Patriarhia Română a semnat un acord prin care sunt stabilite reguli clare cum să fie distribuit „Paștile” și „Sfânta Lumină” cetățenilor care doresc să le primească. Vor fi angajați în acest proces atât personalul bisericesc din parohii, cât și voluntari, dar și echipaje de ordine publică. Practic, credincioșii sunt ținuți departe de biserici și serviți cu înlocuitori artificiali prin care să fie estompată credința în Înviere și transferată toată evlavia către ritualuri formale, scoase din rostul lor.
Să nu fiu greșit înțeles, este bine că se face o astfel de distribuire a celor două elemente, dar este greșit că Patriarhia nu vine cu explicații clare ce simbolizează ele și care este rostul acestor acțiuni prevăzute în Acordul cu pricina. Singurele indicii sunt definirea Paștilor drept „Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, sfințită anul acesta în Joia Mare, după Sfânta Liturghie” și precizarea că Sfânta Lumină este adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă. Totul rămâne foarte neclar, pietist și după ureche, adică mult prea profan.
Pentru a limpezi puțin lucrurile, trebuie să înțelegem ce sunt cele două și care este rostul lor. Problema aceasta liturgică a fost dezbătută mai pe larg și de alții, iar aici voi expune unele considerații minimale.
În Tipicul Sfântului Sava, care este normativ pentru toate slujbele, nu există această rânduială, ea fiind una „din popor”. Este o combinație ciudată, care a fost reglementată în Liturghierul din edițiile mai noi (de ex., cel din 2000), în care este inserată o „Rugăciune la binecuvântarea pâinii care se numește în popor «Paști», în Sfânta Duminică a Paștilor”. Ea se citește în timpul Axionului, adică atunci când ar trebui sfințită anafura, peste bucățile de pâine „tăiate ca pentru anafură”, care apoi sunt sfințite prin stropirea cu aghiazmă. Așadar este vorba de un ritual încropit, anapoda, lipsit de logică; aceste «Paști» nu sunt nici anaforă, nici pâine simplă binecuvântată, ci undeva la mijloc, dacă poate fi gândit așa ceva. Probabil că această rânduială a apărut dintr-o tradiție după ureche la noi, la români, dintr-un amestec superstițios între diferite ritualuri liturgice din slujba Învierii. Adică a fost combinată pâinea simplă luată cu vin în seara de sâmbătă cu artosul care se binecuvintează pe parcursul săptămânii luminate și cu anafora care se sfințește în mod normal la Liturghie. Încă și mai probabil Rugăciunea menționată mai sus din Liturghier s-a dorit o sistematizare a acestui obicei pentru a primi o formă cât mai corectă.
Totuși Rugăciunea în sine este bizară și incoerentă. În ea este invocat mielul de Paști jertfit de evrei la ieșirea din Egipt pentru a fi binecuvântată… pâinea. Despre ea se mai spune că „am adus-o și o sărutăm”, dând de înțeles că ar avea imprimată imaginea lui Hristos înviat, așa cum o au pecețile de artos. Iar cererea de a alunga „toată boala și neputința” este iarăși o interpolare nepotrivită, fără legătură cu menirea pâinii. Ar fi fost mai corect ca pâinea aceasta să nu fi fost amestecată cu vin și să fie o rânduială prescurtată a artosului.
Pitorescul liturgic al «Paștilor» este evident, fiind înfierat și de Mitropolitul Țării Românești Neofit Cretanul (1738-1753) astfel: „Cei mai mulți din norod nici ar fi știind ce este Sfânta Priciastenie [Împărtășanie], ci numai la ziua Sfintelor Paști ar fi mergând la biserică și nu doar ca să asculte slujba Sfintei Liturghii și să se împărtășească cu Sfintele Taine fiind mai înainte spovediți și gătiți pentru această Taină Sfântă, ci numai ca să ia pâine și vin, paximan [pesmet] ce se numește de voi Paști, iar alții cu ani îndelungați nu s-au spovedit, și alții iar în toată vremea vieții lor, după cum am înțeles, Spovedania și Sfânta Priciastenie [Împărtășanie] ce este nu o știu, fără decât aleargă în ziua de Paști pe la bisericile lor de iau atunci acea pâine și acel vin nesfințit sau iau agheasmă, numind că este Paști” (din cartea Ioan Ică jr., Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, Sibiu 2006, p. 7).
