Învățături ale Sf. Paisie de la Neamț despre validitatea Tainelor clericilor rătăciți și cine îi poate condamna

Sf. Paisie Velicikovski s-a confruntat cu trei rătăciri majore din vremea lui: uniația, rascolnicii și cei ce huleau rugăciunea minții. Din modul cum a înfruntat aceste amăgiri reiese limpede cum socotea că trebuie înfruntate ereziile condamnate și rătăcirile încă neosândite de Biserică potrivit învățăturilor patristice, pe care le cunoștea foarte bine. Aceste aspecte sunt folositoare în zilele de acum și în confruntarea cu provocările ecumeniste.

Tainele clericilor ortodocși nesăvârșite după rânduială sunt valide

Răspunsul șase Către niște râvnitori robi ai lui Dumnezeu din Rusia (din cartea Sf. Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 1, ed. Doxologia, p. 140-141):

Asemenea preoți (care mărturisesc, cunună și botează după Molitfelnicul vechi rascolnic) mai mult slujitori de oameni, cărora Dumnezeu le va risipi oasele ca unor părtinitori ai schismei fac păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu. Pentru că acei ce îngăduie samavolnicia oamenilor și îngăduie schisma împotriva rânduielilor bisericești, împotrivindu-se poruncii Sfintei Biserici, îndrăznesc să săvârșească Sfintele Taine după Trebnicul (Moltfelnicul) vechi, unii ca aceia, dacă din toată inima înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta nu se vor pocăi și de la o asemenea lucrare a lor potrivnică Sfintei Biserici nu se vor dezice, în ziua înfricoșătoarei judecăți a lui Dumnezeu vor fi rușinați și Dumnezeu îi va urgisi pe ei. Deci, dacă mai sus-zișii preoți sunt adevărați creștini și de arhiereu ortodox hirotonisiți și cărțile bisericești îndreptate cu credință și dragoste le primesc, atunci, dacă ei pentru mai sus arătata pricină, adică plăcerea samavolniciei omenești și altele, săvârșesc Tainele după Trebnicul vechi, atunci Sfintele Taine sunt Taine desăvârșite și întru aceasta nu aveți de ce să vă îndoiți. Iar acei ce ca niște ispititori ai multor suflete creștinești, de nu se vor pocăi, vor fi vinovați la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu. Iar dacă cineva, după cuvintele Domnului, va sminti pe vreunul dintre cei mai mici ce cred în El mai bine îi va fi lui să-și spânzure o piatră de moară de grumazul lui și să se arunce în adâncul mării (Mt. 18, 6). Iar cei ce smintesc pe mulți creștini ortodocși nu vor ajunge oare cu atât mai vârtos la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu?

Se cuvine, dar, unor asemenea preoți, care de Sfânta Biserică sunt puși ca păstori și învățători ai turmei cuvântătoare a lui Hristos, care este poporul ortodox creștin, să i se supună întru totul ca adevăratei maicii lor pentru săvârșirea Sfintelor Taine, întrebuințând Trebnicul îndreptat, dar a nu săvârși Sfintele Taine, spre marea mâhnire și ispită a poporului creștin împotriva Bisericii, după Trebnicul vechi, care a fost lepădat de Biserică cu alte cărți vechi pentru nenumăratele greșeli din ele. …

Doar Patriarhul și episcopii pot blestema/excomunica pe eretici, nu și restul credincioșilor

Cap. 9 din Răspunsul Starețului Paisie către Starețul Atanasie (din cartea Sf. Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, II, Ed. Tipografia Centrală, p. 65-66):

