Starea Bisericii Ruse de odinioară și consecințele ei

de Ierom. Lavrentie | 5 aug. 2019 | Ortodoxie | 0 comentarii

Pe lângă experiențele și principiile de viață ale Părintelui Arsenie, acuzatul ZEK, foarte importante sunt și impresiile exprimate de acesta pe marginea situației Bisericii din vremea aceea, de dinainte de venirea bolșevicilor la putere. Cuvintele de mai jos par a fi izvorâte doar din smerenie creștină, din exagerarea unor greșeli ale clericilor din perioada țaristă. Totuși nu este vorba doar de niște abuzuri oarecare, de multe ori inerente, ci unele impuse de puterea țaristă, care a opresat Biserica și a făcut din ea o unealtă politică de control al populației. Sunt observații ale celui care era martor al situației sociale din acea vreme. Unele detalii pe acest subiect pot fi găsite în articolul tradus în românește și publicat pe Astradrom. Importanța curentului de la Optina și încă alte câteva mănăstiri este subliniată din nou. Au fost semințele unei credințe ce a produs martiri, dar a păstrat și autenticitatea ortodoxiei.

Similitudinile cu situația de astăzi a Bisericii noastre Ortodoxe Române sunt întâmplătoare sau o evoluție firească a istoriei. Cu deosebirea că, cel puțin din afară, Biserica Rusă la ora actuală nu pare la fel de viciată de necredință și politică strict pământească.

Multă ceartă s-a făcut între voi. Este grea și insuportabilă viața în lagăr. Știm unde vom sfârși. Pentru aceasta am devenit atât de duri. Toate putem, dacă vrem, să le explicăm și să ne îndreptățim. În nici un caz nu avem dreptul să brutalizăm și să înjunghiem. V-am auzit că judecați puterea, sistemul și pe oameni. Și pe mine m-ați adus aici numai și numai ca să găsiți un aliat să vă ajute să înfrângeți partea cealaltă. Spuneți, așadar, despre comunism că a dărâmat bisericile, a închis credincioșii, a războit Biserica. Da, așa este. Să cercetăm lucrurile mai în adâncime, să vedem de unde au provenit.

Cu mult mai înainte, poporul nostru și-a pierdut credința, și-a disprețuit tradiția, și-a uitat istoria, negând cele sfinte și cuvioase ale lui. Cine e de vină pentru acestea? Puterea de acum? Noi suntem de vină. Secerăm ce am semănat…

Să ne amintim ce exemplu au dat poporului intelectualii, nobilii, comercianții, funcționarii statului, și mai întâi de toate ce exemplu am dat noi, clericii. Am fost cei mai răi dintre toți. Pentru aceasta, și copiii preoților, văzând în familiile lor imoralitate și iubire de bani, au devenit cei mai fanatici atei, cei mai aprinși revoluționari. Cu mult înainte de Revoluția din 1917, clerul își pierduse orice putere de conducere a poporului. Devenise – vai de mine! – o ceată de meseriași unde împărățea necredința și corupția. Din mulțimea de mânăstiri din țara noastră, numai 5-6 erau faruri luminoase ale creștinismului: Valaam, Optina cu marii ei Stareți, Diveievo, Sarov și poate încă una-două. În celelalte, nici credință și nici virtute nu găsea nimeni, ci se sminteau [oamenii –n.m.] de ideile lor lumești și demonstrația neghioabă.

Ce putea să ia poporul de la asemenea purtători de rasă, de la asemenea așa-ziși reprezentanți ai lui Dumnezeu? Noi l-am împins la revoluție pentru că nu i-am dat exemplu bun, nu i-am insuflat credința, dragostea, răbdarea, smerenia. Nu uitați toate acestea. De aceea ne-a părăsit atât de repede poporul; de aceea L-a negat, împreună cu noi, și pe Dumnezeu; de aceea a dărâmat bisericile.

Nu pot, așadar, nu pot să judec statul, puterea de astăzi, deoarece sămânța ateismului a căzut atunci pe pământul pe care noi înșine l-am pregătit cu greșelile și decăderea noastră. Aceasta a fost cauza și începutul răului. Toate câte au urmat, încă și acest lagăr și martiriul nostru, jertfele fără sens ale atâtor oameni nevinovați, nu sunt decât consecințele inevitabile. Câte se întâmplă, desigur, sunt înfricoșate, dar ca preot și patriot trebuie să vă spun și vouă ce le spuneam și fiilor mei duhovnicești: țara noastră, în orice stare s-ar găsi, trebuie să o iubim, să o sprijnim, să o apărăm. Suferințele de astăzi vor trece; toate se vor îndrepta cândva…

Sursa: Ovidiu Nacu