşi dă consimţământul pentru a fi vaccinat. Nu, acest consimţământ trebuie obţinut”, a explicat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu.

El a precizat că sancţiunile, în principiu, au rămas aceleaşi, pornind de la avertisment într-o primă fază, ulterior fiind prevăzute amenzi.

“Cea mai mare amendă este, din câte ştiu eu, de până la 10.000 de lei. Părinţii care nu vor să vaccineze un copil pot să aibă un motiv. Dacă există un motiv de nevaccinare, şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară, ei au posibilitatea, fără niciun fel de problemă, să refuze vaccinarea. Există nişte mecanisme prin care odată la 3-4 luni li se va prezenta părinţilor care este situaţia, se va discuta cu ei, li se va spune despre toate beneficiile legate de vaccinare”, a adăugat Buicu.

Referindu-se la un protest organizat luni în faţa Palatului Parlamentului împotriva vaccinării obligatorii, Florin Buicu a susţinut că noua lege “introduce mecanisme protective pentru părinţi”, adică Ministerul Sănătăţii sau producătorii vor fi responsabili pentru apariţia unor eventuale probleme secundare sau accidente.

“Am încercat prin modificările rezultate în urma discuţiilor de astăzi din comisie să introducem nişte mecanisme protective pentru părinţi, astfel încât, în cazurile în care, de exemplu, apar probleme legate de efecte secundare sau de acest tip, Ministerul Sănătăţii să fie cel care să plătească contravaloarea acestor probleme care apar. Pe de altă parte, producătorii vor fi responsabili de eventualele accidente care apar. (…) Vaccinarea obligatorie este pentru copii, în schimb există anumite situaţii în care şi vaccinarea adultului poate fi obligatorie. Vorbim de angajaţi din anumite instituţii a căror activitate poate avea impact în sănătatea publică”, a afirmat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor.

Întrebat de ce nu s-a venit mai devreme cu o decizie, în contextul în care proiectul de lege este din 2017 în Parlament, Buicu a recunoscut că apariţia riscului epidemiei de coronavirus a grăbit dezbaterile comisiei.

Buicu a mai susţinut că a primit numeroase mesaje şi de la cei pro şi de la cei anti-vaccinare, alături de toţi deputaţii din Comisia pentru sănătate, care au votat însă în favoarea obligativităţii.

“Nu apare această lege doar de dragul de a amenda părinţii. Scopul legii vaccinării este în primul rând de a stabili obligaţiile către Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate, (…) responsabilităţile DSP-urilor, asigurarea finanţării necesare pentru aşa ceva, de unde se plătesc banii şi abia pe urmă ajungem la aceste obligaţii pe care le vor avea părinţii. (…) Legea se aplică doar de la momentul aplicării ei în Monitorul Oficial. Costurile cu aceste vaccinuri sunt determinate de costurile de achiziţie, pe de o parte, a vaccinărilor, dar, şi aici este un “dar”, se decontează corect, inclusiv consultaţiile pe care le fac medicii de familie, inclusiv campaniile de informare care vor fi derulate vor putea fi decontate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii”, a explicat Buicu.

Parlamentarul a mai spus că, pentru angajatorii care achiziţionează vaccinurile, cheltuielile sunt deductibile fiscal.

“Sunt şapte vaccinuri prevăzute în lege. (…) Erau anumite prevederi, ca în proiectul iniţial, erau la nivel de ordin de ministru, toate sau majoritatea dintre ele au fost ridicate la nivel de hotărâre de guvern. În situaţii speciale, Guvernul, prin HG, poate stabili şi alte lucruri, dar în situaţii speciale. Acestea nu sunt aşa de capul Guvernului, ci vin de fapt într-un context mult mai larg, la recomandarea instituţiilor europene, respectiv OMS”, a detaliat deputatul PSD.

AGERPRES/(A – autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Nota noastră: Deşi cosmetizată cu felurite argumente care vizează responsabilităţile autorităţilor sau ale furnizorilor de vaccinuri, legea ţinteşte în mod evident, în primul rând, în dreptul părinţilor de a veghea la starea de sănătate a propriilor copii.

