„Dragii mei, bine v-am regasit! Dincolo de cordialitati, nu este bine; nu este bine pentru noi, nu este bine pentru democratia din tara noastra, pentru democratia din Europa si, desigur, din intreaga lume. Suntem in decembrie 1989 si simtim viforul dictaturii. Sigur, ati auzit bine. in ultimele zile am reusit sa ne intoarcem in urma cu 35 de ani. Este frig si democratia a inghetat.
Presa nu mai este libera, iar cei care sunt in presa si doresc sa fie liberi lupta in transee. Membrii Clubului de Presa sunt amenintati de institutiile statului cu inchisoarea daca isi mai permit sa vorbeasca macar despre razboi in spatiul public. Nici macar discutiile bazate pe un viitor previzibil, pe iminenta razboiului in care riscam sa fim implicati nu mai sunt permise. E de neimaginat! Democratia este sfasiata, presa, paralizata. In ceea ce ma priveste, ati vazut, acum se cauta fabricarea de probe, de dovezi false. Cand nu gaseste ceva despre un om corect, stim ce face Sistemul: fabrica si inventeaza probe. Presupun ca se doreste spectacolul catuselor in ceea ce ma priveste. Mai tineti minte plimbarile de compromitere a unor persoane publice in regimul DNA de varf? Plimbau politicienii sau oamenii de afaceri cu catuse, ii decimau public. Sistemul asta face si asta facea permanent: iti punea pecetea de corupt, de hot, de strigoi si dupa aceea te elibera. Cineva facea o plangere mincinoasa si acela era dosarul lor, suficient cat sa joace spectacolul morbid al eutanasiei de imagine a unui om.
Ei bine, acele vremuri au revenit, pentru ca vor sa ascunda planurile lor malefice, prin denigrarea mea, conform scenariului pe care vi l-am descris mai sus: arestarea, impiedicarea unei noi candidaturi, dezintegrarea mea umana. Da, acestia sunt ei. Asa arata pericolul pentru toti, asa arata monstrii pe care ii avem in jurul nostru. De aceea fac un apel la toate institutiile internationale sa trimita observatori si sa verifice modul in care aceste alegeri au fost realizate, sa se observe precedentele periculoase pe care Curtea Constitutionala a Romaniei (daca se poate numi asa) le-a creat la adresa intregii democratii internationale si, evident, sa ancheteze independent orice ingerinta a unui stat extern. Va rog sa luati in calcul ca, prin ceea ce fac aceste institutii romanesti perfide si corupte, daca li se permite, evident, vor reinstaura tirania si atunci oricare dintre voi poate pati acelasi lucru pe care mi-l fac si mie in aceste momente. Nu am ce sa le mai spun, pentru ca politicienii incearca sa ascunda mizeriile lor sub presul natiunii noastre si practic isi doresc sa stearga bocancii murdari pe chipul democratiei (cat a mai ramas din ea). Uniunea Europeana mai pretuieste demnitatea umana? Asta este intrebarea. Atunci sa ia atitudine. SUA, care ne sunt parteneri? Atunci sa ne fie cei mai buni parteneri in pastrarea valorilor democratice. Momentan pare ca suntem un popor singur si parasit de partenerii nostri. Sper sa ma insel, dar asa simt. Repet, suntem in decembrie 1989. Politicienii nostri in loc sa ne duca in viitor, intr-un viitor prosper, ne-au intors in trecutul negru, dictatorial, securist si comunist, comunistoid, de fapt. Acest lucru nu-l putem accepta. Va rog, sa fim impreuna, sa fim uniti, sa fim curajosi si sa refacem Romania! Va multumesc!”.
Nota noastră:
Într-un mesaj difuzat azi noapte, Călin Georgescu face apel la partenerii din UE şi din SUA pentru a interveni în sprijinul democraţiei româneşti şi în sprijinul său, personal, în contextul unor abuzuri vădite, specifice regimului comunist. Acest semnal poate fi interpretat ca o dovadă a pierderii sprijinului politic prezumat că ar fi contribuit la traseul său electoral. Pare că a rămas singur şi o recunoaşte public în contextul unui scandal mediatic prefabricat în care se urmăreşte stabilirea unei legături cu Horaţiu Potra, reţinut ieri şi prezentat astăzi tribunalului pentru luarea măsurii arestării preventive.