Când a venit la Careia ucenicul tău Gherasim și s-a întâlnit cu Visarion și a început a-l năpăstui pe dânsul, grăind așa: „că tu mie mi-ai zis că grecii sunt rătăciți și nu știu ce fac”, Visarion, văzând o năpastă ca aceasta, de care nici în somn n-a visat, s-a însemnat cu semnul Crucii și a început a se îndrepta. Dar Gherasim, curmând cuvintele lui, a început, ca un ieșit din mintea sa, înfricoșat a-l afurisi pe Visarion și anatemei a-l da. Dar Visarion, văzând această nebunie a lui, a început către dânsul a grăi așa: „Nu, frate Gherasim, nu așa. Dacă ai fi și știut în mine sau în altul oarecare oarece eresuri noi, care până acuma n-au fost, dar însă până nu va fi de aceasta sobornicească întrebare, tu, fiind monah prost (simplu), nu ai putere pe unii ca aceștia noi eretici a-i afurisi fără de Patriarh și fără de vlădică. Iar dacă Patriarhul și vlădica, ispitindu-i pe acești noi eretici și, după întrebare, dacă vor petrece tot întru a lor neplecare și îi vor afurisi pe unii ca aceștia noi eretici, atunci fiind afurisiți de la Patriarhul și de la vlădica, se cuvine și fiecărui drept credincios creștin a-i afurisi”. Așa a zis fratele Visarion ucenicului tău Gherasim, dar nu așa precum el a clevetit ce a vru și încă a adăugat multe dintru al său cap deșert ce a vrut singur, care este aievea minciună. … Și iată așa iar v-ați sculat asupra noastră fără de nici o pricină.

Botezul uniaților (greco-catolicilor) nu este valid

Viața Cuviosului Stareț Paisie de Mitrofan, cap. 20 (din cartea Paisie de la Neamț, Autobiografia și Viețile unui stareț, Ed. Deisis, p. 263):

Pravoslavnica noastră Biserică cea mare a Răsăritului, cunoscând desăvârșit cum că papistașii cu totul au stricat Tainele Sfintei Biserici și mai vârtos a Botezului și a Preoției și acum urmează nevoia ca pe cei ce vin de subt stăpânirea Papii către pravoslavnica Biserică a Răsăritului nu cu Sfântul Mir, ca mai înainte, să-i primească, ci desăvârșit ca pe niște cu totul nebotezați să-i boteze. Deci, înștiințându-se de acest lucru și toți părinții Soborului și fiind cei mai mulți din Ardeal și din Țara Leșească (Polonia) și cunoscându-se pre sine și cum că au trebuință de Sfântul Botez, multă supărare îi făceau preacuviosului ca să-i boteze.

Iară el, știind că este multă vrăjmășie asupra pravoslavnicei Biserici pentru aceasta, de vreme ce ea ține întru sine piatra cea scumpă și neprețuită, amanetul pe care l-a luat de la Domnul nostru Iisus Hristos și îl păzește nestricat și integru, iară celelalte l-au pierdut și au rămas goale și sărace de o bogăție neprețuită ca aceasta și de aceea o zavistuiesc (căci darul bun totdeauna este zavistuit) și totdeauna se sârguiesc ca de-ar putea să o jefuiască și pre dânsa de acesta, întârzia a-i boteza. Însă mai pe urmă, încredințându-se desăvârșit cum că de nicăieri nu-i va veni nici o supărare pentru aceasta, a început a-i boteza. Dar foarte se necăjea cu aceia care au luat hirotonie, căci unii dintre dânșii cereau numai ca să se ungă cu Sfântul Mir, zicând că sunt botezați. Din care unii și până acum se află (zice părintele Isaac Dascălul) care pentru cinstea și slava vremelnică, ah, nenorocire, se lipsesc de cea veșnică. Pentru că turnarea niciodată nu se poate numi Botez. Și de aceea foarte tare greșesc împotriva canoanelor sfintelor pravile, împotriva dogmelor pravoslavnice și a Bisericii celei mari a Răsăritului toți cei ce se reazemă numai pe a lor socotință și nu primesc să se boteze ca să nu se scape de oareșicare cinstiri vremelnice. Și cu aceasta, după cum zice Sfântul Apostol Pavel, se lipsesc de slava cea dumnezeiască (Rom. 3, 23).

Deci Preacuviosul, după ce vedea că nici cu un fel de sfătuire nu se pleacă a se boteza vreunii din acei ce luaseră asupră-și hirotonii, apoi nu-i ocăra, nu-i prihănea, ci, alegându-le averea ce aduseseră pe lume ei și dăduseră obștii, după așezămintele Sfinților Părinți, le-o da înapoi și apoi, deacă voiau, mai ședeau în sobor, iară deacă nu, se duceau unde voiau. Iară preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de subt stăpânirea Papei săvârșea această mare Taină a Botezului fără de nici o împiedicare sau îndoire ca pre o prea de nevoie mântuire a omului.