O altă sugestie cu privire la originea acestui ritual ni-l oferă Tipicul Sf. Sava, care menționează următoarele: „Trebuie să se ştie: că atât carnea cât şi prinosul cel alb, adică brânza şi ouăle nu sunt Paştele, nici Mielul, precum zic unii oarecare care şi primesc din acestea, cu toată evlavia, ca şi cum se împărtăşesc dintr-o oarecare sfinţenie, ci sunt o aducere normală, pentru că nu se poate ca să se aducă acestea ca şi o jertfă lui Dumnezeu, ci doar ca o Binecuvântare a celor ce încep după Post să mănânce carne, brânză şi ouă, pentru că cele puse înainte se Binecuvântează de către Preot cu Rugăciunea cea pentru mâncare. Pentru că Paştele cel adevărat este însuşi Hristos, Mielul Cel ce ridică păcatele lumii, care în Sfântul Altar, întru Jertfa cea fără de sânge, întru Preacinstitele Taine ale Cinstitului Său Trup şi ale Sângelui Său celui de viaţă făcător, se aduc de către Preot, lui Dumnezeu şi Tatălui, şi dintru Acelea cei ce mănâncă se împărtăşesc cu vrednicie ( să se ştie), că Paştele cel adevărat îl mănâncă. Şi pentru aceasta prinoasele cele aduse, care nu sunt Paşte, nu se cuvine să fie puse în Sfântul Altar sau în Biserică ci afară de Biserică, sau în Pridvor pentru ca prin Rugăciune să se binecuvinteze…”. Așadar este posibil să fi existat unele tradiții greșite care au fost transferate apoi la pâine amestecată cu vin, nu la cărnuri și brânză.
Lucrurile sunt puțin mai încurcate chiar și decât în observațiile de mai sus, dar este important de reținut că această rânduială, așa cum este ea, ar trebui să fie săvârșită în noaptea de Înviere, de unde își trage numele de «Paști» și să fie distribuită tot atunci. Totuși, din Acordul dintre Patriarhie și MAI de anul acesta, aflăm că ea se va face joi, nu în duminica cea mare a Praznicului, ba chiar că va fi împărțită în zilele de vineri și sâmbătă, adică înainte de marea Sărbătoare creștină. Deci, pe lângă validarea la scară mare a unui obicei cu nuanțe superstițioase, este distrusă și corelarea corectă cu Învierea, cu așteptarea momentului liturgic măreț. Căci se naște întrebarea: Ce rost are să fie distribuit Paștile înainte de Paști?
Cât privește Sfânta Lumină, este interesant că va fi dată mai departe chiar și de organele de ordine. Oare ce simțământ sacru și de evlavie va simți cineva care va primi de la un polițist lumina de la Ierusalim? Mai ales în trafic (pct. 10).
Lumina de Paști este un simbol al Învierii lui Hristos, al ieșirii din întunericul morții și iadului. Ea este dată de preot prin chemarea „Veniți de luați lumină!”. Este foarte important momentul, anume începutul slujbei de Paști, nu pe stradă și nu în afara slujbei. Mai mult, nu e necesar să fie lumina coborâtă la Ierusalim, ci poate fi și de la o candelă din altar. Important este ca oricine să o primească de la preot sau arhiereu la slujbă. Altfel, se desacralizează și se transformă totul în superstiție, dând valoare unor lucruri secundare. Lumina care vine la Ierusalim are măreția ei că vine acolo, la rugăciunea rostită de Patriarh, în Mormântul Domnului. Ne bucurăm să o avem, dar nu o putem transforma în ceva magic, ce trebuie împărțit pe străzi în mod nefiresc, într-un cadru rupt de contextul liturgic și sfânt.
În concluzie, cine dorește să prăznuiască Paștile cu credință, nu cu ritualuri superstițioase, ar fi bine să țină cont de aceste lucruri și să evite fetișizarea Praznicului Învierii și chiar devansarea nejustificată a momentelor liturgice. Dimpotrivă, este mult mai de preț rugăciunea și evlavia sinceră, care izvorăsc din păzirea poruncilor evanghelice. Nu pot să spun că este rău ca cineva să primească lumina de la Ierusalim, totuși să o facă într-o manieră folositoare, cu o trăire lipsită de superstiții, cu gând la Învierea Domnului și la schimbarea vieții prin fapte bune. Cât despre pâinea numită Paști, mai bine este să ne mulțumim cu anafura sau să ne pregătim cum se cuvine pentru a ne împărtăși cu Sfintele Taine, care sunt Paștile cel adevărat.