Deşi a negat anterior că s-ar fi întâlnit cu Horaţiu Potra, în presă au fost publicate fotografiile rezultate în urma unui filaj în care Călin Georgescu se găseşte la masă, la o terasă, împreună cu Eugen Sechilă şi Horaţiu Potra. Ulterior, Realitatea TV a demonstrat că fotografiile au cel puţin doi ani vechime, întrucât între timp respectiva terasă a fost renovată şi mobilierul înlocuit. Eugen Sechilă a precizat că întâlnirea ar fi avut loc în urmă cu patru ani. Călin Georgescu a explicat că a uitat despre această întâlnire, întrucât în răstimp s-a întâlnit cu mii de persoane în împrejurări similare.
Tonul mesajul său de peste noapte este unul pesimist, temător chiar. Călin Georgescu nu a făcut încă apel la sprijin popular şi la agregarea unei mişcări sociale de susţinere, dar trebuie adăugat că apelul la susţinere populară este păcatul politic capital între cei afiliaţi masoneriei. Acest aspect nu este fără relevanţă în poza momentului, cu atât mai mult cu cât (din câte cunosc) Călin Georgescu nu a confirmat speculaţiile colportate de massmedia din Israel referitor la intenţia mutării ambasadei României la Ierusalim. Dimpotrivă, surse apropiate au negat veridicitatea acestor concesii şi, până în acest moment, nu există un angajament public al lui Călin Georgescu faţă de puterea evreiască.
O noutate importantă este că persoane cu profil public au afirmat deja că îl consideră pe Călin Georgescu preşedintele României, inclusiv partide politice neparlamentare precum PNŢCD-ul condus de Aurelian Pavelescu, poziţie pe care o adopt şi eu. Totuşi Călin Georgescu nu a revendicat titlul de preşedinte şi nu a îndeplinit niciun gest neechivoc de acceptare, în sensul ducerii spre consecinţele politice primare a denunţării Loviturii de stat.
Una dintre explicaţiile posibile rezidă în lipsa sprijinului efectiv aşteptat, aşa cum s-a întâmplat în alte cazuri când occidentul a recunoscut drept preşedinte legitim altă persoană decât cea care a fost declarată câştigătoare (cazul Venezuelei, de pildă). În lipsa unui act public de sprijin (endorsement) – pe care îl bănuiesc condiţionat de concesii substanţiale faţă de stăpânii lui Donald Trump, şi fără să ia povara construcţiei polului propriu de putere (efort cvasi-imposibil în aceste împrejurări), timpul curge împotriva lui Călin Georgescu.
Pe de altă parte, întrucât se află sub presiune, chiar prigoană, Călin Georgescu nu poate risca în acest moment să pună începutul unei mişcări social-politice organizată, românească, aptă să producă putere. Fără un capital de putere pe care să se poată baza, este probabil că doreşte conservarea energiei emoţionale a electoratului şi a simpatiei de care încă beneficiază.
Obiectivul prioritar al regimului Iohannis este inocularea convingerii că domnul Călin Georgescu oricum nu ar fi fost o opţiune potrivită pentru funcţia de preşedinte, chiar şi dacă ar fi fost lăsat să câştige mandatul.
Se urmăreşte deci provocarea unei deziluzii colective împotriva sa, iar eşecul construirii unei baze de putere ar reprezenta un risc sever pentru încrederea cu care deja a fost învestit.
Totodată, este de aşteptat ca sistemul represiv să îi destructureze bob cu bob şi om cu om reţeaua de sprijin, pornind de la bază materială, apoi secretariat şi voluntari şi chiar până la descurajarea persoanelor care sugerează public o preferinţă pentru Călin Georgescu. Relevantă este atacarea bazei sale materiale de minimă subzistenţă, anume faptul că domiciliul familial i-a fost deconectat de la energie electrică şi că se află sub filaj agresiv.
