Postare actualizată pe 11 ianuarie 2020. În urma unor comentarii, s-a dovedit că situația este mai puțin dezamăgitoare deocamdată decât s-a crezut inițial.
În urma conslujirii cu Arhiepiscopul Atenei la Pireu de Bobotează, Mitropolitul Serafim emite un comunicat oficial prin biroul său de presă prin care încearcă să se explice în fața celor îngrijorați de acest eveniment. Din păcate, nu se ridică la înălțimea așteptărilor, ci chiar ajunge să justifice într-o măsură existența autocefaliei mincinoase a schismaticilor ucrainenilor.
Βήμα Ορθοδοξίας: Mitropolia de Pireu răspunde la
chestiunea ucraineană și a ecumenismului
Mitropolia de
Pireu a emis un comunicat cu referire la pomenirea Mitropolitului Epifanie al
Bisericii din Ucraina în timpul conslujirii în ziua de Bobotează la Pireu.
Comunicatul:
«Preocuparea cu chestiuni de etos canonic și rânduială presupun o
cunoaștere substanțială a Dreptului canonic și nu ajunge râvna pentru
asigurarea și păstrarea credinței noastre neprihănite pentru că sunt subiecte
de cunoaștere adâncă și sigur trebuie să fie la mijloc luminarea Preasfântului
Duh, curăția sufletului și a trupului și nevinovăție, dar și știință despre
subiect și îndeosebi cunoașterea clară și deplină a teologiei și a Dreptului
antic, a cărui prevederi sunt indispensabile pentru înțelegerea și suplinirea
Dreptului Canonic, care nu este drept penal special și, prin urmare, în multe
cazuri este nevoie să se facă o interpretare extinsă sau reducționistă pe baza
principiilor științei juridice antice, care are valoare în toate sistemele
juridice statelor de drept.
Precizările acestea sunt indispensabile pentru că unii frați iubiți
neliniștiți pentru mersul lucrurilor noastre bisericești și care se
îngrijorează pentru asigurarea credinței noastre de tradiție apostolică s-au
agasat de faptul pomenirii de către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei
și a toată Grecia la dumnezeiasca Liturghie de praznicul Teofaniei în Catedrala
Mitropoliei din Pireu a așa-numitului «Mitropolit Epifanie al Kievului», fapt
care survine de acum la fiecare prezență liturgică a Preafericitului după
ședința Ierarhiei din 12/10/2019.
Fără o înarmare proporțională canonico-legală, ci numai cu trambulina
râvnei sfinte și a întristării pentru aceste amănunte, dispoziția noastră bună
nu este suficientă pentru înțelegerea canonico-legală a chestiunii ucrainene încâlcite
pentru că altfel ne abordăm simplificator subiectul și din cele două aspecte a
celor care acuză și a celor care susțin.
Mitropolitul Serafim, ca unul care are o experiență și cunoaștere
specială a chestiunilor canonico-legale pentru că a deservit 25 de ani ca
secretar al Tribunalelor Sinodale Bisericești pentru monahi, diaconi, preoți și
mitropoliți și ca anchetator al Sfântului Sinod și ca Prim-Secretar al lui,
Α. A reclamat public așa-zisul Sinod din Creta pentru că a forțat cea
mai evidentă obligație a lui din dumnezeieștile și sfintele canoane de a
repudia la nivel mondial ereziile și cacodoxiile (credințele rele) care
subzistă în timp și spațiu și să delimiteze
credința mântuitoare de ele, actualizând dezavuarea de către Sfintele Sinoade
Ecumenice (al 8-lea) a panereziei papismului, (al 3-lea și al 7-lea) a
protestantismului și (al 4-lea, al 5-lea și al 6-lea) a monofizitismului și nu
a fost de acord, din acest motiv, și cu textele pe care le-a emis și cu
procedura pe care a urmat-o, retrăgându-se ca un protest de la participarea lui
la el.
Β. Condamnă cu asprime panerezia ecumenismului inter-creștin și
inter-religios prin multe intervenții la înainte-stătătorii ereziilor, care omogenizează
adevărul cu minciuna și le face superficiale în ultimii 100 de ani, și cere
construirea unui coaliții a popoarelor ortodoxe pentru reevanghelizarea lumii,
propunând o coaliție a Greciei, Ciprului, Serbiei, Bulgariei, României și
Rusiei prin platforme informative mondiale împotriva islamului gnostic/cuminte,
religiilor orientale și sectelor, ateismului, nihilismului, ocultismului și
neopăgânismului.
C. Din anul 2018 a demonstrat veritabila discordie a chestiunii ucrainene
și a explicat corect sfintele canoane 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic,
canoanele 36 și 134 ale Sinodului din Cartagina validate sinodal de către al
doilea canon al Sfântului Sinod cinci-șase Ecumenic, care soluționează deplin
chestiunea și a făcut o depoziție public și de netăgăduit cu absolut respect și
dragoste față de Patriarhia Ecumenică cum că a răstălmăcit canoanele de mai sus
ale Sinodului IV Ecumenic și nu a luat în vedre canoanele Sinodului din
Cartagina, a forțat principiul identității pedepselor, care constituie element unificator
al Bisericilor Ortodoxe autocefale.
Fie spus în paranteză că revocarea Hotărârii din 1686 a Patriarhului
Dionisie IV pe motivele pe care le-a invocat Sfântul Sinod se opune canonului
17 al Sinodului IV Ecumenic, care consfințește principiul prescrierii pentru
subiecte cu caracter administrativ și, prin urmare, este ireal ca după 350 de
ani să nu fie prescris, ținând dreptul aferent al Sfântului Sinod, pentru că
înțelesul prescrierii cuprinde prin aplicare extinsă și chestiunea zisă.
Aceste poziții le-a depus și în scris în memoriul către
Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei și le-a făcut public amplu și a
depus împreună cu Preasfințiții Mitropoliți de Driinupolis, Kithire și Etolia în
chip de apel împotriva deciziei Ierarhiei Bisericii Greciei despre
recunoașterea acțiunilor nevalide și anticanonice ale Sfântului Sinod al venerabilei
Patriarhii Ecumenice către Sanctitățile lor și Preafericiții Întâistătători o
cerere de convocare imediată a Sinodului Panortodox (Ecumenic) cu participarea
tuturor Mitropoliților și Episcopilor care păstoresc eparhii bisericești.