Mecanismul de informare despre care face vorbire legea reprezintă o menghină birocratică destinată să înfrângă voinţa părinţilor circumspecţi, smulgându-le sub ameninţare, printr-o formă explicită de violenţă, un consimţământ viciat, nedemn şi imoral.

Pentru a fi perpetuat discursul paralel şi abuzul de putere iniţiat de autorităţi se refuză angajarea în dialog şi se urmăreşte dispersarea costurilor politice ale acestei iniţiative către întreaga clasă politică. Totodată, cei care se opun acestui proiect legislativ sunt desfiinţaţi moral atât de adversari cât şi de falşi-aliaţi.

Legea nu este încă adoptată, dar nici mult nu mai este până acolo.

Concluzionăm arătând că, deşi opiniile noastre în privinţa vaccinării sunt oarecum nuanţate, suntem ferm împotriva oricărei forme de obligativitate. Avem în vedere atât obligativitatea vaccinării cât şi obligativitatea “informării despre beneficiile vaccinării”, termen care ascunde forme directe de presiune, pe care le considerăm absolut incompatibile cu liberul arbitru, cu autonomia personală şi cu demnitatea umană. Regăsim în această modalitate perfidă de introducere a “costurilor de frecare birocratică” (engl. friction costs) corespondentul în realitate al prorociilor Sfântului Paisie Aghioritul care vorbea despre “politeţea europeană” care nu va obliga, nu va pedepsi, dar omul nu va mai putea trăi dacă nu se supune. Dat fiind faptul că deja există nenumărate modalităţi şi chiar cazuri concrete în care autorităţile sau medicii de familie condiţionează actul medical ori condiţiile în care acesta este exercitat, de efectuarea integrală a vaccinurilor prescrise, considerăm că discuţia despre efectele benefice ale vaccinurilor nu face decât să mascheze turnura nepermisă a statului român către despotism biopolitic.

Facem un apel inedit către cititorii noştri, să nu aducă în discuţie subiectul “utilităţii vaccinurilor”, indiferent de modul de formulare/camuflare, întrucât nu această temă ne interesează. Ortodoxia nu recunoaşte instituţia “binelui făcut cu forţa” aşa încât orice trimitere la acest argument va fi înlăturată. Iertaţi-ne!

Finanţare exorbitantă pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi

Sursă imagine: PressOne.ro

Deși ne bucurăm sincer că Iașul este primul oraș căruia i s-a aprobat linia de finanțare pentru construirea noului Spital Regional de Urgență, totuși, nu putem ignora costul stupefiant de mare cu care se demarează acest proiect de investiţii, cu atât mai mult cu cât discuţiile iniţiale prevedeau finanţări de până la cinci ori mai mici!

Astfel, portalul Hotnews.ro informează că Primul contract de finanțare a unui spital regional, cel din Iași, a fost semnat:

Contractul de finanțare pentru construirea Spitalului Regional de Urgență din Iași, primul contract de finanțare a unui spital regional din România, a fost semnat luni de ministrul Sănătății, Victor Costache, și de ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ștefan. Prin acest contract se asigură finanțarea primei faze de dezvoltare a proiectului prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 500.805 mii de euro, suma urmând să acopere toate cheltuielile aferente proiectării, construcției, dotării și operaționalizării Spitalului Regional de Urgență din Iași.

Astăzi am semnat, în prezența vicepremierului, dna Raluca Turcan, primul contract de finanțare pentru cel mai avansat dintre spitalele regionale si am reusit atingerea unui obiectiv important din Programul de guvernare, urgentarea proiectelor mari de infrastructură. Vom continua colaborarea cu Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional pentru semnarea în cel mai scurt timp și a celorlalte două contracte de finanțare, pentru construirea Spitalelor Regionale de Urgență din Cluj și Craiova“, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătății și Ministerul Fondurilor Europene continuă discuțiile pentru extinderea sprijinului Comisiei Europene pentru realizarea acestor proiecte majore, mai spune Victor Costache.

Deşi articolul preluat arată cu certitudine că cele trei spitale vor fi construite cu bani europeni, totuşi regimul de investiţii este unul de cofinanţare, rata de cofinanţare fiind de 50%. În acest sens este relevant un interviu acordat de fostul comisar european Corina Creţu portalului Pressone.ro, din 25.11.2018, în care aceasta descria angajamentul financiar european, cunoscându-se că acesta rămâne neschimbat până în anul 2021, când va începe un alt exerciţiu bugetar european:

− Câți bani a alocat Comisia Europeană până acum și câți a folosit Guvernul României pentru proiectele celor trei spitale regionale?