Concluzii

Din situațiile de mai sus se înțelege că Sfântul Paisie considera:

1. că sunt valide Tainele bisericești săvârșite incorect de preoții ortodocși, dar spre paguba poporului și îndeosebi spre pierzarea lor la judecata lui Dumnezeu. Ele sunt lucrătoare pentru că slujitorii sunt membri deplini ai Bisericii Ortodoxe;

2. că nu pot fi condamnați de oricine cei ce născocesc erezii noi decât numai de ierarhie. Cei aflați în greșeală trebuie cercetați în Sinod și condamnați dacă se adeverește că au concepții greșite dogmatic și stăruie în ele;

3. că Tainele săvârșite de ereticii papistași, printre care sunt și uniații greco-catolici, sunt nule și cei ce vin la Ortodoxie din rândurile lor trebuie botezați pentru că sunt nesfințiți.

Aplicând aceste principii la erezia ecumenistă de astăzi, putem spune că Tainele săvârșite de clericii ortodocși cu mentalitate ecumenistă sunt valide, dar ei smintesc pe credincioșii care îi urmează și merg împreună spre pierzarea sufletească. Această situație trebuie îndreptată printr-un Sinod ortodox care să condamne învățătura greșită și să depună pe cei care stăruie în ea. Clericii simpli și credincioșii nu pot condamna ei singuri sau considera nelucrătoare Tainele preoților ecumeniști. Cel mult pot să se delimiteze de aceia prin întreruperea pomenirii sau altă modalitate eficientă pentru a ajuta la îndreptarea situației. Ereticii condamnați, inclusiv catolicii, nu au har și lucrare sfințitoare și nu trebuie avut comuniune de nici un fel cu ei.

Sinodul din Ierusalim, la care a fost condamnată unirea florentină (1443)

Situația de schismă provocată de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului invită la o cercetare a istoriei bisericești pentru a găsi cazuri similare și a vedea cum au acționat atunci ierarhii și Patriarhii ortodocși. Cum zilele acestea Patriarhul Teofil al Ierusalimului a propus o întrunire pan-ortodoxă a Întâistătătorilor, acest moment ne aduce aminte de Sinodul din 1443 de la Ierusalim, la care au fost condamnate acțiunile necanonice ale Patriarhului Ecumenic de după Sinodul unionist de la Florența (1439). Aceste întâmplări sunt scoase la iveală pe pagina Orthodox Synaxis.

Sinodul din Ierusalim din 1443

OrthodoxSynaxis.org

Auzim adesea pretenția că Patriarhul Ecumenic are prerogativa exclusivă de a convoca un Sinod sau de a primi recursuri. Acest lucru are o foarte mică bază textuală în sfintele canoane (cel puțin, fără echilibristică istorică și hermeneutică) și dă peste problema practică a ce trebuie făcut când Patriarhul de Constantinopol promovează o erezie. Așa au stat lucrurile, bineînțeles, în multe ocazii de-a lungul istoriei, inclusiv când Constantinopolul, sprijinit de autoritatea imperială, a impus monotelismul și iconoclasmul.

Credincioșii ortodocși s-au confruntat, de asemenea, cu această problemă după Sinodul de la Florența, când împăratul și aproape toți episcopii Bisericii din Constantinopol au fost de acord cu o falsă unire cu Roma. Din cauza circumstanțelor dificile a stăpânirii mameluce (islamică) asupra creștinilor din Orientul Mijlociu, Patriarhiile de Alexandria, Antiohia și Ierusalim nu și-au trimis delegați, așa că episcopii care participau deja la Sinod au fost numiți în schimb drept reprezentanți ai lor. Lucru providențial, unul din reprezentanții acestor Patriarhi a fost Sf. Marcu al Efesului, singurul episcop din suită care a refuzat să semneze unirea în 1439.