D. Preasfințitul Mitropolit de Pireu recunoaște ca singur Mitropolit
de Kiev canonic pe Preasfințitul Mitropolit Onufrie și pe Sfântul Sinod din
jurul lui și consideră faptele acceptării recursurilor în apel ale monahului
caterisit și anatematizat Filaret și ale preotului caterisit Nicolae-Macarie
Maletici drept nevalide canonic pentru că Sfântul Sinod le-a luat în
considerare și le-a judecat fără jurisdicție și competență canonică și, prin
urmare, sunt evident nevalide acțiunile ulterioare de recunoaștere a
hirotoniilor pe care cei ziși le-au săvârșit în stare de caterisire și cu
siguranță este nevalidă convocarea așa-zisului «Sinod al unificării» compus din
persoane laice aflate în schismă și parasinagogă pentru că Denisenko a
întemeiat o schismă ca și episcop caterisit, iar Maletici o parasinagogă
(adunare separată) ca preot și evident este nevalidă acordarea autocefaliei
laicilor în cauză.
Potrivit Dreptului nostru canonic, acțiunile de mai sus sunt nevalide
pentru că au fost luate fără competență, dar nu sunt inexistente pentru că
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice este negreșit depozitar al harului
dumnezeiesc, are dreptul canonic acordat de Domnul de «a lega și dezlega» în
condițiile dumnezeieștilor și sfintelor canoane și deciziile eventual
necanonice ale lui în speță nu sunt anulate de voința bună a fiecărui
credincios care se împotrivește și este neliniștit, ci de un organ canonic
desemnat de dumnezeieștile și sfintele canoane, adică de Sinodul Panortodox
(Ecumenic) convocat.
Acest lucru l-a exprimat cu succes, dar fără plenitudine legală, vorbind
despre «o restabilire deficitară» a celor de mai sus și a recunoașterii
hirotoniilor lor Preafericitul Arhiepiscop Anastasie al Albaniei.
Preasfințitul Mitropolit de Pireu a demonstrat public că această chestiune, cu toată implicarea geopolitică și geostrategică pentru care desigur sunt responsabili și frații noștri ruși, «care au cedat» euroatlanticilor necesitatea susținerii Patriarhiei Ecumenice, Tronul prim după sfintele canoane ale Bisericii celor ortodocși, în Turcia fascistă islamistă, este o chestiune de alcătuire administrativă pentru că nu se referă la o dogmă de credință, ci la administrarea Bisericii și poate să se furișeze, precum s-a menționat și în cererea convocării unui Sinod Panortodox, ecleziologia greșită despre existența chipurile a unui protos mondial în afara Sinodului Ecumenic, dar chestiunea aceasta nu se judecă pe baza percepției, ci pe baza firii administrative a subiectului.
Conslujirile ilicite cu papistașii și cu uniții ale laicilor noii structuri din Ucraina sunt acțiuni blamabile care demonstrează greșeala Sfântului Sinod de a se fi încredințat unor oameni atât de neîncercați, nepregătiți și neînțelegători marea comoară a autocefaliei.
Prin urmare, nu se pune problema aplicării imediate a canonului 15 al Sinodului I-II și nu se contaminează nimeni de conslujirea cu aceia care recunosc în mod evident greșit acțiunile nevalide după sfintele canoane ale Sfântului Sinod, care totuși nu sunt inexistente și reclamă reprobarea și invalidarea lor de către organismul canonic competent, care este Sinodul Panortodox Ecumenic, după cum s-a menționat.
Contaminarea din conslujire intervine numai prin părtășia personală cu persoanele laice restabilite pentru că sfântul canon 10 al sfinților apostoli, care are validare ecumenică, fiind recunoscut de Sinodul Ecumenic cinci-șase, cere canonic reprobarea celui excomunicat, pe care nu poate să o pronunțe decât numai organul bisericesc competent.
Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească nu este
un ghiveci de «salvatori» desemnați și unși de la sine, ci trup ce care cap pe
Mântuitorul Hristos și mădulare pe cei botezați ortodox în numele Sfintei
Treimi și, potrivit acestora, Biserica mântuiește și nu este mântuită/salvată
prin poruncile Preasfântului și desăvârșitorului Duh prin Sfintele Sinoade
Ecumenice și prin rânduiala canonică prevăzută.
Prin urmare, nu poate fiecare credincios, chiar și Episcop, mișcat de
buna-credință covârșitoare sau de râvnă sfântă să se ungă singur drept Sinod
Ecumenic și să se apuce de proceduri succinte pe subiecte administrative și
canonice ale Bisericii și să treacă la «caterisiri și anatematizări» ale
membrilor trupului Bisericii, pentru că aceasta constituie apoteoza duhului
anormal și protestant rău-credincios!!!
Obligația imediată a întreruperii comuniunii înainte de o condamnare
sinodală subzistă numai în inter-comuniunea cu erezia.
În concluzie, Preasfințitul Mitropolit de Pireu nu are nici o
competență să impună Preafericitului Arhiepiscop al Atenei pozițiile lui, nici
desigur să întrerupă comuniunea cu el.”
1. Afirmația că „acțiunile nevalide (de acordare a autocefaliei)… nu sunt totuși inexistente” este uimitoare. Este ca și cum am spune că hirotonia făcută de un preot sau Liturghia săvârșită de un mirean sau caterisirea pronunțată de preoți și mireni sunt reale, chiar dacă incorecte. Ar trebui să fie evident că orice acțiune care depășește aria de competență a unui for este inexistentă; doar în cazul în care este pusă în aplicare incorect ea are efect, dar trebuie respinsă de un for competent superior. Practic, prin această afirmație recunoaște acțiunile Patriarhiei Ecumenice, deși le neagă în cuprinsul textului ca neținând de atribuțiile ei. Așadar respinge pretențiile de primat papal ale Constantinopolului, dar le admite eficacitatea. Aceste inconsecvențe sunt mai degrabă evidente decât să necesite cunoștințe teologice înalte și de drept canonic antic pentru a fi înțelese. Aici, de fapt, IPS are dreptate, în sensul că acțiunile ilegale întreprinse de cineva, chiar și în afara competențelor lui, sunt existente, chiar dacă greșite. Mai ales în situația noastră, ele produc efecte prin concursul unor factori externi, cum ar fi puterea politică sau oamenii din Ucraina și Bisericile care au recunoscut „autocefalia”. Juridic, ele sunt existente și ar trebui condamnate de un Sinod Ecumenic. Inițial am crezut că orice acțiune care depășește competențele cuiva este inexistentă și doar o aplicare greșită a competențelor este existentă, dar eronată. Însă, în urma comentariilor și cercetării mai avizate a acestei chestiuni, trebuie să recunosc că nu a greșit în acest punct.