Doamne ajuta…
Imi spunea un amic ca in Bistrita aceasta paine numita „Pasti” se sfinteste in Joia Mare. Dar acolo ortodoxia e grav amestecata cu elemente catolice. Probabil de la aceasta practica locala a luat Patriarhia hotararea cu aceasta paine numita „Pasti”. La noi se sfinteste cum ati spus, in noaptea de Inviere, la slujba, odata cu anafura. E asa de trist… Deloc afectati sunt ortodocsii de ocazie (care dau un pomelnic de Pasti si de Craciun, iau lumina si Pasti si atat). Lor li se da ce vor si sunt multi la numar. Ortodocsii practicanti insa sunt grav afectati de aceste decizii care au si starnit indignarea. Nu era mai bine sa ne lase sa mergem la slujba? Sa ii fi lasat si pe catolici si pe altii… Eram grupuri mici de oameni care ar fi asistat la slujba de Inviere. In loc sa isi faca imagine pozitiva ca iata a reusit Preafericitul sa aduca mangaiere se vede ca isi face o mare defavoare – i-a suparat si pe credinciosii practicanti de ale caror drepturi nu a tinut cont si care tin BOR (ca din banii si munca lor se fac multe) si pe „progresistii” care sunt impotriva BOR. Macar daca BOR ar fi avut grija de propriii credinciosi, pentru ca pe munca si banii lor se sustine biserica (desigur si pe munca preotilor foarte credinciosi, cati mai exista).
Confirm că nu am înțeles rostul împărțirii suplimentare de pâine stropită cu vin în noaptea de Înviere (sau cu câteva zile înainte după cum se propune acum de către Patriarhie) în chip de “paști” și care ar fi ceva special, mai mult decât anafura. Destul că și în privința anafurei există (din câte am reținut) ceva pogorământ pt ca nu a fost așa dintru început, din Biserica primelor veacuri.
De aceea, încurajarea acestei neorânduieli cu “paștile” sfințite, făcute din pâine stropită cu vin, o consider smintitoare dar care izvorăște în mod firesc dintr-o gândire depărtată de adevărurile Bisericii.
Subscriu.
Nu doar aceasta, dar mai sunt şi alte motive pentru care consider că Acordul este preponderent neavenit, dar sper să scrie alte persoane despre acest lucru. Cert e că mergem din rău înspre mai rău, iar faptul că aplaudăm aceste concesii şi amăgiri pur şi simplu mi se pune pe inimă. Iertaţi.
„Paștile” în Moldova nici nu prea există! E o chestie preponderentă în Ardeal și poate și Muntenia…
Nu-mi trebuie nicio „lumină” de la voluntari. În condițiile date, dacă nu putem participa la slujba Învierii, prefer să citesc o rugăciune și acatistul Învierii acasă! Foarte bine ați spus că nu conteaza de unde vine Lumina, de la Sfântul Mormânt sau de la candela din altar. Dacă mergi doar pentru a lua lumina de la Ierusalim și nu stai la Liturghie (cam asa ar proceda
majoritatea și dacă nu ar fi restricții), ci mergi acasa și te pui pe înfulecat, mai bine nu ai mai merge deloc!
Ierarhia ne-a dezamăgit din nou… A câta oară?!?
E din ciclul „Mai da-le o suta, Nicule!”. Nici poporul ortodox nu prea si-o doreste, nici ierarhia nu vrea sa se puna rau cu Cezarul, dandu-i si ceea ce nu-i apartine. Face rau la imagine. Ma refer, bineinteles, la Sfanta Impartasanie, inlocuita cu surogate. Chiar, la ce imagine tin oare ierarhii BOR? Si fata de cine? Fata de mai marii zilei, bag de seama, ca fata de (pentru) „public” e clar ca nu au nicio taina (sic!). Iar poporul ortodox este catehizat cum stim… Sunt din ce in ce mai convins de faptul ca lipsa catehizarii este intentionata si este pornita de sus in jos programatic!
Iar vizavi de visurile unora dintre noi cu privire la relaxarea ordonantei cu privire la Sarbatoarea Invierii Domnului astfel incat sa se permita participarea cu distanta sociala etc., inseamna ca nu am inteles nimic! Tinta este interzicerea impartasirii credinciosilor cu Medicamentul Nemuririi. Vreti „sa plimbe preotul lingurita prin gura tuturor credinciosilor”? Niet !!!
Da, de asta am spus în articol că ar mai fi detalii, dar sunt suficiente pentru subiectul acesta. Unul este sfințirea anafurei, care ar trebui să fie doar resturile de prescuri de la proscomidie, fără altă binecuvântare decât că au fost folosite acolo. Dar e un obicei mai apropiat de duhul liturgic.