La începutul lui 1443, Arsenie, Mitropolitul de Cezareea Capadociei, care era în jurisdicția Constantinopolului, dar într-un teritoriu de mult sub controlul musulman, a vizitat Ierusalimul formal pentru a se închina locurilor sfinte. Se pare că, de fapt, motivația sa reală a fost necazul pe care-l avea cu episcopii supuși lui, care fuseseră desemnați de Patriarhul unionist Mitrofan II de Constantinopol. Odată venit în cetatea sfântă, Arsenie a apelat la Patriarhul Ioachim al Ierusalimului împotriva Patriarhului și episcopilor săi, așa încât Ioachim a convocat un Sinod pentru a se ocupa de problemă, la care a participat Patriarhul Filotei al Alexandriei și Dorotei II al Antiohiei. Acest Sinod a decis în favoarea lui Arsenie, nu doar excomunicând și suspendând provizoriu tot clerul unionist din rangurile sfinte până când s-ar fi ținut un Sinod Ecumenic, ci mandatând pe Arsenie să acționeze sub autoritatea lor să predice Ortodoxia și să dea pedepse clerului de acest fel oriunde fără restricție teritorială.

Textul de mai jos este tradus din Istoria Patriarhiei de Ierusalim a Arhiepiscopului Hrisostom Papadopulos al Atenei, p. 439-442:

La acea vreme (1439), a fost întrunit Sinodul tâlhăresc de la Florența. Din fericire, reprezentantul desemnat al Bisericii de Ierusalim era Marcu Evghenicul (†1443), care nu a semnat decizia lui. Deja în 1443, pentru a-l condamna oficial, [Patriarhul] Ioachim a convocat un Sinod în Ierusalim, la care au participat Patriarhii Filotei al Alexandriei (1435-1459) și Dorotei al Antiohiei (1435-1452), precum și Mitropolitul Arsenie al Cazareei [din Capadocia]. Este de remarcat că decizia acestui Sinod din Ierusalim are conținutul cel mai fidel precum urmează:

Preasfințitul Mitropolit al preasfintei cetăți a Cezareei din Capadocia, primul scaun și exarh a tot Răsăritul, a venit aici atât pentru a se închina la întrutotcinstitul și dumnezeiescul Mormânt al Domnului nostru Hristos, cât și să cerceteze sfintele locuri din Ierusalim, unde au fost săvârșite minunile uimitoare ale lui iconomiei lui Hristos și să ia parte cu noi la marea taină a ortodoxiei și bunei-credințe a creștinilor și să explice toate smintelile din Constantinopol din cauza gloatei care s-a adunat, adică Sinodul întinat din Florența, Italia, care a ținut opiniile latinilor împreună cu Papa Eugeniu, pe care nu ar fi trebuit, adică adaosul la Simbolul de credință, că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, permiterea azimelor la jertfa noastră și pomenirea Papei prin acestea, ba încă și alte ilegalități în afara canoanelor în care s-au făcut concesii și înțelegeri de acela. [A mai explicat] cum a răpit tâlhărește Mitrofan al Cizicului tronul de Constantinopol, fiind de acord cu ereticii și cu Papa cel menționat și cu împăratul latinofron Ioan Paleologul al romeilor și că amenință, prigonește, tiranizează, pedepsește pe credincioșii ortodocși, iar pe necredincioși și rău-credincioși îi promovează, îi cinstește ca pe unii care sunt de un gând cu erezia lui și mai ales îi face peste măsură să fie cu antipatie față de ortodoxie și buna-credință. În acest mod, a trimis după preferință pretutindeni mitropoliți pângăriți și episcopi întinați pe tronurile dumnezeiești și sfinte ale marii Biserici a Constantinopolului, ca unii grabnic supuși jurisdicției lui.

Preasfințitul Mitropolit menținat Arsenie a arătat că Patriarhul Mitrofan nu numai că a trimis nelegiuiți latinofroni prin hirotonie în alte Biserici, deja și în eparhia de Răsărit cel nehirotonit a hirotonit mitropoliți și episcopi, adică în Amasia, în Neocezareea, Tiana și Mokissos, care cugetă și înfăptuiesc toate cele ale latinilor, care nu se abțin să țină numai în ei înșiși propria stricăciune și pierzanie, ci cutează după una ca aceasta să-i amăgească și să-i strice pe toți creștinii de acolo care sunt în turma lui Hristos și produc multe sminteli în Biserica Ortodoxă.