2. Face vorbire de obligativitatea întreruperii comuniunii în caz de
erezie conform canonului 15, dar care nu se aplică în cazul problemei ucrainene
pentru că nu există la mijloc o abatere dogmatică. În primul rând, canonul 15
nu prevede această obligativitate pretinsă, ci doar dă dreptul la o astfel de
reacție înainte de o cercetare sinodală; în al doilea rând, dacă ar fi adevărat
ceea ce spune, de ce nu a oprit comuniunea cu delegații greci din Creta, care
au semnat texte pe care le recunoaște ca eretice chiar în acest comunicat?
3. De la discursul prin care acuza intervențiile geopolitice în
conflictul ucrainean, acum acuză pe ruși că ar fi abandonat Patriarhia
Ecumenică în mâinile euroatlanticilor. De parcă Rusia ar fi avut vreo obligație
să protejeze Fanarul din inima Turciei; de parcă recurgerea la ajutorul NATO ar
fi justificată pentru primul Tron patriarhal!
4. Fără o explicație pertinentă, califică acordarea autocefaliei ucrainene drept un act administrativ, deci fără valoare dogmatică. Aceasta înseamnă ignorarea Tomosului prin care a fost creată structura schismatică de către Fanar, Tomos care conține concepția primatului neo-papist fanariot de supremație asupra întregii Biserici. Ori această teorie este o concepție eretică, după cum însuși Mitropolitul recunoaște în acest Comunicat, pentru că induce o ecleziologie greșită. Adăugire ulterioară: Cu toate că recunoaște într-un paragraf că se poate târî sau infiltra la mijloc și această concepție.
5. Nu menționează nimic despre gestul făcut la Vohodul de la Liturghia de
Bobotează împreună cu Arhiepiscopul Atenei. Deci nu a însemnat nimic.
6. Din păcate, dintr-un reper și stâlp al dreptei credințe devine mai degrabă o sursă de confuzie și ezitare, de concesii întortocheate și nefundamentate. Mai mult, pe jumătate este adept al primatului neo-papist al Fanarului, pe care îl recunoaște de facto, deși îl respinge în teorie.
7. Nu pot să nu remarc, totuși, amestecarea observațiile corecte legate de aplicarea caterisirilor de către forurile competente cu situația concretă, care reclamă curaj și mărturisire, nu ascundere în spatele unor portițe legale. Concret, pentru situația de schismo-erezie declanșată de criza ucraineană, putea să reacționeze mai vertical în fața Arhiepiscopului, ca să nu zic încă de la Sinodul din Creta. Canoanele îi dau acest drept înainte de întrunirea unui Sinod. Desigur că nu are o obligație canonică, ci doar morală. Însă, din păcate, prin astfel de luări de poziție confuze pierde și credibilitatea morală pe care și-o câștigase.
Din nefericire, pe scurt, consider că prin acest Comunicat Mitropolitul Serafim pierde vertiginos din prestanță și alunecă în compromisuri neînțelese. În loc să declare cel puțin că nu poate adopta o poziție de avangardă a mărturisirii și preferă să rămână în limitele strict canonice, aduce explicații nefondate prin care face concesii și dă apă la moară atacurilor la adresa Ortodoxiei. O pagubă mare și o falie în plus între ierarhia superioară și restul trupului sănătos al Bisericii și o slăbire a mărturisirii dreptei credințe în momente în care este cea mai mare nevoie. Să dea Dumnezeu să fie infirmate aceste impresii ale mele!
După atmosfera
aprinsă din cadrul discuțiilor sinodalilor greci în jurul autocefaliei
ucrainene, vor începe să se decanteze lucrurile. Deocamdată se pare că cei mai
înfierbântați sunt fanarioții și grecii mai la general, pe când rușii afișează
calm și siguranță, dar și intransigență.
Interesantă este poziția Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, care dovedește echidistanță. Acesta a făcut unele declarații ample, care s-ar rezuma astfel: A prevăzut această poziționare a Bisericii Greciei de mult timp pentru că Ținuturile Noi, care aparțin de Constantinopol, joacă un rol important, ba chiar toată țara respectă Patriarhia pentru că reprezintă neamul grecesc. Pe de altă parte, Moscova a jucat în ultimul timp un rol de a împiedica rezolvarea diferitelor probleme ale Ortodoxiei în Conferințele Panortodoxe. Însuși Arhiepiscopul cipriot a încercat să medieze acest conflict, dar Patriarhul rus nu s-a lăsat înduplecat. Eforturile pentru organizarea Sinodului din Creta au fost fără efect asupra rușilor și, astfel, problemele Ortodoxiei nu s-au rezolvat. A abandonat inițiativa cu privire la problema ucraineană la insistențele Patriarhului Bartolomeu, deși nu a avut nici un interes deosebit în această privință; ciprioții pot recunoaște sau nu autocefalia fără vreo frică. Scopul este să nu existe schismă, lucru care este mai rău. Nu poate să spună să recunoască autocefalia chiar dacă se va isca o dezbinare în Ortodoxie, Biserica cipriotă nu-și poate asuma greutatea schismei. De aceea va pleda în Sinodul local pentru o neutralitate pe acest subiect. De vreme ce ciprioții au relații bune cu catolicii, cu protestanții, cu anglicanii, cu toți, de ce să nu aibă legături bune și cu ortodocșii și cu Patriarhul Ecumenic al neamului grec („nostru”)? Pașii făcuți trebuie să fie studiați și atenți pentru a nu se face o greșeală în Biserică și în Ortodoxie. A mai declarat: „Noi avem trei Sinoade pe an și extraordinare oricâte subiecte apar. Mai degrabă aceasta dacă o vom vedea, o vom vedea într-o ședință extraordinară pentru că Sinodul extraordinar este în februarie. Cu siguranță nu cred că vom aștepta până în februarie. Pentru aceasta (poziția Bisericii Ciprului) vom schimba păreri între noi și vom vedea”. Așadar, până la o decizie sinodală, nimic nu este sigur în privința ciprioților; totuși direcția pare a fi una neutră, de nerecunoaștere a „autocefaliei” ucrainene.
În Grecia există o serie de Mitropoliți care s-au împotrivit recunoașterii schismaticilor ucraineni, dar aceștia constituie o minoritate absolută. Cei șapte episcopi care s-au opus sunt, de fapt, opt: Serafim de Karistia, Gherman de Ilia, Andrei de Konitsa, Daniil de Kesariana, Nicolae de Mesoghea, Serafim de Kitira și Cosma de Etolia; la aceștia se adaugă Nectarie de Kerkira, care și-a exprimat împotrivirea printr-o scrisoare, el fiind plecat din Grecia spre Iași cu moaștele Sfântului Spiridon. O listă ce trebuie ținută minte. Curios este că Mitropolitul Serafim de Pireu nu este printre opozanți, deși a reacționat în cadrul ședinței sinodale. Acesta a declarat: «Pot să am problematizările mele în anumite chestiuni, dar mă alătur deplin Arhiepiscopului». Așadar acesta poate fi considerat un bun polemist, dar mai puțin mărturisitor în practică. De fapt, Mitropoliții care se opun recunoașterii sunt mai mulți, sunt 10 și ei pregătesc o Scrisoare pe această chestiune. La cei recunoscuți oficial, enumerați mai sus, se adaugă Simeon de Nea Smirna și Serafim de Pireu. Conform unei surse care s-a adresat agenției Sputnik, «Mai întâi de toate, nu există decizie oficială pentru recunoaștere (a autocefaliei ucrainene). Mai mulți decât zece Mitropoliți au cerut amânarea dezbaterii până la un moment corespunzător. Mitropoliții (enumerați mai sus) nu au fost de acord. Au cerut amânarea dezbaterii și, în cazul luării unei decizii, să se desfășoare o votare deschisă cu desemnare nominală. Aceasta nu s-a întâmplat». Potrivit aceleiași surse, au fost mai mulți care nu au fost de acord, în afara celor 10, care au vorbit în plen și au cerut să fie consemnată poziția lor în declarația finală, lucru pe care Arhiepiscopul nu l-a făcut. În total, există vreo 33 de Mitropoliți. «Luni-marți va exista o declarație din partea Mitropoliților care nu sunt de acord cu decizia plenului. Vor exista 12-15 semnături. Unii dintre ei nu sunt de acord nu cu recunoașterea (autocefaliei), ci cu decizia Bisericii Greciei. Acestea sunt lucruri diferite. Între aceia care nu sunt de acord cu decizia (Bisericii Greciei) există unul sau doi care vor recunoașterea autocefaliei, dar pentru Onufrie», potrivit aceleiași surse. Unii, dintre care Daniil de Kezariana, au dorit amânarea dezbaterilor pentru a se desfășura pe parcursul a trei zile. «Din 69 de Mitropoliți prezenți, 10 nu au fost de acord. Alții nu au zis că nu sunt de acord ca să nu se implice. Între aceia care nu au fost de acord acolo au fost aceia care aparțin Patriarhiei de Constantinopol, nu au vrut să fie cunoscute numele lor. În două zile vom scrie o declarație comună, astfel încât Biserica să nu fie implicată în eventuale peripeții». Sursa acestor declarații a mai spus că unii episcopi au sprijinit recunoașterea pentru că urmăresc scaunul de Arhiepiscop, cum ar fi Mitropoliții de Dimitriada, Mesinia și Nafpaktos. A mai declarat că această decizie va duce la o împărțire în ierarhia greacă și și-a exprimat speranța că Arhiepiscopul nu va pomeni pe Epifanie la vizita Patriarhului Bartolomeu pe 19-21 octombrie. Decizia sinodală nu reprezintă o recunoaștere definitivă, ci abia pomenirea lui Epifanie ca Primat ortodox de către Arhiepiscopul Ieronim.
S-a întrunit astăzi, sâmbătă, 12 octombrie, în mod extraordinar, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, în Sala de Ședințe a Sfântului Sinod al Ierarhiei.
Înaintea Ședinței a fost săvârșită dumnezeiasca Liturghie în Biserica mare a Sfintei Mănăstiri „a celor fără de tup” Petraki.
Pe la 9 dimineața, în Sala mare a Ședințelor Sfântului Sinod, s-a săvârșit slujba pentru începerea lucrărilor Sfântului Sinod. Când a fost citit catalogul ierarhilor participanți, s-a constatat că există cvorum.
Prin urmare, a fost convocată Comisia de Presă, compusă din Cinstiții Mitropoliți Ierotheos de Nafpaktos, Dorotei de Mikonos și Hrisostom al Patrelor.
Conform cu Ordinea de zi, Preafericitul Ieronim al Atenei și a toată Grecia și-a expus referatul cu titlul: «Autocefalia Bisericii Ucrainei».
În introducerea referatului, Preafericitul a făcut mențiune că Sinodul permanent s-a ocupat intens în destule Ședințe cu tema aceasta, pe care care a și trimis-o la Comisiile Sinodale corespunzătoare, pentru Chestiuni dogmatice și canonice și pentru Relații inter-ortodoxe și inter-creștine, astfel încât să fie prezentate în comun Sfântului Sinod după cum se cuvine.
Pe 13 august a.c. Comisiile în cauză au depus la Secretariatul general Constatarea comună și Semnalarea-referat cu titul: «Chestiunea jurisdicției canonice pentru Sfânta Mitropolie a Kievului». Constatarea Comisiilor, în urma a cinci teze de bază din perspectiva dreptului canonic, a concluzionat după cum urmează: «După cele de mai sus, luând în considerare subiectul autocefaliei Bisericii Ucrainei din perspectivă canonică, dar și legală, prezentăm cu respect că nu este nimic care să împiedice recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainei și armonizarea absolută și alăturarea Bisericii Greciei la Patriarhia Ecumenică».
Prin urmare Preafericitul a făcut o mențiune concisă la regimul sinodal și la organizarea jurisdicțională a Bisericii, precum și la regimul Autocefaliei. A semnalat că Biserica Ucrainei a rămas mereu în jurisdicția bisericească a Patriarhiei Ecumenice, care a renunțat la jurisdicția ei canonică pentru pentru a se înrola în comuniune cu Bisericile Ortodoxe autocefale, lucru pe care Patriarhia Moscovei îl contestă ca fiind anticanonic, ca și cum ar aparține canonic de ea.
În final, după ce a caracterizat proclamarea autocefaliei bisericești a Ucrainei drept folositoare îndeosebi pentru Biserica Ortodoxă și valoroasă pentru întărirea relațiilor celor două Biserici Ortodoxe surori, a Marii Rusii și a Ucrainei, a prezentat «recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei».
A urmat un dialog ziditor și luări de poziții a multor ierarhi și Ierarhia a decis că a fost acceptată decizia Sinodului permanent trecut și referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, adică recunoaște «dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și prerogativele Întâistătătorului Bisericii Greciei de a se ocupa mai departe de chestiunea recunoașterii Bisericii Ucrainei», deși șapte Mitropoliți au cerut amânarea luării unei decizii.
Deși inițial subiectul autocefaliei ucrainene nu figura pe ordinea de zi a Sinodului lărgit (Ierarhia) Bisericii Greciei, în ultimul moment Arhiepiscopul Ieronim a convocat o ședință extraordinară pentru încă o zi, sâmbătă, 12 octombrie pentru o „informare” și dezbatere pe această temă. Se pare că sunt câteva nereguli cu privire la această procedură, îndeosebi faptul că nu au fost consultați episcopii, deși era necesar să existe acordul a măcar o treime dintre ei pentru susținerea unei ședințe extraordinare. Chiar dacă există mai mulți arhierei care și-au exprimat nemulțumirea, printre care menționăm pe Mitropolitul Serafim al Kitirelor, în continuare prezentăm luarea de poziție publică de ieri a unui ierarh mai puțin cunoscut, dar cu atât mai elocventă, în cadrul oficial sinodal. Este vorba de Mitropolitul Simeon de Nea Smirni, care a adresat o scrisoare în care-și exprimă neliniștile și îngrijorarea în fața Arhiepiscopului și a tuturor sinodalilor. Inițial intenționam să evit abordarea subiectului până după decizia finală, dar situația se precipită. În plus, textul de mai jos chiar merită citit și pentru modul de expunere în sine, care este cu adevărat bisericesc.
«Către
Preafericitul Arhiepiscop Ieronim
al Atenei și a toată Grecia,
Președintele Sfântului Sinod
al Bisericii Greciei,
și cinstiților membri ai ei
Preafericite Președinte Preacinstiți frați și sinodali,
Am simțit nevoia – trebuința mea, mai bine, ca episcop al Bisericii și membru smerit al cinstitului trup al Ierarhiei noastre – să mă adresez dragostei voastre la începutul de astăzi al lucrărilor ședinței ordinare a sfântului Sinod. Motivul este informarea care a fost scrisă – fără să fi fost dezmințită competent – că urmează să fie pusă în fața Sinodului și așa-numitul subiect «ucrainean», deși nu a fost cuprins în Formularul Informativ al lucrărilor Ierarhiei, care a fost completat de Sinodul permanent în perioada trecută și ne-a fost trimis la vreme după cum este prevăzut. Am ales calea pentru
o chestiune atât de serioasă și delicată de a mă adresa în Sinod pentru că
consider că sfântul cor al Sinodului episcopilor Bisericii este mai întâi și în
principal locul unde ar trebui să fie cercetate și să fie dezbătute subiectele
de această natură.
1. Primul lucru pe care vreau să-l prezint dragostei Voastre este adânca întristare și multa îngrijorare care au cuprins sufletul meu pentru situația care a fost creată în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Biserica numeroasă a Rusiei și Biserica primă a Constantinopolului, Patriarhia noastră Ecumenică, să se găsească în dezacord în premieră cu prilejul acordării autocefaliei ucrainene. Moscova a întrerupt comuniunea bisericească-euharistică cu Patriarhia Ecumenică și trece la acțiuni care zguduie unitatea bisericească și respectul pentru răspunderea la nivel bisericesc a Patriarhiei Ecumenice și a păstorilor săi locali, episcopi și preoți. Situația în cauză, dacă nu este schismă în sânul Bisericii noastre Ortodoxe, deschide larg poarta spre schismă. Și alte Biserici Ortodoxe, Patriarhiile vechi și Bisericile autocefale fie și-au exprimat opoziția asupra problemei care s-a ivit, fie adoptă o poziție de așteptare. Mă neliniștește adânc toată situația. Ne expune pe ansamblu, ca Biserică Ortodoxă, în ochii tuturor eterodocșilor și a toată lumea. Criteriile etnofiletiste,
după cât se pare, vor prima în opțiunile tuturor. Și primejdia să fie create
două «blocuri», elinofon și slavofon – ceva ce ne paște de ani de zile în
relațiile noastre bisericești – este văzută chiar și cu ochiul liber.
2. Nu doresc să intru în analiză istorică și canonică a problemei de cine aparține Mitropolia de Kiev și, prin urmare, a autocefaliei acordate. Înțelegerea diferită a izvoarelor istorice, explicarea sfintelor canoane într-un mod care să susțină opiniile sau oportunismele formate și invocarea selectivă a practicii bisericești de către cei direct interesați și de către cei care au intervenit pe subiect au provocat o confuzie uimitoare în jurul temei. Deși tradiționalist în cuget, simt nevoia să semnalez că nu trăim în veacul IV sau V. Structurile bisericești nu sunt cele care existau cândva în jurul bazinului mediteranean și puțin mai departe. Continente întregi au fost descoperite de atunci. Biserica s-a întins
în toată lumea. Și în fața ei nu mai are iudaismul și păgânismul. În jurul
nostru s-au conturat și continuă să se contureze transformări consmogonice. Oare
suntem îndreptățiți să ignorăm toate acestea?
3. Pe lângă acestea,
îngăduiți-mi să semnalez următoarele pe temă:
a) Autocefalia ucraineană și împrejurările în care a fost acordată nu au nici o asemănare cu celelalte autocefalii care au fost acordate în trecut de către Patriarhia noastră Ecumenică. Autocefaliile anterioare
au fost cerute de către Biserici Locale canonice ale noilor state, pledând în
multe cazuri și forurile autorității lumești.
b) Recunoașterea în grabă (fără să exprime părere de rău) a schismaticilor și așa-zișilor «autohirotoniți» – fiind evitată Biserica Locală canonică, ba și Patriarhia Moscovei de către care au fost condamnați schismaticii – și acordarea autocefaliei unei noi structuri bisericești generează întrebări juste și provoacă la reacții. Este neglijat, din
păcate, faptul că în acest moment în același oraș avem doi Mitropoliți de Kiev
și două Biserici Locale paralele. Și Kievul, și Ucraina, în final, nu sunt un ținut
din diasporă, ci o ipostază etnică unitară.
c) Biserica lui Hristos trăiește în lume și merge prin istorie. Este firesc, prin urmare, ca viața ei să fie să fie influențată de evoluțiile sociale și de diferite alte transformări. Acest lucru este valabil pentru toate Bisericile Locale. Pentru Biserica Ucrainei acest lucru a fost valabil în trecut mult mai mult, după cum ne informează istoria. Fenomenul, după cum vedem, continuă să fie valabil și astăzi. Ucraina constituie un edificiu pe care se confruntă aspirațiile geopolitice ale Răsăritului și Occidentului. Și se întreabă cineva: Acordarea autocefaliei au urmărit-o și Statele Unite ale Americii și pentru aceasta, după acordarea ei, au exprimat repetat mulțumirea lor? Reacția Bisericii Rusiei este numai cu caracter bisericesc sau exprimă și efortul Moscovei să păzească sub influența ei Statul ucrainean, după cum se întâmpla până curând? Este de la sine
înțeles, totuși, că noi, păstorii responsabili ai Bisericii, care suntem datori
să ne luptăm mai presus de toate pentru unitatea Bisericii lui Hristos, să ne aliem
sau să cedăm organizațiilor și rivalităților puternicilor acestei lumi?
4. Se susține faptul că acordarea autocefaliei ar concura la depășirea schismelor, la unificarea bisericească a ortodocșilor și pacea din punctul de vedere bisericesc a Ucrainei. După cum arată lucrurile, acest lucru nu a fost atins. Au fost observate – cel puțin cât a stat în puterea președintelui de curând Poroșenko – persecuții ale credincioșilor și acaparări de biserici care aparțin parohiilor Bisericii de sub Mitropolitul Onufrie. A fost argumentată schimbarea prin lege a numirii Bisericii lui, care în final a fost invalidată la tribunal. Dar și noua structură bisericească ce a primit autocefalia s-a rupt. «Patriarhul onorific»
Filaret s-a depărtat de ea, fiind urmat de 15 episcopi și care aruncă în
paralel – el însuși sau episcopii lui – acuze foarte grele asupra tuturor.
5. Și vina la ale noastre. După părerea mea smerită, recunoașterea sau nu a noii autocefalii nu este de competența exclusivă a Președintelui, nici a Sinodului permanent, ci de Sfântul Sinod al Ierarhiei. Biserica noastră nu este administrată de un regim patriarhal, ci sinodal. Articolul 4 al Regulamentului nostru este mai mult decât clar. Chestiunea este extrem de serioasă. Sinodul permanent care a trecut, dacă judeca să se fi impus să fie examinată, ar fi trebuit să o cuprindă în Dispoziția Informativă a Ședinței regulate prezente. Consider că, pentru tema în discuție, dacă Sinodul decidea că se impune să fie abordată, să fie convocată Ierarhia extraordinară pentru aceasta. Să fie desemnat referentul, unul sau mai mulți. Și să ia cunoștință ierarhii de documentele oficiale adiacente, după cum și de cuprinsul contactelor Preafericitului cu privire la subiect. Abordarea forțată și
«pe genunchi» a chestiunii ne-ar expune și ar implica Biserica noastră în
peripeții. Este greșit să credem că o abordare de acest fel a temei constituie
o susținere față de Patriarhia Ecumenică.
6. Este necesar să scadă tonul din partea tuturor și din toate părțile. Și, firește, și din partea acelora care se zoresc să-și pună în scris opiniile lor. Patima întunecă mintea și agresivitatea împotriva celuilalt rănește dragostea în Hristos. Biserica este (și) comuniune de dragoste. Ca și creștini «suntem datori să ne iubim unii pe alții» (1In. 4,11). Ruși, sârbi, români, greci, asiatici, americani, toți suntem mădulare cinstite ale sfântului Trup al lui Hristos, «care este Biserica» (Col. 1,24). Chiar și când judecăm că avem trebuință să apărăm ceva, suntem datori să o facem «nepătimaș» pe cât putem. «Robul Domnului nu trebuie să se lupte, ci să fie blând față de toți» (2Tim. 2,24). Biserica nu ne aparținee. Noi aparținem Bisericii, cu harul lui Domnului. Acela, Domnul Iisus, este capul ei, nu noi; chiar dacă este o slujire pe care o exersăm în Biserică după îngăduința divină. Dragostea și grija Domnului
pentru Biserica Lui este neasemănat mai mare decât ale noastre. De aceea,
dincolo de «cele rânduite», pe care suntem datori, ca niște «robi», să le facem
(Lc. 17,10), ne rugăm fierbinte ca Acela să sprijine Biserica Sa și să ne lumineze
pe noi, robii Săi, să înțelegem corect și să împlinim bine datoria noastră
înaintea Maicii comune a noastră, a tuturor, Biserica lui Dumnezeu.
7. Vreau să cred că Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, bărbat bisericesc cu harisme extraordinare – totuși nu infailibil! – prin simțul adânc al răspunderii care îl caracterizează cu privire la slujirea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu și pentru multa dragoste pe care o nutrește pentru Biserică, va săvârși ceea ce este posibil să iasă Biserica noastră Ortodoxă din impasul în care se pare că este băgată. Smerenia mea, în
numele respectului, al cinstei și al multei iubiri în Hristos pe care o nutresc
față de cinstita persoană a Lui (sentimente pe care și el însuși le cunoaște) îl
rog în genunchi pentru aceasta.
Preafericite,
Preacinstiți frați,
Tema ucraineană este eventual, dacă abordarea ei mai departe nu este constructivă, să lovească vremelnic unitatea Bisericii noastre Ortodoxe. Cineva a zis – evident că prin exagerare – că ne amintește de zilele din 1054! Rog cu smerenie să nu ne grăbim să luăm poziție. Bine este ca astfel de chestiuni să fie prevenite, pentru că, în final, este creată o abordare a lor și nu este ușor și ar cere timp pentru aceasta. Rog îndeosebi pe Preafericitul să amâne orice inițiativă care este utilă și să treacă la o intervenție judecă folositoare pentru abordarea pașnică a chestiunii. Îl ajută, de altfel, la aceasta cugetul său smerit care îl caracterizează și caracterul său calm. Peste toate, să trimitem cerea noastră «pentru buna stare a Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor» mai des și mai fierbinte. Cel mai mic frate în Hristos,
SUBIECT: Referitor la legalizarea instituțională a Bisericii
schismatice a Ucrainei
Preafericite Președinte, Preacinstiți Arhierei,
Cu privire la iminenta convocare a Sfântului Sinod
al Ierarhiei, ca cel mai mic membru al Bisericii noastre, dar și ca Profesor de
Teologie Dogmatică a Bisericii, aș vrea – cu simțul responsabilității – să vă pun
și eu cu smerenie în vedere dimensiunile ecleziologice-dogmatice, dar și prelungirile
soteriologice ale acceptării necondiționate în comuniune
biericească-sacramentală a Bisericii schismatice a Ucrainei, în cazul, desigur,
unei eventuale decizii sinodale pentru recunoașterea «autocefaliei» ei.
Primul și cel mai mare subiect, în cazul cu
pricina, subiectul ecleziologic, ce se referă la identitatea «constructului bisericesc» în discuție. Mai întâi, ar trebui să fie cercetat
dacă acest «construct» îndeplinește condițiile unei comunități bisericești. Dacă,
dimpotrivă, este recunoscută «autocefalia» lui, atunci este recunoscută automat
«legalitatea» ecleziastică a Bisericii schismatice.
