Împotriva farsei genocidare şi în sprijinul doamnei doctor Hagima Geanina
În anul 2010, profesorul clujean Ion Turcu, unul dintre cei mai reputaţi profesori de drept din România, publica acest tratat de drept: Dreptul Sănătăţii. Frontul comun al medicului şi al juristului .
Subtitlul este deosebit de interesant şi explică intenţia autorului de a realiza o analiză completă a raporturilor ce se nasc între medicină şi drept, explicând fiecare concept esenţial în parte atât prin lentila ştiinţelor medicale cât şi prin cea a ştiinţei dreptului. Tratatul oferă un excurs în dreptul european al sănătăţii şi în jurisprudenţa internaţională relevantă, în legislaţia românească, în fundamentele bioeticii şi filosofiei dreptului, încheind cu analizarea relaţiei triadei pacient-medic-medicament.
Tratatul detaliază şi justifică din punct de vedere juridic ceea ce majoritatea nespecialiştilor intuiesc pe baza înţelegerii obişnuite, anume că demnitatea pacientului este centrală şi că nicio formă de paternalism sau de autoritate terţă nu pot infirma sau declasa consimţământul informat al pacientului şi dreptul acestuia de a-şi alege calea terapeutică dorită şi medicul în care îşi învesteşte încrederea.
Aţi crede că acest tratat de drept a fost biblia autorităţilor statului român în ultimii trei ani, însă ştim bine că nu aşa a fost cazul. Dimpotrivă, acest tratat de drept (ca multe altele, de altfel) a fost şi a rămas complet irelevant.
De ce irelevant?
Pentru că noi nu am avut de-a face doar cu o criză de sănătate şi nici doar cu o criză a ordinii de drept, ci plandemia a reprezentat o criză politică ce s-a manifestat printr-un atac asupra drepturile noastre politice, economice, sociale, culturale şi religioase. Atacul a vizat pervertirea, denaturarea, mutilarea celor două planuri: al ştiinţelor medicale şi al ştiinţelor juridice.
După cum medicina bazată pe dovezi a fost aruncată pe fereastră în favoarea medicinei sub dictat ideologic, similar ordinea de drept din România a fost subminată prin denegarea sistemică de dreptate (prin aceea că sistemul de justiţie din România a negat dreptul cetăţenilor la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil împotriva autorităţilor statului) şi prin instituirea unei ordini de drept (nelegale) cu caracter excepţional.
Ce nu se înţelege?
Cei mai mulţi dintre noi avem reale dificultăţi în a înţelege natura acestui atac politic asupra drepturilor noastre, deşi scopul său este unul străveziu: redefinirea întinderii drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Motivul dificultăţilor noastre rezidă în incapacitatea de a înţelege caracterul paradoxal al atacului: acela de farsă absurdă întrepătrunsă simultan cu sinistrul genocidar.
Avem pe de o parte absurdul şi ridicolul evident al dispoziţiilor heirupiste, urechiste, luate fără nicio logică, bază documentară, simţ ştiinţific sau respect pentru categoria mai largă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau pentru exigenţele bunelor practici sanitar-medicale;
Avem de partea cealaltă componenta sinistră a înfricoşării intenţionate, a înspăimântării populaţiei în scopul renunţării la exercitarea drepturilor fundamentale, dimpreună cu sinistrul controlului informaţiei prin minciună sfruntată (vezi “Sigur şi eficient”), prin cenzură, prin presiune şi hărţuire mediatice, componenta sinistră a deceselor subite, a mortalităţii excesive şi a apropiaţilor înhumaţi goi şi în saci de plastic, oroare negândită vreodată pe aceste meleaguri.
În esenţă, îndărătul acestor sintagme: “decese subite”, “mortalitate excesivă” şi “înspăimântare întru conformare” operează instituţii juridice precise, din materia dreptului penal: infracţiuni de terorism, infracţiuni de genocid şi crime împotriva umanităţii.