De aceea, acest Mitropolit menționat al Cezareei Capadociei, bine-cinstitor, foarte credincios, luptător și râvnitor pentru toată Ortodoxia, nesuportând să vadă inovarea din Biserica lui Hristos și păgubirea eterodocșilor față de credința noastră foarte dreaptă și sănătoasă, a găsit potrivit să se țină o consfătuire sinodală de către noi, cei trei arhierei ortodocși din Siria, adică Filotei al Alexandriei, Ioachim al Ierusalimului și Dorotei al Antiohiei, ca să alungăm pe cei ce nu cugetă drept din toată eparhia lui, pentru că el este cel mai nobil și ortodox.

Drept aceea, noi hotărâm sinodal dimpreună în numele Sfintei Treimi deoființă, începătoare de viață și nedespărțită, cu privire la mitropoliții și episcopii care nu sunt hirotoniți pentru virtute și buna-credință pretutindeni și în orice episcopie, precum și penru egumeni și duhovnici, la fel ca și pentru preoți și diaconi din pur și simplu orice nivel bisericesc, ci care sunt pângăriți și nevrednici, care au alergat la episcopii și mitropolii într-o manieră de slavă deșartă și erezie, petrecându-și vremea în mod nevrednic numai cu erezia și prigonirea ortodoxiei, ca niște salvatori (mântuitori) chipurile de suflete, ca să strice mai degrabă împreună cu ei și toată turma ortodoxă a lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, neagonisind nicidecum frica de Dumnezeu și roada dreptății și a bunei-credințe, ci fiind disprețuitori și fără de rușine față de toată buna-credință. Hotărâm ca aceștia să fie de astăzi fără lucrare și nesfințiți de la otice lucrare preoțească și stare bisericească până va fi cercetată buna-credință [a lor] în comun și la nivel ecumenic. Deci, fiind astfel convinși de acestea, să fie fără lucrare și nesfințiți! Cei care se vor ridica și vor sta împotrivă tâlhărește și nelegiuit să fie și excomunicați, despărțiți și înstrăinați de sfânta și cea mai presus de ființă și deoființă Treime ca niște nesupuși și împotrivitori în cuvânt! Asemenea [să fie] și cei care-i respectă pe aceștia și sunt de acord cu ei în acestea și îi apără! Totuși îl restabilim pe propovăduitorul bunei-credințe și al ortodoxiei, pe mai sus menționatul Preasfințit Mitropolit și exarh a tot Răsăritul să propovăduiască pretutindeni buna-credință, fără să se rușineze pentru adevăr de fața împăratului sau a Patriarhului care nu cugetă sau nu acționează drept, nici a bogatului, a conducătorului sau a oricărui om, ci cu îndrăzneală, ținând fără frică și fără ezitare credința și ortodoxia, după poruncă, să aibă el libertate de acum să mustre, să certe și să îndrepte pentru buna-credință pe cei care nu cugetă drept în orice loc, cât va reuși să călătorească, primind de la noi aprobarea prin harul și puterea date nouă de Preasfântul Duh. Este dator și el să păzească buna-credință fără falsificare (neșantajată) și drept. Pentru aceasta i-a fost dată și opinia noastră scrisă, semnată sinodal de mână. În luna aprilie 6951 [i.e., 1443], anul șase ale indictionului.

Observații: Acest Sinod nu a fost singurul care s-a întrunit împotriva Patriarhului Ecumenic, ci a mai existat unul în Constnantinopol, la anul 1450, la care chiar a fost depus sinodal (cf. Străjerii Ortodoxiei, p. 451-452).

Evident că aceasta este doar una din mărturiile care pun în lumină poziția reală a Patriarhului de Constantinopol, care are pretenții nefondate de a fi primus sine paribus (primul fără egali) în Ortodoxie.

Translate page >>