Mai trebuie remarcat că adversarul său personal, generalul Lucian Pahonţu, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază a demnitarilor, despre care s-a afirmat că a făcut presiuni în sistemul judiciar pentru a obţine arestarea lui Călin Georgescu, este unul dintre cei mai importanţi masoni din România, având în subordinea sa o adevărată „lojă a sistemului”. Nu sunt puţine vocile care îl descriu pe acest funest personaj drept cel mai puternic om din România, cineva care poate negocia în nume propriu avantaje personale sau de grup direct cu mai marii lumii. În mod cert, grupul afiliat domnului Pahonţu nu ar avea rezerve în acordarea oricăror concesii în scopul menţinerii puterii.
După toate aparenţele, Călin Georgescu se îndreaptă spre un martiriu în care închisoarea este cea mai favorabilă variantă. Cu siguranţă că, în acest caz, noi vom fi cei care vom achita aurul şi preţul de sânge aferent înfrângerii sale.
Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi din Ucraina publică un comunicat care informează despre blocarea mai multor websiteuri religioase, consecutiv desfăşurării mai multor percheziţii domiciliare şi arestării a trei dintre jurnaliştii ortodocşi care au scris despre persecutarea Bisericii de către autorităţile ucrainene.
Comunicatul pune în relaţie măsurile luate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) de intenţia anunţată de scoatere în afara legii a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, autonomă şi independentă, rămasă formal sub ascultarea Patriarhiei Ruse. Legea care dispune măsura interzicerii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, de care aparţine şi mitropolitul român Longhin Jar şi Mănăstirea Bănceni, a trecut de prima lectură parlamentară şi aşteaptă votul final, cu amendamente.
Măsurile preparative vădesc caracterul sistematic al persecuţiilor, o adevărată politică de stat de prigonire a ortodocşilor ucraineni, dintre care un număr semnificativ sunt şi etnici români.
Biserica Ortodoxă Română a evitat să condamne persecuţia sângeroasă a ortodocşilor din Ucraina chiar şi atunci când presa română a solicitat exprimarea unui punct de vedere pe subiect, în contextul organizării mai multor proteste la Bucureşti în faţa Ambasadei Ucrainei sau în contextul maltratării violente a vlădicăi Longhin Jar.
Prin vocea purtătorului de cuvânt din acel moment, Biserica Ortodoxă Română a îndemnat pe ortodocşii români din Ucraina să „se adecveze” situaţiei, fără a emite niciun îndemn sau mesaj adresat celorlalţi ortodocşi din Ucraina, victimele represiunii deschise, impenitente, ale statului ucrainean.
Recent, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat înfiinţarea de către etnicii români din teritoriile noastre istorice a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, iniţiativă primită cu reticenţă atât de Biserica Ortodoxă Ucraineană cât şi de schismaticii ucraineni, sprijiniţi de autorităţile de stat şi de către controversatul patriarh al Constantinopolului.
Iniţiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, emisă în contextul ignorării ostentative a suferinţelor ortodocşilor din Ucraina, este complementară demersurilor statului ucrainean care urmăreşte transformarea „Bisericii Ortodoxe Ucrainene” în „Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina”, deşi credincioşii săi sunt cetăţeni ucraineni şi, în marea lor majoritate, etnici ucraineni.
Din această perspectivă, înfiinţarea prealabilă de către Sfântul Sinod al B.O.R. a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina asigură statului ucrainean un alibi în faţa celor ce denunţă ca abuzivă şi persecutorie schimbarea statutului Bisericii Ortodoxe canonice şi interzicerea activităţii sale în Ucraina.
Pe 16 decembrie 2023, Serviciul de Comunicații Speciale și Protecție a Informației al Ucrainei a emis o dispoziție conform căreia mai multe resurse din Ucraina ar trebui blocate, inclusiv site-ul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși. Aceasta s-a întâmplat în urma unei solicitări din partea Serviciului de Securitate al Ucrainei.