În ce constă dificultatea?
Societatea românească are vădita dificultate de a înţelege şi accepta caracterul paradoxal al realităţii: am trăit simultan un circ grotesc şi un genocid de o cruzime nemaiîntâlnită. Răspunsul nostru a fost marcat de această dificultate, pendulând între amuzamentul amar al bufoneriei pandemice şi deznădejdea tragică a suprimării apropiaţilor prin iatrogenie, legaţi, întubaţi, medicaţi fatal-necorespunzător şi înhumaţi precum deşeurile biologice.
Lipsesc încă cei apţi să formuleze un răspuns colectiv şi instituţional faţă de situaţia descrisă iar cei suspecţi că ar fi răspunzători insistă “să depăşim momentul” spre Slava! intereselor superioare, mai presante.
Există excepţii?
Puţine persoane au făcut dovada discernământului, curajului şi tenacităţii ştiind să înţeleagă şi să înfrunte totodată farsa şi genocidul.
Una dintre aceste persoane este Doamna Doctor Hagima Geanina.
A reuşit doamna doctor Hagima să înlăture toată minciuna plandemică sub aspect medical? Nu, nu a reuşit. Şi este puţin probabil că noi, ca societate, vom izbuti asemenea izbândă, vreodată. Însă doamna doctor Hagima nici nu avea nevoie să o facă!
Prin demersurile sale publice doamna doctor Hagima a produs un spaţiu umbrelă la adăpostul căruia atât specialişti cât şi nespecialişti au izbutit să-şi formuleze propriile concluzii, bazate atât pe întrebările adresate de doamna doctor autorităţilor statului român cât şi din răspunsurile primite ori, mai cu seamă, din modul în care zisele autorităţi au ales să nu! răspundă. Prin activitatea sa doamna doctor Hagima s-a făcut pe sine prilej de dezbateri şi a adus în prim-plan “întrebările necesare“, cu mult mai valoroase, utile şi oportune decât “răspunsurile categorice şi definitive” cu care se iluzionează încă autorităţile statului român că pot împuia capul poporului.
Ce fel de spaţii de libertate au existat în timpul pandemiei?
Împreună cu atâţia alţii în ultimii ani, doamna doctor Hagima a participat la crearea unui spaţiu infim de libertate pentru publicul român, un spaţiu de libertate care, în oglindă cu politica statului român, a fost uneori tarat de o similară stare paradoxală.
Starea de libertate pe timpul pandemiei a fost uneori nesigură, imprecisă, nepricepută, a avut partea sa de improvizaţie, artificial, exces şi poate chiar circ.
Însă, fără dubiu, fără loc de contestare, sub orice urmă de improvizaţie, artificial, exces şi inadecvare, Starea de libertate ocazionată (şi) de doamna doctor Hagima este definită printr-o rară calitate a autenticităţii, a adevărului şi mărturisirii.
Marca românităţii: libertatea contingentă
Că ne dorim mai mult de atât este firesc, însă este nesigur că merităm chiar şi atât. Această fărâmă gălăgioasă de libertate autentică a fost mai valoroasă prin virtualitatea şi prin caracterul său contingent decât prin forţa sa obiectivă. Sub spectrul său s-a manifestat îndărătnicia şireată a românilor, deraind efortul autorităţilor de a ne alinia muţeşte unei distopii pe care o recunoaştem de departe. Între două-trei proteste eşuate, patru petiţii rămase fără răspuns, trei live-uri şi două emisiuni obscure s-a consumat libertatea contingentă a poporului român, perpetuu căzut în somnul cel de moarte cu mămăliga amorsându-se pe foc prin grija neostenită a unui pumn de români. Între aceştia, cu loc de cinste, doamna doctor Hagima Geanina.
Pentru toate cele arătate, îmi exprim recunoştinţa şi mă raliez apelului lui Pompiliu Diplan pentru sprijinirea doamnei doctor în ziua de 17 Martie 2023:
