De ieri suntem anunțați oficial de către Ministerul Afacerilor Interne că în România se vor schimba buletinele până în august 2021 pentru a ne alinia la standardele stabilite la nivelul Uniunii Europene, pe care le-am semnalat la vremea respectivă. Deocamdată redăm mai jos textul Comunicatului oficial, în care se menționează că vârsta de la care se va emite carte de identitate va fi de 12 ani și va exista posibilitatea de a opta pentru cărți simple de identitate.

MAI: Alinierea actelor de identitate românești la standardele stabilite la nivelul Uniunii Europene

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români.

Prin proiect se creează cadrul legal național pentru asigurarea aplicării directe a Regulamentului (UE) 2019/1157, astfel ca actele de identitate românești să respecte standardele stabilite la nivelul UE, în principal cele care privesc elementele de securitate.

Pentru a asigura cetățenilor români exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiții similare celorlalți cetățeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021).

Noile acte de identitate vin cu garanții suplimentare de securitate și întăresc încrederea instituțiilor publice și a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătățiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulație în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricație avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecția IT oferită de mediile de stocare electronice.

Prin intermediul noului act de identitate, cetățenii români vor putea, indiferent de locul unde se află (în România sau în afara teritoriului național), să interacționeze online cu autoritățile administrației publice și să solicite prestarea de servicii publice. Întrucât, identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezența fizică a cetățeanului, la ghișeu, nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanță servicii, precum: înmatricularea unui autovehicul, obținerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice, depunerea unor declarații personale prevăzute de lege ș.a.

Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate și, în aceste condiții, va asigura „funcționalitatea de card de sănătate”.

Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani și, opțional, sub această vârstă, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali.

Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obține un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România.

Nu în ultimul rând, pentru cei care nu doresc, din orice motiv, o carte electronică de identitate, va exista opțiunea de a solicita eliberarea unei cărți de identitate simple; aceasta nu va conține elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.

Producerea noilor acte de identitate se va realiza, centralizat, de către Compania Națională „Imprimeria Națională”.

Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională (documentele pe această temă sunt acesta, acesta și acesta), precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunțului pe adresa de primire a eventualelor propuneri, sugestii sau opinii: dgj_transparenta@mai.gov.ro).

Nota Theodosie.ro: La o primă vedere, actele de identiate simple nu vor conține date biometrice și nici semnătură electronică. Este evident că nu vor avea nici alte componente electronice, cum ar fi cipurile. Aceste informații sunt cuprinse în proiectul menționat mai sus, la punctul 14 referitor la modificările alineatului 17. Aceste lucruri sunt afirmate și în documentul de fundamentare, la pagina 6.

Noile cărți de identitate vor fi emise începând cu vârsta de 12 ani. Din punctul 2.c din Nota de fundamentare, care privește schimbările care vor interveni, se înțelege că posibilitatea călătoriei în afara țării va fi condiționată de posesia cărții electronice de identitate, nu doar a celei simple. Nu rezultă limpede dacă pașapoartele vor conține și ele date electronice (imagine facială și amprente digitale) în condițiile în care acestea sunt necesare în cartea de identitate pentru exercitarea dreptului de liberă circulație. Este posibil ca aceste cerințe să vizeze doar actele de identitate.

Se impune o studiere mai atentă a celor trei documente pentru a înțelege mai bine care sunt modificările și a elimina orice dubiu asupra lor.

Translate page >>
8
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x