Și de ieri, site-urile care acoperă activitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cum ar fi Departamentul Sinodal de Informare și Educație al UOC (news.church.ua), Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși (spzh.media), „Viața Ortodoxă” (pravlife.org) și „Nu schismelor” (raskolam.net) nu mai pot fi accesate în Ucraina.
Etapa 1: Blocarea și anihilarea Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși (UOJ)
Motivul pentru care aceste site-uri nu mai sunt disponibile pentru rezidenții Ucrainei nu a fost specificat. Anterior, deputatul Artem Dmytruk a adresat Serviciului de Securitate al Ucrainei o cerere de a explica de ce autoritățile au blocat UOJ. I s-a spus că Serviciul de Securitate al Ucrainei „în cadrul sarcinilor sale atribuite” monitorizează mass-media „pentru a identifica amenințările la securitatea națională a Ucrainei în sfera informațională, precum și pentru a contracara operațiunile informaționale speciale îndreptate împotriva Ucrainei, care vizează subminarea ordinii constituționale, încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și agravarea situației socio-politice și socio-economice”. Cu toate acestea, nu au fost furnizate fapte concrete despre cum UOJ „subminează ordinea constituțională a Ucrainei” sau cum „încalcă integritatea teritorială” a statului nostru. În loc să furnizeze dovezi ale activităților ilegale ale UOJ, pe 12 martie 2024, forțele de ordine au organizat pur și simplu un pogrom al agenției de știri „Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși”, arestând trei dintre angajații săi și efectuând percheziții la alte zeci de persoane implicate în activitatea UOJ.
Aproape imediat după acest pogrom, atât politicienii ucraineni în funcţie, cât și foşti politicieni, precum și unii analiști politici, au afirmat unanim că situația UOJ sugerează un singur lucru – autoritățile se pregătesc să interzică Biserica Ortodoxă Ucraineană și nu au nevoie de cineva care să poată spune lumii despre această nedreptate.
În același timp, analistul politic Kost Bondarenko a adăugat că „Yermak și camarazii săi au decis să arate deputaților că nu au de gând să facă concesii și să conducă un pogrom demonstrativ al ‘Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși’ pentru a transmite următoarele: aşa vom trata pe oricine încearcă să împiedice autoritățile să curețe Biserica – indiferent de statutul său, deputat sau jurnalist. Perchezițiile și arestările de ieri sunt un semnal pentru deputați: „Sunteți insistenţi? Atunci venim şi peste voi!”.
Acest lucru înseamnă că blocarea tuturor resurselor ortodoxe mai mult sau mai puțin vizibile din Ucraina anunţă un singur lucru: foarte curând autoritățile vor face următorul pas în scopul interzicerii Bisericii.
Etapa 2: Finalizarea pregătirii legii de interzicere a Bisericii
Într-adevăr, cu o zi înainte ca resursele ortodoxe să fie blocate, a devenit cunoscut că Comitetul pentru Politici Umanitare și Informaționale a finalizat proiectul de lege guvernamental „Cu privire la modificarea unor legi ale Ucrainei cu privire la activitatea organizațiilor religioase în Ucraina” (Legea 8371).
Acum, acest document, așa cum se crede în Rada Supremă, este pregătit pentru a doua lectură. Mai mult decât atât, este pregătit să fie votat.
Este adevărat că nu toți deputații vor să facă acest lucru. Mulți nu vor să o facă, pentru că se tem de Dumnezeu, unii pentru că se tem de condamnarea publică, chiar mai mult pentru că se tem de sancțiunile, de mai multe ori promise de avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Robert Amsterdam.
Etapa 3: Blocarea tuturor celor care pot spune adevărul
Atunci când în 1917 Lenin și camarazii săi făceau revoluția, ei au înţeles că printre primele clădiri care trebuiau ocupate nu era palatul imperial, ci clădirile poștei, tipografiile și publicațiile. Cine controlează informațiile transmise maselor, controlează, chiar dacă doar pentru o perioadă, aceste mase.