Aşa cum Biserica a fost dusă de nas în chestiunea referendumului pentru familie, astăzi, tot credinciosul învaţă în mod practic ce înseamnă „cancel culture” şi observă efectul devastator pe care această tactică de delegitimare publică îl presupune. Asta este, aşa se întâmplă când cei care formal sunt în tabăra noastră joacă pentru echipa adversă.
https://www.theadvocates.org/2020/02/cancel-culture-its-causes-and-its-consequences/
În afară de domnul academician Ilie Bădescu, pare că şi domnul profesor Dan Dungaciu a simţit nevoia să intervină, în aceaşi direcţie de sprijin pt părintele patriarh. O face însă într-un mod echilibrat, moderat, îşi exprimă dezacordul de principiu cu scrisoarea părintelui Cirpian şi îl argumentează. Faptul că argumentele sale sunt orientate în scopurile cunoscute e o cu totul altfel de discuţie. În orice caz, semnalăm articolul domniei sale pentru că este un exemplu (zicem că neîntemeiat pe fond) de exprimare a dezacordului, mult peste atacurile la persoană proferate de dl Ilie Bădescu şi de Florian Bichir.
Citeste mai mult: adev.ro/q8te3q
Doamne… in gandirea intelectualilor nostri Patriarh=Papa? Sa nu cumva sa indraznesti sa exprimi ceva…
O mostră de discurs aparținînd unui fin intelectual ieșean, profesor universitar și critic literar talentat:
„Bre, oameni buni, BOR ar fi trebuit să vă spună ceva simplu: lumina aia e un simbol, nu contează de unde vine, contează ce-i transmite fiecăruia. Simbol, adică un lucru care te trimite la un alt lucru. Ceea ce se vede te trimite la ceea ce nu se vede. Tu concentrează-te pe ceea ce nu se vede. Acolo vrei să ajungi cu gândul și inima. La fel cum și euharistia/ împărtășania e tot un simbol, pâinea și vinul trimit la trupul Mântuitorului. E important de unde vin pâinea și vinul, de vreme cele ele nu contează în sine, ci prin ceea ce transmit?
Omul are nevoie de simboluri ca să poată crede în cele nevăzute. Dar simbolurile sunt ale omului, el le-a creat, ritualizându-și credința, nu i le-a predat pe bază de inventar Dumnezeu. Pâinea și vinul, lumina din noaptea de Înviere sunt semne dintr-un limbaj codificat prin care traducem inefabilul în concret, ca să-l putem accepta și apropria.
De ce vrem neapărat să știm că lumina aia vine de la Ierusalim? Cineva o aprinde și acolo, nu? Și sunt sigur că nu Dumnezeu.
Credința are nevoie de simboluri, nu de lucruri originare!”
Așa gîndește majoritatea intelectualilor despre adevăr și sfințenie, reduc totul la simbolistică. Ce încredere să avem în ei sau în autorități?!
Dumnezeu să ne ajute și să ne ierte pe toți!
Am citit și eu articolul d-lui Dungaciu. Interesant și așezat scris, dar cam pe lângă subiect.
Este normal ca Biserica să-și manifeste doleanțele, să ceară să fie bisericile deschise dacă așa socotește. Să facă acest lucru cât mai bine argumentat pe limba oficialilor, cu concursul unor medici sau cum găsește mai bine de cuviință. Dar nu este în firea ei să promoveze ideile statului în contra propriilor principii. Ne putem arăta supunerea și respectul față de lege și hotărârile guvernului, dar nu să le considerăm ca fiind în duh ortodox dacă ele nu sunt astfel. Aici intervine o trădare față de Stăpânul și Întemeietorul Bisericii din partea ierarhilor.
Așadar, chiar și în cheia democrației expusă în articol, exprimarea propriilor opinii nu este interzisă; ne putem supune statului fără nici o problemă, dar nu însușindu-ne legile lui în dauna credinței. Dimpotrivă, nu trebuie să ne rușinăm de Hristos.
În caz că Biserica nu se încadrează într-o democrație, nu are decât să trăiască prigonită, să se opună. Dacă societatea nu acceptă că ea are alte principii și i le interzice, atunci Biserica nu se poate lepăda de Hristos pentru că-și ratează sensul. Dar tare mă îndoiesc că sunt atât de mulți atei în această țară care să se manifeste și democratic. Mai degrabă există o trădare din rândul ierarhiei pentru a ne reduce la tăcere și la… necredință.
„Nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă. Asta face BOR riguros de la începutul pandemiei și îi ajută concret pe cei afectați. Până în acest moment, cu aproape 10 milioane de lei. Asta va face Biserica și mai departe”. Vasile Bănescu
Mai era vreun dubiu cu privire la „catolicizarea” BOR? Sper ca a trecut. Dubiul.
In Georgia se poate… Acole este Har si Intelepciune !
cam asta e
http://www.events.orthodoxengland.org.uk/the-crisis/
daca nu le strica Domnul sfatul urmeaza Babilonul cu religia lui; sa vedem cine va fi Nimrod
Doamne ajuta !