Corina Crețu: În cadrul Programului Operațional Regional, Guvernul României a propus alocarea a 150 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru proiectele celor trei spitale regionale de urgență. De asemenea, pentru a acoperi costul total, estimat la 300 milioane de euro, al celor trei spitale regionale, Guvernul României s-a angajat să pună la dispoziție jumătate din această sumă, cealaltă jumătate fiind acoperită din fonduri europene. Pentru a putea demara cele trei proiecte și pentru ca acestea să genereze cheltuieli, Comisia va trebui să primească aplicația, să revizuiască și, mai apoi, să accepte cererea de finanțare depusă de autoritățile române.

− Poate Guvernul să finanțeze mai departe lucrările din fonduri europene? (În țară se induce ideea că ar trebui să le finanţăm din bugetul propriu.)

− Proiectul studiilor de fezabilitate a indicat inițial un cost total pentru cele trei spitale regionale estimat între 1,2 și 1,5 miliarde de euro. Aceste costuri ar acoperi: proiectarea spitalelor, construcția și supravegherea, echipamentele necesare, pregătirea personalului, infrastructura suplimentară (de exemplu, utilități, drumuri de acces, parcări etc) și reabilitarea spațiilor vechi din spital. Construcția celor trei spitale regionale este o investiție complexă, care nu se rezumă doar la construcția a trei clădiri noi. Cum va fi acoperită diferența dintre finanțarea alocată în cadrul Programului Operațional Regional și costul estimat ce rezultă din studiile de fezabilitate ține în totalitate de autoritățile române. Din perspectiva noastră, există alte soluții ce pot fi luate în considerare: realocarea fondurilor UE din cadrul Programului Operațional Regional sau din alte programe operaționale; împărțirea proiectelor în etape (una, în cadrul Programului actual, iar alta, în cadrul următorului Program de fonduri structurale, pentru perioada 2021-2027).

− Vă rog să precizați la ce programe și la ce sume ne putem gândi.

− Așa cum am menționat deja, celor trei spitale regionale le-au fost alocate până în prezent 150 de milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul Programului Operațional Regional. Rata de cofinanțare a FEDR este de 50%, ceea ce înseamnă o contribuție națională a României de 150 de milioane euro. Reiterez faptul că, în cazul în care România dorește să aloce o sumă mai mare din fondurile europene pentru aceste spitale, autoritățile române trebuie să înainteze Comisiei Europene o solicitare în acest sens, în regim de urgență. În cazul în care autoritățile naționale nu doresc să utilizeze fonduri UE pentru spitale, Programul Operaţional trebuie să fie din nou modificat, iar cele 150 de milioane de euro să fie alocate în scopuri diferite. Și în acest caz este nevoie de o solicitare din partea autorităților naționale.

Adăugăm faptul că anterior s-a discutat despre derularea investiţiilor în faze distincte, tocmai pentru ca liniile de finanţare să fie angajate în noul buget european, când se speră că vor fi obţinute rate de cofinanţare de până la 85%. Dar în condiţiile în care planul de investiţii prevede realizarea a opt astfel de spitale, iar costurile unitare iniţiale, pe hârtie, sunt atât de mari, ne putem întreba în modul cel mai serios posibil care va fi pragul bugetar pe care România îl va atinge la finalizarea acestor proiecte, demarate în condiţiile actuale. Întrebarea se susţine cu atât mai mult cu cât proiectul pentru Iaşi prevede o unitate medicală de 800 de paturi, iar proiectul pentru Bucureşti ar urma să fie pentru o unitate medicală “gigant” de 2500 de paturi.

Toate acestea în condiţiile în care depăşirea bugetului alocat iniţial este „sport naţional” în România. De pildă, Arena Naţională este proiect dus la bun sfârşit care iniţial a fost bugetat, generos, cu o sumă de 94 milioane de euro, mult-mult peste standardele de cost europene, dar a fost finalizat cu cheltuieli totale de (doar!) 234 milioane de euro. În aceeaşi ţară, în aceeaşi perioadă, Cluj Arena a fost construită cu suma totală de 36,3 milioane de euro, depăşindu-se bugetul iniţial alocat cu 30%.