Cam același lucru se întâmplă acum când autoritățile ucrainene blochează site-urile ortodoxe. Și nu este vorba doar despre acele site-uri care îndrăzneau să facă declarații critice la adresa acțiunilor anti-bisericești ale autorităților, ci și despre acele site-uri care încercau să evite „colțurile ascuțite”.
De exemplu, site-ul Departamentului Sinodal de Informare și Educație încerca să se distanțeze cât mai mult nu doar de declarațiile puternice, ci și de orice publicații care aveau un caracter prea resonant. Răsfoiți fluxul acestui site și veți vedea că cea mai mare parte a publicațiilor sunt viețile sfinților, serviciile Preafericirii Sale, felicitările ierarhilor cu ocazia aniversărilor și informații despre ajutorul pe care UOC îl oferă soldaților Forțelor Armate ale Ucrainei. Altfel spus, este doar un comunicat oficial. Chiar și atunci când, aparent, tăcerea nu era o opțiune, de exemplu, atunci când pe 12 martie jurnaliștii SPZH (colegi și colaboratori ai celor care lucrează pe site-ul Departamentului de Informare al UOC) au fost arestați, nu am văzut niciun cuvânt scris despre acest lucru. Dar chiar și o astfel de atitudine prudentă față de evenimentele din Ucraina nu i-a salvat pe „sinodali”.
„Pravlife” în acest sens este într-o oarecare măsură similar cu „sinodali”, în sensul că informațiile de acolo erau, de asemenea, selective, adesea adaptate pentru a „nu escalada”, cu excepția câtorva articole de natură destul de critică.
În acest context se evidențiază site-ul „Raskolam.net”, unde atât publicațiile de știri, cât și analizele, au examinat destul de critic procesele în curs din câmpul religios ucrainean.
Dar cel mai important: nici site-ul Departamentului Sinodal, nici Pravlife, nici Raskolam.net, nici SPZH niciodată, în niciun articol, nu au justificat agresiunea rusă sau nu au scris nimic care ar fi putut sugera măcar indirect încălcări ale legislației ucrainene. Atunci de ce au fost blocate? Răspunsul este simplu, după cum spune o veche fabulă: „Ești vinovat pur şi simplu pentru că mi-e foame”. În termeni alegorici: dușmanii sunt desemnați, iar poporul cere un „spectacol”. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Ucraineană va fi interzisă.
Etapa 4: Interzicerea UOC
Dacă cineva spera că va fi posibil să se „eschiveze” într-un fel sau altul, că autoritățile nu vor îndrăzni să facă „ultimul” pas, atunci se înșeală amarnic. Blocarea siturilor ortodoxe a demonstrat că nu va exista nicio piedică. De ce acum? Pentru că înainte erau mulţi „factori de opoziţie”: lipsa voturilor parlamentare, frica de „partenerii occidentali”, dorința de a arăta „mai bine” în ochii lumii civilizate, care reacționează foarte sensibil la încălcările libertății de exprimare.
Dar acum cel mai important este altceva: Biserica trebuie interzisă cât mai aproape de data de 21 mai. Motivul este să se acopere unda informațională (provocată de interzicerea Bisericii). Uitați-vă la faptul că adoptarea legii 8371 este prezentată ca „cea mai importantă realizare din istoria recentă a Ucrainei”, ca „al doilea botez” și „un adio definitiv” față de Rusia.
Același Mykyta Poturaev afirmă direct că „atunci când lobbyiștii Kremlinului spun că din cauza acestei legi Ucraina va rămâne fără asistență internațională, este doar o farsă”.
Noi nu suntem lobbyiști ai Kremlinului, așa că nu vom face astfel de declarații. Dar dacă este sau nu o farsă – vom vedea.
Singurul lucru pe care îl știm sigur este că cuvintele lui Amsterdam despre sancțiuni nu sunt o farsă, iar interzicerea Bisericii nu este o farsă. Deci, credincioșii UOC trebuie să fie pregătiți să trăiască și să se roage „în afara legii”. Această situație nu este nouă pentru Biserică, dar este nouă pentru noi. Vom putea să ne păstrăm credința și să rămânem creștini? Doar timpul va arăta.