După cum se știe, pentru Biserica schismatică a Ucrainei
a premers o condamnare panortodoxă cu caterisiri și afurisiri. Această condamnare
panortodoxă nu a fost revocată. În final, prin Tomosul autocefaliei Patriarhiei
Ecumenice (11-1-2019), a intervenit o depășire instituțională cu caracter duhovnicesc
și ecleziologic, ce creează întrebări rezonabile despre legalitatea ei
bisericească. Și aceasta deoarece nu au fost respectate – cel puțin din câte
știm – condițiile fundamentale patristice și duhovnicești, lucru ce creează
contestații rezonabile despre canonicitatea regulilor-condițiilor Practicii
patriarhale, cât timp nu au exprimat o pocăință publică demonstrată și o dezavuare
a schismei. Prin cele ce le spunem în cazul cu pricina nu înseamnă că ne îndoim
de competența instituțională a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie,
bineînțeles cu acordul întregului trup al Bisericii, care se exprimă sinodal. Aici
se pune chestiunea condițiilor valide pentru emiterea unui astfel de Tomos.
După mărturia biblică (Mt. 4, 17, 1Cor. 5, 1-5 și
2Cor. 2, 6-8), dar și după tradiția patristică și duhovnicească a Bisericii, încadrarea
sau reîncadrarea în trupul cel unul și neîmpărțit al Bisericii presupune oricum
trăirea adâncă și exprimarea sinceră a pocăinței din partea membrului sau
comunității mai largi supuși încadrării sau reîncadrării.
Condiția exprimării pocăinței nu este surmontată
de nici o persoană instituțională sau for bisericesc instituțional. Nu există
nici o iconomie a Bisericii care să poată să se substituie sau să anuleze
pocăința. pocăința în sine constituie condiția fundamentală și «cheia»
duhovnicească a primirii și împroprierii iconomiei mântuirii, dar și «cheia» pentru
activării sau reactivării ei, conform mărturiei biblice: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor!» (Mt. 4, 17).
Tocmai pentru acest motiv și schisma melitiană a
fost restaurată în Biserica din vechime când a premers nu doar exprimarea pocăinței,
ci și anatematizarea schismei de către schismaticii înșiși. Și, după cum
semnalează în mod caracteristic Sf. Teodor Studitul, «anatematizând propria
schismă, cum zic ei, sunt primiți în Biserica sobornicească» (Epistola 40 către fiul Navcratie, PG 99,
1053C). Numai atunci a urmat restabilirea panortodoxă sinodală la Sinodul I Ecumenic.
În cazul Bisericii schismatice a Ucrainei, după
cum se pare, nu a fost cercetată și nu a fost exprimată nici o pocăință. Aici,
în practică, a fost anulată pocăința, care este o poruncă expresă a Domnului și
o practică de veacuri a Bisericii. De aceea nu poate să fie vreun motiv pentru
iconomia bisericească. În realitate, este vorba despre o fărădelege
bisericească evidentă, care face mântuirea imposibilă, nu numai a
schismaticilor, ci și a celor care au comuniune sacramentală cu ei, de vreme ce
și ei devin neîmpărtășiți/afurisiți (vezi Canonul 2 al Sinodului din Antiohia,
care a fost validat de Sinoadele V, VI și VII Ecumenice).
Din cele de mai sus devine limpede că subiectul în
cauză este în esență dogmatico-ecleziologic, cu extinderi inevitabile
soteriologice, după cum a fost semnalat deja foarte corect în Epistola Părinților Aghioriți către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte (martie
2019).
De aceea este și nevoie primordial ca Sfântul
Sinod al Ierarhiei să decidă asupra identității Bisericii schismatice a Ucrainei
și să caute aplicarea definițiilor bisericești de veacuri a reîncadrării ei,
care este pocăința și anatematizarea schismei. Responsabilitatea aceasta
duhovnicească cade deplin în competența Ierarhiei cu scopul de a recunoaște
«autocefalia» în cauză, care are și alți parametri canonici, câtă vreme nu ia
în considerare existența Bisericii canonice din aceeași țară, de sub
Mitropolitul Onufrie al Kievului, din care Biserică s-a rupt. Adică «autocefalia»,
în cazul de față, a fost acordată unor schismatici nepocăiți. Și acest lucru fără
precedent și de neconceput logic, canonic și duhovnicește se caută să se
întâmple acum și cu consimțământul Bisericii noastre.
Prin «logica» emiterii Tomosului «autocefaliei»
Bisericii schismatice din Ucraina suntem în pericol în viitor să fim călăuziți –
eventual – și la acceptarea sacramentală a papismului și a altor erezii, fără
condiții fundamentale de pocăință și dezavuare a rătăcirilor dogmatice ale lor,
lucru ce îl instrumentează astăzi ecumenismul, nu numai în teorie, ci deja și
în practică. Ne întrebăm, deci, pe bună dreptate nu cumva instituțiile
duhovnicești din sânul Bisericii noastre au început să «activeze» goale de
fundamentul lor duhovnicesc? Ne întrebăm, nu cumva în ultimele decenii este
introdus un «nou etos» prin aspirația ascunsă să devine etos-obicei și în
continuare Drept instituțional, care va submina tradiția canonică a Bisericii? Istoric,
cunoaștem că, atunci când s-a consolidat o astfel de mentalitate în Occident,
Biserica Apuseană a fost călăuzită spre papism – cu toate devierile ei
dogmatice – și a sfârșit în despărțirea de Biserica cea una și unică.
Recapitulând, semnalăm că decizia eventuală asupra
«autocefaliei» Bisericii schismatice din Ucraina nu poate să fie fără condiții
prealabile. Deoarece atunci – indirect, dar evident – va însemna în practică o «legalizare»
instituțională nelegiuită bisericește a schismei inferioare, lucru ce nu are
precedent istoric în tradiția patristică bisericească. Și cel mai important
este că recunoașterea eventuală – fără condiții duhovnicești – lovește la
timpul potrivit unitatea întregii Biserici, față de care nu este nimic mai de
preț. Pericolul este văzut, adică să fie create schisme la nivelul întregii
Biserici din cauza acordului Vostru eventual cu
recunoașterea «autocefaliei» Bisericii schismatice a Ucrainei, lucru pe care nu
ni-l dorim din inimă.