Reamintim că preţul final (deci cel contabilizat după utilare şi dare în folosinţă!) al celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa, a fost de 1,5 miliarde dolari! În euro, vorbim despre puţin peste dublul sumei alocate pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, comparat cu o clădire de 163 de etaje, finisată în condiţii de lux extrem.

Costurile programate pentru Spitalul Regional Cluj-Napoca sunt atât de mari încât Consiliul Judeţean a luat în calcul inclusiv posibilitatea derulării investiţiilor în regim propriu. Este relevantă reacţia preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe care, într-o reacţie pentru Hotnews.ro, se întreba dacă aceste spitale urmează să fie construite sub ocean:

Șeful CJ Cluj mai spune că pașii pentru construcția spitalului ar putea fi demarați imediat după obținerea finanțării, posibil anul viitor: “Noi în momentul în care obținem finanțarea, dăm drumul imediat, vedem ce studii are Ministerul Sănătății, avem PUZ-ul făcut deja pentru teren, 14 hectare, terenul este foarte generos, la ieșirea din Cluj spre Oradea. Noi estimăm că anul viitor am putea să demarăm acești pași pentru construirea spitalului. Pe aceste considerente, dacă se modifică ghidul, noi putem foarte simplu să depunem noi proiectul, să obținem finanțarea europeană și să dăm drumul la lucrări, la studiu de fezabilitate, la tot ce înseamnă un astfel de spital. E totuși o clădire de spital, nu construim sub ocean și nici nu construim turnuri de 200 de etaje. Construim totuși o clădire de spital, despre asta vorbim.”

Întrebat cât se estimează că va costa clădirea spitalului, Alin Tișe spune că și la acest capitol, lucrurile la Ministerul Sănătății sunt neclare: “Ministerul a făcut atât de multe studii că nu mai știu pe care să le cred. Au vorbit de 150 de milioane de euro, apoi de 200 de milioane de euro, apoi de 250. Noi nu suntem aici la loto, construim o clădire de spital, nu înțeleg ce este atât de complicat. Există standarde de cost pentru tot ceea ce se construiește în ziua de azi, nu inventăm apa caldă. Toate aceste lucruri se cunosc, nu trebuie să inventăm nimic, noi trebuie doar să le aplicăm.”

Încheiem acest colaj fără să formulăm concluzii, preluând un articol din Ziarul Financiar din luna octombrie 2019: Costuri la stat versus la privat. Viitorul spital regional de la Craiova de 600 de milioane de euro costă proporţional de cinci ori mai mult decât a investit orice operator privat într-un spital nou: Se pot construi spitale regionale şi mai ieftin

Statul a calculat că va cheltui 600 mil. euro pentru Spitalul Regio­nal de la Craiova de 900 de paturi, de cinci ori mai mult decât a investit în mod proporţional un operator privat într-un spital. Spre exemplu, Spitalul Sfântul Constantin, ultimul mare spital privat deschis la Braşov, de către antreprenorul Mihai Miron, a presupus o investiţie de 23 mil. euro, la un număr de 150 de paturi, şase săli de operaţie, sală de terapie intensivă şi de transplant. Proporţional, un spital de 900 de paturi ar trebui să coste circa 140 mil. Euro. Un pat în viitorul spital din Craiova ar costa 660.000 de euro, în timp ce la Spitalul Sf. Constantin investiţia într-un pat este de 150.000 de euro, de cinci ori mai puţin decât la Craiova.

Această estimare corespunde sumelor preconizate iniţial de Ministerul Sănătăţii, în anul 2010, sume despre care putem admite în mod rezonabil că au fost, la acel moment, umflate mulţumitor:

Construcţia unui spital judeţean de urgenţă cu 462 paturi costă 89,66 milioane euro, iar cea a unui spital regional de urgenţă cu 786 de paturi necesită 156,49 milioane euro, potrivit proiectului privind standardele de cost al lucrărilor de investiţii, elaborat de Ministerul Sănătăţii.