În final, soluția duhovnicească a problemei
ecleziologice existente este pocăința. Și, din păcate, aceasta lipsește în
prezent. Totuși există speranță realistă. Cei care iubim Biserica în Hristos, să
luăm noi înșine leacul curățitor și dumnezeiește lucrător al pocăinței și
atunci Hristos va da celui bolnav tămăduirea, conform cu mărturia patristică
(vezi Sf. Nicolae Cabasila: «…se minunează oricine de bunătatea lui Dumnezeu. Deși
nimeni nu scapă de boală când altcineva bea medicamentul, dar scapă de
răspundere dacă îi doare pe alții pentru el», Despre viața în Hristos, cuvântul 7, PG 150, 700C.
Cu cel mai adânc respect, Dimitrios Tselenghidis, Profesor al Universității din Tesalonic
Nota noastră: Probabil această scrisoare inspirată a fost scrisă și ca o contra-reacție la propunerile făcute zilele trecute de Mitropolitul Ierotheos de a fi legalizată «autocefalia» ucraineană. După ce a scris despre posibilitatea unei iconomii care nu-și are, de fapt, locul în această situație, în ultimul său text, Mitropolitul propune o coexistență a Bisericii canonice Ucrainene cu schismaticii după modelul Sinodului grec, în care există două jurisdicții, a Patriarhiei Ecumenice și a Bisericii Greciei. Această ideea a stârnit indignarea chiar și a unor greci, care recunosc că formatul în care funcționează ei la ora actuală este unul „schizofrenic”. Sau, după o altă variantă, ar fi posibil de luat ca model și formatul din Diaspora, la fel de nebisericesc. Aceste propuneri nu ar însemna decât degradarea vieții bisericești din Ucraina de la o Biserică bine închegată la una anemică și cârpită, cu multe conflicte interne mocnite.
După cum am remarcat într-un alt articol, deciziile Sinodului grec pe luna august cu privire la „autocefalii” ucraineni ridică semne de întrebare și induc multă confuzie cu privire la autoritatea cu care sunt investiți Întâistătătorii de Biserici autocefale. Problematic nu este doar dreptul Patriarhului de Constantinopol de a întemeia Biserici Autocefale, ci și așa-zisa prerogativă a Arhiepiscopului Greciei de a recunoaște structura bisericească ucraineană nou=înființată.
„Modul în care este dezbătut de Biserica Greciei subiectul „bisericii” schismatice dă mărturie firește despre ascuțimea (severitatea) fără precedent a acestei probleme, precum și de presiunea care se exercită.”
El a mai adăugat că „Biserica Ortodoxă Rusă a arătat mereu că factorul cel mai important al acestei dezbateri trebuie să fie neliniștea pentru ucrainenii ortodocși, fiii Bisericii canonice, care sunt persecutați de unii radicaliști, ca rezultat al intervenției de la Fanar”.
Observațiile reprezentantului Bisericii Ruse sunt la obiect și ating atât mijloacele nepotrivite utilizate în scopul creării așa-zisei autocefalii ucrainene, cât și realitatea ignorată, dar evidentă, anume existența unei Biserici canonice pe teritoriul ucrainean, care nu poate fi trecută cu vederea. Nu avem de-a face cu un teritoriu necreștinat, ci cu unul în care există deja o Biserică Ortodoxă cu lungă istorie și tradiție.
Și în Grecia sunt exprimate indignări pe această temă.
1. Spiridon
Zorbalas, membru al Comisiei antieretice al Mitropoliei din Patra, respinge
public decizia Sinodului din două motive: „a) Patriarhia de Constantinopol
nu are nici un drept absolut de a acorda autocefalie unei grupări schismatice
dintr-o episcopie și spre paguba turmei/păstorului legitim și în timp ce
această episcopie aparține unei alte (autoadministrate) Biserici (Patriarhia
Moscovei). b) Întâistătătorul Bisericii Greciei nu are absolut nici un drept să
se ocupe mai departe de un astfel de subiect, ba nici Sinodul permanent nu este
autorizat să încredințeze așa ceva pentru că astfel de acțiuni contravin
sinodalității Bisericii și creează condițiile unui primat «de tip papist»”.
2. Într-un alt articol
de pe site-ul Katanixi.gr al Pr. Nicolae Manolis (apropiat de Pr. Teodor
Zisis), sunt formulate și alte obiecții, printre care faptul că dreptul
Patriarhului Ecumenic de a acorda autocefalie nu a fost întemeiat pe nici o
referință canonică sau pe alte reglementări legale, iar subiectul este referit
Ierarhiei de către Arhiepiscop, de parcă nu se putea face acest lucru prin
votul sinodalilor. Se putea și se impunea convocarea Ierarhiei (Sinodul complet)
în mod extraordinar pentru a dezbate problema ucraineană ca să nu mai fie dat
răgaz schismaticilor să treiere în jurisdicția canonică ortodoxă din Ucraina.
Presa oficială bisericească de la noi
(basilica.ro) a ales tăcerea pe marginea acestui subiect. Doar un singur
articol cu privire la deciziile Sinodului grecesc din luna august, și acesta
legat de canonizarea unui Părinte Ghervasie.
Astăzi, a treia zi de dezbateri a Sinodului permanent (lunar), a fost aprobată doar pe jumătate autocefalia acordată de Patriarhia Ecumenică schismaticilor ucraineni, conform ΟρθοδοξιαInfo. Mai exact, într-o postare cu o știre exclusivă, portalul amintit informează că a fost recunoscut deocamdată doar dreptul Patriarhului Ecumenic de a întemeia noi Biserici autocefale. Probabil pe baza referatelor Comisiilor sinodale însărcinate să studieze acest subiect.
Totuși recunoașterea autocefaliei ucrainenilor a fost amânată, se pare, pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă, deși inițial au existat informații că nu va fi această temă pe ordinea de zi. Aceste informații sunt susținute deocamdată și de agenția Romfea.gr.
„În urma referatelor Comisiilor Sinodale pe probleme dogmatice și canonice și pe relațiile inter-ortodoxe și inter-creștine cu privire la chestiunea ucraineană, Sinodul permanent recunoaște dreptul canonic al Patriarhului Ecumenic de acordare a autocefaliei, precum și prerogativele Întâistătătorului Bisericii Greciei de a gestiona mai departe chestiunea recunoașterii Bisericii din Ucraina.”
După cum era de așteptat, o hotărâre de o asemenea importanță nu putea fi încredințată decât Sinodului mare (Ierarhiei). Probabil în acest fel se poate pronunța Arhiepiscopul Atenei, doar sinodal. Semnalăm exprimarea curioasă cum că Patriarhul, nu Patriarhia Ecumenică are dreptul de a acorda autocefalie și că Întâistătătorul, nu Sinodul Bisericii Greciei se ocupă mai departe de recunoașterea ucrainenilor.
